Exclusion of continued crime characterization and res judicata under constitutional changes to incrimination norms

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 126/F din data de 10 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 595 C. proc. pen. a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A., ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 21 mai 2019 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe cererea formulată de petentul A., prin care a formulat contestaţie la executarea pedepsei rezultante de 13 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. proc. pen., stabilite acestuia prin Sentinţa penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 329 din 18 aprilie 2018 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, descontopirea infracţiunilor cuprinse în Sentinţa penală nr. 140 din 16 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403/A din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, respectiv în Sentinţa penală nr. 17 din 2 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sentinţă prin care a fost condamnat la 12 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen. şi să fie repuse în individualitatea lor, aşa cum s-a dispus prin Sentinţa penală nr. 225/F/2017.

Astfel, petentul a arătat că motivul pentru care a formulat prezenta cerere îl reprezintă obţinerea unei micşorări a pedepsei aplicate prin sentinţa atacată, de 13 ani şi 2 luni închisoare la o pedeapsă mai uşoară, de 5 ani şi 2 luni închisoare, ca urmare a intervenirii unui incident procedural ivit pe parcursul executării pedepsei şi care este permisă conform art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen.

Petentul a mai arătat că prin Sentinţa penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis doar capătul de cerere privind contopirea pedepselor şi s-a respins capătul de cerere privind aplicarea Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, pe considerentul că efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor, fără să se aducă atingere principiului autorităţii de lucru judecat, reţinându-se că infracţiunea de luare de mită a fost supusă cenzurii instanţelor care au soluţionat cauza în fond şi în calea de atac a apelului, sub aspectul caracterului continuat al infracţiunii, iar această decizie nu îşi găseşte aplicarea.

În privinţa infracţiunii de abuz în serviciu, petentul a arătat că este exclusă aprecierea caracterului continuat pentru că a trecut un interval de 4 ani şi 6 luni de la comiterea lor, fără legătură între actele materiale şi fără a avea la bază aceeaşi rezoluţie infracţională.

Astfel, petentul a arătat că solicită anularea celor două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise în baza celor două sentinţe menţionate anterior, repunerea infracţiunilor şi a pedepselor aplicate în individualitatea lor, contopirea pedepselor principale, complementare şi accesorii, aplicarea unei pedepse rezultante la care să fie adăugat sporul prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu condiţia micşorării pedepsei rezultante prin aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., aşa cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 3 68/2017 a Curţii Constituţionale.

În drept, petentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., art. 4 C. pen., astfel cum au fost redefinite prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 1083/20 decembrie 2018 şi art. 35 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2017 s-au hotărât următoarele:

"În temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul A. .

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 12 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 17 din 2 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-au repus pedepsele în individualitatea lor, după cum urmează:

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. anterior cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 45 alin. (2) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 140 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 9 ani şi 2 luni închisoare, urmând ca, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de magistrat.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 20 mai 2014 până la 29 august 2014, precum şi durata măsurii arestului la domiciliu de la 29 august 2014 până la 22 iunie 2015.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 27 mai 2016 la zi.

S-a dispun anularea M.E.P.I. nr. 24 din 27 mai 2016 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi M.E.P.I. nr. 209 din 25 octombrie 2016 emis de Curtea de Apel Craiova şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 2 luni închisoare, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia."

Prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. x/2017 s-au hotărât următoarele:

"S-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 225/F din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 RON, a rămas în sarcina statului."

În prealabil, Curtea a constatat că cererea dedusă judecăţii se întemeiază pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 595 C. proc. pen., precum şi pe două decizii ale Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017 şi Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018.

Totodată, Curtea a observat că petentul a mai formulat o cerere având acelaşi obiect, în cadrul Dosarului nr. x/2017, în cadrul cererii de contopire a pedepselor invocând existenţa unui caz de micşorare a pedepsei, prin constatarea caracterului continuat al infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017.

Prin Sentinţa penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă această solicitare a petentului A., reţinându-se în considerentele sentinţei următoarele:

"Privitor la solicitarea petentului-condamnat de a se constata aplicabilitatea în cauză a deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 35 alin. (1) C. pen., privind unitatea infracţiunii continuate şi constatarea existenţei unei singure infracţiuni în formă continuată (2 acte materiale) de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi a unei singure infracţiuni în formă continuată (7 acte materiale) de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 13 C. pen. anterior, Curtea a constatat că cererea petentului-condamnat are un caracter complex, în sensul că în cadrul cererii de contopire a executării pedepselor a fost formulată şi o cerere de constatare a unei cauze de micşorare a pedepsei, respectiv a constatării caracterului continuat al infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită.

În acest sens, Curtea a constatat că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017 a fost declarată neconstituţională sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul textului art. 35 alin. (1) C. pen., privitor la unitatea infracţiunii continuate. Ca atare, instanţa de contencios constituţional a revenit la interpretarea dată noţiunii de infracţiune continuată din reglementarea anterioară, care nu condiţiona caracterul continuat al unei infracţiuni de unicitatea subiectului pasiv. Desigur că efectele deciziilor Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, însă înlăturarea restrângerii sferei de aplicare a noţiunii de infracţiune continuată este incidentă şi în cauzele în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului autorităţii de lucru judecat. În acest sens, efectele deciziei Curţii Constituţionale pot fi circumscrise noţiunii de incident ivit în timpul executării.

Analizând temeinicia solicitării petentului-condamnat A., Curtea a observat că problema de drept a existenţei concursului de infracţiuni ori a infracţiunii continuate în privinţa infracţiunii de luare de mită a fost supusă cenzurii instanţelor care au soluţionat cauza în fond şi în calea de atac a apelului. De altminteri, în legătură cu infracţiunea de luare de mită Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017 nu îşi găseşte aplicarea, infracţiunea fiind una de pericol este îndreptată împotriva aceluiaşi subiect pasiv general.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu pentru care petentul A. a fost condamnat în ambele hotărâri definitive (câte un singur act material în fiecare), Curtea a observat că este exclusă aprecierea caracterului continuat al celor două acte materiale, acestea având loc la un interval de timp de 4 ani şi 6 luni - 10 iunie 2009 şi respectiv 23 decembrie 2013, fără legătură între acestea şi fără a avea la bază aceeaşi rezoluţie infracţională.

Aşadar, cererea de contopire este întemeiată, infracţiunile pentru care a fost condamnat petentul în ambele hotărâri definitive fiind concurente, concursul urmând a fi efectuat potrivit dispoziţiilor noului C. pen. (art. 10 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012), însă nu poate fi primită solicitarea de constatare a caracterului continuat atât al infracţiunii de abuz în serviciu, cât şi al infracţiunii de luare de mită, pentru argumentele anterior prezentate."

În cadrul contestaţiei la executare deduse judecăţii, petentul A. a invocat, suplimentar faţă de aspectele relevate cu ocazia soluţionării cererii de contopire a pedepselor prin sentinţa penală anterior citată, intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018. Astfel, invocând un nou temei juridic în susţinerea cererii sale, suplimentar faţă de cererea anterioară, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a face aplicarea prevederilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora "Cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări".

Cu toate acestea, având în vedere că prin Sentinţa penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că este neîntemeiată cererea petentului de constatare a caracterului continuat al infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită pentru care a fost condamnat, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, Curtea a analizat doar în ce măsură intervenirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651 din 25 octombrie 2018, invocată de către petent, este aptă să schimbe concluzia la care instanţa de executare a ajuns prin sentinţa penală menţionată anterior.

În acest sens, Curtea a reţinut că potrivit art. 595 alin. (1) C. proc. pen., "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen.".

Prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională. De asemenea, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.

Astfel, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale, obligatorie conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României, art. 595 alin. (1) C. proc. pen. a căpătat următoarea configuraţie:

"Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa sau o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea normei de incriminare, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen.".

Această decizie a instanţei de contencios constituţional a avut la bază faptul că persoanele condamnate în temeiul unei norme de incriminare care ulterior este declarată neconstituţională, în întregime sau parţial, trebuie să aibă la îndemână un mijloc procedural pentru a solicita aplicarea dispoziţiilor art. 4 sau 6 C. pen., iar art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. oferea această posibilitate doar în cazul intervenirii unei legi de dezincriminare sau a unei legi penale mai favorabile.

În schimb, Curtea a constatat că în cauza de faţă Decizia Curţii Constituţionale nr. 651 din 25 octombrie 2018 este lipsită de relevanţă, întrucât cererea petentului A. de micşorare a pedepsei, ca urmare a constatării caracterului continuat al infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu, nu a fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din cauză că instanţa de executare ar fi apreciat că efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare nu pot fi asimilate cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, ci ca urmare a faptului că infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu pentru care acesta a fost condamnat nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 35 alin. (1) C. pen. referitoare la existenţa unei rezoluţii infracţionale unice.

De altfel, astfel cum s-a reţinut şi în cuprinsul Sentinţei penale nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în legătură cu infracţiunea de luare de mită Decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017 nu îşi găseşte aplicarea, fiind o infracţiune de pericol care este îndreptată împotriva aceluiaşi subiect pasiv general. Totodată, infracţiunile de abuz în serviciu pentru care petentul A. a fost condamnat prin două hotărâri diferite, au fost săvârşite la un interval de timp de aproximativ 4 ani şi 6 luni, fără legătură între acestea şi, în mod evident, fără a avea la bază aceeaşi rezoluţie infracţională.

Aşadar, ceea ce a determinat instanţele care au dispus condamnarea petentului să reţină un concurs de infracţiuni, iar nu o infracţiune în formă continuată, nu a fost neîndeplinirea condiţiei referitoare la unitatea subiectului pasiv, care ulterior a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 368/2017, ci faptul că infracţiunile respective au fost comise în baza unor rezoluţii diferite. Or, în mod evident, reanalizarea în cadrul prezentei contestaţii la executare a îndeplinirii condiţiei referitoare la existenţa unei rezoluţii infracţionale unice, care caracterizează infracţiunea continuată, nu poate fi realizată, întrucât ar echivala cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii de condamnare.

Cu alte cuvinte, chiar dacă la momentul pronunţării hotărârilor de condamnare împotriva petentului A. ar fi existat cele două decizii ale Curţii Constituţionale invocate în susţinerea contestaţiei la executare deduse judecăţii, respectiv Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 şi Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, acest aspect nu ar fi schimbat cu nimic situaţia juridică a petentului, din perspectiva existenţei unui concurs de 7 infracţiuni de luare de mită şi a două infracţiuni de abuz în serviciu şi nu a unei singure infracţiuni de luare de mită în formă continuată şi a unei singure infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată.

Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 595 C. proc. pen. nu au fost edictate pentru a rejudeca fondul unei cauze ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat raportul juridic penal de conflict, ci pentru a oferi părţii interesate mijlocul procedural de a solicita înlăturarea consecinţelor condamnării în situaţia în care, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, a intervenit o lege care dezincriminează fapta pentru care s-a dispus condamnarea sau care prevede o pedeapsă mai uşoară, ori o decizie a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea normei de incriminare (în lumina Deciziei nr. 651 din 25 octombrie 2018).

Aşa fiind, Curtea, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 595 C. proc. pen., a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul-condamnat A., ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie contestatorul condamnat A..

Contestatorul condamnat a arătat în concluziile scrise formulate şi depuse la dosarul cauzei la data de 22 octombrie 2019, în principal, că Sentinţa penală nr. 126 din 10 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel Bucureşti este lovită de nulitate absolută şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4251 pct. 7 lit. b) C. proc. pen. pentru a se dispune rejudecarea cauzei de către completul care a judecat-o, prin desfiinţarea sentinţei.

În subsidiar, contestatorul condamnat A. a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4251 pct. 7 lit. a) C. proc. pen. pentru ca instanţa să dispună admiterea contestaţiei şi desfiinţarea sentinţei atacate, cu consecinţa constatării că sunt: o infracţiune în formă continuată de abuz în serviciu, în concurs cu o infracţiune în formă continuată de luare de mită, care, dacă sunt contopite şi se aplică sporul de o treime prevăzut de lege la pedeapsa rezultantă, se obţine o pedeapsă finală de executat de 5 ani şi 2 luni de zile închisoare, la care se aplică pedepsele complementare şi accesorii aferente.

Pe fondul contestaţiei, contestatorul condamnat A. a arătat că instanţa de fond a reţinut că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile celor două decizii ale Curţii Constituţionale, întrucât prin aplicarea acestora ar însemna să rejudece fondul cauzei cu privire la infracţiunea în formă continuată reţinută prin sentinţele de condamnare. Drept consecinţă, s-a considerat că, în cauză există autoritate de lucru judecat fără a pune în discuţie acesta excepţie.

În motivarea sentinţei contestate, instanta de fond a reţinut aceleaşi motive ale Sentinţei penale nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti cu privire la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017. Însă, aceasta a trecut cu uşurinţă peste un aspect importat, respectiv, faptul că în dispozitivul acestei sentinţe nu există nici o menţiune cu privire la respingerea cererii în raport de dispoziţiile Curţii Constituţionale. În atare situaţie, contestatorul a apreciat că nu se poate retine autoritatea de lucru judecat.

A mai solicitat instanţei să aibă în vedere că, data la care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de apel Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu exista Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale a României care permite aplicabilitatea micşorării pedepsei în raport de dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017, prin care s-a stabilit reţinerea unei singure infracţiuni în formă continuată.

Cu privire la infracţiunile săvârşite în forma continuată pentru care acesta a fost condamnat, a solicitat instanţei să aibă în vedere următoarele aspecte:

Contestatorul condamnat A. a fost condamnat, anterior intervenirii deciziilor Curţi Constituţionale, pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată, primul act material fiind săvârşit la data de 10 iunie 2009 şi, respectiv, la data de 23 decembrie 2013. Instanţa de fond a reţinut intervalul mare de timp dintre primul şi al doilea act material, motiv pentru care a respins solicitarea contestatorului cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu.

Ori, legiuitorul nu a stabilit un timp limită pentru reţinerea infracţiunii în formă continuată.

Cu privire la infracţiunea de luare de mita ce a fost săvârşită în formă continuată, instanţa de fond a reţinut că, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale întrucât infracţiunea este una de pericol îndreptată împotriva aceluiaşi subiect pasiv.

Ori, în motivarea Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017 s-au arătat condiţiile în care urmează să se constate existenta unei singure infracţiuni în formă continuată, o prima cerinţă fiind aceea ca acţiunea sau inacţiunea să fie îndreptată împotriva aceluiaşi subiect pasiv.

Prin neaplicarea acestei decizii, contestatorul a apreciat că îi sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României întrucât pentru alte infracţiuni săvârşite în formă continuată dispoziţiile acestei decizii Constituţionale au fost aplicabile.

În altă ordine, Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale a intervenit şi a apreciat că deciziile de declarare a neconstituţionalităţii unei norme de incriminare trebuie asimilate unei legi şi, în contextul reglementarii art. 4 din C. pen., unei legi de dezincriminare. Altfel spus, ori de cate ori instanţa de contencios constituţional sancţionează potrivit competentei sale, conţinutul constitutiv al unei infracţiuni, atât în privinţa tipicităţii obiective, cât şi în privinţa tipicităţii subiective şi efectul cenzurii conduce la înlăturarea unei părţi din dispozitivul normei de incriminare, decizia Curţii Constituţionale va fi apreciată ca fiind o lege de dezincriminare, cu regimul specific atât în faza de judecată, cât şi în faza de executare a hotărârii judecătoreşti. Per a contrario, orice altă decizie a instanţei de contencios constituţional care nu sancţionează conţinutul constitutiv al infracţiunii, nu va avea efectul unei legi de dezincriminare şi nu îşi va găsi aplicare conform celor statuate prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, cel puţin nu sub aspectul supus analizei, respectiv în condiţiile prev. de art. 4 C. pen. cu referire la art. 595 C. proc. pen.

A mai solicitat instanţei să dispună o soluţie legală şi temeinică în raport de materialul probator administrat şi a celor indicate în motivele contestaţiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând Sentinţa penală nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală, în raport de criticile formulate de contestatorul condamnat A., în limitele fixate de art. 4251 C. proc. pen., constată următoarele:

Prin contestaţia formulată condamnatul A. a solicitat ca instanţa să constate intervenirea unei cauze de reducere a pedepsei ce i-a fost stabilită prin Sentinţa penală nr. 225/F/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv deciziile nr. 368/2017 şi 651/2018 ale Curţii Constituţionale, prin prima fiind modificat alin. (1) al art. 35 C. pen., în sensul că nu este constituţională condiţia unicităţii subiectului pasiv pentru reţinerea formei continuate a unei infracţiuni, iar prin cea de-a doua decizie s-a stabilit caracterul de lege penală mai favorabilă a deciziilor Curţii Constituţionale a României prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme penale de incriminare.

Prin sentinţa atacată contestaţia la executare formulată a fost respinsă ca nefondată în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) raportat la art. 595 C. proc. pen.

Contestatorul critică sub un prim aspect sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca nelegală, susţinând că se impune desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, apreciind că aceasta este lovită de nulitate absolută în condiţiile în care pe de o parte judecătorul fondului s-a pronunţat cu privire la alt obiect decât cel cu care a fost investit prin cererea formulată, iar pe de altă parte acesta a soluţionat cauza în baza excepţiei autorităţii de lucru judecat fără ca să o pună în discuţia părţilor. Mai mult, susţine contestatorul că există neconcordanţă între considerentele sentinţei şi dispozitivul acesteia, contestaţia la executare fiindu-i respinsă ca nefondată, deşi în motivare se face vorbire de autoritatea de lucru judecat.

A precizat acesta că, în condiţiile în care normele de procedură penală nu conţin dispoziţii cu privire la motivele de nulitate invocate, în cauză este necesară aplicarea prevederilor C. proc. civ., potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând aceste critici, Înalta Curte consideră că este necesară lămurirea prealabilă a aspectului vizând aplicabilitatea prevederilor C. proc. civ. în prezenta cauză.

Contrar susţinerilor contestatorului, Înalta Curte apreciază că nu este posibilă completarea dispoziţiilor procedurii penale cu textele din procedura civilă invocate în condiţiile în care C. proc. pen. cuprinde norme clare cu privire la instituţia nulităţii, atât absolute, cât şi relativă.

Astfel, în cuprinsul art. 280 - 282 C. proc. pen. sunt definite nulităţile absolute şi relative, efectele acestora şi condiţiile în care se pot invoca, precum şi termenele de invocare.

Pe cale de consecinţă, aplicarea prevederilor C. proc. civ. în prezenta cauză este în mod evident exclusă, nefiind în prezenţa unei absenţe a normei procedurale penale ce ar fi necesar să fie completată prin apelarea la legea civilă.

Cu privire la prima critică ce ar justifica în opinia contestatorului desfiinţarea sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta este nefondată în condiţiile în care judecătorul fondului s-a pronunţat exact în limitele sesizării sale.

Acesta a analizat contestaţia la executare formulată de către condamnat, vizând executarea pedepsei rezultante de 13 ani şi 2 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) C. proc. pen., stabilită acestuia prin Sentinţa penală nr. 225/F din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 357/A din 18 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin prisma prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) raportat la art. 595 C. proc. pen., ultimul prin prisma Deciziei nr. 651/2018 a Curţii Constituţionale a României, aşa cum s-a solicitat prin cererea formulată.

Menţionarea în considerentele sentinţei a hotărârilor judecătoreşti prin care contestatorului i-au fost aplicate pedepsele contopite prin Sentinţa penală nr. 225/F/2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu are semnificaţia schimbării obiectului cauzei, cum invocă acesta, după cum precizarea că acesta solicită anularea celor două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise în baza sentinţelor menţionate, nu are nici o relevanţă în cauză.

Ceea ce a solicitat contestatorul, respectiv constatarea intervenirii unei cauze de reducere a pedepsei, a fost analizat de către judecătorul fondului, iar în aceste condiţii nu se poate considera că instanţa s-a pronunţat plus petita.

Analizând hotărârea atacat prin prisma celui de-al doilea element care în opinia contestatorului ar justifica desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată că aşa zisa excepţie de autoritatea de lucru judecat a fost pusă în discuţia părţilor la termenul din 10 iunie 2019, din practicaua hotărârii rezultând faptul că personal contestatorul a combătut susţinerea reprezentatului Parchetului referitoare la acest element.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor contestatorului, nu se poate constata încălcarea dreptului la un proces echitabil conform prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acesta având posibilitatea de a îşi exprima punctul de vedere cu privire la aspectul menţionat, lucru pe care de altfel l-a făcut.

În fine, cu privire la existenţa unei neconcordanţe între considerentele sentinţei şi dispozitivul acesteia, Înalta Curte nu poate accepta această critică, soluţia adoptată fiind pe deplin justificată prin motivarea redactată de judecătorul fondului, acesta indicând toate elementele în raport de care contestaţia la executare formulată este nefondată, unul dintre acestea fiind şi acela că prin Sentinţa penală nr. 225/F/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 357/A/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat că este neîntemeiată cererea petentului de constatare a caracterului continuat al infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017.

Ca atare, Înalta Curte consideră că aceste critici sunt nefondate, neexistând motive care să justifice desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. adoptarea unei asemenea soluţii este posibilă doar în măsura în care nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea.

Cu privire la soluţia adoptată, contestatorul a invocat şi faptul că în mod eronat prima instanţa a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat cu referire la comiterea în concurs a infracţiunilor pentru care acesta a fost condamnat, susţinând că prin Decizia nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale s-a realizat o dezincriminare parţială a art. 35 alin. (1) C. pen., această decizie fiind pe deplin aplicabilă în cauză ca urmare a intervenirii Deciziei nr. 651/2018 a instanţei de contencios constituţional.

De asemenea, a susţinut contestatorul că prin raportare la ultima decizie menţionată "efectele deciziei de admitere pronunţate de către Curtea Constituţională a României privind o normă de incriminare trebuie să fie imediat, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât şi cele definitiv judecate".

Înalta Curte constată că prin prima decizie a Curţii Constituţionale menţionată de către contestator nu a intervenit, contrar susţinerilor sale, "dezincriminarea parţială a art. 35 alin. (1) C. pen.".

Textul legal citat vizează definirea infracţiunii continuate, norma legală nefiind una de incriminare, doar în cazul textelor legale care prevăd sancţionarea unor fapte ca fiind infracţiuni putând vorbi de norme de incriminare.

În aceste condiţii, faţă de prevederile art. 595 alin. (1) C. proc. pen., se pune problema dacă modificarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenirii Deciziei nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale se încadrează în noţiunea de lege penală mai favorabilă.

Astfel, potrivit prevederilor textului legal anterior menţionat:

"Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen."

Art. 4 C. pen. prevede:

"Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi."

Cum în prezenta cauză prin decizia Curţii Constituţionale nr. 368/2017 nu s-a constatat neconstituţionalitatea normelor penale în baza căruia inculpatului i-au fost aplicate pedepse, nefiind în prezenţa dezincriminării infracţiunilor de luare de mită şi respectiv abuz în serviciu, din coroborarea textelor legale menţionate rezultă că contestaţia la executare formulată de către condamnatul A. nu poate fi analizată prin prisma intervenirii unei legi penale mai favorabile.

Analiza contestaţiei formulate prin prisma prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în aceste condiţii, impune respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate anterior în ceea ce îl priveşte pe contestator.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 17 din 2 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 234/A din 27 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aspectele legate de caracterul de infracţiune continuată, ori reţinerea concursului pentru infracţiunile comise de către contestator au fost analizate, iar soluţia adoptată de către instanţă este în mod evident intrată sub puterea autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, prin Sentinţa nr. 225/F/2017 a Curţii de Apel Bucureşti s-a analizat această chestiune prin raportare şi la Sentinţa penală nr. 140 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 403/A din 21 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se definitiv faptul că nu poate fi reţinut caracterul de infracţiune continuată pentru infracţiunea de abuz în serviciu, instanţa stabilind că sunt în prezenţa unor infracţiuni concurente.

Ca atare, prin hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat, s-a stabilit că faptele comise de către inculpat sunt concurente şi pe cale de consecinţă instanţa investită cu prezenta contestaţie nu putea modifica elementele statuate prin respectivele hotărâri.

Înalta Curte mai remarcă faptul că în Sentinţa penală nr. 225/F/2017, instanţa a analizat existenţa infracţiunii continuate prin raportare la textul art. 35 alin. (1) C. pen. aşa cum acesta era în vigoare la momentul respectiv, deci ulterior declarării neconstituţionalităţii sintagmei "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" prin Decizia nr. 368/2017 a Curţii Constituţionale, deci intervenirea Deciziei nr. 651/2018 a instanţei de contencios constituţional nu are nici o relevanţă în prezenta cauză, judecătorul care pronunţat soluţia menţionată analizând cererea contestatorului prin prisma textului legal modificat.

Raportat la aceste elemente, Înalta Curte consideră că soluţia adoptată de judecătorul fondului este una legală, criticile formulate de contestator nefiind fondate.

Prin raportare la faptul că anterior, prin hotărâri definitive, care se bucură de autoritatea de lucru judecat, s-a stabilit că infracţiunile pentru care a fost condamnat contestatorul au fost comise de către acesta în stare de concurs şi că nu suntem în prezenţa unor infracţiuni continuate, în mod just s-a hotărât prin sentinţa atacată că nu este posibilă rejudecarea fondului cauzei în procedura reglementată de art. 598 alin. (1) lit. d) raportat la art. 595 C. proc. pen. ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, acesta fiind mijlocul procedural de a solicita înlăturarea consecinţelor condamnării în situaţia în care, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, intervine o lege care dezincriminează fapta pentru care s-a dispus condamnarea sau care prevede o pedeapsă mai uşoară, ori o decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea normei de incriminare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Văzând şi prevederile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 126/F din data de 10 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul, parţial, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM