Concurrent liability for bribery and abuse of office in public transport sector; subsidiarity and ne bis in idem

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 126 din 9 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 5 noul C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche în forma de la data comiterii faptelor.

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma de la data faptelor, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 5 C. pen. (2 acte materiale), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi personal de tren - conductor tren, şef tren) C. pen. de la 1969, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 248 C. pen. de la 1969 raportat la art. *132 din Legea nr. 78/2000, în forma de la data faptelor, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen. (2 acte materiale) cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1969 combinat cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, art. 35 alin. (1) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi personal de tren - conductor tren, şef tren) C. pen. de la 1969, pe o perioadă de 2 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi personal de tren - conductor tren, şef tren) C. pen. de la 1969, pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. 1969.

În baza art. *861 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe o durată de 4 ani reprezentând termen de încercare potrivit art. *862 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. *863 alin. (1) C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 15 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. *864 C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de 24 ore începând cu data de 26.10.2012.

În baza art. 397 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.N.T.F. B. SA - Sucursala de Transport Feroviar de Călători Craiova şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 91 RON cu titlu de daune materiale (produse prin infracţiunea de abuz în serviciu).

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 noul C. pen. a fost obligat inculpatul să restituire Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov suma de 20 RON.

S-a constatat că mediile de stocare inscripţionate x, în original, înaintate în plic de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov constituie mijloc material de probă conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen. şi a dispus arhivarea acestuia împreună cu dosarul cauzei.

În baza art. 398 C. proc. pen. raportat la art. 273 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 320 RON către martorul B.

A fost obligat inculpatul A. la 2.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Conform rechizitoriului, în sinteză, faptele inculpatului, încadrate juridic în cele două infracţiuni, constau în următoarele:

În data de 20 august 2012, în timp ce activa pe trenul IR 1596, ce circula pe ruta Craiova - Roşiori Nord, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ocupând funcţia de personal de tren în cadrul S.N.T.F.C. "B." SA, în mod direct şi pentru sine, a primit sume de bani care nu i se cuvin de la călători frauduloşi (câte 10 RON de la investigatorii C. şi D.), în scopul de a nu îndeplini actele ce intră în îndatoririle sale de serviciu referitoare la revizia legitimaţiilor de călătorie privind pe aceştia,

Totodată s-a mai reţinut că inculpatul A., în data de 20 august 2012, în timp ce activa pe trenul IR 1596, ce circula pe ruta Craiova - Roşiori Nord, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, aflându-se în exercitarea funcţiei de personal de tren în cadrul S.N.T.F.C. "B." SA, nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimaţiilor de călătorie privind 2 călători frauduloşi - investigatorii C. şi D., încălcând dispoziţiilor art. 14 alin. (4), (5), (6) din Ordonanţa nr. 7 din 20 ianuarie 2005, Republicată, pentru aprobarea Regulamentului privind transportul pe căile ferate din România şi a permis acestora călătoria cu mijloacele de transport pe calea ferată şi prin aceasta a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. "B." SA, în cuantum total de 91 de RON, constând în preţul legitimaţiilor de călătorie necesare a fi fost eliberate în tren pentru distanţele respective de deplasare, şi obţinând pentru investigatorii călători frauduloşi avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective.

În urma cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut, în fapt şi în drept, următoarele (pag. 7 a sentinţei):

Coroborând procesele-verbale ale investigatorilor sub acoperire cu procesele-verbale de redare a imaginilor video, şi procesele-verbale de identificare, aşa cum ele au fost datate, rezultă fără dubiu că inculpatul A., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 20 august 2012 a primit de la cei doi investigatori - călători frauduloşi, sumele de câte 10 RON, fără a li se elibera legitimaţie de călătorie, sume de bani ce au fost însuşite de către inculpat.

Avându-se în vedere calitatea personală a inculpatului, dar şi faptele, aşa cum ele au fost reţinute mai sus, respectiv, faptele inculpatului A., care, ocupând funcţia de conductor tren, în data de 20 august 2012, a primit în mod repetat şi baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale de la investigatorii călători frauduloşi sumele de câte 10 RON, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, faptă prev de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aceste acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii materiale precizate anterior, sunt determinate de neîndeplinirea actelor referitoare la revizia legitimaţiilor de călătorie, (2 călători frauduloşi), şi are drept rezultat cauzarea unei pagube S.N.T.C.F. B. SA, în cuantum de 90 RON, conform cererii de constituire ca parte civilă a acesteia.

Ca atare, fapta aceleaşi inculpat care în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a permis călătoria cu mijloace de transport pe cale aferată a 2 persoane fără a avea legitimaţii de călătorie cu consecinţa producerii unui prejudiciu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, faptă prev de art. 248 C. pen. 1969, raportat la art. *132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia nr. 1018 din 3 iulie 2018 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 126 din 9 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală.

Împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova a declarat prezentul recurs în casaţie inculpatul A. la data de 10 octombrie 2018.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. arătând, cu referire la tipicitatea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, în sinteză, că textul de lege apreciat ca fiind încălcat, şi care a avut ca urmare pretinsa realizare a infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv art. 14 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa nr. 7 din 20 ianuarie 2005, repub., act prin care este reglementat dreptul la transport, nu constituie legislaţie primară astfel cum a statuat noţiunea de "legislaţie primară" Curtea Constituţională a României, acelaşi text de lege conducând, totodată, şi la reţinerea infracţiunii de luare de mită. De asemenea, recurentul inculpat a precizat că fapta a fost săvârşită ca urmare a provocării investigatorilor, în scopul obţinerii unor probe, dar şi că hotărârea de condamnare s-a bazat în mod determinant pe declaraţiile investigatorilor şi a martorului protejat. Recurentul a subliniat că instanţa de apel nu a valorificat incidenţa dispoziţiilor art. 101 alin. (3) şi art. 103 alin. (3) noul C. proc. pen., preluând practic motivarea instanţei de fond.

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat.

Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate a tipicităţii infracţiunii/infracţiunilor, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege.

Înalta Curte constată, în sinteză, că inculpatul a fost condamnat pentru comiterea, în concurs, atât pentru infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi pentru infracţiunea de luare de mită, prin hotărârea de condamnare stabilindu-se că în data de 20 august 2012, în timp ce activa pe trenul IR 1596, ce circula pe ruta Craiova - Roşiori Nord, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, aflându-se în exercitarea funcţiei de personal de tren în cadrul S.N.T.F.C. "B." SA, nu a îndeplinit actele referitoare la revizia legitimaţiilor de călătorie privind doi călători frauduloşi - investigatorii C. şi D., încălcând astfel dispoziţiilor art. 14 alin. (4), (5), (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7 din 20 ianuarie 2005, republicată, primind suma totală de 20 de RON de la cei doi investigatori şi, prin aceasta, a cauzat o pagubă S.N.T.F.C. "B." SA, în cuantum total de 91 de RON, constând în preţul legitimaţiilor de călătorie necesare a fi fost eliberate în tren pentru distanţele respective de deplasare, obţinând pentru investigatorii călători frauduloşi avantajul patrimonial privind neplata costului călătoriei respective.

Conform art. 14 alin. (4), (5), (6) din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 7 din 20 ianuarie 2005:

(4) Călătorul care nu prezintă în tren o legitimaţie de călătorie valabilă este obligat să plătească tariful de taxare în tren. În cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren, este considerat contravenient şi tratat potrivit legii.

(5) Călătorii contravenienţi care nu pot fi legitimaţi pentru întocmirea procesului-verbal de contravenţie se predau organelor de ordine publică în prima staţie de pe traseu unde acestea există, pentru identificare şi sancţionare.

(6) Verificarea legitimaţiilor de călătorie în tren, în timpul staţionării în staţii, se reglementează prin reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar.

În raport cu această situaţie de fapt, instanţele au apreciat că a fost realizată tipicitatea ambelor infracţiuni, luare de mită şi abuz în serviciu, în forma concursului de infracţiuni, textele de incriminare fiind art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma de la data faptelor, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 5 C. pen. (2 acte materiale) şi, respectiv, art. 248 C. pen. de la 1969 raportat la art. *132 din Legea nr. 78/2000, în forma de la data faptelor, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen. (2 acte materiale).

Potrivit art. 254 C. pen. anterior, constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Din definiţia infracţiunii de luare de mită rezultă că, sub aspectul laturii obiective, ea are conţinuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune. Acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase. Oricare dintre aceste acţiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Sfera noţiunii de "foloase" este largă, incluzând orice avantaj de natură patrimonială, ce se poate prezenta în forma concrete variate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen. de la 1969 raportat la art. *132 din Legea nr. 78/2000, se reţine că aceste dispoziţii incriminează fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Cu referire la tipicitatea unei fapte săvârşită de funcţionar, Înalta Curte constată că doctrina şi jurisprudenţa au statuat caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu în raport cu alte infracţiuni de serviciu sau de corupţie săvârşite de acelaşi funcţionar.

Doctrina juridică, în unanimitate, încă de la elaborarea lucrării de referinţă "Explicaţii teoretice ale C. pen. român" având ca autori pe E. şi alţii (Ed. Academiei, Bucureşti, 1972) a statuat, în sinteză, că infracţiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar în raport cu alte infracţiuni săvârşite de funcţionari.

Ulterior, în doctrină, au fost enunţate pe larg argumentele acestui caracter subsidiar, fiind exprimate următoarele opinii juridice:

- incriminarea din art. 297 C. pen. are un caracter general, norma juridică fiind subsidiară. Ori de câte ori se regăsesc forme ale abuzului în serviciu incriminate distinct, se vor folosi acele norme juridice care reprezintă, în raport cu art. 297 C. pen., cazul special;

- caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu presupune, practic, că această infracţiune se va reţine de fiecare dată când elementul material nu îndeplineşte elementele de tipicitate ale unei alte infracţiuni prevăzute în C. pen. ori în legile penale speciale;

- fapta/infracţiunea are un caracter subsidiar, aceasta presupunând că poate fi reţinută doar dacă nu este aplicabil vreun alt text de incriminare a faptei comise de făptuitor;

- subsidiaritatea se raportează la acele texte de incriminare care au ca subiect activ un funcţionar, iar nu la orice infracţiune comisă de acea persoană;

- principiul non bis in idem reprezintă un principiu de drept procesual penal, având însă şi o componentă de drept substanţial (elementul "idem") ce reflectă interdicţia unei valorificări multiple din perspectivă penală a unei conduite unice realizată de făptuitor, împiedicând aplicarea simultană a mai multor texte de lege atunci când semnificaţia juridică a faptei este acoperită integral de o unică normă de incriminare. Incidenţa principiului non bis in idem în contextul concursului de calificări este susţinută şi de dreptul comparat, interzicerea dublei urmăriri şi condamnări se aplică nu doar în cazurile în care acuzatul este judecat în procese diferite, ci şi în ceea ce priveşte aceeaşi cauză penală;

- principiul specialităţii presupune aplicarea cu preferinţă a normei care cuprinde circumstanţele de o manieră mai exhaustivă, norma mai specifică conduitei săvârşite, în detrimentul normei generale, în virtutea adagiului "specialia generalibus derogant" (norma specială derogă de la norma generală), fiind categoria cea mai frecvent analizată în doctrina română.

Astfel, în acord cu doctrina juridică, instanţa supremă, anterior, a statuat că infracţiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar în raport cu alte infracţiuni al căror subiect activ este în mod obligatoriu un funcţionar (Tribunalul Suprem, Decizia nr. 3384/1971).

Acest caracter subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu a fost acceptat şi în jurisprudenţă, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 1019/1996 şi nr. 5058/2004).

Nu în ultimul rând, principiul subsidiarităţii unei infracţiuni în raport cu altă infracţiune a fost examinat şi soluţionat de Înalta Curte chiar prin intermediul procedurii unificării practicii judiciare (Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curţi pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii).

În aceste condiţii, se constată că prin hotărârile pronunţate în cauză, instanţa de fond şi, respectiv, instanţa de control judiciar (care s-a limitat la confirmarea sentinţei), nu au examinat chestiunea de drept legată de tipicitatea ambelor infracţiunilor, reţinute în sarcina recurentului inculpat ca formă a concursului de infracţiuni, din perspectiva subsidiarităţii, dar şi din perspectiva principiului "ne bis in idem".

Ambele instanţe, cu precădere instanţa de fond, aveau obligaţia examinării acestor chestiuni de drept, a caracterului subsidiar dintre cele două infracţiuni, a respectării principiului "ne bis in idem", chestiuni de legalitate care trebuiau analizate prin raportare la specificul concret al speţei (faptele concrete pentru care inculpatul a fost trimis în judecată), expunând argumentele de fapt şi de drept pentru care au apreciat că pot fi reţinute ambele infracţiuni (luare de mită şi abuz în serviciu, în concurs).

Acest aspect de nelegalitate, care ar presupune o schimbare de încadrare juridică a faptei într-o singură infracţiune, inclusiv o reindividualizare a pedepsei, nu poate fi înlăturat de Înalta Curte pe calea prezentului recurs în casaţie deoarece ar însemna soluţionarea fondului cauzei în ultimă instanţă pe calea unei căi extraordinare de atac, iar inculpatul ar fi lipsit de dublul grad de jurisdicţie.

Celelalte două critici de nelegalitate ale hotărârilor atacate - săvârşirea faptei ca urmare a provocării organelor de cercetare penală (provocare realizată de cei 2 investigatori) şi, respectiv, condamnarea pe baza probelor constând în declaraţiile celor 2 investigatori, dar şi a declaraţiei martorului cu identitate protejată, declaraţii cărora li s-a dat valoare probatorie determinantă - ambele subsumate conceptului de proces echitabil, astfel cum a fost reflectat în jurisprudenţa CEDO (CEDO, cauza Ludi c. Elveţiei din 15 iunie 1992; cauza Teixeira de Castro c. Portugaliei, Hotărârea din 9 iunie 1998; cauza Vanyan c. Rusiei, Hotărârea din 15 decembrie 2005; Allan c. Regatul Unit, Hotărârea din 5 noiembrie 2002; Edwards şi Lewis c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 octombrie 2004; cauza Khudobin c. Rusiei, hotărîrea din 26 octombrie 2006; cauza Ramanauskas c. Lituaniei, Hotărârea din 5 februarie 2008; Cauza Bulfinsky împotriva României, Hotărârea din 1 iunie 2010, definitivă la 1 septembrie 2010; cauza Constantin şi Stoian vs. România, 23782/06 şi 46629/06, 29 septembrie 2009, etc., respectiv, CEDO, Hotărârea din 15 decembrie 2011 (Marea Cameră) în cauza Al Khawaja şi Tahery contra Regatului Unit cererile nr. 26766/05 şi 22228/06; Hotărârea din 9 iulie 2013 în cauza Bobes împotriva României; Hotărârea din 25 februarie 2014 în cauza Văduva împotriva României; Hotărârea din 3 decembrie 2013 în cauza Vararu împotriva României; Hotărârea din 27 iunie 2017 în cauza Valdhuter împotriva României, etc.), nu sunt prevăzute printre motivele reglementate de cazurile de casare din art. 438 C. proc. pen., astfel că nu pot fi examinate de Înalta Curte în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1018 din 3 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa sentinţa penală nr. 126 din 9 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj şi Decizia penală nr. 1018 din 3 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova şi va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dolj, aceasta fiind instanţa de fond care trebuie să înlăture nelegalitatea constând în neexaminarea tipicităţii celor două infracţiuni sub forma concursului, în cauză curtea de apel - în realizarea controlului judiciar, conform Deciziei nr. 1018 din 3 iulie 2018 - limitându-se anterior doar la confirmarea sentinţei primei instanţe, fără examinarea, chiar din oficiu, a acestei chestiuni de drept (pag. 10 a deciziei).

Totodată, Înalta Curte va anula formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 126 din 9 martie 2018 a Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1018 din 3 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Sentinţa penală nr. 126 din 9 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Dolj şi Decizia penală nr. 1018 din 3 iulie 2018 a Curţii de Apel Craiova şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dolj.

Anulează formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 126 din 9 martie 2018 a Tribunalului Dolj.

Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM