Railway employee corruption: Typicity of association for crime and misuse of non-public inspection data under new penal code

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 240/S din 30 decembrie 2016 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, a fost condamnat inculpatul A. - la pedeapsa închisorii de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. 1969 - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (funcţia de inspector de specialitate în cadrul CFR Călători).

În baza art. 118 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 254 alin. (3) C. pen. 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 100 RON.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 5 alin. (1) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an.

În baza art. 255 alin. (4) C. pen. 1969, s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 50 RON dată cu titlu de mită.

În baza art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 5 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 323 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. b) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. 1969 - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (funcţia de inspector de specialitate în cadrul CFR Călători), pedeapsă complementară executabilă conform art. 66 C. pen. 1969.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza II, b), c) C. pen. 1969, constând în interzicerea ca pedeapsă accesorie a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (funcţia de inspector de specialitate în cadrul CFR Călători).

În baza art. 861 alin. (1) C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. pe o durată de 7 ani, termen de încercare stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de respectivul serviciu.

- să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea

- să comunice şi sa justifice serviciului indicat schimbarea locului de muncă.

- să comunice Serviciului de Probaţiune indicat informaţii de natura a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. 1969 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore din 29.10.2012 orele 12:00 până la 20.10.2012 orele 12:00.

(...)

25. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. 1969 - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (conductor tren/şef tren călători).

În baza art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 5 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. b) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. 1969 s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. 1969 - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (conductor tren/şef tren călători), pedeapsă complementară executabilă conform art. 66 C. pen. 1969.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza II, b), c) C. pen. 1969, constând în interzicerea ca pedeapsă accesorie a următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (conductor tren/şef tren călători).

În baza art. 861 alin. (1) C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului B. pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit. conform art. 862 alin. (1) C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul B. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de respectivul serviciu.

- să anunţe în prealabil serviciului indicat orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea

- să comunice şi sa justifice serviciului indicat schimbarea locului de muncă.

- să comunice Serviciului de Probaţiune indicat informaţii de natura a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului B. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. 1969 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 al 5 C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpatul B. a fost reţinut 24 de ore din 29.10.2012 orele 13:00.

În baza art. 118 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 254 alin. (3) C. pen. 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. a sumei de 85 RON.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B. relativ la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, prev. de art. 248 C. pen. 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 264/Ap din data de 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, partea civilă SNTFC CFR Călători S.A. - Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Braşov şi inculpaţii C., D., E., A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., B., împotriva Sentinţei penale nr. 240/S/30.12.2016 a Tribunalului Braşov, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând, s-a redus termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului A., în baza art. 861 alin. (1) C. pen. 1969, de la 7 ani la 5 ani.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 705,42 RON în loc de 100 RON.

(...)

25. S-a redus pedeapsa principală a închisorii aplicată inculpatului B. în baza art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), (76) lit. c) C. pen. din 1969 pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, de la pedeapsa închisorii de 3 ani la pedeapsa de 1 an închisoare.

A fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II C. pen. 1969 - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, lit. b) - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi lit. c) - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (conductor tren/şef tren călători).

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului B. în baza art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), (76) lit. c) C. pen. din 1969, pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, de la pedeapsa închisorii de 3 ani la pedeapsa de 1 an închisoare.

A fost condamnat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen. din 1969, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

S-au menţinut dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a redus, în mod corespunzător, termenul de încercare de la 5 ani la 3 ani.

Instanţa de apel, în ceea ce priveşte infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, în baza art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a constatat că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nr. 12/2014, s-a stabilit că faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se regăsesc în incriminarea din art. 367 din C. pen., nefiind dezincriminate.

În considerentele deciziei s-a arătat că, analizând conţinutul celor două infracţiuni, se poate concluziona că asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 din C. pen. anterior constituia norma generală, iar art. 7 din Legea nr. 39/2003, normă specială. Aşadar, pentru a distinge între art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din C. pen. anterior se impunea a se verifica dacă grupul a avut un scop material şi dacă infracţiunea scop era o infracţiune gravă în accepţiunea art. 2 lit.

b) din Legea nr. 39/2003. Dacă aceste condiţii nu erau îndeplinite cumulativ, pluralitatea constituită trebuia reţinută sub forma infracţiunii prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior. Aceeaşi soluţie se impunea şi în cazul în care nu era îndeplinită condiţia privind numărul de persoane din art. 2 lit.

a) din Legea nr. 39/2003, situaţie extrem de rar întâlnită în jurisprudenţă, dar recunoscută de doctrină. Ambele infracţiuni sancţionau pluralitatea constituită şi impuneau aceleaşi condiţii pentru ca aceasta să poată fi reţinută. Şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003, doctrina şi jurisprudenţa defineau asocierea prin aceleaşi elemente care se regăsesc în art. 2 lit. a), respectiv grupare de persoane, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice privind ierarhia şi repartizarea atribuţiilor, elemente care dovedesc existenţa structurii organizatorice şi deosebesc pluralitatea constituită de cea ocazională.

Analizând conţinutul noii incriminări, s-a constatat că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din C. pen., respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din C. pen. anterior. Singura modificare operată de către legiuitor faţă de textul din art. 7 raportat la art. 2 lit.

a) teza I din Legea nr. 39/2003 îl reprezintă extinderea sferei noţiunii de grup infracţional organizat. Astfel, în concepţia noului C. pen., grupul infracţional organizat are ca scop comiterea uneia sau mai multor infracţiuni, spre deosebire de dispoziţiile art. 2 lit.

a) teza I din Legea nr. 39/2003, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012, când aceasta era limitată la comiterea unei "infracţiuni grave" în sensul art. 2 lit.

b) din Legea nr. 39/2003, fiind totodată eliminată şi condiţia ca grupul să fi fost constituit pentru a obţine un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. În condiţiile actualei reglementări, care a mărit în mod evident sfera de aplicare a normei de incriminare, având în vedere şi consideraţiile făcute anterior în analiza infracţiunilor art. 323 din C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, distincţia dintre art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi acestea fiind dată chiar de elementele la care legiuitorul a înţeles să renunţe prin modificările operate în definiţia noţiunii de grup infracţional organizat, rezultă că noua dispoziţie a art. 367 din C. pen. a preluat atât prevederile art. 7 (aspect necontroversat în practică), cât şi pe cele ale art. 323 din C. pen. anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, faptele prevăzute de aceste texte de lege nefiind dezincriminate.

De altfel, aceasta a fost şi voinţa legiuitorului, aspect ce rezultă din expunerea de motive a noului C. pen., în care se arată că, în privinţa grupărilor infracţionale, noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru - constituirea unui grup infracţional organizat - cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia.

De asemenea, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., explicaţia abrogării vechilor dispoziţii ale art. 7 - 10 din Legea nr. 39/2003 constă în faptul că ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea din art. 367 din C. pen. În raport cu considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din C. pen. referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire, faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 fiind incriminate de noul C. pen.

în art. 367 sub denumirea de "Constituirea unui grup infracţional organizat". Doar în situaţia în care, în concret, nu este îndeplinită condiţia privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din C. pen., devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispoziţiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Astfel, instanţa de apel a constatat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003, constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, existând în speţă o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, fiind constituită o grupare de persoane care făceau parte atât din personalul de tren cât şi din organele de control ale activităţii personalului de tren, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice privind ierarhia şi repartizarea atribuţiilor, privind încasarea sumelor de bani de la călători frauduloşi fără eliberarea de legitimaţii de călătorie, elemente care dovedesc deci existenţa structurii organizatorice şi deosebesc în speţă pluralitatea constituită de cea ocazională.

Instanţa de apel a reţinut că prin rechizitoriu se arată în mod expres faptul că au fost aplicate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate având în vedere că infracţiunile care fac obiectul asocierii fac parte din categoria infracţiunilor de corupţie, fiind astfel infracţiuni grave în sensul art. 2 lit.

b) din Legea nr. 39/2003 privind combaterea criminalităţii organizate. S-a arătat în continuare că faptele persoanelor care, în perioada relevantă, stabilită ca fiind 17.03.2011-24.10.2012, s-au asociat în scopul săvârşirii de fapte de corupţie privind activitatea de verificare a documentelor de călătorie şi de control al acesteia în cadrul SNTFC C.F.R. Călători S.A. pentru a-şi asigura dobândirea foloaselor realizeze prin faptele respective şi a nu fi descoperite şi trase la răspundere în acest sens, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. b) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003.

S-a constatat un număr mare de făptuitori şi continuitatea mare în timp a actelor materiale ale acestora, cu trimitere la declaraţiile învinuitei Y. şi ale martorilor Z., AA. şi BB., probe considerate ca fiind relevante şi de către instanţa de apel, numărul mare de acte materiale, arătându-se că atât investigatorii sub acoperire, cât şi persoanele ascultate în cauză relevă o frecvenţă constantă a actelor materiale de luare-dare de mită, atât ale personalului de tren, cât şi ale personalului de control, actele materiale fiind de aceeaşi natură, de corupţie, fapte de luări şi dări de mită, fiind comise în aceeaşi modalitate de săvârşire, ce relevă o tipicitate anume şi un şablon infracţional identic, aspectele concrete comune privind săvârşirea actelor materiale de corupţie privind cuantumul mitei la jumătatea preţului formal al legitimaţiei de călătorie, atenţionarea călătorului fraudulos, deţinerea conspirativă a banilor de la călătorii frauduloşi, ascunderea personalului în toaleta trenului în cadrul unui control inopinat sau pentru a împărţi mita între ei ori cu organele de control, prestabilirea rolurilor în activitatea infracţională şi structurarea pe două paliere, fără aspect piramidal şi fără conducere unitară, respectiv: primirea sumelor de bani de către personalul de tren (conductorii şi şefii de tren) de la călătorii frauduloşi cu ocazia reviziei legitimaţiilor de călătorie, darea unei părţi din aceleaşi sume de bani sau alte foloase de către personalul de tren organelor de control (inspectorii şi revizorii de specialitate) în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor de control, între anumite organe de control (inspectori şi revizori) şi personalul de tren (conductor şi şef tren) sunt statornicite anumite relaţii infracţionale prin faptele celor dintâi de dezvăluire, în mod repetat şi constant, a informaţiilor privind controalele specifice în scopul ca cei din urmă să obţină, atât pentru ei cât şi pentru cei dintâi, sume de bani de la călătorii frauduloşi, conlucrarea la săvârşirea faptelor de către membrii aceleiaşi partide de tren, reprezentând un aspect deosebit în asocierea săvârşirii de infracţiuni şi concurând distinct la pericolul social specific asocierii, aspectele de relaţionare reciprocă între inculpaţi în vederea luării la cunoştinţă despre eventuale controale specifice ale organelor de control asupra activităţii membrilor partidelor de tren, situaţie ce relevă continuitatea în timp a asocierii, - scopul infracţional comun, starea de pericol social prezentată de asocierea de persoane şi amploarea fenomenului infracţional.

Aceleaşi împrejurări au fost avute în vedere în mod justificat prin sentinţa penală de condamnare, indicându-se în mod expres probele avute în vedere. S-a constatat, deci, că au fost indicate infracţiunile care au constituit scopul pentru care a funcţionat asocierea inculpaţilor, respectiv infracţiuni de corupţie, dare de mită şi luare de mită.

Instanţa de apel a constatat că prima instanţă a indicat în cazul fiecărui inculpat pentru care a dispus condamnarea pentru această infracţiune mijloacele de probă avute în vedere, respectivele considerente fiind însuşite în totalitate de către instanţa de apel, fără a fi necesar a mai fi repetate. S-a constatat din procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, declaraţiile date de alţi învinuiţi şi martori, că rezultă în mod clar faptul că inspectorii de specialitate se anunţau între ei despre controalele specifice care se efectuau împreună cu Poliţia Transporturi Braşov, cu scopul de a fi anunţaţi mai departe partidele de drum pentru ca acestora să nu le fie descoperită activitatea infracţională, precum şi că erau anunţaţi cei din personalul de tren când nu sunt controale pe trenuri pentru ca aceştia în mod evident să îşi desfăşoare activitatea infracţională fără a fi descoperiţi, apărările inculpaţilor fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 lit.

b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., pentru care au fost cercetaţi inculpaţii C., D., E. şi CC., din cuprinsul mijloacelor de probă administrate, s-au avut în vedere de către instanţa de apel declaraţiile martorul protejat DD., care, deoarece a şi lucrat în funcţia de controlor bilete, verificând activitatea partidelor de tren a declarat în cursul urmăririi penale faptul că se efectua controlul în baza unui program de control întocmit de conducerea structurii respective, în care se specifica ziua şi trenul respectiv.

Acesta mai arată că momentele controalelor avea un caracter implicit şi eficient inopinat, componenţii partidelor de tren, în mod formal, neavând cunoştinţă de conţinutul programelor respective, întrucât făceau parte din altă structură a unităţii respective şi nu aveau acces deloc la aceste documente. Martorul EE. a arătat că existau înţelegeri între persoanele cu funcţii de control şi personalul de tren, în sensul că aceştia ignorau aspecte legate de călătoria frauduloasă, practic personalul ar fi primit bani de la călătorii frauduloşi pentru a le facilita călătoria, iar inspectorii şi revizorii de specialitate care efectuau controlul asupra celor dintâi nu evidenţiau aceste aspecte.

Martorul AA., conductor tren, a declarat că era o practică generală în a se da bani organelor de control pentru ca acestea să nu constate nereguli şi că cu siguranţă nu au existat situaţii în care să aibă parte de controale din partea inspectorilor şi aceştia să nu primească la sfârşit sume de bani, cu excepţia momentelor când aceştia aveau suspiciuni că pe traseu s-ar afla şi alte echipe de supra-control sau organe de poliţie. Martorul a mai afirmat că personalul de tren primea informaţii în mod constant de la inspectori referitor la programul pe care îl au şi dacă urmează să fie controlaţi de către aceştia, acest lucru făcându-se pentru ca acesta şi colegul său să se pregătească în sensul că să fie bilete tratate în tren, să le lase şi călători netrataţi pentru a le putea tăia bilete şi astfel să aibă activitate şi totodată pentru a lua bani de la călători frauduloşi şi a nu le elibera bilete având astfel bani pentru a le da şi lor.

Şi martora Y. a declarat că în cadrul SNTF - CFR, atât aceasta cât şi colegii săi de partidă, obişnuiau să primească diferite sume de bani de la călătorii care nu au legitimaţie de călătorie, în schimbul unor sume de bani permiţându-le acestora să efectueze călătoria respectivă fără a fi în posesia unei legitimaţii de călătorie valabile, acest lucru întâmplându-se în marea majoritate a cazurilor, făcând excepţie situaţiile în care aveau controale pe această temă, iar aceste controale erau anunţate dinainte, în mod neoficial, astfel cum se întâmpla cel mai adesea.

A rezultat din aceste declaraţii precum şi din probele indicate de către prima instanţă faptul că inculpaţii C., D., E. şi CC., inspectori de specialitate, s-au aflat în posesia unor informaţii ce nu sunt destinate publicităţii privind efectuarea controalelor specifice, au folosit aceste informaţii şi au permis accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a-i preveni pe aceştia din urmă despre controalele specifice pentru a nu fi descoperiţi în activitatea infracţională de corupţie, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru alţii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

S-a apreciat şi de către instanţa de apel de asemenea că datele privind elemente concrete ale activităţii de control specific - precum momentul, trenul/ruta supusă controlului şi persoanele organelor de control, inclusiv informaţia cu caracter negativ, în sensul că, la un anumite moment dat nu sunt programate sau nu află în desfăşurare acţiuni de control specific, constituie informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în sensul art. 12 lit.

b) din Legea nr. 78/2000, cerinţă cu caracter autonom, prevăzută ca atare de lege, al cărei conţinut nu se limitează la sfera informaţiilor clasificate ca secret de stat sau de serviciu, cu regimul juridic aferent acestora, cum greşit se apreciază de către apărare. Aşa cum procurorul a indicat în mod întemeiat în rechizitoriu, prima instanţă reţinând la rândul său aceleaşi argumente, caracterul nepublic al acestor informaţii, rezultă din însăşi natura şi scopul controalelor specifice, acela de a verifica activitatea personalului de tren şi a depista eventuale nereguli în sarcina acestora, dar şi din caracterul inopinat al procedurilor de control, stabilit prin Dispoziţia Directorului General al SNTFC "CFR Călători" S.A. nr. 10/14.05.2004 privind organizarea activităţii serviciilor specializate în activitatea de control a activităţii personalului de tren, staţie şi legalităţii călătoriei, al cărei specific rezidă în necunoaşterea elementelor concrete de control de către destinatarii procedurilor respective.

S-a apreciat că este deosebit de important în reţinerea acestei infracţiuni răspunsul transmis la solicitarea primei instanţe, de către SNCFR Călători S.A., societatea comunicând că "atât programele de control lunar cât şi protocoalele încheiate cu Poliţia pentru efectuarea acestor controale lunare sunt informaţii care nu pot fi date publicităţii. Instrucţia pentru controlul trenurilor nr. x din 1954, anexa I la aceasta intitulată" precizări privind organizarea şi urmărirea activităţii în problema controlului trenurilor "Cap. II "Sarcinile organelor de control" la pct. 2 prevede "Este cu totul interzis organului de control de a se anunţa conductorilor de bilete înainte de urcarea în tren". Rezultă în mod clar faptul că organele de control (inspector de specialitate) nu pot da publicităţii informaţii cu privire la activitatea de control. În ceea ce priveşte aducerea la cunoştinţa inspectorilor de specialitate a faptului că informaţiile privitoare la activitatea de control nu pot fi date publicităţii, se arată că dacă printr-o instrucţie este interzis acest lucru aducerea la cunoştinţa C. s-a efectuat prin luarea la cunoştinţă a fişei postului, menţionându-se totodată faptul că Instrucţia nr. 80/1954 a fost emisă de către ministerul de resort, fiind obligatorie tuturor celor cărora li se adresează, adică cei ce se ocupă cu organizarea şi urmărirea activităţii în problema controlului trenurilor, aşa cum reiese din titulatura instrucţiei", situaţia prezentată în acest răspuns fiind aplicabilă bineînţeles tuturor inculpaţilor trimişi în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. . 78/2000. Partea civilă SNTFC CFR Călători S.A. a comunicat instanţei de apel situaţia biletelor eliberate în tren şi situaţia amenzilor aplicate în 2012, de către inculpaţi, în anul 2012, situaţie însă care nu au legătură cu faptele pentru care sunt cercetaţi inculpaţii în prezentul dosar, nefiind invocate prin motivele de apel de către inculpaţi decât chestiuni generale privind veniturile încasate din biletele eliberate în tren de către inculpaţi şi amenzile aplicate de către unii dintre inculpaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestora.

Decizia penală nr. 264/Ap din data de 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 10 aprilie 2019; inculpatului B. la data de 12 aprilie 2019, la adresa de domiciliu din Braşov, judeţ Braşov; inculpatului A. la data de 12 aprilie 2019, la adresa de domiciliu din Braşov, judeţ Braşov şi celorlalte părţi din dosar.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel au formulat cereri de recurs în casaţie A. la data de 08 mai 2019 şi B. la data de 09 mai 2019.

Ambele cereri de recurs în casaţie au fost comunicate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov la data de 29 mai 2019, condamnatului B. i-a fost comunicată cererea lui A. la data de 31 mai 2019 şi condamnatului A. i-a fost comunicată cererea lui B. la data de 31 mai 2019, ambele cereri de recurs în casaţie fiind comunicate şi celorlalte părţi din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 08 iulie 2019. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii de recurs în casaţie, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 10 septembrie 2019.

În cererea scrisă, depusă prin avocatul ales, înregistrată la data de 08 mai 2019, recurentul A. a arătat că fost judecat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.), respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.).

Recurentul a susţinut că toate produsele ce se susţin a proveni din infracţiune vizează "produse pentru uzul familiei şi gospodăriei în preajma sărbătorilor tradiţionale, respectiv carene de miel, vin, palincă etc. şi nu au nicio legătură cu "infracţiunea". În opinia recurentului nu există faptă prevăzută de legea penală procurarea de la colegi din gospodăria lor a unor cantităţi de produse din gospodăria românească, respectiv 8 Kg came de miel, 5 litri vin, 10 litri palincă.

Aşadar, recurentul a susţinut că infracţiunea de luare de mită nu există, iar probele obţinute au fost provocate sau produse de înregistrări scoase în afara legii (invocând Decizia nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019 a Curţii Constituţionale a României). Raportat la faptă, recurentul a susţinut că "nu se poate reţine expres de către instanţa de apel existenţa unei fapte penale, respectiv elemente constitutive obiective şi subiective pentru luare de mită în cadrul unor fapte de corupţie. Recurentul a arătat că în considerentele deciziei instanţei de apel care a desfiinţat hotărârea instanţei de fond "nu se regăseşte niciun enunţ legat de rejudecarea faptei, starea de fapt, nici de legătura cu condamnarea sa. Toate invocările din fata instanţei de apel nu sunt analizate pe starea de fapt şi probe cu ocazia judecăţii, "lipsind hotărârea judecătorească de orice suport logico juridic". Recurentul a susţinut că motivele invocate în apel nu au fost examinate de instanţa de judecată sub niciun aspect, astfel ca soluţia de condamnare la pedeapsa de trei ani închisoare "nu are un corespondent în starea de fapt".

Recurentul a susţinut, de asemenea, că există la dosarul cauzei elemente care atestă că "existau cauze de neimputabilitate, respectiv cauze ce înlătură orice trimitere la aspecte legale". Probele atestă "relaţii de colegialitate şi întrajutorare şi nicidecum "corupţia generalizată". Astfel, fapta sa nu este prevăzută de legea penală, iar faţă de starea de fapt orice reţinere a acesteia este dusă dincolo de "principiul ultimo ratio".

Referitor la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a susţinut că soluţia de condamnarea a vizat stabilirea unor pedepse principale şi accesorii disproporţionate în raport de prevederile art. 47 din Carta drepturilor UE - drept fundamental aplicabil legislaţiei interne. Parcurgerea stării de fapt atestă ca "nu există secrete de serviciu constând în programele de control, că nu a participat la fapte penale, astfel că, neexistând fapta, nici sancţiunea faptei nu poate decât teoretic să se raporteze la "limite legale ale pedepsei principale sau complementare.

Recurentul a susţinut că probele procurate cu concursul S.R.I. sunt contrare tuturor principiilor procesului penal, iar instanţa de judecată nu a examinat nicio critică formulată cu ocazia apelului, sentinţa fiind în afara cadrului procesual formulat şi conturat chiar de concluziile puse în scris în faţa instanţelor.

Recurentul a mai depus o cerere, prin avocat ales, la dat de 16 mai 2019, prin care a arătat că recursul în casaţie vizează latura penală, fiind întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi priveşte condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., fapta pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt date publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, recurentul a solicitat instanţei să constate că nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

Recurentul a arătat că prin rechizitoriu s-a susţinut ca incriminarea pentru fapta prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, este determinată de faptul că au fost divulgate informaţii din programele de control trenuri efectuate de către inspectorii de specialitate din cadrul SNTFC Călători S.A., precum şi informaţii referitoare la Nota de colaborare în efectuarea controalelor cu organele de poliţie din cadrul IGP - Direcţia de Poliţie Transporturi. Recurentul a solicitat instanţei să constate că informaţiile cuprinse în Programele de Control, precum şi informaţiile referitoare la Nota de colaborare în efectuarea controalelor cu organele de poliţie din cadrul IGP - Direcţia de Politie Transporturi nu sunt informaţii cu caracter de secret de serviciu, nu sunt informaţii care au caracter de confidenţialitate. Astfel, recurentul a susţinut că, aşa cum rezultă din actul de sesizare al instanţei şi din motivarea instanţei de apel, aceasta faptă este reţinută în raport de faptul că reglementarea activităţii de control din cadrul SNTFC are drept sursa "Instrucţia pentru controlul trenurilor din 1954 a Ministerului Căilor Ferate şi dispoziţia Directorului General nr. 10 din 14.04.2014 privind organizarea activităţii C.F.R.". Motivarea Curţii de Apel Braşov cu privire la aceasta infracţiune prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (pagina 174 din hotărârea Curţii) se rezumă la "răspunsul transmis la solicitarea primei instanţe de către SNCFR Călători S.A. ", precum şi la "Instrucţia nr. 80/1954 emisă de către Ministerul de Resort".

În ceea ce priveşte Instrucţia nr. 80/1954, recurentul a solicitat să se constate că aceasta nu conţine în normele sale interdicţia de comunicare a controalelor, respectiv prezentarea programelor partidelor de tren, aceste programe devenind publice, neconţinând informaţii care nu pot fi date publicităţii. Programele de control nu au avut un caracter cu conţinut de informaţii secrete, în condiţiile în care aceste programe se întocmesc lunar în baza planşelor anuale privind mersul trenurilor, planşe care se emit la finele fiecărui an şi care sunt puse la dispoziţia întregului personal ce deservesc trenurile de călători (F 803-904 şi F 1396 - 1408, programe de control, sinteza activităţii de control cu sumele încasate de inspector şi programe speciale). Prin urmare, informaţiile care nu pot fi date publicităţii sunt cele prevăzute strict de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, precum şi H.G. nr. 585/2002 privind standardele naţionale de protecţie a informaţiilor, precum şi informaţiile secret de serviciu care sunt expres prevăzute şi reglementate ori instituite de fiecare societate economică ori instituţie, prin elaborarea listelor cu asemeni informaţii, printr-un ghid al informaţiilor secret de serviciu.

În speţa, recurentul a solicitat să se constate ca SNTFC, respectiv RTFC - Serviciul Control Trenuri şi Asistenţă Clienţi pe planul organizării şi funcţionarii interne nu a stabilit în mod expres care sunt informaţiile care constituie secret de serviciu, care sunt informaţiile interne ce nu pot fi date publicităţii şi care sunt informaţiile cu caracter de confidenţialitate. Recurentul a susţinut că nu există nicio reglementare internă prin care să fie interzisă comunicarea despre efectuarea de controale de trenuri din partea inspectorilor de specialitate sau celelalte persoane care deservesc trenurile de călători, reglementările cuprinse în Regulamentul Intern al SNTFC, precum şi reglementările cuprinse în dispoziţiile şi deciziile interne al conducerii SNTFC fiind reglementări cu caracter general.

În ultimă instanţă, caracterul nesecret al informaţiilor cuprinse în programul de control trenuri rezultă şi din "Protocolul comun de efectuare a controalelor cu organele de poliţie transport", unde există prevederea potrivit căreia toate informaţiile cuprinse în acest protocol se prelucrează cu întreg personalul angajat al CFR, toate informaţiile fiind aduse la cunoştinţa tuturor angajaţilor despre efectuarea de astfel de controale comune pe trenuri, protocolul având menţiunea "nesecret" (fila x, Instanţa de fond şi fila x, Instanţa de fond unde există Adresa nr. x/2012 a SNTFC către toate serviciile teritoriale privind prelucrarea cu tot personalul a "Notei de colaborare în efectuarea de controale cu organe de poliţie" nr. x din 03.01.2007).

În concluzie, recurentul a solicitat să se constate că informaţiile cuprinse în programele de control, precum şi informaţiile referitoare la Nota de colaborare în efectuarea controalelor cu organele de poliţie din cadrul I.G.P. - Direcţia de Poliţie Transporturi nu sunt informaţii secret de serviciu, nu sunt informaţii care au caracter de confidenţialitate şi în raport de această împrejurare nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 5 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 17 alin. (1) lit. b) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003, infracţiune pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa închisorii de 3 ani, recurentul a solicitat să se constate ca nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în ceea ce priveşte această infracţiune, fiind incidente, astfel, dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.

În speţa, recurentul a susţinut că raporturile de serviciu determinate prin actele interne ale SNTFC presupuneau activitatea echipei organizate, respectiv o activitate ce izvora din atribuţiile stabilite prin fişa postului, neexistând aşadar elementele constitutive ale infracţiunii sub niciuna din formele prevăzute de lege legate de iniţiere, aderare, sprijinire, asociere. În acest sens, recurentul a arătat şi a făcut trimitere la interpretarea dispoziţiilor art. 367 C. pen., interpretare realizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. XII/2014, în raport de aceasta decizie putându-se trage concluzia că nu este îndeplinită condiţia privitoare la numărul minim de persoane cerute de legea nouă pentru ca fapta să fie în continuare incriminată drept infracţiune. Aceasta deoarece, asocierea reţinută prin actul de sesizare a instanţei a fost o asociere impusă prin normele interne ale societăţii SNTFC Călători S.A., neexistând o înţelegere prealabilă cu ceilalţi colegi de serviciu.

Recurentul a solicitat să se constate că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin acţiunea fiecăruia dintre persoanele care înţeleg să îşi alăture eforturile şi presupune un consens neechivoc, o înţelegere stabilită între acele persoane de a se asocia, de a se supune unei discipline de a acţiona cu caracter ierarhic, potrivit unui plan sau program de activitate şi cu o repartizare de sarcini organizată pentru atingerea scopului pentru care acele persoane sau constituit în asociere, respectiv comiterea de infracţiuni. În speţă, atât întâlnirile, cât şi discuţiile cu ceilalţi inculpaţi au fost întâlniri şi discuţii cu caracter spontan şi întâmplător, fără nicio organizare în sensul acţiunilor sus-menţionate, cu atât mai mult cu cât lucrul şi activitatea de echipă s-a impus prin natura sarcinilor de serviciu, prin dispoziţii şi decizii ale SNTFC aceste activităţi specifice desfăşurate în cadrul RTFC - Serviciul Control Trenuri şi Asistenţă Clienţi, ieşind din sfera de incriminare.

Recurentul a mai susţinut că există dovada certă şi neechivocă că în calitatea sa de inspector de specialitate cu atribuţii de control trenuri a acţionat în baza sarcinilor trasate de conducerea societăţii, respectiv RTFC - Serviciul Control Trenuri şi Asistenţă Clienţi din subordinea SNTFC Călători S.A. Astfel, prin Dispoziţia internă nr. x din 10.03.2009 a Directorului General al SNTFC Călători S.A. s-a stabilit că activitatea de control trenuri se va desfăşura de echipe de control compuse din cel puţin doi inspectori de specialitate şi controlori bilete, acest act intern demonstrând faptul că nu a existat o organizare, o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, neexistând niciun plan sau program stabilit de comun acord cu repartizare de sarcini în vederea săvârşirii de infracţiuni. Toate acţiunile desfăşurate au fost acţiuni de echipă, acţiuni desfăşurate pentru activităţile specifice de control trenuri, conform fişei posturilor şi sarcinilor stabilite la nivel de conducere a unităţii.

În concluzie, recurentul a solicit să se constate că acţiunile desfăşurate au fost acţiuni de echipă cu caracter specific de control trenuri şi având drept baza sarcinilor trasate de conducerea societăţii, respectiv RTFC - Serviciul Control Trenuri şi Asistenţă Clienţi din subordinea SNTFC Călători S.A. şi în raport de aceasta împrejurare să se constate nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen.

În cererea scrisă, recurentul B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând, în rejudecare, achitarea sa, iar în baza art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării deciziei penale până la soluţionarea cererii de recurs.

În fapt, recurentul a arătat că la datele de 26.06.2012 şi 27.06.2012, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu (ocupa funcţia de şef de tren) a fost supus controlului STCF Braşov pentru verificarea gestiunii. În data de 26.06.2012 pe ruta Bucureşti - Braşov s-a constatat că a eliberat 4 bilete în valoare de 101,70 RON, iar la percheziţia corporală i s-a stabilit un plus de gestiune de 0,40 RON, suma care s-a transformat în venit CFR, conform înscrisurilor din dosar (carnetul de activitate al inspectorului). În data de 27 .06.2012 a plecat din Sibiu cu trenul 1528 pe care l-a deservit până la Braşov. Recurentul a arătat că după predarea trenului în staţia Braşov, au fost percheziţionaţi, fiind găsită suma de 101,70 RON asupra sa, iar după verificarea gestiunii suma corespundea cu încasările din bilete. A mai arătat că în data de 05.07.2012 a fost de serviciu pe trenul nr. x, când nu a avut control şi nici nu a avut cunoştinţă despre călători fără legitimaţie de călătorie în sectorul său de activitate. În data de 11.09.2012 a fost de serviciu pe trenul cu nr. 1528 pe ruta Braşov - Bucureşti, iar în timpul serviciului a depistat patru călători fără legitimaţie de călătorie cărora le-a eliberat bilete în valoare de 103,70 RON, aşa cum rezultă din raportul de activitate, iar alte sume de bani nu a încasat de la călători.

Recurentul a solicitat achitarea pentru infracţiunea de luare de mită în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen. şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, a solicitat renunţarea la aplicarea pedepsei.

Referitor la infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, recurentul a susţinut că această infracţiune nu poate fi reţinută atâta timp cât nu există acţiunea sau inacţiunea care conturează elementul material, respectiv "funcţionarul pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge" . În speţă, a susţinut că nu a primit bani care nu i se cuveneau, ci a primit contravaloarea unor călătorii pentru care a eliberat bilete de călătorie, chiar şi investigatorii sub acoperire recunoscând acest aspect. Faptul că s-au găsit între bancnotele încasate şi cele cu însemne speciale nu este relevant pentru conţinutul infracţiunii, pentru că nu ştia ce bancnote primeşte, însă a eliberat tichete de călătorie şi pentru acestea. Pentru diferenţe mici de 0,40 RON găsiţi asupra sa fără justificare nu se poate concluziona că sunt îndeplinite condiţiile pentru infracţiunea de luare de mită, ci, cel mult, ar putea să constituie o abatere disciplinară cu sancţiuni specifice, nu o infracţiune. Recurentul a susţinut că legea penală sancţionează doar faptele cu grad de pericol social ridicat, pentru restul faptelor neconforme care nu produc prejudicii sau au un grad redus de pericol existând sancţiuni contravenţionale, administrative sau disciplinare.

Recurentul a mai susţinut că din cuprinsul procesului-verbal întocmit în data de 11.09.2012 de investigatorul sub acoperire FF. rezultă că a primit bani de la călătorii fără bilet, însă pentru aceste sume a eliberat bilete de călătorie. Este adevărat că nu a eliberat pe loc biletele, însă atribuţiile principale ale unui şef de tren nu sunt legate de eliberarea biletelor, astfel că este o practică normală ca un şef de tren să dea biletele pentru cei care sunt surprinşi fără bilet după îndeplinirea altor atribuţii care nu suferă amânare - de exemplu, controlarea călătorilor care se pregătesc să coboare într-o gară apropiată.

Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003, recurentul a susţinut că în noul C. pen., fapta a fost dezincriminată, iar în prezent nu mai există o infracţiune distinctă care să se suprapună conţinutului infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. În cazul asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni, pericolul social provine din însăşi constituirea şi fiinţarea pluralităţii, al cărei scop este comiterea uneia sau mai multor infracţiuni; asocierea are o existenţă independentă, cu o durată în timp şi implică o activitate de organizare a acţiunilor infracţionale. Pentru ca în sarcina unei persoane să se reţină infracţiunea prevăzută în art. 323 C. pen. nu este necesar ca aceasta să fi militat în cadrul asociaţiei şi nici măcar să cunoască pe toţi membrii grupului; este suficient ca să-şi fi manifestat voinţa de a se integra în grupul constituit în vederea săvârşirii unor infracţiuni, conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În speţă, în opinia recurentului, lipseşte situaţia premisă prevăzută în textul legal antemenţionat, prin care este definită noţiunea de asociere organizată, prin care se înţelege o grupare structurată, formată din mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. În concret, nu a existat din partea sa manifestarea de voinţă în scopul aderării la o grupare infracţională sau în scopul de a constitui o asociere de persoane pentru săvârşirea unor infracţiuni. Recurentul a arătat că între el şi inculpaţii G. şi GG. existau doar relaţii fireşti de serviciu, iar interacţiunile şi colaborările din cadrul acestor raporturi de serviciu nu constituie infracţiune şi nici nu pot fi prezumate fără probe concrete ca ar constitui o asociere în vederea săvârşirii infracţiunilor. Aşa cum rezultă din declaraţiile de la dosar, nici măcar nu ştia cu cine va lucra pe ruta înainte de a ajunge la serviciu, aşadar nu există indicii de organizare a unei asocieri infracţionale.

În concluzie, recurentul a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, fiind doar expresia unor interacţiuni necesare şi fireşti între angajaţi.

La data de 06 iunie 2019 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a depus concluzii scrise cu privire la recursul în casaţie declarat de A., arătând că prin motivarea recursului în casaţie, inculpatul a invocat motivul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi cel prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a arătat de către Parchet că în argumentarea cererii inculpatul consideră că decizia atacată nu analizează starea de fapt şi probele, lipsind hotărârea de temei logico-juridic. Se referă la incidenţa art. 438 pct. 7 C. proc. pen. pentru infracţiunile de luare şi dare de mită şi "fapte de corupţie" din Legea nr. 78/2000, făcând referire la cauze de neimputabilitate, la transferul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice în contextul relaţiilor de colegialitate şi perioada unor sărbători recunoscute prin lege.

Parchetul a susţinut că din perspectiva art. 438 pct. 12 C. proc. pen., critica inculpatului vizează caracterul disproporţionat al pedepselor principale şi accesorii aplicate, cu trimitere la Carta drepturilor fundamentale a UE.

Conform art. 438 alin. (2) C. proc. pen., s-a solicitat a se constata că primul motiv de recurs în casaţie a fost invocat în faţa instanţei de apel, iar aceasta a respins critica neaplicării dispoziţiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Parchetul a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat (Secţia penală, Decizia nr. 323/RC din 18.11.2014, www.x.ro) că înţelesul cazului prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei, fiind incident alt tip de răspundere), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât "vinovăţia prevăzută de lege".

Referitor la motivul de recurs în casaţie invocat - condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Parchetul a susţinut că scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei. Consecinţa recursului în casaţie este doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală. De asemenea, art. 438 pct. 7 C. proc. pen. are în vedere ipoteza dezincriminării unei infracţiuni sau verificarea conformităţii incriminării în cazul succesiunii legilor penale. Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Parchetul a susţinut că starea de fapt reţinută atât în actul de sesizare a instanţei, cât şi de către instanţa de apel se circumscrie cerinţelor de tipicitate ale infracţiunilor deduse judecăţii. S-a subliniat ca inculpatului i s-ar fi putut reţine infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. 1969, chiar fără ca acesta să comită vreunele dintre infracţiunile care intră în scopul asocierii.

Din punct de vedere al infracţiunilor de luare şi dare de mită, s-a susţinut că nu sunt susceptibile de reevaluare aspectele privind calitatea de funcţionar public, elementul material, scopul comiterii faptei, fiind realizată corespondenţa în cerinţele de tipicitate ale infracţiunilor. În opinia Parchetului, motivarea privind art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 s-a realizat de o manieră extinsă de către instanţa Curţii de Apel, critica inculpatului nefiind concretizată. În sensul aceleiaşi trimiteri, Curtea de Apel a examinat cerinţele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen., în sens global, dată fiind critica formulată în apelurile inculpaţilor şi al Ministerului Public. Această infracţiune a fost reţinută în sarcina mai multor inculpaţi, cu conţinut diferenţiat.

Parchetul a susţinut că instanţa de apel a analizat criticile formulate de inculpaţi verificând raţionamentul formulat de către prima instanţă care a constatat răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, confirmând validitatea acestuia, inclusiv prin prisma probelor administrate la judecarea apelului. S-a apreciat că este evident că a existat o organizare piramidală, deoarece persoane din structurile de control ale SNCFR au urmărit obţinerea unui avantaj patrimonial în urma activităţii depuse de personalul de deservire a garniturilor de călători. Scopul poate fi rezumat la faptul că s-a dorit ca activităţile contrare ale acestora din urmă să nu fie descoperite, pentru ca personalul de tren să nu fie tras la răspundere disciplinară. Mai mult, personalul de deservire a garniturilor de tren a urmărit obţinerea unor foloase. Prin raportare la activitatea pe care urmau să o desfăşoare (grafice periodice de desemnare în ture), este evident că a existat reprezentarea săvârşirii în mod aleatoriu a acestor fapte.

Referitor la critica în sensul "fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege", s-a apreciat de către Parchet că - în limita judecării în recursul în casaţie - instanţa de apel a dat curs dispoziţiilor procesuale privind efectul devolutiv şi procedurii prevăzute de art. 420 C. proc. pen., efectuând nemijlocit acte de cercetare judecătorească. Probele au fost apreciate în mod coroborat, ţinând cont de datele obiective rezultate din interceptarea convorbirilor purtate de inculpaţi.

Parchetul a susţinut că Înalta Curte trebuie să aibă în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv; o reanalizare a declaraţiilor date de persoanele ascultate cu respectarea garanţiilor procedurale presupune o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi poziţiei subiective a acestora, reţinute de cele două instanţe din ciclul ordinar al judecăţii, analiză ce excede unor verificări de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Având în vedere, pe de-o parte, motivarea generică invocată de către recurent sub enunţul art. 438 pct. 7 C. proc. pen., ca şi consideraţiile privind sensul ipotezei:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", s-a apreciat că prin promovarea căii extraordinare de atac se tinde la rejudecarea fondului cauzei.

Critica în sensul art. 438 pct. 12 C. proc. pen. este argumentată în sensul netemeiniciei ("disproporţionate"), astfel încât s-a apreciat de către Parchet că memoriul nu este o veritabilă critică în sensul temeiului invocat. S-a solicitat a se constata în cuprinsul deciziei că instanţa a menţionat expres limitele de pedeapsă incidente pentru încadrările juridice reţinute conform art. 5 C. pen., astfel încât nici pedeapsa principală, nici pedeapsa complementară nu încalcă dispoziţiile legale ale C. pen. 1969, respectiv ale legilor speciale (Legea nr. 39/2003 şi Legea nr. 78/2000).

Astfel, Parchetul a susţinut că hotărârea definitivă a Curţii de Apel Braşov nu este susceptibilă de critici privind conformitatea cu legea şi nu se impune a fi reformată.

De asemenea, la data de 07 iunie 2019 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a depus concluzii scrise cu privire la recursul în casaţie declarat de B., arătând că prin motivarea recursului în casaţie, inculpatul a invocat motivul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

S-a arătat de către Parchet că în argumentarea cererii inculpatul critică soluţiile de condamnare pentru infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, făcând trimitere la motivele invocate prin cererea de apel.

Cu privire la infracţiunea luare de mită, s-a precizat de către Parchet faptul că recurentul a considerat că diferenţa în gestiune constatată este infimă şi nu ar atrage decât răspunderea disciplinară, iar primirea banilor a fost urmată de eliberarea unor bilete de călătorie.

Referitor la infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, recurentul a considerat că prin Legea nr. 286/2009 infracţiunea a fost dezincriminată. Elementul subiectiv în sensul manifestării de voinţă în scopul aderării la o grupare infracţională sau de a constitui o asociere de persoane nu a existat, împrejurările descrise prin rechizitoriu fiind expresia raporturilor de serviciu. La fel ca în susţinerea apelului, în sensul caracterului organizat invocă nepredictibilitatea repartizării destinaţiilor şi partidelor de tren.

Parchetul a susţinut că, potrivit art. 438 alin. (2) C. proc. pen., motivul de recurs în casaţie privind infracţiunea de luare de mită a fost invocat în faţa instanţei de apel sub forma art. 16 lit. c) C. proc. pen., dar examinarea apelului s-a realizat conform efectului total devolutiv, critica fiind respinsă.

Astfel, Parchetul a făcut trimitere la decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a statuat (Secţia penală, Decizia nr. 323/RC din 18.11.2014, www.x.ro) că înţelesul cazului prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei, fiind incident alt tip de răspundere), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât "vinovăţia prevăzută de lege".

Analizând pe fond motivul de recurs în casaţie invocat - condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, s-a evidenţiat că scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor şi stabilirea vinovăţiei. Consecinţa recursului în casaţie este doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală. De asemenea, art. 438 pct. 7 C. proc. pen. are în vedere ipoteza dezincriminării unei infracţiuni sau verificarea conformităţii incriminării în cazul succesiunii legilor penale. Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

S-a susţinut că în Legea nr. 286/2009 se regăseşte infracţiunea de "Constituirea unui grup infracţional organizat", neoperând dezincriminarea în baza legii noi. S-a subliniat că incriminarea acestei fapte derivă din aplicarea Deciziei-Cadru 2008/841/JAI a Consiliului UE din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (art. 2), astfel încât conţinutul legal al infracţiunii nu este un element de consacrare exclusiv naţională, la care legiuitorul penal ar fi putut renunţa.

Parchetul a susţinut că starea de fapt reţinută atât în actul de sesizare a instanţei, cât şi de către instanţa de apel se circumscrie cerinţelor de tipicitate ale infracţiunilor deduse judecăţii. S-a subliniat că inculpatului i s-ar fi putut reţine infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. 1969, chiar fără ca acesta să comită personal vreunele dintre infracţiunile care intră în scopul asocierii.

De asemenea, Parchetul a susţinut că, din punct de vedere al infracţiunilor de luare de mită, nu sunt susceptibile de reevaluare aspectele privind calitatea de funcţionar public, elementul material, scopul comiterii faptei, fiind realizată corespondenţa în cerinţele de tipicitate ale infracţiunilor. În sensul aceleiaşi trimiteri, Curtea de Apel a examinat cerinţele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 323 C. pen., în sens global, dată fiind critica formulată în apelurile inculpaţilor şi al Ministerului Public. Această infracţiune a fost reţinută în sarcina mai multor inculpaţi, cu conţinut diferenţiat. Instanţa de apel a analizat criticile formulate de inculpaţi verificând raţionamentul formulat de către prima instanţă care a constatat răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, confirmând validitatea acestuia, inclusiv prin prisma probelor administrate la judecarea apelului.

Parchetul a susţinut că a existat o organizare piramidală, deoarece persoane din structurile de control ale SNCFR au urmărit obţinerea unui avantaj patrimonial în urma activităţii depuse de personalul de deservire a trenurilor de călători. Scopul poate fi rezumat la faptul că s-a dorit ca activităţile acestora din urmă contrare legii şi regulamentelor să nu fie descoperite, pentru ca personalul de tren să nu fie tras la răspundere disciplinară. Mai mult, personalul de deservire a garniturilor de tren a urmărit obţinerea unor foloase. Prin raportare la activitatea pe care urmau să o desfăşoare (grafice periodice de desemnare în ture), este evident că a existat reprezentarea săvârşirii în mod aleatoriu a acestor fapte (decurgând din modul de tratare a eventualilor călători frauduloşi).

Referitor la critica în sensul "fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege", s-a apreciat că - în limita judecării în recursul în casaţie - instanţa de apel a dat curs dispoziţiilor procesuale privind efectul devolutiv şi procedurii prevăzute de art. 420 C. proc. pen., efectuând nemijlocit acte de cercetare judecătorească. Probele au fost apreciate în mod coroborat, ţinând cont de datele obiective rezultate din interceptarea convorbirilor purtate de inculpaţi şi din fixarea momentelor operative de către investigatori.

S-a arătat că în cuprinsul sentinţei, a fost analizat materialul probator administrat, pentru inculpatul B. fiind înlăturat doar aspectul de asociere cu inculpatul G., în sensul art. 323 C. proc. pen. De asemenea, în cuprinsul deciziei la pct. 25 sunt analizate criticile inculpatului B., rezultând că aspectele invocate pentru recursul în casaţie sunt aspecte de fapt, nu de drept. Cu privire la apelul inculpatului, s-a arătat că din considerentele deciziei recurate rezultă că instanţa de apel s-a raportat la analiza standardului de probă specific infracţiunilor analizate conform art. 103 C. proc. pen., la ansamblul activităţii infracţionale pentru art. 323 C. pen. 1969 (motivând netemeinicia apelului Ministerului Public cu privire la unii inculpaţi, cu privire la care înţelegerea infracţională a fost stabilită numai între două persoane). A examinat depoziţiile martorilor cu privire la acţiunile personalului superior al SNTFC CFR Călători S.A.

În opinia Parchetului, Înalta Curte trebuie să aibă în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv; o reanalizare a declaraţiilor date de persoanele ascultate cu respectarea garanţiilor procedurale presupune o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi poziţiei subiective a acestora, reţinute de cele două instanţe din ciclul ordinar al judecăţii, analiză ce excede unor verificări de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

Având în vedere, pe de-o parte, motivarea invocată de către recurent sub incidenţa art. 438 pct. 7 C. proc. pen., ca şi consideraţiile privind sensul ipotezei:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penal", s-a apreciat că prin promovarea căii extraordinare de atac se tinde la rejudecarea fondului cauzei.

Astfel, Parchetul a susţinut că hotărârea definitivă a Curţii de Apel Braşov nu este susceptibilă de critici privind conformitatea cu legea şi nu se impune a fi reformată.

Prin încheierea din data de 17 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii condamnaţi B. şi A.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererilor de recurs în casaţie, Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 264/Ap din data de 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpaţii A. şi B., fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cerinţele de formă, s-a reţinut că în cuprinsul cererilor de recurs în casaţie a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen. - în cazul cererii formulate de inculpatul A. şi art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - în cazul cererii formulate de inculpatul B.

Recurentul A., cu privire la infracţiunea de folosire, în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt date publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv ca fapta care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, recurentul a susţinut că informaţiile cuprinse în programele de control, precum şi informaţiile referitoare la Nota de colaborare în efectuarea controalelor cu organele de politie din cadrul IGP - Direcţia de Poliţie Transporturi nu sunt informaţii secret de serviciu, nu sunt informaţii care au caracter de confidenţialitate şi în raport de această împrejurare nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv că fapta care nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, recurentul a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv ca fapta care nu este prevăzută de legea penală. Recurentul a arătat că acţiunile desfăşurate au fost acţiuni de echipă cu caracter specific de control trenuri şi având drept baza sarcinilor trasate de conducerea societăţii, respectiv RTFC - Serviciul Control Trenuri şi Asistenţă Clienţi din subordinea SNTFC Călători S.A. şi în raport de această împrejurare nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

Referitor la cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a susţinut că s-au stabilit pedepse principale şi accesorii disproporţionate în raport de prevederile art. 47 din Carta drepturilor UE - drept fundamental aplicabil legislaţiei interne. Parcurgerea stării de fapt atestă ca "nu există secrete de serviciu constând în programele de control, că nu a participat la fapte penale, astfel că, neexistând fapta, nici sancţiunea faptei nu poate decât teoretic să se raporteze la limite legale ale pedepsei principale sau complementare.

Recurentul B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând, în rejudecare, achitarea sa, iar în baza art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării deciziei penale până la soluţionarea cererii de recurs.

Referitor la infracţiunea de luare de mită, recurentul a susţinut că nu este îndeplinit elementul material, respectiv "funcţionarul pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge", precizând că nu a primit bani care nu i se cuveneau, ci a primit contravaloarea unor călătorii pentru care a eliberat bilete de călătorie, chiar şi investigatorii sub acoperire recunoscând acest aspect.

Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. 1969 raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003, recurentul a susţinut că în noul C. pen. fapta a fost dezincriminată, iar în prezent nu mai există o infracţiune distinctă care să se suprapună conţinutului infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Recurentul a susţinut că lipseşte situaţia premisă prevăzută în textul legal, prin care este definită noţiunea de asociere organizată, întrucât nu a existat din partea sa manifestarea de voinţă în scopul aderării la o grupare infracţională sau în scopul de a constitui o asociere de persoane pentru săvârşirea unor infracţiuni. A susţinut că între el şi inculpaţii G. şi GG. existau doar relaţii fireşti de serviciu, iar interacţiunile şi colaborările din cadrul acestor raporturi de serviciu nu constituie infracţiune şi nici nu pot fi prezumate, fără probe concrete, că ar constitui o asociere în vederea săvârşirii infracţiunilor.

Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. sunt incidente în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Criticile privind dezincriminarea unora dintre fapte, precum şi cele vizând lipsa de tipicitate a faptelor pentru care au fost condamnaţi se circumscriu, formal, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, tipicitatea reprezentând tocmai concordanţa între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare.

Înalta Curte a apreciat că, în cazul de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.], este permisă verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică reţinută prin soluţia pronunţată de instanţa de apel, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

Examinarea succesiunii de legi în timp este posibilă doar în ceea ce priveşte consecinţele asupra prevederii faptei în legea penală, şi anume dezincriminarea prin legea nouă sau lipsa prevederii faptei în legea în vigoare la data săvârşirii acesteia. În cadrul recursului în casaţie întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. se poate analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Referitor la dispoziţiile art. 438 alin. 1 pct. 12 C. proc. pen., invocate de recurentul A., se constată că aceste prevederi legale sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

Aşadar, criticile recurentului A. nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât nu se referă la o pedeapsă stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege şi nici la alte condiţii care să fie echivalate pedepsei.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentului B. de suspendare a executării hotărârii atacate, Înalta Curte a reţinut că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege anterior menţionat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei. Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual (admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie), când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

În final, s-a constatat că cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 264/AP din data de 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motiv pentru care instanţa, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus, prin încheiere, admiterea în principiu a cererilor de recurs în casaţie şi a trimis cauza în vederea judecării recursurilor în casaţie.

De asemenea, a respins cererea formulată de recurentul inculpat B. de suspendare a executării hotărârii atacate.

Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului recursului în casaţie, la termenul de judecată din data de 22 octombrie 2019, apărătorul ales al recurentului inculpat B. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen. 1969, întrucât în noul C. pen. fapta a fost dezincriminată, iar în prezent nu mai există o infracţiune distinctă care să se suprapună conţinutului infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Apărarea a susţinut că nu a existat din partea inculpatului manifestarea de voinţă în scopul aderării la o grupare infracţională sau în scopul de a constitui o asociere de persoane pentru săvârşirea unor infracţiuni, întrucât între acesta şi inculpaţii G. şi GG. existau doar interacţiuni şi colaborări din cadrul raporturilor de serviciu.

Referitor la infracţiunea de luare de mită în forma continuată prevăzută de art. 254 C. pen. 1969, apărarea a susţinut că nu există acţiunea sau inacţiunea care conturează elementul material, respectiv "funcţionarul pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge". Apărarea a susţinut că inculpatul nu a primit bani care nu i se cuveneau, ci a primit contravaloarea unor călătorii pentru care a eliberat bilete de călătorie, iar pentru sumele mici de bani găsiţi asupra sa fără justificare ar putea fi tras la răspundere pentru o abatere disciplinară cu sancţiuni specifice, nu pentru comiterea unei infracţiuni.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A., cu privire la infracţiunea de folosire, în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt date publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv ca fapta care nu este prevăzută de legea penală. Apărarea a susţinut că nu a existat nicio reglementare internă prin care să fie interzisă comunicarea despre efectuarea de controale de trenuri din partea inspectorilor de specialitate sau celelalte persoane care deservesc trenurile de călători, reglementările cuprinse în Regulamentul Intern al SNTFC, precum şi reglementările cuprinse în dispoziţiile şi deciziile interne al conducerii SNTFC fiind reglementari cu caracter general. Apărarea a mai susţinut că informaţiile cuprinse în programele de control, precum şi cele referitoare la Nota de colaborare în efectuarea controalelor cu organele de politie din cadrul IGP - Direcţia de Poliţie Transporturi nu sunt informaţii secret de serviciu, care au caracter de confidenţialitate, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, apărarea a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, întrucât raporturile de serviciu determinate prin actele interne ale SNTFC presupuneau activitatea echipei organizate, care izvora din atribuţiile stabilite prin fişa postului. Apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Braşov, întrucât la momentul pronunţării soluţiei definitive instanţa a avut în vedere concursul de infracţiuni, fiind vorba de patru infracţiuni, respectiv luare de mită, dare de mită, folosirea de informaţii ce nu sunt date publicităţii şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, aspect faţă de care consideră că ar trebui reluată judecata de aşa natură încât în momentul individualizării pedepsei, în ipoteza în care cele două infracţiuni nu ar mai îndeplini condiţiile de tipicitate şi s-ar dispune o eventuală achitare, să se parcurgă procedura de instanţă de fond cu cale de atac.

Analizând recursurile în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 17 septembrie 2019, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a cauzelor de nelegalitate şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ca urmare a administrării unor probe noi, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că inculpaţii B. şi A. au susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi (infracţiunea de folosire, în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt date publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni - în cazul inculpatului A. şi infracţiunile de luare de mită şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni - în cazul inculpatului B.). În ceea ce priveşte asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, inculpatul B. a susţinut că în noul C. pen. fapta a fost dezincriminată, iar în prezent nu mai există o infracţiune distinctă care să se suprapună conţinutului infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Examinând ambele recursuri în casaţie, în limitele impuse prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că faptele reţinute în concret în sarcina inculpaţilor A. şi B. corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (fapte săvârşite de ambii inculpaţi), luare de mită (faptă săvârşită de B.) şi ale infracţiunii de folosire, în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt date publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (faptă săvârşită de inculpatul A.) pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017).

Se constată că atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au reţinut aceeaşi situaţie de fapt, pornind de la materialul probator administrat în cauză. Aşa cum s-a arătat, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunilor pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Referitor la critica recurentului B. privind dezincriminarea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. 1969, se reţine că această chestiune a primit o rezolvare prin Decizia nr. 12/2014 din 02.06.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 507/08.07.2014) potrivit căreia faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior sunt incriminate de art. 367 din noul C. pen., după cum a reţinut şi instanţa de apel.

Cu privire la această infracţiune, instanţa de apel a reţinut că a existat o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, fiind constituită o grupare de persoane care făceau parte atât din personalul de tren cât şi din organele de control ale activităţii personalului de tren, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice privind ierarhia şi repartizarea atribuţiilor, privind încasarea sumelor de bani de la călători frauduloşi fără eliberarea de legitimaţii de călătorie, elemente care dovedesc deci existenţa structurii organizatorice şi deosebesc în speţă pluralitatea constituită de cea ocazională.

Instanţa de apel a reţinut numărul mare de făptuitori şi continuitatea mare în timp a actelor materiale ale acestora, cu trimitere la probe relevante, numărul mare de acte materiale, arătându-se că atât investigatorii sub acoperire, cât şi persoanele ascultate în cauză relevă o frecvenţă constantă a actelor materiale de luare-dare de mită, atât ale personalului de tren, cât şi ale personalului de control, actele materiale fiind de aceeaşi natură, de corupţie, fapte de luări şi dări de mită, fiind comise în aceeaşi modalitate de săvârşire, ce relevă o tipicitate anume şi un şablon infracţional identic, aspectele concrete comune privind săvârşirea actelor materiale de corupţie privind cuantumul mitei la jumătatea preţului formal al legitimaţiei de călătorie, atenţionarea călătorului fraudulos, deţinerea conspirativă a banilor de la călătorii frauduloşi, ascunderea personalului în toaleta trenului în cadrul unui control inopinat sau pentru a împărţi mita între ei ori cu organele de control, prestabilirea rolurilor în activitatea infracţională şi structurarea pe două paliere, fără aspect piramidal şi fără conducere unitară (...).

Ambii recurenţi au susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare în ceea ce priveşte această infracţiune, recurentul A. arătând că raporturile de serviciu determinate prin actele interne ale SNTFC presupuneau activitatea echipei organizate, respectiv o activitate ce izvora din atribuţiile stabilite prin fişa postului, neexistând aşadar elementele constitutive ale infracţiunii sub niciuna din formele prevăzute de lege legate de iniţiere, aderare, sprijinire, asociere.

Un alt argument al inculpaţilor a fost acela că nu a existat nicio înţelegere prealabilă între inculpaţi, ei fiind colegi de serviciu, şi prin prisma acestor relaţii au fost împreună pe anumite partide de tren, apărând evident că, sintagma dată de scopul comiterii de infracţiuni grave nu este realizată în cazul de faţă.

După cum s-a precizat anterior, instanţa de recurs în casaţie nu are competenţa de a schimba situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, având însă competenţa de a verifica legalitatea consecinţelor juridice care decurg din situaţia de fapt avută în vedere la pronunţarea deciziei de apel. Astfel, în cauza de faţă instanţa de apel a reţinut că inculpaţii au acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani de la călători fără eliberarea de legitimaţii de călătorie. Scopul comun rezultă din elementul material al laturii obiective care pentru luarea de mită reprezintă obţinerea sumelor de bani pentru un act ce intră în îndatoririle de serviciu sau un act contrar acestor îndatoriri.

Aspectele de fapt susţinute de apărarea inculpatului B., respectiv că între acesta şi ceilalţi inculpaţi existau doar relaţii fireşti de serviciu, iar interacţiunile şi colaborările din cadrul acestor raporturi de serviciu nu constituie infracţiune şi nici nu pot fi prezumate fără probe concrete că ar constitui o asociere în vederea săvârşirii infracţiunilor, reprezintă o interpretare diferită a probelor şi nu pot face obiectul recursului în casaţie. Existenţa relaţiilor de serviciu nu exclude grupul infracţional organizat, legea având în vedere doar condiţia referitoare la numărul membrilor grupării, trei sau mai multe persoane, precum şi condiţia referitoare la existenţa unei structuri, împărţirea sarcinilor cu privire la fapta comisă sau care urmează a fi comisă. O situaţie similară a fost tratată într-o decizie de speţă, arătându-se că legea nu face nicio distincţie referitoare la legături preexistente între membrii grupării. Infracţiunea există atunci când sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate referitoare la conţinutul constitutiv, latura subiectivă şi cea obiectivă, fără ca subiecţii activi să fie circumstanţiaţi. Anterior, instanţa a reţinut, de exemplu, că existenţa legăturilor de familie este un element de fapt care nu afectează condiţiile prevăzute de lege, iar împărţirea rolurilor între inculpaţii excede modului în care se manifestă legăturile de familie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 3091 din 2 octombrie 2012, Dosar nr. x/2011). În mod similar jurisprudenţei citate, existenţa unor relaţii de serviciu nu exclude reţinerea infracţiunii de grup infracţional organizat având în vedere că modul ilicit de organizare prevăzut atât de art. 323 C. pen. anterior, cât şi de art. 367 C. pen. în vigoare se poate suprapune unei structuri recunoscute de lege (familie, colectiv de muncă etc.) şi nu este exclus de o asemenea structură.

Motivele invocate de recurent cu privire la situaţia de fapt nu se încadrează în limitele impuse de textul de lege referitor la recursul în casaţie, limite de la care nu se poate deroga. În reglementarea C. proc. pen. recursul în casaţie reprezintă o cale extraordinară de atac exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. C. proc. pen. nu permite în cadrul acestei căi extraordinare de atac, în examinarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., reţinerea unei situaţii de fapt diferite de cea descrisă în decizia Curţii de apel.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită pentru care a fost condamnat inculpatul B., se constată că instanţa de apel a avut în vedere, la fel ca prima instanţă, menţiunile din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire HH. la data de 26 iunie 2012 din care a rezultat că acesta a dat suma de 5 RON şefului de tren care purta ecusonul cu nr. x, pentru ruta Bucureşti - Ploieşti care a observat, de altfel şi alţi călători care nu aveau bilet de călătorie şi care mergeau până la Ploieşti şi de la care şeful de tren (respectiv, inculpatul B.) a luat bani.

Şi investigatorul sub acoperire II. arată în procesul-verbal încheiat la data de 26 iunie 2012 faptul că a dat suma de 5 RON din Gara de Nord la Ploieşti şefului de tren IR 1527 ce purta ecuson x, fără să i se elibereze bilet de călătorie, observând în jurul său mai mulţi călători care nu aveau bilet de călătorie şi care mergeau până la Ploieşti. Aşadar, este descrisă în detaliu de către instanţa de apel activitatea ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, pentru care a fost condamnat inculpatul B., iar apărările acestuia în sensul că nu a primit bani care nu i se cuveneau, ci a primit contravaloarea unor călătorii pentru care a eliberat bilete, reprezintă propria viziune a stării de fapt, contrar celei constatate de instanţa de apel care a reţinut că probele administrate au demonstrat o frecvenţă constantă a actelor materiale de luare-dare de mită, atât ale personalului de tren, cât şi ale personalului de control, actele materiale fiind de aceeaşi natură, de corupţie, fapte de luări şi dări de mită, fiind comise în aceeaşi modalitate de săvârşire, respectiv: primirea sumelor de bani de către personalul de tren (conductorii şi şefii de tren) de la călătorii frauduloşi cu ocazia reviziei legitimaţiilor de călătorie, darea unei părţi din aceleaşi sume de bani sau alte foloase de către personalul de tren organelor de control (inspectorii şi revizorii de specialitate) în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor de control, între anumite organe de control (inspectori şi revizori) şi personalul de tren (conductor şi şef tren) (...) în scopul ca cei din urmă să obţină, atât pentru ei cât şi pentru cei dintâi, sume de bani de la călătorii frauduloşi (...).

Prin urmare, recursul în casaţie nu permite reluarea dezbaterilor privind acele aspecte care ţin de existenţa elementelor de fapt, reţinute de instanţa de apel pe baza probelor administrate.

Referitor la infracţiunea de folosire, în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt date publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru care a fost condamnat inculpatul A., se constată că apărarea acestuia critică lipsa de tipicitate a infracţiunii, întrucât informaţiile referitoare la Nota de colaborare în efectuarea controalelor cu organele de politie din cadrul IGP - Direcţia de Poliţie Transporturi nu erau informaţii secret de serviciu, având caracter de confidenţialitate.

Instanţa de apel, pe baza probelor administrate, a constatat că inculpatul A., având calitatea de inspector de specialitate, s-a aflat în posesia unor informaţii ce nu sunt destinate publicităţii privind efectuarea controalelor specifice, a folosit aceste informaţii şi a permis accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a-i preveni pe aceştia din urmă despre controalele specifice pentru a nu fi descoperiţi în activitatea infracţională de corupţie, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru alţii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Instanţa de apel a apreciat că datele privind elemente concrete ale activităţii de control specific - precum momentul, trenul/ruta supusă controlului şi persoanele organelor de control, inclusiv informaţia cu caracter negativ, în sensul că, la un anumite moment dat nu sunt programate sau se nu află în desfăşurare acţiuni de control specific, constituie informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în sensul art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cerinţă cu caracter autonom, prevăzută ca atare de lege, al cărei conţinut nu se limitează la sfera informaţiilor clasificate ca secret de stat sau de serviciu, cu regimul juridic aferent acestora, cum greşit s-a argumentat de către apărare.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Ori, instanţa de apel a reţinut caracterul nepublic al acestor informaţii care rezultă din însăşi natura şi scopul controalelor specifice, acela de a verifica activitatea personalului de tren şi a depista eventuale nereguli în sarcina acestora, dar şi din caracterul inopinat al procedurilor de control, stabilit prin Dispoziţia Directorului General al SNTFC "CFR Călători" S.A. nr. 10/14.05.2004. De altfel, şi Instrucţia pentru controlul trenurilor nr. x din 1954, anexa I la aceasta intitulată" precizări privind organizarea şi urmărirea activităţii în problema controlului trenurilor "Cap. II "Sarcinile organelor de control" la pct. 2 prevede că "este cu totul interzis organului de control de a se anunţa conductorilor de bilete înainte de urcarea în tren".

În consecinţă, apărările inculpatului A. în sensul că informaţiile cuprinse în programele de control, precum şi cele referitoare la Nota de colaborare în efectuarea controalelor cu organele de politie din cadrul IGP - Direcţia de Poliţie Transporturi nu sunt informaţii secret de serviciu, nu sunt informaţii care au caracter de confidenţialitate şi, în raport de această împrejurare, nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, sunt nefondate.

Recurentul A. a mai susţinut în motivele scrise că există la dosarul cauzei elemente care atestă că "existau cauze de neimputabilitate, respectiv cauze ce înlătură orice trimitere la aspecte legale". În opinia acestuia probele atestă "relaţii de colegialitate şi întrajutorare şi nicidecum "corupţia generalizată". Astfel, susţine recurentul, fapta sa nu este prevăzută de legea penală, iar faţă de starea de fapt orice reţinere a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni este dusă dincolo de "principiul ultimo ratio".

În ce priveşte motivele referitoare la aplicarea principiului ultimo ratio, Înalta Curte observă că însăşi instanţa de contencios constituţional a tranşat această chestiune statuând că legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul "ultima ratio". (...) în materie penală, acest principiu trebuie interpretat ca având semnificaţia că legea penală este singura în măsură să atingă scopul urmărit (alte măsuri de ordin civil, administrativ etc. fiind improprii în realizarea acestui deziderat), iar nu ca având semnificaţia că legea penală trebuie privită ca ultimă măsură aplicată din perspectivă cronologică. Mai mult, măsurile adoptate de legiuitor pentru atingerea scopului urmărit trebuie să fie adecvate, necesare şi să respecte un just echilibru între interesul public şi cel individual. Curtea a reţinut că din perspectiva principiului "ultima ratio" în materie penală nu este suficient să se constate că faptele incriminate aduc atingere valorii sociale ocrotite, ci această atingere trebuie să prezinte un anumit grad de intensitate, de gravitate, care să justifice sancţiunea penală (Decizia nr. 189 din 28 martie 2019, publicată în M. Of. nr. 334 din 2 mai 2019, parag. 18). Aşa fiind, Curtea a constatat că sarcina aplicării principiului "ultima ratio" revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de altă parte, organelor judiciare chemate să aplice legea (Decizia nr. 189 din 28 martie 2019, publicată în M. Of. nr. 334 din 2 mai 2019, parag. 20).

Aşadar, luând în considerare cele statuate de Curtea Constituţională, organele judiciare sunt obligate, de la caz la caz, să analizeze dacă, prin raportare la intensitatea vătămării valorilor sociale proteguite, faptele sunt suficient de grave pentru a justifica aplicarea unor sancţiuni penale. Referitor la principiul "ultima ratio" se constată că legislaţia actuală permite evaluarea gravităţii faptelor doar în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei. C. pen. anterior prevedea în art. 17 ca trăsătură a infracţiunii pericolul social al faptei, astfel încât gravitatea atingerii valorii sociale ocrotite de lege putea fi evaluată de instanţa de judecată cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în cazul lipsei pericolului social concret (art. 181 C. pen. anterior). Instituţia reglementată de art. 181 C. pen. anterior nu mai este însă în competenţa judecătorului, conform C. pen. actual, chestiunea oportunităţii urmăririi penale nu mai poate fi evaluată după sesizarea instanţei cu rechizitoriu.

În concluzie, Înalta Curte constată că în cazul infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni instanţa de apel a analizat aceste aspecte, arătând că inculpaţii (inculpatul B. - şef tren şi inculpatul A. - inspector de specialitate) s-au constituit într-o grupare de persoane din care făceau parte atât din personalul de tren, cât şi din organele de control ale activităţii personalului de tren, cu o anumită organizare, cu o disciplină internă, cu reguli specifice privind ierarhia şi repartizarea atribuţiilor, privind încasarea sumelor de bani de la călători frauduloşi fără eliberarea de legitimaţii de călătorie. Aşadar, argumentele inculpatului în sensul că existau relaţii de colegialitate şi întrajutorare şi nicidecum "corupţia generalizată", apar ca fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 264/Ap din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi A., în cuantum de câte 156 RON, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 264/Ap din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2014.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B. şi A., în cuantum de câte 156 RON, rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN