Validity of government emergency grid access as illegal state aid and standing of minority shareholder in administrative contestation

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.10.2013, reclamantul Fondul Proprietatea S.A, în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat instanţei constatarea ilegalităţii ajutorului de stat acordat prin intermediul Hotărârii de Guvern nr. 138/2013 privind adoptarea nor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică şi anularea în integralitate a respectivei hotărâri de guvern.

În şedinţa publică de la 23.09.2014, curtea de apel a pus în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea introducerii în cauză a beneficiarilor/destinatarilor actului normativ a cărui anulare se solicită, respectiv S.C. A. S.A., S.C. B. S.A. şi Compania Naţională de Transport a Energiei electrice "Transelectrica" S.A. şi, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a dispus introducerea acestora în cauză, în calitate de pârâţi, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 23.09.2014.

Prin cererea reconvenţională înregistrată la data de 03.11.2014, pârâtul-reclamant B. S.A. a solicitat obligarea reclamantului-pârât Fondul Proprietatea să înceteze abuzul de minoritate împotriva intereselor legitime ale societăţii pârâte B. S.A.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 662/10.03.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiate atât cererea principală cât şi cererea reconvenţională.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei sus menţionate au declarat recurs atât reclamantul-pârât Fondul Proprietatea S.A. cât şi reclamantul B. S.A.

1. Recurentul-reclamant - pârât Fondul Proprietatea S.A. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte respingerea cererii de chemare în judecată formulată de Fondul Proprietatea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte cererea principală şi, în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul constatării ilegalităţii ajutorului de stat acordat prin Hotărârea de Guvern nr. 138/2013 privind aprobarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică şi anularea în integralitate a acestei hotărâri.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat motivele de nelegalitate invocate prin cerere, rezumându-se numai la analiza vătămării suferite de recurenta-reclamantă pin prisma motivului de nelegalitate privind inexistenţa ajutorului de stat, deşi au fost invocate mai multe motive de nulitate.

Mai arată că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut lipsa vătămării, în condiţiile în care hotărârea de guvern contestată acordă un ajutor de stat către doi producători individualizaţi, respectiv A. şi B., dezavantajând alţi producători de energie electrică, cum ar fi Hidroelectrica, societate la care recurentul-reclamant are calitatea de acţionar.

Totodată, instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea că măsura ajutorului de stat nu a fost notificată Comisiei Europene, obligaţie ce rezultă din art. 108 alin. (3) TFUE şi din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, CJUE pronunţându-se în mod constant că instanţele naţionale sunt obligate să protejeze drepturile persoanelor afectate de primirea ilegală a unui ajutor de stat, atunci când o autoritate a statului a acordat ajutorul fără respectarea obligaţiei de a pune în aplicare măsurile preconizate anterior notificării sau anterior obţinerii aprobării Comisiei.

În opinia recurentului-reclamant, în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de încuviinţare şi administrare a probei cu expertiză tehnică judiciară în domeniul energetic, a cărei teză probatorie era dovedirea existenţei unui avantaj pentru termocentralele C. şi B. şi, în mod corelativ, a unei pierderi pentru Hidroelectrica, pronunţând astfel o hotărâre al cărei raţionament este contradictoriu.

Refuzul instanţei de fond de a analiza toate motivele de nulitate invocate şi de a administra toate probele pertinente pentru soluţionarea cauzei a condus la încălcarea dreptului recurentului la un proces echitabil şi a garanţiilor că va beneficia de un control efectiv şi complet al dreptului dedus judecăţii.

3.2. Recurenta-pârâtă - reclamantă S.C. B. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi obligarea Fondului Proprietatea să înceteze abuzul exercitat împotriva intereselor legitime ale Societăţii B., precum şi aplicarea prevederilor art. 189 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, în esenţă, recurenta-pârâtă reclamantă a arătat că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990, care au fost aplicate de instanţa de fond fără a fi administrate probe care să dovedească existenţa elementului subiectiv şi obiectiv al abuzului acţionarului minoritar Fondul Proprietatea.

Astfel, în speţa dedusă judecăţii, interesele proprii ale acţionarilor nu mai coincid cu interesul general al societăţii, acţiunile Fondului Proprietatea urmărind doar realizarea intereselor proprii, ceea ce conduce la încălcarea elementului esenţial de ordine psihologică al contractului de societate.

În opinia recurentei-pârâte reclamante, reaua credinţă a Fondului Proprietatea reiese şi din numărul mare al cererilor de chemare în judecată care s-au dovedit a fi neîntemeiate, putându-se concluziona că Fondul Proprietatea - acţionar minoritar - încalcă interesul general al societăţii la care este acţionar. Poziţia FP şi atitudinea sa de a invoca existenţa unui ajutor de stat prin intermediul Hotărârii de Guvern nr. 138/2013 şi anularea acestei hotărâri evidenţiază reaua credinţă, acţiunea sa fiind contrară intereselor societăţii şi ale celorlalţi acţionari.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Energiei a solicitat respingerea recursului Fondului Proprietatea ca nefondat, arătând în esenţă că recurentul-reclamant Fondul Proprietatea se legitimează şi în calitate de acţionar la una dintre societăţile beneficiare ale Hotărârea Guvernului nr. 138/2013, respectiv S.C. B., astfel încât nu are nicio vătămare în cauză, acţionând contrar interesului societăţii la care deţine acţiuni.

A mai arătat că H.G. nr. 138/2013 a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în scopul asigurării protecţiei consumatorilor finali de energie electrică împotriva creşterii semnificative a preţului energiei electrice în lipsa unor oferte de vânzare suficiente pentru acoperirea cererii de energie electrică.

Totodată, actul normativ nu instituie măsuri de natura ajutorului de stat, la elaborarea sa fiind respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000, proiectul actului normativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea sa şi de către Ministerul Justiţiei.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18.04.2016, intimata Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de Fondul Proprietatea arătând, în esenţă, că recurentul Fondul Proprietatea nu a fost prejudiciat prin emiterea actului contestat, nefăcând dovada unui interes propriu lezat, având în vedere condiţiile limitative ale normei de drept în considerarea aspectului de siguranţă al Sistemului Energetic Naţional avut în vedere la emiterea hotărârii de guvern contestate.

Totodată, emiterea actului normativ s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, pentru raţiuni legate de siguranţa alimentării cu energie electrică Guvernul României acordând acces garantat la reţelele electrice pentru energia electrică produsă prin utilizarea de combustibil din producţia internă.

4.3. Prin întâmpinarea depusă la 29.04.2016 intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului declarat de Fondul Proprietatea, arătând în esenţă că, prin raportare la situaţia de fapt stabilită prin probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale în vigoare, recurenta-reclamantă nefiind în măsură să justifice, prin raportare la prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, o vătămare produsă prin actul administrativ contestat, în condiţiile în care se legitimează în calitate de acţionar la una societăţile destinatare ale hotărârii de guvern contestate.

Totodată, a arătat că actul normativ contestat nu are impact macro-economic, având consecinţe economice numai asupra unei categorii de operatori economici reprezentată de producătorul S.C. A. S.A. care funcţionează pe huilă produsă de minele din Valea Jiului, respectiv S.C. B. S.A. care funcţionează pe lignit asigurat de exploatările de cărbune din judeţul Mehedinţi, Vâlcea şi Gorj, nu creează distorsiuni ale mecanismelor concurenţiale existente şi nu instituie vreun tratament anticoncurenţial pe piaţa de energie, măsurile de siguranţă fiind determinate în mod obiectiv de circumstanţe independente de voinţa vreunui participant la piaţă şi având caracter limitat, perioada de aplicare fiind 15.04.2013-01.07.2015.

4.4. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26.04.2016, intimatul-pârât A. a solicitat respingerea recursului declarat de Fondul Proprietatea, arătând în esenţă că, recurentul-reclamant nu a făcut dovada prejudiciului creat prin emiterea actului contestat, care a fost adoptat în temeiul art. 108 din Constituţie şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 123/2012, fără a institui măsuri care ar putea fi asimilate noţiunii de ajutor de stat şi fără a afecta mediul de afaceri aferent pieţei de energie electrică din România.

4.5. Prin întâmpinarea depusă la 27.04.2016, recurentul-pârât - reclamant B. S.A. a solicitat respingerea recursului declarat de Fondul Proprietatea, arătând că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 care consacră contenciosul subiectiv, în sensul că un act administrativ poate fi anulat numai dacă a produs o vătămare într-un drept sau interes legitim, recurentul-reclamant nu a justificat nicio vătămare produsă prin actul atacat.

4.6. Prin întâmpinarea depusă la 20.04.2016, recurentul-reclamant Fondul Proprietatea a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-pârât - reclamant B. S.A., arătând, în esenţă că, exercitarea cererii de chemare în judecată prin care tinde la anularea unui act normativ ilegal emis de Guvern nu are semnificaţia exercitării unei acţiuni în domeniul dreptului societar, de blocare a sistemului decizional al societăţii B. ci a unui act în domeniul contenciosului administrativ prin care se solicită anularea unui act normativ emis de Guvern.

Totodată, a subliniat faptul că nu sunt întrunite elementele abuzului consacrate de art. 1361 din Legea nr. 31/1990, iar drepturile procesuale au fost exercitate cu bună credinţă, într-un mod rezonabil şi neexcesiv, intenţia sa fiind în sensul restabilirii ordinii de drept încălcată prin emiterea actului normativ ilegal contestat în cauză.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit potrivit art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor prin încheierea din data de 14.02.2018.

Prin încheierea din 28.03.2018, completul de filtru a constatat că cererile de recurs îndeplinesc cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., ambele recursuri şi a fixat termen pentru soluţionarea acestora în şedinţa publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea recursurilor prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Proprietatea este fondat, iar recursul declarat de recurentul-pârât B. este nefondat în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant Fondul Proprietatea a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe calea comună a art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, verificarea legalităţii H.G. nr. 138/2013 privind adoptarea unor măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică, iar recurentul-pârât reclamant B., pe cale de cerere reconvenţională, a solicitat sancţionarea abuzului acţionarului minoritar Fondul Proprietatea, ca un ultim remediu în încercarea de a pune de acord interesele personale ale acţionarilor cu interesul general al societăţii.

Curtea de apel a respins ambele cereri ca neîntemeiate, reţinând, în privinţa cererii principale că recurentul-reclamant Fondul Proprietate nu a fost în măsură a justifica vreo vătămare produsă prin actul atacat, cu atât mai mult cu cât recurentul-reclamant se legitimează în calitate de acţionar la una dintre societăţile destinatare ale H.G. nr. 138/2013. Cu referire la cererea reconvenţională a reţinut neîndeplinirea cerinţelor instituite de art. 1361 din Legea nr. 31/1990, în raport de împrejurarea că recurentul-pârât nu a prezentat în ce măsură acţiunea principală ar fi de natură să împiedice funcţionarea societăţii şi, mai mult, să conducă la dispariţia sa.

Instanţa de control judiciar împărtăşeşte în parte această soluţie, numai în ceea ce priveşte dezlegarea dată cererii reconvenţionale, în privinţa cererii principale impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare a acestei cereri.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde punctual criticilor formulate de către recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. În ceea ce priveşte recursul recurentului-reclamant Fondul Proprietatea prin care se susţine nelegalitatea respingerii cererii de anulare a H.G. nr. 138/2013 din perspectiva nedovedirii lipsei vătămării într-un drept sau interes legitim, Înalta Curte constată că este fondat.

Conform preambulului H.G. nr. 138/2013, temeiul adoptării acestui act administrativ îl constituie art. 5 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, conform cărora "Prin hotărâre a Guvernului, pentru raţiuni legate de siguranţa alimentării cu energie electrică, se poate acorda acces garantat la reţelele electrice pentru energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează combustibili din producţia internă, dar numai pentru cantităţi anuale corespunzătoare unei energii primare de maximum 15% din cantitatea totală de combustibil echivalent, necesară pentru a produce energia electrică aferentă consumului brut final al ţării".

Prin H.G. nr. 138/2013, care face obiectul acţiunii în anulare, s-au dispus următoarele:

"Art. 1. - Se acordă acces garantat la reţelele electrice pentru energia electrică produsă de centrala termoelectrică C. aparţinând Societăţii Comerciale A. - S.A., care să asigure funcţionarea continuă a acesteia la o putere medie electrică de cel puţin 200 MW.

Art. 2. - Se acordă acces garantat la reţelele electrice pentru energia electrică produsă de Societatea Comercială B. - S.A., care să asigure funcţionarea continuă a acesteia la o putere electrică de cel puţin 500 MW.

Art. 3. - Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în calitate de operator de transport şi sistem, are obligaţia de a asigura dispecerizarea cu prioritate a energiei electrice produse de centralele termoelectrice prevăzute la art. 1 şi 2 în condiţiile reglementarilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Art. 4. - Pentru menţinerea nivelului de siguranţă a sistemului electroenergetic naţional, Societatea Comercială A. - S.A. are obligaţia de a furniza servicii tehnologice de sistem către operatorul de transport şi sistem la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Art. 5. - Pentru menţinerea nivelului de siguranţă a sistemului electroenergetic naţional, Societatea Comercială B. - S.A. are obligaţia de a furniza servicii tehnologice de sistem către operatorul de transport şi sistem la o valoare a puterii electrice de cel puţin 600 MW, în condiţiile reglementărilor emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Art. 6. - Măsurile prevăzute de prezenta hotărâre se aplică în perioada 15 aprilie 2013-1 iulie 2015."

Motivele de nelegalitate ale H.G. precitate, invocate în cererea de chemare în judecată, au vizat, sub aspect intrinsec, caracterul ilegal al ajutorului de stat acordat A. şi B., iar sub aspect extrinsec, nerespectarea principiului transparenţei decizionale în administraţia publică potrivit Legii nr. 52/2003, încălcarea competenţei de reglementare a autorităţii centrale naţionale din domeniul energiei (ANRE), lipsa avizului Consiliului Concurenţei.

Soluţionând cauza, curtea de apel s-a limitat la a analiza dacă recurentul-reclamant a suferit o vătămare numai prin prisma motivului de nelegalitate privind existenţa ajutorului de stat, fără a analiza şi celelalte motive de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată.

Procedând astfel, prima instanţă nu a lămurit pricina sub toate aspectele referitoare la legalitatea actului administrativ contestat, situaţie în care, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu răspunde exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind de natură să producă părţii reclamante o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Sub aspectul îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 care consacră concepţia contenciosului subiectiv, potrivit căreia acţiunile în această materie vizează anularea actelor administrative care un vatămă un drept subiectiv recunoscut de lege sau un interes legitim al persoanei care se consideră vătămată, Înalta Curte reţine că, în speţă, recurentul Fondul Proprietatea a justificat o vătămare care să îl legitimeze să solicite anularea actului administrativ.

Aceasta întrucât, prin criticile de nelegalitate recurentul a învederat că, prin măsura luată de Guvern prin actul administrativ contestat, s-a acordat un avantaj economic societăţilor A. şi B., efectele adverse ale acestei măsuri răsfrângându-se asupra celorlalţi participanţi la piaţa de energie, printre aceştia fiind şi Hidroelectrica, societate la care recurentul are calitatea de acţionar.

Este adevărat că recurentul Fondul Proprietatea are calitatea de acţionar şi al recurentei B., unul dintre beneficiarii H.G. nr. 138/2013, însă acest aspect este lipsit de relevanţă juridică, întrucât, în cauză, recurentul-reclamant Fondul Proprietatea a formulat cererea de chemare în judecată în calitate de acţionar al Hidroelectrica, societate dezavantajată cel puţin la nivel de aparenţă, de măsurile luate prin H.G. nr. 138/2013.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a justificat o vătămare prin adoptarea H.G. nr. 138/2013 care să îi permită să formuleze cererea de chemare în judecată, urmând ca după examinarea tuturor criticilor de nelegalitate instanţa de fond să statueze asupra legalităţii actului contestat.

6.2. În ceea ce priveşte recursul recurentei-pârâte reclamante Societatea B. prin care se susţine nelegalitatea respingerii cererii reconvenţionale prin care a solicitat sancţionarea abuzului de minoritate împotriva intereselor legitime ale B., Înalta Curte constată că este nefondat.

Potrivit art. 1361 din Legea nr. 31/1990 "Acţionarii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari".

Textul menţionat consacră cele 2 limite ce trebuie respectate de acţionari în exerciţiul drepturilor lor: buna credinţă şi prevalenţa interesului societăţii în faţa intereselor private ale acţionarilor.

În cauză recurentul-pârât reclamant şi-a motivat cererea pe încălcarea interesului general al societăţii de către acţionarul minoritar -Fondul Proprietatea, fără să prezinte în ce măsură acţiunea în anulare promovată de recurentul-reclamant ar fi de natură a prejudicia funcţionarea societăţii B.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că în cauza dedusă judecăţii nu se poate identifica nici un indiciu relevant care să contureze abuzul de minoritate al Fondului Proprietatea, de vreme ce, însăşi recurentul-pârât B. susţine că prin hotărârea de guvern contestată nu s-a realizat un transfer de resurse de stat şi nu există nici un avantaj economic în favoarea sa.

Criticile formulate în recurs în sensul că abuzul de minoritate al Fondului Proprietatea se materializează prin atacarea sistemică a hotărârilor adoptate de recurentul-pârât şi, respectiv, prin abuz în exerciţiul propriu-zis al dreptului de vot nu pot fi primite, întrucât aceste manifestări ale abuzului de minoritate nu au făcut obiect al cercetării instanţei de fond.

Având în vedere efectele principiului legalităţii căilor de atac şi formularea acestei critici omissio medio, este inadmisibil a fi analizată susţinerea din motivele de recurs vizând manifestări noi ale abuzului de minoritate, altele decât cele cuprinse în cererea reconvenţională depusă la instanţa de fond.

Un argument suplimentar pentru menţinerea soluţiei dată cererii reconvenţionale de către prima instanţă rezidă în împrejurarea că cererea prin care se solicită anularea unei hotărâri de guvern excede sferei abuzului de minoritate, nefiind o acţiune în domeniul dreptului societar.

Legalitatea hotărârii de Guvern contestate se verifică prin prisma normelor de drept public, în faţa instanţei de contencios administrativ fiind dedus judecăţii un raport de drept public prin care recurentul-reclamant Fondul Proprietatea urmăreşte înlăturarea pretinselor avantaje economice create în favoarea centralelor termoelectrice şi în detrimentul centralelor hidroelectrice care produc energie mai ieftină şi mai puţin poluantă.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În raport de considerentele expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Fondul Proprietatea, va casa în parte sentinţa recurată şi, în baza art. 497 C. proc. civ., va trimite cererea principală spre o nouă judecată instanţei de fond, urmând a menţine soluţia dată cererii reconvenţionale formulată de pârâta-reclamantă Societatea B. şi, pe cale de consecinţă să respingă, ca nefondat, recursul declarat de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta Fondul Proprietatea S.A împotriva sentinţei nr. 662 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi trimite cererea principală spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine soluţia dată de instanţa de fond cu privire la cererea recovenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B. S.A.

Respinge recursul formulat de pârâtul B. S.A împotriva sentinţei nr. 662 din 10 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2018.