Disciplinary liability for breach of confidentiality when disclosing classified documents constitutes the criminal accusation's factual basis

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2016, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, pârâtei A., procuror şef-serviciu în cadrul secţiei de Combatere a Corupţiei - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din legea susmenţionată, constând în "nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii".

În motivarea acţiunii disciplinare, s-a susţinut, în esenţă, că, la data de 15 februarie 2016, doamna A., procuror şef-serviciu în cadrul secţiei de Combatere a Corupţiei - Direcţia Naţională Anticorupţie, a întocmit 8 procese-verbale nesecrete, prin preluarea integrală sau parţială a unor informaţii clasificate, din acte normative şi documente clasificate, pe care le-a adus la cunoştinţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor din dosarul penal nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin copierea acestora, pe suport optic neînseriat şi nemarcat strict secret, persoane care nu deţineau autorizaţie de acces corespunzătoare nivelului de secretizare şi care le-au manipulat în afara condiţiilor legii, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 182/2002, precum şi dispoziţiile art. 14, 15, 26, 33 şi 41, art. 69 alin. (2) şi (3), art. 73 şi 294 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România (Hotărârea Guvernului nr. 585/2002).

II. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 6/P din 27 iunie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins acţiunea disciplinară, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa disciplinară a reţinut că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare invocate, în sarcina pârâtei neputându-se reţine nicio formă de vinovăţie.

Astfel, în raport cu Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale şi ţinând seama de jurisprudenţa CEDO şi de prevederile Directivei 2012/13 UE, instanţa disciplinară a constatat că, în situaţia în care se impune o restrângere a dreptului la informare, decizia de refuz al accesului la informaţiile clasificate existente la dosarul cauzei aparţine întotdeauna unui judecător sau trebuie să facă, cel puţin, obiectul controlului judiciar. În consecinţă, ţinând cont de faptul că obiectul infracţiunilor cercetate l-a constituit tocmai întocmirea unor rapoarte clasificate de decontare a cheltuielilor, din care rezulta folosirea fondurilor operative alocate contrar destinaţiei legale, instanţa disciplinară a reţinut că modalitatea în care a procedat pârâta, aducând la cunoştinţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor informaţiile clasificate, ce constituiau obiect al infracţiunilor cercetate, fără ca aceştia să deţină autorizaţia necesară, a fost determinată de respectarea dreptului la informare al inculpaţilor asupra conţinutului acuzaţiilor penale care le-au fost aduse, drept care este circumscris dreptului la apărare al inculpaţilor, care, la rândul său, reprezintă garanţia dreptului la un proces echitabil.

III. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii instanţei de disciplină, considerând-o nelegală, a declarat recurs Inspecţia Judiciară, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare, astfel cu a fost formulată.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, întrucât instanţa disciplinară a reţinut în mod greşit, raportat la probele administrate în cauză, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de aceste dispoziţii legale.

Se susţine că instanţa disciplinară a pronunţat o hotărâre nelegală, ignorând probele cu înscrisuri, administrate nemijlocit de către inspectorii judiciari în faza cercetării disciplinare, şi dând relevanţa juridică doar apărărilor prezentate de pârâtă şi jurisprudenţei invocate de aceasta.

În acest sens se susţine că pârâta a încălcat cu intenţie indirectă normele privind protecţia informaţiilor clasificate prevăzute de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 182/2002, art. 14, 15, 26, 33, 41, art. 69 alin. (2) şi (3), art. 73 şi 294 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, precum şi dispoziţiile legale prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 11 alin. (1), (3), (4), (5) şi (9) din Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la informaţii clasificate, secrete de stat şi secrete de serviciu, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6.02.2014.

Recurenta reiterează împrejurările de fapt ce au format obiectul verificărilor prealabile şi al cercetării disciplinare, constând în modul în care intimata-pârâtă a înţeles să-şi exercite atribuţiile de serviciu cu prilejul instrumentării Dosarului penal nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, mai exact modalitatea concretă de manipulare a documentelor clasificate uzitate în probatoriul administrat, prelucrarea şi gestionarea lor, prin redarea integrală sau parţială a anumitor pasaje din aceste documente în conţinutul mai multor acte întocmite de aceasta, acte ce nu aveau atribuit nivelul de secretizare corespunzător conţinutului, ataşate părţii nesecrete la dosarul de urmărire penală, precum şi diseminarea acestor informaţii clasificate către persoane ce nu deţineau autorizaţie de acces, prin punerea la dispoziţie a dosarului spre consultare/studiere, inclusiv cu ocazia sesizării instituţiilor abilitate în vederea obţinerii avizelor necesare, sau prin eliberarea de copii la cerere, după astfel de acte din dosar în format letric sau digital.

Susţine recurenta că protecţia informaţiilor clasificate, conform reglementărilor active în materie, este justificată pe întreg parcursul unui proces penal, neexistând faze de instrumentare penală care să justifice vreun ascendent al dreptului la apărare sau care să presupună accesul la probe prin nesocotirea confidenţialităţii informaţiilor de genul menţionat; de altfel, nu ar fi fost încălcat exerciţiul acestui drept, dacă informarea inculpaţilor şi apărătorilor acestora ar fi avut loc cu respectarea dispoziţiilor legate ce fac trimitere la informaţii clasificate.

Se arată că, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140/2014, accesul apărătorilor la documentele clasificate se poate efectua în considerarea procedurii reglementate de Legea nr. 182/2002, Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 şi numai dacă aceştia deţin autorizaţie de acces la informaţii clasificate corespunzătoare clasei şi nivelului de secretizare al fiecăruia dintre documente respective şi dacă argumentează principiul necesităţii de a cunoaşte.

Referitor la constatarea instanţei disciplinare, potrivit căreia informaţiile clasificate, gestionate în Dosarul nr. x/2016, nu produc vreuna din consecinţele ce întregesc latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 303 şi art. 304 din C. pen., întrucât "nu există temei legal pentru ca secretul sau confidenţialitatea să fie opozabilă organelor judiciare în lipsa lezării intereselor vreunei persoane", se arată că, în speţă, nu se pune problema incidenţei prevederilor legale susmenţionate (materie penală), ci a încălcării dispoziţiilor legale ce reclamă respectarea confidenţialităţii informaţiilor clasificate de către persoanele care au acces la acestea (materie disciplinară).

Susţine recurenta că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că acţiunea disciplinară a fost analizată doar prin prisma caracterului prioritar al dreptului la informare a acuzatului şi de asigurare a unui proces echitabil, principii care nu au fost nicidecum minimizate de către inspectorii judiciari, fiind ignorat, în schimb, în totalitate, prin respingerea acţiunii, modul concret defectuos de manipulare şi gestionare cu intenţie indirectă de către pârâtă a documentelor clasificate, în instrumentarea Dosarului nr. x/2016, în condiţiile în care dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 11 alin. (1), (3), (4), (5) şi (9) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014 prevăd cu exactitate procedura legală în care, printre alţi subiecţi, părţile şi apărătorii acestora pot avea acces la informaţiile clasificate, fără a fi create riscuri la adresa protecţiei unor astfel de informaţii.

De asemenea, se apreciază că nu poate fi reţinută, ca argument pentru respingerea acţiunii, împrejurarea că pârâta a mai procedat în acest fel, anterior Dosarului nr. x/2016, şi în alte dosare penale, tot prin încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât ar însemna să se achieseze la nesocotirea Standardelor Naţionale de Protecţia Informaţiilor Clasificate şi a normelor legale existente în această materie, aflate în vigoare, ceea ce este de neacceptat.

Concluzionează recurenta, raportat la cele arătate, că subzistă forma de vinovăţie ce caracterizează abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, putându-se reţine existenţa intenţiei indirecte, ca formă de vinovăţie, în sarcina pârâtei.

IV. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

A arătat intimata că ceea ce i s-a imputat este faptul că cele 8 documente întocmite în cadrul urmăririi penale desfăşurate în Dosarul nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei au fost difuzate, în copie electronică, subiecţilor procesuali principali şi părţilor, precum şi avocaţilor acestora, în cauza penală respectivă, deşi conţineau citate din documente clasificate.

Intimata a susţinut că neregulile ce au făcut obiectul cercetării în cadrul Dosarului nr. x/2016 vizau chiar conducerea D.I.P.I. (înlăturarea de către secretarul de stat, din cadrul documentelor întocmite cu ocazia controlului, a aspectelor negative), iar ministrul de resort şi prim-ministrul, fiind informaţi asupra situaţiei, nu au luat nicio măsură cu privire la aceleaşi aspecte sesizate de avertizorii oficiali.

De asemenea, se arată că premisa urmăririi penale în Dosarul nr. x/2016 a fost aceea a cheltuirii unor fonduri destinate realizării securităţii naţionale (noţiune concretizată, la nivelul D.I.P.I., în acţiuni, misiuni şi activităţi informativ-operative), în scopuri care nu au vizat obiective informative, supravegheri, date din acte autorizate clasificate, date despre surse etc. Abaterile constatate de Comisia de control au vizat bunuri şi servicii achiziţionate din fonduri operative, contrar destinaţiei legale şi regulamentare a acestor resurse materiale, caz în care divulgarea informaţiilor nu are aptitudinea de a crea un prejudiciu pentru securitatea naţională.

Conţinutul infracţiunilor de deturnare de fonduri şi, respectiv, abuz în serviciu, arată intimata, a constat în întocmirea unor documente (rapoarte), clasificate, de decontare a unor cheltuieli cu pretins caracter operativ (în realitate, bunuri şi servicii cu destinaţii aprobate la alte articole bugetare: reprezentare şi protocol, înzestrare cu uniforme de chestor, mijloace fixe pentru dotarea sediului principal ş.a.), cu ignorarea destinaţiei legale (realizarea securităţii naţionale), precum şi a destinaţiei stabilite prin normative administrative clasificate (achiziţii circumscrise misiunilor, acţiunilor şi activităţilor informativ-operative), în afara condiţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), de schimbare a clasificaţiilor bugetare ale fondurilor aprobate pentru o instituţie publică.

Or, apreciază intimata, dreptul la informare asupra conţinutului acuzaţiilor penale este garantat atât în dreptul intern [art. 10 alin. (3) din C. proc. pen.], cât şi în dreptul internaţional (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - art. 10 - dreptul la un proces echitabil, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - art. 6 - dreptul la un proces echitabil, Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale - art. 6 şi 7), fiind circumscris dreptului la apărare, care, la rândul său, reprezintă garanţia dreptului la un proces echitabil.

Totodată, consideră intimata, condiţionarea dreptului la informare asupra conţinutului faptic al acuzaţiei penale de obţinerea pe cale administrativă a unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate - aşa cum susţine recurenta că ar fi trebuit să se procedeze în Dosarul nr. x/2016 - ar încălca dreptul la un proces echitabil.

Se arată că legiuitorul român a dat preeminenţă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în raport cu protecţia informaţiilor clasificate, prevăzând în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 182/2002 că "Nicio prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii" de asemenea, procedura aplicabilă în timpul urmăririi penale este cea reglementată în C. proc. pen., cu privire la dreptul părţilor şi al avocaţilor acestora de a avea acces la dosarul cauzei, fără a se distinge între mijloacele de probă clasificate şi cele neclasificate. Nu în ultimul rând, menţionează intimata, în Cauza Bucur şi Toma împotriva României - nr. 40238/02, pct. 69 şi 124, a reieşit că avocaţii inculpatului au avut acces la informaţiile clasificate ale cauzei, fără autorizaţie în acest sens, numai pe baza unor declaraţii prin care se obligau să păstreze confidenţialitatea şi secretul documentelor prezentate.

V. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Hotărârea nr. 6P din 27 iunie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2016, s-a reţinut că, prin probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare invocate, prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, în sarcina pârâtei neputându-se reţine nicio formă de vinovăţie.

Instanţa disciplinară, în raport cu Decizia nr. 21 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale şi ţinând seama de jurisprudenţa CEDO şi de prevederile Directivei 2012/13/UE, a constatat că, în situaţia în care se impune o restrângere a dreptului la informare, decizia de refuz al accesului la informaţiile clasificate existente la dosarul cauzei aparţine întotdeauna unui judecător sau trebuie să facă, cel puţin, obiectul controlului judiciar. În consecinţă, ţinând cont de faptul că obiectul infracţiunilor cercetate l-a constituit tocmai întocmirea unor documente, clasificate, de decontare a cheltuielilor, din care rezulta folosirea fondurilor operative alocate contrar destinaţiei legale, instanţa disciplinară a apreciat că modalitatea în care a procedat pârâta, aducând la cunoştinţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor informaţiile clasificate, ce constituiau obiect al infracţiunilor cercetate, fără ca aceştia să deţină autorizaţia necesară, a fost determinată de respectarea dreptului la informare al inculpaţilor asupra conţinutului acuzaţiilor penale care le-au fost aduse, drept care este circumscris dreptului la apărare al inculpaţilor, care, la rândul său, reprezintă garanţia dreptului la un proces echitabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, "Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune;".

Într-adevăr, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei.

Încălcarea dispoziţiilor privind respectarea confidenţialităţii poate, însă, atrage răspunderea disciplinară a magistraţilor numai în condiţiile determinate de dispoziţiile legale citate, respectiv dacă şi numai dacă sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii disciplinare.

Astfel, pentru a se stabili dacă o faptă poate fi calificată ca abatere disciplinară, se impune a se verifica dacă întruneşte elementele constitutive ale acesteia şi anume: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.

Raportat la ipoteza normei prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, se constată, însă, că recurenta a apreciat în mod greşit că fapta reţinută în sarcina intimatei-pârâte este de natură a atrage răspunderea disciplinară a acesteia.

Aşa cum rezultă din cuprinsul normei juridice susmenţionate, care defineşte abaterea disciplinară imputată intimatei, acţiunea interzisă magistratului şi considerată ilicită, adică elementul material al abaterii, îl reprezintă "nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei".

Reglementarea acestei abateri disciplinare trebuie pusă în legătură cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege - nr. 303/2004 - potrivit cărora, "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă."

Conform art. 15 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 328 din 24 august 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la care fac trimitere dispoziţiile legale citate, "Judecătorii şi procurorii au obligaţia de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate".

Se constată, din lecturarea prevederilor normative citate, că abaterea disciplinară în discuţie reprezintă o aplicaţie a acestora, constituind o încălcare a obligaţiei "de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informaţiile pe care le-au obţinut în această calitate".

Prin urmare, abaterea disciplinară imputată intimatei vizează obligaţia magistratului de a nu dezvălui sau folosi date sau informaţii de care acesta a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, prin aducerea lor la cunoştinţa persoanelor care nu sunt îndreptăţite.

În speţă, aşa cum s-a arătat în capitolele precedente, s-a imputat intimatei-pârâte că, în calitatea sa de procuror şef-serviciu în cadrul secţiei de Combatere a Corupţiei - Direcţia Naţională Anticorupţie, cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. x/2016, a întocmit 8 procese-verbale nesecrete, prin preluarea integrală sau parţială a unor informaţii clasificate, din acte normative şi documente clasificate, pe care le-a adus la cunoştinţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor din dosarul penal respectiv, prin copierea acestora, pe suport optic neînseriat şi nemarcat strict secret, persoane care nu deţineau autorizaţie de acces corespunzătoare nivelului de secretizare şi care le-au manipulat în afara condiţiilor legii, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 182/2002, precum şi dispoziţiile art. 14, 15, 26, 33 şi 41, art. 69 alin. (2) şi (3), art. 73 şi 294 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 585/2002.

Pentru motivele care vor fi arătate în continuare, fapta susmenţionată, reţinută de recurentă în sarcina intimatei, nu constituie abatere disciplinară, elementul material constând în nerespectarea confidenţialităţii lucrării/informaţiilor din dosar neîntrunind condiţiile prevăzute de ipoteza normei pentru a avea caracter ilicit.

Astfel, rezultă cu evidenţă din actele dosarului (inclusiv din Sentinţele nr. 2742 din 24 noiembrie 2016 şi nr. 1217/F din 14 iunie 2017 ale Tribunalului Bucureşti, secţia I penală) că informaţiile caracterizate în cauză ca fiind clasificate, pe care intimata le-a adus la cunoştinţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor din Dosarul penal nr. x/2016, pe care îl instrumenta, vizează în mod direct şi exclusiv conţinutul infracţiunilor de deturnare de fonduri şi abuz în serviciu, constând în întocmirea unor rapoarte (clasificate) de decontare a unor cheltuieli cu pretins caracter operativ (în realitate, bunuri şi servicii cu destinaţii aprobate la alte articole bugetare: reprezentare şi protocol, înzestrare cu uniforme de chestor, mijloace fixe pentru dotarea sediului principal ş.a.), cu ignorarea destinaţiei legale (realizarea securităţii naţionale), precum şi a destinaţiei stabilite prin normative administrative clasificate (achiziţii circumscrise misiunilor, acţiunilor şi activităţilor informativ-operative), în afara condiţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002, de schimbare a clasificaţiilor bugetare ale fondurilor aprobate pentru o instituţie publică.

Informaţiile respective atestă achiziţionarea unor bunuri şi servicii din fondurile operative care nu aveau legătură cu activitatea informativ-operativă a D.I.P.I., lipsa de implicare a conducerii acestei autorităţi în recuperarea prejudiciilor constatate, distrugerea nelegală şi selectivă a documentelor care atestau acele cheltuieli nelegale din fonduri operative, precum şi presiunile exercitate asupra de conducerea D.I.P.I. asupra denunţătorilor, în vederea eliminării din nota de constatare a aspectelor "negative".

Acţiunea intimatei, care, în calitate de procuror ce instrumenta dosarul, a comunicat informaţiile respective apărătorilor aleşi ai învinuiţilor/inculpaţilor, nu este una ilicită, fiind obligatorie şi realizată în temeiul dispoziţiilor legale ce guvernează procesul penal, exclusiv în cadrul măsurii procedurale a prezentării învinuirii şi numai faţă de persoane îndreptăţite să cunoască respectiva învinuire, cărora le revine, în această calitate, obligaţia respectării confidenţialităţii.

Astfel, în exercitarea atribuţiilor sale legale, intimata-pârâtă a făcut aplicarea următoarelor norme juridice privind dreptul la informare asupra conţinutului acuzaţiilor penale, reglementate prin acte normative cu forţă juridică superioară:

1. Constituţia:

"Art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului

(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Art. 21 - Accesul liber la justiţie

(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."

"Art. 24 - Dreptul la apărare

(1) Dreptul la apărare este garantat

(...)"

2. C. proc. pen.:

"Art. 8 - Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal

Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil."

"Art. 10 - Dreptul la apărare

(...)

(3) Suspectul are dreptul de a fi informat de îndată şi înainte de a fi ascultat despre fapta pentru care se efectuează urmărirea penală şi încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat de îndată despre fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia.

(...)"

"Art. 94 - Consultarea dosarului

(1) Avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Acest drept nu poate fi exercitat, nici restrâns în mod abuziv.

(2) Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului.

(3) În cursul urmăririi penale, procurorul stabileşte data şi durata consultării într-un termen rezonabil. Acest drept poate fi delegat organului de cercetare penală.

(4) În cursul urmăririi penale, procurorul poate restricţiona motivat consultarea dosarului, dacă prin aceasta s-ar putea aduce atingere bunei desfăşurări a urmăririi penale. După punerea în mişcare a acţiunii penale, restricţionarea se poate dispune pentru cel mult 10 zile.

(5) În cursul urmăririi penale, avocatul are obligaţia de a păstra confidenţialitatea sau secretul datelor şi actelor de care a luat cunoştinţă cu ocazia consultării dosarului.

(6) În toate cazurile, avocatului nu îi poate fi restricţionat dreptul de a consulta declaraţiile părţii sau ale subiectului procesual principal pe care îl asistă ori îl reprezintă.

(7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.

(8) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător cu privire la dreptul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali de a consulta dosarul.

3. Legea nr. 182/2002:

"Art. 3 - Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii."

"Art. 24 - (...)

(5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.

(...)"

"Art. 33 - Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucţionarea justiţiei."

De altfel, dispoziţiile legale amintite sunt în deplin acord cu prevederile legislaţiei europene privind dreptul la un proces echitabil, la apărare şi la informare asupra conţinutului acuzaţiilor penale:

1. Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994:

"Art. 6.

1. Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. (...).

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;

(...)

"Art. 10.

1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. (...)

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comporta îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti."

2. Directiva 2012/13/UE din 22 mai 2012 a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale:

"Articolul 6 - Dreptul la informare cu privire la acuzare

(1) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc informaţii cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate. Informaţiile respective se furnizează cu promptitudine şi cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor şi exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

(2) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate care sunt arestate sau reţinute sunt informate cu privire la motivele arestării sau reţinerii, inclusiv cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate.

(3) Statele membre se asigură că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanţă, se oferă informaţii detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, precum şi forma de participare a persoanei acuzate.

(4) Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu promptitudine cu privire la orice modificare a informaţiilor oferite în conformitate cu prezentul articol, acolo unde este necesar pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor.

Articolul 7 - Dreptul de acces la materialele cauzei

(1) Atunci când o persoană este arestată şi reţinută în orice etapă a procesului penal, statele membre se asigură că documentele referitoare la cauza specifică, aflate în posesia autorităţilor competente şi care sunt esenţiale pentru a contesta în mod efectiv, în conformitate cu dreptul intern, legalitatea arestării sau reţinerii, sunt puse la dispoziţia persoanelor arestate sau a avocaţilor acestora.

(2) Statele membre se asigură că autorităţile competente acordă persoanelor suspectate sau învinuite sau avocaţilor acestora accesul cel puţin la toate mijloacele de probă aflate în posesia lor, indiferent dacă sunt în apărarea sau împotriva persoanelor suspectate sau acuzate, pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor şi pentru a pregăti apărarea.

(3) Fără a aduce atingere alin. (1), accesul la materialele menţionate la alin. (2) se acordă în timp util pentru a permite exercitarea efectivă a drepturilor în materie de apărare şi cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanţă. În cazul în care alte mijloace de probă intră în posesia autorităţilor competente, acestea acordă accesul la ele în timp util pentru a putea fi luate în considerare.

(4) Prin derogare de la alin. (2) şi (3), cu condiţia ca aceasta să nu aducă prejudicii dreptului la un proces echitabil, accesul la anumite materiale poate fi refuzat, în cazul în care astfel de acces ar putea conduce la periclitarea gravă a vieţii sau a drepturilor fundamentale ale unei alte persoane sau dacă refuzul este strict necesar pentru apărarea unui interes public important, ca de exemplu în cazurile în care accesul poate prejudicia o anchetă în curs sau poate afecta grav securitatea internă a statului membru în care se desfăşoară procedurile penale. Statele membre se asigură că, în conformitate cu dispoziţiile dreptului intern, decizia prin care se refuză accesul la anumite materiale în conformitate cu prezentul alineat este luată de o autoritate judiciară sau poate face, cel puţin, obiectul controlului judiciar.

(5) Accesul, astfel cum este menţionat în prezentul articol, se acordă în mod gratuit."

Se observă, din prevederile convenţionale şi normative citate, că dreptul la apărare şi dreptul la informare cu privire la acuzare sunt drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de legislaţia europeană, prin acte cu cea mai mare forţă juridică, pe care România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, este obligată să le respecte.

Este de remarcat, din cuprinsul prevederilor Directivei 2012/13/UE din 22 mai 2012, că, în timp ce de la dispoziţiile privind obligativitatea asigurării accesului la toate mijloacele de probă [art. 7 alin. (2) şi (3)] pot exista derogări, în anumite condiţii [art. 7 alin. (4)], de la dispoziţiile referitoare la obligativitatea furnizării, cu promptitudine şi în mod detaliat, persoanelor suspectate sau acuzate, a informaţiilor cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate [art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1)], nu există derogare.

Importanţa acestei distincţii este, de altfel, subliniată în Preambulul Directivei 2012/13/UE din 22 mai 2012, unde se arată că:

"27. Persoanele acuzate de săvârşirea unei infracţiuni ar trebui să primească toate informaţiile referitoare la acuzare, astfel încât să-şi poată pregăti apărarea şi să se garanteze echitatea procedurilor penale.

28. Informaţiile puse la dispoziţia persoanelor suspectate sau acuzate cu privire la fapta penală de a cărei comitere sunt suspectate ar trebui să fie furnizate cu promptitudine, cel târziu înainte de primul lor interogatoriu oficial, de către poliţie sau de către o altă autoritate competentă şi fără a aduce atingere desfăşurării anchetei în curs. Ar trebui furnizată o descriere suficient de detaliată a faptelor, inclusiv, dacă se cunosc, a momentului şi locului, referitoare la infracţiunea de a cărei comitere sunt suspectate sau acuzate persoanele, precum şi a încadrării juridice posibile a infracţiunii prezumate, având în vedere etapa procedurilor penale în care se furnizează o astfel de descriere, astfel încât să se garanteze caracterul echitabil al procedurilor menţionate şi să se permită exercitarea efectivă a dreptului la apărare."

Or, în cauză, tocmai acest fel de informaţii i se impută intimatei că a furnizat inculpaţilor şi apărătorilor lor, şi anume informaţii cu privire la fapta penală de a cărei comitere aceştia erau suspectaţi/acuzaţi.

Modul corect de aplicare în cauză a prevederilor Directivei 2012/13/UE din 22 mai 2012, netranspuse în dreptul intern, citate mai sus, se impune, aşadar, cu evidenţă, acestea fiind aplicabile prin efectul direct [ascendent sau util - cauzele Yvonne van Duyn v Home Office - C-41/74 şi M. H. Marshall v Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority (Teaching) - C-152/84].

În acelaşi sens, în Hotărârea din 9 martie 1978, pronunţată în cauza Amministrazione delle Finanze dello Stato şi Simmenthal SA (C-106/77), C.J.U.E. a statuat că "Instanţa naţională care trebuie să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile de drept comunitar are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional".

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că prezentarea de către intimată a datelor şi informaţiilor referitoare la conţinutul infracţiunilor, imputate inculpaţilor din dosarul instrumentat, apărătorilor acestora nu reprezintă "un mod defectuos de manipulare şi gestionare", "în afara condiţiilor legii" a respectivelor informaţii, aşa cum greşit susţine recurenta, de vreme ce legea impune şi avocaţilor părţilor obligaţia de confidenţialitate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 182/2002:

"(1) Persoanele fizice cărora le-au fost încredinţate informaţii clasificate sunt obligate să asigure protecţia acestora, potrivit legii, şi să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate.

(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se menţin şi după încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau profesionale, pe întreaga perioadă a menţinerii clasificării informaţiei.

(3) Persoana care urmează să desfăşoare o activitate sau să fie încadrată într-un loc de muncă ce presupune accesul la informaţii clasificate va prezenta conducătorului unităţii un angajament scris de păstrare a secretului."

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 94 alin. (5) din C. proc. pen., citate mai sus.

Rezultă, aşadar, că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de ipoteza normei juridice pentru ca fapta imputată intimatei să constituie abatere disciplinară, anume acelea care impun ca nerespectarea confidenţialităţii să fie făcută în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei şi faţă de persoane care nu sunt îndreptăţite.

Or, este exclusă existenţa abaterii disciplinare şi, implicit, atragerea răspunderii disciplinare, în lipsa unuia dintre elementele constitutive ale acesteia.

O atare analiză a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare este atributul instanţei de judecată, faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită.

În acest context, constatând inexistenţa elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare imputate intimatei, este de prisos a mai analiza criticile din recurs ce tind a susţine existenţa vinovăţiei intimatei, sub forma intenţiei indirecte.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurentă, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 6P din 27 iunie 2018, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM