Appeal by probation service against refusal to terminate unpaid community labor obligation declared inadmissible for lack of standing

Deliberând asupra contestaţiei formulată de Direcţia Naţională de Probaţiune - Serviciul de Probaţiune Teleorman împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 48 din Legea nr. 253/2013 raportat la art. 87 C. pen., art. 51 din Legea nr. 253/2013 şi art. 1461 alin. (12) raportat la art. 14114 din H.G. nr. 1079/2013, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Teleorman, de încetare a obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, impusă persoanei supravegheate A. prin Sentinţa penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin neapelare la 13 octombrie 2017 (Dosar nr. x/2017).

S-a dispus comunicarea hotărârii şi către Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, pentru verificarea respectării, de către Serviciul de Probaţiune Teleorman, a dispoziţiilor legale referitoare la supravegherea executării obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, impusă persoanei supravegheate A..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că prin Sentinţa penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu inculpatul A.

În temeiul art. 48 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la favorizarea făptuitorului, în formă continuată (4 acte materiale), în raport cu B.

În temeiul art. 48 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la favorizarea făptuitorului, în formă continuată (4 acte materiale), în raport cu C.

În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prin raportare la cele două infracţiuni de complicitate la favorizarea făptuitorului.

În temeiul art. 38 C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru care au fost stabilite pedepsele sunt concurente, astfel că, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte două, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 C. pen., care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 85 C. pen., s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) şi i) C. pen., au fost impuse inculpatului A. următoarele obligaţii: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, afară de cazul în care starea de sănătate nu îi permite; să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a pus în vedere inculpatului A. că nerespectarea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere atrage revocarea amânării şi aplicarea şi executarea pedepsei, conform art. 88 C. pen.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită de procuror prin ordonanţa din data de 6 iulie 2017 asupra sumelor de bani aflate în proprietatea inculpatului A., în contul x deschis la D. - Agenţia Alexandria, până la concurenţa sumei de 700 euro.

În temeiul art. 112 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 700 euro.

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, Serviciul de Probaţiune Teleorman a înştiinţat instanţa de executare că obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, impusă persoanei supravegheate A. prin Sentinţa penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, nu poate fi pusă în executare, astfel că sunt întrunite condiţiile pentru a se dispune încetarea acesteia, fiind invocate dispoziţiile art. 57 raportat la art. 51 din Legea nr. 253/2013, şi ale art. 1463 raportat la art. 14114 din H.G. nr. 1079/2013, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 152/2013, privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 7 martie 2018 persoana supravegheată A. a depus la dosarul de probaţiune o adeverinţă medicală cu diagnosticul "prolaps valvă mitrală aritmie extrasistolică", recomandându-se "scutire efort fizic", iar la data de 9 martie 2018 acesta a prezentat o nouă adeverinţă medicală prin care se recomandă scutirea de efort fizic, precizându-se că persoana supravegheată este inaptă pentru activităţile propuse de consilierul de probaţiune pe o perioadă de 2 ani.

Astfel, s-a apreciat că obligaţia impusă persoanei supravegheate A. prin Sentinţa penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală nu poate fi pusă în executare.

La termenul de judecată din data de 20 aprilie 2018 Curtea a solicitat Serviciului de Probaţiune Teleorman să întocmească un raport din care să rezulte posibilitatea persoanei supravegheate de a mai efectua sau nu muncă în folosul comunităţii.

Prin raportul de evaluare întocmit la data de 17 mai 2018, depus la dosar, Serviciul de Probaţiune Teleorman a concluzionat că obligaţia stabilită în sarcina persoanei supravegheate A. prin Sentinţa penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, afară de cazul în care starea de sănătate nu îi permite, nu poate fi pusă în executare pe perioada termenului de supraveghere din cauza problemelor de sănătate ale persoanei supravegheate, conform documentelor medicale anexate.

S-a reţinut în raportul de evaluare menţionat, printre altele, că potrivit declaraţiilor persoanei supravegheate, "mijloacele de existenţă ale familiei sunt veniturile sale obţinute din exercitarea profesiei de avocat, potrivit declaraţiei 200 privind veniturile realizate din România, aferentă anului 2016, persoana supravegheată obţinând un venit brut anual de 19.400 RON, indemnizaţia pentru creştere copil obţinută de soţia sa, în sumă de 1.276 de RON şi cele două alocaţii ale copiilor, una în sumă de 84 de RON şi cealaltă în sumă de 200 de RON. (...). Persoana supravegheată a susţinut încă de la evaluarea iniţială, realizată în cadrul primei întrevederi, că are probleme de sănătate, având hepatită cronică şi extrasistole, dar a neglijat problemele de sănătate, în sensul că nu ia tratament şi se duce rareori la evaluare medicală, nu consumă droguri, consumă ocazional alcool, un pahar de bere sau de vin, la petreceri, nu consumă tutun, nu frecventează jocuri de noroc.

Cu privire la obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul primei întrevederi, la data de 21 februarie 2018, i-au fost aduse la cunoştinţă persoanei supravegheate măsurile şi obligaţiile impuse de instanţă în sarcina sa, explicându-i-se consecinţele nerespectării acestora. Cu această ocazie, i-au fost comunicate persoanei supravegheate toate activităţile cu care Primăria Turnu Măgurele s-a înscris în baza naţională de date, în scopul prezentării acestora medicului de familie sau unui medic de medicină generală, la evaluarea stării sale de sănătate, pentru a i se elibera certificatul medical din care să rezulte că persoana este aptă sau inaptă pentru activităţile propuse de consilierul de probaţiune.

În cadrul evaluării iniţiale, persoana supravegheată a arătat că are probleme de sănătate, respectiv probleme cardiace şi hepatită cronică. A susţinut că, din cauza acestor probleme de sănătate, pe perioada urmării cursurilor liceale a fost scutit de participarea la orele de educaţie fizică şi sport şi, de asemenea, a fost declarat inapt pentru efectuarea stagiului militar obligatoriu.

În cadrul următoarei întrevederi, în data de 7 martie 2018, persoanei supravegheate i-a fost explicat şi comunicat planul de supraveghere, fiind discutate din nou măsurile de supraveghere şi obligaţiile, precum şi consecinţele nerespectării lor. A. a prezentat la dosarul de probaţiune Adeverinţa medicală nr. 1086 din data de 6 martie 2018, emisă de dr. E., din care rezultă că este scutit de efort fizic, fiind diagnosticat cu prolaps de valvă mitrală şi aritmie extrasistolică. Fiind îndrumat să revină cu o adeverinţă în care să se precizeze şi perioada pentru care se recomandă scutire de efort fizic, persoana supravegheată a depus, în data de 9 martie 2018, Adeverinţa medicală nr. 1363, emisă de CMI dr. F., care prevede acelaşi diagnostic - prolaps de valvă mitrală şi aritmie extrasistolică -, recomandarea de scutire de efort fizic şi că este inapt pentru activităţile propuse pe o perioadă de 2 ani. (...)

La întrevederea din data de 15 mai 2018, cu ocazia interviului pentru realizarea raportului de evaluare, persoana supravegheată a depus copie de pe livretul militar şi un bilet de trimitere la laborator, emis de Spitalul Clinic Militar Central, nedatat, fără număr de înregistrare, rezultate ale unor analize medicale consemnate de mână, fără suficiente date de identificare a pacientului sau a laboratorului, pe care apar nr. 4720 şi 4736/24 - VI - 99, bilet de ieşire din spital din data de 6 august 1993, emis de Spitalul Municipal Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, din care rezultă că a fost internat în secţia Contagioase, în perioada 20 iulie 1993 - 6 august 1993, cu diagnosticul de hepatită virală acută, bilet de ieşire din spital din data de 9 iulie 1998, emis de Spitalul Municipal Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, din care rezultă că a fost internat în perioada 13 mai 1998 - 2 iunie 1998, cu diagnosticul de hepatită virală acută, bilet de ieşire din spital din data de 25 iunie 1999 emis de Spitalul Municipal Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, din care rezultă că a fost internat în perioada 14 iunie 1999 - 25 iunie 1999, cu diagnosticul de hepatită cronică activă, ca dovezi ale susţinerilor sale privind starea de sănătate, precizând că de-a lungul timpului au existat şi alte documente, pe care nu le mai deţine.

Medicul de medicină generală E. a arătat, în cadrul convorbirii din data de 14 mai 2018, că, raportat la diagnosticele de prolaps de valvă mitrală şi aritmie extrasistolică, precum şi hepatită cronică, care i-au fost aduse la cunoştinţă de persoana supravegheată, prin prezentarea de documente, fiind stabilite de medici specialişti, anterior consultului la medicul de medicină generală, afecţiunile indicate presupun intoleranţă la efortul fizic mediu şi mare, dar şi la un efort fizic mic, dar îndelungat, pacientul poate fi în pericol. Nu poate preciza limitele de efort maxim admis, susţinând în acelaşi timp că şi o viroză respiratorie poate crea o stare de pericol, de agravare a bolilor cronice.

Medicul de medicină generală G. a arătat că persoana supravegheată se află înscrisă pe lista pacienţilor medicului F. (pe care o înlocuieşte pe perioada concediului medical), dar este neasigurat. Arată că la fişa medicală a persoanei supravegheate există documente din care rezultă diagnosticele de hepatită cronică şi insuficienţă cardiacă mitrală, stabilite încă din anul 2001, nu există la fişa medicală evaluări recente ale stadiului bolii, dar în acelaşi timp precizează că insuficienţa cardiacă mitrală nu se vindecă. Din cauza acestei afecţiuni, persoana supravegheată nu poate face efort fizic, chiar şi un efort mic, dar constant, putând conduce la stop cardio-respirator."

Analizând actele şi lucrările cauzei, Curtea a apreciat că cererea formulată de Serviciul de Probaţiune Teleorman, în sensul dispunerii încetării obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, impusă persoanei supravegheate A. prin Sentinţa penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca efect al imposibilităţii de executare a acesteia, este nefondată.

Analizând coroborat dispoziţiile legale incidente şi raportându-le la situaţia dedusă judecăţii în prezenta cauză, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a dispune încetarea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, impusă persoanei supravegheate A., conform art. 87 alin. (2) C. pen., dat fiind că persoana supravegheată nu a prezentat un certificat medical care să confirme faptul că nu este aptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele stabilite de consilierul de probaţiune, eliberat potrivit dispoziţiilor legale, respectiv de un medic de medicină a muncii.

S-a apreciat că certificatul medical eliberat, după caz, de medicul său de familie sau de un medic de medicină generală, prevăzut la art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013, poate confirma faptul că "persoana este aptă pentru prestarea unor activităţi dintre cele propuse de consilierul de probaţiune şi nu prezintă risc pentru sănătatea altor persoane", şi nu poate atesta inaptitudinea/incapacitatea de muncă. S-a opinat că aceasta din urmă se constată "pe baza unui certificat medical eliberat potrivit dispoziţiilor legale", expresie folosită de legiuitor atât la art. 51 alin. (6) din Legea nr. 253/2013, cât şi la art. 14114 alin. (1) din H.G. nr. 1079/2013, unde nu se mai face menţiune despre un certificat medical eliberat, după caz, de medicul de familie sau de un medic de medicină generală. Or, singurele dispoziţii legale incidente (la care se face trimitere) ce pot fi identificate sunt cele din domeniul supravegherii sănătăţii lucrătorilor (H.G. nr. 355/2007 şi Legea nr. 418/2004), dispoziţii potrivit cărora medicul specialist de medicina muncii este cel care are dreptul şi obligaţia de a stabili dacă angajatul este apt sau inapt medical pentru un anumit post.

S-a arătat că, dacă în materia obligaţiei de a presta o muncă în folosul comunităţii, în ceea ce priveşte constatarea aptitudinii în muncă, art. 51 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 a instituit o derogare (în sensul că este suficient în acest scop certificatul medical eliberat, după caz, de medicul de familie sau de un medic de medicină generală), incapacitatea de muncă se constată, potrivit regulii generale (de la care Legea nr. 253/2013 nu instituie vreo excepţie), de medicul de medicină a muncii.

S-a apreciat că relevante în acest sens sunt şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 7/2016 (M. Of. nr. 399 din 26 mai 2016), în interpretarea dispoziţiilor art. 61 lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, (potrivit căruia se poate dispune concedierea "în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat"), în sensul că "prin decizie a organelor de expertiză medicală (prin care se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului) se înţelege rezultatul evaluării medicului specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă (...)".

Curtea a arătat că medicul curant nu putea stabili incapacitatea de muncă a persoanei supravegheate pe o perioadă de 2 ani, cum a procedat în cauză, nici dacă sunt avute în vedere dispoziţiile art. 13 din O.U.G. nr. 158/2005, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

În opinia primei instanţe, un argument suplimentar în sensul că legiuitorul a avut în vedere că inaptitudinea de a presta muncă în folosul comunităţii se constată de medicul de medicină a muncii, este şi acela că, potrivit Anexei nr. 9 la H.G. nr. 1079/2013, "fişa date suplimentare pentru executarea orelor de muncă neremunerată în folosul comunităţii", pe care consilierul de probaţiune manager de caz o poate completa, trebuie să cuprindă, la pct. 5 - "Date privind starea de sănătate fizică şi psihică", "Rezultatele adeverinţei eliberate de medicul de familie sau, după caz, de medicul de medicină a muncii (...)".

Pe de altă parte, s-a reţinut că toate înscrisurile medicale aflate la dosarul cauzei (cu excepţia adeverinţei medicale depuse de medicul curant, care este şi tatăl persoanei supravegheate) sunt anterioare rămânerii definitive a hotărârii puse în executare, astfel că cererea de înlăturare a obligaţiei de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii este de natură a aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive în afara cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege. De altfel, inculpatul A. (în prezent persoana supravegheată) cu ocazia încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei a fost de acord cu prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii, fără a indica problemele de sănătate pe care le are.

Întrucât învederarea problemelor de sănătate s-a apreciat că nu ar fi condus cu siguranţă la respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, ci la o mai bună individualizare a sancţiunii aplicate, Curtea a apreciat că atitudinea persoanei supravegheate de a ascunde de organele judiciare acest lucru pune sub semnul întrebării buna sa credinţă, în condiţiile în care, după ce a lăsat să rămână definitivă hotărârea prin care a fost obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii (pe care nu a apelat-o sub acest aspect), s-a prevalat de un diagnostic medical preexistent pentru a se sustrage de la prestarea acestei munci.

S-a reţinut că, deşi în raportul de evaluare se consemnează că obţine venituri din exercitarea profesiei de avocat (prin urmare, nu orice tip de muncă îi afectează sănătatea), persoana supravegheată nu a solicitat consilierului de probaţiune identificarea unor activităţi care să nu presupună efort fizic, ci a preferat să efectueze demersuri pentru a justifica neîndeplinirea obligaţiei instituite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie Direcţia Naţională de Probaţiune - Serviciul de Probaţiune Teleorman.

La termenul de judecată din 21 septembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere calitatea procesuală a Serviciului de Probaţiune şi a lipsei interesului în a declara o cale de atac împotriva acestui tip de hotărâre. Astfel, a apreciat că s-a făcut o simplă informare către Serviciul de Probaţiune potrivit legii şi acesta nu deţine nicio calitate procesuală pentru a putea exercita o cale de atac, nejustificându-şi interesul în acest sens.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu denumirea marginală "Modificarea sau încetarea obligaţiilor", prevăd că, în situaţia în care, pe parcursul termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare, potrivit art. 87 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, se reţine că potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, în situaţia în care, pe parcursul executării obligaţiei, din cauza stării sale de sănătate, persoana nu mai poate presta munca stabilită sau o altă activitate, consilierul de probaţiune sesizează instanţa de executare.

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, în situaţia în care consilierul de probaţiune, din oficiu sau în urma înştiinţării primite din partea instituţiei stabilite ca loc de executare, constată că persoana nu execută obligaţia de muncă neremunerată în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă, sesizează instanţa de executare.

Deopotrivă, art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că, prin activitatea sa, sistemul de probaţiune, ca serviciu public, contribuie la înfăptuirea actului de justiţie; potrivit alin. (2), activitatea sistemului de probaţiune se desfăşoară în interesul comunităţii, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al creşterii gradului de siguranţă în comunitate, iar potrivit alin. (3), promovarea sancţiunilor şi măsurilor comunitare urmăreşte reducerea costurilor sociale ale executării sancţiunilor şi măsurilor penale prin diminuarea populaţiei din unităţile penitenciare, valorificarea potenţialului socioeconomic al infractorilor şi menţinerea siguranţei comunităţii.

Aşadar, în raport de textele legale anterior redate, se reţine că Serviciul de probaţiune este responsabil de efectuarea supravegherii în comunitate a modului în care persoanele condamnate îşi respectă măsurile şi obligaţiile impuse de către instanţa de judecată.

Altfel spus, prin intermediul serviciului de probaţiune se urmăreşte dacă măsurile de supraveghere şi obligaţiile stabilite de instanţă sunt îndeplinite.

Cu toate acestea, Înalta Curte notează că interesul public pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei asemenea instituţii nu este suficient pentru a justifica un demers al serviciului de probaţiune în faţa instanţei de judecată, prin exercitarea unei căi de atac, căci pe această cale s-ar depăşi atribuţiile acesteia, clar delimitate la desfăşurarea unor activităţi în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al creşterii gradului de siguranţă în comunitate.

În doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurilor judiciare, însă textul în discuţie nu se referă la interes în general, ci la "interesul legitim".

Tot doctrina a arătat că interesul este legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv, recunoscut de lege.

Legitimitatea interesului presupune ca acesta să fie personal, adică să fie vorba de un drept personal al celui care declanşează acţiunea, drept încălcat prin soluţia împotriva căreia înţelege să se plângă.

În contextul factual al cauzei, Înalta Curte constată că Direcţia Naţională de Probaţiune - Serviciul de Probaţiune Teleorman a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva soluţiei de respingere, ca nefondată, a cererii privind încetarea obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, impusă persoanei supravegheate A. prin Sentinţa penală nr. 183/F din 19 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin neapelare la 13 octombrie 2017.

Or, prin sesizarea instanţei de executare urmare a constatării că persoana supravegheată nu execută obligaţia de muncă neremunerată în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, Direcţia Naţională de Probaţiune - Serviciul de Probaţiune Teleorman acţionează în virtutea unui interes public şi în scopul pentru care funcţionează, acest demers fiind efectuat în baza atribuţiilor ce decurg din dispoziţiile legale în materie.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că, deşi prin dispozitivul sentinţei contestate s-a dispus comunicarea hotărârii şi către Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, pentru verificarea respectării, de către Serviciul de Probaţiune Teleorman, a dispoziţiilor legale referitoare la supravegherea executării obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, impusă persoanei supravegheate A., această măsură nu conferă Serviciului de probaţiune în cauză calitatea procesuală în exercitarea căii de atac şi de a supune cenzurii instanţei de control judiciar soluţia pronunţată, în lipsa unei dispoziţii legale care să permită instituţiei să conteste actul procesual prin care s-a dispus măsura.

Prin urmare, constatând lipsa calităţii procesuale a Serviciului de Probaţiune Teleorman în exercitarea contestaţiei formulate, nefiind îndrituit la un astfel de demers în faţa instanţei de control judiciar, în procedura prevăzută de art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă contestaţia formulată de Direcţia Naţională de Probaţiune - Serviciul de Probaţiune Teleorman împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în sumă de 130 de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Direcţia Naţională de Probaţiune - Serviciul de Probaţiune Teleorman împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în sumă de 130 de RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM