Agricultural rentier wins reinstatement of lifetime rent after disability pension conversion; agency appeal rejected as unfounded

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 21.04.2015, reclamanta A. a contestat adresele nr. x şi nr. x/02.02.2015, prin care pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a refuzat acordarea rentei viagere conform titlului IX din Legea nr. 247/2005, solicitând instanţei să dispună desfiinţarea acestora şi pe cale de consecinţă admiterea cererii administrative formulate la data de 07.01.2015, respectiv obligarea pârâtei de a o înscrie în evidenţele sale, în calitate de rentier agricol activ, precum şi la plata rentei viagere ce i se cuvine.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 280 din data de 26 octombrie 2015 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, a obligat pârâta să o înscrie pe reclamantă în evidenţele sale, în calitate de rentier agricol activ, cu plata rentei viagere ce i se cuvine începând cu data de 05.02.2014, a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 1550 RON cheltuieli de judecată către reclamantă - 1500 RON onorariu parţial avocat şi 50 RON taxă de timbru.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că interpretarea dată de parată textelor de lege în discuţie este una restrictivă, care nu-şi găseşte fundament in raţiunile avute in vedere de legiuitor la edictarea condiţiilor de acordare a dreptului de renta viagera beneficiarului "care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu destinaţie agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000", acesta având siguranţa unei surse viagere de venituri garantate de stat, după cum arata însăşi parata prin adresa nr. x/2015. Astfel, legea a instituit doua categorii de rentieri, in ambele cazuri cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege privind înstrăinarea sau arendarea terenurilor - respectiv, cei care au împlinit vârsta de 62 de ani, in cazul cărora legiuitorul a prezumat incapacitatea de a mai munci, şi a celor care nu au împlinit acesta vârsta dar îşi dovedesc incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiza medicală de specialitate, având gradul 1 sau 2 de invaliditate, in cazul cărora s-a prevăzut ca sunt pensionaţi pe caz de boală.

S-a mai arătat că, indiferent de considerentele care au stat la baza pensionarii pentru limita de vârsta, şi câtă vreme legea nu condiţionează acordarea rentei viagere de cuantumul altor venituri pe care le obţine beneficiarul, într-o astfel de situaţie se impune valorificat argumentul de analogie ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet, semnificând ca unde exista aceleaşi raţiuni, trebuie aplicata aceeaşi lege şi aceeaşi soluţie. De altfel, parata a recunoscut iniţial ca se confruntă cu o lacună legislativă, fapt ce rezultă din adresa nr. x/2015, coroborat cu împrejurarea că, potrivit O.U.G. nr. 70/2010, activitatea Oficiului National de Renta Viagera Agricola a fost preluata de APIA prin Direcţia Ajutoare Specifice Comunitare şi de Stat, acest organ de gestionare a acestei scheme de plata "întâmpinând cazuri neprevăzute de normele metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, Titlul IX".

A mai reţinut prima instanţă, că cele doua adrese contestate prin acţiune, deşi nu reprezintă acte administrative tipice producătoare de efecte juridice conform Legii nr. 554/2004, susceptibile de a fi anulate - concretizează un refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea administrativă a reclamantei din data de 07.01.2015, privind reluarea acordării dreptului său de rentă viageră, refuz nejustificat dat cu exces de putere, prin incalcarea unui drept legitim al reclamantei, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) şi n din Legea nr. 554/2004, şi care constituie un act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii, iar pe fond, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, următoarele: - prin sentinţa recurată instanţa de fond în mod nelegal a admis în parte acţiunea intimatei -reclamante şi a obligat APIA să o înscrie în evidenţele sale, în calitate de rentier agricol activ, cu plata rentei viagere ce i se cuvine începând cu data de 05.02.2014, întrucât aceasta a fost înregistrată în sistemul de rentă viageră la data de 25.11.2008, deci înainte de data de 31.12.2009, data limită conform art. 19 introdus conform art. 19 introdus prin O.U.G. nr. 17/2010 pentru completarea titlului XI " Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. După această dată s-a încheiat perioada până la care cei care îndeplineau condiţiile legale se puteau înscrie în sistemul de rentă viageră.

- instanţa de fond a omis analizarea criteriilor legale incidente, concepând motivarea complet eronată a sentinţei recurate, încălcând astfel prevederile art. 4 alin. (1) şi (11) din OMADR nr. 1272/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI " Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, unde sunt prevăzute condiţiile de acordare a rentei viagere agricole. - cu privire la obligarea instituţiei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1550 RON, se solicită respingerea acestei cereri sau cel puţin cenzurarea ei, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa este îndreptăţită să aprecieze în ce măsură onorariul părţii reclamante trebuie suportat de partea căzută în pretenţii, faţă de mărimea pretenţiilor şi complexitatea cauzei.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că: - recurenta nu face altceva decât să prezinte starea de fapt şi de drept, care nu a fost de altfel contestată. Ceea ce nu convine recurentei este interpretarea acestei situaţii de fapt şi aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la această stare.

- susţinerea recurentei cum că intimata-reclamantă şi-a schimbat din proprie iniţiativă calitatea juridică (din pensionar pe caz de boală în pensionar pentru limită de vârstă), dar neîndeplinind condiţia necesară generală de a avea 62 de ani împliniţi, este cel puţin ilară întrucât reclamanta nu şi-a schimbat din proprie iniţiativă situaţia juridică ci a ajuns la limita de vârstă fiind obligată să iasă la pensie conform legii.

5. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 05.10.2017, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 01.02.2018, completul de filtru a admis recursul în principiu şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoare: Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva adreselor nr. x şi nr. x/02.02.2015, prin care pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a refuzat acordarea rentei viagere conform titlului IX din Legea nr. 247/2005, solicitând instanţei să dispună desfiinţarea acestora şi pe cale de consecinţă admiterea cererii administrative formulate la data de 07.01.2015, respectiv obligarea pârâtei de a o înscrie în evidenţele sale, în calitate de rentier agricol activ, precum şi la plata rentei viagere ce i se cuvine.

Prima instanţă, pentru motivele arătate pe scurt la punctul 2, a admis în parte acţiunea reclamantei A., a obligat pârâta să o înscrie în evidenţele sale, în calitate de rentier agricol activ, cu plata rentei viagere ce i se cuvine începând cu data de 05.02.2014, a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 1550 RON cheltuieli de judecată către reclamantă - 1500 RON onorariu parţial avocat şi 50 RON taxă de timbru.

Pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, intimata-reclamantă a fost pensionată pe caz de boală, conform Deciziei nr. 216646 din 15.04.2003, privind acordarea pensiei de invaliditate emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş.

La data de 25.11.2008, cu respectarea termenului limitativ prevăzut de lege, intimata-reclamantă a fost înregistrată în sistemul de rentă viageră, situându-se în ipoteza prevăzută de dispozitiile art. 4 alin. (11) din OMADR nr. 1272/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Prin Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. 412 din 18.02.2011 s-a confirmat că intimata-reclamantă are capacitatea de muncă pierdută în totalitate, fiind încadrată în gradul II de invaliditate, cu menţiunea "nerevizuibil conform Legii nr. 263, art. 79/b", având la momentul emiterii acestei decizii vârsta de 59 de ani.

La câteva luni, conform Deciziei nr. 216646 din 25.07.2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Timiş, reclamanta a fost pensionată pentru limită de vârstă începând cu data de 01.03.2011.

Prin adresa nr. x/2012 recurenta- pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îi comunică faptul că începând cu aceeaşi dată de 01.03.2011, a obţinerii drepturilor pentru limita de vârsta "se suspendă calitatea de rentier agricol până la împlinirea vârstei de 62 de ani".

La împlinirea acestei vârste, intimata -reclamantă solicită reluarea plăţii rentei viagere întrucât îndeplineşte condiţiile legale, însă recurenta-pârâtă refuză acordarea acestui drept prin adresele nr. x şi nr. 549/02.02.2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Titlul XI " Renta viageră agricolă" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente:

(1) Rentierul agricol este persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani care, de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu are şi nu va deţine în proprietate, cumulate în timp, mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parţial, primind de la Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă carnetul de rentier agricol.

(2) Rentier agricol este şi persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani căreia i s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar şi optează pentru despăgubirile plătite de către investitor, încheind cu acesta un acord, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a prezentului titlu.

(3) Rentier agricol este şi persoana pensionată pe caz de boală, gradele I şi II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, îşi dovedeşte incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepţia celei ce aparţine categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează "nerevizuibil", şi care înstrăinează prin acte între vii, arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (11) din OMADR nr. 1272/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI " Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente:

(1) Beneficiază de rentă viageră agricolă persoana fizică care are vârsta de peste 62 de ani şi care deţine în proprietate până la 10 ha teren cu destinaţie agricolă situat în extravilan, care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu destinaţie agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.

(11) Beneficiază de rentă viageră agricolă şi persoana pensionată pe caz de boală, gradele I şi II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, îşi dovedeşte incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepţia celei ce aparţine categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează "nerevizuibil", şi care înstrăinează prin acte între vii, arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că au fost instituite doua categorii de rentieri, cei care au împlinit vârsta de 62 de ani, în cazul cărora legiuitorul a prezumat incapacitatea de a mai munci şi cei care nu au împlinit această vârsta dar îşi dovedesc incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală de specialitate, având gradul 1 sau 2 de invaliditate, în cazul cărora s-a prevăzut că sunt pensionaţi pe caz de boală.

Problema de drept care se pune în cauză este dacă în cazul unei persoane beneficiară a rentei viagere pentru cauză de invaliditate, căreia i-a fost suspendat acest beneficiu ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă, i se poate relua plata rentei viagere la împlinirea vârstei de 62 de ani.

Or, potrivit legii, renta viageră agricolă a fost instituită în scopul concentrării suprafeţelor agricole în exploataţii eficiente impuse de necesitatea modernizării agriculturii României şi compatibilizării acesteia cu agricultura din ţările membre ale Uniunii Europene, iar obiectul acesteia îl constituie terenurile cu destinaţie agricolă situate în extravilan, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. a) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Concentrarea suprafeţelor agricole se realiza fie prin vânzarea acestor terenuri, fie prin arendarea lor continuă.

Articolul 7 din Titlul XI " Renta viageră agricolă" al Legii nr. 247/2005, prevede că renta viageră agricolă este personală, netransmisibilă şi încetează la data decesului rentierului agricol.

Aşa fiind, în condiţiile în care intimata-reclamantă îndeplineşte toate cerinţele legale, respectiv a depus cererea în termenul prevăzut de legiuitor, are vârsta prevăzută de lege şi a vândut terenul pentru care i-a fost stabilită renta viageră, refuzul de acordare a acestui drept apare ca nejustificat.

Este adevărat, aşa cum au arătat şi instituţiile pârâte, că la acel moment exista un vid legislativ pentru perioada cuprinsă între pensionarea pentru limită de vârstă şi momentul împlinirii vârstei de 62 de ani, însă intimata-reclamantă nu solicită acordarea rentei viagere pentru această perioadă ci reluarea acordării acestui drept la împlinirea vârstei de 62 de ani.

Că asta a fost intenţia legiuitorului, fără a se vorbi de o aplicare retroactivă a legii, rezultă şi din faptul că prin Legea nr. 89/2017 a fost introdus alin. (4) la art. 9 potrivit căruia: Rentier agricol este şi persoana aflată în situaţia prevăzută la alin. (3) şi a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârsta de pensionare.

Nu poate fi reţinută în cauză sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Târgu-Mureş, invocată de recurentă, întrucât, pe de o parte situaţia de fapt este diferită fiind acordată renta viageră pentru perioada cuprinsă între momentul pensiei pentru limită de vârstă şi momentul împlinirii celor 62 de ani, iar pe de altă parte nu se poate susţine că soluţia a fost confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece recursul a fost respins ca tardiv.

Nefondată este şi critica privind acordarea cheltuielilor de judecată întrucât faţă de dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa poate să reducă cuantumul cheltuielilor de judecată, nefiind o dispoziţie imperativă. Însă, mai mult decât atât, cheltuielile acordate de prima instanţă sunt într-un cuantum rezonabil, proporţional cu complexitatea cauzei.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 280 din 26 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei nr. 280 din 26 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2018.