Revision deadline calculated from judgment communication and non-justifiable impediment for reinstatement

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, la data de 27.08.2015, A. a solicitat, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate, revizuirea sentinţei nr. 29/2014, iar pe fond admiterea acţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 272 din data de 9 decembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti - secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii cererii de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire formulată de către revizuent, excepţie invocată din oficiu, şi a respins cererea de repunere în termen precizată, ca tardiv formulată.

A admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire împotriva sentinţei nr. 29 din data de 12 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata AGENTIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, invocată din oficiu şi a anulat cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, revizuentul a formulat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că instanţa de fond, prin respingerea cererii de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la cererea de repunere în termen arată că, termenul pentru a exercita un drept procesual se naşte de la data în care partea este pusă în situaţia de al exercita. Susţine că, cererea de repunere în termen a fost formulată cu respectarea termenului de 15 zile, termen care a început să curgă de la data la care instanţa de fond a ridicat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, deoarece până la acel moment nu existase interes pentru formularea unei asemenea cereri.

Faţă de motivele invocate, recurentul a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, să se constate că excepţia tardivităţii cererii de repunere în termen şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire au fost greşit soluţionate, să se constate că atât cererea de repunere în termen cât şi cererea de revizuire sunt formulate în termenul legal şi, pe cale de consecinţă, să se trimită cauza Curţii de Apel Ploieşti în vederea soluţionării cererii de revizuire pe fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 04 decembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 26.02.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 07.05.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin primul motiv de recurs recurentul invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ. în raport de care casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sub acest aspect arată că, prin respingerea cererii de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, instanţa de fond a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 13 din C. proc. civ. stipulează în mod expres că dreptul la apărare este garantat, iar părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii.

Din examinarea hotărârii atacate rezultă că acest drept a fost respectat de instanţa de fond, domnul avocat B. a formulat cereri şi a pus concluzii în apărarea reclamantului.

Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este întemeiat şi va fi respins.

În speţa de faţă, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii. Se mai apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în speţă, raportat la argumentele părţilor, pronunţând o soluţie legală şi temeinică.

Înalta Curte reţine ca neîntemeiat şi ultimul motiv de recurs invocat, respectiv cel întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 186 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu privire la cererea de repunere în termen recurentul a arătat că, termenul pentru a exercita un drept procesual se naşte de la data în care partea este pusă în situaţia de al exercita. A susţinut că, cererea de repunere în termen a fost formulată cu respectarea termenului de 15 zile, termen care a început să curgă de la data la care instanţa de fond a ridicat excepţia tardivităţii cererii de revizuire, deoarece până la acel moment nu existase interes pentru formularea unei asemenea cereri.

Cât priveşte cererea de repunere în termen, potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În sensul dispoziţiei legale menţionate, "motivele temeinic justificate" care ar putea determina repunerea în termen ar trebui să implice existenţa unei împrejurări care exclude culpa părţii.

Ori, în cauză, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, motivul invocat în justificarea împiedicării de a formula cererea de revizuire în termenul procedural, nu se circumscrie împrejurărilor vizate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Eventuala necomunicare a Deciziei nr. 969/04.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate constitui un "motiv temeinic justificat", în sensul normei precitate, cu atât mai mult cu cât termenul pentru exercitarea revizuirii curge de la data comunicării hotărârii atacate (sentinţa nr. 29/2014) care a fost comunicată reclamantului la data de 26.03.2014, iar nu de la data comunicării deciziei nr. 969/04.03.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cărei comunicare întârziată o invocă revizuentul şi prin care s-a dispus anularea recursului declarat de revizuentul din prezenta cauză, ca netimbrat. Înalta Curte constată că, motivele pentru care instanţa de control judiciar a anulat recursul nu puteau prezenta o importanţă definitorie în motivarea cererii de revizuire şi nici nu îl puteau împiedica să formuleze o astfel de motivare.

Totodată, Înalta Curte, studiind actele şi lucrările dosarului, prin raportare la dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici termenul pentru formularea cererii de repunere în termen nu a fost respectat, în condiţiile în care dispoziţiile mai sus menţionate prevăd obligativitatea ca "partea să îndeplinească actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen."

Astfel, Înalta Curte reţine că partea care invocă aplicarea beneficiului instituţiei repunerii în termen este obligată să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi cererea de revizuire (în cazul de faţă) în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, conform art. 186 alin. (2) C. proc. civ., republicat, acesta fiind un termen procedural imperativ.

Ori, în cazul de faţă aceste termen de 15 zile pentru exercitarea dreptului procesual, implicit pentru formularea cererii de repunere în termen, în mod greşit a fost considerat de parte ca fiind "momentul încetării împiedicării" şi că ar începe să curgă la data de 27.08.2015 (data luării la cunoştinţă de conţinutul deciziei 969, fără a depune vreo dovadă în acest sens). Chiar dacă revizuentul s-ar fi raportat la această dată, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că, cererea de repunere în termenul legal de formulare a cererii de revizuire a fost depusă de parte abia în data de 02.12.2015 (în cadrul şedinţei de judecată, după ce instanţa de fond a invocat excepţia tardivităţii depunerii cererii de revizuire), cu mult peste termenul legal.

Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a constatat că cererea de repunere în termenul legal de revizuire este formulată cu nerespectarea prevederilor imperative ale art. 186 alin. (2) C. proc. civ., respectiv cu depăşirea termenului legal.

Totodată, Înalta Curte are în vedere deopotrivă şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel finalizarea acestuia".

Constatând că în cauză cererea de revizuire nu a fost formulată în termenul imperativ prevăzut de lege şi că revizuentul nu a dovedit că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, cererea de repunere în termen a fost respinsă, în mod corect, aceasta neavând suport probator în actele şi lucrările dosarului.

Prin urmare, în raport de conţinutul dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii", pe deplin justificat prin prisma principiului siguranţei raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, Înalta Curte constată că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii cât şi pentru motivarea acesteia, respectiv o lună de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită şi din această perspectivă, nu prezentă importanţă data luării la cunoştinţă a Deciziei nr. 969/03.04.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 272 din 9 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti- secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2018.