Transfer of Convict: Deduction of Pre-Transfer Release Days from Merged Sentence and Timeliness of Appeal Against Execution Decision

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 54 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (16) şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul A. şi s-a dispus deducerea perioadei de 360 de zile de eliberare anticipată, cu privire la perioada de la 29 septembrie 2011 la 29 septembrie 2015, potrivit Ordonanţei nr. 1166 din 2 septembrie 2016 emisă de Biroul de Supraveghere din Reggio Dell’Emilia, Italia, din executarea pedepsei închisorii de 12 ani, dispusă prin Sentinţa penală nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bacău, definitivă prin neapelare la data de 10 noiembrie 2015.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 130 din 24 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bacău, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută, în parte, Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bologna, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, pronunţată în reformarea parţială a Sentinţei nr. 676/2012 a Tribunalului Forli - Italia - prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzute de art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) C. pen. român.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 12 ani închisoare.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus perioada executată de 1313 zile până la 4 mai 2015 şi de la data de 5 mai 2015 la zi.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a arătat că, prin Adresa nr. x din data de 22 iulie 2015, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, la data de 30 iulie 2015, cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia prin care s-a solicitat transferarea într-un Penitenciar din România a persoanei condamnate A. - cetăţean român, în vederea continuării executării unei pedepse de 12 ani închisoare, aplicată de instanţele italiene pentru săvârşirea a unui număr de 5 infracţiuni, fapte comise în Italia în perioada 27 - 29 septembrie 2011.

Curtea de Apel Bologna, prin Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, pronunţată în reformarea parţială a Sentinţei nr. 676/2012, pronunţată de Tribunalul Forli la 12 iulie 2012, 1-a condamnat pe A. la 12 ani închisoare pentru săvârşirea unui număr de 5 infracţiuni, respectiv viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii şi tentativă de şantaj, infracţiuni prevăzute de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609-ter pct. 2 şi 4, art. 609 septies alin. (4) pct. 4; art. 628 alin. (1) şi 3 pct. 1 şi 2; art. 605; art. 582, art. 585 alin. (1), art. 576 pct. 1, art. 61 pct. 2, art. 577 pct. 3; art. 56 şi art. 610 din C. pen. italian.

În fapt, s-a reţinut că, în perioada 27 - 29 septembrie 2011, în localitatea Cesena - Borello din Italia, condamnatul A. a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe victima B., sub ameninţare cu cuţitul a constrâns-o pe aceasta să întreţină raporturi sexuale cu el, a agresat-o cauzându-i traume fizice şi psihice ce au necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale, a sustras prin violenţă de la aceasta un telefon mobil, acte de identitate şi suma de 90 euro, încercând să o determine pe persoana vătămată să nu îl reclame la poliţie.

Împreună cu cererea formulată, autorităţile judiciare italiene au înaintat documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv certificatul menţionat la art. 4 din Decizia cadru 2008/909/JAI, emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Forli, Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curţii de Apel din Bologna, Sentinţa nr. 676/2012 pronunţată de Tribunalul Forli la 12 iulie 2012, notificarea deţinutului din care rezultă că acesta doreşte transferul, avizul deţinutului. Documentele au fost traduse în limba română.

S-a procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi de formă ale cererii de transfer, aşa cum este prevăzut de art. 3 alin. (1) - condiţiile transferării - din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi art. 153 alin. (2) şi art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi s-a constatat îndeplinirea acestora.

S-a verificat în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne şi a rezultat că persoana condamnată A. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia Cadru 2008/909/JAI.

S-a reţinut că, potrivit certificatului înaintat de autorităţile italiene, condamnatul A. are de executat o pedeapsă totală de 4383 zile de închisoare, care se consideră executată la data de 29 septembrie 2023. A. a fost reţinut la data de 30 septembrie 2011, arestat la data de 1 octombrie 2011, fiind în prezent încarcerat în Penitenciarul Piacenza din Italia. Persoana condamnată are dreptul să fie eliberată înainte de termen în măsura de 45 de zile pentru fiecare semestru de detenţie.

S-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 - 8 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, transpusă prin Legea nr. 300/2013 de modificare şi completare a Legii nr. 302/2004.

S-a constatat, de asemenea, că este îndeplinită, în parte, condiţia dublei încriminări, prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană şi art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile reţinute de autorităţile judiciare italiene în sarcina condamnatului A. fiind: viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii şi tentativă de şantaj. Acestea îşi găsesc corespondent în C. pen. român, astfel: viol prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. (1) lit. a) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin. (1) C. pen., lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj, art. 207 C. pen. nu pedepseşte tentativa.

Din verificările efectuate a rezultat că A. nu a fost cercetat/judecat pentru aceste infracţiuni comise în Italia de către autorităţile judiciare din România - răspunsul nr. 5234/II/l/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, nr. 1436/11/5/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ şi verificarea în sistemul Ecris.

S-a reţinut că persoana condamnată A. este de acord cu transferarea sa într-un Penitenciar din România pentru executarea restului din pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare italiene, aspect care reiese din semnarea de către acesta a formularului întocmit de Penitenciarul Piacenza. Din verificările efectuate de organele de poliţie a rezultat că, la adresa de domiciliu din România a persoanei solicitate, locuiesc în prezent părinţii A. şi C..

După înregistrarea lucrării la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a procedat la efectuarea verificărilor prev. de art. 134 din Legea nr. 302/2004, ocazie cu care s-a stabilit că A. este cunoscut cu antecedente penale pentru infracţiuni comise în România şi în Italia. A fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 328 din 19 iunie 2013, pronunţată în dosarul Judecătoriei Piatra-Neamţ nr. 8735/279/2012, la o pedeapsă de 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) C. pen. A mai fost condamnat în Italia, de către Tribunalul Monocrati Composition Court of Roma, prin sentinţa penală din 4 august 2009, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 624 bis din C. pen. italian.

S-a observat că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Titlului VI din Legea nr. 302/2004, Ministerul Justiţiei comunicând instanţelor şi parchetelor, prin Adresa nr. x din 4 februarie 2014, faptul că Italia a transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI.

Nu s-a constatat incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Cererea formulată de autorităţile judiciare din Italia a fost însoţită de documentele prevăzute în art. 6 parag. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare şi dispoziţiile legale aplicabile.

Examinând hotărârea judecătorească a cărei recunoaştere s-a solicitat, pronunţată de autorităţile judiciare italiene, Curtea de Apel Bacău a observat că persoana transferabilă A. fost condamnată la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea unui număr de 5 infracţiuni, respectiv viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii şi tentativă de şantaj, prevăzute de 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609-ter pct. 2 şi 4, art. 609 septies alin. (4) pct. 4, art. 628 alin. (1) şi (3) pct. 1 şi 2, art. 605, art. 582, art. 585 alin. (1), art. 576 pct. 1, art. 61 pct. 2, art. 577 pct. 3, art. 56 şi art. 610 din C. pen. italian.

Prin aceeaşi sentinţă s-a reţinut, în esenţă, că la data de 27/28 septembrie 2011, persoana condamnată A., prin mai multe acţiuni săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a lipsit-o de libertate pe B., pe care - după ce a condus-o la propria locuinţă, cu pretextul angajării cu încadrarea de colaboratoare domestică - a internat-o în dormitor şi a constrâns-o să suporte repetate raporturi şi acte sexuale, cu penetrare anală şi vaginală şi practicate toate fără protecţie; a ţinut-o legată cu şireturi plastifiate; a ameninţat-o cu moartea, i-a îndreptat un cuţit spre gât; a obligat-o să ingereze cu forţa băuturi alcoolice; i-a acoperit faţa cu o pernă şi i-a astupat urechile cu capace de pix; i-a permis să se deplaseze doar la baie pentru a-şi face nevoile fiziologice, sub supraveghe şi sub ameninţarea cu cuţitul.

A. a provocat victimei leziuni traumatice cu contuzii multiple, provocate prin aplicarea de lovituri şi alte violenţe asupra feţei şi corpului. A provocat, de asemenea, victimei, reacţii depresive de stres posttraumatic acut, vindecate în 30 de zile. A. a lovit victima cu pumnii.

Examinând materialul cauzei, curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită condiţia dublei încriminări prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în ceea ce priveşte fapta de tentativă la şantaj reţinută în sarcina condamnatului, având în vedere că, prin dispoziţiile art. 207 din C. pen. român, legiuitorul nu a înţeles să încrimineze săvârşirea acestei fapte sub forma tentativei.

În atare condiţii, având în vedere că, potrivit legii penale naţionale, răspunderea penală pentru infracţiunea de şantaj este atrasă numai în situaţia consumării faptei, fapta condamnatului comisă în formă tentată nu constituie infracţiune potrivit legii române, nefiind astfel îndeplinită condiţia dublei încriminări prevăzută în art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce priveşte celelalte fapte pentru comiterea cărora A. a fost condamnat, s-a considerat îndeplinită şi condiţia dublei încriminări prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană şi art. 155 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, întrucât faptele reţinute în sarcina condamnatului au corespondent şi în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzute de art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) C. pen. român.

Din cazierul judiciar al condamnatului a rezultat că acesta a suferit condamnări aplicate de instanţe din România şi Italia.

În ceea ce priveşte infracţiunile de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzute de art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) C. pen. român, nu s-a constatat incident niciunul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de apel a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută în art. 3 parag. 1 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Persoana transferabilă a consimţit la transferarea sa într-un penitenciar din România, fiind îndeplinită condiţia prevăzută în art. 155 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a apreciat, însă, că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 154 alin. (8) lit. a), b) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind adaptarea pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, având în vedere următoarele:

- natura pedepselor aplicate de instanţele italiene, care corespund, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

- durata pedepsei rezultante aplicate pentru concurs de infracţiuni nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente.

În consecinţă, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor pentru recunoaştere şi a condiţiilor pentru transfer, prevăzute în art. 155 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, având în vedere că România şi-a asumat printr-un tratat internaţional la care este parte obligaţia recunoaşterii hotărârii penale pronunţare în străinătate (Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996), dar a şi implementat în mod direct Decizia-cadru 2008-2009/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală, persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau militară, hotărârile pronunţate în străinătate respectă ordinea publică a statului român şi produc efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, pentru aceleaşi fapte, a persoanei condamnate, în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, curtea de apel a dispus recunoaşterea parţială a Deciziei penale nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curţii de Apel Bologna, pronunţată în reformarea parţială a Sentinţei nr. 676/2012 a Tribunalului Forli - Italia.

Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare la data de 10 noiembrie 2015, când s-a emis şi mandatul de executare a pedepsei închisorii.

A. a fost transferat în România la 19 decembrie 2015.

Ulterior, prin Ministerul Justiţiei, s-a primit la dosar copia Ordonanţei nr. 1166 din 2 septembrie 2016, emisă de Biroul de Supraveghere din Reggio Dell’Emilia, Italia, prin care s-a dispus deducerea perioadei de 360 de zile de eliberare anticipată, cu privire la perioada de la 29 septembrie 2011 la 29 septembrie 2015, din executarea pedepsei închisorii de 12 ani, recunoscută prin sentinţa penală nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bacău, definitivă prin neapelare la data de 10 noiembrie 2015 .

Prin Sentinţa penală nr. 3658 din 25 noiembrie 2016 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 94/CJ din 24 februarie 2017 a Tribunalului Iaşi, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a admis cererea de modificare de pedepse formulată de petentul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Iaşi.

S-a constatat că petentul A. a săvârşit, în stare de concurs real de infracţiuni, infracţiunile pentru care a fost condamnat prin:

- Sentinţa penală nr. 328 din 19 iunie 2013 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1340 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău;

- Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curţii de Apel Bologna, pronunţată în reformarea parţială a Sentinţei nr. 676/2012 a Tribunalului Forli - Italia, recunoscută parţial prin Sentinţa penală nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la 10 noiembrie 2015.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei rezultante principale, aplicată petentului A. prin Sentinţa penală nr. 328 din 19 iunie 2013 a Judecătoriei Piatra Neamţ, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1340 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, în pedepsele componente, înlăturându-se sporul de 1 an închisoare, respectiv:

A). 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. din 1969 (faptă comisă la 29 august 2011) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale;

B). 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. din 1969 (faptă comisă la 29 august 2011).

S-a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bacău, rămasă definitivă prin neapelare la 10 noiembrie 2015, a fost recunoscută parţial Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curţii de Apel Bologna, pronunţată în reformarea parţială a sentinţei nr. 676/2012 a Tribunalului Forli - Italia, prin care s-a aplicat petentului pedeapsa de:

C). 12 ani închisoare, stabilită în mod global pentru săvârşirea infracţiunilor de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzute de art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) C. pen. român (fapte comise în perioada 27 - 29 septembrie 2011).

În aplicarea art. 5 C. pen., cu referire la Decizia nr. 29/2015 a Î.C.C.J. - Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost contopite pedepsele principale menţionate la lit. A), B) şi C) potrivit dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, urmând ca petentul condamnat A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 ani închisoare, rezultând pedeapsa unică de 15 ani închisoare.

Astfel, pedeapsa principală unică rezultantă de executat de către petentul condamnat A. a fost de 15 (cincisprezece) ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a aplicat petentului A. pedeapsa complementară, aplicată alături de pedeapsa principală menţionată la lit. A), respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei rezultante.

S-a interzis condamnatului A. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. din 1969.

S-a dedus din durata pedepsei principale perioada de 1313 zile închisoare executată până la data de 4 mai 2015 şi perioada executată de la data de 5 mai 2015, la zi.

S-a dispus retragerea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise în baza Sentinţelor penale: nr. 328 din 19 iunie 2013 a Judecătoriei Piatra Neamţ, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1340 din 12 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bacău şi, respectiv, nr. 130 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bacău, rămasă definitivă neapelare şi emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri.

La data de 15 aprilie 2019, a formulat contestaţie la executare A., înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2019, prin care a solicitat deducerea din pedeapsa principală de 12 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curţii de Apel Bologna, pronunţată în reformarea parţială a Sentinţei nr. 676/2012 a Tribunalului Forli, Italia şi recunoscută prin Sentinţa penală nr. 130 din 24 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 10 noiembrie 2015, a pedepsei pe care o execută în prezent în Penitenciarul Miercurea-Ciuc şi a următoarelor zile:

- 360 (trei sute şaizeci) de zile acordate ca zile de eliberare anticipată pentru perioada 29 septembrie 2011 - 29 septembrie 2015, potrivit Ordonanţei nr. 2016/1166 pronunţate la data de 2 septembrie 2016, de către Magistratul de supraveghere din cadrul Biroului de supraveghere din Reggio Emilia.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că, prin Sentinţa penală nr. 130 din 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Bacău a recunoscut, în parte, Decizia penală nr. 2732 din 2 octombrie 2013, rămasă definitivă la data de 3 iulie 2014, a Curţii de Apel Bologna, pronunţată în reformarea parţială a Sentinţei nr. 676/2012 a Tribunalului Forli, Italia şi a dispus punerea în executare a hotărârii judecătoreşti italiene amintite mai sus, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol calificat în formă continuată, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzute în C. pen. român la art. 218 alin. (1), art. 234 alin. (1) lit. a), art. 205 alin. (1) şi art. 193 alin. (1). Drept urmare, s-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 12 ani închisoare, în prezent acesta executând pedeapsa în Penitenciarul Miercurea-Ciuc. Din pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată condamnatului, s-a dedus perioada privării de libertate deja executată până în ziua pronunţării hotărârii Curţii de Apel Bacău, respectiv 1313 zile.

Însă, condamnatul a arătat că a obţinut un număr de 360 de zile cu titlu de eliberare anticipată, prin Ordonanţa nr. 2016/1166 din data de 2 septembrie 2016, emisă de Biroul de Supraveghere din Reggio Emilia, datorită faptului că a dat dovadă de un comportament regulamentar, fără să înregistreze probleme disciplinare şi a participat constant la programul de reeducare în perioada de detenţie în Italia, 29 septembrie 2011 - 29 septembrie 2015, zile care nu s-au dedus din pedeapsă până în prezent, fiind necesar ca şi aceste zile să fie scăzute din pedeapsa principală de 12 ani închisoare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent."

Potrivit art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, " În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."

S-a reţinut că, deşi contestatorul, prin apărător ales, a ţinut sub tăcere sentinţa penală de contopire, în raport de care instanţa de executare este Judecătoria Iaşi, dispoziţiile art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 au caracter special, fiind incidente indiferent dacă pedeapsa recunoscută se execută individual sau prin contopire cu alte pedepse.

Tot potrivit acestor dispoziţii legale, perioadele considerate executate anterior predării, transmise ulterior transferării de statul de condamnare, vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea de predare.

Prin urmare, dat fiind că legiuitorul a permis o astfel de deducere şi ulterior transferării în România pentru executarea pedepsei recunoscute, a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul A..

Împotriva Sentinţei penale nr. 54 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a formulat contestaţie condamnatul A., solicitând desfiinţarea acesteia şi deducerea perioadei de 360 de zile de eliberare anticipată, din mandatul de 15 ani închisoare, emis în urma contopirii pedepselor ce i-au fost aplicate, iar nu din cel care priveşte executarea pedepsei de 12 ani închisoare, acest din urmă mandat de executare fiind anulat.

La termenul de judecată din data de 26 septembrie 2019, Înalta Curte a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, raportat la data comunicării hotărârii atacate, cât şi la data declarării căii de atac.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este tardivă, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării, potrivit Titlului V, pot fi atacate cu contestaţie, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Dispoziţiile legale anterior menţionate reglementează, aşadar, posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia executării, însă într-un termen clar stabilit, şi anume de 3 zile de la comunicare.

În prezenta cauză, comunicarea vizând hotărârea pronunţată în primă instanţă de Curtea de Apel Bacău - prin care, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (16) şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă contestaţia la executare formulată de condamnatul A. - a fost realizată la data de 28 mai 2019, la locul de detenţie al condamnatului, însă exercitarea căii de atac a contestaţiei, de către acesta, s-a realizat abia la data de 6 iunie 2019, rezultând în aceste condiţii depăşirea termenului legal de 3 zile prevăzut de dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen.

Se reţine în acest sens că instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.

Dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează consecinţele nerespectării termenului înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual, sancţiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul preemptoriu prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. (7), pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 54 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 54 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM