Extraordinary appeal dismissed: appeal upheld after prosecutor from non-competent DNA structure participated in trial following Law 207/2018

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă 3 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 3.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 raportat la art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pentru situaţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 25 mai 2015 la 30 iunie 2015.

II. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- va comunica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 6.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 raportat la art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pentru situaţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

III. În baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 EUR, contravaloarea telefonului D.

IV. S-au menţinut măsurile asigurătorii luate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în data de 8 iunie 2005, în Dosarul nr. x/2015, privind instituirea sechestrului prin poprirea drepturilor salariale datorate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti către inculpatul A., până la concurenţa sumei de 7.700 RON, respectiv de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 735 RON pusă la dispoziţie de către inculpat şi consemnată la E. Agenţia Ştirbei Vodă la dispoziţia D.N.A., măsuri instituite în vederea confiscării speciale şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, au declarat apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A. şi C. pentru motive de nelegalitate şi netemeinice.

Prin Decizia penală nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 420 pct. (2) lit. a) C. proc. pen.,a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 107/F din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

a) A impus inculpatului A. obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.

În temeiul art. 291 alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea telefonului D. şi a sumei de 2.000 euro de la inculpatul A.

b) A majorat pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.

A menţinut dispoziţiile sentinţei privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a impus inculpatului C. obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.

În temeiul art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpaţii A. şi C..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelanţii inculpaţi A. şi C. la plata a câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 130 RON, au rămas în sarcina statului.

În esenţă, instanţa de apel a precizat că pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat poate fi cuprinsă între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni, motiv pentru care, în mod nelegal, instanţa de fond a aplicat inculpatului C. pedeapsa de 2 ani închisoare, sens în care va majora pedeapsa la 2 ani şi 8 luni închisoare.

În ceea ce priveşte omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la suma de 3.000 euro, care a fost primită de către inculpatul A., potrivit actului de sesizare, s-a reţinut că acesta, în luna martie 2013 a pretins de la martorii F. şi G. un telefon D.. Ulterior, a pretins direct şi indirect, prin intermediul inculpatului C., de la martorul F. suma de 3.000 euro.

La data de 4 martie 2013, a primit indirect, prin intermediul martorului F. de la martorul G., un telefon D. în valoare de 600 euro.

În luna mai 2015, a primit de la martorul F. în contul "datoriei de 3.000 euro" un telefon D. în valoare de 1.000 euro şi suma de 2.000 euro, care au fost găsite în autoturismul inculpatului cu ocazia flagrantului organizat.

Prin sentinţa apelată, în baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 euro, reprezentând contravaloarea telefonului D..

Potrivit art. 291 alin. (2) C. pen. banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Ca atare, în mod nelegal, instanţa de fond nu a dispus asupra sumei totale de 3.000 euro, în sensul de a face aplicarea dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen. în privinţa sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea telefonului D. primit de inculpat şi nici nu a constatat faptul că suma de 2000 euro a fost restituită Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu ocazia flagrantului organizat.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte a constatat că, în mod nelegal, instanţa de fond nu a dispus cu ocazia condamnării inculpaţilor aplicarea dispoziţiilor art. 93 alin. (2) C. pen., în acest sens, fiind întemeiate criticile formulate.

Conform art. 93 alin. (2) C. pen., instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

Din analiza modului de redactare a art. 93 C. pen., se constată că este imperios necesar impunerea cel puţin a uneia dintre obligaţiile prevăzute de alin. (2) C. pen. al aceluiaşi articol, iar aplicarea acestor dispoziţii nu este facultativă.

În ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen. şi anume, împrejurările concrete în care a fost desfăşurată activitatea infracţională, starea de pericol semnificativ creată prin comiterea actului de corupţie, valoarea redusă a folosului necuvenit primit, dar şi circumstanţele personale pozitive ale acestora. În egală măsură, notează conduita corespunzătoare a inculpaţilor pe durata procesului penal, aceştia prezentându-se la termenele fixate, inculpatul A. asumându-şi respectarea obligaţiilor procesuale ce i-au revenit.

Totodată, s-a apreciat că ansamblul tuturor acestor elemente pune în lumină o gravitate ridicată a infracţiunii şi o periculozitate moderată a inculpaţilor, în raport de care atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei este posibilă numai prin aplicarea acesteia într-un cuantum stabilit în limitele speciale prevăzute de lege.

Drept urmare, dând eficienţă gradului ridicat de integrare socio-familială al inculpaţilor şi posibilităţilor acestora sporite de îndreptare, Înalta Curte a apreciat că o pedeapsă de 3 ani, respectiv 2 ani şi 8 luni închisoare, situată în apropierea limitei minime a fiecărui text de lege incriminatoriu, corespunde exigenţelor unei juste individualizări a sancţiunii, apreciate ca fiind apte să răspundă scopului de prevenţie generală şi specială, sens în care nu poate fi primită critica parchetului privind greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi C.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale, luând în considerare intervalul de timp scurs de la data săvârşirii faptelor, suficient de îndelungat pentru a permite evaluarea posibilităţilor de îndreptare ale inculpaţilor şi notând gradul de pericol social ridicat al infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte s-a raportat şi la circumstanţele de ordin personal ale inculpaţilor, expuse în precedent, cu precădere la resursele acestora interioare de conştientizare a consecinţelor faptelor comise şi de adaptare la exigenţele de convieţuire socială, precum şi la comportamentul avut în intervalul de timp scurs până la data soluţionării definitive a prezentei cauze. Aceste elemente, expres prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. d) din C. pen., au susţinut pertinent concluzia că aplicarea pedepsei închisorii este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpaţii A. şi C. nu vor mai săvârşi alte infracţiuni.

Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii comise, la împrejurările cauzei şi particularităţile persoanei inculpatului A., Înalta Curte a apreciat că atingerea scopului pedepsei principale şi conştientizarea deplină, de către inculpat, a gravităţii şi urmărilor faptei comise nu reclamă şi aplicarea unei pedepse complementare acestuia, concretizată în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen. (dreptul de a ocupa funcţia de procuror).

Mai mult, s-a constatat că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia în executarea căreia a săvârşit fapta nu este obligatorie, astfel cum rezultă din art. 291 alin. (1) din C. pen., văzând şi dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Înalta Curte a apreciat că prin soluţia de condamnare dispusă faţă de inculpatul A. este lipsită de conţinut interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., atât în cazul pedepsei accesorii, cât şi în cazul celei complementare.

Împotriva Deciziei penale nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. e) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 21 ianuarie 2019, sub nr. x/2019.

Prin Încheierea din 24 octombrie 2019, a fost admisă, în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 03 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 şi s-a acordat termen pentru soluţionarea cauzei pe fond la data de 7 noiembrie 2019, cu citarea părţilor.

La termenul din data de 7 noiembrie 2019, cauza a fost amânată pentru termenul de astăzi 21 noiembrie 2019, în vederea respectării principiului continuităţii compunerii completului de judecată.

Prin motivele formulate în scris, susţinute şi oral prin apărătorul ales, contestatorul A. a invocat cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - "când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii", contestatorul argumentând incidenţa acestui caz de contestaţie în anulare prin aceea că, judecata cauzei a avut loc, după intrarea în vigoare a Legii nr. 207/2018, care a înfiinţat secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor Săvârşite de Magistraţi, cu participarea unui procuror DNA, apreciind astfel că, deşi a fost prezent un procuror de şedinţă, acest procuror nu avea competenţa materială de a formula concluzii în faţa acestei instanţe, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018.

În susţinerea acestui punct de vedere, a invocat faptul că legea la care a făcut referire anterior a intrat în vigoare la data de 23 iulie 2018, iar începând cu această dată, potrivit dispoziţiilor din lege, în cauzele referitoare la magistraţi, indiferent că sunt trimise deja în judecată, sau că sunt în curs de investigare, participă procurori ai secţiei Speciale, iar dacă sunt deja pe rolul instanţelor, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specificând expres legea, ai secţiei Judiciar - Penale a acestui parchet, iar prezenţa fizică a unui reprezentant al Ministerului Public în sala de şedinţă, chiar dacă acesta a formulat concluzii, cu atât mai mult dacă a formulat şi concluzii scrise, precum este cazul în speţa de faţă, nu semnifică faptul că acest procuror poate fi considerat, ca participând la şedinţa de judecată, dacă el nu are competenţa materială să formuleze concluzii în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte, în majoritate constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţiile procedurale reglementate expres în art. 426 - art. 432 din C. proc. pen., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituţii juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestaţiei în anulare, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce deja efectele.

După admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, dezbaterea contestaţiei în anulare nu se poate cantona decât la cazurile de contestaţie care au fost invocate în cererea iniţială şi care au trecut prin filtrul admisibilităţii în principiu.

Contestatorul condamnat A. şi-a întemeiat contestaţiile în anulare pe cazurile de contestaţie prevăzute de art. 426 lit. e) din C. proc. pen.

Potrivit art. 426 lit. e) C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare "când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii"

În temeiul cazului de contestaţie în anulare prev. de art. 426 lit. e) C. proc. pen., contestatorul a solicitat, în esenţă, să se constate că participarea la soluţionarea cauzei a unui procuror care nu era competent potrivit legii, echivalează cu lipsa procurorului de şedinţă la momentele în care instanţa a procedat la audierea inculpaţilor, discutarea unei cereri de probatorii şi formularea concluziilor pe fondul apelurilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în majoritate reţine, preliminar, faptul că în practica judiciară există în mod constant situaţii în care interpretarea unor prevederi legale se realizează diferit de către instanţele de judecată, cauza acestor diferenţe de opinii, practica judiciară neunitară, fiind pe de o parte neclaritatea prevederilor legale, iar pe de altă parte posibilitatea ca aceeaşi normă legală să fie susceptibilă de mai multe interpretări.

Conştient de posibilitatea intervenirii unor asemenea situaţii, legiuitorul a instituit în C. proc. pen., Partea Specială, Titlul III, Capitolul VI, mijloacele prin care să se realizeze interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, recursul în interesul legii, prev. de art. 471 - 4741 C. proc. pen., ori prin care anumite chestiuni de drept să primească o rezolvare de principiu, procedura hotărârii prealabile, prev. de art. 475 - 4771 C. proc. pen.

Hotărârile pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le pronunţă în cele două proceduri sunt obligatorii pentru instanţele judecătoreşti, modul în care instanţa supremă interpretează norma legală fiind modul în care acestea sunt obligate să o aplice.

Dar acest caracter obligatoriu nu este recunoscut hotărârilor pronunţate în procedurile menţionate decât de la momentul la care are loc publicarea în Monitorul Oficial al României, iar nu pentru perioadele anterioare.

O astfel de situaţie a intervenit în momentul în care legiuitorul român prin intermediul dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 Partea I din 20 iulie 2018 a prevăzut că " Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei".

Norma mai sus invocată face parte din Secţiunea a 21-a intitulată "Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie", secţiune care cuprinde norme de organizare, competenţă, recrutare a procurorilor, revocare, atribuţiile pentru investigare.

Art. 888 din Legea nr. 304/2004, a fost introdus prin Legea nr. 207/2018 din 20 iulie 2018, însă el a intrat în vigoare efectiv la 6 luni de la data publicării acestei legi, iar intrarea în vigoare a acestui articol a fost la data de 23 octombrie 2018.

Ulterior intrării în vigoare a prevederilor legale menţionate, la nivelul instanţelor judecătoreşti s-a pus problema privind interpretarea textelor legale care reglementează participarea procurorului la şedinţa de judecată, aspect care vizează competenţă funcţională a acestuia, susţinându-se că se impune a fi realizată în primul rând prin stabilirea raportului între norma generală şi norma specială.

Dispoziţiile art. 888 alin. (2) din actul normativ mai sus menţionat reprezintă o normă cu caracter special, într-o lege ordinară, în raport cu norma generală, din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, respectiv art. 67 al cărui conţinut este în sensul că "În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului".

În art. 3 alin. (1) lit. c2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 43 din 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie cu modificările ulterioare referitoare la atribuţiile acestui parchet se statuează că "participarea, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată", această prevedere fiind cuprinsă într-o lege cu caracter special.

Astfel, norma cuprinsă în art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 reprezintă în mod evident norma generală, în raport cu prevederile art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care reprezintă o normă cu caracter special, în raport cu aceea generală.

Prin primul text legal se stabileşte cu caracter general:

"În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului".

Cel de-al doilea text legal stabileşte:"Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei".

Din analiza coroborată a celor două texte legale instanţele judecătoreşti au considerat faptul că regula instituită de legiuitor, cu caracter general, este aceea a participării în procesele penale, la şedinţele de judecată, a procurorului care a efectuat urmărirea penală sau a unui alt procuror din cadrul aceluiaşi parchet, excepţia instituită vizând cauzele în care urmărirea penală a fost realizată de procurori din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, secţie înfiinţată prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, caz în care, participarea în şedinţa de judecată, în cauzele de competenţa secţiei, se asigură de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurori de la parchetele de pe lângă instanţa investită cu soluţionarea cauzei.

S-a considerat că raţiunea instituirii acestei excepţii rezidă în mod evident în structura şi competenţa secţiei nou înfiinţate, în condiţiile în care în conformitate cu prevederile art. 882 alin. (3) din Legea nr. 304/2004:

"Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie funcţionează cu un număr de 15 posturi de procuror.", iar potrivit prevederilor art. 881 alin. (1) din acelaşi act normativ, secţia are "competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii".

În condiţiile în care, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) lit. c). C. proc. pen., "Curţile de apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale şi procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe", procurorii încadraţi la această secţie nou înfiinţată nu ar fi putut asigura participarea la şedinţele de judecată la toate curţile de apel din ţară în cauzele de competenţa secţiei şi în care urmărirea penală a fost efectuată de către procurori din secţie.

S-a impus, pe cale de consecinţă, instituirea unei excepţii de la regula generală, din considerente de ordin practic, în sensul că în acest cauze participă în şedinţele de judecată procurorii de la parchetele de pe lângă curţile de apel, iar în cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii de la secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu procurorul care a efectuat urmărirea penală, ori procurorul desemnat de conducătorul parchetului.

Per a contrario, unele instanţe au apreciat că în măsura în care urmărirea penală nu a fost efectuată de către procurori din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, nu există elemente care să justifice admiterea pe fond a contestaţiei în anulare, în sensul că exista obligativitatea instanţei de apel a aplicării imediate a prevederilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în sensul participării la şedinţele de judecată a altor procurori decât cei care au efectuat urmărirea penală sau desemnaţi de conducătorul parchetului, raţiunea legiuitorului în instituirea acestei excepţii fiind în mod evident una cu caracter practic, fără ca excepţia instituită să modifice competenţa funcţională a procurorului de a susţine acuzarea în măsura în care a efectuat urmărirea penală.

Este adevărat că după data de 23 octombrie 2018, au existat mai multe opinii cu privire la procurorul competent să participe la şedinţele de judecată după acest moment, în anumite cauze, însă această problemă a fost tranşată abia la data de 26 februarie 2019, prin intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o sesizare pe o chestiune prealabilă. Această chestiune prealabilă s-a rezolvat abia la data de 26 februarie 2019, când s-a hotărât ce procuror ar trebui să participe în acele cauze.

În speţa de faţă, practic, apărarea doreşte să se aplice această dezlegare dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în chestiunea de drept tranşată, în luna februarie 2019, raportat la un moment anterior, la care s-a soluţionat această cauză, ceea ce nu este posibil, întrucât dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea acestei chestiuni de drept conform C. proc. pen., are obligativitate de la momentul publicării hotărârii în Monitorul Oficial, respectiv a deciziei nr. 3 din data de 26 februarie 2019, prin care s-au stabilit următoarele:"Admite sesizările formulate de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2018 şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în Dosarul nr. x/2018 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018 şi a art. 3 alin. (1) lit. c2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor de justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie?" şi

"În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, dacă prin intrarea în vigoare a prevederilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 încetează competenţa funcţională de a participa la şedinţa de judecată conform dispoziţiilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 pentru procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală, ori pentru un alt procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie desemnat de conducătorul parchetului, conform art. 3 alin. (1) lit. c2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie".

Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor de justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen."

În practică, însă pentru a nu se tergiversa soluţionarea dosarelor, decizia evocată s-a aplicat de la momentul pronunţării acesteia, dar în niciun caz nu se poate aplica şi la momentul la care a solicitat apărătorul ales al contestatorului A., respectiv termenele de judecată survenite în cauză ulterior intrării în vigoare a prevederilor art. 888 din Legea nr. 304/2004.

Aşa cum anterior s-a precizat, hotărârile pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazurile în care este sesizată pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, ori pentru a lămuri anumite chestiuni de drept susceptibile de interpretări neunitare, produc efecte doar pentru viitor, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, nefiind admisă aplicarea acestora retroactivă, ceea ce solicită în esenţă contestatorul.

Totodată, Înalta Curte în majoritate, reţine că în doctrină acest caz de contestaţie în anulare este incident doar în situaţia în care la şedinţa de judecată nu participă fizic un procuror, sau dacă acesta este prezent în şedinţa de judecată, acestuia nu i se dă cuvântul.

Or, în speţa de faţă, nu ne aflăm într-o astfel de situaţie, în cauză a fost prezent un procuror care nu a fost contestat de către părţi şi problema principală este cea legată de a se face diferenţa între neparticiparea procurorului la o anumită fază procesuală, sau neparticiparea procurorului competent din punct de vedere funcţional să formuleze concluzii într-un anumit dosar, aspecte ce au fost anterior lămurite.

Mai mult decât atât, se constată că, în măsura în care la termenele de judecată ulterioare intrării în vigoare a prevederilor legale menţionate anterior, contestatorul personal sau prin intermediul apărătorului ales avea posibilitatea invocării nulităţii absolute legată de participarea procurorului, nulitatea absolută putând fi invocată în orice stadiu al procesului până la finalizarea procesului în căile lui ordinare de atac.

În atare situaţie, motivul invocat excede dispoziţiei cazului prevăzut de contestaţie în anulare, respectiv cel prevăzut de art. 426 lit. e) din C. proc. pen., la care s-a făcut referire.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în majoritate va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 noiembrie 2019.

Motivare Opinie Separată:

Cu opinia separată a preşedintelui de complet, doamna judecător H., în sensul admiterii contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015.

Desfiinţării Deciziei penale nr. 1/A pronunţată în Dosarul nr. x/2015 şi rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii C. şi A., împotriva Sentinţei penale nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Motivare Opinie Separată

În opinie separată asupra contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 considerăm că se impunea admiterea acesteia, desfiinţarea deciziei menţionate şi rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii C. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia Penală, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Legiuitorul a reglementat în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute în art. 426 din C. proc. pen. şi pe acela prevăzut la lit. e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta era obligatorie, potrivit legii.

Participarea procurorului este obligatorie atât la judecata în primă instanţă, în condiţiile art. 353 alin. (9), art. 363 alin. (1) din C. proc. pen., cât şi în apel, potrivit art. 420 alin. (3) din acelaşi cod.

Participarea procurorului la judecată presupune pe lângă prezenţa sa şi activitatea sa complexă în cursul judecăţii, prin formularea de cereri, invocarea de excepţii, formularea de întrebări în etapa cercetării judecătoreşti, în primă instanţă şi în apel cu ocazia audierii persoanei vătămate, părţii civile, inculpatului, coinculpaţilor, probei testimoniale, la audierea martorilor, punerea concluziilor, în etapa dezbaterilor asupra cauzei în primă instanţă sau în apel, aşa încât participarea sa nu este formală, ci efectivă, asigurând respectarea principiilor legalităţii, potrivit art. 2 din C. proc. pen., al aflării adevărului, conform art. 5 din acelaşi cod, al contradictorialităţii, statuat în art. 351 alin. (2) din C. proc. pen., precum şi al egalităţii armelor, în condiţiile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi ale jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Chiar dacă în conţinutul dispoziţiilor art. 6 din Convenţie nu se regăseşte o definire a principiului egalităţii armelor şi nici al contradictorialităţii, delimitarea celor două principii prin prisma art. 6 din Convenţie a fost statuată pe calea jurisprudenţei instanţei de contencios european.

În materializarea dreptului la un proces echitabil este necesară asigurarea imparţialităţii şi independenţei Ministerului Public în garantarea unui just echilibru la nivel procedural între parte şi procuror, care conduce la concretizarea principiului egalităţii armelor.

În acest sens este şi cauza Pataki şi Dunshirm contra Austriei în care se arată că "egalitatea armelor, adică egalitatea procedurală între învinuit şi procuror reprezintă un element inerent al unui proces echitabil". În aprecierea justului echilibru dintre parte şi procuror trebuie să se ţină seama de statutul procurorului, de mijloacele logistice de care acesta dispune, de greutatea opiniilor sale, de poziţia sa de reprezentant al statului şi acuzator, în comparaţie cu persoana acuzată.

În jurisprudenţa naţională anterioară actualului C. proc. pen., cu menţiunea că dispoziţiile privind participarea procurorului la judecată în primă instanţă şi în apel nu au suferit modificări, ceea ce face ca şi jurisprudenţa să fie în continuare aplicabilă, s-a statuat, într-o decizie de speţă, respectiv Decizia nr. 2683 din 22 aprilie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală că "Din prevederile referitoare la participarea procurorului rezultă că, potrivit legii, nu este suficientă numai prezenţa procurorului, ci acesta este obligat să pună concluzii, arătând şi ordinea în care, în cursul dezbaterilor, preşedintele completului de judecată trebuie să dea cuvântul. Prin urmare, într-o corectă aplicare a legii, situaţie în care procurorul, deşi prezent în instanţă la termenul când s-a dezbătut cauza, nu a pus concluzii este echivalentă cu neparticiparea procurorului la judecată…".

Sancţiunea încălcării dispoziţiilor cu privire la neparticiparea procurorului la judecată, în cazurile în care aceasta este obligatorie este sancţionată cu nulitatea absolută, potrivit art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi atrage incidenţa cazului de contestaţie în anulare de la art. 426 lit. e) teza I din C. proc. pen.

Legiuitorul român în conţinutul dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 636 Partea I din 20 iulie 2018 a prevăzut că "Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei".

Totodată, norma mai sus invocată face parte din Secţiunea a /2 1-a intitulată "Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie", secţiune care cuprinde norme de organizare, competenţă, recrutare a procurorilor, revocare, atribuţiile pentru investigare.

De asemenea este de precizat faptul că Legea nr. 207 din 20 iulie 2018 nu conţine norme tranzitorii.

Dispoziţiile art. 888 alin. (2) din actul normativ mai sus menţionat reprezintă o normă cu caracter special, într-o lege ordinară, în raport cu norma generală, din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare, respectiv art. 67 alin. (3) cărui conţinut este în sensul că "În procesele penale, la şedinţa de judecată, poate participa procurorul care a efectuat urmărirea penală sau alt procuror desemnat de conducătorul parchetului".

În art. 3 alin. (1) lit. c2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 43 din 2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie cu modificările ulterioare referitoare la atribuţiile acestui parchet se statuează că "participarea, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată", această prevedere fiind cuprinsă într-o lege cu caracter special.

În raport cu normele mai sus menţionate, constatăm că dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c2) din O.U.G. nr. 43 din 2002 nu au fost modificate, iar sintagma conţinută în dispoziţia arătată "în condiţiile legii" se fundamentează pe actuala reglementare cu caracter special, prevăzută de art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, în sensul că participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Totodată, constatăm, că în raport, cu dispoziţiile exprese, concrete ale art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, normă specială şi ulterioară, faţă de art. 67 alin. (3) din Legea nr. 304 din 2004, pe calea interpretării sistematice, dar şi teleologice a celor două norme, este incident şi de imediată aplicare, în lipsa dispoziţiilor tranzitorii, care să facă distincţii între cauze aflate în curs de urmărire penală, în curs de judecată, pe etape procesuale în cadrul fazelor procesului penal, art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018.

Aplicarea imediată a dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018 se fundamentează şi pe regula de interpretare "unde legiuitorul nu distinge, nu trebuie să distingă interpretul". Or, textul aşa cum este reglementat "participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură…", fără distincţie este incident pentru orice cauză, fie instrumentată anterior de Direcţia Naţională Anticorupţie, fie de secţia judiciară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, în raport, cu cele mai sus menţionate, în opinie separată considerăm că dispoziţiile art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018, aşa cum sunt reglementate de legiuitor sunt de imediată aplicare, în lipsa normelor tranzitorii.

Inexistenţa unor norme tranzitorii conduce la aplicarea imediată a dispoziţiei pe care legiuitorul a reglementat-o fără a face vreo distincţie.

Atunci când legiuitorul a înţeles să prevadă norme tranzitorii, în conţinutul acestora a menţionat expres în funcţie de distincţiile fazelor procesuale, care este procedura de urmat, cu toate aspectele sale, ceea ce nu este cazul în condiţiile art.

88 8 alin. (2) din C. proc. pen.

În art. III alin. (1) din Legea nr. 207/2018 se prevede că "Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Astfel, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a devenit operaţională începând cu data de 23 octombrie 2018.

În opinie separată considerăm că de la momentul operaţionalizării secţiei mai sus menţionate incidenţa dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207 din 2018 este efectivă, aşa încât participarea procurorului la şedinţele de judecată în cauzele în care au fost trimişi în judecată magistraţi, se asigură de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Astfel, în contextul cauzei în cauză, verificând decizia instanţei de apel împotriva căreia a fost formulată contestaţia în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. e) teza I din C. proc. pen., constatăm în opinie separată că la toate termenele de judecată a participat procuror din cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, deşi se impunea că la termenul de dezbateri de la 28 noiembrie 2018 se participe un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018, care erau incidente.

Din încheierea de dezbateri de la 28 noiembrie 2018, aflată la dosarul instanţei de apel, asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii C. şi A. rezultă din partea introductivă a încheierii că din compunerea instanţei de apel a făcut parte Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, reprezentat de doamna procuror I., care a susţinut apelul declarat de procuror, precum şi concluziile acesteia asupra apelurilor inculpaţilor, fiind amânată pronunţarea succesiv la datele de 12 decembrie 2018, 20 decembrie 2018 şi la 3 ianuarie 2019, la această din urmă dată fiind pronunţată Decizia nr. 1/A în Dosarul nr. x/2015.

În partea introductivă a deciziei mai sus menţionate se face din nou menţiunea că din compunerea instanţei de apel, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a fost reprezentat de procuror I. .

În raport cu cele menţionate constatăm, în opinie separată că, atât la dezbateri, cât şi la pronunţarea deciziei de către instanţa de apel, în condiţiile de imediată aplicare a dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018, care erau în vigoare de la 20 iulie 2018, dar aplicabile efectiv de la data de 23 octombrie 2018 când a devenit operaţională secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, a participat un procuror de la o structură de parchet necompetent funcţional în cauză, respectiv de la Direcţia Naţională Anticorupţie, deşi trebuia să participe un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum stipulau dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Astfel, considerăm, în opinie separată că, atât dezbaterile, cât şi pronunţarea deciziei a fost făcută fără participarea obligatorie a procurorului, întrucât necompetenţa funcţională a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - care a participat în condiţiile menţionate echivalează cu neparticiparea unui procuror, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute în condiţiile art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În opinie separată, apreciem că este incident cazul de contestaţie în anulare invocat de către contestatorul A., prin apărător, respectiv art. 426 lit. e) teza I din C. proc. pen., în condiţiile menţionate, întrucât participarea unui procuror care nu face parte de la structura de parchet competentă care să asigure complexul de obligaţii judiciare în realizarea judecării cauzei cu respectarea principiilor legalităţii, aflării adevărului, contradictorialităţii, egalităţii armelor, cu asigurarea efectivă a garanţiilor procesuale ale părţilor, respectiv ale apelanţilor intimaţi inculpaţi C. şi A. echivalează cu absenţa procurorului, ceea ce se sancţionează cu nulitatea absolută a deciziei pronunţate.

Considerăm, în opinie separată că nu se poate susţine interpretarea restrictivă a cazului de contestaţie în anulare mai sus arătat, că acesta ar fi aplicabil numai atunci când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului, respectiv a lipsei fizice a acestuia, întrucât, aşa cum am arătat, în jurisprudenţa invocată, chiar printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a evidenţiat o interpretare extensivă a textului, în sensul că "Din prevederile referitoare la participarea procurorului rezultă că, potrivit legii, nu este suficientă numai prezenţa procurorului, ci acesta este obligat să pună concluzii, arătând şi ordinea în care, în cursul dezbaterilor, preşedintele completului de judecată trebuie să dea cuvântul. Prin urmare, într-o corectă aplicare a legii, situaţie în care procurorul, deşi prezent în instanţă la termenul când s-a dezbătut cauza, nu a pus concluzii este echivalentă cu neparticiparea procurorului la judecată".

Or, în contextul cauzei la dezbateri şi la judecata apelului a participat un procuror, dar care nu putea susţine apelul declarat de parchet, nici a pune concluzii asupra apelurilor apelanţilor intimaţi inculpaţi şi nici nu se putea pronunţa decizia în condiţiile arătate, întrucât erau aplicabile dispoziţiile art. 888 alin. (2) din Legea nr. 207/2018, care în mod expres menţionau care era procurorul de la structura de parchet competentă să participe la judecarea apelurilor, dispoziţii incidente, fiind de imediată aplicare, încă de la 23 octombrie 2018,ceea ce nu poate susţine interpretarea restrictivă că la şedinţele de judecată a participat un procuror.

Simpla prezenţă a unui procuror fără a da conţinut atribuţiilor judiciare potrivit competenţei sale funcţionale, în raport cu dispoziţiile legale care reglementează obligaţiile acestuia în şedinţele de judecată ar goli de conţinut tocmai calitatea de participant la procesul penal definit în condiţiile art. 29 cu referire la art. 30 lit. b) din C. proc. pen., şi care în mod concret îşi exercită competenţele nu generale, ci efective, asigurând şi atributele procesului echitabil conform art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

În opinie separată, considerăm că, deşi nu este incidentă în cauză decizia nr. 3 din data de 26 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 526 din 27 iunie 2019, întrucât se aplică pentru viitor, totuşi este de menţionat faptul că prin aceasta s-a stabilit că "în interpretarea dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor de justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.", interpretarea dată susţinând voinţa legiuitorului la elaborarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 introdus prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Faţă de aceste considerente, în opinie separată, în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen. se impunea admiterea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1/A din data de 3 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, desfiinţării Deciziei penale nr. 1/A pronunţată în Dosarul nr. x/2015 şi rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii C. şi A., împotriva Sentinţei penale nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Procesat de GGC - LM