Sentence consolidation request thwarted by absolute nullity due to absence of mandatory anti-corruption prosecutor participation

Deliberând asupra contestaţiilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019:

Prin Sentinţa penală nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a respins cererea de modificare pedeapsă formulată de condamnat A. şi în temeiul art. 272 din C. proc. pen. s-a dispus plata din bugetul Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa a onorariului avocat pentru acordare asistenţă juridică, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că la data de 23 aprilie 2019, a fost formulată de către condamnatul A., o cerere de modificare pedepse, întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., invocând incidenţa regulilor privind concursul, în referire la pedepsele stabilite şi aplicate în mod succesiv, prin sentinţa penală nr. 1384 din 19 noiembrie 2017 a Judecătoriei Constanţa, respectiv, prin Sentinţa penală nr. 532 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Constanţa şi prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Prin Sentinţa penală nr. 176 din 22 mai 2019, Judecătoria Medgidia şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Pentru lămurirea instanţei, au fost solicitate şi depuse la dosar hotărârile referite şi mandatele de executare emise în baza acestora.

S-a reţinut, în esenţă, că cererea formulată de condamnat tinde la repunerea în individualitatea lor a pedepselor stabilite prin hotărârile judecătoreşti pronunţate faţă de acesta, în vederea contopirii acestora potrivit regulilor aplicabile la concursul de infracţiuni, cu efectele de deductibilitate integrală a perioadelor executate în baza mandatelor de executare în mod succesiv emise.

Analizând cererea de faţă, în raport de conţinutul sentinţelor invocate şi a mandatelor de executare emise în baza acestora, instanţa a respins, ca nefondată, cererea de modificare pedepse formulată de către condamnat, pentru următoarele considerente:

S-a constatat că faptele reţinute ca săvârşite de către condamnat în cele trei sentinţe se încadrează ca şi cronologie şi efecte juridice în regulile privind concursul de infracţiuni, niciuna dintre ele nefiind săvârşită ulterior condamnării definitive pentru o infracţiune comisă anterior.

Totuşi, normele generale privind stabilirea pedepsei rezultante, potrivit regulilor aplicabile concursului de infracţiuni au efecte diferite în raport de legea aplicabilă, în concret, în raport de aplicarea C. pen. din 1969 sau a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

La examinarea concretă a modului de stabilire a pedepselor individuale şi aplicare a pedepsei rezultante, s-a constatat că, în ce priveşte condamnarea dispusă faţă de inculpat prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au aplicat regulile de compunere mai favorabile din C. pen. 1969, ce au ultraactivat potrivit art. 5 din C. pen. nou, iar în ce priveşte condamnările dispuse prin sentinţa penală nr. 1384 din 19 noiembrie 2015 şi, respectiv, Sentinţa penală nr. 532 din 28 aprilie 2016, ambele ale Judecătoriei Constanţa, s-au aplicat regulile de compunere stabilite potrivit Legii nr. 286/2009, cele din urmă având un regim mai puţin favorabil, de compunere, în sensul că aplicarea unui spor de o treime din cuantumul total al celorlalte pedepse stabilite la pedeapsa având cuantumul cel mai mare, este obligatorie.

De asemenea, s-a constatat că prin Sentinţa nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală nu s-a anulat liberarea condiţionată dispusă în ce priveşte executarea pedepsei prin Sentinţa penală nr. 2841 din 17 noiembrie 2018 a Judecătoriei Medgidia, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 vizând pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 532 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Constanţa.

S-a apreciat că admiterea cererii de modificare în modalitatea cerută de condamnat, dacă ar fi posibilă, ar înrăutăţi situaţia juridică a condamnatului în propria acţiune judiciară formulată, în măsura în care, potrivit art. 105 alin. (1) din C. pen., pentru a deduce din o eventuală pedeapsă rezultantă aplicată prin efectul admiterii cererii de modificare, toate perioadele executate, inclusiv cele anterior liberării condiţionate, ar fi necesar ca instanţa sesizată cu o cerere de modificare să anuleze liberarea condiţionată.

În măsura în care nu s-a descoperit, până la expirarea termenului de supraveghere, o nouă infracţiune săvârşită în interiorul acestui termen, pedeapsa rezultantă anterior s-a considerat executată, dispoziţiile art. 43 alin. (5) din C. pen. excluzând posibilitatea contopirii în această ipoteză.

De altfel, în acelaşi sens s-a menţionat că sunt şi prevederile art. 588 alin. (1) din C. proc. pen., care conferă aptitudinea de a se pronunţa asupra anulării liberării condiţionate prevăzute la art. 105 alin. (1) din C. pen., instanţei care judecă cauza în fond asupra infracţiunii care atrage anularea.

În speţă, aceasta a fost Curtea de Apel Bucureşti şi s-a pronunţat prin Sentinţa nr. 106/F din 9 iunie 2016, asupra infracţiunii care, eventual, ar fi putut să atragă anularea fără a face aplicarea art. 105 alin. (1) din C. pen.

Faţă de toate aceste argumente, constatând că aplicarea regulilor privind concursul nu mai este posibilă în raport de alte pedepse ce nu au fost stabilite prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi chiar dacă ar fi fost posibilă, ar fi înrăutăţit situaţia condamnatului în propria acţiune judiciară întrucât, în concret, aplicând regulile de compunere din Noul C. pen., s-a reţinut că pedeapsa principală rezultantă ce ar fi trebuit să fie aplicată, ar fi avut cuantumul de 6 ani şi 6 luni închisoare, s-a respins cererea formulată de condamnat.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestaţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi condamnatul A..

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a criticat sub aspectul de nelegalitate, arătând că în mod greşit Curtea de Apel Constanţa a apreciat, raportat la modul de compunere al instanţei, că dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pot fi interpretate în sensul indicat mai sus, respectiv faptul că în cauză era necesară constatarea existenţei şi a unei etape de urmărire penală efectuată de DNA.

S-a susţinut că sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 - judecata "oricăror alte cereri" în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie este atotcuprinzătoare, nu face vreo distincţie privind faza procesului penal sau obiectul cererii şi, astfel, include şi demersul judiciar, cum este cel de faţă.

În consecinţă, observând că în cauza în care a fost pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 cercetarea penală a fost efectuată de DNA, s-a apreciat că la judecata prezentei cauze trebuia să participe un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

A invocat şi motive de netemeinicie, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. (1) din C. pen., în cuprinsul acestui articol făcându-se referire la descoperirea săvârşirii unei infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă, petentul fiind în executarea pedepsei anterioare în timp ce era judecat de Curtea de Apel Bucureşti.

Pe acest aspect, în esenţă, a solicitat admiterea cererii formulate, apreciind că în cauză sunt aplicabile regulile de compunere a pedepsei rezultante prevăzute în noul C. pen., întrucât faptele pentru care a fost condamnat de Judecătoria Constanţa prin Sentinţa penală nr. 532 din 28 aprilie 2016 au fost săvârşite la datele de 9 aprilie 2015, respectiv 15 aprilie 2015; pedeapsa rezultantă, aşa cum a arătat şi prima instanţă, ar fi de 6 ani şi 6 luni închisoare, urmând a fi reţinută şi pedeapsa complementară aplicată prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti; deducerea perioadelor executate: 10 iulie 2012 - 5 octombrie 2012 conform sentinţei penale nr. 106/F din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, 16 octombrie 2013 - 21 octombrie 2013 conform Sentinţei penale nr. 532 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Constanţa, 24 decembrie 2015 - 13 noiembrie 2018 conform Sentinţei penale 2841 din 7 noiembrie 2018 a Judecătoriei Medgidia, la care se adaugă 186 zile considerate executate conform art. 551 alin. (1) din Legea 253/2014.

S-a arătat că se poate observa că, dacă în urma contopirii pedepselor, se adaugă un spor de 3 ani închisoare, perioada de dedus este mai mare, de aproximativ 3 ani şi 7 luni închisoare, astfel încât nu se poate vorbi despre înrăutăţirea situaţiei condamnatului.

Contestatorul condamnat A. a solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei şi rejudecând admiterea cererii de contopire în sensul aplicării unei singure pedepse rezultante din care să se deducă perioada arestului

Înalta Curte, examinând contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt fondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Prin cererea formulată la data de 23 mai 2019 la Judecătoria Medgidia, petentul condamnat A. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţele penale nr. 1384 din 19 noiembrie 2017 a Judecătoriei Constanţa, nr. 532 din 28 aprilie 2016 a Judecătoriei Constanţa şi nr. 106/F/din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, cu deducerea perioadei pe care a executat-o deja.

Din actele aflate la dosarul cauzei se reţine că petentul se află în executarea Mandatului de executare nr. x din 15 aprilie 2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti (pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală).

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "La judecarea cauzelor şi soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie potrivit legii vechi, precum şi a celor care au rămas în competenţa acesteia în condiţiile alin. (1), participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie".

De asemenea, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii absolute încălcarea dispoziţiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie.

Înalta Curte observa că în cauza în care a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti a fost efectuată cercetarea penală de Direcţia Naţională Anticorupţie (Rechizitoriul nr. x/2012 din 1 iulie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie), şi de asemenea, la judecarea cauzei de către aceasta instanţa a participat procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Raportat la faptul că cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie în cauza în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 106/F din 9 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti şi faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora la judecarea oricăror alte cereri în care cercetarea penală a fost efectuată de Direcţia Naţională Anticorupţie, participă procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Înalta Curte apreciază ca la soluţionarea cererii de contopire a pedepselor formulată de petentul A. se impunea să participe un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nu din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cum în mod greşit s-a procedat.

Din aceasta perspectivă Înalta Curte constatata necompetenţa funcţională a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa care a participat la judecata prezentei cauze în primă instanţă, ceea ce echivalează cu absenţa acestuia, deşi participarea sa era obligatorie conform legii, atrăgând incidenţa nulităţii absolute prev. de art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., cu consecinţa rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Constanţa, care va proceda conform celor precizate.

În aceste împrejurări, Curtea este pusă în imposibilitatea obiectivă de a analiza motivele de contestaţie declarate de petentul condamnat A. şi în subsidiar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa cu privire la netemeinicia Sentinţei penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa însă, pentru argumentele prezentate ce vizează nelegalitatea hotărârii judecătoreşti, mai exact opozabilitatea cazului de nulitate absoluta prev. de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în considerarea dreptului la apărare şi pentru egalitate de arme în faţa primei instanţe, va fi admisa şi contestaţia formulată de aceasta.

Curtea constată că soluţia se impune relativ la cele ce preced, la care se adaugă garantarea respectării dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală consacrat de art. 2, Protocol 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în contextul în care neparticiparea procurorului competent funcţional, echivalează cu o nelegala judecata în primă instanţă, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în contestaţie privează partea de calea de atac, instanţa de control judiciar având obligaţia de a se asigura că drepturile garantate de Convenţie "să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii". Este adevărat că în dreptul procesual penal român contestaţia constituie o cale de atac devolutivă, în sensul că instanţa de control judiciar având plenitudine de jurisdicţie, poate reaprecia şi statua asupra aspectelor cu care este învestită, însă această caracteristică nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situaţiei de fapt, contestaţia fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, control judiciar ce nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă.

Mai mult, având în vedere procedura ce vizează cererea de contopire pedepse (art. 585 C. proc. pen.)ce are consecinţe, printre altele, şi asupra libertăţii persoanei vizate condamnate, Înalta Curte apreciază că petentul condamnat trebuie să beneficieze de toate drepturile şi garanţiile unui proces echitabil, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi să uziteze dacă consideră necesar, în mod efectiv, de o cale de atac. (art. 2 Protocolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

În caz contrar, Înalta Curte consideră că, în speţă, privarea condamnatului de un al doilea grad de jurisdicţie ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicţie, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţie.

Sintetizând, având în vedere că la judecarea prezentei cauze a participat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi nu din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. va admite contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru ca la judecarea cauzei să participe un procuror din cadrul Direcţia Naţională Anticorupţie.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiilor declarate rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 106/P din data de 22 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiilor declarate rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul intimat-condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM