Cassation inadmissible for merits re-examination; tax evasion penalty limits unaffected by post-indictment compensation.

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 427 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. din 32 de infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (23 de acte materiale) - fără reţinerea dispoziţiilor art. 308 C. pen. (infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane).

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă din perioada 9 ianuarie 2015 - decembrie 2015.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de cadru didactic, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de cadru didactic, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă din perioada iulie 2015 - ianuarie 2016.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic) pentru o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de cadru didactic, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Conform art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cea de a doua pedeapsă, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 2 (doi) ani, 9 (nouă) luni şi 10 (zece) zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

Fiind îndeplinite condiţiile art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

S-a stabilit ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de cadru didactic), pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere în condiţiile aplicării faţă de inculpat a dispoziţiilor art. 91 şi urm. C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Având în vedere lipsa documentelor justificative privind starea de sănătate, în baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Centrului Judeţean de Cultură Prahova sau în cadrul Administraţiei Parcului Memorial "Constantin Stere", pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau al săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

S-a dispus anularea facturilor fiscale prin care SC B. SRL a justificat în contabilitate cheltuieli nereale, după cum urmează:

- seria x din 14 decembrie 2015 în valoare totală de 500 RON, emisă de C. SRL către SC B. SRL (delegat al societăţii este menţionată martora D.);

- seria x din 18 decembrie 2015 în valoare totală de 1.100 RON, emisă de C. SRL către SC B. SRL (ca delegat al societăţii este menţionat martorul E.);

- seria x din 11 ianuarie 2016 în valoare totală de 400 RON, emisă de C. SRL către SC B. SRL (este menţionat ca delegat al societăţii F.).

În temeiul art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpatul A., a sumei de 7.300 RON, primită de acesta cu titlu de mită.

În baza art. 397, art. 19 C. proc. pen., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, luându-se act că prejudiciul produs prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală a fost acoperit prin compensare, urmând ca inculpatul A. să achite părţii civile obligaţiile fiscale accesorii, calculate potrivit Codului de procedură fiscală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi inculpatul A., criticând-o sub aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 643 din 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva Sentinţei penale nr. 427 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

A fost menţinută dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului A., din 32 de infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune de luare de mită, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost înlăturată menţiunea privind reţinerea unui număr de 23 (douăzeci şi trei) de acte materiale din dispoziţia de schimbare a încadrării juridice, urmând a fi reţinute un număr de 32 (treizeci şi două) de acte materiale în conţinutul infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată - 32 (treizeci şi două) acte materiale (faptă din perioada 9 ianuarie 2015 - decembrie 2015).

A fost menţinută condamnarea la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (faptă din perioada iulie 2015 - ianuarie 2016).

A fost menţinută pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani, 9 (nouă) luni şi 10 (zece) zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, stabilită prin sentinţa penală apelată.

S-a dispus anularea facturii fiscale seria x din data de 16 iulie 2015, prin care SC B. SRL a justificat în contabilitate cheltuieli nereale.

În temeiul art. 289 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 8.300 RON şi a ceasului de mână, bunuri primite de acesta cu titlu de mită.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 427 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a constatat că apelantul inculpat a fost asistat de apărător ales.

S-a dispus ca onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 434 RON (onorariu parţial - avocat G.) să se avanseze din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Prahova.

Împotriva deciziei penale anterior menţionate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În motivele scrise pe care se fundamentează calea de atac şi în susţinerea orală a acestora au fost invocate cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală.

Prin prisma primului caz de casare invocat, recurentul inculpat a susţinut că infracţiunile reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma de încriminare, apreciind că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., atât pentru infracţiunea de luare de mită, cât şi pentru cea de evaziune fiscală.

Prin raportare la cel de-al doilea caz de casare invocat, recurentul inculpat a solicitat înlăturarea greşitei aplicări a legii în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, care, în opinia sa, este în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În argumentarea incidenţei acestui caz de recurs în casaţie, recurentul inculpat a arătat, în esenţă, că se impunea aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificărilor din anul 2013, întrucât, la momentul trimiterii sale în judecată, prejudiciul era acoperit în integralitate, prin compensare.

La data de 10 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 643 din 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 şi trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se analizează exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de încriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, arătând că starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Prin motivele de recurs formulate se realizează o analiză a probelor, recurentul inculpat susţinând că a fost condamnat pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Criticile formulate de recurentul inculpat nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casaţie promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţa de apel, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat de către instanţa de apel îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Nici criticile circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., formulate de recurentul inculpat în susţinerea căii de atac, nu pot fi primite.

Prin motivele scrise ce fundamentează calea de atac, susţinute şi oral de apărătorul recurentului inculpat, a fost criticată pedeapsa aplicată acestuia din urmă pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, apreciindu-se că în mod greşit nu au fost reţinute dispoziţiile art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege (a căror aplicare ar fi avut ca efect reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate), în condiţiile în care, la data trimiterii în judecată a recurentului inculpat, prejudiciul reprezentând taxă pe valoarea adăugată dedusă necuvenit, era acoperit în integralitate, prin compensare.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casaţie devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanţă nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracţiunea consumată, pentru tentativă sau prin reţinerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.

Aşadar, în cadrul acestui caz de recurs în casaţie, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei şi de cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei.

În cauză, situaţia de fapt, stabilită de către instanţele anterioare cu autoritate de lucru judecat, reliefează împrejurarea că prejudiciul nu a fost acoperit, prin compensare, până la începutul cercetării judecătoreşti, aşa cum cer dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, ci plata prin compensare a prejudiciului s-a realizat până la finalul cercetării judecătoreşti.

Ca atare, critica vizând nereţinerea în cauză a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu poate fi primită de către Înalta Curte, în calea de atac a recursului în casaţie verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanţele anterioare.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident în speţă cazul de recurs în casaţie menţionat, pedeapsa aplicată recurentului inculpat, prin raportare la încadrarea juridică reţinută în cauză, fiind situată în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 643 din 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 643 din 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM