Penal liability for unauthorized possession of non-lethal air-compressed rifle under Law No. 295/2004: precedence of criminal over contraventional sanction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal as unfounded, thereby upholding the prior appellate decision that rejected the appeal and confirmed the first-instance conviction for the crime of non-compliance with the regime of weapons and ammunition, resulting in a final penalty of a 4,000 RON fine (equivalent to 200 days' fine) and the special confiscation of an unauthorized air-compressed rifle. The defendant challenged the conviction under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, arguing that the act of possessing an air-compressed rifle without authorization from 2006 to 2016 constituted only an administrative offense rather than a crime, claiming that specific legal obligations for pre-existing weapon owners were not established or were penalized contraventionally under the Law No. 295/2004. The court held that the factual elements met the requirements of Article 342(2) of the Penal Code because the defendant failed to register or obtain authorization for a non-lethal weapon subject to authorization as defined by Article 5 and Article 139 of Law No. 295/2004 (as amended by Emergency Ordinance No. 26/2008), and ruled that criminal liability takes precedence over contraventional liability where the act fulfills the elements of a criminal offense, finding no identity between the specific contraventions cited and the criminal incrimination.
Legislator headnote
AI generatedart. 342 alin. (2) din C. pen, art. 61 alin. (4) lit. b) din C. pen, art. 40 alin. (1) din C. proc. pen, art. 39 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen, art. 63 din C. pen, art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen; Penal liability for unauthorized possession of non-lethal air-compressed rifle under Law No. 295/2004: precedence of criminal over contraventional sanction: The defendant challenged the conviction under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure, arguing that the act of possessing an air-compressed rifle without authorization from 2006 to 2016 constituted only an administrative offense rather than a crime, claiming that specific legal obligations for pre-existing weapon owners were not established or were penalized contraventionally under the Law No. 295/2004. The court held that the factual elements met the requirements of Article 342(2) of the Penal Code because the defendant failed to register or obtain authorization for a non-lethal weapon subject to authorization as defined by Article 5 and Article 139 of Law No. 295/2004 (as amended by Emergency Ordinance No. 26/2008), and ruled that criminal liability takes precedence over contraventional liability where the act fulfills the elements of a criminal offense, finding no identity between the specific contraventions cited and the criminal incrimination.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the cassation appeal as unfounded, upholding the lower court's conviction.
Procedural basis for imposing judicial costs on the appellant and ruling on the legal aid attorney's fees.
Full text
Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 160 din data de 12 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Răcari, în temeiul art. 342 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. b) din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa constând în 4000 RON amendă penală, sumă ce reprezintă 200 de zile-amendă, cu un cuantum de 20 RON/zi-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
A constatat că infracţiunea ce face obiectul judecăţii este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2142 din data de 19 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 63 din data de 20 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la pedeapsa închisorii stabilită prin Sentinţa penală nr. 2142 din data de 19 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 63 din data de 20 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, a adăugat pedeapsa amenzii în cuantum de 4000 RON, aplicată prin prezenta hotărâre.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 din C. pen., anume: dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 112 lit. f) din C. pen., a luat măsura de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a unei arme de tir cu aer comprimat fără serie, calibru 5,5 mm, depusă la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Dâmboviţa, conform Dovezii seria x din 14 decembrie 2016.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul A..
Prin Decizia penală nr. 387 din data de 17 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 160 din data de 12 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Răcari, în Dosarul nr. x/2017.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că, în perioada 2006 - 8 iunie 2016, inculpatul A. a deţinut, fără drept, la imobilul din comuna Ciocăneşti, sat Urziceanca, nr. 212, judeţul Dâmboviţa, o puşcă de tir cu aer comprimat, calibru 5,5 mm, fără serie şi fără marcă, armă neletală supusă autorizării.
Din cuprinsul Raportului de constatare criminalistică nr. x din 8 decembrie 2016 rezultă că după aspectul tehnico-constructiv, arma deţinută de către inculpat este o puşcă cu o singură ţeavă, ce funcţionează pe principiul forţei de expansiune dirijată a aerului comprimat într-un cilindru, are caracter neletal, prezentând astfel caracteristicile armelor ce se încadrează în categoria armelor neletale supuse autorizării - Capitolul III, Categoria C din Anexa la Legea nr. 295/2004.
Inculpatul avea obligaţia legală, conform art. 139 alin. (4) din Legea nr. 295/2004, (forma iniţială a legii) ca în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a acesteia să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază de competenţă îşi avea domiciliul, reşedinţa sau, după caz, sediul, în vederea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori, după caz, portul şi folosirea armelor respective, precum şi pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condiţiile prevăzute de lege. Neîndeplinindu-şi această obligaţie legală, ulterior împlinirii termenului de 2 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 295/2004 (2006) şi până la data efectuării percheziţiei domiciliare şi ridicării armei de către organele de poliţie (8 iunie 2016), inculpatul a deţinut arma neletală puşcă cu aer comprimat, în mod nelegal.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul a susţinut nelegalitatea soluţiei de condamnare, având în vedere că fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, ci este contravenţie.
În susţinerea acestei opinii, a arătat că Legea nr. 295/2004 nu prevede niciun fel de obligaţii exprese pentru deţinătorii de arme neletale cu aer comprimat procurate anterior intrării în vigoare a legii. Singura obligaţie este aceea de a obţine certificatul de deţinător, dar aceasta este pentru "persoanele care au procurat arme neletale în condiţiile notificării prealabile..." (art. 60 alin. (1) din Legea nr. 295/2004).
A menţionat că Legea nr. 295/2004 prevede obligaţii pentru persoanele care procură arme neletale de la intrarea ei în vigoare, procedura de acordare a autorizaţiei de achiziţie fiind reglementată prin norme metodologice de aplicare a legii.
În Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, la art. 72 - 74, este prevăzută procedura de solicitare a autorizării procurării armelor neletale, inclusiv notificarea în prealabil a organului de politie competent teritorial. Întreaga procedură reglementează procurarea de arme neletale, nu obţinerea autorizării pentru cele aflate în deţinerea persoanelor fizice la data intrării în vigoare a legii. În plus, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 au fost adoptate la data de 28 februarie 2018, astfel încât, în perioada 2006 - 2016, reţinută de către instanţa de apel ca perioada în care inculpatul nu a respectat regimul armelor, obligaţiile respective nu existau.
A apreciat că în situaţia în care s-ar reţine că prin art. 57 din Legea nr. 295/2004 s-au născut şi obligaţii pentru persoanele care deţineau de arme neletale anterior intrării în vigoare a legii, potrivit art. 129 pct. 30 din Legea nr. 295/2004, nerespectarea art. 57 alin. (1) lit. b) constituie contravenţie. De asemenea, a susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 pct. 26 din Legea nr. 295/2004, neprezentarea la poliţie în vederea solicitării eliberării certificatului de deţinător, în termenul prevăzut de art. 60 alin. (1) din lege, constituie contravenţie. De altfel, legea stabileşte ca fiind contravenţie şi utilizarea/folosirea armelor neletale cu nerespectarea legii (art. 129 pct. 32 din lege). Or, folosirea armei este o faptă mai gravă decât deţinerea armei şi, cu toate acestea, legiuitorul a stabilit că fapta este doar contravenţie.
În plus, a arătat că instanţele de fond şi de apel nu au arătat care este articolul de lege care stabileşte obligaţia care ar fi fost încălcată, invocând doar la nivel general încălcarea normelor legale privind regimul armelor şi muniţiilor. A apreciat că instanţele judecătoreşti trebuie să indice în mod concret norma legală încălcată şi să analizeze elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a armelor şi muniţiilor, doar dacă nerespectarea obligaţiei nu este sancţionată contravenţional.
Prin încheierea din data de 15 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 387 din data de 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.
Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Se constată că inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) din C. pen.
Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, în perioada 2006 - 8 iunie 2016, a deţinut fără drept la imobilul din comuna Ciocăneşti, sat Urziceanca, nr. 212, judeţul Dâmboviţa, o puşcă de tir cu aer comprimat, calibru 5,5 mm, fără serie şi fără marcă, ce se încadrează în categoria armelor neletale supuse autorizării - capitolul III, Categoria C din anexa la Legea nr. 295/2004, armă neletală supusă autorizării, conform dispoziţiilor art. 139 alin. (4) raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 295/2004
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că Legea nr. 295/2004 nu a instituit obligaţii pentru persoanele care deţineau arme neletale anterior intrării sale în vigoare, cu excepţia celor care au procurat armele în condiţiile notificării prealabile (art. 60 alin. (1), prin urmare fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală. În plus, a apreciat că şi în situaţia în care s-ar reţine că aceste persoane aveau obligaţia de a se prezenta la poliţie pentru a obţine certificatul de deţinător, încălcarea acestei obligaţii este sancţionată contravenţional de art. 57 din Legea nr. 295/2004, ceea ce exclude răspunderea penală pentru aceeaşi faptă.
Înalta Curte constată că art. 342 alin. (2) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.
Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (2) din C. pen. trebuie îndeplinită cerinţa esenţială ca arma deţinută să fie neletală şi să facă parte din categoria celor supuse autorizării.
Astfel, având în vedere criticile inculpatului, reţine că Legea nr. 295/2004 defineşte ca fiind arme sau muniţii neletale, atât la momentul intrării sale în vigoare, cât şi la data de 8 iunie 2016, când puşca cu aer comprimat deţinută de către inculpat a fost ridicată de la domiciliul acestuia, "armele şi muniţiile destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement ori autoapărare, confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor, să nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii şi armele vechi" (alin. (2) pct. II.3.).
Art. 5 alin. (3) din Legea nr. 295/2004, forma în vigoare la data publicării, prevede:
"Armele neletale pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiţia înregistrării acestora la autorităţile competente, în condiţiile prevăzute de prezenta lege." (obligaţia este reluată şi în dispoziţiile alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 295/2004, forma în vigoare la data publicării)
Astfel, conform art. 59 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, forma în vigoare la data publicării, "Persoanele care au procurat arme neletale au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la data procurării, să se prezinte cu acestea la autorităţile prevăzute la art. 12 alin. (1), în vederea eliberării certificatului de deţinător.", certificat care, în temeiul alin. (2) al aceluiaşi articol, "conferă titularului dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor înscrise în acest document."
Mai mult, potrivit art. 139 alin. (4), din Legea nr. 295/2004, forma în vigoare la data publicării, "Persoanele fizice sau juridice care deţin arme au obligaţia ca, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază de competenţă îşi au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, sediul, în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori, după caz, portul şi folosirea armelor respective, precum şi pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condiţiile prevăzute de lege."
Prin urmare, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 295/2004, inculpatul avea obligaţia să se prezinte la organele de poliţie competente, în vederea verificării îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori, după caz, portul şi folosirea puştii de tir cu aer comprimat, calibru 5,5 mm, fără serie şi fără marcă, ce se încadra, la acel moment, în categoria armelor neletale supuse declarării, conform Capitolului III, pct. 25 din Anexă.
Ulterior, legiuitorul a înţeles să înăsprească regimul anumitor categorii de arme neletale, astfel încât, după modificarea Legii nr. 295/2004 prin Ordonanţa de urgenţă nr. 26/2008, armele cu aer comprimat, de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, sunt supuse autorizării (Capitolul III, Categoria C din Anexă), fiind modificate în mod corespunzător şi dispoziţiile alin. (3) al art. 5 din Legea nr. 295/2004, în sensul că:
"Armele neletale din categoriile C şi D din anexă pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiţia îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autorităţile competente, în condiţiile prevăzute de prezenta lege."
Prin urmare, recurentul-inculpat avea obligaţia de a obţine autorizaţie pentru arma neletală deţinută, aşa cum, de altfel, a reţinut şi instanţa de apel.
În ceea ce priveşte lipsa caracterului penal al faptei, justificat de către recurentul-inculpat prin sancţionarea contravenţională a neîndeplinirii obligaţiei de autorizare în temeiul art. 129 pct. 30 din Legea nr. 295/2004, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu există identitate între conţinutul legal al contravenţiei mai sus menţionate şi cel al infracţiunii prevăzute de art. 342 alin. (2) din C. pen., iar, pe de altă parte, că răspunderea penală primează celei contravenţionale, o faptă nelegală fiind reţinută drept contravenţie doar dacă nu este comisă în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune.
Or, în cauză, fapta recurentului-inculpat, aşa cum a fost reţinută de către instanţa de apel, este prevăzută de legea penală şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 342 alin. (2) din C. pen.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A..
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 387 din data de 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2017.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.
Procesat de GGC - MM