Inadmissibility of execution objection challenging substantive penalty calculation in cumulative offenses

Deliberând asupra contestaţiei declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din data de 9 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016:

Prin decizia penală nr. 3/A din data de 9 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 s-a respins, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A., împotriva Deciziei penale nr. 1633/A din 1 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2012, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1965 din 27 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi în temeiul art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din C. proc. pen. şi s-a dispus declinarea contestaţiei la executare formulată de petentul condamnat A., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.

În fapt, s-a reţinut că la data de 13 august 2018, sub nr. x/2018 a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A. cu privire la Decizia penală nr. 1633 din 1 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2012. S-a reţinut că această contestaţie la executare a fost îndreptată prin adresa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din data de 9 august 2018, emisă în Dosarul nr. x/2012, constatându-se că Tribunalul Bucureşti, secţia penală este instanţă de executare.

Pentru primul termen de judecată, din data de 5 septembrie 2018, s-a depus la dosar cererea formulată de petentul-condamnat A. - transmisă prin fax, de la locul de deţinere (Penitenciarul Mărgineni), prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reprezentat fiind de apărătorul ales, avocat B., cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 364 alin. (4) din C. proc. pen. La acelaşi termen, din oficiu, s-a pus în discuţie declinarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, care a pronunţat decizia penală referitor la dispozitivul căreia se învederează în contestaţia la executare cum că ar exista neclarităţi, întrucât sunt invocate de către petentul-condamnat două temeiuri de drept, art. 598 alin. (1) lit. c) şi art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 10 decembrie 2018, sub nr. x/2018.

Contestatorul-condamnat a depus la dosar, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, o cerere prin care a solicitat ca judecarea acesteia să se facă în lipsă. Petentul condamnat A. a depus la dosar decizia penală nr. 1633/A din 01 noiembrie 2016. Contestaţia formulată de petentul condamnat A. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 461 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen.

În motivarea contestaţiei, petentul, în esenţă, a arătat că, din dispozitivului deciziei penale, se observă că instanţa a stabilit ca fiind legea penală mai favorabilă legea veche, respectiv C. pen. din 1969, condiţii în care, apare logică şi legală motivarea în sensul că pedeapsa va fi "sporită în mod succesiv, în condiţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969". Nelegalitatea dispoziţiei şi totodată nelămurirea care se iveşte cu privire la calculul sporului rezidă în textul art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, care arată că:

"în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează: b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani".

Se poate observa în acest sens că sporul aplicat de instanţă, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 este de 11 ani, ceea ce contravine dispoziţiilor legale în materie.

În mod evident, deşi indică dispoziţiile legii vechi, instanţa a calculat sporul făcând aplicarea nelegală a dispoziţiilor art. 39 din C. pen. din 2010, încălcând astfel dispoziţiile imperative ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014. Practic, prin aplicarea sporului de 11 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 din C. pen. din 2010, instanţa de judecată a creat o lex tertia, aspect cenzurat şi interzis în urma Deciziei Curţii Constituţionale.

Faţă de toate cele arătate, petentul a solicitat să se aibă în vedere, pe de o parte că există o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută în sensul analizei de constituţionalitate a acesteia în raport de sporul aplicat, iar pe de altă parte, există în mod evident un motiv de micşorare a cuantumului pedepsei aplicate, prin sporului aplicarea în mod legal, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. La redozarea pedepselor, a solicitat petentul să se aibă în vedere dispoziţiile Decizie Curţii Constituţionale nr. 368 din 30 mai 2017 prin care s-a stabilit cu putere obligatorie că "sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională".

Astfel, singura concluzie care se poate desprinde este aceea că petentul trebuie să fie reanalizate pedepsele succesive stabilite pentru aceiaşi infracţiune, săvârşită împotriva mai multor subiecţi pasivi, constatându-se astfel caracterul continuat al unei singure infracţiuni, cu consecinţele de redoare a cuantumului pedepsei. A solicitat petentul admiterea contestaţiei la executare, iar cu ocazia analizei de legalitate să se aibă în vedere aspectele invocate, respectiv stabilirea pedepsei, fără aplicarea unui alt spor, dat fiind starea de sănătate precară a acestuia şi vârsta înaintată. În situaţia în care se va considera necesară aplicarea unui spor al pedepsei, a solicitat petentul să se facă aplicarea reală şi corectă a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. şi să aplice un spor de maxim 5 ani, dar orientat spre minimul posibil.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1873 din 4 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a dispus următoarele:

I. În conformitate cu disp. art. 5 din C. pen., în interpretarea obligatorie dată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 publicată în M.Of. al României nr. 370 din 20 mai 2014, a constatat ca lege penală mai favorabilă în cazul inculpatului A. legea veche, respectiv C. pen. din anul 1969.

1. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicare art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, (conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012), pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat.

2. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 26 din Codul penal din anul 1969 raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. din anul 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi a disp. art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale (conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată.

3. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din anul 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi a disp. art. 5 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 13 ani şi 4 luni închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 lit. c) referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale (conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012), pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

4. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 29 (fost art. 23) alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi cu aplicare art. 5 C. pen. l-a condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

5. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 26 C. pen. din anul 1969 raportat la art. 273 - 274 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi a disp. art. 5 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969,referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale (conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea de acte falsificate la autoritatea vamală de două sau mai multe persoane.

6. În temeiul disp. art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi art. 26 C. pen. din anul 1969 raportat la art. 20 C. pen. din anul 1969 şi art. 215 alin. (1) şi (5) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., precum şi a disp. art. 5 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale (conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012), pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, în formă continuată, în calitate de complice.

A constatat că faptele deduse judecăţii şi pentru care s-a dispus condamnarea prin prezenta hotărâre sunt concurente cu cele pentru care inculpatului A. i s-a aplicat, prin Sentinţa penală nr. 3 din 2 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 385 din 26 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pedeapsa rezultantă de 23 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen.(cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 23 ani şi 4 luni închisoare în pedepsele componente, astfel cum au fost acestea stabilite prin sentinţa penală definitivă mai sus menţionată, respectiv: - 13 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) din C. pen.(din anul 1969); -3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969; -2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002; -12 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012; -5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. - 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.

În temeiul disp. art. 33 alin. (1) lit. a) - 34 alin. (1) lit. b), art. 35 C. pen. din anul 1969 şi art. 36 alin. (1) din acelaşi C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni închisoare, sporită în mod succesiv, în condiţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din anul 1969 cu 10 ani, inculpatul având în final de executat o pedeapsă de 23 de ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului următoarelor drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii(cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5(cinci) ani, după executarea pedepsei principale, (conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012).

În conformitate cu disp. art. 404 alin. (5) din C. proc. pen. şi art. 71 din C. pen. din 1969, persoana condamnată este lipsită de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1969 (lit. c) referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).

În conformitate cu disp. art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen. a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul A.(MAP nr. 2/J din 2 august 2013 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2012).

În conformitate cu disp. art. 404 alin. (4) lit. (a) din C. proc. pen., art. 36 alin. (3) din C. pen. din 1969 şi art. 88 din acelaşi C. pen. a dedus din pedeapsa de 23 de ani şi 4(patru) luni închisoare perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv de la 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum şi perioada executată de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Prin Decizia penală nr. 1633/A din 1 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2012 s-au dispus următoarele:

- schimbarea încadrării juridice data prin actul de sesizare al instanţei privitor la infracţiunea de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. în calitate de complice, din dispoziţiile art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 13 şi art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 în disp. art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

- descontopirea pedepsei rezultanta de 23 de ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), şi g) din C. pen. (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului A., în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, şi înlătură sporul de 10 ani închisoare.

În baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a fost încetat procesul penal fata de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire de acte falsificate la autoritatea vamală în formă continuată prevăzuta de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Au fost menţinute pedepsele principale de 10 ani închisoare, 12 ani închisoare, 13 ani şi 4 luni închisoare, 6 ani închisoare, 6 ani închisoare, stabilite de instanţa de fond pentru celelalte infracţiuni deduse judecăţii - prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. din anul 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., art. 5 C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din anul 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., art. 5 C. pen., art. 29 (fost art. 23) alin. (1) lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., art. 5 C. pen., şi art. 26 C. pen. din anul 1969 raportat la art. 20 C. pen. din anul 1969 şi art. 215 alin. (1) şi (5) din vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi C. pen., art. 5 C. pen. - precum şi pedepsele complementare şi accesorii aplicate pentru aceleaşi infracţiuni.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 23 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), şi g) C. pen. (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale aplicata inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 3 din 2 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 385 din 26 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în pedepsele componente, respectiv: - 13 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 şi la art. 189 alin. (1) şi (2) din C. pen. (din anul 1969); - 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzuta de art. 143 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 din C. pen. (1969); - 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969); - 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002; - 12 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012; - 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. - 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. - sporul de 10 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 33 alin. (1) lit. a) - 34 alin. (1) lit. b), art. 35 C. pen. din 1969 şi art. 36 alin. (1) din acelaşi C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni închisoare, sporită în mod succesiv, în condiţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 cu 11 ani, inculpatul având în final de executat o pedeapsă de 24 de ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului următoarelor drepturi: dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (cu referire la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale) pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969 (lit. c) referitor la dreptul de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale).

În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus din pedeapsa de 24 de ani şi 4 luni închisoare perioada în care inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv de la 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum şi perioada executată de la data de 19 iulie 2013 la zi.

În baza art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice data prin actul de sesizare privitor la infracţiunea de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. în calitate de complice, din dispoziţiile art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 13 şi art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 în disp. art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969.

A fost descontopită pedeapsa rezultanta de 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, şi înlătură sporul de 2 ani închisoare.

Prin contestaţia la executare care face obiectul prezentei, condamnatul A. a invocat prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. pe considerentul ca ar exista o nelămurire cu privire la hotărârea ce se executa, respectiv dispozitivul Deciziei penale nr. 1633/A din 1 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penala în Dosarul nr. x/2012, arătând în esenţă ca sporul de 11 ani închisoare ce i-a fost aplicat de instanţa de apel este nelegal, procedându-se la combinarea prevederilor din vechiul C. pen. şi actuala reglementare în materia concursului de infracţiuni.

Curtea a reţinut însa că dispozitivul deciziei anterior menţionate nu conţine dispoziţii contradictorii ori de natura a pune probleme de interpretare (aspect care de altfel nu a fost contestat de condamnat prin intermediul prezentei cai de atac) iar prin urmare nu este necesar a fi lămurit, putându-se lesne observa că petentul, prin motivele dezvoltate atât în scris, cât şi oral la termenul la care au avut loc dezbaterile, contesta practic legalitatea soluţiei adoptate de instanţa de control judiciar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, aspect care însă nu poate face obiectul contestaţiei la executare întrucât s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat.

În plus, Curtea a reţinut că alegaţiile petentului referitoare la nelegala aplicare a sporului de către instanţa de apel este neîntemeiată, întrucât aşa cum rezultă din chiar considerentele hotărârii, în contextul în care s-a stabilit că legea penala mai favorabilă este vechiul C. pen., instanţa a realizat operaţiunea de contopire a pedepselor conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, aplicând sporul de 11 ani în doua trepte, posibilitate reglementată expres de acest text de lege (când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special - prima treapta -, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani - a doua treapta).

Astfel, în considerarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, inculpatului A. i-a fost aplicata pedeapsa cea mai grea de 13 ani şi 4 luni închisoare, stabilita pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, pedeapsa care în prima treaptă a fost sporită până la maximul sau special de 20 de ani închisoare prevăzut de legiuitor (practic s-au adăugat 6 ani şi 8 luni la pedeapsa de 13 ani şi 4 luni închisoare), iar în a doua treaptă acest maxim a fost sporit cu încă 4 ani şi 4 luni, reţinându-se o pedeapsă de 20 de ani închisoare (aşadar la nivelul maxim permis în prima etapă) nu este îndestulătoare pentru a se realiza reeducarea inculpatului, ajungându-se astfel, în final, la aplicarea unui spor total de 11 ani închisoare.

Faţă de cele expuse, Curtea, reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a respins, ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul A., împotriva Deciziei penale nr. 1633/A din 01 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2012.

Împotriva acestei decizii, la data de 15 ianuarie 2019, a declarat contestaţie contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu la termenul de judecată din 2 aprilie 2019, când a fost amânată cauza pentru motive legate de apărare la data de 28 mai 2019, şi ulterior la data de 17 septembrie 2019.

În cererea formulată, contestatorul condamnat A. a solicitat admiterea contestaţiei, întrucât sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, iar hotărârea atacată nu este definitivă având în vedere dispoziţiile art. 599 alin. (1) rap la art. 597 alin. (7) din C. proc. pen.

Examinând contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din data de 9 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reţine că argumentele invocate de contestatorul condamnat A. în contestaţia sa la executare vizează cazul în care se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau o împiedicare la executare şi reglementat de dispoziţiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive.

Înalta Curte constată că prezenta contestaţie la executare priveşte Decizia penală nr. 1633/A din 1 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul penal nr. x/2012, care constituie hotărârea pronunţată de instanţa de apel, ca ultim grad de jurisdicţie ordinară.

Potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (7) şi (8) din C. proc. pen. hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare, iar alin. (8) prevede că judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate, iar decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă.

Potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau 6, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având în vedere că cererea de contestaţie la executare formulată de contestatorul condamnat A. vizează Decizia penală nr. 1633/A din 1 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în calea de atac a apelului, în raport cu dispoziţiile anterior menţionate, se constată că această împrejurare determină inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

În cauză, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei pronunţate în apel, şi cum hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită nu este supusă vreunei căi de atac, şi hotărârea pronunţată în contestaţia la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. este definitivă, contestatorului nefiindu-i recunoscută calea de atac

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Prin urmare, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din data de 9 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi alin. (6) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 79 RON, va rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 3/A din data de 9 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatorul condamnat A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 79 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM