Rejection of Non Bis In Idem Defense and Maintenance of Damages Award in Assault Appeal

Deliberând asupra apelului declarat,

În baza lucrărilor şi actelor dosarului:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 88 din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 396 alin. (3) şi (10) C. proc. pen., cu referire la art. 80 - 82 C. pen., s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul A., divorţat, are în întreţinere doi copii minori, fără antecedente penale, studii superioare, ocupaţie - registrator la OCPI Dolj, stagiul militar nesatisfăcut, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatului un avertisment.

A fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B., fiind obligat inculpatul către partea civilă B. la plata sumei de 100 RON, reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat efectuate în cursul urmăririi penale (100 RON), al procedurii de cameră preliminară (100 RON) şi al judecăţii (100 RON).

Prima instanţă a reţinut următoarele, în fapt, că, în seara zilei de 19 septembrie 2016, în jurul orelor 19:00, inculpatul A. s-a întâlnit cu partea civilă B. în faţa blocului în care locuia fosta sa soţie, martora C., şi, cunoscând faptul cei doi aveau o relaţie amoroasă, inculpatul a făcut mai multe fotografii cu telefonul mobil, cu intenţia de a le folosi într-un proces privind reîncredinţarea celor doi copii minori rezultaţi în urma căsătoriei cu martora C. Partea civilă i-a cerut să nu-l mai fotografieze, între cei doi intervenind o altercaţie în cadrul căreia s-au împins reciproc. În acest context, inculpatul i-a aplicat părţii civile lovituri cu pumnii în zona feţei, cauzându-i leziuni ce au necesitat un număr de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform actelor medicale.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului din data de 19 septembrie 2016, aşa cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

În faţa instanţei de judecată, inculpatul a uzat de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, prevăzută de art. 374 - 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv a recunoscut fapta aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare şi a solicitat ca judecată să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală, cererea acestuia urmând a fi admisă.

Faţă de probele administrate în faza de urmărire penală, prima instanţă a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul A., urmând ca acesta să răspundă penal. În acest sens, s-a apreciat că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv.

În ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepsei, prima instanţă a apreciat că acesta trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă. De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, s-a reţinut că trebuie efectuată o justă adecvare a criteriilor generale prevăzute în art. 74 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale ale săvârşirii ei (în cauză, leziunile suferite de persoana vătămată necesitând un număr mic de îngrijiri medicale pentru vindecare), dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier, conduita sa după săvârşirea faptei, atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă, vârsta, situaţia familială şi socială.

S-a reţinut că numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român.

În lumina criteriilor prevăzute în art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi celui ce a săvârşit-o.

Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare este în măsură să orienteze instanţa în aplicarea unui tratament sancţionator atenuat.

Astfel, s-a reţinut că în privinţa inculpatului nu se poate ignora că aceasta este încadrat în muncă, având profesia de avocat, în prezent exercitând funcţia de registrator la OCPI Dolj, are doi copii minori în întreţinere, regretând săvârşirea infracţiunii.

De asemenea, actele din dosarul cauzei au atestat că infracţiunea pentru care este judecat, în prezent, inculpatul constituie un incident izolat, având în vedere şi împrejurările în care a fost comisă pe fondul relaţiilor tensionate cu fosta soţie.

S-a mai reţinut conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii din prezentul dosar, reliefată prin lipsa antecedentelor penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Materialul probator administrat în cauză nu a evidenţiat că inculpatul a mai fost confruntat cu infracţiuni de acelaşi gen; dimpotrivă, fapta din prezenta cauză are un caracter accidental, ţinând de starea emoţională pe fondul căreia a comis fapta.

Aşadar, prima instanţă, reţinând că infracţiunea comisă de inculpat este un fapt izolat, fără şanse de revenire în câmpul infracţional, întreaga conduită anterioară a acesteia demonstrând că este bine integrat în societate, având un comportament adecvat şi constatând faptul că în speţă nu sunt regăsite niciuna dintre condiţiile negative prevăzute în art. 80 alin. (2) C. pen., a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, a dispus faţă de inculpatul A. renunţarea la aplicarea pedepsei şi, în baza art. 81 C. pen., a aplicat inculpatului un avertisment şi l-a atenţionat asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

Sub aspectul laturii civile, în ceea ce priveşte suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale, prima instanţă a reţinut că evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilităţile de orientare ale judecătorilor în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale. În acest sens, cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea aceloraşi raţiuni, pentru care sunt admise şi aşa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deşi nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau uşurare a suferinţelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deşi nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută şi acordată.

Astfel, în privinţa întinderii prejudiciului moral, prima instanţă a apreciat că, în raport cu împrejurările comiterii faptei şi urmările acesteia, suma de 3.000 de RON pentru partea civilă, reprezintă o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit de aceasta, motiv pentru care a admis în parte acţiunea civilă formulată şi a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 3000 RON, reprezentând daune morale.

Cu privire la daunele materiale, s-a reţinut că suma de 100 RON solicitată de partea civilă cu acest titlu este pe deplin justificată, motiv pentru care a dispus obligarea inculpatului şi la plata acestei sume.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, inculpatul A. a declarat apel.

La termenul din 10 octombrie 2019, prezentându-se după finalul şedinţei de judecată şi al dezbaterilor, inculpatul a depus o cerere de repunere a cauzei pe rol.

Analizând prioritar cererea de repunere a cauzei pe rol, instanţa de control judiciar constată că este nefondată, având în vedere că, în prezentul dosar, s-au acordat trei termene de judecată în vederea pregătirii apărării şi angajării unui apărător ales de către apelant şi nu sunt incidente prevederile art. 395 C. proc. pen.

Prin apelul declarat, inculpatul a solicitat, în principal, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi încetarea procesului penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, întrucât este incidentă o cauză de împiedicare a acţiunii penale - non bis in idem, precum şi lăsarea nesoluţionată a laturii civile.

În subsidiar, a solicitat desfiinţarea parţială a sentinţei atacate, în sensul diminuării cuantumului acordat cu titlu de daune morale, apreciind că suma de 3000 RON este nejustificat de mare şi nesusţinută de probatoriu.

Examinând motivul de apel invocat de apelantul inculpat A. prin care solicită încetarea procesului penal, motivat de dubla sa sancţionare pentru aceeaşi faptă, respectiv penal şi contravenţional, instanţa de control judiciar constată că acesta nu este întemeiat, pentru următoarele motive:

Analizând actele şi probele dosarului, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală, fiind pronunţată urmare efectuării unei activităţi complete de probaţiune, în condiţiile specifice fazei de judecată, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, aceasta reprezentând unicul rezultat impus de probele obţinute şi administrate legal, interpretate şi apreciate corect şi care conferă certitudinea aflării adevărului privitor la toate aspectele obiectului probaţiunii.

Analizând apelul exercitat în acest cadru procesual, se constată că, din probele administrate în cauză, nu rezultă incidenţa unei cauze de împiedicare a exercitării acţiunii penale.

Susţinerea inculpatului referitoare la încălcarea principiului non bis in idem nu este întemeiată.

Astfel, din actele dosarului, se constată că inculpatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 200 RON, pentru provocare şi participare la scandal, în baza art. 2 din Legea nr. 61/1991, în luna septembrie 2016, acesta susţinând că, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, manifestările de natură a provoca scandal public se referă inclusiv la lovirea fără motiv, pe stradă, a unei persoane.

În prezenta cauză, în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., constând în faptul că, în seara zilei de 19 septembrie 2016, inculpatul A. i-a aplicat părţii civile lovituri cu pumnii în zona feţei, cauzându-i leziuni ce au necesitat un număr de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, prin hotărârea atacată dispunându-se renunţarea la aplicarea pedepsei.

Pentru a-şi găsi aplicarea principiul non bis in idem, trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzaţie în materie penală, iar autorităţile să demareze o a doua procedură penală (elementul bis), pentru aceeaşi faptă (elementul idem) cu privire la aceeaşi persoană.

Pentru a fi aplicabilă garanţia instituită de principiul non bis in idem, ambele proceduri trebuie desfăşurate în urma formulării unei "acuzaţii în materie penală". Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că termenul "procedură penală" folosit în cadrul art. 4 din Protocolul 7 trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor "acuzaţie în materie penală" şi "pedeapsă" care sunt prevăzute de art. 6 şi 7 din Convenţie.

Principiul non bis in idem se opune cumulului a două "pedepse" în sensul art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, nu există un impediment sub acest aspect atunci când cumulul se aplică între sancţiuni penale şi disciplinare sau între sancţiunea penală şi răspunderea civilă delictuală.

Or, aşa cum se constată din actele dosarului, inculpatul a fost sancţionat contravenţional înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de către o instanţă investită cu acuzaţia penală, iar obiectul sancţiunii a constat în provocarea de scandal în locuri publice, iar nu pentru lovirea unei persoane, faptă distinctă ce face obiectul prezentei cauze penale.

Pentru aceste considerente, instanţa de control judiciar constată că nu se impune încetarea procesului penal.

În ce priveşte a doua critică a apărării, în sensul stabilirii unui cuantum mare şi nejustificat al daunelor morale, se constată că nu este întemeiată.

Înalta Curte reţine că, prin lege nu au fost stabilite expres criterii obiective, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudenţă şi doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanţa urmează a face o apreciere subiectivă în concret, prin raportare la împrejurările cauzei. Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de persoana vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Examinând decizia atacată se reţine că instanţa de fond, atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate părţii civile, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Toate aceste aspecte circumstanţiate situaţiei particulare din speţă au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de partea civilă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de inculpatul A.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 decembrie 2019.

Procesat de GGC - NN