Cassation limits review to legal errors, excluding re-evaluation of fact-finding and evidentiary sufficiency in criminal convictions for explosive regime violations and forgery

Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de recurenţii A. SRL şi B. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016;

Prin Sentinţa penală nr. 225 din data de 13 iulie 2018, Tribunalul Ilfov, secţia penală, a dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei B., de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive în formă calificată prev. de art. 346 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea aceleiaşi inculpate B. de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 din C. pen. cu aplic. art. 35 din C. pen. (3 acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei persoană juridică SC A. SRL cu nr. de identificare J 4/1070/14.06.2004 şi CUI x şi sediu social în municipiul Bacău, jud. Bacău, reprezentată prin administratori C., de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive în formă calificată prev. de art. 346 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. a dispus achitarea aceleiaşi inculpate, SC A. SRL, de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 din C. pen. cu aplic. art. 35 din C. pen. (3 acte materiale).

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au fost reţinute în sarcina statului.

Pe baza mijloacelor de probă administrate, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Martorul D. a achiziţionat cantitatea de 250-300 kg substanţă chimică neidentificată (pretins sodiu metalic) imersată într-un produs petrolier şi ambalată într-un butoi metalic de 200 litri închis ermetic pe care l-a depozitat la locuinţa lui E. situată în (...), jud. Ilfov.

În după-amiaza zilei de 23.10.2012, intenţionând să vadă ce se află în acest butoi, martorul F., socrul numitului G., fiul defunctului E., a golit produsul petrolier în care era imersată substanţa mai sus precizată şi a rupt cu o daltă câteva bucăţi din aceasta pe care le-a aruncat în pubela de gunoi. La scurt timp, deasupra acestora a aruncat nişte resturi umede de mâncare, moment în care pubela de plastic s-a aprins instantaneu.

La faţa locului au fost chemaţi reprezentanţi ai ISU Bucureşti- Ilfov, ai Gărzii de Mediu, ai Poliţiei şi ai Primăriei (...), însă la momentul când aceştia au ajuns incendiul era stins. Pentru că la contactul cu apa, resturile incendiului produceau mici explozii, reprezentanţii instituţiilor menţionate au hotărât ca butoiul respectiv să fie preluat de Primăria (...) care să îl mute şi să îl ţină sub pază până va fi preluat de o firmă specializată. În consecinţă, butoiul cu respectiva substanţă, fără ca aceasta să mai fie imersată în vreun produs petrolier, a fost transportat cu un buldoexcavator şi mutat sub pază pe un teren viran aparţinând Primăriei situat pe str. x, (...), jud. Ilfov.

Această stare de fapt a rezultat din declaraţiile martorilor D. (proprietarul respectivei substanţe, la data faptelor condamnat şi deţinut în Penitenciarul Poarta Albă), H. (coleg de detenţie cu D.), I. şi J. (fostă soacră a lui D. şi un vecin al său), G. şi F. (proprietarul imobilului situat în (...), str. x şi socrul său), K. [primarul localităţii (...) la acea dată], L. [şeful Serviciului Situaţii de Urgenţă (...)], M., N. şi O. [Poliţia Locală (...)], reprezentanţii ISU: P., Q., R. şi S., reprezentanţii IPJ: T., U., V. şi W. şi reprezentanţii Comisariatului Judeţean Ilfov al Gărzii Naţionale de Mediu: X. şi Y. care s-au deplasat la faţa locului în acele împrejurări.

Totodată, aceste aspecte au fost consemnate în fişa intervenţiei la eveniment întocmită de reprezentanţii Poliţiei (...) la data de 23.10.2012 şi în raportul de intervenţie nr. x/24.10.2012 întocmit de Primăria (...) - Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă unde s-a consemnat că este vorba despre o substanţă chimică neidentificată aflată într-un butoi de 200 litri care în contact cu apa arde care a fost preluată sub pază până la ridicarea sa de o firmă specializată .

În data de 25.10.2012, Primăria Oraşului (...), în calitate de beneficiar, a încheiat cu SC A. SRL (...) reprezentată prin director B., în calitate de prestator, Contractul de prestări servicii nr. x din 25.10.2012 având ca obiect colectarea, transportul şi eliminarea finală a deşeurilor "substanţe chimice de laborator", cod deşeu 160506* de pe raza unităţii administrativ teritoriale, aspect consemnat şi în nota de constatare nr. x din 25.10.2012 întocmită de reprezentanţii Comisariatului Judeţean Ilfov al Gărzii Naţionale de Mediu .

La acea dată, SC A. SRL deţinea autorizaţia de mediu nr. x/14.12.2010 care prevedea desfăşurarea activităţii de colectare deşeuri industriale periculoase şi nepericuloase, stocarea temporară a acestora în vederea transportului către instalaţii de eliminare finală, între deşeurile autorizate pentru colectare regăsindu-se şi codul deşeu 16 05 06* - substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase .

În data de 26.10.2012, conform notei cântar x, SC A. SRL (...) a ridicat de pe str. x, (...), cantitatea de 320 kg substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase, cod deşeu 16 05 06*, ambalate în butoi. Transportul substanţei la punctul de lucru al SC A. SRL situat în (...), str. x a fost însoţit de Formularul de expediţie/transport deşeuri periculoase IF-DEM- 0251 din 26.10.2012 pentru 0,320 t substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase, cod deşeu 16 05 06* şi a fost realizat de SC Z. SRL, conform contractului de transport nr. x/09.03.2009 încheiat între cele două societăţi comerciale .

În baza contractului de prestări servicii nr. x/09.10.2008 şi a actelor adiţionale încheiate ulterior între SC AA. SA, în calitate de prestator/eliminator final şi SC A. SRL Bacău în calitate de colector temporar, în data de 13.09.2013, inculpata SC A. SRL lansează către SC AA. SA formularul de comandă nr. 1091 prin care solicită aprobarea predării în vederea eliminării finale a 3.000 kg substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase, cod deşeu 16 05 06*, mod de ambalare - cutii pe paleţi.

La data derulării acestor operaţiuni SC AA. SA deţinea autorizaţia de mediu nr. 171 revizuită la 30.11.2011 care autoriza, între altele, desfăşurarea activităţilor de tratare şi eliminare deşeuri periculoase, inclusiv substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase, cod deşeu 16 05 06* .

Comanda lansată de SC A. SRL Bacău a fost acceptată, astfel că transportul a fost realizat în data de 19.09.2013 de către SC Z. SRL, conform Formularului de expediţie/transport deşeuri periculoase nr. x care atestă că în data de 20.09.2013 SC AA. SA a primit cantitatea de 0,680 t deşeu în vederea eliminării; transportul a fost însoţit şi de avizul de expediţie IF- DEM 145/19.09.2013 conform căruia SC AA. SA a confirmat primirea a 680 kg deşeu cod 16 05 06* substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase, fără a face precizări privind modul de ambalare, aspect menţionat şi în cuprinsul procesului-verbal de predare - primire nr. x/19.09.2013 şi, respectiv, nr. 3179/20.09.2013 încheiat între SC A. SRL (...) şi SC AA. SA unde, de asemenea, nu se specifică modul de ambalare . Cu toate acestea, conform formularului de control vizual al deşeurilor periculoase la intrarea pe amplasament şi conform formularului de control vizual al deşeurilor periculoase la descărcare încheiate de reprezentanţi ai SC AA. SA la data de 20.09.2013 cu privire la deşeurile predate de inculpata SC A. SRL, se arată că acestea sunt ambalate "în cutii de carton pe paleţi înfoliaţi" nefiind însoţite de buletine de analize fizico-chimice . Cantitatea de deşeu predată de SC A. SRL (...) a fost înregistrată la poziţia 2462/pag. 177 din registrul securizat de intrări ţinut de SC AA. SA .

