Compensatory prison days under Law 169/2017 are administrative, not grounds for execution complaint under Art. 598 C. proc. pen.

Asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 49 din data de 8 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de către contestatoarea condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 12 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2016, dispunându-se totodată obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că persoana privată de libertate A. a formulat contestaţie la executare, solicitând să se facă aplicarea Legii nr. 169/2017 cu privire la recursul compensatoriu. În motivarea contestaţie, s-a mai arătat că a fost arestată de la data de 16 iunie 2011 şi până în prezent dar nu i s-au dedus zilele corespunzătoare perioadelor în care a executat detenţie în condiţii improprii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că în prezent contestatoarea execută Mandatul nr. x din 25 mai 2018 emis de Curtea de Apel Piteşti, în cadrul Penitenciarul de Femei Târgşor, competenţa soluţionării prezentei contestaţii aparţinând astfel Curţii de Apel Ploieşti.

Totodată, prima instanţă a reţinut următoarele:

"Condamnata A. a fost arestată preventiv la data de 16 iunie 2011 şi depusă în Penitenciarul Constanţa Poarta Albă la data de 8 iulie 2011 în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 29 din 16 iunie 2011 emis de Tribunalul Călăraşi. Ulterior, la data de 19 octombrie 2011 s-a emis Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 al Tribunalului Călăraşi.

În data de 1 iunie 2012 a fost emis Mandatul nr. x/2012 în baza Sentinţei penale nr. 25 din 21 februarie 2012 a Tribunalului Călăraşi, Dosar nr. x/2012 prin care inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru comiterea infracţiunii prevăzută de Legea nr. 39/2003, fiind anulat Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 emis de Tribunalul Călăraşi (fapta săvârşită în perioada 2010 - 2011). Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 18 octombrie 2011 şi urma să expire în termen la data de 17 octombrie 2017.

La data de 2 iunie 2014 a fost emis Mandatul nr. x/2013 în baza Sentinţei penale nr. 47 din 28 martie 2013 prin care a fost aplicată o pedeapsă de 9 ani pentru comiterea infracţiunii prevăzută de Legea nr. 678/2001, fiind contopită şi pedeapsa de 6 ani stabilită prin Sentinţa penală nr. 25/2012 a Tribunalului Călăraşi, urmând ca inculpata să execute o pedeapsă rezultantă de 9 ani. Pedeapsa a început la data de 16 iunie 2011 şi urma să expire în termen la data de 20 mai 2020 întrucât s-a dedus perioada executată de la 14 ianuarie 2011 la 8 februarie 2011.

La data de 2 iulie 2013, fiind trimisă în judecată în calitate de inculpată în Dosarul nr. x/2000, numita A. a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 556 din 2 iulie 2013, sentinţa rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel fiind emis Mandatul nr. x din 12 decembrie 2014 de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală. Instanţa a constatat că respectivele pedepse sunt concurente cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 25/2012, motiv pentru care acestea au fost contopite.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a infracţiunilor de favorizare a infractorului prevăzută de art. 269, alin. (1) C. pen. şi mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 C. pen. (fapta săvârşită în data de 15 ianuarie 2015), modificată prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a ICCJ, fiind emis Mandatul nr. x din 19 mai 2016 al Curţii de Apel Piteşti care a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 2 ani şi 7 luni pentru infracţiuni prevăzute de art. 269 şi 273 C. pen. (2 ani şi 2 luni pentru art. 269 alin. (1) C. pen. şi 1 an şi 9 luni pentru art. 273 alin. (1) C. pen.) la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare urmând să execute în final 2 ani şi 9 luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 43 alin. (2) C. pen., prin recidivă postcondamnatorie s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 5 ani, 4 luni şi 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, urmând ca inculpata să execute în final pedeapsa de 8 ani, 1 lună şi 4 zile. Pedeapsa a fost pusă în executare începând cu data de 15 ianuarie 2015 şi urma să expire în termen la data de 18 februarie 2023.

Prin Sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017, Tribunalul Prahova a admis cererea de modificare a pedepsei şi a constatat faptul că infracţiunile pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia II Penală sunt concurente cu infracţiunile pentru care aceasta a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi. În temeiul prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) s-a aplicat petentei pedeapsa cea mai grea de 9 ani la care s-a adăugat un spor de 5 ani, urmând să execute 14 ani. S-au anulat Mandatele nr. x/2014 şi 310/12 decembrie 2014. Sentinţa penală nr. 48 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti şi s-a emis Mandatul nr. x din 15 mai 2017. Pedeapsa a fost pusă în executare începând cu data de 16 iunie 2011 şi urma să expire în termen la data de 18 mai 2025 întrucât se deduce reţinerea din 16 - 17 decembrie 2005, arestul preventiv de la 14 ianuarie 2011 - 8 februarie 2011 şi de la 16 iunie 2011 la zi.

Prin Sentinţa penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 a ICCJ s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulate de inculpată şi s-a emis Mandatul nr. x din 25 mai 2018 de către Curtea de Apel Piteşti prin care inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 13 ani, 1 luna şi 4 zile pentru comiterea infracţiunii prevăzută de Legea nr. 678/2001. S-au anulat Mandatele nr. x din 19 mai 2016 al Curţii de Apel Piteşti şi nr. y din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova. Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 15 ianuarie 2015 şi urma să expire în termen la data de 18 februarie 2028, dată ce a fost devansată ca urmare a zilelor câştig pe Legea nr. 169/2017. La data prezentei, respectiv, 12 aprilie 2019, pedeapsa urmează să expire în termen la data de 12 mai 2027.

În data de 6 iunie 2018, în baza Sentinţei penale nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, desfiinţată şi definitivă prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 a ICCJ, s-a emis Mandatul nr. x din 6 iunie 2018 de către Tribunalul Prahova prin care inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 13 ani, 1 lună şi 4 zile pentru comiterea infracţiunii prevăzute de Legea nr. 678/2001. S-au anulat Mandatele nr. x din 19 mai 2016 al Curţii de Apel Piteşti şi nr. y din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova. Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 15 ianuarie 2015 şi urma sa expire în termen la data de 18 februarie 2028. Urmare a adresei administraţiei Penitenciarului Târgşor (având în vedere ca inculpata avea de executat două pedepse cu închisoarea de 13 ani, l lună şi 4 zile emise în baza aceleiaşi Decizii penale nr. 505 din 24 mai 2018 a ICCJ) în data de 27 iunie 2018 s-a emis Sentinţa penală nr. 264/2018 de către Tribunalul Prahova, prin care s-a anulat Mandatul nr. x din 6 iunie 2018 al Tribunalului Prahova.

În prezent, persoana privată de libertate A. are în executare Mandatul nr. x din 25 mai 2018 emis de Curtea de Apel Piteşti. Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 15 ianuarie 2015 şi urmează să expire în termen la data de 12 mai 2027 (întrucât s-au scăzut 282 zile ca urmare a aplicării art. 551 alin. (1) din Legea nr. 169/2017), dată care poate fi devansată ca urmare a aplicării Legii nr. 169/2017.

S-a menţionat că în perioada 24 iulie 2012 - 14 ianuarie 2015 a executat un număr de 789 zile în condiţii improprii, rezultând un număr de 156 zile considerate ca executate suplimentar în baza Legii nr. 169/2017, zile care, la data intrării în penitenciar a Mandatului nr. x din 25 mai 2018 au fost anulate întrucât data de început a pedepsei este 15 ianuarie 2015 (aşa cum menţionează Mandatul nr. x din 25 mai 2018 al Curţii de Apel Piteşti); În perioada 15 ianuarie 2015 şi până la data prezentei a executat un număr de 1417 zile în condiţii improprii, rezultând un număr de 282 de zile considerate executate suplimentar în baza Legii nr. 169/2017."

Aşadar, contestatoarea se află în executarea unei pedepse privative de libertate, iar prima instanţă a apreciat că aspectele privind hotărârile prin care a fost condamnată definitiv şi faptul că nu a beneficiat de prevederile Legii nr. 169/2017 nu pot fi reglementate pe calea contestaţiei la executare deoarece s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat. S-a mai menţionat că situaţia ar fi fost diferită dacă prezenta cauză s-ar fi aflat pe rol, în faza procesuală a fondului sau a apelului la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 7/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie ce cuprinde o hotărâre prealabilă în interpretarea art. 551 Legea nr. 254/2013 pentru cauzele aflate pendinte.

Totodată, instanţa a apreciat în sensul că situaţia juridică a petentei va face obiectul soluţionării pe cale administrativă de către Comisia de liberări condiţionate din cadrul penitenciarului, la respectivul moment contestatoarei urmând a i se scădea şi zilele executate în condiţii corespunzătoare din restul neexecutat de 379 zile închisoare.

În concluzie, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea A..

Prin încheierea din data de 4 iunie 2019, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost admisă din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 49 din 8 mai 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 în sensul că alin. (1) al minutei este:

"Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de către contestatoarea condamnată A., şi nu:

"Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de către contestatoarea condamnată A., împotriva Deciziei penale nr. 133 din 12 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2016", iar împotriva sentinţei penale mai sus menţionate se poate formula contestaţie în 3 zile de la comunicare şi nu este definitivă cum din eroare s-a menţionat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 49 din 8 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. x/2019, în termen legal, a formulat contestaţie condamnata A..

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 iunie 2019 când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 27 septembrie 2019, ocazie cu care s-au luat concluziile părţilor atât asupra admisibilităţii prezentei căi de atac cât şi pe fondul contestaţiei.

Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac de faţă, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. potrivit cărora, hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Prin urmare, se apreciază admisibilă contestaţia formulată de condamnata A. împotriva Sentinţei penale nr. 49/08 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. x/2019.

În speţă, se constată că prin cererea formulată de contestatoarea condamnată A. la data de 11 februarie 2019, s-a solicitat, pe calea contestaţiei la executare, aplicarea Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu şi prin urmare, s-a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după scăderea zilelor prevăzute de art. 55 din Legea nr. 254/2013.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul primei instanţe, constată că solicitarea condamnatei A. formulată pe calea prezentei contestaţii la executare, nu constituie o cauză de micşorare a pedepsei şi prin urmare nu se încadrează în cazul de contestaţie la executare reglementat de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Înalta Curte, similar primei instanţe, constată că, în prezent, contestatoarea condamnată A., aflată în stare de deţinere la Penitenciarul de Femei Târgşor, se află în executarea Mandatului nr. x/2018 din data de 25 mai 2018 emis de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2017 .

Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 26/2018 din data de 25 mai 2018 al Curţii de Apel Piteşti, a fost emis în baza Sentinţei penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul cu acelaşi număr.

Astfel, se reţine că prin Decizia nr. 505/24 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Dosarul dos x/2017, a fost admisă contestaţia declarată de condamnata A. împotriva Sentinţei penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. A fost desfiinţată sentinţa penală atacată şi, rejudecând, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnata A..

A fost descontopită pedeapsa de 8 ani, 1 lună şi 4 zile închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare şi restul de 5 ani, 4 luni şi 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călăraşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni şi 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, urmând ca, în final, contestatoarea să execute 13 ani, 1 lună şi 4 zile închisoare.

S-a interzis contestatoarei, cu titlu de pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis contestatoarei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost anulate Mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. x9 din 19 mai 2016 emis de Curtea de Apel Piteşti şi nr. y din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova, dispunându-se emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa stabilită prin această decizie.

Totodată, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi.

Astfel, contestatoarea condamnată A. A. se află în executare Mandatului nr. x din 25 mai 2018 emis de Curtea de Apel Piteşti, iar în speţă, în concret, se reţine că, pe calea contestaţiei la executare de faţă, în temeiul cazului de contestaţie la executare prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., aceasta a criticat faptul că nu i s-au scăzut din pedeapsă şi zilele executate în condiţii necorespunzătoare.

În acest cadru, instanţa reţine că, potrivit legii contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, de asemenea, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu se poate schimba sau modifica soluţia care a căpătat autoritate de lucru judecat.

În continuare, instanţa reţine că, potrivit prevederilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, "la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."

Aşadar, dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, au drept efect considerarea ca executate a unui număr suplimentar de 6 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executată într-un spaţiu de cazare determinat de legiuitor, reprezentând o compensaţie adecvată faţă de încălcarea normelor minime de cazare (spaţiul vital insuficient şi/sau a condiţii materiale precare de deţinere).

Or, această măsură cu caracter compensatoriu nu conduce la modificarea pedepsei, respectiv la micşorarea acesteia, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Măsura în discuţie are caracter administrativ - jurisdicţional şi se pune în executare de către administraţia penitenciarului, neputând fi contestată pe calea procedurii prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Aşa fiind, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că situaţia juridică a petentei va face obiectul soluţionării pe cale administrativă de către Comisia de liberări condiţionate din cadrul penitenciarului.

Mai mult, dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 au fost introduse prin Legea nr. 169/2017, iar în expunerea de motive s-a arătat că "Proiectul de lege îşi propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui în acelaşi timp la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocaţia de a beneficia de liberare condiţionată dacă îndeplinesc condiţiile stabilite prin proiect. (...) Se are în vedere în primul rând ca acest mecanism să opereze în cadrul liberării condiţionate, cu menţiunea însă că aceasta va fi o vocaţie şi nu un drept recunoscut condamnatului care de plano să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea în condiţii necorespunzătoare. Astfel, mecanismul este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiţionate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată ca executată potrivit legii, se include ca măsură compensatorie executarea pedepsei într-un spaţiu necorespunzător.’’

Aşadar, în raport de scopul urmărit de legiuitor anterior enunţat, nu se poate reţine că dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, reglementează un caz de modificare a pedepsei stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de judecată.

Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a acorda zile câştig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocaţii la liberarea condiţionată ca urmare a îndeplinirii fracţiei necesare, iar nu de a reduce pedeapsa executată prin scăderea zilelor câştig.

În consecinţă, aplicarea dispoziţiilor legale menţionate nu constituie o cauză de reducere a pedepsei şi nu poate fundamenta o cerere de contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru motivele expuse, constatând ca fiind legală şi temeinică hotărârea penală atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia formulată de condamnata A. împotriva sentinţei penale nr. 49 din data de 8 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnata A. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din data de 8 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM