EU agricultural subsidy fraud: void lease contract as false document and non-bis-in-idem defense against prior civil annulment

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 335 din 14 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei, prin rechizitoriu, din infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., în concurs formal cu infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania anului 2013), în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., infracţiune săvârşită de inculpatul A..

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei dată prin rechizitoriu, din tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în concurs formal cu tentativa la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania anului 2014), în infracţiunea prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., infracţiune săvârşită de inculpatul A..

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, faptă săvârşită de inculpata B. - Întreprindere Individuală, din infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., în concurs formal cu infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania din 2013), într-o singură infracţiune, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, faptă săvârşită de inculpata B. - Întreprindere Individuală, de tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în concurs formal cu tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 32 C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pentru campania din 2014), ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei B. - Întreprindere Individuală (cu sediul social în sat Lacu Sărat, tarlaua x, parcela 224/1, comuna Chişcani, judeţul Brăila, CUI x atribuit la data de 25 noiembrie 2009, având ca titular pe B. ), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi a tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 181 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În baza art. 55 alin. (1) lit. a) şi art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 2 ani, a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 54 şi art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., care s-a dispus a se executa în condiţiile art. 66 alin. (3) C. pen.

În baza art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la 1 an închisoare, pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta în numele ei.

În baza art. 55 alin. (1) lit. a) şi art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pe o durată de 1 an, a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale de: 2 ani şi 1 an închisoare şi s-a dispus ca inculpatul A., să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv: 4 luni închisoare, astfel că inculpatul va executa 2 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 în referire la art. 864 C. pen. (1969), a fost revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în ce priveşte pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului A., prin Sentinţa penală nr. 233 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 552 din 15 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă revocată, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., în total inculpatul urmând să execute: 6 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul a de ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., să plătească părţii civile: Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Bucureşti, suma de 100.266,11 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care s-a adăugat accesoriile fiscale, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi, până la data achitării integrale a sumei, conform Ordonanţei nr. 66/2011.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, din 26 august 2015, asupra următoarelor bunuri ale inculpatului:

- un autoturism C., serie motor x;

- autoturism D., serie motor x;

- imobil situat în mun. Brăila, str. x, format din teren în suprafaţă de 300 mp şi construcţii în suprafaţă de 232,56 mp, cu o valoare de impozitare de 675.993,78 RON.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli judiciare statului, sumă în care sunt incluse cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală (537,50 RON).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, Tribunalul Brăila, a avut în vedere că prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 15 decembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. x/2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: A. şi B. Întreprindere Individuală - prin titular B., după cum urmează:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi a art. 41 alin. (1) C. pen., în concurs formal cu infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi a art. 41 alin. (1) C. pen., ambele aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania 2013) şi de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în forma tentativei, prev. de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în concurs formal cu infracţiunea de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania 2014), toate patru în concurs real de infracţiuni, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. şi

- B. Întreprindere Individuală, cu sediul social în sat Lacu Sărat, com. Chişcani, tarlaua x, parcel 224/1, jud. Brăila, CUI x atribuit la data de 25 noiembrie 2009, având ca titular pe B., cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., în concurs formal cu infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania 2013) şi de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în forma tentativei prev. de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în concurs formal cu infracţiunea de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania 2014), toate patru în concurs real de infracţiuni, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, probatoriu administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, instanţa a reţinut următoarele:

Societatea Comercială E. SRL Brăila, a fost înfiinţată în anul 2005, fiind înscrisă la Oficiul Registrului Comerţului la data de 7 aprilie 2005. Asociat unic şi administrator al acestei societăţi comerciale a fost martorul F., tatăl inculpatului.

Prin procura autentificată prin Încheierea nr. 1407 din 11 mai 2005 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi G. şi H., F. l-a împuternicit pe fiul său, A. să administreze cu puteri depline SC E. SRL cu sediul social în mun. Brăila, şos. x, jud. Brăila. Mandatul a fost dat pe o durată nedeterminată.

Prin Sentinţa nr. 86 din 20 ianuarie 2010, pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Brăila, s-a admis cererea formulată de debitoarea SC E. SRL Brăila pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva acestui debitor şi a fost numit administrator judiciar practicianul în insolvenţă I. - filiala Brăila S.P.R.L., cu sediul social în Brăila, Calea x.

Prin Sentinţa nr. 600 din 15 iunie 2010, pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Brăila în Dosarul nr. x/2010 al acestei instanţe, s-a respins planul de reorganizare a SC E. SRL, propus de administratorul acesteia, aprobându-se în schimb raportul întocmit de administratorul judiciar I. - filiala Brăila S.P.R.L. În consecinţă, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei SC E. SRL, dizolvarea acestei societăţi şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. De asemenea, prin aceeaşi sentinţă a fost desemnat ca lichidator fostul administrator judiciar I. - filiala Brăila S.P.R.L.

Inculpata B. Întreprindere Individuală, a fost înfiinţată în anul 2009, fiindu-i atribuit numărul de ordine F9/1086/2009 la data de 24 noiembrie 2009 în Registrul Comerţului. Titularul acestei întreprinderi individuale este B., actuala soţie a inculpatului A..

Prin procura specială autentificată sub nr. x din 27 noiembrie 2009 la BNP H., B., în calitate de reprezentant al I.I. B., l-a mandatat pe inculpatul A. să o reprezinte în toate problemele legate de calitatea sa de reprezentant al I.I. B., să o reprezinte în faţa tuturor autorităţilor administrative, publice, juridice, Camera de Comerţ şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Brăila, judecătorie, DGFP Brăila, bănci pentru orice operaţiuni bancare, ca şi în faţa oricărei persoane fizice sau juridice, să o reprezinte la încheierea de contracte, acte adiţionale, pentru rezilierea celor vechi etc., să întocmească documentaţia necesară pentru derularea proiectului FEAAR şi să semneze toate contractele aferente ce decurg din acest proiect.

SC E. SRL Brăila deţinea în proprietate, din anul 2008, suprafaţa de 85,72 ha teren în extravilanul localităţii Chişcani, jud. Brăila, categoria de folosinţă a acestui teren fiind aceea de teren agricol productiv, arabil.

La data de 20 februarie 2013, martorul F., în calitate de administrator al SC E. SRL Brăila, a încheiat, în calitate de arendator, cu I.I. B., în calitate de arendaş, contractul de arendă înregistrat la Consiliul Local Chişcani, jud. Brăila sub nr. x din 20 februarie 2013, având ca obiect terenul în suprafaţă de 85,72 ha situat în extravilanul localităţii Chişcani, jud. Brăila, proprietatea SC E. SRL Brăila.

Dată fiind declanşarea procedurii falimentului faţă de SC E. SRL Brăila încă din anul 2010 şi numirea lichidatorului judiciar I. S.P.R.L., concomitent cu ridicarea dreptului de administrare a SC E. SRL pentru administratorul împuternicit A. şi pentru administratorul de drept F., acest contract nu a fost legal încheiat, în sensul vicierii consimţământului la încheierea acestui contract, singura persoană care îşi putea da acordul pentru încheierea acestui contract fiind lichidatorul judiciar I. S.P.R.L., care, potrivit legii insolvenţei, trebuia să facă orice act juridic pe care-l considera necesar pentru lichidarea averii debitoarei SC E. SRL, îndestularea creditorilor acesteia şi închiderea procedurii falimentului.

Aflând despre încheierea frauduloasă a acestui contract, în cursul anului 2013, lichidatorul judiciar I. S.P.R.L. - prin reprezentant J. a formulat la judecătorul sindic, în cadrul procedurii falimentului, cerere de constatare a nulităţii absolute a contractului de arendă nr. x/20 februarie 2013, încheiat între SC E. SRL, prin administrator F., şi I.I. B.

Prin Sentinţa nr. 93 din 17 ianuarie 2014, pronunţată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x/2010 al acestei instanţe, instanţa a admis acţiunea formulată de I. S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC E. SRL Brăila, în contradictoriu cu pârâţii I.I. B. şi SC E. SRL Brăila, constatând nulitatea absolută a Contractului de arendă nr. x din 20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL în calitate de arendator şi I.I. B. în calitate de arendaş, privind terenul în suprafaţă de 85,72 ha, situat în extravilanul localităţii Chişcani, jud. Brăila.

În considerentele sentinţei anterior menţionate, instanţa a reţinut următoarele:

"Nu se poate reţine că prezentul contract de arendă este voinţa liberă a părţilor, debitorul fiind obligat să se supună prevederilor legii insolvenţei, ce are ca finalitate maximizarea averii debitoarei în vederea îndestulării creditorilor. Lichidatorul judiciar a efectuat formalităţile de publicitate, sentinţa de deschidere a procedurii falimentului fiind publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, iar imobilul în speţă urmează a fi valorificat în cadrul procedurii licitaţiei.

Judecătorul sindic nu poate avea în vedere buna credinţă a pârâtei I.I B. la încheierea contractului de arendă, atâta timp cât SC E. SRL Brăila se afla în procedura falimentului, fiind dizolvată."

Un alt argument, pentru care nu se poate reţine buna credinţă a I.I. B. la încheierea şi executarea Contractului de arendă nr. x din 20 februarie 2013 este şi faptul că I.I. B. era administrată, în fapt, în baza acelei procuri speciale, de către A., administrator împuternicit şi al SC E. SRL până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei faţă de această societate, inculpatul A. fiind cel care a reprezentat SC E. SRL Brăila în faţa instanţei de judecată, a judecătorului sindic, cu ocazia iniţierii şi derulării procedurilor de insolvenţă şi faliment.

Instanţa a reţinut că, inculpatul A. cunoştea încă din anul 2010 că SC E. SRL nu mai poate încheia acte juridice care să angajeze societatea, dreptul de administrare fiind ridicat administratorului statutar şi celui împuternicit şi dat administratorului judiciar, ulterior lichidatorului judiciar I. S.P.R.L. Acest lucru rezultă atât din sentinţele judecătoreşti ataşate la dosarul cauzei, cât şi din declaraţia martorului F. - tatăl inculpatului A., care a arătat că:

"de la numirea fiului în calitate de administrator al SC E. SRL, eu nu am mai fost interesat în evoluţia economico - financiară a societăţii, oferind posibilitatea fiului meu de a gospodări, administra cât mai eficient această firmă. … Toată procedura de insolvenţă şi faliment s-a realizat la solicitarea fiului meu, care a şi reprezentat firma la instanţa de judecată".

Aşadar, inculpatul A., cunoscând aceste aspecte şi anume că SC E. SRL Brăila, nu mai putea încheia acte juridice care să angajeze societatea comercială, întrucât se afla în insolvenţă, acest drept fiind transferat lichidatorului judiciar SC I. SPRL, fapt ce nu-i dădea dreptul legal de a depune documentaţie pentru a i se acorda subvenţia pentru anul 2013 şi 2014, pentru cele 85,72 ha teren agricol.

I.I. B., a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 93 din 17 ianuarie 2014, dar acesta a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 110 din 25 martie 2014 a Curţii de Apel Galaţi .

Aflând despre declararea nulităţii absolute a Contractului de arendă nr. x din 20 februarie 2013, A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila a formulat, la data de 11 august 2014, o plângere penală la I.P.J. Brăila faţă de A., în calitate de împuternicit al I.I. B., pentru aceea că, pentru campaniile agricole 2013 şi 2014, a depus la această instituţie contractul de arendă respectiv, în baza căruia a obţinut subvenţii de sprijin pe suprafaţă din fonduri UE şi din fonduri naţionale.

Cu toate acestea prin cererea unică de plată pentru suprafaţă pentru campania 2013, înregistrată la A.P.I.A - Centrul Judeţean Brăila sub nr. x din 11 mai 2013, I.I. B., prin reprezentant împuternicit A., a solicitat acordarea subvenţiei pentru o suprafaţă de 63,42 ha.

La data de 30 mai 2013, prin depunerea la A.P.I.A - Centrul Judeţean Brăila a formularului M2 - Completarea declaraţiei de suprafaţă, inculpatul a mărit suprafaţa pentru care a solicitat acordarea subvenţiei cu încă 22,30 ha, rezultând un total de 85,72 ha, suprafaţă ce reprezintă exact obiectul contractului de arendă înregistrat la Primăria Comunei Chişcani, jud. Brăila sub nr. x din 20 februarie 2013, încheiat între SC E. SRL - prin F., în calitate de arendator şi I.I. B., în calitate de arendaş (despre care am făcut referire anterior).

La această cerere, inculpatul a anexat documentaţia obligatorie cerută de lege, printre care şi contractul de arendă anterior menţionat, pentru dovedirea dreptului de folosinţă al I.I. B. asupra terenului exploatat şi pentru care se solicita acordarea subvenţiei.

După efectuarea verificărilor, cererea a fost introdusă în sistem, fiind emisă Decizia de plată nr. x din 11 septembrie 2013, în baza căreia inculpatei I.I. B. i-a fost virată în cont suma de 19.477,58 RON, reprezentând plată pentru zona defavorizată . De asemenea, s-a emis şi Decizia nr. x din 17 octombrie 2013, pentru sumele de 21.970,53 RON, reprezentând schema de plată unică pe suprafaţă - SAPS în avans, cu un cuantum de 139,17 euro/ha, iar prin Decizia nr. x din 4 decembrie 2013 s-au stabilit diferenţele de plată faţă de Decizia 716212 din 11 septembrie 2013, în cuantum de 44.761,85 RON, reprezentând schema de plată unică pe suprafaţă - SAPS, de 7.563,63 RON, reprezentând schema pentru plăţi naţionale directe complementare - PNDC şi de 6.492,52 RON, reprezentând plăţi compensatorii pentru zona defavorizată de condiţii naturale specifice.

După ce A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila a luat la cunoştinţă despre declararea nulităţii absolute a Contractului de arendă nr. x din 20 februarie 2013 prin Sentinţa nr. 93/2014 a Tribunalului Brăila, s-a procedat la constituirea de debit pentru campania 2013 pentru I.I. B., fiind întocmit Procesul-verbal nr. x din data de 17 iulie 2014 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Împotriva acestui proces-verbal, I.I. B. a formulat contestaţie administrativă, care a fost însă respinsă prin Decizia nr. 17150 din 18 septembrie 2014 emisă de directorul executiv al A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila.

Prin cererea care a format obiectul Dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Brăila, reclamanta I.I. B. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 17 iulie 2014 încheiat de A.P.I.A - Centrul Judeţean Brăila; prin Sentinţa nr. 153/Fca din 3 martie 2015, instanţa de fond a respins ca nefondată acţiunea formulată. Prin Decizia nr. 1774 din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de I.I. B., a casat Sentinţa nr. 153 din 3 martie 2015 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 17 iulie 2014 încheiat de A.P.I.A - Centrul Judeţean Brăila.

Din analiza documentaţiei depuse la A.P.I.A - Centrul Judeţean Brăila pentru anul 2014, s-a reţinut că rezultă următoarele:

Prin cererea unică de plată pentru suprafaţă pentru campania 2014, înregistrată la A.P.I.A - Centrul Judeţean Brăila sub nr. x din 15 mai 2014, I.I. B., prin reprezentant împuternicit A., a solicitat acordarea subvenţiei pentru o suprafaţă de 85,72 ha.

La această cerere, inculpatul a anexat documentaţia obligatorie cerută de lege, printre care şi Contractul de arendă nr. x din 20 februarie 2013, pentru dovedirea dreptului de folosinţă al I.I. B. asupra terenului exploatat şi pentru care se solicita acordarea subvenţiei.

Prin Adresa nr. x din 23 mai 2014, I.I. B., prin reprezentant împuternicit A. a adus la cunoştinţa A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila că "având în vedere constatarea nulităţii absolute a Contractului de arendă nr. x din 20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL în calitate de arendator şi I.I. B. în calitate de arendaş, privind terenul în suprafaţă de 85,72 ha situat în extravilanul localităţii Chişcani, jud. Brăila, ..., menţionăm că, în conformitate cu dispoziţiile legii arendării şi actele normative ce reglementează schemele de sprijin pe suprafaţă, I.I. B. are dreptul de a beneficia de subvenţie, deoarece deţine legal terenul, a lucrat efectiv aceste teren şi chiar dacă a intervenit hotărârea judecătorească, fiind în timpul anului agricol, I.I B. nu poate fi deposedată de teren decât după încheierea anului agricol şi după ridicarea recoltelor" .

Având în vedere că nulitatea contractului de arendă se constatase anterior depunerii cererii de sprijin pe suprafaţă, prin Adresa nr. x din 2 iunie 2014, A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila a solicitat I.I. B. ca, până la data de 10 iunie 2014, să prezinte documente valabile de atestare a dreptului de folosinţă asupra terenului pentru care întreprinderea individuală a solicitat subvenţia pe suprafaţă. Invocând considerente de drept civil privind efectele contractului de arendă, I.I. B. a apreciat că documentele depuse în susţinerea cererii sale de acordarea a subvenţiilor pe suprafaţă sunt legale.

Prin Adresa nr. x din 30 iunie 2014, A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila a solicitat martorului K., în calitate de reprezentant al I. SPRL - Filiala Brăila, o copie a hotărârii judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Brăila, prin care s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de arendă nr. x din 20 februarie 2013 .

Luând la cunoştinţă despre conţinutul hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care se constata nulitatea absolută a contractului de arendă, potrivit declaraţiei martorului L. - consilier juridic în cadrul A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, cererea de acordare a subvenţiei pe suprafaţă pentru anul 2014 nu a fost autorizată la plată, acel contract fiind un document inexact. În consecinţă, serviciul juridic din cadrul A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila a formulat şi sesizarea penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, ce a fost declinată spre competentă soluţionare în favoarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi.

Fiind audiat inculpatul A., la urmărirea penală, cu privire la învinuirea care i se aduce, acesta a arătat că instanţa de judecată care a dispus anularea acelui contract de arendă a fost indusă în eroare de către lichidatorul judiciar K., care a prezentat instanţei rapoarte eronate şi nereale, că lichidatorul judiciar a acţionat cu rea-credinţă în momentul în care a solicitat judecătorului sindic anularea acelui contract de arendă, întrucât lichidatorul judiciar ar fi lăsat în nelucrare terenurile agricole proprietatea SC E. SRL - debitorul în insolvenţă, încheind un contract de arendă abia în anul 2015, la cinci ani de la declanşarea procedurii insolvenţei.

Instanţa însă, a constat că aceste apărări nu au legătură cu fondul infracţiunilor de care inculpatul este acuzat. Pe de altă parte, analizând apărările pe care inculpatul le-a făcut, în calitate de reprezentant împuternicit al I.I. B., în faţa A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila pe calea contestaţiei administrative împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor din campania 2013 şi de stabilire a debitelor de recuperat de la I.I. B., s-a constat că sunt apărări vizând natura şi esenţa contractului de arendă, care fiind lovit de nulitate absolută, fiind viciat, dă naştere unor drepturi în beneficiul arendaşului.

Audiat în instanţa de judecată, inculpatul A., nu a recunoscut săvârşirea faptelor, susţinând că, de Sentinţa civilă (nr. 93 din 17 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila), prin care s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de arendă nr. x din 20 februarie 2013, încheiat între SC E. SRL Brăila şi I.I. B., nu a aflat decât în luna iunie 2014 şi că nu a avut cunoştinţă de existenţa al unui proces pe rolul instanţei.

Asemenea apărări ale inculpatului nu au fost primite, întrucât a reieşit că din încheierea de şedinţă din data de 14 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila, când au avut loc dezbaterile în fond, în Dosarul nr. x/2010, I.I. B., a cărei activitate era coordonată tot de inculpatul A., potrivit procurii speciale autentificate sub nr. x din 27 noiembrie 2009 al Biroului Notarial H., a fost reprezentată de avocatul ales, M..

Prin urmare, inculpatul a avut cunoştinţă de existenţa procesului, contrar susţinerilor sale, cu atât mai mult cu cât, tot printr-o procură specială notarială reprezenta şi pe pârâta SC E. SRL Brăila şi în proces ceruse termen pentru lipsă de apărare, potrivit încheierii de şedinţă din data de 14 ianuarie 2014, în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Brăila. În fine, prin aceeaşi declaraţie a recunoscut că în procesul privind nulitatea Contractului de arendă nr. x din 20 februarie 2013, inculpatul a reprezentat I.I. B. Chişcani. A mai arătat că era îndreptăţit să primească subvenţia pe anul 2013, deoarece efectuase toate lucrările agricole pe cele 85,72 ha, teren arabil şi că el cunoştea faptul că SC E. SRL Brăila, era în procedura falimentului, dar că lichidatorul judiciar îi trimitea sporadic actele.

Cu privire la aceste apărări, instanţa a reţinut că ele sunt nefondate.

Reglementările legale privind acordarea subvenţiilor pe suprafeţe, prevăd că schema unică pe suprafaţă (SAPS) constă în plata unei sume uniforme de bani la hectar, plătibilă o singură dată pe an, decuplată total de producţie. Conform art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 (în prezent abrogată de O.U.G. nr. 3/2015 privind aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020), beneficiarii plăţilor directe puteau fi "persoane fizice/juridice care exploatează terenuri agricole pentru acre se solicită plata în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea". Conform art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ, solicitanţii anterior menţionaţi au obligaţia să fie înscrişi în Registrul Fermierilor administrat de către APIA, să depună cerere de solicitare a plăţilor în termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 3 ha;

b) să declare toate parcelele agricole;

c) să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile, în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor;

d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate şi verificate în vederea calculării plăţilor;

e) să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei;

f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pe care s-a depus cererea.

Din interpretarea textelor legale menţionate, care se completează cu ordinele emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a apreciat că rezultă cu certitudine că persoanele fizice sau juridice care pot formula cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă trebuie să fie fermieri care să utilizeze terenurile agricole în mod direct, în baza unor documente perfect valabile, identificate în cererea de plată depusă la APIA.

Deşi nu se contestă justeţea apărării inculpatului A. în sensul că B. Întreprindere Individuală a lucrat efectiv acea suprafaţă de 87,52 ha, titlul în baza căruia şi-a demonstrat dreptul de folosinţă asupra acestui teren este nul absolut, fiind desfiinţat de instanţa de judecată ca atare. Intenţia frauduloasă a inculpatului de a săvârşi infracţiunile care se reţin în sarcina sa rezidă din faptul că el însuşi reprezenta întreprinderea individuală, şi, în acelaşi timp, fusese administratorul împuternicit al SC E. SRL, dreptul de administrare fiindu-i ridicat ca urmare a intrării societăţii în insolvenţă. Totodată, astfel cum rezultă din declaraţia martorului F., inculpatul l-a pus pe acesta să semneze acel contract de arendă, deşi tatăl său nu se ocupase niciodată de treburile societăţii, dându-i procură în acest sens inculpatului. În ceea ce priveşte efectele încheierii acestui contract de arendă fără ştiinţa lichidatorului judiciar al SC E. SRL, se constată că subvenţia obţinută nu a intrat în conturile societăţii, la dispoziţia lichidatorului, să poată fi folosită în scopul final al procedurii lichidării: maximizarea averii debitorului pentru satisfacerea creanţelor creditorilor, scopul urmărit de inculpatul A. fiind tocmai acela ca subvenţia APIA să intre în conturile întreprinderii individuale.

Deşi, Curtea de Apel Galaţi, admiţând recursul împotriva sentinţei instanţei de fond, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 17 iulie 2014 încheiat de A.P.I.A - Centrul Judeţean Brăila, acest lucru nu impietează asupra infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, şi nici asupra prejudiciului produs. Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare a fost întocmit în baza O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. În temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din acest act normativ, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene (printre care şi APIA - potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 66/2011) au obligaţia să sesizeze de îndată DLAF şi organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în cazul în care, ca urmare a sesizării menţionate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluţionare instanţelor de judecată, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene are obligaţia luării următoarelor măsuri până la pronunţarea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate: "pentru beneficiarii privaţi, suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/acordului de finanţare şi, în mod subsecvent, suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar".

Pe de o parte, din cele mai sus, rezulta că activitatea A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila de recuperare a creanţelor constatate de la I.I. B., ar fi fost oricum suspendată ca urmare a emiterii rechizitoriului în prezenta cauză.

Din probele administrate în cauză, s-a reţinut că rezultă fără putinţă de tăgadă, că administratorul I.I. B., beneficiara fondurilor APIA, era inculpatul A., cel care până la 20 ianuarie 2010, când s-a deschis procedura de insolvenţă a fost şi administratorul împuternicit pe baza procurii speciale date de tatăl său F., al SC E. SRL Brăila. Din data de 20 ianuarie 2010, dreptul de administrare a SC E. SRL Brăila i-a fost ridicat inculpatului şi i-a acordat lichidatorului judiciar SC I. SPRL, cea care avea potrivit legii dreptul să administreze această societate comercială (să încheie contract de arendă, să depună cereri la APIA pentru obţinerea subvenţiilor din fondurile europene sau bugetare).

În legătură cu existenţa infracţiunilor săvârşite de inculpaţi, avocatul ales a solicitat încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că în cauză există autoritate de lucru judecat, potrivit principiului "non bis in idem".

În esenţă, s-a solicitat să se analizeze chestiunea prealabilă a autorităţii de lucru judecat a instanţei de contencios administrativ în faţa instanţei penale prin prisma principiului "ne bis in idem", reglementat de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului, care prevede "Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale aceluiaşi stat" şi

- să se constate incidenţa principiului "ne bis in idem", în prezenta cauză prin raportare la concluziile CEDO în afacerea Lungu şi alţii c.România, prin hotărârea din 21 octombrie 2014, instanţa europeană statuând că:

"derularea în paralele a două proceduri independente cu privire la aceleaşi fapte, care a condus secţia penală a Curţii de Apel, la o nouă apreciere a acestor fapte, radical diferită de hotărârea anterioară a secţiei comerciale de la aceeaşi Curte de Apel, a adus atingere principiului securităţii juridice, configurându-se ca o veritabilă încălcare a dreptului reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6, par. 1 din Convenţie".

S-a susţinut că întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor (act ce a fost anulat de instanţa de judecată) a avut drept temei aceleaşi premise şi anume caracterul licit sau ilicit al acordă subvenţiei stabilit prin prisma îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate la data acordării subvenţiei - luându-se în considerare anularea cu efect retroactiv a contractului de amendă -, respectiv îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 (paginile 5-6 din Decizia nr. 17774/2015 a Curţii de Apel Galaţi).

În legătură cu aplicabilitatea principiului "ne bis in idem", invocat de inculpaţi, prin avocatul ales, instanţa a observat că acest principiu este reglementat de art. 6 C. proc. pen.:

"nici o persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică". Acest principiu nu este altceva decât transpunerea în dispoziţiile procesual penale române a art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reglementează dreptul persoanei de a nu fi urmărit penal, judecată sau condamnată din nou pentru aceeaşi faptă. Acest principiu devine aplicabil ori de câte ori organele judiciare competente formulează din nou împotriva unei persoane "o acuzaţie în materie penală" pentru săvârşirea unei infracţiuni după pronunţarea unei hotărâri definitive de achitare sau condamnare cu privire la aceeaşi faptă.

Noţiunea de "procedură penală" în art. 4 al Protocolului nr. 7, trebuie să fie interpretată în lumina principiilor generale cu privire la termenele "acuzaţie în materie penală" şi "pedeapsă" din articolele 6 şi respectiv 7 ale Convenţiei.

În jurisprudenţa CEDO, aceasta a stabilit trei criterii -"criteriile Engel" pentru aplicarea principiului "non bis in idem" şi anume:

a) să se fi pronunţat anterior o hotărâre penală cu privire la aceeaşi faptă, condiţia fiind îndeplinită chiar dacă hotărârea a fost pronunţată sub altă încadrare juridică;

b) hotărârea penală să fie definitivă;

c) aceeaşi persoană să fie urmărită sau judecată pentru săvârşirea aceleiaşi fapte, condiţia fiind îndeplinită chiar dacă fapta are altă încadrare juridică decât cea reţinută în hotărârea penală definitivă formulată anterior.

Pe de altă parte, analizând decizia pronunţată în contencios administrativ - Decizia nr. 1774 din 22 octombrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, s-a constatat că instanţa, atunci când a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, a avut în vedere buna-credinţă a reclamantei II B. la momentul depunerii la APIA - Centrul Judeţean Brăila, a contractului de arendă anulat ulterior de instanţa de judecată:

"nulitatea contractului de arendă a avut la bază un element absolut străin, voinţei şi conduitei reclamantei, respectiv împrejurarea că societatea arendatoare SC E. SRL se afla în procedura de faliment, respectiv dizolvată, iar contractul nu a fost încheiat prin intermediul lichidatorului judiciar desemnat de către judecătorul sindic" .

Or, în Rechizitoriul nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, s-a demonstrat tocmai faptul că încheierea contractului de arendă între SC E. SRL şi II B., care a fost ulterior declarat nul absolut de instanţa de judecată, a fost făcută în mod fraudulos, premeditat şi în deplină cunoştinţă de cauză tocmai pentru a fi depus la APIA - Centrul Judeţean Brăila în vederea obţinerii subvenţiilor pe suprafaţă.

Astfel, cum prevăd şi dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen. "hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii". Or, în rechizitoriul întocmit în cauză s-a arătat că tocmai prin depunerea la A.P.I.A. a acelui contract lovit de nulitate absolută, s-a realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Art. 28 alin. (2) C. proc. pen., prevede că "hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".

Inculpatul A. cunoştea faptul că îi fusese ridicat dreptul de administrare a SC E. SRL, prin decizia judecătorului sindic şi tocmai pentru că nu mai putea face nici un act ca reprezentant al acestei societăţi, l-a determinat pe martorul F., tatăl său, care doar înfiinţase SC E. SRL, după care în temeiul unei procuri notariale, i-a transferat fiului său A. dreptul total de a administra societatea, să semneze în calitate de administrator al SC E. SRL, contractul de arendă cu II B., în calitate de arendaş, societate administrată tot de inculpatul A.

Dacă ar fi fost de bună-credinţă, astfel cum a reţinut Curtea de Apel Galaţi, în considerentele Deciziei nr. 1774 din 22 octombrie 2015, inculpatul în calitate de reprezentant al II B., ar fi putut avea iniţiativa încheierii unui contract de arendă cu SC E. SRL, iniţiativă pe care să o aducă la cunoştinţa lichidatorului judiciar al SC E. SRL şi, în cazul în care acesta ar fi fost de acord, să încheie contractul de arendă.

Acţionând însă în maniera mai sus descrisă, inculpatul A. a urmărit doar obţinerea unui titlu (contract) care să poată fi depus la APIA - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a subvenţiilor pe suprafaţă.

Urmare a depunerii acestui contract la APIA prin care inculpatul a justificat că II B. exploatează în mod legal suprafaţa de teren agricol ce făcea obiectul contractului, inculpatul a obţinut de la APIA suma de bani care s-a reţinut în cauză cu titlu de prejudiciu.

Faptul că instanţa - Curtea de Apel Galaţi a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare s-a reţinut că nu are nici o înrâurire asupra procesului penal care s-a desfăşurat până la acest moment împotriva inculpatului A. întrucât, APIA - Centrul Judeţean Brăila putea chiar să nu iniţieze procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 şi respectiv să nu întocmească proces-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare.

"Existenţa infracţiunii" în sensul art. 52 alin. (3) C. proc. pen., asupra căreia alte hotărâri definitive (în materia dreptului civil, administrativ, etc.) nu au autoritate de lucru judecat, presupune în cazul de faţă, tocmai depunerea cu rea-credinţă (în sensul descris mai sus şi în rechizitoriul întocmit în cauză) a acelui contract de arendă la APIA, faptă care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a subvenţiilor care se constituie în prejudiciul material al infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a reţinut în cazul de faţă că inculpatul A. nu a mai fost achitat sau condamnat anterior pentru aceeaşi faptă, iar motivele invocate de acesta referitoare la procedura de contencios administrativ urmată pentru anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit de A.P.I.A. nr. 13979 din 17 iulie 2014, nu se circumscriu acestui principiu, nefiind o achitare sau condamnare penală.

Mai mult, acest proces-verbal a fost anulat şi nu mai produce efecte juridice.

Dispoziţiile art. 6 C. proc. pen., ca de altfel toate dispoziţiile procedural-penale sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse în speţa de faţă şi la alte materii, respectiv la cea de contencios administrativ.

Răspunderea penală a persoanelor care comit infracţiuni nu poate fi înlocuită de alte forme de răspundere (disciplinară, contravenţională, etc.), întrucât temeiurile care stau la baza lor sunt diferite, iar legiuitorul le-a reglementat în mod distinct.

În cauza CEDO Lungu contra României, invocată de inculpat, în apărarea sa, s-a reţinut că situaţia este alta faţă de cauza în discuţie. Reclamantul N., care a făcut obiectul unui control fiscal care a stabilit nişte obligaţii fiscale de plată în sarcina societăţilor pe care acesta le administra, a contestat în procedura fiscală actele de control. În urma expertizei administrate sub controlul instanţei, au fost anulate, în parte, obligaţiile fiscale ale societăţii conduse de reclamant.

În paralel, a fost derulată împotriva reclamantului N. şi o procedură penală vizând acuzaţii de evaziune fiscală. Organele de urmărire penală au administrat trei expertize cu concluzii diferite, iar instanţa penală l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În această cauză, în cadrul celor două proceduri judiciare, fiscală şi penală s-au analizat aceleaşi aspecte faptice, a existat o identitate de obiect, spre deosebire de cazul de faţă, în care instanţa de contencios administrativ, Curtea de Apel Galaţi nu a analizat condiţiile încheierii contractului de arendă care a constituit temeiul obţinerii de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al I.I. B., a subvenţiei pe suprafaţa de teren, ce a făcut obiectul acelui contract.

Curtea de Apel Galaţi, anulând procesul-verbal de control al A.P.I.A., nu a efectuat verificări privind calitatea şi capacitatea persoanelor care au încheiat Contractul nr. x din 20 februarie 2014.

Pentru toate aceste considerente instanţa, a respins ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de inculpaţi prin apărătorul ales.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţi, prin rechizitoriu inculpatul A., a fost trimis în judecată pentru că, în calitate de administrator împuternicit al I.I. B., a depus la data de 11 mai 2013 la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2013, Contractul de arendă nr. x din 20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL - în calitate de arendator - şi I.I. B. - în calitate de arendaş, înscris ce a fost anulat cu efect retroactiv de către instanţa de judecată datorită unui viciu de consimţământ, cunoscând că acel contract nu este încheiat de SC E. SRL - în calitate de arendator - prin lichidator judiciar I. SPRL, ci prin unicul asociat F. (tatăl său), care nu avea drept de administrare, obţinând astfel subvenţia în cuantum total de 78.295,59 RON, din care 66.057,32 RON din bugetul Uniunii Europene şi 12.238,27 RON din bugetul de stat, constituie infracţiunile de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în formă consumată şi de înşelăciune în formă consumată.

S-a mai reţinut prin rechizitoriu că fapta inculpatului A. constând în aceea că, în calitate de administrator împuternicit al I.I. B., a depus la data de 15 mai 2014 la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2014, acelaşi contract de arendă nr. x/20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL - în calitate de arendator - şi I.I. B. - în calitate de arendaş, înscris ce fusese anulat definitiv cu efect retroactiv de către instanţa de judecată datorită unui viciu de consimţământ, la data de 25 martie 2014, în scopul autorizării la plată a subvenţiei pe suprafaţa de 85,72 ha teren agricol, atât din bugetul Uniunii Europene, cât şi din bugetul de stat, constituie infracţiunile de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în forma tentativei şi de tentativă la înşelăciune.

Prin acelaşi rechizitoriu, s-a reţinut că fapta inculpatei B. Întreprindere Individuală constând în aceea că, prin numitul A., în calitate de administrator împuternicit al I.I. B., în numele, în interesul şi în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice - activităţi auxiliare pentru producţia vegetală, cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, a depus la data de 11 mai 2013 la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2013, Contractul de arendă nr. x din 20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL - în calitate de arendator - şi I.I. B. - în calitate de arendaş, înscris ce a fost anulat cu efect retroactiv de către instanţa de judecată datorită unui viciu de consimţământ, cunoscând că acel contract de arendă nu poate fi încheiat de către F., fost asociat unic şi fost administrator al SC E. SRL, care se afla în insolvenţă, având desemnat lichidator judiciar, obţinând astfel subvenţia în cuantum total de 78.295,59 RON, din care 66.057,32 RON din bugetul Uniunii Europene şi 12.238,27 RON din bugetul de stat, constituie infracţiunile de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în formă consumată şi înşelăciune în formă consumată,

Iar fapta inculpatei B. Întreprindere Individuală, constând în aceea că, prin numitul A., în calitate de administrator împuternicit al I.I. B., în numele, în interesul şi în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice - activităţi auxiliare pentru producţia vegetală, cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase, a depus la data de 15 mai 2014 la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2014, Contractul de arendă nr. x din 20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL - în calitate de arendator - şi I.I. B. - în calitate de arendaş, înscris ce a fost anulat definitiv cu efect retroactiv de către instanţa de judecată datorită unui viciu de consimţământ, la data de 25 martie 2014, în scopul autorizării la plată a subvenţiei pe suprafaţa de 85,72 ha teren agricol, atât din bugetul Uniunii Europene, cât şi din bugetul de stat, constituie infracţiunile de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în formă tentativei şi tentativă la înşelăciune.

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpaţi, prin rechizitoriu, instanţa a constatat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice în raport de prevederile Deciziei nr. 4 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969, respectiv art. 244 alin. (1) şi (2) şi art. 306 din C. pen. nou, a stabilit că "Fapta de a folosi în cadrul autorităţii contractante, printr-o acţiune a autorului, documente ori declaraţii inexacte, ce a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi de fonduri din bugetul naţional", întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii unice, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă.

În raport de aceste dispoziţii şi având în vedere caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 4/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a dispus în temeiul art. 386 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţi, date prin rechizitoriu, după cum urmează:

În baza art. 386 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei, prin rechizitoriu, din infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., în concurs formal cu infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania anului 2013), în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., infracţiune săvârşită de inculpatul A..

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei dată prin rechizitoriu, din tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în concurs formal cu tentativa la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania anului 2014), în infracţiunea prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., infracţiune săvârşită de inculpatul A..

În continuare, instanţa în baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, faptă săvârşită de inculpata B. - Întreprindere Individuală, din infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., în concurs formal cu infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. (pentru campania din 2013), într-o singură infracţiune, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, faptă săvârşită de inculpata B. - Întreprindere Individuală, de tentativă la infracţiunea prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în concurs formal cu tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 32 C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (pentru campania din 2014), ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Aşa fiind, instanţa a reţinut că:

În drept, fapta inculpatului A., care în calitate de administrator al I.I. B., a depus la data de 11 mai 2013 la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2013, Contractul de arendă nr. x din 20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL - în calitate de arendator - şi I.I. B. - în calitate de arendaş, înscris ce a fost anulat cu efect retroactiv de către instanţa de judecată datorită unui viciu de consimţământ, cunoscând că acel contract nu este încheiat de SC E. SRL - în calitate de arendator - prin lichidator judiciar I. SPRL, ci prin unicul asociat F. (tatăl său), care nu avea drept de administrare, obţinând astfel subvenţia în cuantum total de 78.295,59 RON, din care 66.057,32 RON din bugetul Uniunii Europene şi 12.238,27 RON din bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., text de lege enunţat în şedinţă publică, în temeiul căruia inculpatul a fost condamnat.

Fapta inculpatului A., constând în aceea că în calitate de administrator împuternicit al I.I. B., a depus la data de 15 mai 2014 la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2014, acelaşi Contract de arendă nr. x din 20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL - în calitate de arendator - şi I.I. B. - în calitate de arendaş, înscris ce fusese anulat definitiv cu efect retroactiv de către instanţa de judecată datorită unui viciu de consimţământ, la data de 25 martie 2014, în scopul autorizării la plată a subvenţiei pe suprafaţa de 85,72 ha teren agricol, atât din bugetul Uniunii Europene, cât şi din bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., texte de lege enunţate în şedinţă publică, în temeiul cărora inculpatul urmează a fi condamnat.

Dat fiind, că inculpatul A. a săvârşit cele două infracţiuni, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, deci în concurs real, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni, prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând să contopească pedepsele aplicate, să dispună executarea celei mai grele dintre ele, sporită cu o treime din suma celorlalte pedepse.

Hotărând condamnarea inculpatului A., la câte o pedeapsă principală, aflată în limitele legale, instanţa a aplicat acestuia pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b)şi g) C. pen., pe o durată aflată în limitele legale, conform art. 55 alin. (1) lit. a) şi art. 67 şi 65 C. pen., a căror executare va începe potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată, instanţa a aplicat inculpatului A. şi pedeapsa accesorie, în temeiul prevederilor art. 54 şi art. 65 C. pen., a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., care se va executa în condiţiile art. 66 alin. (3) C. pen.

La individualizarea pedepsei principale, ce a fost aplicată inculpatului A., instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 din C. pen., privind condiţiile generale de individualizare, potrivit cu care, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei, se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Sub aspectul circumstanţelor reale, instanţa a avut în vedere că inculpatul a comis faptele pentru a obţine pe nedrept fonduri europene din bugetul Uniunii Europene, deşi cunoştea că a furnizat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, date inexacte cu privire la dreptul de a i se plăti subvenţiile, prezentând documente cu rea-credinţă neconforme cu legea.

II. Prin decizia penală nr. 335 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul A.

A fost desfiinţată, în parte, Sentinţa penală nr. 233 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brăila şi în rejudecare:

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului A. de "folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei" din art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. 1 C. pen.

S-a menţinut pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de mai sus.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului A. de tentativă la "folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei" din art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 din Legea 78/2000 cu aplicare art. 41 alin. (1) C. pen. în art. 32 C. pen. raportat la art. 184 din Legea 78/2000 în referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

S-a menţinut pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată inculpatului A., pentru infracţiunea de mai sus.

În baza art. 19, 25, 397 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Bucureşti suma de 80.501,36 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care se va adăuga accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a sumei, conform O.G. nr. 66/2011.

În temeiul art. 404 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din 26 august 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi - asupra următoarelor bunuri ale inculpatului: Imobil situat în Brăila, str. x, format din suprafaţa de 300 mp şi construcţii în suprafaţă de 232, 56 mp cu o valorare de impozit de 675.993,78 RON până la achitarea (sau considerarea ca achitat) a prejudiciului cauzat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Bucureşti.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 415 C. proc. pen., s-a luat act că partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Bucureşti şi-a retras la 27 decembrie 2017 apelul formulat în cauză.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta parte civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Bucureşti la plata către stat a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat recurs în casaţie inculpatul A..

Calea de atac vizează cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", cu motivarea că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii.

Faţă de aspectele invocate, a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de achitare.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta nu este fondat.

Examinând recursul în casaţie, se constată că în cuprinsul acestuia se formulează obiecţiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv critici cu privire la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.

Cazul de casare invocat de inculpatul A. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, ş.a. ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate şi în faţa instanţei de apel, referitor la faptul că inculpatul se consideră nevinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, întrucât probele nu dovedesc existenţa laturii obiective a acelei infracţiuni.

S-a reţinut de către instanţa de apel că fapta inculpatului A. care, în calitate de administrator al I.I. B., a depus la data de 11 mai 2013 la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2013, Contractul de arendă nr. x din 20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL - în calitate de arendator - şi I.I. B. - în calitate de arendaş, înscris ce a fost anulat cu efect retroactiv de către instanţa de judecată datorită unui viciu de consimţământ, cunoscând că acel contract nu este încheiat de SC E. SRL - în calitate de arendator - prin lichidator judiciar I. SPRL, ci prin unicul asociat F. (tatăl său), care nu avea drept de administrare, obţinând astfel subvenţia în cuantum total de 78.295,59 RON, din care 66.057,32 RON din bugetul Uniunii Europene şi 12.238,27 RON din bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de administrator împuternicit al I.I. B., a depus la data de 15 mai 2014 la A.P.I.A. - Centrul Judeţean Brăila, în susţinerea cererii de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2014, acelaşi Contract de arendă nr. x/20 februarie 2013 încheiat între SC E. SRL - în calitate de arendator - şi I.I. B. - în calitate de arendaş, înscris ce fusese anulat definitiv cu efect retroactiv de către instanţa de judecată datorită unui viciu de consimţământ, la data de 25 martie 2014, în scopul autorizării la plată a subvenţiei pe suprafaţa de 85,72 ha teren agricol, atât din bugetul Uniunii Europene, cât şi din bugetul de stat, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, astfel cum este incriminată de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi ale tentativei la infracţiunea prevăzută de art. 184 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru ambele cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În cauză, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpatului:

Astfel, s-a reţinut, pe baza probelor, săvârşirea de către inculpat a acţiunii de depunere la A.P.I.A. a contractului de arendă declarat nul pentru obţinerea pe nedrept a subvenţiilor pe suprafaţă, obţinând astfel subvenţia în cuantum total de 78.295,59 RON, din care 66.057,32 RON din bugetul Uniunii Europene şi 12.238,27 RON din bugetul de stat, iar la data de 25 martie 2014, în scopul autorizării la plată a subvenţiei pe suprafaţa de 85,72 ha teren agricol, atât din bugetul Uniunii Europene, cât şi din bugetul de stat elemente care se suprapun textului de incriminare al infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi se menţionează de către apărare că nu se contestă în niciun fel situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel, această precizare este doar formală pentru că, în realitate, fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie - faptul că, la data la care s-a depus cererea de plată la A.P.I.A., pentru acordarea sprijinului agricol, nu s-a comis nicio infracţiune de către inculpatul A., iar această faptă este una de prejudiciu, constatat ca inexistent de către instanţa de contencios administrativ prin Decizia nr. 1774/2015 - porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Natura criticilor formulate de recurent ţine de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele ordinare au reţinut, pe baza probelor din dosar, existenţa infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub aspectul laturii obiective şi subiective a acesteia.

Criticile referitoare la neîntrunirea elementelor laturii obiective reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

Prin coroborarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultă că, în concepţia legiuitorului, pentru a constitui un temei de casare, trebuie să fie vorba doar despre critici care privesc latura obiectivă a infracţiunii, pe când cele ce ţin de latura subiectivă nu pot fi examinate în recurs în casaţie.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Pe cale de consecinţă, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora şi modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat invocată cu privire la Decizia civilă nr. 1774/2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, nici această critică nu poate face obiectul analizei în cadrul acestei căi de atac, iar considerentele instanţei de apel sunt corect detaliate raportat la incidenţa principiului non bis in idem.

Având în vedere că în cauză calea de atac exercitată vizează în mod formal un caz de recurs în casaţie, instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 335 din 14 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpate la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 335 din 14 martie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM