Inadmissibility of enforcement appeal to modify life sentence imposed via foreign conviction recognition due to res judicata

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 135 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. (în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova, judeţ Dolj) privitor la Sentinţa penală nr. 380 din data de 16 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la data de 9 februarie 2011, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 526/2010 din 01.04.2011, de către Curtea de Apel Bucureşti.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 212 din data de 22 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 47 alin. (1), art. 50 şi art. 584 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul condamnat A. - deţinut în Penitenciarul Craiova - în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, prin cererea formulată la data de 28.03.2019, înregistrată sub nr. x/2019, condamnatul A. (deţinut în Penitenciarul Craiova) a solicitat înlocuirea detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa cu închisoare.

În vederea soluţionării cauzei, tribunalul a dispus citarea persoanei condamnate la locul de deţinere, emiterea unei adrese către Baroul Dolj în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru persoana condamnată şi emiterea unei adrese către Penitenciarul Craiova, care să comunice relaţii privind executarea şi o copie a mandatului în a cărei executare se află petentul A.

Urmare relaţiilor solicitate de tribunal, Penitenciarului Craiova a înaintat la dosar copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 526 din 01.04.2011 şi Sentinţa penală nr. 380 din 16.11.2010, emise de Curtea de Apel Bucureşti.

La termenul de judecată din data de 22.04.2019, din oficiu, tribunalul a invocat şi a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cererii formulate de petentul condamnat şi, analizând competenta materială şi teritorială a instanţei de judecată, s-au reţinut următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 584 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii se dispune, la cererea procurorului ori a persoanei condamnate, de către instanţa de executare, iar dacă persoana condamnată se află în stare de deţinere, de către instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. Competenţa reglementată de acest text este una exclusivă (imperativă), aşa cum s-a statuat în doctrina judiciară în materie, în sensul că, în situaţia prevăzută de art. 584 alin. (1) C. proc. pen., competenta aparţine exclusiv instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.

Astfel, tribunalul a constatat că, în cauză, condamnatul A. se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 526/2010 din 01.04.2011, emis de Curtea de Apel Bucureşti în baza Sentinţei penale nr. 380 din 16.11.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la data de 09.02.2011, prin care s-a recunoscut hotărârea penală pronunţată în Dosarul nr. x Js 20422/05.1 Kf de Tribunalul Frankenthal - Germania, prin care petentul a fost condamnat la detenţiune pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor, prevăzută de art. 26 şi 211 din C. pen. german, fapta având ca şi corespondent în legislaţia penală română infracţiunea de instigare la omor prev. de art. 25 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 47 alin. (1), art. 50 şi art. 584 alin. (1) C. proc. pen., precum şi faptul că petentul condamnat A. se află în Penitenciarul Craiova în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 526/2010 din 01.04.2011, emis de Curtea de Apel Bucureşti în baza Sentinţei penale nr. 380 din 16.11.2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la data de 09.02.2011, tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a dispus, în consecinţă, declinarea competenţei de soluţionare a cererii de faţă în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Primind cauza spre competentă soluţionare a cererii în contestaţie la executare formulată de condamnatul A., Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a înregistrat-o la data de 3 mai 2019, sub nr. x/2019.

S-a constatat că, în motivarea cererii formulate de contestator, înregistrată de Tribunalul Dolj la data de 14 martie 2019, acesta a arătat că "a fost judecat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor prev. de art. 25 rap. la art. 174 C. pen., care se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani", însă în mandatul de executare emis de Curtea de Apel Bucureşti sub nr. x la data de 01.04.2011, pe care îl execută în prezent, s-a menţionat "pedeapsa detenţiunii pe viaţă", în opinia sa impunându-se remedierea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii.

Ulterior, la data de 26 martie 2019, condamnatul A. a susţinut, în esenţă, că a clarificat cererea sa ca fiind înlocuire detenţiune pe viaţă cu pedeapsa închisorii, aşa cum prevăd dispoziţiile legale în materie şi Constituţia României, în raport cu fapta comisă, pentru care a fost condamnat, respectiv să i se aplice legea penală mai favorabilă - "conversiunea pedepsei conform art. 159 din Legea nr. 302/2004 pe care instanţa germană chiar a recomandat-o".

La dosar s-a ataşat xerocopia Deciziei penale nr. 856/10 decembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2014 (prin care s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 347/10.03.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2014) şi xerocopia adresei emise la data de 1 martie 2010 de Ministerul Justiţiei din Germania, către Ministerul Justiţiei din România, tradusă în limba română [prin care autoritatea judiciară germană solicita autorităţilor judiciare române preluarea punerii în executare în continuare a pedepsei cu închisoare pe viaţă dispuse prin sentinţa Tribunalului Frankenthal (Pfalz) la 30 ianuarie 2008 contra cetăţeanului român A. - cu ultimul domiciliu în judeţ Dolj - conform art. 2 alin. (2) din acordul european].

În şedinţa publică din data de 28 mai 2019, curtea de apel a procedat la audierea contestatorului condamnat, în conformitate cu dispoziţiile art. 83, art. 108 alin. (1) şi (2) şi art. 374 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 420 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 378 C. proc. pen., declaraţia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosar la fila x, acesta precizând că nu doreşte înlocuirea pedepsei detenţiei pe viaţă cu închisoarea în condiţiile art. 58 C. pen., ci o schimbare a felului pedepsei în executarea căreia se află.

În ceea ce priveşte conversia pedepsei, s-a reţinut că aceasta se poate realiza numai în cadrul procedurii de recunoaştere a condamnării, conform art. 159 din Legea nr. 302/2004, iar aplicarea legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 6 C. pen., a fost analizată odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen.

Prin Hotărârea nr. 380/F din 16.11.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin nerecurare la data de 09.02.2011, de recunoaştere a hotărârii penale pronunţate în dosarul 5120 Js 20422/05.1 de Tribunalul Frankenthal, s-a reţinut că fapta pentru care a fost condamnat contestatorul A. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă îşi are corespondent în legislaţia internă în infracţiunea de instigare la omor simplu, conform art. 25 rap. la art. 174 C. pen. din 1969.

S-a constatat că aspectele învederate de petentul condamnat au fost analizate anterior prin Sentinţa penală nr. 856/10 decembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, în care s-a reţinut ca fiind nefondată cererea petentului, constatându-se că, din analiza hotărârii de condamnare pronunţată de Tribunalul Frankenthal, rezultă că inculpatul a comis fapta de instigare la omor din interes material, în condiţiile în care s-a reţinut în hotărârea de condamnare, paragraful IV că acesta "a acţionat din lăcomie, numai din calcule financiare, a dat ordin să fie omorât colegul său de muncă pe care îl cunoştea doar superficial şi cu care nu se certase... Unicul său ţel era să ajungă după moartea lui B. în posesia unei treimi din suma de asigurare, de 250 000 euro." (hotărârea de condamnare pronunţată în Dosarul nr. x Js 20422/05.1 de Tribunalul Frankenthal).

A fost avut în vedere că, faţă de această expunere a stării de fapt, din hotărârea de condamnare, rezultă că fapta pentru care a fost condamnat contestatorul A., de către Tribunalul Frankenthal, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la omor calificat, pentru care în C. pen. actual [art. 47 rap. la art. 189 alin. (1) lit. b)] este prevăzută pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, neputându-se astfel susţine că a intervenit o lege penală mai favorabilă, care să prevadă o pedeapsă mai uşoară pentru condamnat.

Instanţa a constatat, totodată, că prin Sentinţa penală nr. 237/F din 24.05.2103 a Curţii de Apel Bucureşti, o contestaţie privind conversia pedepsei recunoscute a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat de Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa penală nr. 237/F din 24.05.2013, definitivă prin Decizia nr. 3169/17.10.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că, în procedura de recunoaştere a hotărârii penale pronunţate în Dosarul nr. x Js 20422/05.1 Ks de Tribunalul Frankenthal, autorităţile germane au comunicat că Republica Federală Germania, prin declaraţia formulată în baza dreptului acordat de art. 3 alin. (3) din Convenţia de la Strasbourg, a exclus procedura modificării pedepsei prevăzute de art. 9 alin. (1) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate.

Nu au putut fi primite susţinerile petentului în sensul că au intervenit împrejurări noi pe timpul executării, calificate ca fiind cauze de micşorare a pedepsei, înscrisurile depuse la dosar privind acordul autorităţilor germane pentru executarea pedepsei aplicate fiind înscrisuri adresate Ministerului Justiţiei în corespondenţa din 2008 şi 2009.

S-a reţinut că eroarea intervenită la încadrarea faptei în dispoziţiile legii române, realizată la data recunoaşterii hotărârii germane, nu reprezintă o cauză de micşorare a pedepsei recunoscute în condiţiile solicitate de autorităţile germane, hotărârea de recunoaştere intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru aceste motive, faţă de dispoziţiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., constatând contestaţia ca inadmisibilă, aceasta a fost respinsă, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 135 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a formulat contestaţie condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Contestatorul a apreciat că în mod greşit a fost respinsă contestaţia sa la executare, în esenţă criticând faptul că, prin hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost recunoscută hotărârea penală pronunţată în Dosarul nr. x Js 20422/05.1 Kf de Tribunalul Frankenthal, Germania - prin care acesta a fost condamnat la detenţiune pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor, prevăzută de art. 26 şi 211 din C. pen. german - s-a reţinut că infracţiunea pentru care a fost condamnat de către autorităţile judiciare germane are corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de instigare la omor, prevăzută de art. 25 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar în mandatul de executare emis de către Curtea de Apel Bucureşti, pe care îl execută în prezent, se menţionează că este condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea. Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Potrivit dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.

În cauză, Înalta Curte constată că, prin raportare la dispoziţiile legale anterior menţionate, în mod corect instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A. cu privire la Sentinţa penală nr. 380 din data de 16 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (definitivă prin nerecurare la data de 9 februarie 2011), în baza căreia, urmare recunoaşterii hotărârii penale pronunţate în Dosarul nr. x Js 20422/05.1 Kf de Tribunalul Frankenthal, Germania - prin care contestatorul a fost condamnat la detenţiune pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la omor - s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 526/2010 din 01.04.2011, de către Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere împrejurarea că, anterior, au mai fost formulate, de către acelaşi contestator, alte contestaţii la executare, cu acelaşi obiect (solicitarea contestatorului de schimbare a felului pedepsei pe care o execută), care au fost respinse de instanţă, hotărârile fiind intrate în autoritatea lucrului judecat.

Pe de altă parte, se observă că, în considerentele hotărârii atacate, Curtea de Apel Craiova a analizat şi pe fond criticile formulate de contestatorul condamnat în susţinerea contestaţiei la executare - critici pe care acesta le-a reiterat în prezenta cale de atac - în mod corect reţinându-se că legea penală română prevede pentru săvârşirea infracţiunii pentru care contestatorul a fost condamnat de către autorităţile judiciare germane (infracţiunea de instigare la omor calificat) pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, neputându-se aprecia că a intervenit o lege penală mai favorabilă, care să prevadă o pedeapsă mai uşoară pentru condamnat şi, totodată, că eroarea cu privire la încadrarea juridică a faptei, menţionată în cuprinsul Sentinţei penale nr. 380 din data de 16 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care a fost recunoscută pedeapsa detenţiunii pe viaţă, nu ar fi de natură să conducă la schimbarea acestei pedepse.

Nu în ultimul rând, se reţine că în mod corect instanţa fondului a avut în vedere împrejurarea că autorităţile judiciare germane au exclus procedura modificării pedepsei aplicate condamnatului A. (pedeapsa detenţiunii pe viaţă) atunci când au solicitat recunoaşterea hotărârii penale pronunţate în dosarul 5120 Js 20422/05.1 de către Tribunalul Frankenthal.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din 29 mai 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

Procesat de GGC - GV