European Arrest Warrant execution: independence of prosecutor as issuing authority and sufficiency of judicial control under CJEU O.G. and P.I. criteria

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 71 din data de 1 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul de Mare Instanţă din A., Franţa, prin magistratul procuror B., în dosarul cu număr de referinţă x, pentru executarea mandatului european de arestare din data de 3 septembrie 2019, ce se fundamentează pe mandatul naţional de arestare emis de magistratul judecător de instrucţie C. din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din A. la 23 iulie 2019, pe numele persoanei solicitate D.

S-a constatat că persoana solicitată D. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la regula specialităţii.

În temeiul art. 104 alin. (6) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate D., cetăţean român, posesor la C.I. seria x nr. x, aflat în stare de arest în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Neamţ, în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, Tribunalul de Mare Instanţă din A., Franţa, în baza mandatului european de arestare emis la data de 3 septembrie 2019 de procurorul B., în dosarul cu număr de referinţă x, ce se fundamentează pe mandatul naţional de arestare emis de magistratul judecător de instrucţie C. din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din A. la 23 iulie 2019, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie finalizată prin deces, furt în bandă organizată, fraudă, fraudă şi tâlhărie împotriva unei persoane vulnerabile ducând la incapacitate temporară de muncă, cu respectarea regulii specialităţii.

S-a constatat că persoana solicitată D. a fost reţinută şi arestată începând cu data de 7 septembrie 2019, ora 15:15.

În baza dispoziţiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a menţinut măsura arestării persoanei solicitate D., cetăţean român, posesor al C.I. seria x nr. x, în vederea predării, pentru 30 de zile, de la 1 octombrie 2019 la 30 octombrie 2019 inclusiv, măsura urmând a fi verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile.

S-a constatat că persoana solicitată a fost asistată de avocat ales atât la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cât şi în faţa instanţei de judecată.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate cu ocazia soluţionării cauzei au rămas în sarcina statului.

În baza dispoziţiilor art. 273 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de traducătorul autorizat E. şi s-a dispus plata către aceasta a onorariului în sumă de 805,44 RON (potrivit facturii seria x nr. x din 30 septembrie 2019), pentru serviciile de traducere efectuate în Dosarul nr. x/2019, în acest sens urmând a se emite adresă către Departamentul economico-financiar din cadrul Curţii de Apel Iaşi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, la data de 19 septembrie 2019, a fost înregistrată pe rolul instanţei sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind arestarea provizorie a persoanei solicitate D., în vederea predării, în baza semnalării Schengen - Biroul SIRENE Naţional din Franţa din 5 septembrie 2019, transmisă prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Sirene, la data de 6 septembrie 2019, în baza mandatului european de arestare emis la data de 3 septembrie 2019 de procurorul adjunct B. de la Tribunalul din A., către autorităţile judiciare din Franţa, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie finalizată prin deces, furt în bandă organizată, fraudă, fraudă şi tâlhărie împotriva unei persoane vulnerabile ducând la incapacitate temporară de muncă.

Din cuprinsul sesizării a rezultat că persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă, cu prilejul termenului din 8 septembrie 2019, drepturile persoanei reţinute/arestate în baza unui mandat european de arestare prevăzute în Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 şi Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2013, un exemplar al notei privind aceste drepturi fiind înmânat, în scris, persoanei solicitate, exemplarul semnat de persoana solicitată fiind ataşat la dosarul cauzei. Totodată, s-a menţionat că i-au fost aduse la cunoştinţă persoanei solicitate şi drepturile prevăzute de art. 104 alin. (21) din Legea nr. 236 din 5 decembrie 2017, de modificare a Legii nr. 302/2004, şi anume faptul că are dreptul de a-şi desemna un avocat în statul membru emitent al mandatului european de arestare şi de a comunica cu acesta, în mod direct sau prin intermediul avocatului ales sau desemnat din oficiu în România, în condiţiile prevăzute de legea română şi cu asigurarea confidenţialităţii.

Prin încheierea din 8 septembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării pe o durată de 15 zile, cu începere de la 8 septembrie 2019 şi până la 22 septembrie 2019, inclusiv.

Mandatul european de arestare a fost înaintat instanţei în limba franceză, însoţit de traducerea în limba română. După primirea mandatului european de arestare, la termenul de judecată din 19 septembrie 2019 i s-a înmânat persoanei solicitate, D., mandatul european de arestare, în limba franceză şi în limba română, acordându-i-se timp pentru a-l studia cu asistarea avocatului ales. Anterior şedinţei de judecată, i s-a adus la cunoştinţa persoanei solicitate conţinutul mandatului european de arestare, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare către autoritatea judiciară emitentă punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimţământului dat şi caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimţământului dat.

Curtea a procedat la ascultarea persoanei solicitate D., aceasta declarând că nu este de acord să fie predată autorităţii judiciare din Franţa, emitentă a mandatului european de arestare. Totodată, persoana solicitată a declarat că nu renunţă la regula specialităţii, că a înţeles conţinutul regulii specialităţii şi efectele consimţământului la predare. A mai declarat că nu a fost implicat în faptele pentru care se solicită predarea sa şi a cerut să nu mai fie arestat preventiv pe durata procedurii.

În cauză, Curtea a apreciat că este necesar a se solicita autorităţii judiciare emitente şi Biroului Eurojust relaţii cu privire la gradul de independenţă faţă de executiv al procurorului francez competent să emită mandatul european de arestare şi cu privire la eventuale dispoziţii din legislaţia franceză care ar supune emiterea mandatului european de arestare de către procuror unui control jurisdicţional efectiv, dat fiind că, deşi dispoziţia naţională de arestare preventivă a persoanei solicitate a fost emisă de un judecător de instrucţie, mandatul european de arestare a cărei executare formează obiectul prezentei proceduri a fost emis de un procuror.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 s-a dispus menţinerea arestării preventive a persoanei solicitate, pe durata continuării procedurii.

S-a constatat că persoana solicitată a fost asistată de un avocat ales pe întreaga durată a procedurii, atât în faţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cât şi în faţa instanţei.

La solicitarea instanţei, Biroul Naţional Eurojust a înaintat un rezumat al răspunsurilor înaintate de statele membre la chestionarul privind impactul sentinţelor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la conceptul de autoritate judiciară emitentă a mandatului european de arestare. Din aceste relaţii a rezultat că, potrivit legislaţiei franceze, procurorii sunt singurii abilitaţi să emită un mandat european de arestare. Potrivit art. 695-16 din C. proc. pen. francez, Parchetul Public al unei jurisdicţii pune în executare mandate de arestare emise de un judecător de investigaţie, de o instanţă sau de un judecător responsabil de termenii şi condiţiile sentinţelor, sub forma unui mandat european de arestare, fie automat, fie la cererea jurisdicţiei care a emis mandatul naţional de arestare. Art. 30 din C. proc. pen. exclude expres posibilitatea Ministerului Justiţiei de a da instrucţiuni procurorilor publici în cazuri specifice. Art. 31 prevede că Parchetul Public îşi desfăşoară urmărirea penală publică şi cu aplicarea legii, cu respectarea principiului imparţialităţii.

Autoritatea judiciară emitentă - Procurorul Republicii din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din A. a comunicat, la solicitarea instanţei privind respectarea de către legislaţia franceză a cerinţelor impuse în domeniul noţiunii de autoritate judiciară emitentă prin decizia C.J.U.E. din 27 mai 2019 că legiuitorul francez a desemnat Ministerul Public ca fiind singura autoritate care emite mandate europene de arestare. Mandatele europene de arestare pot fi emise fie din oficiu, fie la cererea instanţei care a emis mandatul naţional. S-a arătat că în cazul de speţă, mandatul european de arestare a fost emis de Procurorul Republicii, la cererea judecătorului de instrucţie în sarcina căruia se găseşte punerea sub urmărire penală. Au fost menţionate dispoziţiile art. 30, art. 31 şi art. 695-16 din C. proc. pen. francez, al căror conţinut a fost expus anterior în cuprinsul prezentei sentinţe. S-a precizat că Procurorul Republicii care emite mandatul european de arestare beneficiază, potrivit legislaţiei franceze, de independenţă faţă de executiv.

Tot autoritatea judiciară emitentă a comunicat că legislaţia franceză actuală respectă exigenţele în materia conceptului de autoritate judiciară emitentă impuse prin decizia din 27 mai 2019. În ce priveşte posibilitatea contestării emiterii unui mandat european de arestare a fost învederat că, în dreptul intern francez, mandatul european de arestare este o modalitate de executare a unui mandat naţional de arestare emis de o instanţă, anume de un judecător de instrucţie sau de camera de instrucţie. Aprecierea caracterului necesar şi proporţional aparţine judecătorului de instrucţie, decizia acestuia fiind supusă controlului camerei de instrucţie, prin urmare primul nivel de protecţie judiciară este garantat în dreptul francez. Astfel cum rezultă din prevederile art. 695-16 din C. proc. pen. francez, cel mai des caz întâlnit este cel în care Ministerul Public emite un mandat european de arestare, atunci când o jurisdicţie de instrucţie va fi solicitat difuzarea acestuia în spaţiul judiciar european. De altfel, s-a precizat că oportunitatea şi proporţionalitatea emiterii unui mandat european de arestare în scopul urmăririi penale va aparţine, în fapt, aproape întotdeauna judecătorului însărcinat cu urmărirea penală.

În ce priveşte nivelul secundar, de îndată ce persoana căutată este predată autorităţilor franceze, ea este prezentată judecătorului care a dispus emiterea mandatului şi beneficiază din acel moment de protecţie judiciară efectivă şi de posibilitatea de a recurge la toate căile de recurs şi de atac prevăzute de legislaţia procesual penală franceză. Camera de instrucţie poate fi sesizată cu acţiune în anulare pentru a statua asupra validităţii tuturor actelor de procedură care ar putea comporta vreo cauză de nulitate, printre care figurează şi mandatele europene de arestare. Autoritatea judiciară emitentă a indicat o hotărâre din 11 ianuarie 2017 a Camerei Criminale a Curţii de Casaţie, care a decis cu privire la o persoană prinsă în Marea Britanie, în scopul executării unui mandat european de arestare, emis în baza unui mandat de arestare al magistratului de instrucţie francez, cu precizarea că instanţa (curtea de apel) sesizată prin recurs asupra nulităţii este jurisdicţia de drept care verifică dacă interesatul este fugit, dacă ştia că este căutat şi a vrut să scape urmăririlor penale, şi pentru a valida un mandat de arestare emis împotriva unei persoane rezidând în afara teritoriului Republicii, care trebuia să evalueze caracterul necesar şi proporţional al utilizării acestei măsuri în funcţie de circumstanţele din speţă. Prin urmare, autoritatea judiciară emitentă a comunicat că, în mod evident, Curtea de Casaţie se asigură de existenţa unui control concret şi efectiv de către camera de instrucţie al caracterului necesar şi proporţional al unui mandat de arestare european.

Prin decizia din 27 mai 2019, pronunţată în cauzele conexate O.G. (C-508/18) şi PI (C-82/19 PPU) respectiv PF (C-509/18), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a analizat noţiunea de autoritate judiciară emitentă a unui mandat european de arestare, stabilind în acest sens că această noţiune îl include pe procurorul unui stat membru care, din punct de vedere instituţional, este independent de judiciar şi a cărui poziţie legală în statul membru îi oferă o garanţie de independenţă faţă de executiv în ceea ce priveşte emiterea unui mandat european de arestare, nefiind supus riscului de a fi supus în această privinţă directivelor externe sau instrucţiunilor, în special din partea executivului într-un dosar specific; decizia procurorului de a emite un mandat european de arestare, sub aspectul proporţionalităţii acestei decizii, trebuie să poată fi supusă procedurilor judiciare care îndeplinesc toate cerinţele inerente în protecţia judiciară eficientă.

Analizând răspunsurile înaintate cu privire la poziţia procurorului francez emitent al mandatului european de arestare şi la căile de atac de care beneficiază persoana solicitată care este predată în baza unui mandat european de arestare emis de procurorul francez, instanţa a arătat că principiul încrederii reciproce între autorităţile judiciare din statele membre stă la baza reglementării procedurii mandatului european de arestare, prin urmare a avut în vedere răspunsurile înaintate de autorităţile franceze, atât Biroului Eurojust, cât şi autorităţii de executare în cauza concretă de faţă, apreciind că nu sunt necesare verificări suplimentare în această privinţă.

Astfel, s-a apreciat că răspunsul autorităţii judiciare emitente este lămuritor, în sensul că din acesta rezultă, pe de-o parte, că procurorul francez competent exclusiv să emită un mandat european de arestare beneficiază potrivit legislaţiei franceze de independenţă faţă de executiv, în sensul că nu poate primi instrucţiuni punctuale în cazuri concrete, iar, pe de altă parte, modalitatea în care este concepută competenţa sa funcţională în emiterea mandatului european de arestare face ca, în realitate, intervenţia sa să constituie un act de punere în executare a mandatului naţional de arestare emis de judecătorul de instrucţie, neavând rolul de a aprecia efectiv asupra proporţionalităţii şi oportunităţii emiterii mandatului european, cât timp aceste aspecte au fost analizate de judecătorul de instrucţie responsabil cu urmărirea penală.

Cu alte cuvinte, potrivit relaţiilor înaintate, chiar dacă emiterea mandatului european de arestare este făcută la solicitarea judecătorului de instrucţie care a dispus prin mandatul naţional arestarea, procurorul francez competent nu este în poziţia de a face o apreciere proprie asupra necesităţii şi proporţionalităţii emiterii mandatului european de arestare.

Cât priveşte cerinţa C.J.U.E. privind protecţia judiciară efectivă prin instituirea unei căi de atac împotriva deciziei de emitere a unui mandat european de arestare, instanţa a considerat că aceasta este îndeplinită pe de-o parte, având în vedere tocmai limitele aprecierii procurorului în emiterea mandatului european, potrivit celor expuse anterior, iar, pe de altă parte, prin reglementarea căilor de atac împotriva deciziei judecătorului de instrucţie de a emite mandatul naţional de arestare, singura care este în fapt expresia unei analize efective a necesităţii şi proporţionalităţii măsurii.

Prin urmare, instanţa a considerat că modalitatea în care sunt reglementate în legislaţia franceză rolul procurorului în emiterea mandatului european de arestare şi poziţia sa de independenţă faţă de executiv în cazurile concrete nu poate fi considerată, pe baza relaţiilor înaintate de autoritatea franceză, ca fiind contrară exigenţelor impuse prin decizia C.J.U.E. din 27 mai 2019.

Potrivit mandatului european de arestare din 3 septembrie 2019 emis de procurorul general din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din A., înaintat în limba franceză şi tradus în limba română, ce se fundamentează pe mandatul naţional de arestare emis de magistratul judecător de instrucţie C. din cadrul Tribunalului de Mare Instanţă din A. la 23 iulie 2019, se solicită predarea persoanei solicitate D., cetăţean român, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie (furt săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă) finalizată prin deces, prevăzută de art. 311-10 alin. (1), (31)1-1, 311-11, 311-14, 311-15 şi 131-26-2 din C. pen. francez, furt în bandă organizată (în grup), prevăzută de art. 311-1, 311-4, 311-14 din C. pen. francez, două fapte de escrocherie (fraudă conform traducerii semnalării), prevăzute de art. 313-1, 313-7, 313-8 şi 131-26-2 din C. pen. francez, şi tâlhărie (furt săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă) împotriva unei persoane vulnerabile ducând la incapacitate mai mică de 8 zile, prevăzută de art. 311-1, 311-4, 311-5, 311-11 şi 311-14 din C. pen. francez.

În esenţă, s-a reţinut că, în fapt, la data de 30 iunie 2018, ora 17:00, domnul F., de 85 de ani, şi soţia sa G. au fost agresaţi în faţa casei lor din Cabries de către două persoane care îi urmăriseră de la un centru comercial H., care i-au luat domnului F. cardul bancar şi au fugit într-un autovehicul roşu, fiind retraşi imediat bani de la banca BNP din A., la 28.08.2018 domnul F. decedând în timp ce era încă spitalizat în urma agresiunii, iar la 23 iulie 2018 la Septemes-Les-Valons două persoane au acostat-o pe doamna I. în timp ce parca în faţa casei şi i-au furat carduri bancare distrăgându-i atenţia, fugind cu un autovehicul J. roşu, retrăgând 1000 de euro şi făcând cumpărături de 150 de euro. În cadrul anchetei, în urma analizei imaginilor camerelor de supraveghere şi a înregistrărilor telefonice a fost identificat ca autor D., care nu a putut fi localizat în Franţa.

S-a mai arătat, că în cuprinsul mandatului european de arestare a fost marcată infracţiunea de înşelăciune, care corespunde, din punctul de vedere al instanţei, faptelor de fraudă (escrocherie) indicate în mandat, nefiind necesară verificarea efectivă a îndeplinirii condiţiei dublei incriminări. Susţinerile avocatului persoanei solicitate în sensul că s-ar impune refuzul predării întrucât faptele ar fi fost marcate diferit în semnalare şi în mandatul european de arestare sunt nefondate, cât timp situaţia de fapt expusă este aceeaşi, prin urmare conţinutul acuzaţiilor rămâne neschimbat. Totodată, faptul că infracţiunea marcată în cuprinsul mandatului european de arestare nu este cea mai gravă dintre cele ce formează obiectul acuzaţiilor s-a apreciat că nu afectează validitatea demersului autorităţilor franceze, iar la analizarea oportunităţii privării de libertate a persoanei solicitate instanţa a avut oricum în vedere gravitatea acuzaţiilor în ansamblul lor.

Din declaraţia persoanei solicitate şi din examinarea dosarului a rezultat că nu este incident, în cauză, niciun motiv de refuz a executării mandatului european de arestare. Astfel, persoana solicitată nu a mai fost urmărită, judecată definitiv pentru aceleaşi fapte. Din considerentele sentinţei a rezultat că vârsta persoanei solicitate nu împiedică antrenarea răspunderii sale penale potrivit legii române. Raportat la pedeapsa prevăzută de legea penală română pentru infracţiunea de tâlhărie care este urmată de moartea victimei şi la datele reţinute ca fiind cele la care faptele ar fi fost săvârşite, s-a apreciat că nu e împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Curtea a considerat că atât condiţiile de validitate, cât şi condiţiile de fond pentru emiterea şi executarea mandatului european de arestare sunt îndeplinite în cauză.

Raportat la împrejurarea că pentru infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei legislaţia franceză prevede inclusiv posibilitatea aplicării unei pedepsei privative de libertate pe viaţă, în mandatul european de arestare se precizează că sistemul juridic al statului membru expeditor permite o revizuire a sentinţei, la cerere sau cel mai târziu după 20 de ani, pentru neexcluderea acestei sentinţe sau măsuri. Prin urmare, s-a apreciat că este respectată cerinţa prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Coroborând dispoziţiile legale în materia executării mandatului european de arestare, Curtea a reţinut că toate condiţiile privind predarea persoanei solicitate sunt îndeplinite şi că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare, ţinând seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi a încrederii reciproce între autorităţi judiciare pe care se fundamentează instituţia mandatului european de arestare, astfel că instanţa a admis sesizarea, constatând că persoana solicitată nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

Raportat la apărările persoanei solicitate, instanţa a reţinut că, în prezenta procedură, sunt analizate condiţiile pentru validitatea mandatului european de arestare şi existenţa sau nu a unor motive de refuz al predării şi nu temeinicia acuzaţiilor ce i se aduc persoanei solicitate de autorităţile franceze.

În ceea ce priveşte criticile avocatului persoanei solicitate raportate la insuficienta descriere a faptelor şi la lipsa încadrării juridice a acestora, instanţa le-a apreciat nefondate, întrucât în cuprinsul mandatului european de arestare sunt expuse textele de incriminare din legislaţia franceză pentru fiecare dintre fapte. Atât în mandatul european de arestare, cât şi în cuprinsul semnalării, faptele au fost descrise suficient pentru a fi analizată îndeplinirea condiţiilor de executare a acestuia şi pentru ca instanţa să aprecieze asupra seriozităţii acuzaţiilor şi a consecinţelor pe care persoana solicitată le riscă raportat la necesitatea luării sau menţinerii unei măsuri preventive cu privire la aceasta. De altfel, curtea a apreciat că modalitatea de descriere a faptelor nu trebuie să fie similară celei dintr-un act de acuzare sau de trimitere în judecată.

Împotriva Sentinţei penale nr. 71 din data de 1 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie persoana solicitată D..

În dezbateri, contestatorul persoană solicitată D. a susţinut, în esenţă, că nu este de acord cu măsura arestării preventive în vederea executării mandatului european de arestare din data de 3 septembrie 2019 solicitând înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere situaţia familială (are patru copii şi o mamă bolnavă).

De asemenea, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată D., în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, arestarea şi predarea persoanei solicitate D. se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de procurorul adjunct B. de la Tribunalul din A. la data de 6 septembrie 2019, în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie (furt săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă) finalizată prin deces prevăzută de art. 311-10 alin. (1), (31)1-1, 311-11, 311-14, 311-15 şi 131-26-2 din C. pen. francez, furt în bandă organizată (în grup) prevăzută de art. 311-1, 311-4, 311-14 din C. pen. francez, două fapte de escrocherie (fraudă conform traducerii semnalării) prevăzute de art. 313-1, 313-7, 313-8 şi 131-26-2 din C. pen. francez şi tâlhărie (furt săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă) împotriva unei persoane vulnerabile ducând la incapacitate mai mică de 8 zile prevăzută de art. 311-1, 311-4, 311-5, 311-11 şi 311-14 din C. pen. francez.

În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, la data de 30 iunie 2018, ora 17:00, domnul F., de 85 de ani şi soţia sa, G. au fost agresaţi în faţa casei lor din Cabries de către două persoane care îi urmăriseră de la un centru comercial H., care i-au luat domnului F. cardul bancar şi au fugit într-un autovehicul roşu, fiind retraşi imediat bani de la banca BNP din A., la 28 august 2018 domnul F. decedând în timp ce era încă spitalizat în urma agresiunii, iar la 23 iulie 2018 la Septemes-Les-Valons două persoane au acostat-o pe doamna I. în timp ce parca în faţa casei şi i-au furat carduri bancare distrăgându-i atenţia, fugind cu un autovehicul J. roşu, retrăgând 1.000 de euro şi făcând cumpărături de 150 de euro. În cadrul anchetei, în urma analizei imaginilor camerelor de supraveghere şi a înregistrărilor telefonice a fost identificat ca autor D., care nu a putut fi localizat în Franţa.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că sunt respectate dispoziţiile art. 87 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 236/2017 care reglementează conţinutul şi forma mandatului european de arestare şi unde se prevede că, fiind transmis spre executare autorităţilor române, trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză şi franceză (acesta se regăseşte la dosar curte de apel).

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care reglementează faptele ce dau loc la predare, situaţie în care nu se impune verificarea efectivă a îndeplinirii condiţiei dublei incriminări. În mandatul european de arestare este consemnată înşelăciunea, ca faptă ce dă loc la predare, iar din descrierea acuzaţiilor reiese că aceasta nu este cea mai gravă.

Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispoziţiile legale sus-menţionate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situaţiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, cum în mod legal a constatat şi prima instanţă.

Mandatul european de arestare, fiind o decizie judiciară prin care statul emitent solicită predarea de către un alt stat a unei persoane, prin sentinţa contestată, în mod legal, s-a dispus menţinerea măsurii arestării, pe o durată de 30 de zile, în conformitate cu art. 104 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, reprezintă o măsură oportună pentru buna desfăşurare a procedurii de executare şi recunoaştere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, cererea contestatorului privind luarea unei măsuri preventive mai puţin severe (arest la domiciliu), este neîntemeiată în raport de obiectul cauzei şi împrejurarea că prin măsura arestării se asigură predarea şi prezenţa persoanei solicitate în faţa autorităţilor judiciare străine.

În consecinţă, aşa cum rezultă şi din sentinţa penală atacată, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pentru predarea contestatorului persoană solicitată D. către autoritatea emitentă a mandatului european de arestare, reţinându-se că persoana solicitată nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la regula specialităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată D. împotriva Sentinţei penale nr. 71 din data de 01 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 964 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată D. împotriva Sentinţei penale nr. 71 din data de 1 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 964 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM