Aggravated theft conviction challenged on insufficient evidence due to inconsistencies in witness testimony and police reports

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 152 din 21 ianuarie 2000, Judecătoria sectorului 1 București l-a condamnat pe inculpatul C.M. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen.

Totodată, în baza art. 61 C. pen., instanța a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 259 zile de închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1137 din 14 mai 1997 a Judecătoriei Ploiești și l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca acesta să execute 4 ani închisoare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că la data de 13 noiembrie 1998, inculpatul C.M. împreună cu minorul R.I., cu privire la care s-a disjuns cauza, a sustras din autoturismul proprietatea părții vătămate T.N., un telefon mobil în valoare de 7.000.000 lei.

Prin decizia penală nr. 856 din 5 iunie 2000, Tribunalul București a admis apelurile declarate de procuror și de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Prin sentința penală nr. 77 din 23 ianuarie 2002, Judecătoria sectorului 1 București, rejudecând cauza, a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reținând că din probele administrate în cauză nu rezultă săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Prin decizia penală nr. 2059 din 20 decembrie 2002, Tribunalul București a respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror împotriva sentinței instanței de apel, iar prin decizia penală nr. 796 din 24 aprilie 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat de procuror împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva hotărârilor pronunțate după rejudecarea cauzei a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a susținut că achitarea inculpatului a rezultat din aprecierea greșită a probelor administrate în cauză, din care rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului și a solicitat, în consecință, casarea hotărârilor atacate, rejudecarea cauzei și condamnarea inculpatului pentru furtul comis la 13 noiembrie 1998 în dauna părții vătămate T.N.

Recursul în anulare nu este fondat.

Inculpatul C.M. nu a recunoscut participarea sa la comiterea furtului și a susținut în toate declarațiile date în cursul urmăririi penale și al judecății că a primit un telefon mobil de la minorul R.I. care îi datora o sumă de bani, fără să cunoască proveniența bunului, și că aflându-se cu minorul în momentul intervenției organelor de poliție, a fugit și a abandonat telefonul mobil fără să poată să explice comportamentul său altfel, decât prin teama de polițiști.

Condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 152 din 21 ianuarie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, pentru infracțiunea de furt calificat mai sus-menționată, s-a întemeiat pe procesul-verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție la data de 13 noiembrie 1998 și pe declarațiile părții vătămate T.N. și ale martorului T.N. care au arătat la urmărirea penală că l-au văzut pe inculpat sustrăgând telefonul mobil din cabina autovehiculului proprietatea părții vătămate.

În cursul procesului la instanțele judecătorești atât partea vătămată, cât și martorul menționat au revenit asupra primelor declarații și au arătat că acestea le-au fost sugerate de inspectorii de poliție P.V. și M.R. care au încheiat procesul-verbal de constatare din 13 noiembrie 1998.

Pe de altă parte, minorul R.I. a declarat că el este autorul faptei, la săvârșirea căreia inculpatul C.M. nu a avut nici o contribuție.

Analizând declarațiile părții vătămate și ale martorului T.N., precum și procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliție, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nepotriviri esențiale care fac îndoielnice declarațiile date de partea vătămată și de martorul T.N. la urmărirea penală.

Astfel, contrar precizărilor din procesul-verbal de constatare, în sensul că partea vătămată și martorul menționat l-au văzut pe inculpat și pe minorul R.I. furând telefonul mobil din autovehicul, din conținutul declarațiilor date de martor și de partea vătămată rezultă că aceștia se găseau într-un loc de unde nu se putea vedea comiterea furtului.

De altfel, nici partea vătămată și nici martorul nu i-au urmărit pe făptuitori, cum era firesc, îndată după comiterea furtului, minorul și inculpatul fiind urmăriți și prinși de către cei doi inspectori de poliție, după ce, potrivit celor consemnate în procesul-verbal de constatare aflându-se în zona în care s-a comis infracțiunea, i-au văzut pe aceștia în apropierea autovehicului proprietatea părții vătămate.

În aceste condiții, Curtea constată că revenirea părții vătămate T.N. și a martorului T.N. asupra primelor declarații este justificată, Curtea constată, de asemenea, stăruința depusă de instanțe pentru aflarea adevărului și faptul că nu s-a făcut dovada participării inculpatului la comiterea faptei.

În consecință, neexistând dovezi concludente cu privire la comiterea de către inculpatul C.M. a furtului, iar procesul-verbal întocmit de cei doi inspectori de poliție fiind, de asemenea, neconcludent datorită gravelor carențe în relatarea corectă a constatărilor făcute de aceștia, urmează ca recursul în anulare să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 77 din 23 ianuarie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București, deciziei penale nr. 2059/ A din 20 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală și deciziei penale nr. 796 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul inculpat C.M.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2004.