Appeal over belated annulment challenge to 2015 fraud conviction rejected as time-barred; costs awarded.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de repunere în termen formulată de contestatorul - inculpat.

S-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul - inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În baza art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a fost sesizată Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în raport de dispoziţiile art. 11, 16, 20, 21, 124 din Constituţia României, excepţie ridicată de contestatorul - inculpat.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de contestatorul - inculpat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 260 RON (împuternicire nr. x), cheltuieli care rămân în sarcina statului.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare doar cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţională a României. Definitivă în rest.

Analizând actele şi lucrărilor dosarului, atât din perspectiva admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi în raport de excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, Curtea de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 1199 din 30 decembrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 48 C. pen. raportat art. 297 C. pen. raportat la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. şi a dreptului de a ocupa o funcţie publică pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat .

În baza art. 39 C. pen.,art. 45 alin. (2) C. pen. s-a decis ca A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, respectiv pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi 4 ani interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, precum şi a drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) C. pen.

Curtea de apel a verificat dacă în speţă contestaţia în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege, urmând a se aprecia şi asupra cererii de repunere în termen. În condiţiile în care se invocă dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., ca şi caz de contestaţie în anulare, este evident că sunt aplicabile prevederile art. 428 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora contestaţia în anulare poate fi introdusă în această situaţie în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

S-a constatat că A. nu susţine că cererea ar fi fost formulată în termenul de 30 de zile de la data comunicării încheierii deciziei instanţei de apel, din dosarul ataşat reieşind cu evidenţă faptul că Decizia penală nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală i-a fost comunicată la data de 16 septembrie 2015, astfel că ultima zi în care putea fi exercitată această cale extraordinară de atac a fost pe data de 19 octombrie 2015.

Prin urmare, în condiţiile în care abia la data de 28 decembrie 2018 contestatorul - inculpat a formulat cererea dedusă judecăţii, Curtea de apel a apreciat că termenul prevăzut de lege nu a fost respectat.

Curtea de apel a reţinut susţinerile contestatorului - inculpat în sensul că, de fapt, dreptul său de a formula contestaţie în anulare s-a născut la data de 29 noiembrie 2018, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale a României, prin care a fost admisă sesizarea formulată de prim-ministrul Guvernului României şi s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnaţi prin tragere la sorţi doar 4din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 255/2013.

Sub un prim aspect, Curtea de apel a remarcat că însăşi Curtea Constituţională a României, în decizia menţionată, la par. 198, arată că, ţinând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, decizia se aplică de la data publicării sale, atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum şi în cele finalizate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare. Chiar plecând aşadar de la premisa că această decizie a Curţii Constituţionale a României s-ar aplica în legătură cu toate celelalte completuri de judecată, cum invocă contestatorul - inculpat, s-a apreciat că acesta nu mai este în termenul de exercitare a contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen. Aşadar, dacă raţionamentul contestatorului - inculpat este în sensul aplicabilităţii acestei decizii şi în cazul său, ar fi trebuit ca această construcţie juridică să fie dusă până la capăt, inclusiv din perspectiva efectelor acestora asupra cauzelor pendite, a celor în care termenul de introducere a căii extraordinare de atac nu a expirat, respectiv asupra celor în care termenul de exercitare s-a împlinit (situaţiile trecute).

Contrar celor susţinute de contestator, s-a apreciat de către Curtea de apel faptul că simpla publicare a unei decizii a Curţii Constituţionale a României nu poate avea vreo înrâurire asupra momentului de la care începe să curgă termenul de formulare a contestaţiei în anulare, care este expres indicat în dispoziţiile art. 428 alin. (1) C. proc. pen. (data comunicării deciziei instanţei de apel). A raţiona altfel ar însemna o încălcare gravă a principiului legalităţii procedurilor şi al căilor de atac, principiu consacrat chiar de art. 129 din Constituţia României, după cum şi contestatorul a observat.

Referitor la repunerea în termen, Curtea de apel a reţinut că această instituţie este reglementată în art. 411 din C. proc. pen., în materia apelului. Conform dispoziţiilor menţionate, apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia. Art. 4251 alin. (2) C. proc. pen. face trimitere de asemenea la dispoziţiile art. 411 alin. (1) C. proc. pen., rezultând că instituţia repunerii în termen este reglementată şi în cazul contestaţiei. C. proc. pen., la Cap. III al Titlului VI din Partea Generală, repunerea în termen nu beneficiază de o reglementare generală, spre deosebire de C. proc. civ. (art. 186 C. proc. civ.).

Curtea de apel a considerat că, în condiţiile în care în cazul contestaţiei în anulare nu se face trimitere la art. 411 alin. (1) C. proc. pen., cererea de repunere în termen formulată de contestatorul - inculpat este inadmisibilă. Opţiunea legiuitorului de a opta în sensul inaplicabilităţii acestei instituţii în cazul căilor extraordinare de atac se înscrie chiar în marja oferită de legea fundamentală, fiind în definitiv o expresie a legalităţii căilor de atac, orice excepţie fiind de strictă interpretare, orice analogie fiind nepermisă. De altfel, anticipând o astfel de soluţie, s-a reţinut că inculpatul contestator a invocat împrejurarea că nelegata compunere a completului era motiv de recurs conform vechiul C. proc. pen., iar în acea situaţie repunerea în termen era posibilă. Cu toate acestea, Decizia penală nr. 825/A a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a rămas definitivă după intrarea în vigoare a C. proc. pen., în temeiul art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013, astfel că inculpatul a avut la dispoziţie doar căile extraordinare reglementate de legea nouă (conform principiului tempus regit actum - art. 13 alin. (1) C. proc. pen.). Aşadar, referirile la recursul reglementat de vechiul C. proc. pen. sunt nefondate, nefiind permisă analogia în materia exercitării căilor de atac, după cum deja s-a arătat, cu consecinţa încălcării principiului legalităţii.

În ceea ce priveşte "excepţia de neconvenţionalitate", este evident că aceasta nu este o veritabilă excepţie, ci mai degrabă o apărare de fond, contestatorul solicitând aplicarea directă a dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului (din perspectiva accesului la justiţie), cu înlăturarea în consecinţă a prevederilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen.

În final, Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de repunere în termen formulată de contestatorul - inculpat.

În consecinţă, în condiţiile în care contestaţia în anulare nu a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul - inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de contestator, Curtea de apel a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. în raport de dispoziţiile art. 11, 16, 20, 21, 124 din Constituţia României, excepţie ridicată de contestatorul - inculpat.

În schimb, Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de contestatorul - inculpat.

Împotriva deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018 a formulat recurs A.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 16 iunie 2019, fiind acordat termen aleatoriu la data de 18 iunie 2019. La acest termen de judecată, Înalta Curte a luat act că cererea formulată de condamnatul A. la data de 29 martie 2019 este intitulată apel împotriva Deciziei penale nr. 387 din 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, iar dosarul a fost înregistrat ca fiind recurs împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de contestatorul - condamnat. Având în vedere această împrejurare, a amânat cauza pentru ca partea să precizeze obiectul căii de atac, respectiv dacă vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau vizează soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare.

La termenul de astăzi, 10 septembrie 2019, Înalta Curte a luat act că recurentul A. nu a precizat obiectul căii de atac, motiv pentru care, faţă de nemulţumirile acestuia, pentru a nu fi prejudiciată partea, a apreciat că această cale de atac vizează hotărârea în integralitatea sa, respectiv toate soluţiile pronunţate de Curtea de apel.

În dezbateri, reprezentantul Parchetului a invocat excepţia tardivităţii căii de atac în ceea ce priveşte sesizarea Curţii Constituţionale, precizând că hotărârea Curţii de Apel a fost pronunţată la data de 22 martie 2019, iar această cale de atac a fost declarată la data de 29 martie 2019, termenul legal de declarare fiind de 48 de ore, astfel că este tardivă. Pe fondul contestaţiei, a susţinut că hotărârea pronunţată de prima instanţă este definitivă, potrivit art. 432 C. proc. pen., astfel că această cale de atac este inadmisibilă.

Concluziile apărării au fost în acelaşi sens cu cele ale procurorului.

Analizând cu prioritate recursul declarat de recurentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018 prin prisma excepţiei tardivităţii declarării căi de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară formulată de contestatorul - inculpat. Această soluţie a fost atacată de recurent în cauza de faţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Totodată, dispoziţiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd că, atunci "când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".

Aşadar, având în vedere că hotărârea Curţii de Apel a fost pronunţată la data de 22 martie 2019, dată de la care a început să curgă termenul de 48 de ore prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, Înalta Curte constată că recurentul A. nu a formulat calea de atac în termenul prevăzut de lege, cererea sa fiind transmisă prin poşta electronică şi înregistrată la dosar la data de 29 martie 2019 .

În această situaţie, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Examinând calea de atac formulată împotriva soluţiei pronunţate asupra contestaţiei în anulare cauza de faţă, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În speţa dedusă judecăţii, se constată că recurentul A. a atacat şi soluţia prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 825/A din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziţii reglementând procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen.

În această cauză, prin decizia pronunţată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţii în anulare promovate de A. şi a respins-o ca inadmisibilă faţă de nerespectarea termenului de 30 de zile în care a fost introdusă (una dintre condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. pentru admisibilitatea în principiu). În dispozitivul acestei hotărâri s-a menţionat faptul că aceasta este definitivă.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 5/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi publicată în Monitorul Oficial din 10 aprilie 2015, în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Aşadar, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

Înalta Curte constată, aşadar, că recurentul A. a atacat o hotărâre nesusceptibile de reformare, în privinţa Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Având în vedere dispoziţiile art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiţie, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv recursul formulat de recurentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Respinge, ca inadmisibil recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 387 din data de 22 martie 2019 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului de Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM