Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2097/2018 AI generated

Simultaneous holding of public office and private roles: scope of incompatibility and nullity when based on public data

Case Number Decizia nr. 2097/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision to reject the plaintiff's challenge and thereby maintaining the validity of the integrity agency's assessment report. The dispute concerned a challenge against an integrity assessment report that identified the plaintiff, a medical director and local councilor, as being in a state of incompatibility for simultaneously holding the directorship of a public medical unit, the position of administrator of a private limited liability company, and a private medical practice between 2004 and 2013. The court determined that the lower court correctly applied the law, rejecting the argument that the failure to formally invite the plaintiff to state their opinion on the specific incompatibilities rendered the report subject to absolute nullity, because the findings were based solely on public data such as council resolutions and commercial registry records rather than non-public information requested after the start of the evaluation. The decisive legal basis included Article 20 of Law No. 176/2010, Article 13(2) of Law No. 176/2010 regarding absolute nullity, Article 90 of Law No. 161/2003, and Article 180 of Law No. 95/2006, establishing that the mere simultaneous holding of legally prohibited positions constitutes an incompatibility regardless of the effective exercise of administrative duties.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 176/2010, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006; Simultaneous holding of public office and private roles: scope of incompatibility and nullity when based on public data: În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, s-a realizat o apreciere contrară prevederilor legale ce vizează modalitatea de desfăşurare a procedurii de evaluare şi informare asupra existenţei stării de incompatibilitate.

Keywords

AI generated
public data legal opinion procedural nullity challenge of administrative decisions non-administrative dispute imputability to a public body

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 176/2010
- instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, art.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, s-a realizat o apreciere contrară prevederilor legale ce vizează modalitatea de desfăşurare a procedurii de evaluare şi informare asupra existenţei stării de incompatibilitate.
art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010
(5) prin raportare la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate fiind lovite de nulitate absolută.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
În cea de-a treia critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a apreciat că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.
art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
Or, raţionamentul instanţei potrivit căruia este lipsit de relevanţă că a deţinut doar scriptic funcţia de administrator al societăţii, fără să o exercite efectiv, contravine obiectivului urmărit de legiuitor, instanţa invalidând scopul dispoziţiilor art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010
(5) prin raportare la art. 13 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin contestaţia înregistrată la data de la data de 17.12.2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/26.11.2014 emis de Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate în dosarul nr. x

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 26 pronunţată în data de 3 martie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureş - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, împotriva Raportului de evaluare nr. x/26.11.2014.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea contestaţiei, în sensul anulării raportului de evaluare.

În motivarea recursului recurentul a susţinut că este aplicabil motivul de modificare al hotărârii atacate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele:

- instanţa de fond s-a mărginit a prelua poziţia exprimată de Agenţia Naţională de Integritate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, lipsind o analiză pertinentă şi detaliată a argumentelor invocate prin intermediul contestaţiei.

- instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 176/2010, art. 90 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 180 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006, în sensul că a dat o semnificaţie restrictivă textelor legale aplicabile:

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, s-a realizat o apreciere contrară prevederilor legale ce vizează modalitatea de desfăşurare a procedurii de evaluare şi informare asupra existenţei stării de incompatibilitate.

Instanţa de fond s-a limitat la redarea desfăşurării cronologice a procedurii efectuate de inspectorul de integritate, reţinând în mod greşit că, informarea realizată de inspectorul de integritate a vizat deţinerea concomitentă de către recurent a calităţii de consilier local, a funcţiei de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut, a calităţii de administrator al S.C. B. S.R.L. şi celei de titular al Cabinetului medical individual "Dr. A., fără nicio altă precizare, conduită care nu se încadrează în ipoteza legii.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, incompatibilitatea privind deţinerea concomitentă a funcţiei de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială şi a funcţiei de consilier local în cadrul Consiliului local al oraşului Iernut în perioada 20.06.2008 - 02.12.2013 nu a făcut obiectul evaluării efectuate în lucrarea nr. x/11.12.2012 şi informării prin Adresa nr. x

Rezultă că, Raportul de evaluare nr. x/26.11.2014 a fost întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 care impun în cadrul evaluării conflictelor de interese şi a incompatibilităţiior, obligativitatea informării şi invitării persoanei în cauză de a prezenta un punct de vedere.

De altfel, nici incompatibilitatea privind deţinerea concomitentă a funcţiei de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială şi funcţia de administrator al C. S.R.L. în perioada 14.07.2010 - 02.12.2013 nu a făcut obiectul evaluării efectuate în lucrarea nr. x/11.12.2012 care a stat la baza emiterii Raportului de evaluare nr. x/26.11.2014, aspect ce reiese din Adresa nr. x, emisă de Agenţia Naţională de Integritate.

Aşa fiind, prin constatarea acestor incompatibilităţi în Raportul de evaluare fără ca persoana în cauză să fie în prealabil informată şi invitată să-şi exprime punctul de vedere au fost încălcate prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, precum şi dispoziţiile art. 20 alin. (5) prin raportare la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, actele întocmite de inspectorul de integritate fiind lovite de nulitate absolută.

Au fost interpretate în mod greşit dispoziţiile prevăzute de art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003;

Cu privire la starea de incompatibilitate izvorâtă din încheierea contractului de prestări servicii nr. x între Primăria Oraşului Iernut şi S.C. B. S.R.L., din Raportul de evaluare, instanţa de fond reţine că argumentele invocate în cadrul contestaţiei nu pot fi primite, limitându-se la a indica şi cita textul prevăzut la art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 şi trecând cu vederea împrejurările care au determinat încheierea contractului.

Astfel, contractul de prestări servicii nr. x a fost încheiat în vederea asigurării serviciilor de medicina muncii potrivit obligaţiei instituite de dispoziţiile Legii nr. 319/2006, în urma derulării procedurii de licitaţie publică, pe bază de cerere de oferte, cu societatea B. S.R.L. pe o perioada de 6 luni, în cursul anului 2011, astfel că, incompatibilitatea reţinută în lucrarea înregistrată sub nr. x 1/11.12.2012 nu mai subzistă.

În cea de-a treia critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a apreciat că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 180 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;

Cu privire la starea de incompatibilitate ce rezultă din deţinerea concomitentă a funcţiei de director al Unităţii de Asistenţă Medico Socială Iernut cu cea de administrator de administrator al SC B. S.R.L. şi, respectiv calitatea de titular Cabinet Medical Individual "Dr. A.", apreciază că a fost interpretată excesivă de către instanţa de fond.

Precizează că a fost numit în funcţia de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut, cu jumătate de normă, prin Dispoziţia Primarului Oraşului Iernut nr. 255/08.10.2004, calitatea de director încetând odată cu închiderea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut, respectiv la data de 28.10.2013.

Arăt că S.C. B. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 09 mai 2011, însă, deşi scriptic este administratorul societăţii, faptic nu a exercitat atribuţiile specifice acestei funcţii - încheiere contracte, conducerea contabilităţii, gestiunea activelor şi pasivelor firmei.

Or, raţionamentul instanţei potrivit căruia este lipsit de relevanţă că a deţinut doar scriptic funcţia de administrator al societăţii, fără să o exercite efectiv, contravine obiectivului urmărit de legiuitor, instanţa invalidând scopul dispoziţiilor art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

Apreciază excesivă aplicarea şi interpretarea reţinută în raportul de evaluare, câtă vreme inspectorul de integritate nu a analizat dacă reclamantul doar a deţinut o asemenea funcţie sau a exercitat-o în mod efectiv şi, dacă prin simpla deţinere a unei funcţii a fost împietată activitatea managerială desfăşurată în cadrul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut.

În considerarea argumentelor expuse a solicitat să se dispună admiterea căi de atac, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva Raportului de evaluare nr. xl 1/26.11.2014 atacat

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 iulie 2015, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 4 aprilie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 8 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră nu este incident cazul de casare, invocat de recurent, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În speţă, reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare nr. x/26.11.2014 emis de Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate în dosarul nr. x, prin care s-a reţinut încălcarea regimului incompatibilităţilor de către reclamant care a deţinut concomitent funcţia de director al Unităţii de Asistenţă Medico Socială Iernut cu cea de administrator de administrator al S.C. B. S.R.L. şi, respectiv calitatea de titular Cabinet Medical Individual "Dr. A." şi consilier local în cadrul Consiliului Local al oraşului Iernut.

Verificând actele şi lucrările dosarului se constată că la data de 22 iunie 2011 a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x între Primăria oraşului Iernut şi SC B. S.R.L. unde reclamantul avea calitatea de administrator şi că, recurentul a deţinut concomitent: a) în perioada 20.06.2008 - 02.12.2013, funcţia de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut şi funcţia de consilier local în cadrul Consiliului local al oraşului Iernut; b) în perioada 08.10.2004 - 02.12.2013, funcţia de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut şi calitatea de titular al Cabinetului Medical Individual "Dr. A." c) în perioada 08.10.2004 - 02.12.2013, funcţia de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut şi funcţia de administrator al B. S.R.L.; d) în perioada 14.07.2010 - 02.12.2013, funcţia de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut şi funcţia de administrator al C. S.R.L.

Recurentul reclamant a susţinut în cuprinsul motivelor de recurs că au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 90 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 180 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 95/2006, în sensul că a dat o semnificaţie restrictivă textelor legale aplicabile.

Conform art. 20 din Legea nr. 176/2010 "(1) Dacă, în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (2) Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. (3) Informarea şi invitarea se vor face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare. (5) Prevederile art. 13 şi 15 se aplică în mod corespunzător."

Potrivit art. 13 alin. (2) din acelaşi act normativ " Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută".

Motivul principal de nelegalitate invocat în recurs a vizat neinformarea asupra incompatibilităţii prin deţinerea concomitentă a mai multor funcţii, acestea nefăcând obiectul evaluării efectuate în lucrarea nr. x/11.12.2012 care a stat la baza emiterii Raportului de evaluare nr. x/26.11.2014, aspect ce reiese din Adresa nr. x, emisă de Agenţia Naţională de Integritate.

Înalta Curte reţine că nu se susţine critica recurentului-reclamant întrucât, deşi acesta nu a fost informat asupra acestor incompatibilităţi, raportul efectuat asupra lor nu s-a bazat decât pe date publice, neaflându-se în acest context în ipoteza prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, pentru a opera nulitatea absolută.

În mod eronat a reţinut instanţa de fond că reclamantul ar fi fost informat asupra incompatibilităţiilor din perioadele în perioada 20.06.2008 - 02.12.2013, când a deţinut funcţia de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut şi funcţia de consilier local în cadrul Consiliului local al oraşului Iernut şi pentru perioada în perioada 14.07.2010 - 02.12.2013, funcţia de director al Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Iernut şi funcţia de administrator al C. S.R.L.

Sub acest aspect se constată că nu operează nulitatea absolută, ceea ce înseamnă că nu e condiţionat de existenţa unei vătămări, care nu poate fi înlăturată altfel. Mai mult recurentul reclamant a avut posibilitatea să îşi valorifice apărarea în faţa instanţei de fond şi în recurs.

Totodată trebuie precizat că deţinerea simultană a două funcţii (declarate incompatibile prin legi speciale) a fost dovedită prin înscrisuri, iar partea presupus vătămată de actul administrativ nici măcar nu a invocat neexercitarea funcţiilor.

Dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 prevăd sancţiunea nulităţii actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată, or, în speţă, autoritatea pârâtă a acţionat în limitele prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a), sintetizând date şi informaţii cu caracter public: hotărâri ale Consiliului Local al Comunei Iernut, date deţinute de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, informaţii cu caracter public comunicate de Primăria Comunei Iernut, etc.

Împrejurările invocate de recurent în apărarea sa, privind faptul că nu a efectuat nici un act în cadrul societăţilor, administrator fiind doar scriptic nu sunt de natură a înlătura starea de incompatibilitate în care se afla acesta.

Textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiţionează în sensul desfăşurării efective de activităţi comerciale, interzicând cumulul de calităţi, necondiţionat nici de venitul realizat din activităţile comerciale şi nici de încheierea unor contracte cu instituţii publice.

Singura condiţie impusă de legiuitor pentru reţinerea stării de incompatibilitate este deţinerea simultană a funcţiilor sau calităţilor declarate de lege ca fiind incompatibile, ipoteză îndeplinită, în prezenta speţă, în perioada 2004 - 2013, aşa cum a recunoscut chiar recurentul-reclamant.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 26 din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2018 .