Non-applicability of domestic mitigating factors to recognized foreign criminal judgments in enforcement objections

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 111 din data de 1 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A., cu privire la Sentinţa penală nr. 15 din 15 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin contestaţia la executare formulată se invocă faptul că persoana condamnată a fost judecată în lipsă, fără apărător, nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul să formuleze apel, nu s-a luat în considerare recunoaşterea faptei şi nu s-au aplicat dispoziţiile privitoare la procedura simplificată care prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, iar formal, motivele invocate se circumscriu cazurilor de contestaţie prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a), d) C. proc. pen.

S-a reţinut că cererea de recunoaştere a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare engleze a fost soluţionată în lipsa contestatorului, în condiţiile în care acesta era deţinut în Marea Britanie, dar în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu. Persoana condamnată a formulat apel, soluţionat de către ICCJ. Aşadar, nu se poate nega faptul că hotărârea contestată este definitivă.

În ceea ce priveşte cauza de micşorare a pedepsei, ca efect al recunoaşterii vinovăţiei, aplicarea dispoziţiilor privitoare la procedura simplificată, cu efectul reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu 1/3, în lipsa unei proceduri similare în legislaţia penală a statului în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, ar echivala cu o ingerinţă adusă judecăţii efectuată de autoritatea judecătorească străină.

Or, aşa cum s-a menţionat şi în decizia pronunţată de ICCJ, prin care a fost respins apelul formulat de contestator împotriva hotărârii de recunoaştere, atribuţia de adaptare a pedepsei sub aspectul cuantumului ei, recunoscută de legea specială instanţelor naţionale, se limitează exclusiv la reducerea acesteia până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiunea similară.

În consecinţă, s-a constatat caracterul nefondat al motivelor de contestaţia la executare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 111 din data de 1 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat contestaţie condamnatul A., la data de 7 octombrie 2019.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 17 octombrie 2019.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază contestaţia formulată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Astfel, contestaţia la executare reprezintă mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Contestatorul a invocat faptul că a fost judecat în lipsă, fără apărător, nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul să formuleze apel, nu s-a luat în considerare recunoaşterea faptei şi nu s-au aplicat dispoziţiile privitoare la procedura simplificată care prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Prin memoriul depus la dosarul cauzei de către contestatorul condamnat la termenul de judecată, a mai arătat că prin aducerea abuzivă din Marea Britanie, încălcându-i-se prevederile legale, i s-a agravat perioada în care trebuia fi pus în libertate.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa fondului a reţinut că în cauză nu subzistă niciunul din cazurile de contestaţie la executare prev. de art. 598 C. proc. pen., pe calea contestaţiei la executare formulată în baza art. 598 C. proc. pen., neputând fi pusă în discuţie legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare dintr-un alt stat în condiţiile în care această hotărâre a fost recunoscută pe cale principală de o instanţă din România.

În acest sens, se constată că motivele pentru care instanţa, prin Sentinţa penală nr. 15 din 15 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2019, (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 109/A din 29 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de persoana condamnată), a reţinut că petentul are de executat o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (2) C. pen. român., sunt indicate cu claritate în sentinţa de recunoaştere a hotărârii străine. Totodată, s-a precizat că petentul va fi transferat în România pentru executarea pedepsei de 10 (zece) ani închisoare fiind dedusă din pedeapsa de executat durata privării de libertate a persoanei condamnate cât timp s-a aflat în arest preventiv şi în stare de detenţie în custodia autorităţilor judiciare britanice calculată de la data de 9 aprilie 2016 şi până la zi.

În aceste condiţii, în mod corect, s-a stabilit că nu este incident niciun caz de contestaţie la executare dintre cele prevăzute la art. 598 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte criticile contestatorului referitoare la faptul că a fost judecat în lipsă şi fără a-i fi asigurată apărarea, precum şi faptul că a fost privat de a apela hotărârea de recunoaştere a hotărârii, se constată că cererea de recunoaştere a hotărârii de condamnare pronunţată de autorităţile judiciare engleze a fost soluţionată în lipsa contestatorului, în condiţiile în care acesta era deţinut în Marea Britanie, dar în prezenţa unui apărător desemnat din oficiu, iar apelul formulat de către condamnat a fost soluţionat de către Înalta Curte prin Decizia penală nr. 109/A din 29 martie 2019, astfel încât criticile contestatorului sunt nefondate.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa naţională nu poate micşora pedeapsa aplicată de către instanţa străină care a dispus condamnarea inculpatului ca urmare a aplicării dispoziţiilor privind procedura simplificată, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege întrucât aceasta ar echivala cu o ingerinţă adusă judecăţii efectuată de autoritatea judecătorească străină.

În consecinţă, solicitarea contestatorului de a face aplicarea legii penale mai favorabile ca urmare a recunoaşterii faptei nu poate fi primită întrucât atribuţia de adaptare a pedepsei sub aspectul cuantumului ei, recunoscută de legea specială instanţelor naţionale, se limitează exclusiv la reducerea acesteia până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiunea similară, neputând fi combinate dispoziţiile legale din legea străină (în Marea Britanie trebuia pus în libertate la data de 14 iulie 2021) şi cele din legea naţională (prin reţinerea dispoziţiilor privind recunoaşterea învinuirii şi reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege), astfel cum a solicitat contestatorul.

Pentru aceste considerente. Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), va) respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 111 din data de 1 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 111 din data de 1 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM