Prosecutor's appeal admitted, robbery sentence quashed and remanded for illegal below-minimum term; defendant's cross-appeal rejected

Asupra cauzei penale de faţă;

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 19 din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Bălceşti, în baza art. 233 - 234 alin. (1) lit. c), f) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 6 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 9 luni închisoare.

În baza art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate în pedeapsa cea mai grea, şi anume de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, şi anume de 5 luni închisoare, rezultând astfel o pedeapsă de 6 ani şi 5 luni închisoare, în condiţiile art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea acesteia ca executată, iar în baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 martie 2010 şi până la 31 martie 2010 inclusiv.

În baza art. 108 lit. d) C. pen. coroborat cu art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei sustrase de 2.500 euro, şi a fost obligat la plata acesteia către stat (în echivalent RON, la cursul B.N.R., la momentul executării).

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea în întregime a înscrisului falsificat constând în chitanţa cu seria x, nr. 7 din data 4 septembrie 2009 în care emitent figurează SC B. SRL, cu sediul în comuna Gurasada, judeţul Hunedoara.

În baza art. 19, 25 şi 397 C. proc. pen., s-a luat act că partea civilă C. a renunţat la pretenţiile civile.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare faţă de stat, efectuate în faza de urmărire penală, în camera preliminară şi în faza de judecată.

În speţă, s-a apreciat de prima instanţă, că acţiunea inculpatului de a intra în locuinţa persoanei vătămate C. din municipiul Piteşti, în seara zilei de 3 septembrie 2009, în jurul orei 2050, împreună cu un alt bărbat rămas neidentificat, în lipsa oricărui consimţământ, prin împingerea uşii de acces, cu faţa acoperită parţial cu o eşarfă şi înarmat cu o rangă metalică, cu care l-a lovit la nivelul capului şi peste întregul corp, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în pericol, în scopul obţinerii de bani, ceruţi cu insistenţă şi sustraşi în sumă de 2.500 euro dintr-un portofel al acestuia, înmânat silit, de teamă, de soţia D., acţiune soldată cu nesocotirea, în principal, a drepturilor patrimoniale şi, în secundar, a celor de ordin personal, nepatrimonial, rezultate socialmente negative pe care l-a anticipat şi scontat deopotrivă, îndeplineşte din punct de vedere obiectiv şi subiectiv conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie, forma calificată, prescrisă de textul normativ sus enunţat.

Totodată, activitatea consecutivă a inculpatului care, în cursul lunii septembrie 2009, după incidentul cu persoana vătămată C., a îndemnat-o prin rugăminţi stăruitoare pe numita E., angajată ca barmaniţă la S.C. B. S.R.L. din localitatea Gurasada, judeţul Hunedoara, să completeze cu date nereale o chitanţă fiscală prin care aceasta a confirmat astfel încasarea la data de 4 iulie 2009 a preţului de parcare pentru tirul condus, având numărul de înmatriculare x, act invocat la 28 martie 2010 în Dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru a induce în eroare organele judiciare, se circumscrie structurii intrinseci a instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A..

În motivarea apelului, inculpatul a arătat că prin schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanţă au fost încălcate principiul privind legea mai favorabilă şi principiul că o persoană nu poate fi pedepsită decât în perioada în care legea penală a fost valabilă. A susţinut inculpatul că pentru faptele de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals a intervenit prescripţia potrivit art. 122 şi art. 124 C. pen./1968, în timp în conformitate cu dispoziţiile art. 154 şi 155 din C. pen. prescripţia nu s-a împlinit.

Prin Decizia penală 1003/A din 12 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admis apelul declarat de inculpatul A., împotriva Sentinţei penale nr. 19 din data de 31 ianuarie 2018, pronunţată de Judecătoria Bălceşti în Dosarul nr. x/2014.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa şi, rejudecând, s-a micşorat pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 6 ani, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi f) şi alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a schimbat natura pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 11.500 RON (230 zile-amendă, cuantumul unei zile-amendă fiind de 50 RON).

S-a schimbat natura pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 din C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 9.000 RON (180 zile - amendă, cuantumul unei zile-amendă fiind de 50 RON).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat amenda penală în cuantum de 14.500 RON.

În baza art. 91 şi art. 92 alin. (1) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatului i s-au impus respectarea următoarelor măsuri:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a decis ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul următoarelor instituţii: Primăria mun. Piteşti sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică serviciului de probaţiune.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 1003/A din 12 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs în casaţie, inculpatul A. la data 13 decembrie 2018, iar la data de 5 martie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

1. Recursul inculpatului;

În motivarea cererii sale inculpatul a invocat ca temei de drept cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. inculpatul a susţinut următoarele:

a) Legiuitorul a reţinut ca infracţiune doar falsul la înscrisuri în "modurile arătate în art. 288 ..."(adică era reţinut numai falsul material şi nu cel intelectual). Falsul material presupunea să existe un înscris deja întocmit şi acestuia să i se aducă ulterior o alterare în modurile prev. de art. 288 C. pen.

Falsul intelectual presupunea ca în actul (înscrisul) întocmit să se facă atestarea "unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului".

Chiar dacă declaraţiile de la dosar ar fi dovedit ca era vorba de un fals intelectual, inculpatul susţine că această infracţiune nu era prevăzută în legea penala existentă în luna septembrie 2009. Organul de ancheta, dar şi ambele instanţe, au refuzat să pună în discuţie şi să încadreze corect infracţiunea de care era acuzat.

Inculpatul a susţinut că instanţele au refuzat dar au şi omis să se pronunţe asupra acestor chestiuni de drept ce au avut drept rezultat o condamnare pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penala în luna septembrie 2009, când se presupune că s-a fi săvârşit fapta.

b)Instanţele au nesocotit legea când au aplicat o pedeapsă la fapte deja prescrise, potrivit art. 122 lit. d) şi 124 C. pen./1968.

Referitor la cele două infracţiuni de fals, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 322 alin. (1) C. pen. şi art. 323 din C. pen. inculpatul a arătat că termenele de prescripţie a răspunderii penale erau împlinite din martie 2017, referitor la data comiterii faptelor.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatul a susţinut următoarele:

a) Pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pentru infracţiune a de uz de fals a fost condamnat de instanţa de fond, la 5 luni închisoare, iar în apel, pentru aceleaşi infracţiuni i s-a aplicat o pedeapsă de 9 luni şi 20 de zile încălcându-se în acest mod dispoziţiile art. 418 C. proc. pen., potrivit cu care instanţa de apel nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.

b) S-a mai arătat că i s-a aplicat greşit legea deoarece pentru prima fapta a primit echivalentul a 230 zile -amenda, iar pentru a doua infracţiune a primit 180 zile-amenda care adunate ar totaliza 410 zile.

Deci, în opinia inculpatului s-ar încălca prev. art. 61 alin. (2) C. pen. pentru că i s-a aplicat un plus de 10 zile peste limita maxima de 400 de zile prevăzută de legiuitor. Cum aceasta norma juridica are caracter general, ea trebuie interpretata în acest sens.

Referitor la latura civila inculpatul a arătat ca instanţele nu au respectat legea, fiind încălcate prevederile art. 19 alin. (5) şi art. 22 C. proc. pen.

a) S-a susţinut că în mod greşit instanţa a dispus confiscarea sumei de 2500 euro, apreciind că această sumă, ar fi trebuit restituită părţii vătămate.

b) Inculpatul a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a procedat la anularea chitanţei cu seria x, nr. 7 din data 04 septembrie 2009 în care emitent figurează SC B. SRL, cu sediul în comuna Gurasada, judeţul Hunedoara, deoarece această operaţiune ar fi trebuit făcută separat, în cadrul unui proces civil.

2. Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti;

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

S-a arătat că încadrarea juridică a faptei inculpatului este reprezentată de dispoziţiile art. 233, 234 alin. (1) lit. c) şi f) şi alin. (3) din noul C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. din 1968, astfel că minimul special al infracţiunii este în cuantum de 5 ani.

S-a motivat că instanţa de fond învestită cu actul de sesizare a dispus condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni la pedeapsa închisorii în cuantum de 6 ani, iar prin decizia penală atacată fiindu-i redusă pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 ani la 3 închisoare.

Având în vedere că instanţa de control a redus pedeapsa aplicată inculpatului sub minimul special fără a reţine incidenţa unor circumstanţe atenuante sau a unei cauze legale de reducere a pedepsei, s-a apreciat că pedeapsa este nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

S-a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii prin stabilirea în sarcina inculpatului a unei pedepse legale şi temeinice (prin menţinerea soluţiei de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii de 6 ani stabilită de instanţa de fond sub aspectul săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată), urmând a fi schimbată şi modalitatea de executare a pedepsei închisorii.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat a fost comunicată părţii civile, la 11 februarie 2019 şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, la data de 12 februarie 2019, iar cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a fost comunicată inculpatului, la data de 13 martie 2019 şi părţii civile, la data de 6 martie 2019.

În cauză au fost depuse concluzii scrise la data de 20 martie 2019 de inculpatul A..

Prin Încheierea din 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpatul A. împotriva Deciziei penale 1003/A din data de 12 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 19 iunie 2019, cu citarea recurentului inculpat şi a părţii civile C., apoi cauza a fost amânată la data de 25 septembrie 2019.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 septembrie 2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data.

I.Asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti;

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Definind scopul recursului în casaţie, art. 433 C. proc. pen. abilitează instanţa competentă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate şi să sancţioneze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazului de casare strict şi limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a formulat recurs în casaţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respective că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, referitor la pedeapsa principală stabilită inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi lit. f) şi alin. (3) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Înalta Curte, reaminteşte că este motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepsei prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

De asemenea, constituie motiv de casare stabilirea pedepsei sub sau peste limitele prevăzute de lege în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante şi, respectiv a circumstanţelor agravante sau nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de lege pentru stabilirea pedepsei în caz de pluralitate de infracţiuni ori infracţiune continuată.

Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

După cum s-a observat, inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat şi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi lit. f) şi alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 5 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Instanţa de apel nu putea să stabilească cuantumul pedepsei principale pentru această infracţiune sub limita minimă de 5 ani închisoare, în contextul în care nu au fost reţinute în sarcina inculpatului cauze de atenuare a pedepsei prevăzute de lege.

Referirile instanţei de apel cu privire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi invocarea intervalului deosebit de lung de la data comiterii faptei care, în opinia Curţii de Apel Piteşti, ar justifica aplicarea directă a Convenţiei, nu pot constitui un fundament pentru reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, în lipsa reţinerii unor circumstanţe atenuante conform dispoziţiilor C. pen. şi a aplicării tratamentului sancţionator special prevăzut în aceste situaţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că pedeapsa principală de 3 ani închisoare stabilită faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. c) şi lit. f) şi alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., este aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, motiv pentru care instanţa de recurs constată incidenţa cazului de casare invocat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu consecinţa admiterii recursului în casaţie promovat şi casării deciziei pronunţate.

În înlăturarea greşitei aplicări a legii sub aspectele anterior expuse şi reţinând că inculpatul a mai fost condamnat în prezenta cauză şi pentru alte infracţiuni, instanţa supremă constată că se impune a se face o nouă apreciere asupra legii penale mai favorabile sub aspectul întregului regim sancţionator de aplicat, prin raportare atât la prevederile noului C. pen., cât şi la ale vechiul C. pen., dar şi al reţinerii în concret, prin raportare la dispoziţiile legii penale, a circumstanţelor atenuante, cu atât mai mult cu cât în cauză sunt incidente şi dispoziţiile privind tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni.

Înalta Curte consideră că o analiză concretă, bazată pe întreg sistemul de individualizare judiciară a unei sancţiuni, se impune a fi efectuată de o instanţă ce se găseşte într-o cale ordinară de atac, sens în care, în funcţie şi de jurisprudenţa constantă a instanţei supreme care, atunci când constată necesitatea de apelare la astfel de operaţiuni ce reclamă aprecieri din partea judecătorului, recurge la formula dispunerii rejudecării laturii penale a cauzei de către o astfel de instanţă, va proceda în consecinţă şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti.

Raportat la toate considerentele anterior expuse, la cazul de casare incident şi la dispoziţiile art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., vor fi menţinute toate actele procedurale efectuate până la etapa dezbaterilor, iar procesul penal îşi va relua cursul de la momentul acordării cuvântului în susţinerea apelurilor ce au fost exercitate, această etapă fiind limitată la motivele pentru care s-a dispus casarea şi rejudecarea cauzei, respectiv tratarea tuturor elementelor ce vizează regimul sancţionator incident pentru inculpatul A., inclusiv prin aprecierea legii penale mai favorabile acestuia.

Casându-se în întregime decizia atacată sub aspectul laturii penale (regimul sancţionator decurgând din aceasta), implicit dispar temeiurile de subzistenţă a formelor de executare a pedepsei anterior emisă faţă de inculpat. Astfel de forme sunt incidente chiar şi în cazul unei pedepse a închisorii aplicate fără regim de executare efectivă.

Pentru considerentele ce precedă, se va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 1003/A din 12 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul A..

Se va casa decizia penală recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti.

Vor fi anulate formele de executare emise în cauză şi se va dispune restituirea către inculpatul A. a sumei de 3.750 RON reprezentând amenda penală achitată, conform dovezilor ataşate la Dosar nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti vor rămâne în sarcina statului.

II. Asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A.;

Sub cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", inculpatul A. a susţinut că a fost condamnat pentru instigare la infracţiunea de la fals intelectual în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. anterior. Or, raportat la prevederile art. 288 C. pen., a arătat că nu suntem în situaţia unui fals material în înscrisuri sub semnătură privată, ci a unui fals intelectual, astfel că distincţia dintre acestea este una esenţială. Prin urmare se susţine că pedeapsa aplicată este nelegală întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală aplicabilă la data săvârşirii faptei.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului referitoare la lipsa incriminării faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată în C. pen. 1968 astfel cum a fost descrisă de procuror prin actul de sesizare a instanţei, se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că fapta ce-i este imputată inculpatului era incriminată şi de vechea reglementare, jurisprudenţa şi doctrina fiind unanime în această privinţă. (Decizia nr. 1219/2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie la data de 6 martie 2002).

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de cele două instanţe inferioare, constituie o analiză ce excedă verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, în speţa de faţă acţiunile inculpatului care, în cursul lunii septembrie 2009, după incidentul cu persoana vătămată C., a îndemnat-o prin rugăminţi stăruitoare pe numita E., angajată ca barmaniţă la SC B. SRL din localitatea Gurasada, judeţul Hunedoara, să completeze cu date nereale o chitanţă fiscală prin care aceasta a confirmat astfel încasarea la data de 4 iulie 2009 a preţului de parcare pentru tirul condus, având numărul de înmatriculare x, act invocat la 28 martie 2010 în dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru a induce în eroare organele judiciare, se circumscrie structurii intrinseci a infracţiunilor mai sus citate.

Tot sub cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. inculpatului a susţinut că în cazul infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, i-au fost aplicate pedepse în situaţia în care pentru aceste infracţiuni se împlinise termenul de prescripţiei a răspunderii penale.

Înalta Curte constă că prescripţia răspunderii penale pentru cele două infracţiuni nu a intervenit, iar o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influenţe asupra situaţiilor faptice constatate şi reţinute de cele două instanţe inferioare, constituie o analiză ce excedă verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casaţie.

În realitate inculpatul solicită pe calea recursului în casaţie de faţă reanalizarea circumstanţelor comiterii faptelor, o reinterpretare a probelor administrate şi, pe cale de consecinţă, a stabilirii formei de vinovăţie, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Or, aceste motive expuse în cererea de recurs în casaţie au fost invocate şi la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei de condamnare pronunţată de către prima instanţă de judecată, fiind analizate judicios şi înlăturate de către instanţa de control judiciar, cu ocazia judecării cauzei în apel.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. inculpatul A. a susţinut că pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat la 230 zile - amenda, iar pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen. a primit 180 zile - amendă, încălcându-se prevederile art. 61 alin. (2) din C. pen., care prevăd un maxim general al pedepsei amenzii de 400 de zile.

Criticile invocate de inculpat nu sunt justificate, întrucât pedeapsa de 14.500 RON amenda penală (290 zile amendă), aplicată acestuia conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. e) raportat la lit. c) din C. pen., este rezultatul contopirii celor două pedepse de 230 zile - amenda şi 180 zile - amendă, în pedeapsa cea mai grea în cuantum de 230 zile - amendă, la care s-a adăugat sporul de o treime din pedeapsa de 180 zile - amendă. Cu alte cuvinte, inculpatului nu i-a fost stabilită nicio pedeapsă principală nelegală, peste maximul general prevăzut de art. 61 alin. (2) din C. pen., ci o pedeapsă rezultantă de 290 zile amendă penală, aplicată conform dispoziţiilor legale, respectiv în limitele prevăzute de lege, astfel că nu sunt incidente dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Celelalte critici formulate de inculpat, cu privire la greşita confiscare a sumei de 2500 euro şi la anularea chitanţei cu seria x, nr. 7 din data 4 septembrie 2009, nu pot face obiectul recursului în casaţie de faţă.

Scopul recursului în casaţie este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susţin niciunul dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 1003/A din 12 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul A..

Casează decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti.

Anulează formele de executare emise în cauză şi dispune restituirea către inculpatul A. a sumei de 3.750 RON reprezentând amenda penală achitată, conform dovezilor ataşate la Dosar nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti rămân în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM