Automatic acquisition of professional rank versus exclusive promotion-by-competition requirement for prosecutors appointed to anticorruption directorate leadership roles

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii anulare Hotărârii nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi obligarea intimatului Consiliu Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să recunoască dobândirea de către contestator a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, odată cu numirea sa în funcţie la Direcţia Naţională Anticorupţie.

2. Hotărârea nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 1460 din 22 noiembrie 2016, Plenul CSM a respins cererea formulată de domnul procuror militar A., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, fost procuror şef serviciu în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În contextul enunţării situaţiei de fapt, s-a reţinut de către Plenul CSM că, din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, reiese că în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional în gradul imediat următor, numai în urma susţinerii, în condiţiile legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie.

Totodată, s-a reţinut că, pentru numirea procurorilor în funcţii de execuţie, dar şi pentru numirea în funcţii de conducere la Direcţia Naţională Anticorupţie, este reglementată o procedură (fiind norme de excepţie, acestea trebuie interpretate restrictiv), prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1)-(6) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 54 şi art. 55 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii în raport cu care Plenul CSM a constatat că pentru numirea în funcţia de conducere în discuţie, legea nu prevede condiţia gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici pe aceea a funcţionării efective la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau la Direcţia Naţională Anticorupţie, numirea fiind dispusă pentru o perioadă determinată (3 ani cu posibilitatea reinvestirii pentru încă trei ani).

Astfel, la încetarea mandatului pentru funcţiile de conducere prevăzute la art. 55 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii (art. 56 din Legea nr. 303/2004).

3. Calea de atac exercitată

În temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, domnul procuror A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea acestei hotărâri şi obligarea intimatului Consiliu Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să recunoască dobândirea de către contestator a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, odată cu numirea sa în funcţie la Direcţia Naţională Anticorupţie.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a enunţării prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, art. 1 din C. civ. de la 1865 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, s-a considerat de către contestator că prevederile O.U.G. nr. 56/2009 invocată în hotărârea atacată nu îi sunt aplicabile, incidenţa alin. (9)1 al art. 87 din Legea nr. 303/2004 (în actuala redactare) fiind exclusă din planul parcursului său profesional, în condiţiile în care întreaga sa activitate în cadrul DNA a fost desfăşurată în perioada 2006 - 2008.

Cu privire la acest aspect, s-a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la dobândirea gradului profesional odată cu numirea în funcţie‚ în raport cu dispoziţiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004. (deciziile 992/2008, 4167/2009).

S-a mai apreciat de către contestator că hotărârea Plenului CSM cuprinde şi elemente contradictorii, în sensul că au fost reţinute ca fiind corecte argumentele prezentate de către acesta, însă a fost invocată o aşa zisă "deosebire de situaţie" faţă de aspectele pe care Plenul CSM şi le-a însuşit prin Hotărârile nr. 594 şi nr. 595 din 10 iunie 2015, prin raportare exclusivă la aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 56/27.05.2009.

De asemenea, s-a considerat că trimiterile făcute de Plenul CSM la modalitatea în care a fost organizată şi a funcţionat Direcţia Naţională Anticorupţie, nu sunt de natură a modifica elementele speţei pendinte nici pentru perioada 2006 - 2008, nici ulterior, din art. 1 alin. (1) al O.U.G. nr. 43/2002, în forma modificată, rezultând că DNA a fost reorganizată ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispărând, aşadar, caracterul autonom pe care aceasta îl avea la înfiinţare, iar, în raport cu data numirii contestatorului în cadrul DNA, respectiv 17 mai 2006, reiese că structura specializată era deja parte componentă a Parchetului de pe lângă ICCJ.

În privinţa aserţiunilor Plenului CSM legate de modalitatea de promovare ierarhică, asociată dobândirii gradului profesional corelativ, exclusiv prin concurs derulat în baza art. 43-45 din Legea nr. 303/2004, de la paragrafele 3-6 din hotărârea contestată, s-a apreciat de către contestator că nu a fost furnizat niciun element prin care să fie combătute susţinerile din cererea sa, mai mult decât atât, Plenul CSM revenind asupra propriului punct de vedere şi confirmând că, în speţe similare, şi-a însuşit jurisprudenţa ICCJ privind caracterul derogatoriu al art. 54 şi art. 55 din Legea nr. 303/2004 de la art. 43 din acelaşi act normativ.

Cu privire la acest aspect, s-a mai susţinut de către contestator că, la data accederii în funcţie în cadrul DNA, îndeplinea inclusiv condiţia vechimii minimale de 8 ani în profesie, stabilită de art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, fiind numit magistrat în anul 1996.

În fine, a apreciat contestatorul că Decizia nr. 16/18.01.2011 a Curţii Constituţionale, invocată de Plenul CSM, în hotărârea contestată nu are înrâurire în prezenta speţă, întrucât analizează temeiuri şi situaţii diferite.

În drept, contestaţia s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii s-a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, expunându-se argumente în sensul celor reţinute prin hotărârea contestată.

Cu referire la incidenţa O.U.G. nr. 56/2009 a considerat pârâta că s-a avut în vedere data formulării cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv noiembrie 2016

S-a mai arătat că practica Plenului C.S.M. privind admiterea unor cereri similare formulate de alţi magistraţi a fost întemeiată pe jurisprudenţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la acel moment, chiar instanţa supremă reconsiderându-şi ulterior practica, prin deciziile nr. 3178/2015 şi 1182/2016.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce le-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului la cererea de chemare în judecată şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia formulată în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie formulată impotriva Hotărârii nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a susţinut că, urmare a faptului că a fost încadrat ca procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a dobândit, în mod legal, şi gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reţine Înalta Curte că, în ceea ce priveşte promovarea procurorilor, sunt incidente dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora "promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat- la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale, Curţi de apel sau, după caz, la parchete", în condiţiile prevăzute de lege şi pe baza criteriilor stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii în activitatea sa de gestionare a carierei judecătorilor şi procurorilor.

Din analiza dispoziţiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional următor, care are un caracter definitiv.

Se observă că prezenta contestaţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 55 din acelaşi act normativ care reglementează numirea în celelalte funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului Naţional Anticorupţie.

Este adevărat că în cadrul aceste proceduri legea nu prevede condiţia deţinerii gradului profesional corespunzător parchetului, însă nici nu prevede dobândirea acestui grad profesional, ci doar conferă procurorului, pentru o perioadă determinată de timp, dreptul de a funcţiona în cadrul structurii DNA şi de a exercita atribuţiile legale ce intră în competenţa sa, precum şi dreptul de a fi remunerat cu salariul prevăzut de lege pentru aceste funcţii.

Observă Inalta Curte că dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 303/2004 prevăd că La încetarea mandatului pentru funcţiile de conducere prevăzute la art. 53, 54 şi 55, judecătorii sau procurorii revin la instanţele sau parchetele de unde provin sau la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii.

O altă problemă care se ridică în speţă şi care reprezintă cel de-al doilea temei al contestaţiei, o constituie practica instanţei supreme care într-o serie de decizii de speţă a recunoscut, în situaţii similare, dobândirea gradului profesional.

Acea practică a avut ca fundament o incoerenta legislativă, corectată de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 56/2009 prin care art. 75 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004 au fost completate după cum urmează:

La articolul 75, după alin. (11) se introduce un nou alineat, alin. (11 1), cu următorul cuprins:

"De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii".

La articolul 87, după alin. (9) se introduce un nou alineat, alin. (91), cu următorul cuprins:

"De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţionez potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc grad profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei".

Din expunerea de motive a ordonanţei, rezultă că modificarea legislativă a fost adoptată in scopul prevenirii pentru viitor a unor asemenea consecinte, respectiv recunoaşterea gradului profesional pentru un număr mare de procurori, care conduc la inechităţi profesionale şi salariale intre procurori care lucrează in cadrul aceloraşi parchete, fara a fi urmate procedurile de concurs pentru avansarea in grad profesional.

Deci, cu alte cuvinte, legiuitorul a intervenit pentru a înlătura inechitatea creată în sistem când, anterior adoptării O.U.G. nr. 56/2009, procurorii care au activat în cadrul DIICOT sau DNA obţineau recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte, fără să urmeze procedurile legale de concurs pentru avansare în grad profesional, ceea ce nu reprezintă discriminare.

Totodată trebuie amintite şi deciziile Curţii Constituţionale privind excepţii de neconstituţionalitate care au vizat prevederile art. 75 alin. (111) şi art. 87 alin. (91) din Legea nr. 304/2004, introduse prin O.U.G. nr. 56/2009, prin care s-a a statuat că aceste prevederi legale sunt constituţionale şi în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO (în acest sens: Decizia nr. 18/2011, Decizia nr. 545/2011, ş.a.).

Astfel, jurisprudenţa ulterioară a secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a devenit constantă şi unitară, în sensul că promovarea în grad profesional a judecătorilor şi procurorilor se realizează în mod exclusiv prin parcurgerea procedurilor legale de concurs. (deciziile nr. 3175/2015, nr. 1182/2016).

Aşa cum s-a arătat, nici contestatorul şi nici instanţa nu a putut identifica temeiul legal potrivit căruia la numirea în funcţie în condiţiile art. 55 din Legea nr. 304/2004 procurorul obţine de drept gradul profesional al parchetului la care a fost numit, iar dispoziţiile art. 65 alin. (6) din aceeaşi lege se referă la păstrarea gradului dobândit şi nu la dobândirea acestuia.

În aceste condiţii, în lipsa unui temei expres, nu se poate invoca ca argument neretroactivitatea O.U.G. nr. 56/2009, neprezentând relevanţă perioada în care contestatorul a deţinut funcţia de conducere.

În plus se constată că în mod judicios, la data formulării cererii de recunoaştere a gradului profesional, Plenul CSM a analizat-o corect şi din perspectiva clarificării textului de lege, clarificare care a atras şi o reorientare a jurisprudenţei instanţei supreme.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge contestaţia ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1460 din 22 noiembrie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2017.