Competence for compelling issuance of payment titles under Law No. 165/2013 rests with civil tribunals, not administrative courts

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele UAT Comuna Cătina, Comisia locală Cătina de fond funciar, Comisia Judeţeană Buzău de fond funciar, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor:

(i) obligarea pârâtelor să înainteze dosarul către Secretariatul General al Comisiei Naţionale, conform art. 21 din Legea nr. 165/2013;

(ii) obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de compensare prin puncte, conform art. 21 alin. (10) din Legea nr. 165/2013;

(iii) obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, conform art. 31 din Legea nr. 165/2013;

(iv) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017, Tribunalul Buzău a disjuns petitele formulate în contradictoriu cu Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, privind emiterea deciziei de compensare prin puncte, respectiv emiterea titlului de plată, fiind formate dosare distincte.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 93/2018 din 18 ianuarie 2018, Tribunalul Buzău, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că pârâta este organ de specialitate al administraţiei publice, cu personalitate juridică, constituită la nivel central, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului (art. 1 din H.G. nr. 572/2013). În acelaşi sens, art. 23 din O.U.G. nr. 96/2013 prevede că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale.

Conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 (privind contenciosul administrativ), litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă cererile în materia contenciosului administrativ şi fiscal.

Instanţa a mai reţinut că, în materia litigiilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013, competenţa tribunalului este strict reglementată, conform art. 33, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (1)-(3) din legea specială.

2.2. La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 995 din 6 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul instanţei competente să soluţioneze conflictul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Apel a reţinut că obiectul principal al cererii decurge din refuzul comisiilor locale şi judeţene de soluţionare a dosarului administrativ, iar Tribunalul Buzău, secţia Civilă a constatat că este competent să soluţioneze o astfel de cerere.

Ca urmare a aplicării art. 123 din C. proc. civ., Tribunalul Buzău trebuia să constate că, în temeiul prorogării legale a competenţei, este competent să soluţioneze şi cererile accesorii, inclusiv obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată. Numai eventuala necompetentă generală a instanţei ar fi atras necesitatea disjungerii şi soluţionarea dosarului nou format potrivit regulilor specifice acestei instituţii de drept.

În plus faţă de aceste argumente, cererea care face obiectul prezentei cauze era de competenţa Tribunalului Buzău, secţia civilă, chiar dacă ar fi fost invocată pe cale principală.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în 27.06.2017, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă că raţiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competenţa secţiei civile a tribunalului în privinţa tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, solicitările reclamantei înscriindu-se între obligaţiile prevăzute în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, entitate învestită de lege cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor şi de stabilire a măsurilor reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. f din actul normativ menţionat.

Şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, norma de competenţă prevăzută la art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, referitoare la competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, a fost interpretată în sensul că este incidentă, inclusiv, în cazul acţiunilor privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată sau a titlului de conversie, pentru care nu există prevederi exprese în Legea nr. 247/2005, soluţie adoptată de Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie, în şedinţa din 18 februarie 2013.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 noul C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii (obligarea la emiterea titlului de plată) precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă, pentru motivele în continuare arătate.

Obiectul cererii deduse judecăţii în cauza de faţă îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unui titlu de plată, în temeiul art. 31 din Legea nr. 165/2013.

Se constată, mai întâi, că aprecierile Curţii de Apel Bucureşti privind prorogarea competenţei Tribunalului Buzău în temeiul art. 123 C. proc. civ. sunt nefondate, în condiţiile în care cererea reclamantei privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată nu are caracterul unei cereri accesorii sau adiţionale raportat la capătul de cerere privind obligarea autorităţilor locale pârâte să înainteze dosarul către Secretariatul General al Comisiei Naţionale, chiar dacă se referă la o etapă ulterioară a procedurii instituite de Legea nr. 165/2013.

Conform dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, precum şi a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a celor transmise Secretariatului Comisiei Naţionale, se face în anumite termene şi în funcţie de diferite criterii, expres prevăzute de dispoziţiile legale respective.

Acelaşi act normativ prevede, la art. 35, că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării" (alin. (1) şi "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor" (alin. (2).

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale citate, competenţa de soluţionare a litigiilor apărute în legătură cu evaluarea imobilelor şi cu acordarea de măsuri reparatorii, prevăzute în Legea nr. 10/2001, aparţine secţiei civile a tribunalului.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2018.