European arrest warrant upheld and surrender to Belgium ordered for fraud and counterfeiting after territoriality and prescription challenges rejected.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 90/PI/2019 din data de 21 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Belgia cu privire la executarea mandatului european de arestare având referinţa dosarului A. 2019/x din data de 27 septembrie 2019, emis de judecătorul de instrucţie din cadrul Tribunalului de Primă Instanţă din Anvers - Belgia, faţă de persoana solicitată B..

A constatat că persoana solicitată B. nu a fost de acord cu predarea şi că nu a renunţat la regula specialităţii conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus luarea măsurii arestării persoanei solicitate B. în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 21 octombrie 2019 şi până la data de 19 noiembrie 2019, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare faţă de persoana solicitată B..

În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus predarea persoanei solicitate B. către autorităţile judiciare din Belgia. Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea se va realiza în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

S-a constatat că persoana solicitată B. a fost reţinută pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 3 octombrie 2019 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019, începând cu ora 10:30, iar prin Încheierea penală nr. 27/IP/2019 din data de 3 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus luarea faţă de persoana solicitată a măsurii controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 3 octombrie 2019 până în data de 1 noiembrie 2019 inclusiv.

În baza art. 242 alin. (1) din C. proc. pen. a revocat măsura controlului judiciar luată faţă de persoana solicitată B. prin Încheierea penală nr. 27/IP/2019 din data de 3 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, ca urmare a luării măsurii arestării în vederea predării.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Oradea a reţinut că prin sesizarea înregistrată la data de 3 octombrie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a înaintat instanţei ordonanţa de reţinere prin care s-a dispus reţinerea pe timp de 24 ore a persoanei solicitate B., începând cu data de 3 octombrie 2019, ora 10:30, procesul-verbal de identificare din data de 3 octombrie 2019, proces-verbal încheiat la data de 3 octombrie 2019 conţinând comunicarea drepturilor persoanei privative de libertate în baza unui mandat european de arestare, emise în dosarul nr. x/2019, precum şi procesul-verbal de depistare a persoanei solicitate întocmit la data de 3 octombrie 2019, fişa de cazier judiciar, semnalarea în Sistemul Informatic Schengen a Biroului SIRENE Belgia privind pe numitul B., faţă de care a fost emis mandat european de arestare, precum şi mandatul european de arestare emis în limba flamandă de către autorităţile judiciare din Belgia, solicitându-se în conformitate cu dispoziţiile articolului 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, arestarea persoanei solicitate pentru o perioadă de 15 zile în vederea predării acestuia către autorităţile judiciare belgiene.

S-a constatat că prin Încheierea penală nr. 27/IP/2019 din data de 3 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus luarea faţă de persoana solicitată a măsurii controlului judiciar pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 3 octombrie 2019 până în data de 1 noiembrie 2019 inclusiv.

La data de 9 octombrie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a depus la dosarul cauzei traducerea în limba română a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare belgiene.

La termenul de judecată din data de 10 octombrie 2019 s-a dispus repunerea cauzei pe rol şi s-a fixat termen la data de 21 octombrie 2019, constatând cu ocazia deliberării că este necesară pentru solutionarea cererii de predare obţinerea unor informaţii suplimentare, având în vedere insuficienţa şi neclaritatea datelor regăsite în cuprinsul Mandatului European de Arestare, în legătură cu elementele prevăzute art. 8 alin. (1) lit. d), e) şi f) din Decizia - Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

La data de 17 octombrie 2019 s-a depus la dosar răspunsul autorităţilor judiciare belgiene, prin care s-au expus unele informaţii suplimentare şi s-a arătat că mandatul european de arestare se referă la 3 infracţiuni: înşelăciune, prevăzută de art. 496 din C. pen. belgian; emiterea de bancnote false, prevăzută de art. 160 - 178 din C. pen. belgian şi grup infracţional, prevăzută de art. 322 - 326 din C. pen. belgian.

Curtea a reţinut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a identificat persoana solicitată B. pe baza cărţii de identitate seria x nr. x eliberată de SPCLEP Oradea la data de 6 iunie 2016 şi a fişei de evidenţă DEPABD, în prezenţa avocatului C., în substituirea avocatului desemnat din oficiu D. din cadrul Baroului Bihor.

Totodată, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă motivele reţinerii şi faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Din conţinutul mandatului european de arestare rezultă totodată că este îndeplinită şi condiţia ca acesta să indice existenţa unui mandat de arestare naţional pe care mandatul european de arestare se întemeiază, arătându-se că este vorba de mandatul de arestare separat emis în lipsă de către Judecătorul de instrucţie A., având nr. de referinţă A. 2019/x din data de 27 septembrie 2019.

Această ultimă condiţie se impune a fi analizată având în vedere Decizia nr. C-241/15 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Aurel Bob-Dogi.

Totodată, sub aspectul conţinutului, curtea a reţinut că mandatul european de arestare îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 8 din Decizia - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Curtea a reţinut că potrivit acestei decizii - cadru, mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre, astfel încât situaţiile în care statele membre pot refuza executarea unui mandat european de arestare sunt limitate, motivele de refuz fiind expres, restrictiv şi limitativ prevăzute, ţinând cont de faptul că executarea mandatului european de arestare de către statele membre, potrivit aceleiaşi decizii -cadru, are la bază principiul recunoaşterii reciproce.

Analizat în aceste limite, mandatul european de arestare şi informaţiile suplimentare comunicate de autorităţile judiciare belgiene realizează descrierea circumstanţelor în care au fost comise infracţiunile, sens în care mandatul european de arestare corespunde, sub aspectul conţinutului, dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decizia - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

Din cuprinsul mandatului european de arestare şi informaţiilor suplimentare a rezultat în fapt, că la data de 28 februarie 2019 numitul E. a semnalat că a fost victima unor fapte de escrocherie pentru suma de 75.000 Euro, în contextul negocierilor de vânzare şi preluare a firmei F.. Suspecţii s-au întâlnit cu vânzătorul şi şi-au arătat interesul de a cumpăra proprietatea pe care acesta o avea de vânzare, iar negocierile au durat un an, suspecţii folosind o identitate falsă, inclusiv domnul G., cetăţean elveţian. La un moment dat vânzătorul a mers la Milano pentru a continua negocierile, iar suspecţii au spus că vor să solicite unui avocat să examineze cazul, cu un cost de 75.000 Euro, această sumă urmând să fie suportată de vânzător şi plătită numai dacă vânzarea s-a finalizat. Întrucât suspecţii doreau să fie siguri că vânzătorul are aceşti 75.000 Euro în numerar s-au întâlnit la adresa firmei din Herentals 2200, Belgielaan 26, căsuţa 301, pentru a arăta aceşti bani. Arătând cei 75.000 Euro, banii au fost tranzacţionaţi cu bancnote contrafăcute. Pe bancnotele contrafăcute există întotdeauna menţiunea "Facsimil" şi acestea sunt următoarele cupiuri: E 500 cu numărul de serie x; E 200 cu numărul de serie x; E 50 cu numărul de serie x. Laboratorul Poliţiei Judiciare Federale Anvers a descoperit amprente digitale pe bancnotele false, fiind identificate ca fiind ale numitului B.. Potrivit Oficiului Central pentru Suprimarea Falsurilor, astfel de bancnote cu aceste numere de serie au fost deja folosite în Italia şi România.

Curtea a reţinut, în legătură cu modalitatea în care au fost descrise faptele, că întinderea modalităţii de descriere a circumstanţelor comiterii infracţiunilor şi gradul de detaliere a elementelor de fapt privitoare la momentul, locul şi implicarea persoanei căutate în cuprinsul mandatului european de arestare, sunt strâns legate de stadiul cercetărilor în cauza instrumentată de autorităţile emitente, în legătură cu care mandatul european de arestare este emis.

Din acest punct de vedere s-a reţinut că predarea persoanei solicitate B. s-a solicitat de către autorităţile judiciare belgiene într-un stadiu incipient al urmăririi penale, urmărindu-se a se elucida modalităţile concrete de implicare a persoanelor suspecte de comiterea faptelor, inclusiv gradul de implicare a persoanei solicitate, în condiţiile în care pe bancnotele contrafăcute, de 500, 200 şi 50 Euro au fost identificate amprentele digitale ale numitului B..

Prin urmare, ţinând cont de stadiul cercetărilor, curtea a apreciat că mandatul european de arestare corespunde, sub aspectul conţinutului, dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decizia - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, iar executarea acestuia este necesară, ţinând cont şi de criteriile prevăzute de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rep., fiind avute în vedere o serie de elemente, precum faptul că s-au identificat amprentele digitale ale lui B. pe bancnotele contrafăcute care au fost înmânate victimei (şi nu doar pe o singură bancnotă, pentru a se putea reţine un eventual caracter accidental), faptul că astfel de bancnote (cu seriile indicate de autorităţile judiciare belgiene) au fost deja folosite în Italia şi România, faptul că în prima declaraţie dată în cadrul prezentei proceduri judiciare B. a arătat că în ultimii 5 - 6 ani s-a deplasat în mai multe rânduri în străinătate, inclusiv în Italia (aspect retractat ulterior de persoana solicitată, după ce a luat cunoştinţă de cuprinsul mandatului european).

Totodată, infracţiunile care fac obiectul mandatului european de arestare intră în categoria celor care sunt expres enumerate de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată şi care dau loc la predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Informaţiile suplimentare comunicate de autorităţile emitente au lămurit neclarităţile privitoare la numărul infracţiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, comunicându-se că se referă la 3 infracţiuni, respectiv înşelăciune, emiterea de bancnote false şi grup infracţional.

La termenele de judecată din 3 octombrie 2019, respectiv din 10 octombrie 2019 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate B., care întrebată asupra consimţământului la predare, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare belgiene, menţionând de asemenea că nu renunţă la regula specialităţii, aspecte consemnate în declaraţia ataşată la dosarul cauzei.

Prin intermediul avocatului ales, a arătat că mandatul european de arestare nu respectă condiţiile de formă şi conţinut, astfel cum sunt prevăzute la art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că nu sunt precizate momentul, locul şi gradul de implicare a persoanei solicitate în săvârşirea celor trei infracţiuni, aspect analizat de curte în considerentele anterioare.

A mai arătat că informaţiile insuficiente din cuprinsul mandatului european de arestare împiedică instanţa să analizeze dacă în cauză sunt incidente două motive opţionale de refuz, respectiv cele prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. e), g) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Curtea a mai reţinut că nu este incident niciun motiv, obligatoriu sau opţional, de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele enumerate de art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare conform art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României, iar potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

În legătură cu primul motiv, faptul că în cuprinsul mandatului european de arestare s-a arătat că bancnote cu aceleaşi numere de serie precum cele folosite la înşelarea numitului E., au fost deja folosite în Italia şi România, nu este în măsură să susţină concluzia că mandatul european de arestare se referă şi la aceste fapte de folosire a bancnotelor respective pe teritoriul României.

Dimpotrivă, inclusiv din cuprinsul informaţiilor suplimentare rezultă neechivoc că mandatul european de arestare se referă la o singură faptă, cea prin care numitul E. a fost înşelată cu suma de 75.000 Euro, faptă care a fost comisă pe teritoriul Belgiei, precedată de negocieri care au durat un an, negocieri care au avut loc şi în Milano.

Prin urmare, s-a apreciat că din cuprinsul mandatului european de arestare şi a informaţiilor suplimentare nu rezultă ca mandatul european să se refere la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României.

S-a arătat că nici prescripţia răspunderii penale nu rezultă a fi incidentă, în condiţiile în care din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că numitul E. a semnalat la data de 28 februarie 2019 că a fost victima unor fapte de escrocherie pentru suma de 75.000 Euro şi că negocierile au durat un an, elemente factuale în raport de care potrivit legislaţiei române nu este incidentă prescripţia răspunderii penale pentru cele trei infracţiuni, respectiv înşelăciune, emiterea de bancnote false şi grup infracţional, ţinând cont de pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunile similare şi de termenele de prescripţie determinate conform de art. 154 C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 90/PI/2019 din data de 21 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019 a formulat contestaţie persoana solicitată B. arătând că mandatul european de arestare nu îndeplineşte condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de legea penală, precum şi faptul că sunt incidente motivele opţionale de refuz prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. e) şi g) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Examinând cauza în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază contestaţia formulată de persoana solicitată B. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare presupune o decizie judiciară prin care autoritatea competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Belgia pe numele persoanei solicitate, acesta fiind cercetat pentru comiterea a 3 infracţiuni de: înşelăciune, prevăzută de art. 496 din C. pen. belgian; emiterea de bancnote false, prevăzută de art. 160 - 178 din C. pen. belgian şi grup infracţional, prevăzută de art. 322 - 326 din C. pen. belgian.

Înalta Curte constată că faptele pentru care se solicită predarea şi care fac obiectul mandatului european de arestare sunt cuprinse în cele enumerate de dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată şi presupun o predare necondiţionat de existenţa dublei incriminări.

Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

De asemenea, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:

(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanţă a apreciat că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, se constată că din economia dispoziţiilor legale cuprinse în legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, art. 84 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării pe care aceasta le invocă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare nr. A. 2019/x din data de 27 septembrie 2019 emis de judecătorul de instrucţie A. conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată. Mandatul european şi informaţiile suplimentare comunicate prin adresa din 17 octombrie 2019 de autorităţile din Belgia realizează descrierea faptelor în limitele impuse de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte constată că informaţiile cuprinse în mandatul european de arestare sunt suficiente pentru a aprecia asupra întrunirii condiţiilor imperative impuse de lege. Astfel, se constată că stadiul cercetărilor în prezenta cauză este unul incipient, iar solicitarea autorităţilor belgiene se grevează pe identificarea amprentelor digitale ale persoanei solicitate pe bancnotele contrafăcute înmânate victimei, aspect ce necesită lămuriri pentru stabilirea implicării fiecărei persoane suspectate.

Faptul că în mandat nu sunt indicate exact momentul, locul şi gradul de implicare a persoanei solicitate nu este de natură a conduce la neîndeplinirea condiţiilor de formă şi conţinut, toate aceste aspecte fiind determinate de stadiul prezent al cercetărilor, autorităţile din Belgia urmând a stabili modalitatea de implicare a persoanelor suspectate de comiterea faptelor, în cursul procedurii, acesta fiind scopul cercetărilor derulate şi al emiterii mandatului european de arestare.

Mai mult, indicarea datei săvârşirii faptelor se realizează pentru stabilirea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, aspect ce nu este incident în cauză, în raport de data la care se presupune a fi săvârşite faptele, respectiv anul 2018. Termenele de prescripţie prevăzute de dispoziţiile art. 154 C. pen. în raport de infracţiunile reţinute, respectiv înşelăciune, emitere de bancnote false şi grup infracţional prevăzute de legea română, nu sunt îndeplinite astfel încât nu se poate reţine incidenţa art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, se constată că faptul că bancnotele folosite în prezenta cauză cu aceleaşi număr de serie au fost folosite şi pe teritoriul Italiei şi României nu susţine concluzia că mandatul european de arestare priveşte faptele comise în sensul legii penale pe teritoriul României. De altfel, din cuprinsul mandatului european de arestare şi a informaţiilor suplimentare transmise rezultă că acesta priveşte o singură faptă care implică o victimă, în care victima însuşi a schimbat 75.000 de Euro şi a primit bani falşi în schimb. Acest fapt a fost procedat de o perioadă de negocieri şi, de aceea, s-a dovedit că faptul a fost comis în mod organizat şi de un grup care şi-a dat nume false.

În ceea ce priveşte susţinerea persoanei solicitate conform căreia nu a fost în Belgia, în perioada 2016 - 2019, Înalta Curte constată că prelevarea urmelor papilare ale persoanei solicitate B. de pe bancnote false necesită lămuriri în vederea stabilirii modalităţii în care amprentele digitale au ajuns pe bancnotele falsificate, stabilirii limitelor contribuţiilor infracţionale de către autorităţile judiciare din Belgia.

Din datele furnizate până în prezent rezultă că infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul statului belgian, iar maniera sau condiţiile în care bancnotele falsificate au fost găsite pe teritoriul altui stat urmează a fi elucidat de autorităţile învestite.

Totodată, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii, atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autorităţile judiciare belgiene, cât şi pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează; în cauză nu există garanţii suficiente pentru a lua faţă de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar şi faţă de caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluţionarea cu celeritate şi asigurarea procedurii în faţa instanţei.

Prin urmare, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2014.

Faţă de considerentele anterior evocate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată B. împotriva Sentinţei penale nr. 90/PI/2019 din data de 21 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată B. împotriva Sentinţei penale nr. 90/PI/2019 din data de 21 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 300 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 octombrie 2019.

Procesat de GGC - MM