Scope of Cassation Review: Rejection of Challenges to Factual Findings Regarding Falsity of Documents in EU Fund Fraud

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 285 din 23 aprilie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Săveni a fost condamnat inculpatul A., după cum urmează:

- pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea (...) cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. nr. 187/2012, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare.

- pentru săvârşirea infracţiunii de "înşelăciune" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen., art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea şi anume de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.

În baza art. 81 C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen., art. 15 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen.1968 şi art. 5 C. pen., art. 15 din Legea nr. 187/2012, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. 1968 şi art. 15 din Legea nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni şi art. 84 C. pen. 1968 şi art. 15 din Legea nr. 187/2012, privind neexecutarea obligaţiilor civile.

În baza dispoziţiilor art. 65 C. pen., cu reţinerea art. 5 C. pen., art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a constatat că inculpatului nu i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.835,39 RON, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi începând cu data de 25 aprilie 2013 până la plata acestora, către partea civilă menţionată.

Împotriva acestei sentinţe a fost declarat apel de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de către inculpaţii A., B. şi C.

Prin Decizia penală nr. 3 din data de 8 ianuarie 2016, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi de inculpaţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 285 din 23 aprilie 2014 a Judecătoriei Săveni.

De asemenea, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Botoşani, întrucât de la data investirii primei instanţe şi până la soluţionarea cauzei în apel au intervenit modificări legislative prin intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind noul C. proc. pen., care în art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. stabileşte în sarcina tribunalului competenţa de a judeca în primă instanţă infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţia Naţională Anticorupţie dacă nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe ierarhic superioare, cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei competente, respectiv Tribunalul Botoşani.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 25 februarie 2016.

Prin Sentinţa penală nr. 149 din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Botoşani, a fost admisă schimbarea încadrării juridice invocată din oficiu, din infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor în formă continuată prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în oricare din formele incriminării, cu aplicarea art. 5 C. pen., în concurs ideal cu infracţiunea de "înşelăciune" în formă continuată, cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru inculpatul A. şi pentru aceleaşi infracţiuni, în formă tentată doar pentru fiecare dintre inculpaţii B. şi C., în câte o infracţiune unică prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în oricare din formele incriminării, cu aplicarea art. C. pen., respectiv pentru autorat, cu reţinerea formei continuate, privind pe inculpatul A., şi a câte unei forme tentate pentru fiecare din ceilalţi doi inculpaţi, respectiv B. şi C.

Inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor prevăzută şi pedepsită de art. 181, alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 lit. a) şi c), art. 76 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81, art. 82 şi art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii pe timp de 3 ani şi 6 luni, care constituie termen de încercare.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., art. 19 din Legea nr. 255 din 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind C. proc. pen. raportat la art. 181 C. pen. 1969 raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpatul B. a fost achitat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de "folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor", prevăzută şi pedepsită de art. 184 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost aplicată inculpatului sancţiunea administrativă constând în amenda în cuantum de 1.000 RON.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpatul C. a fost achitat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de "folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor", prevăzută şi pedepsită de art. 184 raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen. şi art. 998, 1003 C. civ. 1864, s-a constatat reparat de către inculpatul A. prejudiciul cauzat părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă în privinţa inculpaţilor B. şi C..

Împotriva sentinţei penale nr. 149 din data de 13 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Botoşani a declarat apel Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava şi inculpaţii A., B. şi C.

Prin decizia penală nr. 405 din data de 15 aprilie 2019 a Curţii de Apel Suceava au fost admise apelurile formulate de către inculpaţii B. şi C., precum şi de către DNA - ST Suceava cu privire la aceşti doi inculpaţi, împotriva Sentinţei penale nr. 149 din 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Botoşani, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată, în ceea ce priveşte inculpaţii B. şi C. şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Botoşani.

Totodată, în baza art. 46 C. proc. pen., s-a dispus, disjungerea cauzei având ca obiect apelurile formulate de inculpatul A. şi DNA - ST Suceava cu privire la inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 149 din 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Botoşani.

Astfel, cauza a fost înregistrată, la data de 15 aprilie 2019, pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. x/2019.

Prin Decizia penală nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 149 din data de 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Botoşani, cu obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de DNA - ST Suceava împotriva Sentinţei penale nr. 149 din dată de 13 noiembrie 2018 a Tribunalului Botoşani.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, în rejudecare, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. au fost desfiinţate următoarele înscrisuri: cererile unice de plată x din 14 mai 2008, y din 15 mai 2009 şi z din 17 mai 2010, formularele M2 nr. 288 din 30 mai 2008 şi nr. 172 din 25 mai 2010 şi Contractele de arendă x din 12 iunie 2008 (exemplarul depus la APIA Botoşani - Centrul Local Săveni) şi nr. 389 din 12 iunie 2008 (exemplarul depus la APIA Botoşani - Centrul Local Săveni).

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt în contradicţie cu decizia pronunţată.

Împotriva Deciziei nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs în casaţie inculpatul A., în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, prin cererea formulată a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., casarea hotărârii atacate cu consecinţa achitării inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., sub aspectul comiterii infracţiunii de "folosire sau prezentare de documente şi declaraţii false, inexacte ori incomplete care au ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor", prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 74 lit. a) şi c), art. 76 C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen., întrucât fapta nu întruneşte elementele de tipicitate impuse de norma de incriminare, ceea ce echivalează cu o neprevedere în legea penală.

A susţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind îndeplinit unul din elemente constituite ale infracţiunii, respectiv latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că se subsumează noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală şi situaţia în care faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, precum şi situaţia în care elementele de fapt reţinute nu se găsesc în conţinutul legal al infracţiunii.

Apărarea inculpatului a făcut referiri la dispoziţiile art. 15 C. pen. şi art. 16 alin. (1) C. pen., menţionând că nu este suficient să fie identificată o infracţiune în C. pen., fiind necesar să existe o suprapunere a faptei în materialitatea ei peste norma de incriminare şi apoi, se impune a se stabili dacă există acţiunea sau inacţiunea incriminată, dacă fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, dacă este nejustificată şi îi este imputabilă persoanei.

S-a susţinut că singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective nu poate fi decât cel de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Având în vedere consideraţiile teoretice expuse în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, apărarea inculpatului a arătat că, din materialul probator administrat rezultă că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat.

S-a mai susţinut că trăsăturile faptei concrete trebuie să corespundă cu cele ale faptei descrise în norma de incriminare; această concordanţă se analizează comparându-se fapta concretă cu modelul legal sub aspectul condiţiilor obiective, adică a condiţiilor privitoare la obiect şi latura obiectivă.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie inculpatul a precizat că pe parcursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel, inculpatul a invocat în mod constant lipsa laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, motivat de împrejurarea că înscrisurile depuse la APIA- Centrul local Săveni în cadrul dosarului pentru acordarea de subvenţii agricole pentru campaniile agricole 2008 - 2010 nu au avut un caracter fals sau nereal.

S-a arătat că, în fapt, inculpatul deţinea şi exploata toate suprafeţele de teren pentru care a solicitat sprijin financiar, în concordanţă cu prevederile O.U.G. nr. 125/2006; instanţele de judecată au apreciat caracterul fals al acestor înscrisuri numai printr-o interpretare largă a prevederilor acestui act normativ care nu îndeplinea în acelaşi timp condiţiile de previzibilitate şi predictibilitate care să permită înţelegerea întocmai a condiţiilor ce trebuie îndeplinite de către beneficiarul subvenţiilor.

De asemenea, având în vedere că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că a utilizat şi exploatat toate suprafeţele de teren pentru care a solicitat sprijin financiar, apărarea inculpatului apreciază că acesta a fost corect acordat. Însă în ipoteza în care s-ar aprecia că înscrisurile ce fac dovada acestei utilizări nu fac parte dintre cele prevăzute de lege pentru acordarea subvenţiilor, a arătat că această împrejurare poate atrage cel mult restituirea sumelor primite de beneficiar cu acest titlu, neputând însă întruni latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Prin recursul în casaţie formulat, apărarea inculpatului a menţionat că, din modalitatea de descriere reţinută de instanţele judecătoreşti, rezultă că cererile de acordare a subvenţiilor şi formularele de declarare a suprafeţelor de teren au avut la bază înscrisuri pe care, ulterior, organele judiciare le-au considerat inexacte sau neconforme dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 125/2006 precum şi art. 4 din OMADR nr. 246/2008 (act cu caracter normativ nepublicat la acea dată); singurele documente cu privire la care s-a invocat faptul că ar fi falsificate au fost cele două contracte de arendă care purtau o dată de înregistrare la Primăria comunei Vlăsineşti diferită de cea inserată pe exemplarele depuse la APIA, dată ulterioară depunerii şi completării dosarului pentru acordarea sprijinului financiar.

Or, inculpatul a apreciat că, din modalitatea descrisă în hotărârile judecătoreşti atacate, faptele nu pot constitui elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit dispoziţiilor de ansamblu ale Regulamentului (CE) nr. 73/2009 şi 1122/2009 beneficiază de plăţile directe în cadrul sistemelor de ajutor agricultorii care declară suprafaţa agricolă ce este utilizată şi exploatată în scopuri agricole şi care este menţinută în bune condiţii agricole şi de mediu.

S-a arătat că, în cauză, documentaţia depusă la dosar atestă că inculpatul este proprietarul unei baze complexe de mecanizare pentru agricultură, fiind realizate efectiv, cu sprijinul mecanizatorilor agricoli audiaţi în calitate de martori, lucrările agricole efectuate pe toate suprafeţele de teren declarate în cererile de acordare a sprijinului financiar, astfel încât se consideră că principala condiţie impusă de lege pentru accesarea fondurilor speciale a fost îndeplinită fără rezerve.

În ceea ce priveşte contractele de arendă ce ar fi fost antedatate, s-a arătat că, în realitate acestea au fost încheiate în fapt cu mult înainte de data înregistrării lor la primărie, la acea dată fiind îndeplinite doar condiţiile de formă ale acestora, terenurile fiind în realitate în exploatarea inculpatului încă din primăvara anului respectiv, folosinţa şi utilizarea acestora fiind menţinută şi în campaniile agricole următoare, respectiv pe anii 2009 şi 2010.

De asemenea, a mai susţinut că fapta de a fi antedatat sau de a modifica data încheierii acestor contracte nu prezintă relevanţă din prisma cerinţelor prevăzute în norma de incriminare a dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 78/2000, câtă vreme suprafeţele de teren respective au fost exploatate iar acordarea subvenţiei a avut la bază însuşi faptul exploatării (utilizării) şi nu doar înscrisul (contract de arendă) ce dovedea scriptic această împrejurare, proba exploatării efective fiind făcută prin alte mijloace de probă.

Pe de altă parte, s-a susţinut că inculpatul nu a avut cunoştinţă de Ordinul MADR, acesta nefiind publicat, reprezentanţii APIA permiţând în fapt întocmirea dosarelor şi primind cererile pentru acordarea subvenţiilor pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere şi acceptând în cunoştinţă de cauză împrejurarea că parte din terenurile utilizate erau deţinute chiar şi numai pe baza încheierii unor înscrisuri sub semnătură privată sau a unor înţelegeri verbale cu proprietarii reali ai terenurilor.

Or, aşa cum s-a subliniat şi în jurisprudenţa europeană, legea trebuie să fie caracterizată de accesibilitate şi previzibilitate.

Legea trebuie să fie în primul rând, accesibilă în mod adecvat, respectiv cetăţeanul trebuie să fie capabil să înţeleagă că este corespunzătoare, în circumstanţele reglementării legale aplicabile unui caz. În al doilea rând, legea trebuie să fie previzibilă, adică să fie redactată cu suficientă precizie în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care la nevoie poate apela la consultanţă de specialitate - să-şi corecteze conduita.

În fine, s-a mai susţinut că în ceea ce priveşte interpretarea dreptului penal prin analogie în favoarea inculpatului, se admite că, în lipsa unei interdicţii exprese, o astfel de posibilitate este deschisă organelor judiciare, în vederea protejării persoanelor ale căror acţiuni sau inacţiuni s-au conformat sensului rezonabil al legii şi care s-ar afla la limita între licit şi ilicit.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a mai arătat că nu a realizat niciun moment faptul că solicitarea de a formula cereri de acordare a subvenţiilor pentru terenuri, pe care efectiv le-a utilizat, ar putea îmbrăca un caracter penal, chiar dacă, formal, aşa cum a arătat, parte din înscrisurile care făceau dovada obţinerii acestor suprafeţe de teren nu au fost corect întocmite, ori au fost depuse la dosar ulterior.

De asemenea, s-a susţinut că nici Ordinul MADR nr. 246/2008 (de altfel, nepublicat în Monitorul Oficial la data faptelor) nu cuprindea în acel moment precizări cu privire la modalitatea de dovedire a calităţii de utilizator însă ulterior, în interpretarea dată prin conţinutul art. 4 a enumerat, printre altele şi adeverinţele date de primării care atestă deţinerea ori folosinţa terenurilor, ceea ce este tocmai cazul în speţă.

Prin urmare, a considerat că însăşi autoritatea contractantă a interpretat sintagma "alte asemenea" în sensul interpretat şi de beneficiarii subvenţiilor, astfel încât într-o atare situaţie nu se poate susţine că ar putea fi incidente dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 78/2000, în cauză fiind prezentate documente care făceau legal dovada utilizării terenurilor respective.

În consecinţă, a arătat că, în aceste condiţii, în speţă, nefiind întrunită latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului A., în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicţie, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiţii stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul şi motivarea cererii de recurs în casaţie, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac şi titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori şi discipline procesuale şi al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casaţie sunt limitate la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, mod greşit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării graţierii sau constatarea în mod greşit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deşi recursul în casaţie presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat şi la care se referă declaraţia de recurs, calitatea recurentului şi, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie şi pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 438 C. proc. pen.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpatul a formulat critici subsumate, în esenţă, greşitei încadrări juridice a faptelor reţinute în sarcina sa şi neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă şi subiectivă, în sensul că înscrisurile depuse la APIA în cadrul dosarului pentru acordarea de subvenţii agricole pentru campaniile agricole 2008-2010 nu au avut un caracter fals sau nereal, că inculpatul este proprietarul unei baze complexe de mecanizare pentru agricultură, precum şi că lucrările agricole efectuate pe toate suprafeţele de teren declarate au fost realizate.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală şi vinovăţia inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie.

Pornind de la scopul recursului în casaţie impus prin dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situaţia de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Prin urmare, criticile inculpatului exced analizei instanţei de recurs în casaţie, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităţilor comise de instanţele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate şi din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este prevăzută de dispoziţiile art. 181 alin. (1) Legea nr. 78/2000, constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că fapta există şi a fost corect încadrată juridic şi că a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 518 din data de 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM