Enforceability of preventive seizure in non-final criminal judgment: statutory exception to appeal’s suspensive effect

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 62/F din 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 599 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 12 martie 2018, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea executării măsurilor asigurătorii dispuse prin Sentinţa penală nr. 30 din 14 februarie 2018, anularea actelor de executare deja efectuate şi menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale efectuate în cauză.

S-a reţinut că, în motivarea cererii, contestatorul a arătat că a fost condamnat în primă instanţă, conform sentinţei de mai sus, prilej cu care instanţa a dispus, pe de o parte, menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse de organele de urmărire penală (măsuri pe care nu le-a contestat vreodată), dar a luat şi noi măsuri asigurătorii ce poartă asupra tuturor bunurilor şi veniturilor sale prezente şi viitoare, deşi a formulat apel în cauză care, conform art. 416 C. proc. pen., are efect suspensiv de executare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prin Sentinţa penală nr. 30 din 14 februarie 2018, nedefinitivă la data pronunţării sentinţei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a dispus luarea măsurii asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele procurorului, aparţinând inculpatului A., măsură care a fost pusă în executare de biroul executări penale la data pronunţării hotărârii.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în mai multe cazuri, printre care şi atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.

S-a menţionat că, în cauză, este adevărat că Sentinţa penală nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală nu este definitivă la data pronunţării prezentei, dar dispoziţia privind luarea măsurii asigurătorie este executorie potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., ceea ce înseamnă că se pune în executare la data pronunţării, chiar dacă sentinţa penală nu este definitivă.

De asemenea, s-a precizat că, art. 397 alin. (4) C. proc. pen. este o excepţie de la regula prev. de art. 416 C. proc. pen., conform cărora apelul este suspensiv de executare, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Or, tocmai în cazul măsurilor asigurătorii luate prin sentinţa penală, legea dispune altfel şi anume că apelul cu privire la aceste dispoziţii din sentinţa penală apelată nu este suspensiv de executare.

Instanţa a mai menţionat că, aceste dispoziţii legale nu numai că sunt foarte clare, dar şi necesare şi logice, cât timp, în cazul în care luarea măsurilor nu ar fi o măsură executorie, ci s-ar pune în executare la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, aceasta ar putea fi lipsită de finalitate, dând timp debitorului să înstrăineze sau să ascundă bunurile ce pot fi puse în executare.

În ceea ce priveşte celelalte critici referitoare la faptul că instanţa nu trebuia să mai ia alte măsuri asigurătorii, potrivit art. 397 alin. (2) C. proc. pen., deoarece acestea fuseseră luate sau că nu există bunuri pe care să se pună executarea, s-a arătat că privesc aspecte ce ţin de legalitatea măsurii dispuse şi care vor fi analizate în calea de atac a apelului.

Prin urmare, constatând că s-a pus în executare o dispoziţie care, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., este executorie, prima instanţă, a dispus respingerea contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, contestatorul A. a formulat prezenta contestaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 26 aprilie 2018, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 15 iunie 2018, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării contestatorului şi ale reprezentantului parchetului, acestea fiind pe larg redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea atacată în cauză, în mod judicios Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2015, în esenţă, reţinând că, hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie la executare nu este definitivă, în cauză declarându-se apel, însă în ceea ce priveşte măsurile executorii ce se execută în baza acestei sentinţe, contestate în cauză, s-a reţinut că dispoziţia privind luarea măsurii asigurătorie este executorie, potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., şi prin urmare, conform legii, se pune în executare la data pronunţării, chiar dacă sentinţa penală nu este definitivă.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., "contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; [...]"

Art. 397 alin. (4) C. proc. pen. prevede că dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii şi restituirea lucrurilor sunt executorii.

În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate şi faţă de motivele invocate de contestatorul A. pe calea contestaţiei la executare formulate, Înalta Curte constată că aspectele invocate de acesta privind caracterul suspensiv de executare al apelului declarat în cauză, conform art. 416 C. proc. pen. şi că în speţă măsura dispusă prin sentinţa nedefinitivă contestată nu este executorie, nu se circumscriu cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. a) Cod procedură sau vreunui alt motiv dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 C. proc. pen.

Se reţine că, prin Sentinţa penală nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2015, contestată în cauză, instanţa de fond a dispus, printre altele, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., condamnarea la o pedeapsă principală rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare. De asemenea, prin această sentinţă, printre altele, s-au mai dispus:

"menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 asupra bunurilor inculpaţilor B., C., D., E., A., F., G., H. şi I. şi ia măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele de mai sus, ale inculpaţilor B., C., D., E., A., F., G., H. şi I., până la concurenţa sumelor la care sunt obligaţi faţă de partea civilă, la care se adaugă cuantumul sumelor confiscate, şi cheltuielile judiciare stabilite în procesul penal, în fond şi căile de atac."

Împotriva Hotărârii instanţei de fond, nr. 30 din 14 februarie 2018, s-a declarat apel, iar prin prezenta contestaţie la executare contestatorul A., în esenţă, a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., încetarea executării măsurilor asigurătorii dispuse prin această sentinţă penală şi anularea actelor de executare efectuate, motivat de faptul că s-au început formele de executare a sentinţei ce nu este definitivă, că nu sunt executorii dispoziţiile privind măsurile asigurătorii, întrucât apelul declarat în cauză are caracter suspensiv în ceea ce priveşte executare lor.

Fără a relua argumentele judicios prezentate de prima instanţă în cuprinsul sentinţei atacate, Înalta Curte, la rândul său, constată că potrivit art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispoziţiile din hotărâre privind luarea măsurilor asigurătorii şi restituirea lucrurilor sunt executorii, motiv pentru care, dispoziţia instanţei de fond din sentinţa de condamnare cu privire la aceste măsuri a fost pusă în executare.

Contrar apărării contestatorului A. invocată în argumentarea contestaţiei la executare formulate şi astfel cum corect a reţinut prima instanţă, dispoziţiile art. 397 alin. (4) C. proc. pen. constituie o excepţie de la efectul suspensiv al apelului, prevăzută de teza finală a dispoziţiilor art. 416 C. proc. pen.

Excepţia de la caracterul suspensiv al apelului rezultă din modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze dispoziţiile aplicabile în materia măsurilor asigurătorii, prin acordarea caracterului executoriu al acestora şi punerea lor de îndată în executare, chiar şi în situaţia formulării căii de atac a apelului, cale de atac care suspendă punerea în executare a dispoziţiilor cuprinse în respectiva sentinţă penală, cu excepţia acelor dispoziţii care au caracter executoriu.

Prin reglementarea caracterului executoriu al dispoziţiilor privind luarea măsurilor asigurătorii, legiuitorul a urmărit acordarea posibilităţii de a indisponibiliza în mod imediat acele bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpatului sau suspectului, până la soluţionarea definitivă a cauzei, pentru a evita posibilitatea ca bunurile respective să fie înstrăinate, distruse, sustrase de la executare, aceasta, în situaţia în care, la data rămânerii definitive a hotărârii penale, bunurile respective ar fi fost folosite pentru garantarea plăţii despăgubirilor stabilite pentru latura civilă, pentru garantarea confiscării speciale sau pentru garantarea plăţii cheltuielilor judiciare.

Concluzionând, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, măsura pusă în executare în baza sentinţei penale contestate, fiind executorie.

În ceea ce priveşte celelalte critici ale contestatorului A. referitor la faptul că instanţa a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor prezente şi viitoare, altele decât cele menţionate în ordonanţele procurorului sau aspecte legate de situaţia contului deschis pentru împrumutul contractat încă din anul 2007, dar care nu a fost indisponibilizat de procuror şi că prin această măsură va fi în imposibilitatea să achite în continuare creditul ipotecar, acestea vizează netemeinicia soluţiei ori modul de aducere la îndeplinire a măsurii şi, prin urmare, exced cadrului procesual de faţă al contestaţiei la executare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 62/F din 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 62/F din 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 35 de RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM