Post-communist retrial acquits woman of gold-confiscation conviction, lifts forfeiture.

Asupra recursului în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Popular al Orașului Timișoara, prin sentința penală nr. 1442 din 24 decembrie 1959 a condamnat pe inculpata B.M. la 7 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea de deținere ilegală de metale prețioase, prevăzută de art. 2, 5 și 14 din Legea nr. 284/1947. De asemenea, a dispus și confiscarea averii și a corpurilor delicte.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că inculpata a deținut până la 9 noiembrie 1959, contrar dispozițiilor legale, 473 monezi de aur și 85 dolari S.U.A.

Tribunalul Regional Timișoara, prin decizia penală nr. 182 din 29 ianuarie 1960, a respins recursul declarat de inculpată.

Considerând că ambele hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea legii, procurorul general a declarat recurs în anulare solicitând casarea acestora și, în rejudecare, achitarea inculpatei și înlăturarea măsurii confiscării obiectelor din aur și a averii.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracțiunilor săvârșite în dauna economiei naționale, printre care și cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată pedeapsa complementară a confiscării averii, urmând să se țină seama de gradul de pericol social al faptei și de persoana infractorului.

Aceste dispoziții incriminatoare, adoptate evident împotriva unor categorii sociale, erau în contradicție atât cu Constituția României, în vigoare la data adoptării și aplicării acelor acte normative, cât și cu D.U.D.O.

Prin art. 15 și 17 din Constituția României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849/1944) s-a statuat că prin nici o lege nu se poate dispune confiscarea averilor, iar proprietatea este garantată și nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică.

În același sens erau și prevederile art. 8 și 9 din Constituția adoptată în anul 1948 și a prevederilor art. 12 din Constituția din 1952.

De asemenea, conform art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor constituționale astfel cum au evoluat ele în timp, precum și raportat la forța juridică a principiului garantării dreptului de proprietate consfințit de normele de drept internațional, se constată că dispozițiile Legii nr. 284/1947 erau menite să știrbească dreptul de proprietate al cetățeanului român, fiind norme abrejur și neconstituționale, în raport cu însăși legea fundamentală română în vigoare atât la data încriminării obligației de cedare a valorilor arătate, cât și la data condamnării inculpatei. Și pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatei era menită să aducă atingere dreptului de proprietate.

De aceea Legea nr. 284/1947 contravine principiilor și normelor legii fundamentale și are un caracter neconstituțional, cum a constatat și instanța supremă prin decizia nr. 1456 din 3 octombrie 2001 (Setul nr. 6/2001 al Curții Supreme de Justiție) în acord cu deciziile Curții Constituționale (Revista de Drept Penal nr. 1/2004).

În speță se constată că inculpata a achiziționat în mod licit o parte din monedele de aur în scop de tezaurizare, pe care le-a ascuns, iar o parte le-a dobândit prin moștenire, însumând în final 473 monede de aur și 85 dolari S.U.A.

Conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 284/1947, persoanele fizice erau obligate să cedeze aurul sub orice formă, precum și medaliile jubiliare emise în baza Decretului Lege nr. 656/1044, cu următoarele excepții: aurul sub formele prevăzute de alin. (6) din Legea nr. 638/1946, salbele confecționate din ducați mari și mici austrieci (galbeni mari și mici), mahmudele și icușari, precum și colecțiile numismatice recunoscute de B.N.

Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că persoanele fizice puteau să dețină, în mod legal, printre altele, ducați mari și mici austrieci.

Potrivit hotărârilor judecătorești și a celorlalte acte anexate, rezultă că inculpata B.M. a deținut, printre altele, 40 de monede de aur austro – ungare din care 10 găurite și un ducat mic austriac (în anexa 6).

Deci cele 41 monede de aur nefăcând obiectul infracțiunii prevăzute de art. 2, 5 și 14 din Legea nr. 284/1947, puteau fi deținute în mod legal.

Prin urmare, dispozițiile Legii nr. 284/1947 suprimă în mod evident dreptul de proprietate, astfel încât este esențialmente neconstituțională, iar fapta inculpatei de a nu preda, ceda sau declara aurul și alte valori, lipsindu-i o trăsătură esențială, aceea de a fi prevăzută într-o lege penală, și, ca atare se impune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achitarea acesteia și înlăturarea măsurii confiscării obiectelor din aur și a averii – indisponibilizate prin procesele – verbale din 9 noiembrie 1959 (respectiv a celor 473 monede de aur și 85 dolari S.U.A.).

Pentru considerentele de mai sus, Curtea va admite recursul în anulare și va casa hotărârile pronunțate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 1442 din 24 decembrie 1959, pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Timișoara și a deciziei penale nr. 182 din 29 ianuarie 1960, pronunțată de Tribunalul Regional Timișoara, privind pe inculpata B.M.

Casează hotărârile atacate.

În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpata B.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2, 5 și 14 din Legea nr. 284/1947.

Înlătură măsura confiscării averii și a confiscării corpurilor delicte și anume, a unui număr de 473 monezi de aur și 85 dolari ce sunt indisponibilizate prin procesele verbale încheiate la 9 noiembrie 1959.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2004.