Cu privire la cantitatea de 3.000 kg pentru care a fost lansată comanda, Tribunalul a reţinut menţiunile inserate în cuprinsul tichetului de cântar nr. 25619/20.09.2013 emis de SC AA. SA în sensul că "din cantitatea de 2.840 kg, 680 kg reprezintă deşeu cod 16 05 06* de la punct de lucru (...), iar 2.160 kg reprezintă deşeu cod 16 05 06* de la punct de lucru Bacău", astfel cum se regăsesc şi la poziţiile 2461- 2462 din registrul de intrări .

Contrar tezei reţinută de procuror în actul de sesizare în sensul că "alchimia/magia nefiind recunoscute ca atare de ştiinţa oficială şi de altfel imposibile în dimensiunile spaţio - temporale actuale", cât priveşte cantitatea de 680 kg deşeu predate de SC A. SRL punct de lucru (...) spre eliminare în aceste împrejurări, Tribunalul a reţinut că aceasta poate proveni atât din colectarea celor 320 kg de la (...), cât şi din deşeurile ridicate de la următorii generatori: SC BB. SRL conform Anexa 2 nr. x din 27.11.2012 pentru 20 kg, poziţia 286-288 din Registrul de intrări aferent anului 2012 al SC A. SRL (...); SC CC. SRL conform Anexa 2 nr. x din 11.04.2013 pentru 12 kg, poziţia 135 din Registrul de intrări aferent anului 2012 al SC A. SRL (...); SC DD. SRL conform Anexa 2 nr. x din 12.04.2013 pentru 30 kg, poziţia 136-140 din Registrul de intrări aferent anului 2013 al SC A. SRL (...); SC EE. SRL conform Anexa 2 nr. x din 09.07.2013 pentru 107 kg, poziţia 244 din Registrul de intrări aferent anului 2013 al SC A. SRL (...); SC FF. SRL conform Anexa 2 nr. x din 17.05.2013 pentru 108 kg, poziţia 180 din Registrul de intrări aferent anului 2013 al SC A. SRL (...); SC DD. SRL conform Anexa 2 nr. x din 29.07.2013 pentru 22 kg, poziţia 273 din Registrul de intrări aferent anului 2013 al SC A. SRL (...) .

De altfel, potrivit prevederilor lit. b) din Anexa 1 la H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, acestea pot fi stocate înainte de eliminare pentru o perioadă mai mică de 1 an, astfel că depozitarea lor temporară de către inculpata SC A. SRL nu a depăşit perioada legală.

Cele 0,680 t deşeu predate de SC A. SRL (...) au fost tratate de SC AA. SA conform procesului-verbal de tratare deşeu din data de 23.10.2013 folosindu-se 0,150 t stabilizator, în urma acestui procedeu rezultând 0,83 tone deşeu cod 19 02 05* depozitat în 1 big-bag .

În privinţa celorlalte împrejurări reţinute de procuror prin actul de sesizare a instanţei ca fiind corespunzătoare adevărului, în sensul că substanţa care a provocat incidentul din 23.10.2012 este sodiu metalic, iar inculpatele SC A. SRL (...) reprezentată de inculpata persoană fizică B. au efectuat consemnări nereale sub acest aspect pe 3 înscrisuri sub semnătură privată în vederea producerii unor consecinţe juridice, Tribunalul apreciază că acestea sunt îndoielnice, neclare, putând primi şi alte interpretări.

Astfel, cu referire la natura substanţei ce formează obiectul cercetărilor în cauză- sodiu metalic, s-a reţinut că aceasta are în centru declaraţiile martorilor denunţători H. şi D. care au încercat să acrediteze ideea potrivit căreia cel din urmă ar fi cumpărat în anul 2001 de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive cantitatea de 250 - 300 kg sodiu metalic (pct. 1), aspect infirmat de răspunsul transmis instanţei de instituţia pretins vânzătoare care, prin adresa din data de 02.11.2017, a comunicat că în anul 2001 Institutul nu avea, cum nu are nici în prezent, prerogative în sensul comercializării de substanţe chimice, respectiv sodiu metalic, că Institutul nu deţine o astfel de substanţă în condiţiile în care domeniul său de activitate constă în efectuarea de studii şi cercetări pentru exploatarea şi valorificarea resurselor minerale în special radioactive, iar în anul 2001 nu a efectuat nici o vânzare de sodiu metalic .

Cu toate acestea, probabil conştientizând faptul că afirmaţia sa urmează să fie verificată de instanţă ca urmare a insistenţei judecătorului de a preciza modul de dobândire, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, D. a încercat să inducă ideea că ar fi achiziţionat sodiul metalic cu acte false, fără a putea preciza alte detalii cum ar fi natura lor, preţul plătit, modul şi locul încheierii ori al preluării substanţei ori a prezenta alte probe în susţinerea acestei alegaţii, aspecte care ridică un semn de întrebare cu privire la veridicitatea celor susţinute.

Apoi, Tribunalul a notat că nici din punct de vedere al comparării caracteristicilor sodiului metalic relevate prin Raportul de constatare criminalistică nr. 2.057.307/13.05.2016 întocmit de IGPR - INEC - Serviciul Expertize fizico-chimice cu cele pe care le prezintă substanţa care face obiectul cercetărilor în cauza de faţă astfel cum au fost descrise de martorii care au văzut-o sau au manipulat-o nu se poate ajunge la concluzia indubitabilă conform căreia această substanţă este sodiu metalic.

În primul rând, instanţa a avut în vedere că butoiul metalic care a fost ridicat de inculpata SC A. SRL (...) la solicitarea Primăriei (...) are un volum de 200 litri [conform consemnărilor inserate în cuprinsul Raportului de intervenţie nr. x/24.10.2012 întocmit de Primăria (...) - Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă ori în cuprinsul Notei de constatare nr. x din 25.10.2012 întocmită de reprezentanţii Comisariatului Judeţean Ilfov al Gărzii Naţionale de Mediu sau mărturiilor depuse în faţa instanţei de martorii F., L., G., S. ori Q.], iar la momentul preluării cântărea 320 kg (conform notei cântar x emisă de SC A. SRL (...) şi Formularului de expediţie/transport deşeuri periculoase IF-DEM- 0251 din 26.10.2012 pentru 0,320 t substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase, cod deşeu 16 05 06*). Or, dacă acest butoi ar fi fost plin cu sodiu metalic, despre care specialistul spune că are densitatea de 0,97 gr/cm3, prin aplicarea formulei densitatea unui corp este egală cu raportul dintre masa şi volumul său (q = m/v) rezultă că acesta nu putea cântări mai mult de 194 kg, iar aceasta fără a lua în calcul greutatea ambalajului (butoiului) şi faptul că potrivit tuturor declaraţiilor martorilor audiaţi, acesta nu era plin cu substanţa neidentificată, întrucât iniţial aceasta ar fi fost imersată într-un produs petrolier care a fost golit, rămânând substanţa solidă ce ocupa aproximativ 3/4 din volumul butoiului metalic.

În al doilea rând, Tribunalul a observat că Raportul de constatare descrie sodiul metalic ca fiind "un metal moale alb-argintiu" care "reacţionează cu aerul şi reacţionează energic în contact cu apa sau umiditatea degajând hidrogen" arătându-se că în fişele de siguranţă ale sodiului metalic se specifică că acesta "este extrem de inflamabil, se poate aprinde instantaneu prin expunere la aer, poate reacţiona în contact cu aerul, apa, căldura sau lumina", caracteristici incompatibile cu cele prezentate de substanţa din butoiul metalic ridicat de SC A. SRL despre care toţi martorii audiaţi au afirmat că era solidă ori că "au fost sparte bucăţi din ea" cu dalta şi că nu avea nici o reacţie în contact cu aerul, unii susţinând şi că prezenta o culoare mai închisă. În aceeaşi ordine de idei, Tribunalul a notat că după golirea produsului petrolier în care substanţa a fost iniţial imersată, aceasta nu a mai fost acoperită de vreun lichid inert şi cel puţin până la preluarea sa de către SC A. SRL a fost depozitată într-un spaţiu liber fără a fi produs vreo reacţie în contact cu aerul, lumina, căldura sau umiditatea din atmosferă.

Nu în ultimul rând, Tribunalul a reţinut că infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive în formă calificată prev. de art. 346 alin. (2) din C. pen. presupune, sub aspectul laturii obiective, "sustragerea materiilor explozive", iar Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive oferă la art. 1 alin. (2) definiţia acestora ca fiind "explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice". În acest context, instanţa a apreciat că nu poate stabili cu certitudine nici măcar dacă sodiul metalic (presupunând prin absurd că în cauză am avea de-a face cu această substanţă) face parte din categoria materiilor explozive, textul de lege nefiind formulat clar, fluent şi inteligibil, fără echivoc astfel cum impun prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care prevede că "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie".

În atari condiţii, câtă vreme cu privire la faptele şi situaţiile pe care organele judiciare le-au stabilit prin interpretarea probelor nu există certitudine, nefiind identificat vreun buletin de analiză ori raport de încercări care să ateste compoziţia chimică a substanţei din butoi, instanţa a apreciat că nu se poate vorbi de un adevăr, nu se poate vorbi de vinovăţie şi, întrucât nu se întrevede posibilitatea administrării altor probe, intervine ca o consecinţă a prezumţiei de nevinovăţie regula in dubio pro reo (dubiul profită făptuitorului), un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 5 din C. proc. pen. se regăseşte în materia probaţiunii.

În continuare, cât priveşte celălalt aspect identificat de instanţă ca fiind îndoielnic, respectiv faptul că prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatelor faptul că ar fi inserat menţiuni nereale privind tipul mărfii (adică alta decât sodiu metalic cel în realitate deţinut şi care trebuia consemnat ca atare în documente) în cuprinsul următoarelor 3 înscrisuri sub semnătură privată, după cum urmează: Anexa nr. 1 la contractul IF-DEM-004 încheiat cu Primăria (...) - menţiunea de la punctul 1 din tabel "substanţe chimice de laborator x*" nota de cântar IF-DEM 0251 - menţiunea centrală substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase x*; Anexa nr. 2/formular de expediţie transport deşeuri periculoase x la rubrica cod deşeuri periculoase - 160506*, toate fiind acte semnate şi ştampilate de către SC A. SRL reprezentată de B.

În concret, s-a reţinut că prin Rechizitoriu s-a reţinut că elementul material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 din C. pen. pentru care inculpatele B. şi SC A. SRL sunt cercetate, constă în aceea că ele ar fi falsificat cele trei înscrisuri anterior menţionate cu prilejul întocmirii lor, atestând o împrejurare necorespunzătoare adevărului, respectiv tipul substanţei, adică alta decât sodiul metalic, înscrisuri ce ar fi fost folosite în vederea producerii unei consecinţe juridice prin depunerea lor la dosarul penal.

Însă, raportat la cele iterate de Tribunal în precedent (pct. I), s-a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatelor care s-ar circumscrie, în opinia acuzării, presupusei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu există, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că substanţa preluată şi transportată de la Primăria (...) ar fi fost sodiu metalic şi, pe cale de consecinţă, nu ne aflăm în situaţia atestării vreunei împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Prin urmare, s-a apreciat că inexistenţa elementului material atrage în mod implicit inexistenţa faptei fiind aşadar incident cazul de achitare întemeiat pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În plus, Tribunalul a reţinut că fapta nu există şi pentru că din materialul probator administrat în cauza nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpata SC A. SRL prin reprezentant B. a atribuit substanţei din conţinutul butoiului metalic codul de deşeu 160506*- substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase în condiţiile în care, astfel cum s-a expus în descrierea stării de fapt reţinută de instanţă, în primele documente aceasta apare cu numele de "substanţă chimică neidentificată" iar pe parcursul cercetărilor nu s-a putut identifica nicio caracterizare a acesteia, niciun buletin de analiză sau raport de încercări care să ateste compoziţia chimică a produsului din butoi.

De altfel, potrivit prev. art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor, "Agenţii economici care generează deşeuri au obligaţia să ţină o evidenţă a gestiunii acestora (...) pentru fiecare tip de deşeu", în timp ce art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "Agenţii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, transport, depozitare temporară, valorificare şi eliminare a deşeurilor sunt obligaţi să ţină evidenţa gestiunii deşeurilor conform art. 1 alin. (1) numai pentru deşeurile generate în cadrul activităţilor proprii."

Având în vedere aceste dispoziţii legale, s-a apreciat că rezultă, dincolo de orice dubiu, faptul că obligaţia codificării substanţei ridicate şi transportate de SC A. SRL de la Primăria (...), ce formează obiectul cercetărilor în cauză, incumbă entităţii care a generat deşeul, respectiv unităţii administrativ teritoriale, iar nu inculpatelor care nu au făcut altceva decât să preia această substanţă ca atare, cu codificarea dată de generatorul deşeului - Primăria (...) care, de altfel a beneficiat de sprijinul tuturor autorităţilor cu competenţe în domeniu chemate la faţa locului în data de 23.10.2012, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Garda de Mediu, astfel cum s-a menţionat la pct. 2 alin. (1) din expunerea stării de fapt.

În continuare, Tribunalul a reţinut că spre aceeaşi concluzie converg şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (4) din Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor care stipulează că "Producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice sunt obligaţi să încadreze fiecare tip de deşeu generat din propria activitate în lista deşeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1). (...) (4) Producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice sunt obligaţi să efectueze şi să deţină o caracterizare a deşeurilor periculoase generate din propria activitate şi a deşeurilor care pot fi considerate periculoase din cauza originii sau compoziţiei, în scopul determinării posibilităţilor de amestecare, a metodelor de tratare şi eliminare a acestora." corelate, în cauza de faţă, cu prev. art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ care stabilesc că "În cazul deşeurilor abandonate şi în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale."

În plus, s-a reţinut că inculpatele nu au avut niciun fel de minime indicii că substanţa preluată de la Primăria (...) nu ar corespunde codului dat de această entitate conform contractului de prestări servicii nr. x/25.10.2012 încheiat între Primăria Oraşului (...), în calitate de beneficiar şi SC A. SRL (...) reprezentată prin director B., în calitate de prestator, având ca obiect colectarea, transportul şi eliminarea finală a deşeurilor "substanţe chimice de laborator", cod deşeu 160506* de pe raza unităţii administrativ teritoriale, astfel încât au preluat ca atare acest cod şi l-au inserat pe toate documentele încheiate ulterior, inclusiv pe nota de cântar x şi în anexa nr. 2/formular de expediţie transport deşeuri periculoase x, împrejurare ce exclude, de plano, o eventuală intenţie directă în săvârşirea presupusei infracţiuni de fals.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Prin Decizia penală nr. 89/A din 28 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, declarat împotriva Sentinţei penale nr. 225/13.07.2018 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia penală.

A desfiinţat sentinţa penală apelată şi, pe fond, rejudecând, a dispus următoarele:

I.) a) În baza art. 346 alin. (2) din C. pen. a condamnat-o pe inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului materialelor explozive.

În baza art. 71 din C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa funcţia de director de vânzări în cadrul SC A. SRL) din C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 din C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa funcţia de director de vânzări în cadrul SC A. SRL) din C. pen., ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.

b) În baza art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. a condamnat-o pe inculpata B. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 20.000 RON (200 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 100 RON), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 acte materiale).

c) În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat-o pe inculpata B. pentru actul material constând în falsificarea anexei nr. 1 la contractul IF-DEM-004 încheiat la data de 25.10.2012.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. d) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta decizie, stabilind pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 20.000 RON amendă penală.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa funcţia de director de vânzări în cadrul SC A. SRL) din C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (1), (5) din C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa funcţia de director de vânzări în cadrul SC A. SRL) din C. pen., ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 92 alin. (3) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatei i s-a impus să respecte măsurile de supraveghere prev.de art. 93 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) din C. pen., astfel: se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; va comunica, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; va comunica schimbarea locului de muncă; va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 92 alin. (3) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatei i s-a impus să respecte obligaţiile prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., respectiv să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Ilfov.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., a obligat inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti sau în cadrul GG., pe o perioadă de 100 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 96 din C. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor referitoare la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prev. de art. 93 alin. (2) şi (3) din C. pen., precum şi a consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni, pe parcursul termenului de supraveghere.

În baza art. 63 din C. pen., a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor referitoare la consecinţele neachitării amenzii penale.

II) a) În baza art. 346 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 137 alin. (4) lit. c) din C. pen. a condamnat-o pe inculpata SC A. SRL la amendă penală în cuantum de 200.000 RON (echivalentul a 200 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 1000 RON).

În baza art. 136 alin. (3) lit. f) din C. pen. şi a art. 145 alin. (1) şi (3) din C. pen., a aplicat societăţii inculpate pedeapsa complementară privind afişarea prezentei hotărâri, în extras (dispozitivul deciziei), la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Ilfov, timp de o lună, pe cheltuiala societăţii inculpate.

b) În baza art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 137 alin. (4) lit. b) din C. pen. a condamnat-o pe inculpata SC A. SRL la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 150.000 RON (150 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 1000 RON), pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 acte materiale).

c) În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a achitat-o pe inculpata SC A. SRL pentru actul material constând în falsificarea anexei nr. 1 la contractul IF-DEM-004 încheiat la data de 25.10.2012.

În baza art. 147 din C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. a contopit pedepsele cu amenda penală aplicate inculpatei SC A. SRL prin prezenta decizie, la pedeapsa cea mai grea, de 200.000 RON, adăugând sporul de 50.000 RON, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 250.000 RON amendă penală.

În baza 147 din C. pen. rap. la art. 45 alin. (1) din C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară privind afişarea prezentei hotărâri, în extras (dispozitivul deciziei), la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Ilfov, timp de o lună, pe cheltuiala societăţii inculpate.

În baza art. 145 alin. (2) din C. pen., a făcut cunoscut societăţii inculpate că, prin afişarea extrasului, nu poate fi dezvăluită identitatea altor persoane.

A dispus comunicarea hotărârii, la rămânerea definitivă, către ONRC, în vederea efectuării înscrierilor prev. de art. 34 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a anulat înscrisurile falsificate, respectiv: nota de cântar IF-DEM 0251 cu privire la menţiunea substanţei chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase cod 160506 şi anexa nr. 2, formular de expediţie transport deşeuri periculoase IF-DEM - 0251 la rubrica cod deşeuri periculoase - 160506.

În baza art. 274 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpate la câte 6.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Contrar opiniei instanţei de fond, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că în derularea operaţiunilor privind ridicarea, transportul şi dezafectarea deşeurilor tip "substanţe chimice de laborator" printre care şi cea ridicată din (...), SC A. SRL (...) reprezentată de inculpata B. a încălcat normele în materie.

În acest sens, s-a constatat că în executarea contractului încheiat cu Primăria (...), societatea trebuia, imediat după securizarea zonei sau a substanţei ridicate, să procedeze la analiza de laborator a substanţei, urmând ca numai în funcţie de rezultatul analizelor (care în concret lipsesc) să se stabilească ce procedură de ridicare, transport, depozitare şi neutralizare trebuia urmată.

Această obligaţie este instituită în mod expres în art. 26 din Legea nr. 211/2011 republicată, conform căreia operatorii economici autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului, trebuie să urmeze o anumită procedură strict reglementată în materie. De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, s-a reţinut că rezultă că inculpata SC A. SRL reprezentată de inculpata B. avea obligaţia să încadreze deşeul în lista aprobată de Comisia Europeană şi preluată prin H.G. nr. 656/2002, respectiv să codifice marfa.

Aceste dispoziţii, se completează cu art. 49 alin. (4) din Legea nr. 211/2011, potrivit cărora persoanele juridice în situaţia SC A. SRL, aveau obligaţia să ţină o evidenţă strictă a tuturor operaţiunilor ce urmau să fie derulate, conform contractului cu autoritatea publică locală.

S-a apreciat că în speţă, inculpata SC A. SRL (...) reprezentată de inculpata B. nu a îndeplinit aceste obligaţii şi a codificat marfa luată în depozit de la autoritatea locală (...) în COD DEŞEU 190205* - fără nicio analiză sau certificare de laborator. Acest fapt este dovedit de procesul-verbal de tratare deşeu din data de 23 octombrie 2013, unde la punctul nr. x se menţionează că ar fi fost stabilită compoziţia chimică a mărfii ce ar fi fost integral supusă tratării în data de 23 august 2013, menţiune bazată pe un buletin de analiză inexistent. Totodată, în acelaşi document, se precizează că au fost recoltate probe pentru analiză şi contraprobe, în realitate aceste menţiuni fiind nereale, deoarece lipseşte orice formă de evidenţiere a acestei operaţiuni. Concluzia se impune, întrucât, dacă probele în sine ar fi fost la rândul lor neutralizate, trebuiau să fie evidenţiate operaţiunile tehnice efectuate, evidenţe care în cazul concret lipsesc.

În urma analizării documentelor sus-menţionate, prin adresa nr. x din data de 25 martie 2006 emisă de către Direcţia de Controlul Poluării a Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul General, rezultă că din verificările efectuate, la societatea care trebuia să depoziteze substanţa tratată şi neutralizată final respectiv SC "AA." SA, nu a ajuns niciodată marfa ridicată de la (...).

Această concluzie este bazată nu numai pe documente ci şi pe situaţia de fapt, neexistând o concluzie logică a împrejurării că o marfă ambalată într-un butoi metalic, neutralizată, a ajuns la destinaţie în cutii de carton, specifice reactivilor de laborator, în cantitate mai mult decât dublă.

Un alt aspect criticat de către instanţa de fond, s-a menţionat că se referă la cantitatea de 3.000 kg pentru care a fost lansată comanda, fiind reţinute menţiunile inserate în cuprinsul tichetului de cântar nr. 25619/20.09.2013 emis de SC AA. SA, în sensul că "din cantitatea de 2.840 kg, 680 kg reprezintă deşeu cod 16 05 06* de la punct de lucru (...), iar 2.160 kg reprezintă deşeu cod 16 05 06* de la punct de lucru Bacău", astfel cum se regăsesc şi la poziţiile 2461- 2462 din registrul de intrări.

Astfel, contrar tezei reţinută de procuror în actul de sesizare, cât priveşte cantitatea de 680 kg deşeu predate de SC A. SRL punct de lucru (...) spre eliminare în aceste împrejurări, instanţa de fond a reţinut că aceasta poate proveni atât din colectarea celor 320 kg de la (...), cât şi din deşeurile ridicate de la generatori menţionaţi.

Cele 0,680 t deşeu predate de SC A. SRL (...) au fost tratate de SC AA. SA conform procesului-verbal de tratare deşeu din data de 23.10.2013 folosindu-se 0,150 t stabilizator, în urma acestui procedeu rezultând 0,83 tone deşeu cod 19 02 05* depozitat în 1 big-bag.

Curtea a reţinut că, referitor la cantitatea de 320 de kg sodiu metalic predată de inculpata SC A. SRL spre eliminare, nu există nicio probă care să dovedească şi să explice faptul că aceasta s-a transformat în 680 kg deşeuri de laborator, o atare operaţiune fiind în primul rând imposibilă fizic, în al doilea rând lipsind orice documente de evidenţiere a unor operaţiuni de acest gen.

Potrivit dispoziţiilor legale, trebuia să existe o evidenţiere atât a cantităţii şi calităţii mărfii ridicate din (...) cât şi a procedurii de neutralizare efectivă a substanţei înaintea neutralizării finale, aspecte nedovedite.

În realitate, substanţa a fost ridicată într-un butoi metalic şi transportată de la (...) în spaţiul inculpatei SC "A." SRL în data de 26 octombrie 2012, singurele documente fiind cele de transport, activitate făcută prin intermediul SC "Z." SRL, aspect consemnat în formularul de expediţie şi transport deşeuri periculoase/Anexa nr. 2, aferent unui contract încheiat sub nr. x încă din anul 2009, pe această relaţie.

În condiţiile lipsei oricărui fel de documentaţie şi justificări economice, inculpata SC "A." SRL reprezentată de inculpata B. a livrat în data de 20 septembrie 2013, adică la aproape un an distanţă, o cantitate de 2840 de kg deşeuri din care 680 de kg ce ar reprezenta deşeuri ridicate de la punctul de lucru de la (...), marfă ce nu are nicio legătură cu substanţa explozivă/sodiu metalic ridicată de pe strada x nr. 12. Din tichetul de cântar nr. 25619 din data de 20 septembrie 2013, rezultă că SC "AA." SA a primit toată cantitatea de marfă livrată de inculpata SC "A." SRL şi nu sodiul metalic de la (...), toată marfa în cauză fiind codificată sub acelaşi COD 160506*.

Conform formularului de control vizual la intrarea în spaţiul SC "AA." SA din data de 20 septembrie 2013, rezultă că deşeul primit de la societatea inculpată nu conţine buletin de analize fizico-chimice şi este ambalat în cutii de carton pe paleţi înfoliaţi, ambalare total diferită fizic de un butoi metalic care să conţină sodiu metalic.

Din formularul de control al deşeurilor la descărcare din aceeaşi zi, s-a apreciat că rezultă că inculpata SC "A." SRL a trimis către SC "AA." SA o marfă ambalată în cutii de carton cu un COD prestabilit ca fiind 160506*.

Aceste menţiuni au fost făcute de către inculpata SC "A." SRL, întrucât fără să deţină acte de analiză de laborator şi fără să consemneze în acte justificative toate operaţiunile efectuate, a trimis la depozitarul final o marfă a cărei identitate cu cea de la (...) nu poate fi confirmată, deşi în realitate probele converg spre concluzia certă că este vorba de două mărfuri diferite şi că de fapt, livrarea de la SC "AA." SA nu are nici o legătură cu substanţa ridicată din (...), fapt dovedit şi de lipsa unor documente care să ateste ce s-a întâmplat cu substanţa după analiză.

Instanţa de fond a apreciat că nu a fost dovedită nici natura substanţei ce formează obiectul cercetărilor în cauză, respectiv sodiu metalic, aspect care s-a reţinut că se fundamentează pe declaraţiile martorilor denunţători H. şi D. care au încercat să acrediteze ideea potrivit căreia cel din urmă ar fi cumpărat în anul 2001 de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive cantitatea de 250-300 kg sodiu metalic (pct. 1), aspect infirmat de răspunsul transmis instanţei de instituţia pretins vânzătoare care, prin adresa din data de 02.11.2017, a comunicat că în anul 2001 Institutul nu avea prerogative în sensul comercializării de substanţe chimice, respectiv sodiu metalic, nu deţine o astfel de substanţă în condiţiile în care domeniul său de activitate constă în efectuarea de studii şi cercetări pentru exploatarea şi valorificarea resurselor minerale în special radioactive, iar în anul 2001 nu a efectuat nici o vânzare de sodiu metalic.

De asemenea, s-a reţinut că instanţa de fond a constatat că nici din punct de vedere al comparării caracteristicilor sodiului metalic relevate prin Raportul de constatare criminalistică nr. 2.057.307/13.05.2016 întocmit de IGPR - INEC - Serviciul Expertize fizico-chimice cu cele pe care le prezintă substanţa care face obiectul cercetărilor în cauza de faţă, astfel cum au fost descrise de martorii care au văzut-o sau au manipulat-o, nu se poate ajunge la concluzia indubitabilă conform căreia această substanţă este sodiu metalic, având în vedere capacitatea butoiului în care a fost transportată substanţa, caracteristicile acesteia şi faptul că nu poate stabili cu certitudine nici măcar dacă sodiul metalic face parte din categoria materiilor explozive, textul de lege nefiind formulat clar, fluent şi inteligibil, fără echivoc.

Şi cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut că probatoriul administrat a dovedit subzistenţa infracţiunii prevăzute de art. 346 alin. (2) din C. pen., în sarcina inculpatelor şi are în vedere Raportul de intervenţie nr. x din data de 24 octombrie 2012 emis de către Serviciul Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (...), din care rezultă că substanţa ridicată de la sediul de pe strada x nr. 12 este o substanţă chimică, care în contact cu apa arde şi a cauzat un incendiu ce a fost stins, fapt care dovedeşte că substanţa depistată şi în realitate neidentificată, este o substanţă explozivă.

În acelaşi sens, Curtea a reţinut şi depoziţiile martorilor R., P., Q. şi S., din cadrul ISU Ilfov/Bucureşti, care au confirmat că au participat la activităţile din data de 23.10.2012 şi au relatat că în butoiul din curtea de pe strada x se afla sodiu metalic, caracterizat ca fiind o substanţă pietroasă din care martorul F. a spart cu ciocanul o bucăţică cât un pumn, după care a aruncat-o în pubela de gunoi. La puţin timp, martorul a aruncat mâncarea de la căţel care, fiind puţin umedă, a generat incendiul şi explozia. Aceştia au constatat că la momentul sosirii lor incendiul fusese stins cu nisip, întrucât anterior martorul pusese apă şi explozia se amplifica.

Lucrătorii ISU au efectuat şi un experiment empiric, în cadrul căruia au picurat efectiv o picătură de apă pe o foarte mică cantitate de substanţă pe care au recunoscut-o din experienţa anterioară ca fiind sodiu metalic, care în contact cu apa sărea în aer peste înălţimea stâlpului de electricitate şi exploda ca la jocurile de artificii.

Totodată, martorii au relatat şi faptul că atunci când au curăţat strada, substanţa deversată în urma aruncării pubelei pe carosabil a generat explozii soldate cu perforarea asfaltului.

În consecinţă, s-a reţinut că depoziţiile sus-menţionate încadrează substanţa depistată în (...) în dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi certifică faptul că nu există identitate între substanţa ridicată din (...) şi cea ajunsă la AA. SA Bacău.

Curtea a reţinut şi Raportul de constatare criminalistică întocmit de către I.N.C./Serviciul Expertize Fizico-Chimice din cadrul I.G.P.R. cu numărul 2.057.307 din data de 13 mai 2016, care a concluzionat că substanţa care s-a aflat în butoiul dispărut era sodiu metalic, substanţă ce poate genera o explozie masivă şi incendiu de proporţii.

Totodată, s-a menţionat că sodiul metalic se păstrează în lichid inert sau în produşi petrolieri pentru a nu avea reacţii explozive, fapt ce justifică, încă o dată, imposibilitatea confuziei între cele două tipuri de marfă.

Referitor la infracţiunile de fals imputate inculpatelor, prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că acestea ar fi inserat menţiuni nereale privind tipul mărfii (adică alta decât sodiu metalic cel în realitate deţinut şi care trebuia consemnat ca atare în documente) în cuprinsul următoarelor celor 3 înscrisuri sub semnătură privată, după cum urmează: Anexa nr. 1 la contractul IF-DEM-004 încheiat cu Primăria (...) - menţiunea de la punctul 1 din tabel "substanţe chimice de laborator x*" nota de cântar IF-DEM 0251 - menţiunea centrală substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase x*; Anexa nr. 2/formular de expediţie transport deşeuri periculoase x la rubrica cod deşeuri periculoase - 160506*, toate fiind acte semnate şi ştampilate de către SC A. SRL reprezentată de B.

Cu privire la actul material constând în falsificarea anexei nr. 1 la contractul IF-DEM-004 încheiat la data de 25.10.2012, Curtea a constatat că această acţiune de falsificare nu există, neputând fi reţinută în sarcina inculpatelor, întrucât menţiunea din contractul încheiat cu Primăria Ilfov este reală, potrivit Autorizaţiei de mediu nr. x/14.12.2010, inculpata SC A. SRL având dreptul de a desfăşura activităţi de colectare deşeuri industriale, în lista acestora fiind înscrise şi cele codificate 16 05 06*.

În ceea ce priveşte actele materiale ale infracţiunii de fals imputate celor două inculpate, constând în inserarea de menţiuni nereale privind tipul mărfii în cuprinsul notei de cântar IF-DEM 0251 - menţiunea centrală substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase x* şi Anexei nr. 2/formular de expediţie transport deşeuri periculoase x la rubrica cod deşeuri periculoase - 160506*, Curtea a reţinut dispoziţiile Legii nr. 126/1995 cu privire la entitatea care trebuie să întocmească cele două documente, respectiv nota de cântar şi actele de transport.

În acest sens, Curtea a reţinut că persoanele juridice - persoanele fizice autorizate, precum şi producătorii de deşeuri periculoase, operatorii economici care sunt autorizaţi pentru colectarea şi transportul deşeurilor periculoase, sunt obligaţi să ţină o evidenţă a cantităţii, naturii originii, destinaţiei, mijlocului de transport, precum şi a metodei de tratare, prevăzute în anexele 2 şi 3 ale legii, care să poată fie pusă la dispoziţia autorităţilor.

De asemenea, conform prevederilor Hotărârii nr. 1061/2008, privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României, art. 10 alin. (1) şi 2, destinatarul, la primirea deşeurilor periculoase, semnează şi ştampilează formularul de expediţie-transport deşeuri periculoase, confirmând acceptarea acestora. Alin. 2 prevede că destinatarul este obligat să preleveze o probă din fiecare transport de deşeuri periculoase, pe care să o păstreze în condiţii de siguranţă şi etichetată corespunzător, un interval de trei luni.

Analizând documentele care stau la baza relaţiei contractuale dintre inculpate şi Primăria (...), Curtea a reţinut că părţile au încheiat Contractul de Prestări - Servicii nr. x/25.10.2012, Primăria Oraşului (...), reprezentată legal prin Primar K., având în calitatea de BENEFICIAR iar SC A. SRL, de PRESTATOR.

Conform clauzelor contractuale, s-a constatat că obligaţiile prestatorului, respectiv ale inculpatei SC A. SRL reprezentată de inculpata B., sunt următoarele: - să ridice şi să transporte deşeurile din toate locaţiile beneficiarului prevăzute în anexa 1, în prezenţa reprezentanţilor acestuia, pe bază de aviz de însoţire; - să cântărească la destinaţie deşeurile; - să emită nota de cântar din care să reiasă tipul şi cantitatea exactă de deşeuri recepţionată la destinaţie, pentru fiecare transport; - să întocmească întreaga documentaţie de transport a deşeurilor anexele 1 şi 3 şi să o prezinte spre completare, semnare şi ştampilare beneficiarului.

În consecinţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011(republicată) privind regimul deşeurilor, incident fiind art. 8 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) şi în temeiul Contractului de Prestări - Servicii nr. x/25.10.2012, responsabilitatea completării notei de cântar IF-DEM 0251 - menţiunea centrală substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase x* şi Anexei nr. 2/formular de expediţie transport deşeuri periculoase x, a revenit societăţii inculpate SC A. SRL, prin reprezentant inculpata B., înscrisurile sub semnătură private menţionate fiind inserate cu menţiuni nereale privind tipul mărfii, de către PRESTATOR.

De asemenea, având în vedere că materialul probator administrat a dovedit faptul că substanţa preluată şi transportată de societatea inculpată SC A. SRL reprezentată de inculpata B. de la Primăria (...) este sodiu metalic şi aceasta face parte din categoria materiilor explozive, încadrându-se în dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, Curtea a constatat că infracţiunea de fals constând în două acte materiale de falsificare a notei de cântar IF-DEM 0251 şi Anexei nr. 2/formular de expediţie transport deşeuri periculoase emise în baza Contractului de Prestări - Servicii nr. x/25.10.2012, subzistă şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpatele B. şi A. SRL.

Inculpatele au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi au solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorul nu a depus concluzii scrise cu privire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. SRL şi B.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 13 mai 2019, fiind înregistrat sub nr. x/2016, fiind stabilit termen pentru întocmirea raportului la data de 25 iunie 2019.

Prin încheierea din 25 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,a admis în principiu în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpaţii A. SRL şi B. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 şi s-a fixat termen la data de 17 septembrie 2019.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că Decizia penală nr. 89/A din 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală face parte dintre hotărârile ce pot fi atacate cu recurs în casaţie. Totodată, cererea de recurs în casaţie este formulată de inculpaţii B. şi A. SRL în termenul prevăzut de lege şi îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. În cuprinsul acesteia sunt menţionate numele şi prenumele părţilor care exercită recursul în casaţie (inculpaţii B. şi A. SRL), domiciliul/sediul acestora, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 89/A din 28 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală), cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), motivele de fapt ale recursului în casaţie, iar inculpaţii au semnat, prin apărător ales, cererea de recurs în casaţie.

În ceea ce priveşte motivele de fapt ale recursului în casaţie declarat de inculpaţii B. şi A. SRL, s-a constatat că aceştia susţin că au fost condamnaţi pentru fapte ce nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de nerespectare a regimului materialelor explozive şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 din C. pen., respectiv de art. 322 din C. pen., critici ce implică o analiză efectivă a raţionamentului instanţei de apel pentru a se stabili dacă, raportat la toate datele cauzei, sunt îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii penale a inculpaţilor.

Prin urmare, s-a apreciat că se impune ca pronunţarea pe recursul în casaţie declarat de inculpaţii B. şi A. SRL să fie făcută, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 591 din data de 01 octombrie 2015, într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv cea a soluţionării în fond a acestei căi de atac.

Analizând recursurile în casaţie formulate de recurenţii A. SRL şi B. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte apreciază că acesta sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prioritar analizei motivelor de recurs în casaţie, aşa cum au fost dezvoltate în cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii A. SRL şi B., Înalta Curte subliniază următoarele aspecte:

Recursul în casaţie, în reglementarea noului C. proc. pen., reprezintă o cale extraordinară de atac, echivalentă ultimului nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar pentru motive circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, în cuprinsul art. 438 din C. proc. pen.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, relative la asigurarea celerităţii procesului penal, prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

Drept urmare, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind, în schimb, o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, grave şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt stabilite deja, cu autoritate de lucru judecat, de către instanţele de fond, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Analizând, în aceste coordonate de principiu, cererea de recurs în casaţie formulată, Înalta Curte constată că recurenţii A. SRL şi B. au invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În esenţă, atât în motivarea scrisă, cât şi oral în faţa instanţei, inculpatele au subliniat că recursul formulat vizează condamnarea pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, susţinând că fapta pentru care au fost condamnate sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 346 alin. (2) din C. pen. constituie contravenţie, conform art. 61 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

S-a mai susţinut că nu pot avea calitatea de subiecţi activi ai infracţiunii prevăzute de art. 346 alin. (2) din C. pen., întrucât o persoană nu poate să sustragă bunul cât timp acesta se află în posesia legală a lor. O altă critică, a constat în faptul că nu este descris elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 346 alin. (2) din C. pen. nici în rechizitoriu, nici în hotărârea de condamnare, ceea ce înseamnă că nu se poate aprecia asupra întrunirii condiţiilor de tipicitate a faptei din această perspectivă şi, totodată, că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 din C. pen., sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracţiunii, întrucât menţiunile "substanţe chimice de laborator cu conţinut de substanţe periculoase" nu pot fi considerate necorespunzătoare adevărului. S-a mai criticat faptul că instanţa de apel a analizat, în mod greşit, condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 346 alin. (2) din C. pen., în ceea ce priveşte obiectul material al infracţiunii/situaţia premisă, întrucât este greşită includerea substanţei "sodiu metalic" în categoria materiilor exploziv.

Având în vedere motivele invocate de recurentele A. SRL şi B., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii recurate nu se circumscriu cazului de casare invocat.

Astfel, analizând susţinerile, prin raportare la cazul de recurs în casaţie invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în materia recursului în casaţie, se constată că nu antamează aspecte de nelegalitate, ci, prin invocarea lor, se contestă însuşi fundamentul soluţiei de condamnare vizând infracţiunile de nerespectare a regimului materialelor explozive şi fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru cele două acte materiale pentru care s-a dispus condamnarea de către instanţa de apel, solicitându-se, în realitate, o reanalizare a situaţiei juridice, prin reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză.

Statuările în fapt ale instanţei de control judiciar care a pronunţat hotărârea definitivă ori suportul probator al concluziilor inculpatelor nu pot face obiectul cenzurii instanţei de casaţie, controlul acesteia din urmă fiind strict limitat la corespondenţa dintre starea de fapt stabilită, în mod definitiv, prin hotărârea atacată şi conţinutul legal al infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

De altfel, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În ceea ce priveşte prima critică formulată de recurenţi în sensul că fapta reţinută în sarcina acestora nu constituie infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor explozive, ci constituie contravenţie prev de art. 61 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, Înalta Curte are în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. (2) din C. pen., sustragerea materiilor explozive se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, reţine că încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1), (2) şi 4 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 RON la 2.000 RON, pentru persoanele fizice, şi de la 20.000 RON la 40.000 RON, pentru persoanele juridice. Art. 8 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 211/2011, prevede că producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice sunt obligaţi să încadreze fiecare tip de deşeu generat din propria activitate în lista deşeurilor prevăzută la art. 7 alin. (1), iar producătorii şi deţinătorii de deşeuri persoane juridice sunt obligaţi să efectueze şi să deţină o caracterizare a deşeurilor periculoase generate din propria activitate şi a deşeurilor care pot fi considerate periculoase din cauza originii sau compoziţiei, în scopul determinării posibilităţilor de amestecare, a metodelor de tratare şi eliminare a acestora.

Art. 4 prevede că raportarea datelor şi informaţiilor privind gestionarea deşeurilor se face către autoritatea teritorială pentru protecţia mediului, până la 31 martie a anului următor celui de raportare, atât pe suport hârtie, cât şi electronic. Art. 49 alin. (1) şi (4) din aceeaşi lege, prevede că producătorii de deşeuri nepericuloase, unităţile şi întreprinderile prevăzute la art. 32, producătorii de deşeuri periculoase, operatorii economici care sunt autorizaţi pentru colectarea şi transportul deşeurilor periculoase sau care acţionează în calitate de comercianţi de deşeuri ori brokeri sunt obligaţi să asigure evidenţa cronologică a gestiunii deşeurilor pentru fiecare tip de deşeu, precum şi a cantităţii, naturii şi originii deşeurilor şi, după caz, a destinaţiei, a frecvenţei colectării, a mijlocului de transport şi a metodei de tratare, respectiv operaţiunii de valorificare sau eliminare a deşeurilor, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei 2014/955/UE, şi să o pună la dispoziţia autorităţilor competente de control, la cererea acestora.

Raportarea datelor şi informaţiilor privind gestionarea deşeurilor se face către autoritatea teritorială pentru protecţia mediului, până la 31 martie a anului următor celui de raportare, atât pe suport hârtie, cât şi electronic.

Din coroborarea textelor anterior menţionate şi prin analizarea probelor administrate instanţa de apel a reţinut că SC A. SRL avea obligaţia să încadreze deşeul în lista aprobată de Comisia Europeană şi preluată prin H.G. nr. 656/2002, şi totodată, avea obligaţia să ţină o evidenţă strictă a tuturor operaţiunilor ce urmau să fie derulate, conform contractului cu autoritatea publică locală.

Totodată, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, prin materii explozive se înţelege explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice.

În cauză, prin raportul de constatare criminalistică întocmit de INC Serviciul Expertize Fizico-Chimice din cadrul IGPR nr. x din 13.05.2016 s-a concluzionat că substanţa care s-a aflat în butoiul dispărut era sodiu metalic, substanţă ce poate genera o explozie masivă şi incendiu de proporţii. De asemenea, din raportul de intervenţie nr. x din 24.10.2012 emis de Serviciul Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (...) a rezultat că substanţa ridicată este o substanţă chimică, care în contact cu apa arde şi a cauzat un incendiu ce a fost stins, fapt care a condus la concluzia că este o substanţă explozivă.

Sub aspectul elementului material al infracţiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive prev de art. 346 alin. (2) din C. pen., fapta se realizează prin acţiunea de sustragere de materii explozive, cerinţa esenţială pentru întregirea elementului material al laturii obiective fiind ca acţiunea să se efectueze fără drept, adică în alte condiţii decât cele stabilite de Legea nr. 126/1995. Or, în cauză inculpatele în perioada 23.10.2012 - 20.09.2013 au ignorat cu intenţie dispoziţiile legale în materie privind deţinerea, transportul şi eliminarea finală a unei cantităţi de aproximativ 320 kg de sodiu metalic, faptele continuate şi soldate cu sustragerea acestei cantităţi şi imposibil de a fi depistată.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că probatoriul administrat a dovedit subzistenţa infracţiunii prev de art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., astfel încât susţinerile recurenţilor A. SRL şi B. referitoare la faptul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de nerespectare a regimului materialelor explozive întrucât fapta constituie contravenţie sunt neîntemeiate.

Deşi inculpatele au menţionat, în cuprinsul cererii scrise de recurs în casaţie, că situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel nu mai poate fi contestată în actuala procedură, precizarea este formală de vreme ce, în realitate, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie are ca premisă tocmai negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei acestora. Mai exact, recurentele au solicitat, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic propriu-zis al actelor ce i se impută (în cazul nerespectării regimului materialelor explozive) ori al altor împrejurări de fapt cu relevanţă asupra reţinerii celor două acte materiale în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia (rapoarte de expertiză, raportul de intervenţie nr. x, fişa de intervenţie, nota de cântar, contractul de prestări servicii şi actele adiţionale, comanda SC A. SRL, procesul-verbal de tratare deşeu din 23.10.2013, tichetul de cântar din 20.09.2013, declaraţiile martorilor R., P., HH., S. - din cadrul ISU Ilfov), a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Susţinerea celor două inculpate relativ la faptul că nu pot avea calitatea de subiecţi activi, din punctul de vedere al sustragerii bunului, al posesiei şi stăpânirii acestuia, presupune, de asemenea, o analiză şi reinterpretare a probatoriului administrat precum şi a situaţiei de fapt (declaraţiile martorilor, rapoartele, notele, adresele întocmite în cauză la care şi acesta face referire în cadrul motivelor de recurs şi le analizează coroborate cu înscrisurile din dosar), fapt exclus a fi posibil în calea de atac a recursului în casaţie.

Astfel, având în vedere criticile formulate de inculpaţii A. SRL şi B. acestea se raportează la probatoriul administrat, respectiv la acţiunea de sustragere, la faptele reţinute de instanţa de apel, însă analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că substanţa preluată şi transportată de A. SRL reprezentată de inculpata B. de la primăria (...) este sodiu metalic şi face parte din categoria materiilor explozive, care au fost coroborate cu alte aspecte, nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. sau a altui motiv expres prevăzut de lege.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte criticile recurentelor ce vizează infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată apărarea se referă la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.

Astfel, analizând criticile formulate de recurentele inculpate referitoare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru cele două acte materiale, se constată că în realitate, acestea vizează starea de fapt reţinută de instanţa de apel, pe care inculpatele o contestă, solicitându-se rejudecarea cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor cu consecinţa stabilirii unei situaţii de fapt decât cea reţinută care să conducă la achitare.

Prin urmare, analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a materialelor explozive şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu privire la cele două acte materiale, dar şi a relevanţei ori certitudinii acestor mijloace este specifică evaluării unor elemente esenţialmente de fapt, care nu pot fi cenzurate în recursul în casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. sau a altui motiv expres prevăzut de lege.

Instanţa de casaţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată prin hotărârea definitivă recurată.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc -din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

De asemenea, s-a decis că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

(...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective [nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.]" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Mai mult, din jurisprudenţa instanţei supreme se desprinde cu valoare de principiu că acest caz de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Concluzionând, Înalta Curte constată că inculpatele A. SRL şi B. nu au invocat veritabile aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate, subsumate cazului de casare prev de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., ci au circumscris criticile aduse hotărârii atacate chestiunilor de fapt reţinute de către instanţa de apel prin soluţia pronunţată în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii A. SRL şi B. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţii A. SRL şi B. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 octombrie 2019.

Procesat de GGC - GV