Exclusion of insolvency practitioner based on criminal conviction for fraud and falsification: necessity of direct professional link to establish lack of fitness.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2013 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 57/15.02.2013 emisă de UNPIR şi Decizia nr. 7/16.10.2010 emisă de Comisia de Disciplină a UNPIR Filiala Constanţa;

- trimiterea cauzei la Comisia de Disciplină a UNPIR Filiala Constanţa în vederea soluţionării pe fond a sesizării formulate de Consiliul de Conducere al Filialei UNPIR Botoşani;

- în subsidiar, în situaţia respingerii cererii de restituirea a cauzei la Comisia de Disciplină a UNPIR Filiala Constanţa, să se constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 57/15.02.2013 pentru necompetenţă materială a instanţei superioare de disciplină;

- în situaţia respingerii excepţiei nulităţii absolute a Deciziei nr. 57/2013, anularea celor două decizii ca nelegale şi netemeinice, în sensul respingerii sesizării formulate de Consiliul de conducere al Filialei UNPIR Botoşani.

Totodată, a solicitat suspendarea executării Deciziilor până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei ce formează obiectul prezentului dosar.

În cauză a fost introdusă în calitate de pârâtă şi Comisia de Disciplină a UNPIR Constanţa.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2636 din 07 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă şi Comisia de disciplină a UNPIR - Filiala Constanţa.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Prin prisma motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă solicită în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, reţinerea cauzei şi în urma rejudecării, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt următoarele:

- Prima instanţă nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind suspendarea executării Deciziei nr. 7 din 16.10.2012 emisă de Comisia de Disciplină a Filialei UNPIR Constanţa şi a Deciziei nr. 57/15.02.2013 emisă de UNPIR - Instanţa Superioară de Disciplină până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulată împotriva aceloraşi acte administrative. Din conţinutul sentinţei atacate rezultă că instanţa de fond nu a analizat temeiurile de fapt şi de drept ale cererii de suspendare a executării şi nici susţinerile părţilor, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

- Hotărârea atacată conţine motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-reclamantă arată că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu i-a fost încălcat dreptul la apărare în procedura disciplinară, deoarece a beneficiat de mai multe termene prin care ar fi avut posibilitatea să îşi pregătească apărarea. Susţine recurenta-reclamantă că această situaţie nu este reală, deoarece a formulat o singură cerere de amânare pentru pregătirea apărării în faţa Comisiei de Disciplină, în data de 17.09.2012 pentru termenul din 18.09.2012, iar la termenul următor nu s-a putut prezenta din motive medicale, învederând acest lucru Comisiei şi anexând documente medicale.

Consideră că, în mod nelegal, Comisia de Disciplină a trecut peste cererea de amânare şi, fără a judeca pe fond sesizarea formulată de Consiliul de Conducere al Filialei UNPIR Botoşani, a admis-o şi a dispus încetarea calităţii de practician în insolvenţă şi excluderea definitivă din UNPIR lipsind recurenta de dreptul de a-şi expune opinia în faţa Comisiei.

Mai afirmă recurenta că instanţa de fond nu a reţinut situaţia, potrivit căreia, Comisia de Disciplină a Fililaei UNPIR Constanţa nu avea cum să cerceteze fondul cauzei, cât timp singurul document ataşat sesizării îl constituia un extras de pe portalul Curţii de Apel Suceava, decizia penală nr. 171/23.11.2012 fiind ataşată la dosar abia la data de 23.11.2012, odată cu întâmpinarea din prezentul dosar, după pronunţarea de către Comisia de Disciplină a Filialei UNPIR Constanţa a Deciziei nr. 7 din 16.10.2012.

Susţine recurenta că acesta este şi motivul pentru care decizia Comisiei de Disciplină nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care faptele săvârşite sunt de natură să atragă nedemnitatea, respectiv să aducă atingere profesiei de practician în insolvenţă.

- Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, care stabileşte cazurile de nedemnitate pentru profesia de practician în insolvenţă.

Astfel, arată recurenta, că pârâta Comisia de Disciplină nu a putut verifica dacă fapta a adus atingere prestigiului profesiei, nefiind în posesia hotărârii penale. Menţionează că prin decizia penală, instanţa judecătorească nu a dispus interzicerea exercitării profesiei, pentru ca excluderea din profesia de practician în insolvenţă să se facă fără a se analiza situaţia personală, existenţa unor alte abateri disciplinare, sau dacă fapta a fost sau nu savârşită în legătură cu profesia.

Mai arată recurenta-reclamantă că, în mod greşit, a reţinut prima instanţă că există o strânsă legătură cu profesia de practician în insolvenţă întrucât infracţiunile săvârşite au fost de înşelăciune şi fals în declaraţii. Afirmă că sentinţa de condamnare nu este legată de o faptă săvârşită în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci a reprezentat soluţionarea unui litigiu personal, iar fapta pentru care a fost condamnată a fost săvârşită în anul 2008, calitatea de practician în insolvenţă dobândind-o în anul 2010.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat anularea actelor administrative emise de autorităţile pârâte prin care s-a dispus, respectiv s-a confirmat, măsura excluderii definitive din UNPIR însoţită de încetarea calităţii de practician în insolvenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, raportate la dispoziţiile art. 99 din acelaşi act normativ şi la art. 92 pct. 13 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.

Instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin motivele de casare invocate, recurenta-reclamantă a reluat, în mare parte, criticile de nelegalitate şi netemeinicie privind actele administrative atacate, dezvoltate prin cererea de chemare în judecată, susţinând că instanţa de fond a reţinut greşit situaţia de fapt şi, în consecinţă, a aplicat greşit legea, considerând că măsura excluderii din UNPIR este temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte critica vizând încălcarea dreptului la apărare de către Comisia de Disciplină a Filialei UNPIR şi nelegala înlăturare a acesteia de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Din actele dosarului rezultă situaţia, potrivit căreia, Comisia de Disciplină Filiala UNPIR Constanţa a procedat la convocarea pârâtei, iar aceasta a înţeles să formuleze pentru trei termene succesive cerere de amânare atât în vedere pregătirii apărării, precum şi din cauza unor probleme de sănătate. În acest context, potrivit înscrisurilor aflate la filele 159 şi 169 din dosarul de fond, Comisia de Disciplină a admis primele două cereri de amânare a soluţionării sesizării, respectiv aceea pentru termenul din 18.09.2012 şi aceea formulată pentru termenul din 03.10.2012, fiind respinsă a treia cerere formulată în acelaşi sens, pentru termenul din 16.10.2012.

Prin urmare, în mod temeinic şi în acord cu situaţia concretă reieşită din actele dosarului, instanţa de fond a reţinut că dreptul la apărare al reclamantei nu a fost încălcat, aceasta beneficiind de mai multe termene pentru a-şi pregăti apărarea şi chiar dacă a fost în imposibilitate de a se prezenta efectiv în faţa Comisiei, putea să îşi exprime în scris punctul de vedere şi argumentele pe care se întemeia opoziţia sa la sesizarea Consiliului de conducere al Filialei UNPIR Botoşani privind excluderea din UNPIR şi încetarea calităţii de practician în insolvenţă.

Critica vizând neluarea în considerare de către prima instanţă a faptului că în luarea Deciziei nr. 7 din 16.10.2012, Comisia de Disciplină nu a analizat pe fond sesizarea privind excluderea reclamantei din UNPIR, este, de asemenea, neîntemeiată, având în vedere că instanţa de fond a analizat acest aspect de nelegalitate invocat prin cererea de chemare în judecată, constatând că nu este susţinut de conţinutul celor două acte administrative atacate.

Astfel, Decizia nr. 7/2012 a Comisiei de Disciplină menţionează atât situaţia de fapt în care se afla recurenta-reclamantă, respectiv aceea de a fi condamnată definitiv printr-o hotărâre penală pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii, precum şi textele legale şi statutare ce reprezintă temeiul juridic al excluderii definitive din UNPIR pentru intervenirea uneia dintre situaţiile de nedemnitate.

Având în vedere şi faptul că recurenta-reclamantă nu a înţeles să formuleze în scris apărări la sesizarea Consiliului de Conducere, pentru a fi avute în vedere de Comisia de Disciplină, hotărârea acestui organism respectă exigenţele motivării unui act administrativ, care s-a încadrat în limitele impuse de argumentele şi probatoriul administrat în susţinerea sesizării de către Consiliul de Conducere Filiala UNPIR Botoşani.

Mai mult decât atât, astfel cum a reţinut corect şi instanţa de fond, recurenta-reclamantă a beneficiat de toate garanţiile oferite de procedura administrativă, având dreptul la contestarea Deciziei Comisiei de Disciplină şi acces la Comisia Superioară din cadrul UNPIR în faţa căreia şi-a susţinut argumentele referitoare la netemeinicia cererii de sesizare privind excluderea din UNPIR.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că recurenta nu a înţeles să îl dezvolte separat, în sensul de a arăta concret care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii reţinute de instanţa de fond în raţionamentul juridic expus în susţinerea soluţiei pronunţate.

În ceea ce priveşte critica vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 din O.U.G. nr. 86/2006, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 86/2006, astfel cum erau în vigoare la data emiterii deciziei de excludere din UNPIR a recurentei: alin. (1) lit. a) "Este nedemn de a fi practician în insolvenţă persoana condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, inclusiv orice infracţiune de corupţie, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, care determină incapacitatea legală de a dobândi sau deţine calitatea de fondator, administrator, membru în consiliul de supraveghere, membru al directoratului ori director al unei societăţi comerciale şi de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

(2)Existenţa nedemnităţii împiedică accesul persoanei în cauză în profesie. Survenirea nedemnităţii determină încetarea calităţii de practician în insolvenţă".

Acest text legal trebuie coroborat însă cu art. 37 şi art. 99 din O.U.G. nr. 86/2006.

Potrivit art. 37:

"Calitatea de practician în insolvenţă încetează:

(...)

d) în cazul survenirii unei cauze de nedemnitate."

Art. 99 - "Se sancţionează cu excluderea definitivă din Uniune, însoţită de pierderea calităţii de practician în insolvenţă, faptele prevăzute la art. 92 pct. 4,10,13,14,15,17 şi 18".

Art. 92 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă:

"constituie abateri următoarele fapte:

13. intrarea în una dintre situaţiile de nedemnitate prevăzute la art. 25 din O.U.G. nr. 86/2006".

Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt în care s-a aflat recurenta-reclamantă rezultă că autorităţile pârâte au constatat cazul de nedemnitate, în mod temeinici şi cu respectarea criteriilor impuse de legiuitor.

Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că ipoteza legală în care a fost încadrată recurenta-reclamantă nu condiţionează ca infracţiunea intenţionată săvârşită de persoana constatată nedemnă să fie în legătură cu exercitarea profesiei de practician în insolvenţă ci doar să aducă atingere prestigiului profesiei.

Or, din considerentele deciziei penale definitive de condamnare a recurentei-reclamante rezultă săvârşirea intenţionată a infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii, iar contextul factual şi juridic în care s-au produs, conduc, fără putinţă de tăgadă la o neîncredere de ordin obiectiv că persoana condamnată mai poate fi demnă în a-şi păstra calitatea de practician în insolvenţă, având în vedere natura profesiei şi activităţile care pot fi desfăşurate în virtutea dobândirii acesteia.

Prin urmare, în mod evident, cele două infracţiuni intenţionate pentru care recurenta-reclamantă a fost condamnată definitiv sunt de natură a aduce atingere prestigiului profesiei de practician în insolvenţă, chiar dacă nu au fost săvârşite în legătură cu profesia, iar, în considerarea acestor constatări, Înalta Curte reţine că atât autorităţile pârâte, cât şi prima instanţă au analizat pe fond sesizarea privind excluderea din UNPIR şi încetarea calităţii de practician în insolvenţă, precum şi apărările şi susţinerile reclamantei formulate în combaterea sesizării Consiliului de Conducere Filiala UNPIR Botoşani.

În ceea ce priveşte critica formulată cu referire la nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de suspendare a executării a celor două acte administrative, Înalta Curte reţine că din actele dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 3477 din 16.12.2014, pronunţată în prezentul dosar, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus admiterea cererii de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2636 din 07.10.2014 formulată de reclamanta A. şi a dispus completarea dispozitivului în sensul că "respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată".

În concluzie invocarea acestui motiv de casare, în condiţiile în care, recurenta-reclamantă nu a înţeles să atace cu recurs şi decizia de completare a dispozitivului şi în raport de stadiul de soluţionare a dosarului şi soluţia prefigurată mai sus de respingere a recursului ca nefondat, este lipsită de eficacitate juridică.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

În consecinţă, reţinându-se că motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2636 din 07 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 iunie 2017.