Exclusion of new special construction tax from 2014 regulated electricity prices and determination of essential legal harm under administrative litigation rules

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor în dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei:

1) anularea parţială, respectiv art. 1 şi 2 a Deciziei ANRE nr. 3906/20.12.2013 privind aprobarea cantităţilor de energie electrică vândute pe baza de contracte reglementate şi a preturilor reglementate pentru energia electrică livrată în anul 2014 de S.N. Nuclearelectrica S.A.;

2) emiterea unei decizii în sensul stabilirii unui preţ mediu reglementat pentru anul 2014 în valoare de 160,69 RON/MWh (corespunzător valorilor de 184,34 RON/MWh - preţ pentru ore de zi şi 113,391ei/MWh - preţ pentru ore de noapte), prin recunoaşterea în modalitatea de calcul a unor elemente de cost justificate, respectiv:

(i) Costul fix de 102.258.236 RON aferent noului impozit pe construcţii prevăzut de Codul fiscal. Nerecunoaşterea acestui cost fix în preţul reglementat a cauzat o pierdere pentru SNN de circa 9,49 RON/MWh;

(ii) Alte costuri în sumă totală de 20.026.576 RON reprezentând diferenţa între costurile variabile plus fixe solicitate de SNN prin machete, mai puţin impozitul pe construcţii, respectiv 1.502.055.026 RON şi cele aprobate de ANRE (1.482.028.450 RON). Nerecunoaşterea acestor costuri în preţul reglementat a cauzat un impact negativ pentru SNN de circa 1,86 RON/MWh;

(iii) Recunoaşterea unui profit reglementat de 4% din costurile totale, aşa cum a fost solicitat de SNN, respectiv suma de 64.172.530 RON; în fapt, ANRE a aprobat un profit reglementat de doar 1.81% din costurile totale aprobate; profitul reglementat aprobat este în suma absolută de 26.852.771 RON (diferenţa între suma de 92.821.000 RON din adresa ANRE indicată ca fiind profit+costuri financiare şi respectiv suma de 65.968.229 RON costuri financiare indicate in macheta transmisă de SNN). Practic, SNN solicita recunoaşterea diferenţei în sumă absolută de 37.319.759 RON, nerecunoaşterea unui profit reglementat la nivelul de 4% conducând la o pierdere de circa 3,46 RON/MWh pentru SNN.

3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2723 din 14 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi pe fond admiterea acţiunii.

Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că:

(i) Hotărârea cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa de fond, deşi a menţionat în cuprinsul considerentelor faptul că pârâta a recunoscut caracterul justificat al costului cu impozitul pe clădiri special (recunoaştere parţială) prin Decizia nr. 1408/18.06.2014 şi a emis decizia de recunoaştere a impozitului pe clădiri special drept cost, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiata, fără a da eficienţă măcar în parte dispoziţiilor art. 436 alin. (2) C. proc. civ., respectiv pronunţarea unei hotărâri pe măsura recunoaşterii, în sensul de a proceda la analizarea dreptului recurentei-reclamantei de a-i fi recunoscut drept cost impozitul pe clădiri speciale încă de la începutul anului 2014;

(ii) Există contradicţie între unele considerente ale sentinţei şi dispozitiv, în condiţiile în care instanţa de fond a arătat că apreciază ca fiind justificată contestaţia recurentei-reclamantei, iar respectiva constatare nu se reflecta in dispozitiv;

(iii) Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, prin faptul că instanţa de fond a făcut aprecieri eronate asupra scopului urmărit de ANRE prin amânarea luării în considerare a costului aferent impozitului pe construcţii speciale, anume evitarea transferării către consumatorii casnici a unui cost nejustificat, în condiţiile în care protecţia consumatorilor vulnerabili se realizează în baza unor prevederi legale şi regulamentare diferite, anume prevăzute în acest scop.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat aprecierea instanţei de fond referitoare la inexistenţa unei vătămări esenţiale a drepturilor recunoscute de lege, argumentând că a dovedit că este "persoană vătămată" în sensul Legii nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 3906/20.12.2013 s-a stabilit un tarif reglementat pentru întreg anul 2014 fără a se lua în considerare un cost cert şi determinabil (cost care urma a fi achitat de SNN cu titlu de impozit pe construcţii speciale) şi pe care recurenta nu a putut să îl recupereze din tariful reglementat tocmai datorită actului administrativ nelegal.

Dovada prejudiciului rezultă din faptul că recunoaşterea costului cu impozitul pe construcţii speciale a intervenit (i) după momentul sesizării instanţei de contencios şi (ii) în cursul anului pentru care reclamă pierderea, respectiv luna iunie (aşadar cu întârziere), invocând lipsa de folosinţă a sumelor care îi reveneau în mod legal până la momentul recunoaşterii.

Recurenta a argumentat că este eronată interpretarea instanţei de fond, privind faptul că în aprilie 2014 a fost stabilită baza de calcul al impozitului pe construcţii speciale, acest cost nu putea fi evaluat la momentul stabilirii tarifului reglementat - decembrie 2013.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea intimatei Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), s-a solicitat respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea în totalitate a sentinţei primei instanţe.

În esenţă, s-a arătat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii, neexistând temeiuri care să justifice admiterea acţiunii în anularea deciziei contestate.

Au fost reiterate apărările şi susţinerile de la judecata în fond a cauzei şi s-a făcut referire la raţionamentul şi consideraţiile primei instanţe, care a analizat corespunzător problemele în dezbatere, acordând semnificaţia cuvenită aspectelor în raport de care se cerea examinată pretenţia recurentei-reclamante privind includerea în preţul reglementat a energiei electrice a unui cost insuficient determinat la data solicitării sale.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 27 februarie 2018, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de reclamanta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.

2. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate şi cazurile de casare invocate, luând în considerare şi observaţiile prezentate prin întâmpinare, cât şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Se reţine astfel că prin Decizia nr. 3906/20.12.2013 emisă de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au fost aprobate preţurile pentru energia electrică livrată de S.N. Nuclearelectrica S.A. (SNN) în anul 2014, pe bază de contracte reglementate încheiate cu furnizorii de ultimă instanţă, precum şi cantităţile lunare/anuale de energie electrică corespunzătoare aceleiaşi perioade, în baza aceloraşi contracte.

Conform Deciziei menţionate, aprobarea ANRE a fost emisă pentru preţul de 167,36 RON, exclusiv TVA, pentru energia vândută de SNN în orele de zi din anul 2014 (pct. 1) al Deciziei) şi pentru preţul de 102,68 RON, exclusiv TVA, pentru energia vândută de SNN în orele de noapte din anul 2014 (pct. 2 al Deciziei).

Rezultă din cuprinsul aceleiaşi Decizii că preţul reglementat pentru energia electrică livrată de S.N. Nuclearelectrica S.A. în anul 2014 s-a stabilit pe baza Metodologiei aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 83/2013, publicat în Monitorul Oficial la data de 28.11.2013 şi intrat în vigoare la 01.12.2013.

La data emiterii Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 83/2013 era în curs de desfăşurare procedura derulată în vederea determinării preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică pe bază de contracte reglementate pentru anul 2014, procedură pornită în baza Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 57/2008.

Ca urmare, noua metodologie de stabilire a preţurilor şi a cantităţii de energie electrică pentru anul 2014 a avut în vedere decalarea termenelor de transmitere a datelor necesare pentru determinarea/aprobarea preţurilor reglementate/cantităţilor de energie livrate pe bază de contracte reglementate.

Într-o prima etapă, recurenta-reclamantă a transmis către ANRE, macheta prevăzută de Anexa 1 a Ordinului nr. 57/2008 şi Nota de fundamentare cu privire la preţul reglementat pentru anul 2014, înscrisuri comunicate cu Adresa X/01.10.2013.

Ulterior, s-au transmis completări la Nota de fundamentare, comunicate cu Adresa nr. x/2013 emisă de SNN, prin care se arăta că, începând cu anul 2014, se majorează totalul costurilor generate de activitatea desfăşurată cu suma de 106.056.420 RON, reprezentând impozitul pe construcţii calculat în conformitate cu art. 296 din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal, influenţa în preţul energiei electrice fiind de 9,84 RON, peste valoarea solicitată iniţial.

În continuare, cu Adresa nr. x/2013, recurenta-reclamantă a comunicat ANRE macheta privind veniturile/costurile şi producţiile/livrările/consumurile de energie, respectiv formularul prevăzut de Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 83/2013, având în vedere modificările aduse prin noua metodologie de stabilire a preţurilor reglementate, în vigoare de la 01.12.2013.

Macheta pentru preţul reglementat în anul 2014 a fost emisă cu valori suplimentare, în sensul fundamentării preţului reglementat solicitat spre aprobare cu valoarea cheltuielii în sumă de 102.258.236 RON, prevăzută la poziţia "Alte costuri fixe (taxe, comisioane, impozite, etc)", ca urmare a modificărilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De asemenea, profitul a fost recalculat, în sensul reducerii acestuia, ţinând seama de prevederile Metodologiei, respectiv procentul de 4% din valoarea cheltuielilor totale şi de eliminarea din această rubrică a costurilor financiare, valoarea calculată fiind de 64.172.530 RON.

Ca urmare, propunerea recurentei-reclamante a fost de stabilire a unui preţ mediu de 161 RON/MWh pentru energia electrică livrată în anul 2014.

În justificarea propunerii sale, recurenta-reclamantă a menţionat costuri fixe în sumă de 1.358.580.755 RON, din care suma de 102.258.236 RON, reprezenta costurile cu impozitul pe construcţii, ca urmare a modificării Codul fiscal, prin O.U.G. nr. 102/2013, începând cu data de 01.01.2014.

La estimarea costurilor suplimentare au fost avute în vedere situaţiile financiare întocmite la sfârşitul anului financiar anterior, rezultând că valoarea menţionată cu titlu de impozit pe construcţii fusese stabilită prin raportare la situaţiile financiare corespunzătoare anului 2012, întocmite la încheierea exerciţiului financiar la data de 31.12.2013, auditate fără rezerve de A., în calitate de auditor financiar independent.

Costurile generate de instituirea taxei pe construcţii speciale prevăzută de O.U.G. nr. 102/2013 nu au fost recunoscute şi luate în considerare de intimata-pârâtă ANRE la calcularea preţului mediu reglementat al energiei electrice pentru anul 2014.

Intimata-pârâtă ANRE a considerat că respectiva cheltuială nu putea fi luată în considerare şi reţinută ca un cost justificat în structura preţului reglementat, în condiţiile în care suma estimată ca impozit era foarte mare, iar conform aprecierii sale, impozitul nu trebuia raportat la valoarea agregatelor şi a instalaţiilor din interiorul construcţiilor, fiind necesare efectuarea de demersuri suplimentare pentru stabilirea bazei de calcul la care se aplică procentul de 1,5% prevăzut de art. 29635 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, până la data primei scadenţe a plăţii, conform art. 29636, prevăzută pentru luna mai 2014.

Ca atare, cu Adresa nr. x/2014, intimata-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante că recunoaşterea costului cu impozitul pe construcţii a fost amânată pentru semestrul II 2014, decizia luată în acest sens fiind justificată de necesitatea protejării intereselor consumatorilor casnici care, altfel, ar fi fost obligaţi, printr-un preţ al energiei majorat cu circa 10 RON/MWh, să suporte plata unui cost nejustificat.

La data de 08.05.2014, intimata-reclamantă a solicitat informaţii de la recurenta-reclamantă pentru fundamentarea sumei aferente impozitului pe construcţii pe anul 2014.

Ca răspuns la această solicitare, recurenta-reclamantă a comunicat că valoarea construcţiilor speciale aflate în patrimoniul societăţii a fost stabilită la data de 31.12.2013 de un evaluator independent autorizat, rezultatele evaluării fiind reflectate în situaţiile financiare la 31.12.2013 şi supuse aprobării Adunării Generale în şedinţa din 29.04.2014.

Subsecvent reevaluării efectuate, impozitul pentru construcţii speciale determinat de recurenta-reclamantă pentru anul 2014 a fost de 89.383.396 RON, suma datorată cu acest titlu urmând să fie plătită în două tranşe egale, până la data de 25.04.2014, respectiv 25.09.2014, cheltuială recunoscută liniar, pe parcursul întregului an.

A rezultat că, la data de 26.05.2014, a fost achitată de către recurenta-reclamantă prima tranşă a impozitului, în sumă de 44.702.113 RON, fiind încunoştinţată în acest sens intimata-pârâtă cu Adresa din 03.06.2014.

Ulterior, la data de 17.06.2014, a avut loc publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36/20145 privind modificarea şi completarea Metodologiei de stabilire a preţurilor pentru energia electrică livrată de producători pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă, aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 83/2013.

Ca urmare, prin Decizia nr. 1408/18.06.2014 emisă de ANRE a fost modificată pentru viitor - începând cu data de 01.07.2014, Decizia nr. 3906/2013, contestată prin acţiunea în anulare promovată în cauză, în sensul aprobării pentru SNN a preţului de 176,85 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică vândută în orele de zi din anul 2014, respectiv preţul de 108,50 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică vândută în orele de noapte din anul 2014.

Prin adresa de înaintare a deciziei modificatoare, intimata-pârâtă ANRE aducea la cunoştinţa recurentei-reclamante că noile preţuri ale energiei electrice au fost stabilite prin raportare la costurile generate de instituirea impozitului pe construcţii prevăzut de O.U.G. nr. 102/2013, având la bază documentele aferente primei plăţi efectuate în luna mai 2014, şi anume declaraţia rectificativă şi ordinul de plată, acte transmise la ANRE cu scrisoarea nr. 6401/03.06.2014.

Raportat la starea de fapt mai sus evocată, recurenta-reclamantă S.N. Nuclearelectrica S.A. a formulat precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, menţinându-şi pretenţia de anulare a Deciziei iniţiale pentru nerecunoaşterea în structura preţului reglementat a costului cu impozitul pe construcţii speciale prevăzut de O.U.G. nr. 102/2013 pentru perioada anterioară emiterii Deciziei nr. 1408/18.06.2014, şi anume intervalul cuprins între 01.01.2014 şi 31.06.2014.

Prin sentinţa primei instanţe a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată a recurentei-reclamante, sub toate petitele formulate.

În analiza efectuată, prima instanţă a acordat importanţă şi a examinat dacă, în speţă, raportat la starea de fapt existentă şi reglementarea legală incidentă, putea fi reţinută o vătămare esenţială în drepturile recunoscute de lege reclamantei, care să justifice astfel anularea Deciziei nr. 3906/20.12.2013 şi obligarea ANRE la emiterea unei decizii de stabilire a preţului mediu reglementat pentru întreg anul 2014 cu luarea în considerare a costului fix de 102.258.236 RON.

Astfel, o primă observaţie a fost aceea că, potrivit Metodologiei aprobate prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 83/2014, în vigoare la data de 20.12.2013, respectiv art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 36-40, preţurile medii reglementate pentru energia electrică stabilite nu puteau fi ajustate decât la începutul semestrului II al fiecărui an contractual şi numai pentru cazul în care se înregistrau variaţii semnificative ale preţului mediu de achiziţie a combustibilului.

Or, în speţă, chestiunea vizând impozitul pe construcţii speciale, în raport de care se invocase ajustarea preţului la începutul semestrului II era excedentară Metodologiei de stabilire a preţurilor reglementate, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 3906/2013.

Ca atare, prima instanţă a reţinut că fiind justificată contestaţia recurentei-reclamante.

Mai departe, în analiza efectuată, s-a reţinut de către instanţă că dispoziţiile legale de modificare a Codul fiscal cu privire la impozitul pe construcţii au fost publicate la data de 15.11.2013 - data de intrare în vigoare fiind 01.01.2014, iar Ordinul nr. 83 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a preţurilor reglementate, publicat la data de 28.11.2013, nu a avut în vedere situaţia din speţă, aceea în care obligaţia producătorului de a calcula şi declara un impozit nou, cât şi scadenţa obligaţiei de plată respective (rata I) intervin în cursul anului - mai 2014.

S-a reţinut că, la data emiterii Deciziei privind aprobarea preţurilor pentru anul 2014, recurenta-reclamantă estimase - în baza prevederilor art. 29632-art. 29636 şi faţă de situaţiile sale financiare întocmite la încheierea exerciţiului financiar pe anul 2012, că impozitul pe construcţii speciale aferent anului 2014, cu scadenţă în acelaşi an, era de 102.258.236 RON.

Intimata-pârâtă a considerat că suma menţionată nu putea fi reţinută la acel moment ca reprezentând un cost justificat, ridicând aspecte legate de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la situaţia de fapt (procentul prevăzut de lege nu ar trebui să se aplice agregatelor şi instalaţiilor din interiorul construcţiilor), fiind necesară efectuarea unor demersuri suplimentare pentru stabilirea bazei de calcul la care se aplica procentul de 1,5%.

Apreciind asupra tuturor elementelor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii Deciziei din 20.12.2013, precum şi cele ulterioare emiterii actului administrativ - evaluate sub aspectul prejudiciului cauzat prin emiterea deciziei contestate în cauză, prima instanţă a constatat ca fiind neîntemeiată acţiunea în anulare a recurentei-reclamante.

Instanţa de fond a reţinut că scopul urmărit de autoritatea pârâtă prin amânarea luării în considerare a costului respectiv a fost evitarea transferării către consumatorii casnici a unui cost nejustificat, în condiţiile în care valoarea estimată în cauză era ridicată, presupunând o creştere cu peste 10 RON/MWh a preţului reglementat, iar între obiectivele generale la care ANRE contribuie în îndeplinirea atribuţiilor şi competenţelor sale se regăseşte şi cel privind protecţia consumatorului, prin asigurarea unei pieţe concurenţiale eficiente, prin sprijinirea clienţilor vulnerabili.

Sub un alt aspect, s-a reţinut că, potrivit art. 29635 din Codul fiscal, la calculul impozitului pe construcţii pe anul 2014, cota legală se aplica "asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior", adică 31.12.2013.

Decizia de stabilire a preţurilor reglementate a fost emisă de ANRE la 20.12.2013, anterior încheierii exerciţiului financiar pe anul 2013.

Recurenta-reclamantă a procedat la reevaluarea construcţiilor speciale aflate în patrimoniu, rezultatele reevaluării fiind reflectate în situaţiile financiare la 31.12.2013, care au fost supuse aprobării Adunării generale la 29.04.2014.

Ca urmare a acestei acţiuni, s-a modificat baza de calcul, impozitul pentru construcţii speciale determinat de recurenta-reclamantă pentru anul 2014 fiind în sumă de 89.383.396 RON.

S-a arătat de către instanţă că aceste elemente concrete nu puteau fi evaluate la momentul emiterii Deciziei din 20.12.2013 şi, ca atare, nici imputate în mod obiectiv autorităţii pârâte.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, la data de 17.06.2014, a intervenit o nouă reglementare, cu incidenţă în cauză, fiind publicat Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 36, privind modificarea şi completarea Ordinului nr. 83/2013.

Prin Ordinul nr. 36 a avut loc modificarea art. 2 alin. (4) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 83/2013, în sensul în care s-a prevăzut că ajustarea preţurilor pentru energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate se realizează nu numai în cazul înregistrării unor variaţii semnificative ale preţului mediu de achiziţie a combustibilului (sau costului apei uzinate, în cazul grupurilor hidroelectrice) faţă de cel considerat la stabilirea preţurilor în vigoare, ci şi "dacă în cursul anului devin scadente taxe/impozite noi, care nu au fost luate în considerare la stabilirea preţurilor în vigoare."

De asemenea, o altă modificare a vizat art. 11 lit. c) din acelaşi ordin, completat cu dispoziţia de introducere între cauzele de recalculare a preţurilor reglementate a situaţiei de "nerecunoaştere integrală la stabilirea/ajustarea preţurilor reglementate (…) a sumelor datorate (…), corespunzătoare taxelor/impozitelor instituite prin acte normative".

Tot astfel, dispoziţiile din Capitolul IX- "Ajustarea preţurilor pentru energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate" din Ordinul nr. 83/2013 au fost modificate în mod corespunzător.

În raport de conţinutul reglementării enunţate, instanţa de fond a constatat că au fost create pârghii legale pentru acoperirea în totalitate a costurilor corespunzătoare impozitului respectiv.

S-a arătat însă că modalitatea de aplicare a respectivelor dispoziţii legale la situaţia de fapt nu putea fi analizată în prezenta cauză, ci în cadrul analizei legalităţii actelor administrative emise sau care urmează a fi emise în aplicarea Ordinului nr. 36/2014.

Prin motivele de recurs formulate, s-au criticat soluţia şi considerentele primei instanţe, invocându-se contradicţia existentă între considerente şi dispozitivul sentinţei în sensul în care deşi se reţinuse că a existat o recunoaştere parţială a pretenţiilor din partea autorităţii pârâte, fiind emisă şi decizia de recunoaştere a impozitului pe construcţii speciale drept cost, cererea de chemare în judecată a recurentei-reclamante a fost respinsă ca neîntemeiată, fără ca instanţa să fi dat eficienţă măcar în parte dispoziţiilor art. 436 alin. (2) din C. proc. civ. şi să pronunţe o hotărâre pe măsura recunoaşterii.

Tot în legătură cu acest aspect, s-a arătat că fiind în discuţie o recunoaştere parţială trebuia să existe o analiză detaliată din partea instanţei asupra pretenţiilor recurentei-reclamante pentru partea nerecunoscută de ANRE, respectiv pentru perioada cuprinsă între 01.01.2014 - 18.06.2014.

S-a arătat că achiesarea intimatei-pârâte trebuie să îşi producă efectele procedurale, iar instanţa nu putea să cenzureze manifestarea de voinţă a părţii, cu atât mai mult cu cât emiterea Deciziei nr. 1408/2014 reprezenta o recunoaştere implicită a caracterului nelegal al actului administrativ atacat.

Or, în contextul în care prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ limitează dreptul autorităţii emitente de a revoca un act administrativ nelegal după ce acesta a produs efecte juridice, s-a solicitat să se constate că Decizia nr. 3906/2013 reprezenta un astfel de act administrativ care, dând naştere unei situaţii juridice, nu mai putea fi desfiinţat prin manifestarea de voinţă unilaterală a autorităţii emitente, nici măcar prin procedura hibridă de emitere a unei noi Decizii care să o înlocuiască.

Distinct de cele arătate, nelegalitatea sentinţei a fost invocată şi pentru contradicţia existentă între unele considerente şi dispozitiv, făcându-se referire la aprecierile instanţei care, după ce a reţinut ca fiind justificată contestaţia, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus, nu confirmă pretinsa nelegalitate a sentinţei, neexistând contradicţie între considerente şi dispozitiv şi nici contradicţie între considerente, aşa cum se susţine de către recurenta-reclamantă SN Nuclearelectrica S.A.

Este adevărat că prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că parte din criticile reclamantei erau justificate însă această constatare nu vine în contradicţie cu observaţiile şi statuările ulterioare şi nici cu soluţia pronunţată pe fondul cererii de chemare în judecată.

Rezultă din cuprinsul sentinţei şi din întreaga argumentaţie a soluţiei că aprecierile instanţei făcute în legătură cu caracterul justificat al unora dintre criticile reclamantei se referă şi vizează demersul juridic promovat în cauză, nicidecum nu au avut în vedere şi nu se raportează la pretenţia concretă formând obiectul cererii de chemare în judecată.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că aprecierile instanţei, care a considerat ca fiind justificată contestaţia reclamantei, au intervenit după ce s-a constatat că motivaţia refuzului autorităţii pârâte nu avea acoperire în lege, în sensul în care Metodologia aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 83/2013, în vigoare la 20.12.2013, nu prevedea decât un singur caz de ajustare a preţului energiei electrice stabilite, altul decât cel referitor la instituirea de taxe/impozite noi, cu scadenţă de plată în anul de referinţă şi nerecunoscute în preţul reglementat, situaţia din speţă.

Din această perspectivă s-a reţinut de către instanţă ca fiind justificată contestaţia reclamantei, aprecierea făcută având legătură cu promovarea contestaţiei în sine, şi nu cu reuşita demersului, în cuprinsul sentinţei, respectând şi logica argumentaţiei, motivându-se în continuare de ce cererea în anulare a reclamantei nu era întemeiată.

Prin urmare, Înalta Curte constată că există o motivaţie coerentă şi unitară a hotărârii judecătoreşti, fără contradicţii între unele considerente ori între considerente şi dispozitiv, criticile din recurs fiind neîntemeiate.

Nici faptul că sentinţa primei instanţe face referire la situaţia de a fi fost recunoscute o parte din pretenţii prin emiterea Deciziei din iunie 2014 nu relevă pretinsa contradicţie dintre considerente şi dispozitiv.

Înalta Curte constată că partea din considerente evocată în susţinerea criticii formulate expune tocmai punctul de vedere al recurentei-reclamante în cadrul precizării de acţiune solicitată subsecvent depunerii în cauză a Deciziei nr. 1408/18.06.2014 emisă de intimata-pârâtă ANRE.

Rezultă şi din încheierea de dezbateri de la termenul din 02.09.2014 că recurenta-reclamantă a adus precizări în legătură cu solicitarea sa iniţială, privind recunoaşterea în modalitatea de calcul a preţului reglementat pentru anul 2014 şi a costului generat de impozitul pe construcţii speciale, făcându-se menţiune despre faptul că îşi menţine capătul de cerere pentru perioada neacoperită de decizia modificatoare.

În orice caz însă o atare consemnare nu poate fi reţinută şi interpretată ca un element de dezacord între considerente şi dispozitivul sentinţei.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond trebuia să pronunţe o hotărâre în măsura recunoaşterii parţiale şi să procedeze la soluţionarea pretenţiilor nerecunoscute, respectiv la analizarea dreptului reclamantei de a-i fi recunoscut drept cost impozitul pe clădiri speciale încă de la începutul anului 2014.

Cu referire la aspectul invocat, Înalta Curte arată că emiterea Deciziei nr. 1408/18.06.2014 nu poate fi considerată ca reprezentând o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei, în sensul art. 436 alin. (2) din C. proc. civ., rezultând din considerentele sentinţei că majorarea preţului iniţial stabilit prin Decizia nr. 3906/2013 intervenise după crearea cadrului legal necesar recunoaşterii drept cost a cheltuielii cu impozitul pe construcţii speciale şi numai după achitarea acestuia, în limita plăţii efectuate.

Pe de altă parte, la judecata în primă instanţă au fost examinate pretenţiile recurentei-reclamante formulate din perspectiva impozitului pe construcţii speciale pentru perioada neacoperită de decizia modificatoare, fiind expuse în considerentele sentinţei, de o manieră clară şi neechivocă, motivele pentru care s-a dispus respingerea cererii în anulare.

Împrejurarea că preţul reglementat pentru anul 2014, stabilit iniţial prin Decizia nr. 3906/2013, a fost mai apoi majorat pentru semestrul II 2014, prin Decizia nr. 1408/2014, nu impune şi concluzia că prima decizie era în mod automat ilegală.

Decizia modificatoare a fost emisă după aprobarea Ordinului ANRE nr. 36/2014 prin care a fost completată Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, cu un nou caz de ajustare a preţului iniţial, şi anume atunci când se constată cheltuieli legate de taxe/impozite neincluse în preţul iniţial stabilit/ajustat.

Iar, legalitatea actelor administrative emise sau care urmează să fie emise în aplicarea Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 36/2014 nu pot fi pot fi cenzurate în prezenta cauză, având în vedere limitele învestirii instanţei, aspect corect reţinut şi de judecătorului fondului.

Sentinţa primei instanţe a fost criticată şi prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., greşita aplicare a legii fiind invocată pentru statuările contradictorii ale instanţei, făcute în legătură cu caracterul justificat al contestaţiei şi faptul că în cauză nu exista o vătămare esenţială în drepturile recunoscute de lege reclamantei.

A fost subliniat raţionamentul eronat al instanţei cu privire la relaţia dintre constatarea că există o contestaţie justificată şi prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate.

Dacă contestaţia se apreciază ca fiind justificată, logic este ca actul administrativ la care se referă respectiva contestaţie să iasă de vigoare.

Cât priveşte inexistenţa unei vătămări esenţiale a drepturilor recurentei-reclamante, aspect reţinut de prima instanţă ca temei de respingere a cererii în anulare, s-a solicitat să se constate că SN Nuclearelectrica S.A. avea calitatea de persoană vătămată, în sensul cerut de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contextul în care învestirea instanţei de fond se făcuse pentru anularea unui act administrativ individual, privind situaţia producătorilor de energie electrică, reclamanta fiind titularul dreptului legitim recunoscut de Decizia atacată în cauză.

S-a arătat că în condiţiile în care prin Decizia nr. 3906/20.12.2013 se stabilise un tarif reglementat pentru tot anul 2014, fără a se lua în considerare un cost cert şi determinabil, deşi impozitul pe construcţii speciale urma să fie achitat în cursul aceluiaşi an, era evident că drepturile recurentei-reclamante au fost prejudiciate prin imposibilitatea de recuperare din tariful reglementat a cheltuielii efectuate tocmai datorită actului administrativ nelegal.

Tot în legătură cu inexistenţa vătămării, a fost criticată şi acea parte a argumentaţiei care justifica respectiva constatare prin faptul că la momentul stabilirii tarifului reglementat - decembrie 2013, nu era stabilită baza de calcul a impozitului pe construcţii speciale, valoarea acestora fiind determinată ulterior, prin Raportul de evaluare aprobat în aprilie 2014.

S-a arătat că o asemenea interpretare nu poate fi acceptată în contextul în care Metodologia de stabilire a preţurilor reglementate se bazează în integralitate pe estimări, iar nu pe costuri efectiv încasate.

S-a menţionat că raţionamentul instanţei contrazice întreaga construcţie, procedură şi metodologie în baza căreia ANRE aprobă tariful reglementat pentru anul următor. Toate costurile pe care producătorii de energie electrică le prezintă pentru stabilirea tarifului reglementat reprezintă estimări.

Ca urmare, s-a solicitat să se constate că argumentul utilizat de instanţă, referitor la inexistenţa normelor metodologice pentru determinarea impozitului pe construcţii speciale nu justifica refuzul ANRE de recunoaştere a acestui tip de cheltuială în stabilirea preţului reglementat.

Înalta Curte constată însă că nici aceste critici nu sunt fondate.

Recurenta-reclamantă nu a prezentat argumente solide la ceea ce s-a reţinut şi statuat prin hotărârea primei instanţe, iar susţinerile formulate în recurs nu înlătură raţionamentul instanţei şi nici observaţiile impuse de interpretarea normelor legale aplicabile speţei.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 3906/20.12.2013, cât şi cele ulterioare emiterii actului administrativ, arată că nu se poate reţine în cauză pretinsa conduită abuzivă din partea autorităţii pârâte prin faptul nerecunoaşterii imediate în preţul reglementat al energiei electrice pentru anul 2014 a costului cu impozitul pe construcţii prevăzut de O.U.G. nr. 102/2013.

Astfel, aşa cum bine s-a reţinut de prima instanţă, raţiunea pentru care nu au fost luate în considerare costurile generate de instituirea taxei pe construcţii speciale prevăzută de O.U.G. nr. 102/2013 a fost impactul major asupra preţului mediu de producere a energiei electrice (peste 10 RON/MWh, conform valorii estimate de producător), în contextul în care pe de o parte, recurenta-reclamantă estimase o valoare ridicată a bazei de calcul a impozitului, prin raportare la situaţii financiare aferente anului 2012, ulterior fiind reevaluate construcţiile la o valoare mai mică decât cea iniţială, iar, pe de altă parte, nu erau adoptate normele metodologice de punere în aplicare a dispoziţiilor referitoare la impozitul pe construcţii speciale, fiind necesare lămuriri suplimentare privind modalitatea de recunoaştere de către ANRE în preţurile reglementate a acestui tip de cheltuială.

Se constată, aşadar, că a existat o motivaţie serioasă pentru amânarea luării în considerare a costului cu impozitul pe construcţii la data emiterii Deciziei din 20.12.2013, neimputabilă practic nici recurentei-reclamante şi nici autorităţii pârâte.

În mod obiectiv, recurenta-reclamantă nu putea prezenta în cadrul procedurii declanşate înainte de 31.12.2013 o evaluare a construcţiilor existente în patrimoniul său tot la data de 31.12.2013, aşa cum prevedea art. 29635 din Codul fiscal pentru calculul impozitului pe construcţii pe anul 2014.

Însă, potrivit textului de lege enunţat, la calculul impozitului pe construcţii pe anul 2014, cota legală se aplica "asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior", adică 31.12.2013.

Iar, decizia de stabilire a preţurilor reglementate a fost emisă de ANRE la 20.12.2013, anterior încheierii exerciţiului financiar pe anul 2013.

Pe de altă parte, nu poate fi reproşat autorităţii pârâte faptul de a nu fi fost adoptate normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor nou introduse în Codul fiscal până la data stabilirii preţurilor reglementate.

Înalta Curte nu poate accepta susţinerea recurentei-reclamante, conform căreia ANRE avea obligaţia să introducă în calcul preţului reglementat estimarea avansată în legătură costul generat de impozitul pe construcţii speciale.

Este adevărat că preţul reglementat se stabileşte pe o estimare a costurilor necesare desfăşurării respectivei activităţi, însă, respectiva estimare/anticipare porneşte, se bazează pe costuri efectiv încercate în anul anterior.

Or, în speţă, costul solicitat era corespunzător unei cheltuieli nou prevăzute, iar reglementarea legală existentă nu acoperea pe deplin situaţia specifică din cauză.

Având în vedere şi importanţa consecinţelor produse asupra populaţiei printr-un preţ reglementat al energiei electrice supradimensionat faţă de costurile efectiv suportate, Înalta Curte constată ca fiind justificată prudenţa şi diligenţa manifestate de ANRE atunci când a decis să amâne luarea în calcul a costului invocat de SNN şi să întreprindă în paralel demersurile necesare pentru completarea legislaţiei derivate cu norme care să permită rezolvarea unor situaţii de felul celei în discuţie.

Într-adevăr, prin Ordinul Preşedintelui ANRDE nr. 36/2014, privind modificarea şi completarea Ordinului nr. 83/2013, s-a prevăzut că ajustarea preţurilor pentru energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate se face şi dacă în cursul anului devin scadente taxe/impozite noi, care nu au fost luate în considerare la stabilirea preţurilor în vigoare.

Din această perspectivă, prima instanţă a constatat că au fost create pârghii legale pentru acoperirea în totalitate a costurilor corespunzătoare impozitului respectiv.

În aceste coordonate trebuie înţeleasă concluzia judecătorului primei instanţe, care a apreciat că, în contextul circumstanţelor particulare ale cauzei, nu se putea reţine o vătămare esenţială a drepturilor recunoscute de lege reclamantei, care să justifice anularea Deciziei nr. 3906/20.12.2013.

În fine, prin intermediul cererii de recurs a fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei.

S-a susţinut că instanţa de fond a făcut aprecieri eronate atunci când a reţinut că scopul urmărit de ANRE prin amânarea luării în considerare a costului aferent impozitului pe construcţii speciale a fost evitarea transferării către consumatorii casnici a unui cost nejustificat, unul din obiectivele ANRE fiind protecţia consumatorului, prin sprijinirea clienţilor vulnerabili.

Sub acest aspect, s-a arătat că Legea nr. 123/2012 defineşte noţiunea de "client vulnerabil" şi prevede măsuri specifice de protecţie a acestei categorii de clienţi casnici, fiind aprobat şi un regulament în acest sens - Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 64/2014.

Prin urmare, s-a arătat că nu există legătură între procedura de aprobare a tarifului reglementat şi protecţia clienţilor vulnerabili, fiind vorba de chestiuni diferite, prevăzute prin dispoziţii legale şi regulamentare distincte.

Critica nu este întemeiată.

Înalta Curte constată că aprecierile instanţei de fond în legătură cu scopul urmărit de ANRE la emiterea Deciziei nr. 3906/2013 nu afectează valabilitatea sentinţei, neputându-se reţine că hotărârea se întemeiază pe motive străine de natura pricinii.

Partea criticată din considerentele sentinţei se referă şi cuprinde textul relevant din O.U.G. nr. 33/2007, şi anume art. 8 lit. g) - care prevede protecţia consumatorului ca fiind unul din obiectivele generale ale ANRE în sectorul energiei electrice şi gazelor naturale, acest obiectiv, ce vizează protecţia consumatorului, realizându-se prin mai multe modalităţi, respectiv (i) prin asigurarea unei pieţe concurenţiale eficiente, (ii) prin sprijinirea clienţilor vulnerabili, (iii) prin impunerea unor standarde de calitate a serviciilor publice din sectorul energiei electrice şi gazelor naturale, (iv) prin facilitarea accesului clienţilor finali la datele proprii de consum necesare în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică sau gaze naturale, precum şi (v) prin informarea cât mai corectă şi completă a consumatorilor.

Prin urmare, nu se poate reţine că instanţa a făcut o apreciere eronată atunci când a considerat că scopul urmărit de autoritatea pârâtă prin amânarea luării în considerare a costului cu impozitul pe construcţii a fost evitarea transferării către consumatorii casnici a unui cost nejustificat, protecţia consumatorului constituind unul din obiectivele generale ale ANRE în sectorul energiei electrice şi gazelor naturale, la care contribuie în îndeplinirea atribuţiilor şi competenţelor sale legale.

În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză, constatând legalitatea hotărârii atacate sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Naţională NUCLEARELECTRICA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2723 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2018.