Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 423/2019 AI generated

Valuation date for confiscation of sold property: market value at judgment finality

Case Number Decizia nr. 423/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the executive objection filed by the Ministry of Public Finance (National Agency for the Administration of Public Revenue) against a final 2013 criminal decision, ordering that the value of the real estate subject to special confiscation be established as of the date the judgment became final (February 13, 2013), rather than the current market value or the original sale price, thereby resolving an enforcement impediment. The dispute arose because the original judgment mandated the special confiscation of an apartment acquired through money laundering, but the property had since been sold, preventing execution in nature; the enforcement agency sought clarification on whether to confiscate the equivalent value and, if so, at what date it should be calculated, noting that a 2017 civil judgment had also addressed the seizure. Relying on Article 598 of the Code of Criminal Procedure regarding impediments to execution and Articles 706 and 757 of the Code of Civil Procedure, the court held that the right to forced execution arises at the time the judgment becomes final, meaning the assessment for the monetary equivalent must coincide with that specific date, not the date of the original transaction or the present.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 lit. g) C. proc. pen, art. 124 C. pen, art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 35 alin. (1) C. pen; Valuation date for confiscation of sold property: market value at judgment finality: În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 124 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, îndeplinită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Keywords

AI generated
valuation date confiscation of property real property money laundering value in dispute real estate transactions

Cited Legislation

AI generated
art. 10 lit. g) C. proc. pen
b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
art. 124 C. pen
combinat cu art. 124 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A.
art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002
În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu raportat la art.
art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000
656/2002 cu raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului A.
art. 6 din Legea nr. 78/2000
raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 35 alin. (1) C. pen
b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit cele două pedepse de câte 3 ani închisoare şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002
În baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi art.
art. 118 lit. e) C. pen
656/2002 şi art. 118 lit. e) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2005 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov împotriva Deciziei penale nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a casat în parte Decizia penală nr. 25/Ap din 28 februarie 2012 şi Sentinţa penală nr. 251/S/01.06.2010, pronunţată de Tribunalul Braşov şi rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. combinat cu art. 124 C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, îndeplinită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 12 lit. a) teza a I a din Legea nr. 78/2000, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit cele două pedepse de câte 3 ani închisoare şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a apartamentului nr. x situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 349.543.468 RON (ROL) şi a fost obligat la plata acestei sume către stat.

În baza art. 163 C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 32 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei confiscate, respectiv a contravalorii apartamentului.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului din data de 9.03.2005 privind indisponibilizarea sumelor de 8.000 euro şi 20.000 dolari, sume ce au fost depuse la B. la dispoziţia parchetului potrivit notelor contabile nr. x din 29.03.2005, respectiv nr. x din 29.03.2005.

S-au menţinut restul dispoziţiilor din hotărârile atacate care nu contravin prezentei.

S-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatul A. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva aceleaşi decizii.

S-a arătat că inculpatul A. personal a dobândit - ca urmare a săvârşirii infracţiunii prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, ascunzând atât sursa (respectiv, suma de 10 miliarde de RON virată de C. Oradea în contul lui D. ca preţ de vânzare cumpărare a spaţiului comercial situat în Oradea B-dul x nr. 40), prin transferuri bancare succesive, cât şi destinaţia finală a aceleiaşi sume de bani deja menţionate - un apartament situat în jud. Bihor.

Din acest punct de vedere, s-a reţinut că din documentele contabile ale S.C. E. S.R.L. şi actele autentice de vânzare-cumpărare depuse la dosar rezultă că sub numărul x/31.03.2003 a fost autentificat la BNP F. contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în jud. Bihor înscris în CF individual Oradea nr. x şi CF colectiv nr. x Oradea cu nr. top x la y, intervenit între G. S.A. jud. Timiş prin reprezentant legal H. şi S.C. E. S.R.L. prin reprezentant legal D., preţul vânzării fiind de 852.360.000 RON (ROL), inclusiv TVA,preţul fiind efectiv virat vânzătorului potrivit ordinului de plată. Societatea vânzătoare sus-indicată a emis factura fiscală nr. x/27.03.2003 din care rezultă că preţul de vânzare a fost de 716.268.908 RON (ROL), din care valoarea TVA a fost de 13.609.109 RON (ROL).

În consecinţă, în baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 şi art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a bunului dobândit prin săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor deja descris mai sus, respectiv apartamentul nr. x situat în jud. Bihor, iar în baza art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 349.543.468 RON (ROL), care a făcut obiectul luării de mită şi-l va obliga la plata acestei sume către stat.

De asemenea, în baza art. 163 din C. proc. pen., art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi art. 32 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei confiscate, şi, respectiv a contravalorii apartamentului şi s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa procurorului din data de 9 martie 2005 privind indisponibilizarea sumelor de 8000 euro şi 20.000 dolari, sume ce au fost depuse la B. la dispoziţia parchetului, potrivit notelor contabile nr. x din 29 martie 2005, respectiv x din 29 martie 2005.

Împotriva Deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2005 a formulat contestaţie la executare Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F.

În susţinerea contestaţiei s-a arătat că, în ceea ce priveşte executarea confiscării speciale a apartamentului din Oradea, măsură de siguranţă dispusă prin hotărârea definitivă a instanţei, organele de valorificare au solicitat întabularea dreptului de proprietate al statului, cerere respinsă de OCPI Bihor pe motiv că "imobilul nu este proprietatea numitului A., ci a numitului I. care l-a dobândit în 27.02.2015 de la fostul proprietar J., reţinându-se dispoziţiile art. 893 C. civ. potrivit cărora înscrierea se poate cere doar împotriva celui care, la data înregistrării cererii, este titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută.

S-a arătat că, întrucât instanţa civilă a respins definitiv plângerea formulată de organul de valorificare, acesta s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare această măsură de siguranţă a confiscării speciale.

De asemenea, s-a menţionat că, dată fiind întreaga situaţie de fapt, organul de valorificare este în imposibilitatea de a proceda la punerea în executare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale dispusă cu privire la bunul imobil reprezentat de apartamentul nr. x situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor.

S-a precizat că, în speţă, împiedicarea la executare este generată, pe de o parte, de imposibilitatea confiscării imobilului din Oradea de la inculpatul A., acesta nefiind, în prezent, proprietarul bunului, iar pe de altă parte de lipsa unei dispoziţii exprese a instanţei de confiscare a echivalentului în RON a acestui imobil. În subsidiar, împiedicarea ar viza şi modul de stabilire a contravalorii acestui imobil confiscat, respectiv a datei în raport de care se va face evaluarea.

S-a susţinut că în hotărârea rămasă definitivă nu se specifică, în concret, dacă instanţa a avut în vedere, în ceea ce priveşte imobilul confiscat, aplicarea dispoziţiilor art. 118 alin. (4) şi nici data în raport de care urmează să fie stabilită de organul de valorificare eventuala contravaloare a bunului, motiv pentru care s-a solicitat a se constata că există un impediment la executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale dispusă prin Decizia penală nr. 836/13.02.2013. În aceste condiţii, pentru corecta aplicare a dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti, este necesară indicarea în concret a măsurii de siguranţă a confiscării în echivalent şi a modalităţii exacte de calculare a acestei contravalori.

În susţinerea solicitării s-a precizat că inculpatul a achitat prejudiciul datorat părţii civile, cheltuielile de judecată şi suma de 349.543.468 RON (ROL) reprezentând confiscare în echivalent, rămânând de executat doar măsura de siguranţă a confiscării bunului imobil menţionat anterior, iar aceasta, şi în temeiul dispoziţiilor Deciziei civile nr. 1288/AP/20.07.2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă care a respins apelul formulat de reclamantul A. Împotriva încheierii nr. 54/S/10.04.2017 a Tribunalului Braşov reţinându-se că instanţa a dispus confiscarea apartamentului de la autorului cererii de chemare în judecată şi în considerarea acestei sancţiuni a luat faţă de aceiaşi persoană măsura asiguratorie a sechestrului în vederea garantării executării confiscării. Statul Român nu a reuşit să pună în executare măsura confiscării fiind împiedicată la intabularea în vederea valorificării, iar simpla apărare a proprietarului bunurilor sechestrate în sensul că apartamentul confiscat de instanţă de la acesta nu mai este proprietatea sa nu poate înlătura rolul de garantare a executării confiscării, al sechestrului asigurator, care este încă unul activ.

De asemenea, s-a menţionat că inculpatul a formulat memorii şi chiar plângere penală organelor de valorificare solicitând reţinerea, din sumele în valută indisponibilizate asigurător de instanţă prin hotărârea penală, a contravalorii apartamentului confiscat la valoarea ce rezultă din contractul de vânzare prin care acest imobil a fost înstrăinat, concomitent cu restituirea diferenţei până la valoarea sumelor indisponibilizate (8.000 euro şi 20.000 $). S-a menţionat însă că imobilul în cauză a fost înstrăinat în anul 2003, anterior pronunţării acestei decizii penale definitive a cărei lămurire s-a solicitat, la preţul de 85.236 RON (852.360.000 RON (ROL)), iar în ianuarie 2019 acest imobil a fost evaluat la valoarea de piaţă de 368.430 RON RON (cca. 79.200 euro).

În raport de toate aceste aspecte, în măsura în care în speţă este dispusă confiscarea contravalorii acestui imobil, s-a considerat că devine esenţial să se determine în concret, de către instanţă, momentul la care urmează să fie stabilită această valoare, dată fiind perioada mare de timp ce a trecut de la înstrăinarea bunului (2003) şi oscilaţiile pieţei imobiliare.

S-au invocat dispoziţiile art. 598 C. proc. pen.: (1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...) c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11.04.2019.

Prin încheierea din data de 21 mai 2019, Completul 7 al Înaltei Curţi a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. pentru a comunica care este obiectul contestaţiei la executare.

Prin încheierea din data de 18 iunie 2019, Completul 7 al Înaltei Curţi, având în vedere precizările transmise de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., în sensul că cererea formulată are ca obiect lămurirea dispozitivului Deciziei penale nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2005, precum şi dispoziţiile art. 598 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., a dispus trimiterea contestaţiei la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice - ANAF împotriva Deciziei nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2005, privind pe intimatul A., spre competentă soluţionare completului de judecată C3, care a pronunţat hotărârea ce se execută, cu termen la data de 18 septembrie 2019.

Prin rezoluţia preşedintelui secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 111 alin. (6) ROI, s-a stabilit compunerea completului de judecată.

Examinând contestaţia la executare formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F., prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, Înalta Curte constată că este competentă să judece contestaţia formulată de Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. apreciind că obiectul dedus judecăţii îl reprezintă o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen. (contestaţie la titlu).

Potrivit dispoziţiilor art. 598 C. proc. pen.: (1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Contestaţia la executare este o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia.

Pe această cale nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanţa fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate limitativ de textul legal.

Confiscarea dispusă poartă asupra bunului în materialitatea sa. Imposibilitatea executării în natură nu se poate traduce într-un efort suplimentar implicat de procedura executării silite, ci este determinat de lipsa bunului din mâinile persoanei urmărite, vizate de măsură. Instanţa penală nu are abilitatea de a valorifica în cadrul contestaţiei la executare, buna credinţă a subdobânditorului imobilului. În prezenta cauză, la aproximativ doi ani de la rămânerea definitivă a Deciziei nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, imobilul a fost înstrăinat către I. care l-a dobândit la data de 27.02.2015 de la fostul proprietar J.

Prin Decizia nr. 19/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Complet RIL) a stabilit că: atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal, nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie. Ca urmare, bunurile determinate vor putea fi evaluate în faza executării.

Potrivit art. 706 alin. (1) C. proc. civ. Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescripţie este de 10 ani.

(2) Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.

Executorul este obligat să evalueze bunurile urmărite silit, inclusiv prin apelarea la un expert (art. 757, 835 C. proc. civ.).

Înalta Curte constată că a fost amânat momentul punerii în executare a măsurii confiscării astfel încât există o discrepanţă între valoarea imobilului de la momentul pronunţării deciziei şi valoarea din prezent. Această amânare nu poate fi imputată debitorului.

În privinţa momentului evaluării bunurilor acesta trebuie să coincidă cu momentul naşterii dreptului la executare silită, respectiv rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a luat măsura confiscării. Înalta Curte constată că valorificarea imobilului supus confiscării prin decizia a cărei lămurire se solicită trebuie stabilită în raport de momentul pronunţării deciziei, respectiv 13 februarie 2013.

În aceste condiţii de fapt şi de drept la care se adaugă art. 112 alin. (3) C. pen., măsura stabilită în sarcina inculpatului A. va viza suma de bani reprezentând contravaloarea imobilului la data pronunţării hotărârii definitive prin care s-a dispus confiscarea specială, iar nu valoarea trecută în contractul de vânzare-cumpărare. În condiţiile dispunerii măsurii confiscării, evaluarea bunului va avea în vedere data rămânerii definitive a hotărârii deoarece la acel moment se "naşte" posibilitatea valorificării sale prin procedura executării silite, se "naşte" dreptul de a obţine executarea silită. În măsura în care executarea asupra bunului propriu-zis (imobilului) nu poate sau nu mai poate fi pusă în executare se va confisca o sumă egală cu valoarea bunului la data naşterii dreptului de a cere executarea silită.

Conchizând, se constată că valoarea imobilului se stabileşte la momentul pronunţării deciziei a cărei lămurire se solicită, respectiv 13 februarie 2013.

Văzând dispoziţiile art. 275 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. împotriva Deciziei nr. 836 din 13 februarie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2005.

Constată că valoarea imobilului supus măsurii confiscării se stabileşte la momentul pronunţării deciziei, respectiv la data de 13 februarie 2013.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 septembrie 2019.

Procesat de GGC - NN