Sentence consolidation appeal rejected; 11 years 6 months’ prison term and 3‑year rights ban upheld.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the convicted person’s appeal against the Court of Appeal’s sentence that merged concurrent prison sentences, leaving intact the resulting total penalty of 11 years and 6 months’ imprisonment plus a 3‑year complementary penalty (interdiction of certain rights), and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The underlying dispute arose from a request under Article 585(1)(a) of the Criminal Procedure Code to consolidate sentences from two final convictions (one for organized crime, fraud, and forgery offenses; another for robbery and theft), with the lower court having decomposed the resulting sentences, merged the individual concurrent terms, applied the heaviest sentence (7 years 6 months) plus a 1‑year increase, and added a revoked 3‑year suspended sentence. The appellate court held that the appellant’s challenges—objecting to the amount of the 1‑year increase and citing poor health—concerned the individualized sentencing already fixed by final judgments and could not be re‑examined in this special procedural mechanism, which only applies substantive rules on concurrent punishment without altering the constituent sentences; the previously imposed increase was res judicata and health arguments were outside the scope of the proceeding.
Legislator headnote
AI generatedart. 585 C. proc. pen, art. 37 lit. a) din C. pen, art. 396 alin. (10) din C. proc. pen, art. 65 alin. (2) din C. pen, art. 26 din C. pen, art. 48 C. pen; Sentence consolidation appeal rejected; 11 years 6 months’ prison term and 3‑year rights ban upheld: The underlying dispute arose from a request under Article 585(1)(a) of the Criminal Procedure Code to consolidate sentences from two final convictions (one for organized crime, fraud, and forgery offenses; another for robbery and theft), with the lower court having decomposed the resulting sentences, merged the individual concurrent terms, applied the heaviest sentence (7 years 6 months) plus a 1‑year increase, and added a revoked 3‑year suspended sentence. The appellate court held that the appellant’s challenges—objecting to the amount of the 1‑year increase and citing poor health—concerned the individualized sentencing already fixed by final judgments and could not be re‑examined in this special procedural mechanism, which only applies substantive rules on concurrent punishment without altering the constituent sentences; the previously imposed increase was res judicata and health arguments were outside the scope of the proceeding.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for obliging the losing contestant to pay 200 RON in judicial expenses to the state.
Basis for paying the court-appointed counsel's 130 RON fee from the Ministry of Justice's fund.
Full text
Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 93/F din 18 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 585 C. proc. pen. s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de contestatorul condamnat A..
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată contestatorului condamnat A. prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 447/A din 3 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv: 5 ani închisoare pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. 5 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. 1 an închisoare pentru infracţiunea de instigare la falsificarea instrumentelor oficiale; 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată; 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată; 1 an închisoare pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals în formă continuată; 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals privind identitatea în formă continuată; 2 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual în formă continuată sub forma participaţiei improprii. S-a menţinut sporul de 1 an închisoare.
S-a menţinut pedeapsa complementară prev. de art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a menţinut revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere de 3 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 890 din 26 mai 2004, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti,în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti dispusă prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare aplicată contestatorului condamnat A. prin Sentinţa penală nr. 1337/2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 912 din 20 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în pedepsele componente de: 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată în baza art. 26 din C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) şi alin. (11) lit. a) din C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) din C. pen. 7 ani închisoare aplicată în baza art. 48 C. pen. rap. la art. 233 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.
S-au repus în individualitatea lor aceste pedepse.
S-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 890 din 26 mai 2004, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti a fost adăugată atât la pedepsele de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani închisoare, cât şi la pedeapsa rezultantă aplicată prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 447/A din 3 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-au repus în individualitatea lor pedepsele de: 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată în baza art. 26 din C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) şi alin. (11) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) din C. pen. şi 7 ani închisoare aplicată în baza art. 48 din C. pen. rap. la art. 233 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.
S-a constatat că faptele pentru care a fost condamnat A. la pedepse cu închisoarea prin hotărârile penale definitive mai sus menţionate sunt concurente.
În temeiul art. 36 rap. la art. 33 - 34 lit. b) din C. pen. anterior s-au contopit pedepsele aplicate contestatorului condamnat A. de: 5 ani închisoare pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., 5 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., 1 an închisoare pentru infracţiunea de instigare la falsificarea instrumentelor oficiale, 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, 1 an închisoare pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals în formă continuată, 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals privind identitatea în formă continuată, 2 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual în formă continuată sub forma participaţiei improprii cu pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată în baza art. 26 din C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) şi alin. (11) lit. a) din C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) din C. pen. şi 7 ani închisoare aplicată în baza art. 48 din C. pen. rap. la art. 233 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen., urmând ca A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, în final, 8 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 864 din C. pen. anterior rap. la art. 83 din C. pen. anterior pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 890 din 26 mai 2004, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, ca urmare a revocării acesteia prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă s-a adăugat la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, condamnatul A. având de executat pedeapsa de 11 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.
În temeiul art. 36 alin. (3) din C. pen. anterior rap. la art. 88 din C. pen. anterior s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada executată de condamnatul A. de la 14 iunie 2011 la 12 august 2011, de la 3 martie 2003 la 26 mai 2004 şi de la 1 martie 2014 la zi.
S-a dispus anularea m.e.p.î nr. x/3.12.2015 şi y/24.06.2017 şi emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa totală de 11 ani şi 6 luni închisoare.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, condamnatul A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 447/A din 3 decembrie 2015 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Sentinţa penală nr. 1337/2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 912 din 20 iunie 2014, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi deducerea perioadei executate.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului s-a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
De asemenea, s-au constatat îndeplinite dispoziţiile art. 36 din C. pen. anterior raportat la art. 33 - 34 lit. b) din C. pen. anterior cu privire la pedepsele de: 5 ani închisoare pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. 5 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. 1 an închisoare pentru infracţiunea de instigare la falsificarea instrumentelor oficiale; 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată; 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată; 1 an închisoare pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals în formă continuată; 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals privind identitatea în formă continuată; 2 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual în formă continuată sub forma participaţiei improprii.
De asemenea, odată cu descontopirea pedepsei rezultante de 9 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015, definitivă prin nr. 447/A din 3 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente mai sus menţionate, s-a menţinut sporul de 1 an închisoare intrat în puterea lucrului judecat.
Totodată, s-a menţinut pedeapsa complementară prev. de art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 36 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 35 din C. pen.
S-a menţinut şi revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere de 3 ani aplicată prin Sentinţa penală nr. 890 din 26 mai 2004, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti,în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti dispusă prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă, în condiţiile în care s-a apreciat că în cauză sunt analizate numai prevederile art. 36 din C. pen. raportat la art. 34 lit. b) din C. pen. privind contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente.
Şi în ceea e priveşte pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1337 din 6 mai 2014 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 812/C din 20 iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus descontopirea pedeapsei rezultante în pedepsele componente mai sus menţionate, pe care le-a repus în individualitatea lor.
S-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 890 din 26 mai 2004, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti a fost adăugată atât la pedepsele de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 7 ani închisoare, cât şi la pedeapsa rezultantă aplicată Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 447/A din 3 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, în temeiul art. 36 raportat la art. 33 - 34 lit. b) din C. pen. anterior s-au contopit pedepsele aplicate contestatorului condamnat A. de: 5 ani închisoare pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003 şi art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., 5 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., 1 an închisoare pentru infracţiunea de instigare la falsificarea instrumentelor oficiale, 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, 3 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, 1 an închisoare pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals în formă continuată, 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals privind identitatea în formă continuată, 2 ani închisoare pentru infracţiunea de complicitate la fals intelectual în formă continuată sub forma participaţiei improprii cu pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată în baza art. 26 din C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) şi alin. (11) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi 7 ani închisoare aplicată în baza art. 48 C. pen. rap. la art. 233 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., urmând ca A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 1 an închisoare, în final 8 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 864 din C. pen. anterior rap. la art. 83 din C. pen. anterior, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 890 din 26 mai 2004, de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 din 16 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, ca urmare a revocării acesteia prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă s-a adăugat la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, condamnatul A. având de executat pedeapsa de 11 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior.
În temeiul art. 36 alin. (3) din C. pen. anterior rap. la art. 88 din C. pen. anterior, s-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada executată de condamnatul A. de la 14 iunie 2011 la 12 august 2011, de la 3 martie 2003 la 26 mai 2004 şi de la 1 martie 2014 la zi, s-a dispus anularea m.e.p.î nr. x/3.12.2015 şi m.e.p.î nr. y/24.06.2017 şi emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa totală de 11 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A..
Contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei, invocând starea precară de sănătate, pretinzând că perioada de detenţie extrem de îndelungată i-ar aduce prejudicii şi mai mari asupra sănătăţii sale. A susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere aceste argumente, pronunţând în acest sens o hotărâre nelegală prin adăugarea unui spor de pedeapsă mult prea mare în raport de cuantumul pedepselor contopite. A apreciat că se impune admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii contestate şi, în rejudecare, să se procedeze la recalcularea sporului de pedeapsă.
Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., "pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni [...]"
Procedura reglementată de dispoziţiile art. 585 din C. proc. pen. se referă la aplicarea unor dispoziţii legale de drept substanţial din C. pen. privind pedeapsa, a căror aplicare nu a fost posibilă în cursul judecăţii, deoarece instanţa care a pronunţat condamnarea definitivă nu a avut cunoştinţă de acestea şi priveşte exclusiv stabilirea pedepsei rezultante pe baza dispoziţiilor referitoare la pedeapsă în situaţia concursului de infracţiuni.
Astfel, în procedura prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., instanţa nu poate modifica niciuna dintre hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a dispus condamnarea separată pentru fiecare dintre infracţiunile care compun concursul de infracţiuni.
Aplicând aceste consideraţii teoretice în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, din cuprinsul motivelor de contestaţie invocate de condamnat, rezultă că acesta este nemulţumit de cuantumul pedepsei pe care trebuie să o execute, făcând referire la aspecte care ţin de fondul cauzei, respectiv la faptul că i-a fost menţinut sporul de 1 an aplicat prin hotărârea de condamnare şi apreciat ca fiind mult prea mare în raport de cuantumul pedepselor contopite.
Totodată, în susţinerea contestaţiei formulate, condamnatul a invocat aspecte de natură medicală, solicitând reducerea pedepsei rezultante ca urmare a stării precare de sănătate, pretinzând că perioada de detenţie extrem de îndelungată i-ar aduce prejudicii şi mai mari asupra sănătăţii sale.
Or, având în vedere criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte notează că acestea ţin de individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare a acestora prin hotărârile de condamnare, fiind, în mod suveran atributul instanţelor care au dispus aplicarea acestor pedepse, nefiind posibilă reanalizarea acestor aspecte în cadrul unei cereri de contopire a pedepselor.
Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 447/A din 3 decembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin Sentinţa penală nr. 1337/2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 912 din 20 iunie 2014, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi deducerea perioadei executate.
De asemenea, se constată că, în mod corect, au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate prin cele două hotărâri mai sus arătate înainte de a se proceda la contopirea acestora.
În ceea ce priveşte sporul de 1 an aplicat prin Sentinţa penală nr. 74/F din 22 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte, constată că acesta a provenit dintr-o hotărâre ale cărei pedepse au fost contopite, intrând astfel în puterea lucrului judecat, drept pentru care nu poate fi modificat în actuala procedură.
Deopotrivă, se constată că nici motivul invocat de contestatorul condamnat privind starea precară de sănătate nu poate fi analizat întrucât acest aspect excede obiectului cauzei, neputând fi invocat în cadrul unei cereri de contopire a pedepselor.
Prin urmare, Înalta Curte, constatând ca legală şi temeinică hotărârea contestată, iar pedeapsa aplicată condamnatului A. în mod corect stabilită, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 93/F din 18 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 130 de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 93/F din 18 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 130 de RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2018.
Procesat de GGC - CL