Rejection of constitutional unconstitutionality exception as inadmissible for seeking statutory interpretation rather than challenging validity

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 21 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de necostituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c), art. 91 alin. (3) C. proc. pen., art. 100 alin. (4) C. pen. şi art. 551 din Legea nr. 254/2013, excepţia fiind inadmisibilă.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut privitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c), art. 91 alin. (3) C. proc. pen., art. 100 alin. (4) C. pen. şi art. 551 din Legea nr. 254/2013, în raport de prevederile art. 16 din Constituţie (egalitatea în drepturi), art. 21 din Constituţie (accesul liber la justiţie) şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului următoarele:

Potrivit art. 90 lit. c) din C. proc. pen. "asistenţa juridică este obligatorie în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani".

În continuare, art. 91 alin. (3) C. proc. pen. prevede: "avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză".

Referitor la dispoziţiile din C. pen. a căror neconstituţionalitate deopotrivă s-a invocat, conform art. 100 alin. (4), "în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani."

Nu în ultimul rând, art. 551 din Legea nr. 254/2013 - Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare prevede:

"(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

(2) În sensul prezentului articol, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene.

(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare:

a) cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză;

b) lipsa accesului la activităţi în aer liber;

c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie;

d) lipsa temperaturii adecvate a camerei;

e) lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;

f) existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii necorespunzătoare.

(5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:

a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică;

b) în tranzit.

(6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.

(7) Beneficiul aplicării dispoziţiilor alin. (1) nu poate fi revocat.

(8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012."

Art. 146 lit. d) din Constituţia României consacră competenţa Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.

În materializarea acestei competenţe, prevederile art. 29 alin. (1) - (6) din Legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale nr. 47/1992 reglementează modalitatea practică de realizare a controlului de constituţionalitate, părţile implicate în acest proces, procedurile de urmat, limitele în care pot acţiona instanţele judecătoreşti şi obligaţiile legale ale acestora.

Dintre acestea, dispoziţiile art. 29 din actul normativ de mai sus prevăd următoarele: (1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea unei dintre părţi sau, din oficiu, de instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. [...] (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Se desprind astfel condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv, următoarele: ridicarea ei în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; de către oricare dintre părţile litigante, de către procuror, în cauzele în care participă sau, din oficiu, de către instanţele de judecată ori de arbitraj comercial; legea sau ordonanţa ori dispoziţiile din lege sau ordonanţă să fie în vigoare; acestea din urmă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.

S-a menţionat că, în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe de judecată - Curtea de Apel Bucureşti, de către una dintre părţi - contestatorul condamnat A. De asemenea, dispoziţiile din lege de mai sus sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.

Referitor la legătura cu cauza a dispoziţiilor legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu este îndeplinită, subliniind în acest sens următoarele aspecte:

Îndeplinirea condiţiei analizate este circumstanţiată de incidenţa dispoziţiilor criticate în pronunţarea soluţiei în cauză, aceasta deoarece numai într-o atare situaţie decizia va produce efecte cu privire la respectiva cauză.

Primele două dispoziţii legale, ale art. 90 lit. c) şi art. 91 alin. (3) C. proc. pen. se referă la asistenţa juridică a suspectului sau inculpatului, consacrând, pe de o parte, unul din cazurile în care aceasta este obligatorie (în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani), pe de altă parte, prevăzând în sarcina apărătorului din oficiu obligaţia de a asigura o apărare concretă şi efectivă în astfel de cauze, dispoziţii legale, fără îndoială, în favoarea contestatorului condamnat A., la care acesta doreşte să renunţe.

Or, din primul punct de vedere, notează că asistenţa juridică în cauză este obligatorie în raport de starea de deţinere a acestuia, potrivit art. 90 lit. a) C. proc. pen., cum de altfel, i s-a şi adus la cunoştinţă, la termenul de judecată din data de 21.05.2019.

Din al doilea punct de vedere, chiar dacă ar fi declarate neconstituţionale aceste dispoziţii legale, o astfel de decizie nu ar putea produce efecte în cauza de faţă, de vreme ce aceeaşi asistenţă juridică obligatorie asigurată prin apărător din oficiu, d-l avocat B. (delegaţie nr. x/11.03.2019, f.7 ds.apel) nu îl împiedică pe contestatorul condamnat A. să pună concluzii personal în faţa Curţii, astfel cum i s-a adus la cunoştinţă la acelaşi termen de judecată şi s-a şi întâmplat, cu respectarea deplină a dispoziţiilor art. 364 alin. (6) C. proc. pen. potrivit cărora "inculpatul poate formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii [...]".

Referitor la dispoziţiile art. 100 alin. (4) C. pen., redate mai sus, Curtea a constatat că acestea se referă la instituţia liberării condiţionate, denumirea marginală a articolului din care fac parte fiind chiar Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii, fără legătură cu obiectul cauzei.

Cel din urmă este reprezentat de contestaţia formulată împotriva Sentinţei penale nr. 421/F din data de 21.12.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, prin care Tribunalul Ilfov, secţia penală, prin care contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva executării Sentinţei penale nr. 2930/03.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pronunţate în Dosarul nr. x/2018, definitive prin Decizia penală nr. 934/C/21.11.2018 a Tribunalului Ilfov [prin care cererea sa de liberare condiţionată a fost respinsă, ca nefondată, fiind fixat termen de reiterare a cererii la data de 23.04.2019, conform art. 587 alin. (2) C. proc. pen.] a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Or, în această procedură, a contestaţiei la executare, astfel cum ea este reglementată de dispoziţiile art. 598 şi următoarele C. proc. pen., instanţa de judecată nu are a verifica, din nou, condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate a condamnatului A., în caz contrar, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale anterior menţionate.

Pentru aceleaşi motive nici dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 - Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare şi ele redate mai sus nu au legătură cu obiectul cauzei, prin excepţia de neconstituţionalitate invocată contestatorul A. urmărind a completa textul de lege prin aplicarea acestuia şi în privinţa aceluiaşi termen de reiterare.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c), art. 91 alin. (3) C. proc. pen., art. 100 alin. (4) C. pen. şi art. 551 din Legea nr. 254/2013 cuprinsă în încheierea penală din data de 21 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pronunţată în Dosarul nr. x/2018 a declarat recurs inculpatul A.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, deoarece instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Totodată, articolul 29 alin. (6) prevede că, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c), art. 91 alin. (3) C. proc. pen., art. 100 alin. (4) C. pen. şi art. 551 din Legea nr. 254/2013, excepţie invocată în Dosarul nr. x/2018 al Curtea de Apel Bucureşti, având ca obiect contestaţia declarată de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 421/F din data de 21.12.2018 a Tribunalului Ilfov, secţia penală, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de acesta.

Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate de acesta vizează interpretarea şi completarea legii, iar nu neconstituţionalitatea textului de lege invocat.

Astfel, Înalta Curte apreciază că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, susţinerile sale vizează modul concret de interpretare a dispoziţiilor enunţate. Însă aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dacă, sub aparenţa unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textelor de lege, se solicită, în realitate, interpretarea acestora, sesizarea este inadmisibilă, întrucât o asemenea analiză excedează competenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, par. 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, par. 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, par. 23, Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018 paragraful 25).

În aceste cazuri, Curtea Constituţională, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv şi numai organul legiuitor are competenţa de a adopta, modifica sau completa legile, în acest sens fiind prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. A accepta un alt punct de vedere înseamnă nu numai să se adauge la lege, dar să se eludeze în esenţă rolul Parlamentului de legiuitor.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu poate fi sesizată Curtea Constituţională pentru a se pronunţa în legătură cu cereri pe care, potrivit legii sale de organizare şi conform propriei jurisprudenţe, Curtea Constituţională le consideră inadmisibile.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c), art. 91 alin. (3) C. proc. pen., art. 100 alin. (4) C. pen. şi art. 551 din Legea nr. 254/2013 cuprinsă în încheierea penală din data de 21 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pronunţată în Dosarul nr. x/2018 şi va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. c), art. 91 alin. (3) C. proc. pen., art. 100 alin. (4) C. pen. şi art. 551 din Legea nr. 254/2013 cuprinsă în încheierea penală din data de 21 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 octombrie 2019.

Procesat de GGC - GV