Exclusion of sentencing adaptation in objection to execution of foreign judgment under Law No. 302/2004

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 144/P din data de 4 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 12 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2018

În acest sens, Curtea a reţinut următoarele aspecte:

Prin Sentinţa penală nr. 52 din 12 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2018 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi în baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoaşterea Hotărârii nr. 34/2015 din data de 14 aprilie 2015, pronunţată de secţia penală nr. 5 a Audienţei Provinciale din Madrid, Spania, definitivă la data de 15 decembrie 2015, prin care i s-a aplicat persoanei condamnate A., pedeapsa de 6385 zile închisoare.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate B., în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de pedeapsa de 6385 zile închisoare, aplicată de instanţa statului emitent şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., din Regatul Spaniei în România, cu respectarea regulii specialităţii, prev. de art. 157 din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent aflat în stare de deţinere pe teritoriul Regatului Spaniei, în vederea executării pedepsei de zile închisoare şi executarea în România, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., a pedepsei rezultante de 6385 zile închisoare, aplicate condamnatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de: participare la un grup criminal organizat, exploatarea sexuală a copiilor, pornografie infantilă şi răpire, lipsire de libertate în mod ilegal şi luare de ostatici, precum şi opunere de rezistenţă faţă de autoritate, prev. de art. 188 alin. (1), (2) şi 4 b), 6 şi 9, 163 alin. (1), art. 556 din C. pen. spaniol.

În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din durata pedepsei de 6385 zile închisoare, a perioadei executate, de la data de 20 martie 2012, la zi.

S-a dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 6385 zile închisoare, aplicată persoanei condamnate B., în conformitate cu dispoziţiile C. proc. pen.

Sentinţa penală evocată a fost atacată cu apel de către condamnat, iar prin Decizia 232/A din 2 iulie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. x/2019 s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 12 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2018

Potrivit dispoziţiilor art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Curtea a subliniat că, prin reglementarea contestaţiei la executare, legiuitorul a urmărit instituirea unei proceduri jurisdicţionale pentru rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

În cadrul contestaţiei la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Art. 166 alin. (4), (6), (7) şi (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevede:

(4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti. În acest caz, anterior pronunţării sentinţei prevăzute la alin. (6), instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul.

(6) Instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una din următoarele soluţii:

a) dispune, prin sentinţă, executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare, adaptează, prin sentinţă, pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (8) şi (9);

c) dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

(7) În vederea pronunţării uneia din soluţiile prevăzute la alin. (6), instanţa poate consulta, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1).

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

Curtea a constatat că adaptarea pedepsei nu se poate face după rămânerea definitivă a hotărârii instanţei române de recunoaştere a hotărârii de condamnare pronunţată de către autorităţile altui stat, ca în cauza de faţă, pe calea unei contestaţii la executare.

Aceasta concluzie rezultă în mod neechivoc din dispoziţiile legale expuse anterior deoarece contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicţional prin care se soluţionează anumite incidente apărute cu ocazia punerii în executare sau pe parcursul executării hotărârilor penale, ce se limitează la cazurile expres prevăzute în art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Prin acest mijloc prevăzut de lege nu se poate schimba sau modifica soluţia pronunţată de instanţă ce a intrat în putere de lucru judecat, aceasta putându-se realiza numai prin intermediul căilor extraordinare de atac în limitele prevăzute de lege în ceea ce priveşte exercitarea acestora.

Adaptarea pedepsei aplicată de un stat străin se poate face doar în condiţiile Legii nr. 302/2004, art. 166 alin. (4) prevăzând că, anterior pronunţării sentinţei, instanţa solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, să precizeze dacă şi în ce condiţii este de acord cu recunoaşterea parţială, precum şi dacă îşi retrage certificatul, iar dacă s-ar proceda în sens contrar, s-ar eluda practic dispoziţiile Legii nr. 302/2004, privind obţinerea acordului din partea statului emitent.

Subliniem şi considerentele Deciziei nr. 9/2011, pronunţată în recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care îşi păstrează valabilitatea teoretică, prin care s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 461 din C. proc. pen. anterior, contestaţia contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul acestui text de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituţii de drept cu reglementare distinctă, cum sunt în speţă dispoziţiile Legii nr. 302/2004.

Pentru considerentele expuse, constatând că prin contestaţia la executare formulată se urmăreşte, în realitate, reformarea unei hotărâri definitive, ce se bucură de autoritatea de lucru judecat, Curtea a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 12 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul penal nr. x/2018.

Împotriva Sentinţei penale nr. 144/P din data de 04 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, contestatorul A. a formulat contestaţie.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin reglementarea contestaţiei la executare, legiuitorul a urmărit instituirea unei proceduri jurisdicţionale pentru rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevede:

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare.

Înalta Curte reţine că, în cuprinsul Sentinţei penale nr. 52/P din 12 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 34/2015 din data de 14 aprilie 2015, pronunţată de secţia Penală nr. 5 a Audienţei Provinciale din Madrid, Spania, definitivă la data de 15 decembrie 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la un grup criminal organizat, exploatare sexuală a copiilor şi pornografie infantilă şi răpire, lipsire de liberate în mod ilegal şi luare de ostatici, precum şi opunere de rezistenţă faţă de autoritate, prevăzute de art. 188 alin. (1), (2) şi 4 b), 6 şi 9, art. 163 alin. (1), art. 556 toate din C. pen. spaniol.

Totodată, s-a reţinut că, în cauză, faptele comise de persoana condamnată A. sunt incriminate de C. pen. român ca infracţiuni de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., lipsire de libertatea în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (3) lit. b) din C. pen. cu aplic. art. 5 lit. a) din C. pen., trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. şi ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Or, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că pedepsele evaluate în mod separat în cuprinsul hotărârilor străine de condamnare, alături de pedeapsa globală de 6385 zile de închisoare, stabilită potrivit legislaţiei din Regatul Spaniei, corespund limitelor de pedeapsă prevăzute de legea română.

Astfel, potrivit art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în procedura de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, instanţa română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanţa străină în cazul unui concurs de infracţiuni, în situaţia în care aceasta depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, ceea ce în cauza de faţă nu este necesar.

Prin recunoaşterea hotărârii de condamnare de către autorităţile judiciare române nu poate fi adusă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti străine căreia prin recunoaştere i se conferă doar puterea de a-şi produce efectele juridice recunoscute de legea română.

Deşi apărarea a susţinut că pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune în parte aplicate condamnatului ar fi trebuit contopite potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. român, iar nu prin cumulul aritmetic potrivit legislaţiei spaniole, Înalta Curte reţine că privitor la concursul de infracţiuni, dispoziţiile legii române privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislaţia naţională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă.

În raport cu argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 144/P din data de 4 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 144/P din data de 4 octombrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - MM