Challenge to execution inadmissible; res judicata bars review of final tax evasion sentence, costs awarded.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 194/RC din data de 29 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1762/A din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, a rămas în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 1425 din 12 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, printre altele, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptele din 19 februarie 2014 - 1 aprilie 2015).

Prin Decizia penală nr. 1762/A din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, au fost admise apelurile declarate de către inculpaţii B., A. şi C. şi de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei penale nr. 1425 din 12 iulie 2017 a Tribunalului Bucureşti pronunţată în Dosarul cu nr. x/2017, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) şi b) raportat la art. 76 C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Motivele de recurs în casaţie au vizat cazul de casare art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 şi nu a fost dovedită nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective) şi art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin Încheierea nr. 124/RC din data de 12 aprilie 2018, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost admisă în principiu numai în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., referitor la soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, însă numai sub aspectul laturii obiective.

Prin Decizia nr. 194/RC din data de 29 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A.

Împotriva Decizii penale nr. 194/RC din data de 29 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a formulat contestaţia la executare contestatorul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 6 mai 2019, fiind fixat termen aleatoriu la data de 20 iunie 2019. Prin încheierea de la acest termen, având în vedere dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a trimis cauza, în temeiul art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, la completul competent care a pronunţat Decizia nr. 194/RC din data de 29 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

La termenul de judecată din data de 10 septembrie 2019, reprezentantul Parchetului a susţinut că această cale de atac extraordinară a fost formulată împotriva unei decizii pronunţată tot într-o cale extraordinară de atac (recurs în casaţie), fiind inadmisibilă.

Înalta Curte, examinând contestaţia în raport de dispoziţiile legale incidente şi de motivele invocate, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În speţă, contestatorul, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, susţinând că pedeapsa aplicată este nelegală, Astfel, contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi reducerea pedepsei conform art. 19 din Legea nr. 686/2002.

În raport de dispoziţiile legale incidente în această materie, se apreciază că aspectele invocate de către contestator nu se circumscriu vreunui caz de contestaţie la executare dintre cele reglementate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., fiind formulată împotriva unei decizii pronunţate în recurs în casaţie.

Contestaţia la executare nu reprezintă o cale de atac, ci o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor definitive, nefiind posibil a se pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanţa fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal, şi nu modul de soluţionare a cauzei.

Aşadar, examinând conţinutul cererii scrise de contestator şi înregistrate la data de 06 mai 2019, dar şi de precizările transmise ulterior la data de 12 mai 2019 şi la data de 27 iunie 2019, se constată că prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, contestatorul invocă critici cu privire la soluţia pronunţată în recurs în casaţie, solicitând reducerea pedepsei, aspecte care nu pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare, neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Motivele invocate pe calea contestaţiei la executare nu pot pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti atacate, astfel că solicitarea condamnatului de reducere a pedepsei aplicate în cauză reprezintă aspecte de fond care au intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a deciziei penale prin care i s-a aplicat pedeapsa.

Mai mult, contestatorul A. a formulat contestaţie la executare împotriva unei decizii penale (definitive) pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Prin urmare, contestatorului nu îi este recunoscută calea de atac formulată în cauză, nefiind admisibil a se recunoaşte o cale de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 194/RC din data de 29 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 194/RC din data de 29 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM