Limitation of cassation review scope: statutory penalty boundaries versus individual sentencing and mitigating circumstances in occupational safety criminal liability

Asupra recursului în casaţie;

În baza actele şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 92 din data de 12.04.2018 pronunţată de Judecătoria Dorohoi în Dosarul nr. x/2015*, s-a constatat că legea penală mai favorabilă codificarea anterioară şi Legea nr. 319/2006.

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.(1969).

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 la un an închisoare.

În baza art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepselor aplicate şi s-a constatat că termenul de încercare are o durată de 3 ani de zile, care s-a socotit începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

A fost obligat inculpatul la plata în solidar către partea civilă B., (...) la suma de 5.000 euro cu titlul de daune materiale şi suma de 15.000 euro daune morale, plătibili la cursul euro - leu de la data efectuării plăţii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, între alţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, inculpatul A. şi partea civilă B.

Prin Decizia penală nr. 376 din 04 aprilie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2015*, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpatul A. ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi şi partea civilă B., a fost desfiinţată, în totalitate, sentinţa penală atacată, şi, în rejudecare, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969) a fost interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. (1969).

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, cu aplicarea art. 5 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969) a fost interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.(1969) au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. (1969) a fost interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.(1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969) a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale rezultante de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.(1969) a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

A atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 83 şi 84 C. pen. (1969).

În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice în vederea adăugării profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Au fost obligaţi inculpaţii A. şi C. să plătească, în solidar, inculpatul A. în solidar şi cu SC D. SRL Tulcea, părţii civile B., (...), suma de 5.000 de euro (în echivalent RON la data plăţii) cu titlul de daune materiale şi suma de 20.000 de euro (în echivalent RON la data plăţii) cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1), (3) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi C., în solidar, inculpatul A. în solidar şi cu SC D. SRL Tulcea, să plătească statului câte 1000 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi C. să plătească, în solidar, inculpatul A. în solidar şi cu SC D. SRL Tulcea, părţii civile B. suma de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din prima instanţă (onorariu apărător ales).

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A. şi C. să plătească, în solidar, inculpatul A. în solidar şi cu SC D. SRL Tulcea, părţii civile B. suma de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel (onorariu apărător ales).

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417, art. 420 C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Realizând propriul examen al materialului probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, cât şi, nemijlocit, cu ocazia soluţionării apelurilor, Curtea a constatat că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt în parte eronată, acordând o valoare probantă superioară declaraţiilor ulterioare ale martorilor şi înlăturând, astfel, în mod nejustificat şi fără a oferi o explicaţie pertinentă, depoziţiile iniţiale ale acestora, precum şi declaraţiile constante ale părţii civile şi celelalte înscrisuri, ce vor fi menţionate ulterior, probe din care rezultă culpa concurentă a inculpaţilor în producerea evenimentului din data de 17.07.2012, soldat cu decesul numitului E.

S-a apreciat că ceea ce reţine just prima instanţă cu privire la situaţia de fapt este existenţa contractului de renovare a Şcolii cu clasele I - IV (...), com. (...), jud. Botoşani nr. x, încheiat la data de 21.12.2011 de către SC D. SRL, prin administrator A., în calitate de executant cu F., în calitate de finanţator. În luna mai 2012, SC D. SRL a subcontractat toată lucrarea către SC G. SRL Piatra-Neamţ (contract nr. x/16.05.2012), care a încheiat un contact de prestări servicii nr. x/09.07.2012 cu SC H. SRL Dărmăneşti. Întrucât administratorul SC G. SRL Piatra-Neamţ, respectiv inculpatul C. urma să plece în străinătate, iar lucrările de renovare nu se desfăşurau potrivit obligaţiilor asumate faţă de finanţator, administratorul SC D. SRL Tulcea, inculpatul A. a delegat o persoană care să coordoneze lucrările pe şantier, desemnându-l verbal în acest scop pe lucrătorul I., de profesie dulgher restaurator.

În continuare însă, justificarea prezenţei victimei E. pe şantierul de la (...), absolut întâmplătoare conform susţinerilor inculpatului A., precum şi lipsa atribuţiilor acestuia acolo, nu a fost reţinută de instanţa de control judiciar. Poziţia inculpatului a fost susţinută de către martorul I., în declaraţiile pe care acesta le-a dat începând cu data de 3.04.2014 .

S-a arătat că dispoziţiile procesual penale nu conferă o valoare probatorie superioară depoziţiilor date în anumite momente ale procesului penal sau ale vreuneia dintre părţi, însă, pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declaraţiile care conturează o altă situaţie de fapt să fie susţinute de o justificare valabilă. În cauză însă, Curtea a constatat că martorul I. a redat elemente de fapt pe care nu le-a menţionat şi la care nu a făcut trimitere în depoziţia iniţială, cu atât mai mult cu cât acestea aveau un caracter esenţial în stabilirea sau nu a vinovăţiei persoanei cercetate.

În concret s-a observat că martorul I., în prima sa declaraţie dată în faţa organelor de anchetă penală la data de 17.07.2012 nu a făcut nici o referire la un alt şantier pe care ar fi trebuit să se afle E. şi nici la lipsa atribuţiilor acestuia, ci, din contra a vorbit de o echipă formată din 5 oameni cu care "de aproximativ două săptămâni" efectua lucrări la şcoala cu clasele I - IV (...) şi de faptul că victima s-a dezechilibrat în timp ce încerca să dea jos o scândură de pe acoperiş. Echipa care se ocupa de reabilitarea acoperişului şcolii de la (...) era formată la data producerii accidentului - 17.07.2012, din martorii J., K. şi L., (angajaţi ai firmei SC H. SRL Dărmăneşti) martorul I. şi victima E. (angajaţi ai firmei SC D. SRL). În acest sens sunt declaraţiile celor trei angajaţi ai firmei H. menţionaţi anterior.

Această declaraţie a fost menţinută de către martor şi în faţa instanţei, când a precizat în mod expres faptul că "lucram împreună cu cel căzut la acelaşi acoperiş, dar eu eram pe partea cealaltă şi nu am văzut efectiv ce s-a întâmplat...La data accidentului cel care coordona activitatea era şeful de echipă I., care în acea zi a fost prezent. Am înţeles că în acea dimineaţă şeful de echipă i-a spus doar să-şi facă un pat. Nu ştiu dacă mai târziu a fost pus să urce pe acoperiş pentru muncă. Din discuţii am înţeles ca peste o săptămână să fie dus la un alt punct de lucru la Tulcea ...".

Că victima nu se afla întâmplător pe acel şantier, în ciuda celor susţinute de către inculpatul A., rezultă şi din declaraţiile martorului M. Şi în faţa instanţei de apel, martorul a arătat că E. a plecat la punctul de lucru din judeţul Botoşani, unde avea firma lucrarea, trimis de firmă. Şi deşi inculpatul A. a insistat că victima pierduse maşina spre Adjud, martorul M. a precizat că E. nu trebuia să meargă acolo şi că, în ziua respectivă au plecat cinci persoane, cu o maşină mică a firmei "cu cinci locuri" şi nici nu au aşteptat vreun moment vreun alt angajat al firmei.

Faptul că E. făcea parte din echipa ce lucra la acoperişul şcolii şi s-a accidentat în urma manevrării defectuoase a unei scânduri, este menţionat în cuprinsul proceselor-verbale de sesizare din oficiu şi cercetare la faţa locului întocmite de către lucrătorii de poliţie, precum şi în rapoartele solicitate acestora în urma intervenţiei la faţa locului.

În acord cu cele susţinute în apelul parchetului, Curtea a apreciat că se impune a fi remarcat şi faptul că, în urma testării poligraf a inculpatului A. şi a martorilor I., J., L., s-a constatat că la întrebările esenţiale ale cauzei, întrebări care s-au referit la aspecte legate de desemnarea victimei pentru a lucra pe şantierul de la Adjud sau pe şantierul de la (...) şi dacă victima a fost pusă să lucreze şi să urce pe acoperişul şcolii de la (...), răspunsurile au provocat fără echivoc modificări specifice comportamentului simulat.

Având în vedere ansamblul probator menţionat, Curtea a apreciat, contrar celor reţinute de către prima instanţă că prezenţa pe şantier a lucrătorului E. nu a fost întâmplătoare ci una autorizată şi că, declaraţiile inculpatului A. şi cele ulterioare ale martorului I. sunt nesincere şi făcute în scopul evident de a obţine exonerarea acuzaţilor de răspundere penală.

Clarificând anterior aspectele legate de prezenţa victimei E. pe acel şantier, Curtea a subliniat faptul că potrivit Contractului Cadru de Prestări Servicii nr. 485/16.05.2012 - printre obligaţiile prestatorului, respectiv SC G. SRL erau cele reglementate la pct. , 5.4. respectiv: "- Pe parcursul executării lucrărilor şi a remedierii viciilor ascunse, Prestatorul are obligaţia: De a lua toate măsurile pentru asigurarea securităţii tuturor persoanelor a căror prezenţă pe şantier este autorizată şi de a menţine şantierul (atât timp cât acesta este sub controlul său) şi lucrările (atât timp cât acestea nu sunt finalizate şi ocupate de către Antreprenor) în starea de ordine necesară evitării oricărui pericol pentru respectivele persoane..."

De asemenea, aşa cum rezultă şi din declaraţia martorului N., facilităţile pentru execuţia lucrării, inclusiv sisteme de siguranţă a lucrului la înălţime urmau a fi asigurate de către SC G. SRL sau antreprenorul SC D. SRL.

Dar, aşa cum rezultă din dispoziţiile hotărârii de guvern mai sus amintită, unul dintre instrumentele de coordonare în materie de securitate şi sănătate în muncă este planul de Securitate şi sănătate pe care îl întocmeşte coordonatorul în materie de Securitate (art. 13). De asemenea, Secţiunea a 2-a a capitolului III din aceeaşi hotărâre impune obligaţia întocmirii planului propriu de securitate şi sănătate atât în sarcina antreprenorului, cât şi a subantreprenorului, care este obligat să îl întocmească în termen de 30 de zile de la data contractării lucrării cu antreprenorul. Or, una dintre încălcările care au conlucrat la producerea evenimentului, aşa cum s-a constatat a fost neasigurarea controlului cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii de pe şantier a normelor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, iar planul propriu al subantreprenorului nu a fost întocmit.

Având în vedere toate aceste aspect redate anterior, Curtea a apreciat că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut culpa victimei în producerea evenimentului, condiţiile în care a avut loc accidental relevând faptul că ambii inculpaţi au expus victima riscului produs, din moment ce inculpatul A., conducătorul de fapt al acelui şantier la data producerii accidentului, a permis desfăşurarea activităţii în aceste condiţii, şi permiţând accesul pe şantier a lucrătorului E. fără a purta echipament individual de protecţie specific pentru lucru pe şantier şi fără a fi instruit cu privire la riscurile de accidentare.

Acţionând astfel, s-au încălcat prevederile H.G. nr. 300/2006, anexa 4,PB, S2, pct. 5.1 şi 5.2, care îi obligau să evite căderile de la înălţime "cu mijloace materiale, în special cu ajutorul balustradelor de protecţie solide, suficient de înalte şi având cel puţin o bordură, o mână curentă şi protecţie intermediară, sau cu un alt mijloc alternativ echivalent. Lucrările la înălţime nu pot fi efectuate, în principiu, decât cu ajutorul echipamentelor corespunzătoare sau cu ajutorul echipamentelor de protecţie colectivă, cum sunt balustradele, platformele ori plasele de prindere.

În cazul în care, datorită naturii lucrărilor, nu se pot utiliza aceste echipamente, trebuie prevăzute mijloace de acces corespunzătoare şi trebuie utilizate centuri de siguranţă sau alte mijloace sigure de ancorare.". Totodată au fost nesocotite prevederile art. 7 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă potrivit cărora "angajatorul are obligaţia să se ia măsuri corespunzătoare pentru ca în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate." şi ale art. 13 lit. f) din acelaşi act normative, conform cărora "În vederea asigurării condiţiilor de Securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale angajatorii au obligaţia să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit. "

În drept, Curtea a apreciat că faptele inculpatului A. de a nu lua măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, consecinţa fiind decesul lucrătorului E., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de "ucidere din culpă" şi "neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă", prevăzute de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969) şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, ambele cu aplicarea art. 5 C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma culpei cu prevedere, realizând că prin neluarea măsurile de prevedere pentru exerciţiul profesiei, pot pune în pericol viaţa altor persoane şi cauza decesul acestora, fără însă a accepta producerea rezultatului, socotind fără temei că el nu se va produce.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 5 C. pen., Curtea a constatat că există identitate de conţinut şi de regim sancţionator în ceea ce priveşte forma agravată a infracţiunii de ucidere din culpă în cele două reglementări succesive (art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969) şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen.) şi identitate de conţinut între dispoziţiile art. 349 C. pen. "neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă" şi art. 37 din Legea nr. 319/2006. În cazul acestei infracţiuni, regimul sancţionator este diferit, de la 6 luni la 3 ani potrivit actualei reglementări, respectiv de la 1 an la 2 ani, conform dispoziţii legale anterioare. Însă, Curtea apreciază că codificarea anterioară, în ansamblul dispoziţiilor sale incidente în speţă, apare ca fiind mai favorabilă, prin prisma dispoziţiilor care sancţionează concursul de infracţiuni, dar şi a celor care consacră modalitatea de executare a suspendării condiţionate, ce nu se mai regăseşte în actuala reglementare, care conţine, în această materie, prevederi mult mai severe, ca şi conţinut şi efecte.

Ca urmare, realizând o evaluare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 alin. (1) C. pen.(1969), prin luarea în considerare atât a gradului de pericol social concret al faptei, generat, în principal, de urmarea produsă constând în moartea victimei E., cât şi a datelor care circumstanţiază persoana inculpatului (care şi-a conformat până în prezent atitudinea exigenţelor legii penale), Curtea a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, respectiv, de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă", sunt apte să asigure reeducarea şi prevenirea săvârşirii de noi fapte penale în viitor.

Cum pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive, sau un efect indulgent, urmare a unei clemenţe abuzive, nemăsurate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia în regim penitenciar, instanţa, constatând totodată îndeplinite condiţiile obiective (relativ la condamnare) şi subiective (privind persoana inculpatului), în baza art. 81 C. pen.(1969), va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Instanţa a apreciat că pronunţarea acestei soluţii de condamnare va constitui un avertisment şi, chiar fără executarea pedepsei în regim de detenţie, nu va mai săvârşi pe viitor alte infracţiuni, conştientizând în acelaşi timp că în situaţia în care nu va înţelege clemenţa legii, va suporta consecinţele ce decurg din nerespectarea art. 83 C. pen.(1969), dispoziţii legale asupra cărora li i se va atrage atenţia.

Împotriva Deciziei penale nr. 376 din 04 aprilie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2015* de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 01.07.2019.

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susţinut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege întrucât instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) cu privire la efectele circumstanţelor atenuante, motiv pentru care se impune reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege având în vedere că inculpatul a fost condamnat la o sancţiune de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) (limitele fiind cuprinse între 2 ani şi 7 ani închisoare), precum şi la 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2007 (sancţionată cu închisoarea de la 1 an la 2 ani sau amendă).

Prin încheierea din data de 03 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015*, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 376 din 04 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent, fixându-se termen de judecată la data de 17 octombrie 2019.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Motivându-şi decizia, instanţa de control judiciar a apreciat, în esenţă, că, dispoziţiile codificării anterioare sunt mai favorabile în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni şi al modalităţii de executare a suspendării condiţionate, în raport de noua codificare.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969) (pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani) şi de neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 nr. 195/2002 (sancţionată cu închisoarea de la 1 la 2 ani).

Ca atare, pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracţiunile prevăzute de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969) (2 ani închisoare) şi de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 (1 an închisoare), se încadrează în limitele prevăzute de dispoziţiile legale: de la 2 la 7 ani închisoare, respectiv de la 1 la 2 ani închisoare, iar sancţiunea rezultantă a fost stabilită potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969), respectiv 2 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea), fără aplicarea vreunui spor.

Referitor la susţinerile ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), se constată că, în realitate, se critică nereţinerea circumstanţelor atenuate, însă acestea nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care este incident doar în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; or, în cauza dedusă judecăţii, recurentul inculpat a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate (cuantum), considerate prea mari în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi datele sale personale, situaţie exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casaţie, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an închisoare, aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 178 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969) şi art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 sunt cuprinse în limitele legale, iar pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare respectă dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.(1969), urmează ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. şi, întrucât acesta se află în culpă procesuală, a-l obliga, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 376 din 04 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.

Procesat de GGC - GV