Finality of rulings on the admissibility of quashing action under art. 431 Code of Criminal Procedure

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin deciziei penale nr. 1217 din data de 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 361 din 13 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul cu nr. x/2018, fiind totodată obligat contestatorul la plata de cheltuieli judiciare către stat.

În esenţă, pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că petentul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 361 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, arătând că în mod greşit a fost respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva Sentinţei penale nr. 941 din 3 decembrie 2018 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

S-a reţinut că, în motivarea cererii sale, petentul A. a arătat că procedura de citare a soţilor X la adresa din str. x, nu s-a îndeplinit corect, deoarece nu sunt proprietarii apartamentului nr. x, nu au locuit niciodată la acea adresă; nici în celelalte dosare procedura cu aceştia nu a fost întocmită în mod legal, neavând calitatea de proprietari ai respectivului imobil, nu au nici reşedinţă, nu locuiesc efectiv sau să fi locuit vreodată, situaţie pe care a recunoscut-o şi B.

Petentul A. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare pentru gravele nereguli din Dosar urmărire penală nr. x/2008, Dosarele penale nr. x/2013, y/2014 şi 13829/300/2018 prin care s-a dispus condamnarea şi să se dispună desfiinţarea acestora.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 426 - 432 C. proc. pen.

Prima instanţă a reţinut că, prin Decizia penală nr. 361/A din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018 a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 941 din 3 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, secţia penală, prin care, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi totodată, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Examinând contestaţia în anulare formulată de petentul A., în conformitate cu dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât simpla trimitere la un caz de contestaţie în anulare dintre cele prevăzute de lege, fără indicarea de argumente faptice pertinente şi invocarea de pretinse dovezi corelative nu satisface exigenţele dispoziţiilor legale citate şi nu justifică admiterea în principiu a acestei căi extraordinare de atac.

Astfel, s-a avut în vedere că, petentul contestator a invocat că judecata în apel a avut loc fără citarea legala a unei părţi întrucât intimatele părţi civile C. şi D. au fost citate la o adresă unde nu mai erau proprietari.

Prima instanţă a apreciat că numai partea nelegal citată care a lipsit de la judecarea apelului poate să invoce acest caz de contestaţie în anulare, nefiind posibil ca altă parte, legal citată sau prezentă la judecarea apelului, să exercite calea extraordinară de atac pentru acest motiv întrucât încălcarea dispoziţiilor care reglementează procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă, ce poate fi invocata doar de către partea ale cărei interese sunt ocrotite prin norma încălcată.

S-a constatat astfel, că petentul invocă vicierea procedurii de citare a intimaţilor şi nu citarea sa nelegală, apreciindu-se că, acest motiv este invocat în mod formal şi nu există o concordanţă aparentă între cazul de contestaţie şi motivul pe care se sprijină.

S-a mai reţinut că şi celelalte motive invocate oral de contestator la termenul din 13 septembrie 2019 vizează încălcări ale normelor procesuale cu ocazia soluţionării dosarului în fond şi nu cu ocazia soluţionării cererii de revizuire, astfel că privesc alte decizii decât cea atacată prin prezenta contestaţie în anulare.

În consecinţă, în baza art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva acestei soluţii, contestatorul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 octombrie 2019, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 22 noiembrie 2019.

Examinând cauza prin prisma excepţiei puse în discuţie vizând admisibilitatea căii de atac de faţă, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 1217 din data de 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 361 din 13 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018.

Aşadar, prin decizia penală apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate de contestatorul A., respingând în principiu cererea acestuia, în procedura admisibilităţii în principiu prevăzută de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.

În cadrul acestor dispoziţii cu caracter special care reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În acelaşi sens este şi doctrina pronunţată în materie, atât după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, care a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.

Mai mult, sub aceste aspecte, relevante sunt cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015.

Se constată, aşadar, că apelantului contestator A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulate formulată de acesta, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare. Astfel, prin promovarea acesteia, contestatorul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de contestatorul A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1217 din 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca inadmisibil.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1217 din data de 27 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM