Tax evasion execution challenge dismissed as inadmissible for lack of ordinary appeal

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 776/A din data de 31 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a fost respinsă contestaţia la executare declarată de către petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1762/A din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pronunţată în Dosarul cu nr. x/2017

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1425/12 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2017 a fost condamnat inculpatul A., în baza art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptele din 19 februarie 2014 - 1 aprilie 2015).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială/persoană ce realizează venituri din activităţi independente cu caracter de continuitate), pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială/persoană ce realizează venituri din activităţi independente cu caracter de continuitate), de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată în cauză reţinerea şi arestul la domiciliu de la data de 1 aprilie 2015 la data de 26 iunie 2015.

Prin Decizia penală nr. 1762/A din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către inculpaţii B., A. şi C. şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei penale nr. 1425 din 12 iulie 2017 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în Dosarul cu nr. x/2017

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A., în baza art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) raportat la art. 76 C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială/persoană ce realizează venituri din activităţi independente cu caracter de continuitate), pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (administrator societate comercială/persoană ce realizează venituri din activităţi independente cu caracter de continuitate).

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată în cauză reţinerea şi arestul la domiciliu de la data de 1 aprilie 2015 la data de 26 iunie 2015.

Cu privire la această decizie condamnatul A. a solicitat lămurirea dispozitivului, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 18 aprilie 2019, sub nr. x/2019.

Analizând actele dosarului, Curtea a apreciat că este nefondată contestaţia formulată, întrucât din analiza cazurilor de contestaţie la executare, prin interpretarea teleologică şi sistematică a textelor legale, rezultă că intenţia legiuitorului a fost ca prin intermediul acestei proceduri să se constate că dispoziţiile din hotărârea penală nu pot fi puse în executare, finalitatea acesteia fiind oprirea executării sentinţelor penale ca urmare a unor incidente apărute ulterior soluţionării cauzei în fond şi nu pentru a conduce la modificarea sentinţei prin aplicarea unor texte legale care s-ar fi impus încă de la momentul pronunţării soluţiei.

Contestatorul a invocat faptul că din eroare, instanţele care au judecat cauza în fond nu i-au aplicat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, deşi la dosar exista denunţul formulat de acesta.

Curtea a mai reţinut că în cauză, contestatorul a depus la dosar o adresă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din data de 18 iunie 2018, ulterioară rămânerii definitive a hotărârii sale de condamnare, la data de 8 decembrie 2017, astfel că, instanţele de fond nu au avut cunoştinţă de această cauză de atenuare a pedepsei. Deşi denunţul a fost formulat la data de 27 aprilie 2015, pentru a fi incidentă această cauză legală de atenuare a pedepsei, este necesar ca instanţele de judecată să verifice dacă formularea denunţului a condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni grave, nefiind suficientă formularea unui denunţ.

S-a mai constatat că în cauză contestatorul a invocat chestiuni care nu privesc incidente apărute în cursul punerii în executare a hotărârii penale, acesta având obligaţia de a invoca aceste aspecte în faţa instanţelor care au judecat cauza în fond.

Curtea a mai arătat că respingerea contestaţiei la executare în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 598 C. proc. pen., nu constituie o ingerinţă nejustificata cu privire la liberul acces la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanţele interne o data cu ratificarea Convenţiei de către România) cu privire la art. 6 din Convenţie, dreptul de acces la o instanţă (parte esenţială a dreptului la un proces echitabil) are doua trăsături fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut. Liberul acces la justiţie nu se opune existentei procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranţei raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepţional atât în ceea ce priveşte termenul în care pot fi promovate cât şi motivele de admisibilitate.

Curtea de Apel Bucureşti a mai reţinut că prin limitarea cazurilor şi condiţiilor în care pot fi desfiinţate hotărâri definitive şi obligatorii ale instanţelor judecătoreşti se urmăreşte un scop legitim, respectiv necesitatea siguranţei raporturilor juridice şi dreptul de punere în executare a acestor hotărâri fără a fi afectată substanţa însăşi a dreptului (nu este interzis de principiu accesul la instanţă, ci doar cu respectarea anumitor condiţii) şi se respecta raportul rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).

Împotriva Deciziei penale nr. 776/A din data de 31 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a declarat contestaţie condamnatul A..

Contestatorul şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen., solicitând admiterea şi desfiinţarea hotărârilor atacate, susţinând, în esenţă, că aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 75 - 76 C. pen., este obligatorie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 28 iunie 2019.

Cu ocazia dezbaterilor din şedinţa publică din data de 2 octombrie 2019, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia.

În prezenta cauză, titlul împotriva căruia contestatorul A. a formulat contestaţia la executare în temeiul art. 598 lit. c) C. proc. pen., este reprezentat de Decizia penală nr. 1762/A din data de 8 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, care constituie hotărârea pronunţată de către instanţa de apel, ca ultim grad de jurisdicţie ordinară.

Titlul reprezentat de o decizie pronunţată în calea ordinară a apelului nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de acelaşi tip, cu aceeaşi forţă juridică, pronunţată de instanţa ce a pronunţat şi hotărârea a cărei lămurire se solicită, sens în care sunt dispoziţiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora contestaţia la executare se face la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, iar în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia penală nr. 949 din 26 iunie 2015, Dosar x/2014; Decizia penală nr. 187 din 24 februarie 2017, Dosar x/2016; Decizia penală nr. 101 din 20 februarie 2019, Dosar x/2018, pronunţate de ICCJ-SP).

Prin Decizia nr. 949 din 26 iunie 2015, pronunţată de ICCJ-SP, în Dosarul nr. x/2014 s-a reţinut că:

"în practica constantă a instanţelor, s-a statuat că în condiţiile în care hotărârea primei instanţe a fost modificată în căile de atac, în speţă în apel, ceea ce se execută este hotărârea instanţei de apel, care a desfiinţat sentinţa sub aspectul la care se face referire prin contestaţia la executare, astfel că instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută este instanţa de apel, competentă să soluţioneze contestaţia le executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. din 1968 (art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.)."

Prin urmare, cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire s-a solicitat nu este supusă vreunei căi ordinare de atac, şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., este definitivă.

Înalta Curte constată, aşadar, că dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., în raport cu care "hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară...", nu sunt incidente în prezenta cauză.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 776/A din data de 31 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 776/A din data de 31 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM