Drunk-driving conviction upheld for magistrate with 3.37 g/l alcohol, costs imposed

Deliberând asupra cauzei penale înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 649/59/2017 constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 82/PI din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-au dispus următoarele:

În baza art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria Timişoara sau AJOFM Timişoara, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza 404 alin. (2) C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse şi asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, putându-se dispune revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Din actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:

Cu privire la situaţia de fapt, s-a reţinut că în data de 6 mai 2016, în jurul orelor 15:00, inculpatul A., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus autoturismul marca B. cu numărul de înmatriculare x (autoturism înmatriculat pe numele soţiei sale C. - dosar urmărire penală), din apropierea Palatului de Justiţie din Timişoara, traseul său cuprinzând străzile Tudor Vladimirescu şi Ardealului, zona Freidorf, a complexului D., trecând pe lângă depou de tramvaie, până la locuinţa sa situată pe strada x, unde a ajuns la aproximativ 15.20. Alcoolemia avută de inculpatul la momentul conducerii avea o valoare de aproximativ 3,37 gr/l alcool pur în sânge.

Analiza probatoriului în raport de elementele de tipicitate ale infracţiunii:

Elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. constă într-o acţiune de conducere (acţiunea prin care o persoană fizică controlează sistemele de punere în mişcare şi de manevrare a vehiculului de a căror bună funcţionare depinde siguranţa circulaţiei). Pentru a fi îndeplinită tipicitatea obiectivă, această acţiune trebuie să se realizeze pe un drum public şi de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge.

Cu privire la faptul conducerii autoturismului pe drumurile publice:

Pe parcursul urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă, inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul pe drumurile publice, dar are mai multe variante legate fie de intervalul orar, fie de traseu:

a. declaraţia de suspect din data de 21 decembrie 2016:

- în relatarea liberă a arătat că în data de 6 mai 2016, a condus autoturismul de la sediul DNA Serviciul teritorial Timiş (situat în apropierea Tribunalului Timiş) la Spitalul Clinic Judeţean Timişoara, iar apoi până la locuinţa sa situată pe strada x. A ajuns acasă după orele 14:00 (soţia sa era deja la domiciliu, iar programul acesteia de muncă se termină la ora 14:00, dat fiind că era o zi de vineri), trecând în interval de aproximativ 45 - 50 minute, până când, la ora 15:15, a ieşit în stradă unde a văzut un bărbat de aproximativ 35 - 40 ani (martorul E.).

- la întrebările procurorului a arătat că în data de 6 mai 2016, în jurul orelor 15:00, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare x în Timişoara pe traseul strada x, strada x, zona Freidorf, cartierul D., pe lângă depoul de tramvaie, până pe strada x, iar între orele 15:00 - 15.30 autoturismul se afla parcat în faţa casei sale.

b. completarea declaraţiei din data de 14 martie 2017: a declarat că a condus pe acelaşi traseu, o distanţă de aproximativ 4 km, dar acest fapt s-a întâmplat înainte de orele 14:00. Această modificare a declaraţiei intervine după ce la data de 14 martie 2017 i-au fost aduse la cunoştinţă concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei întocmite de IML Timişoara şi IML "Mina Minovici" Bucureşti .

c. declaraţia de inculpat din data de 10 mai 2017: a menţinut declaraţiile anterioare cu privire la traseul urmat, cu precizarea că a condus în jurul orelor 14:00, şi nu 15.00 aşa cum s-a reţinut în declaraţia de suspect.

d. declaraţia de inculpat din şedinţa publică dată în faţa instanţei: a condus autoturismul dar pe un alt traseu: DNA - Spitalul Clinic Judeţean Timiş - bulevardul x - bulevardul x - strada x - strada x - strada x, cu precizarea expresă că strada x nu s-a aflat pe traseul său. A ajuns acasă în jurul orei 14:00, soţia sa se afla deja acasă, iar autobuzul cu care circulă aceasta ajunge la această oră, dar este posibil ca aceasta să fi ajuns mai devreme, deoarece era o zi de vineri.

Aceste modificări ale declaraţiilor sale pun în discuţie credibilitatea sale. Declaraţiile suspectului/inculpatului sunt divizibile, ele pot fi acceptate în tot sau în parte după cum se coroborează cu celelalte probe administrate. În ceea ce priveşte traseul urmat, s-au reţinut declaraţiile din faza de urmărire penală ca fiind corespunzătoare adevărului, acestea coroborându-se cu cea a martorului E.. De asemenea, în ceea ce priveşte intervalul orar în care a avut loc conducerea, s-a reţinut ca fiind corespunzătoare adevărului varianta expusă în declaraţia de suspect din 21 decembrie 2016, cea în care a răspuns la întrebările procurorului deoarece aceasta se coroborează cu declaraţiile martorului E. De menţionat că acesta are declaraţii constante pe parcursul procesului penal.

Astfel, în declaraţia din 19 octombrie 2016, martorul a arătat că în jurul orelor 15:00, în timp ce conducea autoturismul personal pe strada x din Timişoara a observat în faţa sa un autoturism B. cu numărul de înmatriculare x care circula haotic (alternativ, când pe bordura şi spaţiul verde în direcţia lor de deplasare, când pe contrasens, aflându-se de mai multe ori în situaţia iminentă de a intra în coliziune cu autoturisme ce rulau din sens invers, evitarea unor evenimente rutiere datorându-se doar manevrelor conducătorilor auto care fie au redus viteza de rulare şi au circulat cu vehiculele cât mai aproape de bordura ce delimitează partea carosabila, în direcţia lor de mers, fie au oprit autoturismele), împrejurare care l-a făcut să creadă că şoferul acestuia fie are o problemă medicală fie se află sub influenţa băuturilor alcoolice. După ce a rulat în spatele acestuia aproximativ 500 metri, l-a depăşit, şi i-a blocat trecerea, determinându-l astfel să oprească. A coborât de la volan, s-a apropiat de acel autoturism, a constatat că era condus de un bărbat, iar când acesta a coborât geamul a realizat că este în stare de ebrietate mirosind puternic a alcool şi fiind în imposibilitate de a vorbi. În timp ce încerca să-l convingă să nu mai conducă, acesta a pornit autoturismul şi şi-a continuat deplasarea, deşi l-a avertizat că va anunţa poliţia. A apelat serviciul 112 şi a pornit în urmărirea sa, acesta rulând pe traseul Tudor Vladimirescu - strada x - zona Freidorf - complexul comercial D. - zona depoului de tramvaie - strada x. Pe parcursul urmăririi, a apelat de mai multe ori serviciul 112, indicând locul în care se aflau în acel moment. Exact aceeaşi poziţie o are şi în declaraţia dată în faţa instanţei .

Procesul-verbal din data de 9 noiembrie 2016 întocmit de procurorul de caz pentru redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de martorul E. cu dispecerii Direcţiei pentru apel unic de urgenţă 112 Timiş, ai IPJ Timiş şi de către aceştia cu lucrătorii poliţiei rutiere confirmă susţinerea martorului cu privire la orele de care a efectuat apelurile (apeluri strâns legate de momentul conducerii autoturismului de către inculpat, dat fiind că au avut loc chiar pe parcursul comiterii acţiunii incriminate). Astfel, în data de 6 mai 2016, la ora 15:06.59, martorul E. efectuează primul apel şi indică faptul că un autoturism marca B. cu numărul de înmatriculare x al cărui conducător auto este în stare de ebrietate intră pe strada x, iar ultima discuţie telefonică cu un dispecer IPJ Timiş se poartă la ora 15:13.01, când martorul anunţă că au intrat pe strada x . Adresa STS - direcţia pentru apel unic de urgenţă nr. S/321035 din 1 septembrie 2016 confirmă orele la care au avut loc apelurile şi trimite CD-ul cu înregistrarea apelurilor cu menţiunea "declasificat".

În plus, s-a avut în vedere şi declaraţia martorilor F., adjunct al inspectorului şef al IPJ Timiş şi G. . Aceştia au arătat că în discuţia pe care a avut-o fiecare cu inculpatul în după amiază zilei de 6 mai 2016 la sediul poliţiei, a relatat faptul că a fost urmărit în trafic de o persoană.

Martorul H., la data faptei având funcţia de şef de schimb în cadrul Biroului Rutier Timişoara şi prin urmare având ca atribuţie de serviciu, printre altele, repartizarea lucrătorilor de poliţie rutieră, a confirmat faptul că discuţia telefonică cu martorul E. a avut loc în jurul orelor 15:00 şi că a trimis un echipaj format ad-hoc din lucrătorii de poliţie I. şi J. (implicaţi la acel moment în activităţi de dirijare a traficului) pentru a verifica sesizarea.

Martorii J. şi I. au arătat că în jurul orelor 15:00 au fost anunţaţi de şeful de tură, martorul H., că trebuie să verifice o sesizare şi au ajuns pe strada x, fiind dirijaţi prin staţie, în jurul orei 15:30 - 15.40, unde i-au găsit pe inculpat şi pe martorul E.. Au stat de vorbă cu amândoi, a venit şi un al doilea echipaj de poliţie de la secţia 3, iar inculpatului i-au cerut în mod repetat să-i însoţească la poliţie, care în final a acceptat, ajungând la sediul IPJ Timiş în jurul orelor 16:30.

Aspectul că deplasarea s-a făcut pe un drum public nu este contestată de nimeni, străzile având acest caracter conform art. 3 din O.G. nr. 43/1997 şi art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002.

Cu privire la valoarea alcoolemiei:

La sediul Biroului Poliţiei Rutiere Timişoara, martorul J. (lucrător de poliţie care a făcut parte din echipajul care s-a deplasat pe strada x) a raportat pe cale ierarhică evenimentul rutier reclamat, precum şi identitatea şi funcţia persoanei implicate, iar după o anumită perioadă de timp, întrucât emana vapori de alcool, a procedat la testarea cu aparatul etilotest a inculpatului A.. Au avut loc mai multe încercări, inculpatul invocând de fiecare dată faptul că, din cauza motive medicale, nu poate sufla în acesta cu intensitatea necesară înregistrării alcoolemiei în aerul expirat.

La orele 17:47 inculpatul A., în cele din urmă, a fost testat, din nou, cu aparatul etilotest marca Drager, ocazie cu care s-a constatat că acesta a avut o îmbibaţie alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere valoarea ridicată de alcool pur în aerul expirat stabilită cu aparatul etilotest, inculpatul A. a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara unde, în urma examenului clinic s-a stabilit ca acesta prezintă halenă alcoolica, iar la orele 18:10 şi respectiv la orele 19:10 i s-au recoltat două mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei în sânge.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. x întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara, în urma analizării celor două probe a rezultat că inculpatul A. a avut la orele 18:10, o alcoolemie de 2,80 g/l alcool pur în sânge, iar la orele 19:10, a avut o alcoolemie de 2,60 g/l alcool pur în sânge .

Inculpatul a contestat rezultatele acestuia, susţinând că mostrele biologice prelevate nu au fost depozitate în condiţii legale. Această afirmaţia a sa nu a fost dovedită, dimpotrivă adresa întocmită de IPJ Timiş - Serviciul Rutier nr. 250672 din 5 iunie 2018 (39 dosar fond) s-a comunicat instanţei care au fost condiţiile de depozitare de la momentul prelevării şi până la predarea lor către Institutul de Medicină Legală Timişoara şi anume în frigider, aşa cum cer normele legale în materie.

Curtea a reţinut că prin decizia nr. 732 din 16 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 69 din 27 ianuarie 2015), s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. Deşi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului nu are o incriminare de dată recentă, ea constituind infracţiune şi anterior intrării în vigoare a Noului C. pen., dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen. nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

Astfel, dacă din reglementarea anterioară se desprindea cerinţa ca îmbibaţia alcoolică în sânge, peste limita prevăzută de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului, noua reglementare prevede condiţia ca autorul faptei să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge în momentul prelevării mostrelor biologice. În paragraful 26 al deciziei s-a reţinut că îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului, condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasând, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor.

S-a mai reţinut că, odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale.

Curtea a constatat că, potrivit art. 88 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, persoana care conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, testată cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic şi depistată ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat este obligată să se supună recoltării mostrelor biologice, în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge.

Conform art. 190 alin. (8) C. proc. pen., în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, recoltarea de probe biologice se efectuează din dispoziţia organelor de constatare şi cu consimţământul celui supus examinării de către un medic, asistent medical sau de o persoană cu pregătire medicală de specialitate, în cel mai scurt timp, într-o instituţie medicală, în condiţiile stabilite de legile speciale.

Condiţiile în care se realizează recoltarea sunt prevăzute de art. 194 din Hotărârea Guvernului nr. 1391/1996 şi de art. 10 din Ordinul nr. 1512 din 12 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier emis de Ministerul Sănătăţii, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul nr. 277 din 11 martie 2015 al Ministerului Sănătăţii, potrivit cărora, pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două probe biologice la interval de o oră între prelevări.

Curtea a considerat că prin decizia Curţii Constituţionale s-a reconfirmat valabilitatea textului de lege anterior şi că, în mod evident, se poate doar aproxima valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic, sarcina probei constând doar în a dovedi că aceasta este peste limita legală, operând prezumţii atât în favoarea, cât şi în defavoarea persoanei acuzate, aceste prezumţii putând reprezenta probe certe în sensul cerut de norma penală, aşa cum s-a reţinut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Phillips c/a Regatului Unit.

Astfel, Curtea a considerat că, pe lângă faptul că este menţionat explicit la art. 6 paragraful 2 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, dreptul unei persoane urmărite penal de a fi prezumată nevinovată şi de a obliga acuzarea să suporte sarcina de a proba afirmaţiile îndreptate împotriva sa intră sub incidenţa noţiunii generale de proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Saunders împotriva Regatului Unit din 17 decembrie 1996, Culegere 1996-VI, p. 2064, pct. 68). Acest drept nu este însă absolut, întrucât orice sistem juridic operează cu prezumţii de fapt sau de drept, la care convenţia nu se opune în principiu atâta timp cât statele contractante nu încalcă anumite limite ţinând seama de gravitatea mizei în cauză şi respectând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franţei, Hotărârea din 7 octombrie 1988, serie x nr. x-A, p. 15 - 16, pct. 28).

Faţă de toate acestea, Curtea a concluzionat că ceea ce trebuie dovedit în cauza este dacă inculpatul avea sau nu o valoare a alcoolemiei superioară valorii de 0,8 g/l prevăzută de textul de incriminare la momentul conducerii.

Inculpatul a recunoscut faptul că a consumat alcool în data de 6 mai 2016, dar a susţinut că a făcut acest lucru după ce a condus autoturismul şi nu anterior. Cu privire la cantitatea consumată a declarat din nou diferit:

a. declaraţia de suspect din data de 21 decembrie 2016: a ajuns acasă după ora 14:00, a luat 2 linguriţe de tinctură de propolis, iar apoi după trecerea unui interval de 15 - 20 minute, a consumat aproximativ 200 - 300 ml palincă, în condiţiile unei lipse de aport alimentar, consum care a durat maxim 30 minute. A mai arătat că la ora 15:15 a ieşit în stradă pentru că cineva claxona şi unde a văzut o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 35 - 40 ani (a arătat că nu poate da mai multe detalii pentru că se afla "sub influenţa exagerată a alcoolului"). Celelalte declaraţii din faza de urmărire penală nu mai fac referiri la consumul de alcool, decât prin trimitere la prima.

b. declaraţia de inculpat din şedinţa publică dată în faţa instanţei: a arătat că a ajuns acasă în jurul orelor 14:00, imediat s-a apucat de gătit, a luat 2 linguriţe de tinctură de propolis şi a început să consume alcool (palincă) fără să poată preciza cantitatea (mai multe pahare).

c. procesul-verbal de recoltare de mostre biologice: la momentul recoltării probelor de sânge, inculpatul A. a declarat că a consumat alcool (tărie, fără să poată preciza cantitatea) în intervalul orar 13:00 - 15.00, fără a exista un aport de alimente .

Din aceste declaraţii instanţa de fond a luat în considerare doar că consumul de alcool a avut loc anterior orei 15:00, cel mai probabil cu începere de la ora 13:00, nu şi acela că a fost posterior săvârşirii acţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, având în vedere că aceasta s-a epuizat cu aproximaţie în jurul orei 15:20, că martorul E. a declarat că inculpatul nu a intrat în locuinţa sa, ci după oprire a coborât din autoturism şi i-a adresat o serie de injurii şi ameninţări susţinând că nu se va întâmpla nimic deoarece "este o persoana influentă, cu autoritate în Timişoara", că îi arată "cătuşele şi pistolul", ameninţări şi injurii care au durat până la sosirea primului echipaj de poliţie. La un moment dat a luat o piatră cu care a zgâriat oglinda, parbrizul, luneta, geamul dreapta spate şi geamul stânga faţă al autoturismului martorului. Organele de poliţie au ajuns la faţa locului într-un interval scurt de 10 - 20 minute din momentul opririi (aproximativ 15.30 - 15.40, conform celor martorului E. şi a celor doi membri ai echipajului, J. şi I. şi confirmat de inculpat - declaraţia de suspect din 21 decembrie 2016).

În niciuna din declaraţiile succesive ale martorului E. nu se face vorbire de faptul că l-ar fi văzut pe inculpat consumând alcool. Acest martor a arătat în mod expres că modul în care inculpatul a condus autoturismul a fost de natură a-l determina să încerce să-l oprească presupunând că fie se află sub influenţa alcoolului, fie are o problemă medicală. Martorul a mai arătat că, reuşind să-l oprească pe strada x din Timişoara, a constatat că "se afla sub influenţa accentuată a consumului de alcool" deoarece apropiindu-se de acesta a perceput că emana "miros puternic de alcool" şi nu "putea să vorbească" . Prin urmare, consumul de alcool a fost anterior conducerii autoturismului pe drumurile publice.

În cursul urmăririi penale, pentru stabilirea valorii alcoolemiei la momentul conducerii, au fost efectuate mai multe expertize medico-legale având în vedere că recoltarea primei probe de sânge s-a realizat la aproape 3 ore de la momentul în care acţiunea de a conduce a încetat, iar procedura instituită prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1512/2013 (anexa I art. 9 alin. (1), impune ca recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei să se facă în cel mai scurt timp posibil de la împrejurarea care o impune.

1. Din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. 10/Al2 din 4 ianuarie 2017 privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de către Institutul de Medicină Legală Timişoara rezultă faptul că, conform datelor privind consumul de alcool, cel în cauză era în faza de absorbţie a alcoolului în data de 6 mai 2016, la orele 15:00 - 15:20 (ultimul consum de alcool declarat fiind între orele 14:15 - 14:45). În raport cu declaraţia de consum de alcool al inculpatului A., alcoolemia maximă calculată teoretic la care ar fi ajuns acesta, conform acestei variante, ar fi fost în jurul orelor 15:30, cu o valoare teoretică de 1,67 g/l (valoare rezultată doar din declaraţia de consum). De asemenea, s-a concluzionat că valorile alcoolemiilor determinate la analiza probelor de sânge, respectiv 2,80 g/l la prima recoltare şi 2,60 g/l, la cea de a doua recoltare, provin dintr-un consum de alcool mai mare decât cel declarat.

2. Din concluziile suplimentului Raportului de expertiză medico-legală nr. x din 30 ianuarie 2017, privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara rezultă că, deşi calculul retroactiv solicitat nu poate fi efectuat (în conformitate cu art. 2 pct. 1 din Hotărârea nr. 2 a Consiliului Superior de Medicină Legală din data de 18 septembrie 2015), în raport cu declaraţia de consum de alcool a inculpatului A., alcoolemia maximă calculată teoretic la care ar fi ajuns acesta, conform acestei variante, ar fi fost în jurul orelor 15:30, cu o valoare teoretică de 1,67 g/l, (valoare rezultată doar din declaraţia de consum a inculpatului). De asemenea, din cuprinsul aceloraşi concluzii rezultă faptul că nu exista nicio metodă ştiinţifică de stabilire retroactivă obiectivă a alcoolemiei, cu excepţia situaţiei, când la momentul cu relevanţă juridică alcoolul se află în faza de eliminare. În aceste condiţii, bazat strict pe declaraţia de consum a inculpatului A., în mod teoretic, experţii au statuat că se poate afirma că la orele evenimentului rutier (15.00 - 15.20) cel în cauză se afla în faza finală a absorbţiei alcoolului în organism (maximul estimat al alcoolemiei teoretice fiind de 1,67 g/l, în jurul orelor 15:30). Pe baza acestor considerente, experţii au apreciat că în momentul evenimentului rutier inculpatul A. avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l, fără însă să se poată preciza valoarea exacta a acesteia. Raportat la valorile reale ale alcoolemiilor care sunt cele determinate la analiza probelor de sânge, respectiv 2,80 g/l la prima recoltare şi 2,60 g/l la cea de-a doua recoltare, aceeaşi experţi au afirmat că aceste valori provin dintr-un consum de alcool mai mare decât cel declarat de inculpatul A..

Aceste două lucrări de expertiză prezentate mai sus, pornesc de la varianta bazată exclusiv pe declaraţia inculpatului privind consumul de alcool, în intervalul orar 14:15 - 14.50. De asemenea, au în vedere că rezultatul la care se ajunge pe baza declaraţiilor inculpatului nu este unul real deoarece prin raportare la rezultatele obţinute prin analiza probelor de sânge există un consum nedeclarat de alcool. Curtea a opinat că buletinul de analiză toxicologică reprezintă un mijloc de probă de o fiabilitate superioară declaraţiei cu privire la consumul băuturilor alcoolice dată de către inculpat, care, dincolo de existenţa unui interes procesual în cauză, mai este şi inconstantă, contradictorie. Prin urmare, atunci când declaraţiile inculpatului vin în contradicţie cu un mijloc de probă ştiinţific în care sunt relevate calcule biochimice lipsite de subiectivitate, Curtea va da prevalenţă acestui din urmă mijloc de probă. Rezultatele certe date de analiza probelor de sânge conduc prin urmare la înlăturarea declaraţiilor inculpatului privind consumul de alcool (există un dubiu semnificativ cu privire la realitatea cantităţii de alcool pe care inculpatul a declarat că a consumat-o în intervalul de timp indicat) şi pe cale de consecinţă, la valorile alcoolemiei de 1,67 g/l stabilită prin cele două acte medico-legale pe baza acestora.

3. Din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. x din 22 februarie 2017 şi respectiv nr. 201 din 6 martie 2017 privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, rezultă că potrivit "Reperelor metodologice cu privire la expertiza medico-legală efectuată pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei" aprobate prin Hotărârea nr. 2 din data de 18 septembrie 2015 a Consiliului Superior de Medicină Legală, calculul retroactiv al alcoolemiei se poate efectua numai dacă consumul a încetat cu cel puţin 45 minute înaintea evenimentului rutier, în cazul consumului pe nemâncate sau cu 90 minute în cazul consumului pe mâncate. Conform datelor puse la dispoziţie, în urma consumului de alcool (început la orele 14:15 - 14:20 şi terminat la orele 14:45 - 14:50), la ora evenimentului rutier alcoolul se afla în faza de absorbţie, respectiv în faza finală de absorbţie, deoarece alcoolemia maximă este atinsă la 30 - 45 minute în cazul consumului pe nemâncate. De asemenea, s-a constatat cu aceeaşi ocazie, că alcoolemiile stabilite la analiză provin dintr-un consum de băutură mai mare decât cel declarat. În aceste condiţii se poate aprecia că dacă alcoolemia maximă a fost atinsă la 30 minute de la încetarea consumului, la ora 15:20, aceasta ar fi fost de 3,37 g/l, conform graficului întocmit în cuprinsul raportului de expertiză. Dacă absorbţia a avut loc la 45 de minute de la încetarea consumului, la orele 15:20 alcoolul ar fi fost în faza de absorbţie, situaţie în care, calculul retroactiv nu se poate efectua, dat, în cazul de faţă se poate aprecia că la ora evenimentului rutier a fost peste 0,80 g/l. În ceea ce priveşte alcoolemia la orele 15:00 şi în intervalul 15.05 - 15.15, deoarece alcoolul, de asemenea, se afla în faza de absorbţie, s-a apreciat doar ca, acesta se situa, teoretic, peste 0,80 g/l. Prin urmare, calculul retroactiv efectuat numai pe baza valorilor alcoolemiei stabilite la analiză şi a intervalului de timp scurs între evenimentul rutier şi recoltările de sânge indică, pentru ora evenimentului rutier (15.00 - 15.20) o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l, cu o valoare de 3,37 g/l, în condiţiile în care alcoolemia maxima a fost atinsă la maxim 30 minute de la încetarea consumului, iar dacă absorbţia a avut loc la 45 minute de la încetarea consumului, se poate aprecia că la ora evenimentului rutier inculpatul A. a avut în sânge, o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l.

În literatura de specialitate în domeniul medicinei legale s-a arătat în mod constant că absorbţia digestivă a alcoolului are loc, în principal, la nivelul stomacului şi duodenului (viteza de absorbţie depinde de prezenţa alimentelor în stomac). După absorbţie, alcoolul este vehiculat de sânge. Cantitatea (concentraţia) de alcool din sânge exprimată în grame la litru (g‰) defineşte alcoolemia. După ingestie, alcoolemia este maximă după 20 - 30 minute, când stomacul nu conţine alimente. Dinamica alcoolului etilic în organism poate fi redată grafic sub forma curbei de alcoolemie, alcătuită din: o porţiune ascendentă, abruptă, denumită panta de invazie sau de creştere, un vârf, ce corespunde alcoolemiei maxime şi o porţiune descendentă, lentă, respectiv panta de eliminare. Datorită existenţei unei cantităţi limitate de enzimă alcooldehidrogenază, la nivelul ficatului nu pot fi degradate mai mult de 8 - 10 g de alcool etilic într-o oră. Acest lucru, corelat cu faptul că alcoolul etilic nu se acumulează în organism (deci nu poate fi folosit după un anumit interval de timp sau atunci când necesităţile energetice ale organismului ar cere-o), face ca alcoolemia să scadă cu o rată relativ fixă de 0,15 g‰ pe oră în primele 5 - 6 ore (K. - Medicina Legală - Editura Ştiinţelor Medicale - 2006, pag. 301 - 312).

Faţă, de cele expuse mai sus, curtea a concluzionat că la momentul conducerii inculpatul avea o alcoolemie de aproximativ 3,37 g/l, prin urmare, elementul material a fost dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil. Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice şi psihice, au o viteză de reacţie scăzută şi simţuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situaţiile periculoase din trafic. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) C. pen., întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a acceptat că astfel pune în pericol siguranţa circulaţiei, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenţie indirectă).

Faţă de acest probatoriu, Curtea a considerat că fapta inculpatului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş (fost procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, la data săvârşirii faptei), care în data de 6 mai 2016, în intervalul orar 15:00 - 15.20, a condus autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, pe mai multe străzi (drumuri publice) din Timişoara, pe o distanţă de aproximativ 4- 5 km., având o îmbibaţie alcoolică de aproximativ 3,37 gr/l alcool pur în sânge, este tipică, fiind întrunite atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen.

La stabilirea pedepsei, curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de periculozitatea infractorului, prin raportare la următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori alte consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. În concret, Curtea a reţinut faptul că inculpatul a condus autovehiculul în mediu urban, pe artere principale, la o oră la care traficul este aglomerat, că, deşi nu a produs nici un eveniment rutier, conduita sa în trafic a fost de natură să creeze o temere pentru participanţii la trafic, fapt ce rezultă din aceea că o persoană total străină a considerat necesar să-l oprească şi să anunţe organele de poliţie, valoarea extrem de mare a alcoolemiei. Totodată s-a avut în vedere că deşi a fost avertizat că acţiunea sa este de natură să pericliteze siguranţa rutieră (momentul în care martorul E. l-a oprit în trafic şi i-a cerut să nu mai conducă, avertizându-l că ca anunţa poliţia), acesta şi-a continuat deplasarea. Un alt aspect de reţinut este calitatea de magistrat pe care o are inculpatul, care îi impunea o conduită conformă normelor legale. De asemenea, conduita adoptată după săvârşirea faptei nu este una adecvată [modul în care s-a comportat cu martorul E. înainte de sosirea echipajului de poliţie, crearea unor dificultăţi în legitimarea sa şi testarea cu aparatul etilotest (declaraţia martorului L. - şeful poliţiei rutiere - care a arătat că inculpatul nu a dorit efectuarea acestei testări invocând tratamentul medicamentos pe care-l urma - dosar fond), poziţia procesuală de nerecunoaştere a faptei, încercând să creeze o altă stare de fapt decât cea reală]. Faţă de aceste aspecte, împrejurările că nu are antecedente penale, este integrat în societate sunt mai puţin relevante.

Ţinând seama de cele expuse mai sus, curtea a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare este corespunzătoare faptei comise.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, curtea a relevat că sunt îndeplinite condiţiile subiectiv şi obiective prevăzute de art. 91 C. pen.

Curtea a considerat că fapta săvârşită, nu este, în sine, de natură a duce la concluzia că este absolut necesară executarea pedepsei în regim de detenţie, având în vedere modalităţile de individualizare a regimului sancţionator reglementate de Noul C. pen. în care soluţia de condamnare cu executare este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporţionalităţii, precum şi posibilităţile de îndreptare ale inculpatului. Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse şi supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, regimul instituit de art. 91 C. pen. fiind apt să satisfacă scopul pedepsei atât din perspectiva reeducării inculpatului şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, cât şi a efectului intimidat şi retributiv.

Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată este proporţională cu gravitatea faptei comise, iar reintegrarea socială a inculpatului este posibilă şi fără a se dispune o soluţie de condamnare cu executare în regim de detenţie, având în vedere că inculpatul este o persoană adultă, de 43 de ani care nu este cunoscut cu antecedente penale şi care este integrată social. În aceste condiţii, faţă de atitudinea de respectare a exigenţelor legale de către inculpatul aflat la vârsta adultă de mijloc, Curtea a opinat că aplicarea unei pedepse şi măsurile de supraveghere care se vor lua faţă de inculpat sunt apte să conducă la împlinirea scopului educativ şi coercitiv al pedepsei, fără executarea acesteia.

Deopotrivă, termenul de supraveghere de 3 ani este suficient pentru reeducarea inculpatului şi asigurarea prevenţiei speciale. Curtea a considerat că în cauză nu pot fi reţinute temeiuri de prevenţie generală sau specială care să conducă la o altă modalitate de executare a pedepsei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 82/PI din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat apel inculpatul A., criticând hotărârea apelată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, solicitând, în temeiul art. 421, pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate cu consecinţa achitării, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. "fapta nu exista" pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Prin motivele de apel inculpatul A. a arătat că în considerentele hotărârii apelate, instanţa de fond a dat relevanta în mod exclusiv declaraţiilor martorului E. în reţinerea activităţii materiale imputate respectiv, aceea de "conducere" în acelaşi timp fiind conferite valori de adevăr susţinerilor acestui martor cu privire la ora când a avut loc activitatea de conducere, fiind stabilita ora 1:5:00, concomitent cu înlăturarea declaraţiilor inculpatului motivat de împrejurarea că modificările regăsite în declaraţiile sale "pun în discuţie" credibilitatea lor.

În acest sens, a menţionat că şi declaraţiile martorului E. au suferit modificări fără ca instanţa să le aplice acelaşi tratament al caracterului îndoielnic a conţinutului lor.

A arătat că odată stabilită în maniera netemeinică şi nelegală activitatea materiala de conducere şi a intervalului orar când aceasta a avut loc, instanţa a procedat la examinarea celeilalte condiţii de tipicitate a faptei imputate, respectiv îmbibaţia alcoolică în sânge avută la momentul conducerii autovehiculului.

Deşi, se face referire la ansamblul jurisdicţiei medico-legale constând în Buletinul de analiză toxicologică nr. x, întocmit de IML Timişoara, Raportul de expertiză medico-legală x din 4 ianuarie 2017, Suplimentul la Raportul de expertiză medico-legală m\10/A12 din 30 ianuarie 2017 tot al IML Timişoara şi Raportul de expertiză medico-legală x din 22 februarie 2017 întocmit de INML Bucureşti, din cuprinsul cărora rezultă valori diferite ale alcoolemiei, instanţa, fără a motiva în vreun fel îşi însuşeşte cele statuate în expertiza întocmită de INML Bucureşti, reţinând că la momentul conducerii autovehiculului inculpatul a avut o alcoolemie de 3,37 grame/litru, prin aceasta fiind dovedit elementul material al infracţiunii dincolo de orice dubiu.

A apreciat că în cauză este incidentă sancţiunea nulităţii absolute a actelor de urmărire penală întreprinse în cauză înainte de data de 9 mai 2016, când s-a început urmărirea penală in rem de către organul de urmărire penală competent - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În justificarea acestor susţineri a invocat Decizia CCR nr. 302/2017, care generează aplicabilitatea sancţiunii nulităţii absolute actelor de urmărire penală efectuate de un organ necompetent şi în afara oricărui cadru procesual când se instituie de către lege o competenţă specială; chiar dacă această problemă a făcut obiectul unui examen sumar în faza camerei preliminare, incidenţa nulităţii absolute precum şi lipsirea soluţiilor judecătorului de camera preliminară de atributul de "putere de lucru judecat" îngăduie reluarea ei şi în faza de judecată a apelului.

Astfel, a arătat că, în mod constant, din declaraţiile martorilor rezultă că atât procurorul şef adjunct al SUPC de la Parchetul de pe lângă ICCJ, cât şi şefii de la nivelul IPJ Timiş s-au aflat în sediul acestei unităţi de poliţie în acelaşi timp cu inculpatul şi cu siguranţă înainte de a fi testat cu aparatul etilotest, activitate care s-a desfăşurat în data de 6 mai 2016 la orele 17:47 potrivit înscrisului aliat la dosarul de urmărire penală, înscris din cuprinsul căruia rezultă împrejurarea că testarea a avut loc la sediul IPJ Timiş.

Aceste aspecte de fapt prezintă o relevanţă şi consecinţă juridică, în sensul incidenţei nulităţii absolute a actelor întocmite cu încălcarea competentei după calitatea persoanei prin aceea că organul de urmărire penală competent în speţă, Parchetul de pe lângă ICCJ, atât prin persoana procurorului şef adjunct al secţiei de Urmărire Penală, cât şi prin persoana Procurorului General al României, au avut cunoştinţă de situaţia existentă. Astfel, martorul G. (procuror) în declaraţia sa sub prestare de jurământ din 21 septembrie 2018 la Curtea de Apel Oradea relatează că în 6 mai 2016 a fost sunat de Procurorul General al României care la rândul său a fost informat de procurorul şef al DNA despre implicarea într-un eveniment rutier în Timişoara al unui procuror din Serviciul Teritorial al DNA şi ca Procurorul General i-a cerul verificarea acestei informaţii.

În acest sens, inculpatul a apreciat ca fiind nelegală şi întreprinsă în afara oricărui cadru procesual şi de către un organ necompetent după calitatea persoanei cererea de analiză seria x-4992 din 6 mai 2016 aflată la dosarul de urmărire penală care este un act de urmărire penală, nicidecum de constatare care să permită agentului de poliţie rutieră să îl întreprindă în afara unei urmăriri penale începute. În data de 6 mai 2016, după ce a fost condus la sediul IPJ Timiş, a fost testat cu aparatul etilotest la ora 17:47, mai apoi condus la unitatea sanitară în vederea recoltării de mostre biologice şi a examinării clinice, astfel ca la ora 18:10 a fost recoltată prima mostră de sânge, iar cea de a doua la ora 19:10.

A susţinut că, chiar dacă la nivelul cel mai înalt al organelor de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ se cunoştea de situaţia inculpatului şi cu toate că data de 6 mai 2016 a fost o zi de vineri când la nivelul Parchetului de pe lângă ICCJ era asigurată permanenţa şi cu toate că prezenţa în sediul IPJ Timiş a procurorului şef adjunct al SUPC era una certă, pe documentele trimise organului de urmărire penală competent, rezoluţia de repartizare poartă data de 7 mai 2016 când se formează Dosarul cu nr. x/2016 în mod evident, actele întreprinse înainte de formarea dosarului, adică în data de 6 mai 2016, nu pot fi avute în vedere, cu excepţia celor arătate şi care intră în atribuţiile poliţistului rutier respectiv, examinarea aparatului etilotest şi conducerea la unitatea sanitară în vederea prelevării mostrelor biologice.

Că cele întreprinse în cauza anterior începerii urmăririi penale în cauza nu pot fi avute în vedere rezultă şi din Ordonanţa procurorului competent din cadrul SUPC de la Parchetul de pe lângă ICCJ pronunţată la 9 mai 2016 în Dosarul x/2016 când se dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta ce constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Inculpatul a criticat includerea unor pasaje din discuţiile pe care martorul E. le-a purtat cu dispecerul 112 şi cu lucrătorii de poliţie, înainte ca aceştia din urmă să se deplaseze la locuinţa acestuia din Timişoara, reproduse parţial în rechizitoriu şi cărora prima instanţă le-a dat relevanţa probatorie absolută, întemeindu-şi reţinerea stării de fapt constând în aceea că a condus în 6 mai 2016 în jurul orelor 15:00 autoturismul x din apropierea Palatului de Justiţie din Timişoara şi până pe strada x invocând nulitatea probei cu înregistrările convorbirilor la 112 datorită modalităţii de "identificare" a persoanei apelantului la care se face referire în procesul-verbal din data de 9 noiembrie 2016, legea prevăzând sintagma "numele persoanelor la care se referă", organul de urmărire penală, contrar obligaţiilor prev. de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., nu a procedat la verificarea autenticităţii mijlocului de probă constând în inserarea în cuprinsul procesului-verbal din data de 9 noiembrie 2016 în care sunt menţionate olograf doar elemente ce nu sunt suficiente pentru a fi corelate cu celelalte aspecte.

Ulterior inculpatul, prin motivele de apel a susţinut că, cu toate că efectuarea analizei alcoolemiei a fost dispusă de un organ necompetent, în cauză probele biologice ce ulterior au fost supuse analizei, nu au fost păstrate conform dispoziţiilor legale, aspect care impunea constatarea nevalabilităţii rezultatelor din buletinul de analiză.

În acest sens, a arătat că mostrele biologice au fost prelevate de la inculpat în ziua de vineri 6 mai 2016, la orele 18:10, respectiv 19:10, fiind predate IML Timişoara în dimineaţa zilei de luni 9 mai 2016, iar instanţa nu a verificat modalitatea în care mostrele biologice au fost păstrate, cu toate că aceasta era necesară, dispoziţiile legale fiind impuse tocmai pentru ca mostrele biologice să nu sufere modificări fizico-chimice datorate expunerii la temperaturi care determină schimbarea compuşilor componenţi ai sângelui.

A arătat că singura verificare cu prilejul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond a constat în formularea unei solicitări către IPJ Timiş pentru a se preciza în ce condiţii au fost păstrate mostrele biologice în prezenţa cauză, răspunsul fiind materializat prin Adresa nr. 2,50672 din 5 iunie 2018, unde se precizează că probele prelevate în 6 mai 2016 au fost predate la IML Timişoara în 9 mai 2016, fiind depozitate într-un frigider marca M., la poziţia 3 a butonului de reglare a temperaturii, în stare de funcţionare, aflat în încăperea dispeceratului serviciului rutier aspect ce în opinia apelantului inculpat nu a lămurit sub niciun aspect ce consecinţe sau implicaţii în economia cauzei ar fi putut genera o atare păstrare îndelungată în timp şi necorespunzătoare a mostrelor biologice.

De asemenea, inculpatul a arătat că, în justificarea instanţei de fond în a reţine incidenţa în cauză a valorii alcoolemiei peste limita legală, se analizează parţial actele medico-legale.

În consecinţă, a arătat că pentru a putea avea valoare juridică şi probatorie, raportul de expertiză se impunea a fi întocmit de Comisia legal constituită cu membrii având specializarea menţionată, concomitent cu calitatea acestora de experţi, ori, din examinarea listei cu experţii la nivelul IML Timişoara, rezultă că, inginerul chimist N., nu are calitatea de expert cerută de lege.

A mai arătat că ulterior, continuând încercarea de a obţine un rezultat cert şi favorabil medico-legal în cauză, din oficiu, s-a dispus de către procuror prin Ordonanţa din 8 februarie 2017 efectuarea unei noi expertize medico-legale de către I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, însă această dispoziţie este nelegală prin prisma desemnării ca I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti să efectueze proba ordonată, ea fiind dată cu încălcarea normelor imperative ce reglementează competenţa teritorială a institutelor de medicină legală, respectiv art. 9 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 271/2004.

În consecinţă, prin prisma încălcării legii cu privire la competenţa teritorială a institutelor de medicină legală, raportul de expertiză dispus şi efectuat în cauza de către INML Mina Minovici Bucureşti, este lovit de nulitate, cu consecinţă înlăturării sale din ansamblul materialului probator.

În concluzie, raportul de expertiză medico legală întocmit de INML Mina Minovici Bucureşti, cu încălcarea competentei teritoriale absolute, cu nerespectarea componenţei comisiei de o nouă expertiză medico-legală (3 membrii) şi în lipsa avizului din partea comisiei de avizare şi control din cadrul acestui institut, este lovit de nulitate absolută şi se impune înlăturarea acestuia din materialul probator.

De asemenea, s-a arătat că în susţinerea acuzării este reţinută ca probă doar declaraţia martorului E. în care acesta relatează că a constatat existenţa uneia dintre condiţiile laturii obiective, respectiv activitatea de conducere, care însă nu este susţinută şi nu se coroborează cu nicio alta probă directă, aceasta reprezentând o prezumţie care nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă.

Astfel, aşa cum prevede art. 103 alin. (1) C. proc. pen., "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă."

În concluzie, în cauză este pe deplin aplicabil principiul "testis unus testis nulus" şi ca atare prezumţia de nevinovăţie trebuia răsturnată de către organele de urmărire penală, constatată de către prima instanţa prin prisma întregului material probator legal şi valabil în cauză, ceea ce, în mod evident, nu a avut loc astfel încât singurul remediu îl constituie soluţia de admitere a apelului şi pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei la data de 20 martie 2019 fiind repartizată în mod aleatoriu Completului C5 cu prim termen de judecată la data de 3 mai 2019

La termenul de judecată din data de 14 iunie 2019 a fost audiat apelantul inculpat A. după care s-a acordat cuvântul părţilor în dezbaterea apelului, concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 14 iunie 2019.

Înalta Curte a amânat pronunţarea asupra apelului la data de 28 iunie 2019 dată la care a repus cauza pe rol întrucât a apreciat că se impune solicitarea avizului Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti cu privire la raportul de expertiză medico-legală nr. x din 4 ianuarie 2017 şi suplimentul aceluiaşi raport de expertiză din data de 30 ianuarie 2017, întocmite de Institutul de Medicină Legală Timişoara şi Raportul de expertiză medico-legală nr. x din 22 februarie 2017 privind estimarea retroactivă a alcoolemiei întocmit de către Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti.

La data de 11 octombrie 2019, Comisia Superioară Medico - Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" a transmis la dosarul cauzei avizarea Raportului de expertiză medico-legală nr. 201 din data de 22 februarie 2017 astfel încât, la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus reluarea dezbaterilor în cauză, concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 18 octombrie 2019.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, în limitele impuse de art. 417 din C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca fiind nefondat apelul formulat având în vedere următoarele:

Premergător analizării pe fond a motivelor de apel depuse la dosarul cauzei şi susţinute oral, Înalta Curte va analiza motivele invocate de apelantul inculpat A. înserate la lit. A), B) şi C) din motivele scrise aflate la dosarul cauzei dosarul Înaltei Curţi şi care din punctul său de vedere se circumscriu sancţiunii nulităţii absolute.

Dincolo de faptul că inculpatul invocă critici ce au fost analizate în mod exhaustiv în faza camerei preliminare, faţă de faptul că în apărare acesta invocă decizia Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017 care permite într-adevăr cenzurarea probelor dacă se constată că în cursul judecăţii s-a încălcat principiul loialităţii şi legalităţii probelor chiar dacă s-a încheiat etapa camerei preliminare, Înalta Curte va răspunde din nou acestor critici, care în consens cu opinia judecătorului de cameră preliminară care a pronunţat Încheierea nr. 278 din 29 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt nefondate.

În principal inculpatul A. a invocat sancţiunea nulităţii absolute a actelor de urmărire penală întreprinse în cauza înainte de data de 9 mai 2016, când s-a început urmărirea penală in rem de către organul de urmărire penală competent - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât la acea vreme era magistrat procuror cu rang de Înaltă Curte astfel încât urmărirea penală trebuia să fie efectuată de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A invocat deopotrivă nelegalitatea administrării probei privind verificarea alcoolemiei în lipsa începerii urmăririi penale, apreciindu-se că, de vreme ce dispoziţia de recoltare şi analizare a probelor biologice a fost întocmită de către organele de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi nu de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care trebuia în mod obligatoriu să dispună delegarea organelor de cercetare, printr-o ordonanţă întocmită în condiţiile art. 286 C. proc. pen., urmează să se constate nulitatea absolută a actului prin care a fost dispusă analiza probelor biologic, conform art. 281 alin. (1) C. proc. pen. şi excluderea acestei probe, respectiv a buletinului de analiză nr. 222 din 10 mai 2016.

Pe acelaşi palier al nelegalităţii a invocat nelegalitatea procesului-verbal din 09 noiembrie 2016 de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de martorul E. la data de 06 mai 2016, întrucât s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 198 alin. (2) C. proc. pen. deoarece nu reprezintă constatări personale ale organului de urmărire penală.

A susţinut că relevante sub acest aspect sunt paragrafele nr. 27 şi 45 din Decizia nr. 802/2017 a Curţii Constituţionale.

Totodată, a invocat în acelaşi sens şi Decizia nr. 641/2014 a Curţii Constituţionale, care a reţinut imperativul aplicării în camera preliminară a garanţiilor ce însoţesc dreptul la un proces echitabil, acestea implicând şi principiul securităţii juridice.

A mai făcut referire la Deciziile nr. 838/2015 şi nr. 468/2017 ale Curţii Constituţionale. În acelaşi sens, a făcut referire şi la Decizia nr. 237/2018 a Înaltei Curţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte constată că, într-adevăr Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017 paragraful 29 că, dacă se constată în cursul judecăţii că s-a înfrânt principiul loialităţii şi legalităţii administrării probelor chiar dacă s-a încheiat etapa camerei preliminare, instanţele pot administra orice mijloc de probă şi respectiv înlătura acele probe care au fost administrate cu încălcarea principiului loialităţii şi legalităţii probelor.

Motivele invocate de apelantul inculpat A. pe acest palier al nelegalităţii nu numai că nu îşi găsesc aplicabilitatea prin raportare la deciziile invocate şi la textile de lege aplicabile dar relevă şi o necunoaştere de către acesta a dispoziţiilor legale aplicabile pentru o anumită situaţie juridică deşi la data săvârşirii faptelor era procuror.

Organul de urmărire penală a fost sesizat urmare a apelării numărului unic de urgenţă 112 de către martorul E. ce a avut loc la data de 6 mai 2016 orele 15:06:59 şi care sesizând deplasarea haotică a unui autoturism, pe drumurile publice din mun. Timişoara, a avut suspiciunea că acesta este condus de o persoană în stare de ebrietate, a încercat fără succes să determine acea persoană - ce s-a dovedit a fi inculpatul - să nu-şi mai continue deplasarea, a anunţat organele de poliţie prin intermediul numărului unic de urgenţă 112 şi l-a urmărit pe inculpat până în zona unde acesta a oprit maşina, împiedicându-l să intre în curte, până la momentul sosirii unui echipaj de poliţie.

Dispoziţiile art. 293 alin. (2) C. proc. pen., reglementează că, este considerată ca fiind infracţiunea flagrantă şi infracţiunea al cărui făptuitor, "…imediat după săvârşire, este urmărit de organele de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune."

Cum primul apel la numărul unic de urgenţă 112 a avut loc la data de 6 mai 2016 orele 15:06:59 iar echipajul de poliţie rutieră a sosit la locul unde inculpatul avea maşina parcată, în jurul orelor 15:30 - 15,40 sunt întrunite toate elementele ce conferă faptei de care este acuzat inculpatul un caracter flagrant astfel că nu poate fi vorba despre obţinerea de probe nelegale în sensul că actele dispuse în cauză de organele de poliţie anterior începerii urmăririi penale in rem nu pot produce nici un efect juridic.

În Capitolul VII, Secţiunea a 2-a din regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, activitatea poliţistului rutier constând în testarea persoanei suspectate de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, în vederea stabilirii valoarea concentraţiei de alcool în aerul expirat, conducerea acestuia la cea mai apropiată instituţie medicala autorizata sau instituţie medico-legală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dacă valoarea concentraţiei de alcool este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei constituie "măsuri tehnico-administrative".

Procedura instituită de Normele metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobată prin Ordinul nr. 1512/2013 al Ministerului Sănătăţii, detaliază modul în care se face recoltarea probelor biologice şi ce face cu ele după recoltare. Astfel, art. 20 din respectiva normă arată că trusa conţinând probele recoltate, sigilată, va fi păstrată de instituţia medico-legală sau va fi înaintată acesteia în cel mai scurt timp, de către poliţistul rutier, în vederea întocmirii buletinului de analiză toxicologică.

Respectivele norme instituie inclusiv formulare standard ale cererilor de analiză şi a buletinelor toxicologice ceea ce, în opinia noastră, denotă faptul că aceste dispoziţii se înscriu în aceiaşi noţiune de "măsuri tehnico-administrative" folosită de Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Aşadar toate procedurile şi etapele ce au fost îndeplinite în cazul acestui tip de infracţiune flagrantă reliefează că prin raportare la caracterul flagrant al acestei infracţiuni s-au circumscris unui cadru perfect legal, au fost necesare, obligatorii şi menite să confirme sau să infirme acuzaţia adusă inculpatului A., astfel că organele de poliţie au acţionat legal, în conformitate cu disp. art. 293 C. proc. pen., art. 88 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 189 şi următoarele din Regulamentul de aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 şi cu Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 1512/2013 al Ministerului Sănătăţii şi au luat toate măsurile pentru îndeplinirea unor acte urgente - aşa cum impune art. 60 C. proc. pen. ce se aplică în mod corespunzător.

Nici susţinerea ce vizează nelegalitatea procesului-verbal din 9 noiembrie 2016 de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de martorul E. la data de 6 mai 2016, întrucât s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 198, alin. (2) C. proc. pen. deoarece nu reprezintă constatări personale ale organului de urmărire penală ne este întemeiată, în raport de menţiunile aflate la dosar urmărire penală şi procesul-verbal întocmit în cauză.

În ceea ce priveşte nulitatea rapoartelor medico-legale prin care a fost stabilită alcoolemia inculpatului, Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea analizei acestora pe motive de nelegalitate subsumate în opinia inculpatului A., sancţiunii nulităţii absolute dincolo de faptul că a făcut obiectul analizei judecătorului de cameră preliminară, nu rezultă din nici un argument prezentat de inculpat, incidenţa acestor dispoziţii.

Faţă de toate aceste argumente, Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile dispoziţiile legale ce vizează nulitatea absolută astfel cum a invocat inculpatul A., dimpotrivă i-au fost respectate pe deplin toate garanţiile procesuale privind respectarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, invocarea deciziilor Curţii Constituţionale au un caracter pur formal şi nu îşi găsesc aplicabilitatea în niciunul din actele dosarului.

În analiza pe fond a motivelor de apel invocate şi subscrisă punctului D din motivele apelantului inculpat A. intitulat "Condamnarea în baza unui probatoriu insuficient administrat", Înalta Curte apreciază că se impune analizarea şi structurarea motivelor de apel prin prisma cerinţelor esenţiale specifice acestei infracţiuni şi care vizează:

· Conducătorul să fi condus vehiculul pe un drum public

· Vehiculul condus să facă parte din categoria celor pentru care legea cere deţinerea permisului de conducere

· La momentul identificării în trafic, conducătorul vehiculului să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge sau să se afle sub influenţa altor substanţe psihoactive

În analiza primei cerinţe esenţiale specifice, necesară a fi îndeplinită în cauză, Înalta Curte în acord cu instanţa fondului apreciază pe deplin îndeplinită această condiţie, în considerarea următoarelor argumente:

La data de 6 mai 2016 ora 15:06.59 este înregistrat un apel adresat Direcţiei pentru apel unic de urgenţă 112 Timiş, ai IPJ Timiş prin care o persoană identificată sub numele de E. indică faptul că un autoturism marca B. cu numărul de înmatriculare x al cărui conducător auto este în stare de ebrietate intră pe strada x şi porneşte în urmărirea acestuia, iar ulterior aceeaşi persoană, martor în prezenta cauză în discuţia telefonică cu un dispecer IPJ Timiş pe care o poartă la ora 15:13.01, anunţă că au intrat pe strada x şi că se deplasează în continuare în urmărirea autovehiculului identificat.

Acest fapt este confirmat de procesul-verbal din data de 09 noiembrie 2016 întocmit de procurorul de caz pentru redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de martorul E. cu dispecerii Direcţiei pentru apel unic de urgenţă 112 Timiş, ai IPJ Timiş şi de către aceştia cu lucrătorii poliţiei rutiere care confirmă susţinerea martorului cu privire la orele de care a efectuat apelurile şi de adresa STS - direcţia pentru apel unic de urgenţă nr. S/321035 din 1 septembrie 2016 ce confirmă orele la care au avut loc apelurile şi trimite CD-ul cu înregistrarea apelurilor cu menţiunea "declasificat".

Deopotrivă, audierea martorului E., persoana care a sunat la serviciul de urgenţă 112, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de fond completează tabloul faptic al acuzaţiei reţinută în sarcina inculpatului A. în sensul în care confirmă faptul că în jurul orelor 15:00, în timp ce conducea autoturismul personal pe strada x din Timişoara a observat în faţa sa un autoturism B. cu numărul de înmatriculare x care circula haotic (alternativ, când pe bordura şi spaţiul verde în direcţia lor de deplasare, când pe contrasens, aflându-se de mai multe ori în situaţia iminentă de a intra în coliziune cu autoturisme ce rulau din sens invers, evitarea unor evenimente rutiere datorându-se doar manevrelor conducătorilor auto care fie au redus viteza de rulare şi au circulat cu vehiculele cât mai aproape de bordura ce delimitează partea carosabila, în direcţia lor de mers, fie au oprit autoturismele), împrejurare care l-a făcut să creadă că şoferul acestuia fie are o problemă medicală fie se află sub influenţa băuturilor alcoolice. După ce a rulat în spatele acestuia aproximativ 500 metri, l-a depăşit, şi i-a blocat trecerea, determinându-l astfel să oprească, martorul a relatat că a coborât de la volan, s-a apropiat de acel autoturism, a constatat că era condus de un bărbat, iar când acesta a coborât geamul a realizat că este în stare de ebrietate mirosind puternic a alcool şi fiind în imposibilitate de a vorbi.

Totodată martorul a mai arătat că în timp ce încerca să-l convingă să nu mai conducă, acesta a pornit autoturismul şi şi-a continuat deplasarea, deşi l-a avertizat că va anunţa poliţia sens în care a apelat serviciul 112 şi a pornit în urmărirea sa, acesta rulând pe traseul Tudor Vladimirescu - strada x - zona Freidorf - complexul comercial D. - zona depoului de tramvaie - strada x. Pe parcursul urmăririi, a apelat de mai multe ori serviciul 112, indicând locul în care se aflau în acel moment.

Depoziţia martorului principal practic din acest dosar este întărită de declaraţia martorilor F., adjunctul inspectorului şef al IPJ Timiş şi G., procuror şef adjunct al Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care confirmă deopotrivă că au purtat discuţii cu inculpatul A. şi că acesta le-a confirmat că a fost urmărit în trafic de o persoană şi că nu înţelegea motivul acestei urmăriri.

Depoziţiile martorilor J. şi I. reliefează faptul că în jurul orelor 15:00, au fost înştiinţaţi de şeful de tură H., martor deopotrivă în prezenta cauză că trebuie să verifice o sesizare, sens în care au fost dirijaţi prin staţie şi că astfel au ajuns în jurul orelor 15:30 - 15,40 pe strada x unde i-au găsit pe inculpat şi pe martorul E.

Nu în ultimul rând, chiar dacă trunchiată şi nesinceră în ceea ce priveşte ora conducerii în trafic acest aspect al conducerii autovehiculului, este confirmat de însuşi inculpatul din prezenta cauză A., care relatează că într-adevăr a condus maşina la acea dată, însă în intervalul orelor 13:00 - 14.05 şi că a avut o oprire la spital unde a discutat cu doctorul al cărui nume nu şi-l aminteşte în legătură cu data la care urma să se interneze iar în jurul orei 14:05 a ajuns la domiciliu.

De altfel, inculpatul A. a dat în cauză un număr de aproximativ 5 declaraţii cea din data de 21 decembrie 2016 de altfel şi cea mai apropiată de momentul săvârşirii faptei fiind cea mai verosimilă şi care coincide practice şi se suprapune peste întreg probatoriul administrat în analiza acestei condiţii.

Analiza acestor probe relevă aşadar fără echivoc, că la data de 6 mai 2016 în jurul orelor 15:00 - 15.20, a condus autoturismul marca B. cu numărul de înmatriculare x (autovehicul înmatriculat pe numele soţiei sale C.), pe care l-a condus pe mai multe străzi din municipiul Timişoara, pe o distanţă de aproximativ 4- 5 km, fapt confirmat de un număr suficient de martori şi nu doar de unul cum în mod subiectiv şi eronat a încercat acesta să acrediteze ideea.

Analiza celei de-a doua cerinţe, respectiv, ca vehiculul condus să facă parte din categoria celor pentru care legea cere deţinerea permisului de conducere, în opinia Înaltei Curţi nu comportă aspecte de controversă sau de interpretare, această situaţie fiind clarificată prin anexa 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, unde sunt prevăzute categoriile de vehicule pentru care se eliberează permisul de conducere şi unde neechivoc se încadrează şi autoturismul B. condus de inculpat la data săvârşirii faptei.

Analiza celei de-a treia cerinţe esenţiale şi necesar a fi îndeplinite pentru a fi antrenată răspunderea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 336 C. pen. respectiv, la momentul identificării în trafic, conducătorul vehiculului să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, varianta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., Înalta Curte apreciază de asemenea îndeplinită această condiţie.

Deşi s-au formulat de către inculpat numeroase critici ce au vizat pe de o parte faptul că în momentul conducerii nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice iar pe de alta parte critici ce au ţinut de modul de calcul al alcoolemiei, în opinia Înaltei Curţi astfel cum se va arăta în considerentele ce vor fi expuse, acestea nu reprezintă altceva decât încercări ale acestuia de a scăpa de răspundere penală sau de a diminua caracterul grav al acţiunilor sale.

Aşadar, aşa cum s-a arătat în analiza primei cerinţe esenţiale, rezultă neechivoc din probele administrate în cauză că la data de 6 mai 2016, în jurul orelor 15:00 - 15.20, inculpatul A. condus autoturismul marca B. cu numărul de înmatriculare x pe mai multe străzi din municipiul Timişoara, pe o distanţă de aproximativ 4 - 5 km, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Deşi inculpatul A. a susţinut că a consumat băuturi alcoolice după ce a ajuns acasă la recomandarea medicului de a lua pentru afecţiunile stomacale 2, 3 linguri de propolis împreună cu o cantitate de 300 - 400 ml de alcool şi că acest lucru s-ar fi întâmplat în jurul orelor 14:30 - 14:40 faptele astfel cum sunt prezentate reliefează că în realitate în momentul în care se afla în trafic se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Deşi din momentul apelării serviciului unic de urgenţă 112 şi până în momentul la care a ajuns primul echipaj de poliţie astfel cum au relatat aceştia personal a trecut un interval de aproximativ 30 - 40 de minute, indicând ca timp timp orele 15:30 - 15:40, iar la scurt timp după primele discuţii cu inculpatul A. şi martorul E. a apărut şi un al doilea echipaj de poliţie s-a ajuns la poliţie abia după aproximativ o oră, respectiv în jurul orelor 16:40, motivând martorii că acest interval îndelungat de timp de la momentul la care au ajuns la faţa locului şi până la momentul la care l-au însoţit pe inculpat la sediul poliţiei a fost generat de refuzul inculpatului A..

Deşi testarea inculpatului A. cu aparatul alcooltest, trebuia să se efectueze imediat ce echipajul a ajuns la locul faptei, din motive imputabile deopotrivă, atât inculpatului A., care este evident că a încercat prin orice tertipuri să se sustragă de la respectarea legii cât şi lucrătorilor de poliţie care în loc să aducă la îndeplinire de îndată măsurile ce se impun în momentul în care constaţi că o persoană prezintă halenă alcoolică au tergiversat momentul prin prisma calităţii acestuia de procuror de care a făcut uz, şi au realizat prima testare abia la orele 17:47, lăsându-l practic pe acesta să decidă momentul recoltării alcoolemiei când s-a constatat că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, s-a ajuns la calcularea retroactivă a alcoolemiei inculpatului pentru aflarea adevărului şi pentru stabilirea cât mai aproape de adevăr a alcoolemiei inculpatului, fiind efectuate în acest sens mai multe expertize medico legale faţă de faptul că recoltarea primei probe biologice s-a realizat la aproximativ 3 ore de la momentul în care acţiunea de conducere a încetat.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că, deşi este evident că momentul recoltării probelor biologice cât mai aproape de momentul săvârşirii faptei nu a fost cel optim, acest fapt nu a făcut imposibilă stabilirea retroactivă a alcoolemiei inculpatului şi nici nu este de natură să creeze dubii cu privire la valoarea alcoolemiei pe care o avea inculpatul A. în momentul în care a a condus în trafic autoturismul proprietate personală.

Aceasta cu atât mai mult cu cât deşi acesta a declarat că a consumat o anumită cantitate de alcool, între calculul teoretic al alcoolemiei calculate pe baza declaraţiei inculpatului şi cel rezultat în urma recoltării probelor biologice au rezultat diferenţe semnificative, şi raportat la intervalul mare de timp scurs de la momentul depistării inculpatului A. şi momentul recoltării probelor biologice când cantitatea de alcool declarată de acesta ar fi trebuit să fie de mult în faza de absorbţie, alcoolemia rezultată în urma calculului retroactiv relevă un consum uriaş de alcool de către inculpat şi nicidecum cel declarat în mod nereal de către acesta.

Analiza rapoartelor de expertiză efectuate în cauză relevă următoarea situaţie în ceea ce priveşte consumul de alcool al inculpatului A.:

Conţinutul Raportului de expertiză medico-legală nr. 10/Al2 din 4 ianuarie 2017 privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de către Institutul de Medicină Legală Timişoara, relevă faptul că, potrivit datelor privind consumul de alcool, cel în cauză era în faza de absorbţie a alcoolului în data de 6 mai 2016, la orele 15:00 - 15:20 (ultimul consum de alcool declarat fiind între orele 14:15 - 14:45). În raport cu declaraţia de consum de alcool al inculpatului A., alcoolemia maximă calculată teoretic la care ar fi ajuns acesta, conform acestei variante, ar fi fost în jurul orelor 15:30, cu o valoare teoretică de 1,67 g/l (valoare rezultată doar din declaraţia de consum). De asemenea, s-a concluzionat că valorile alcoolemiilor determinate la analiza probelor de sânge, respectiv 2,80 g/l la prima recoltare şi 2,60 g/l, la cea de a doua recoltare, provin dintr-un consum de alcool mai mare decât cel declarat.

Conţinutul suplimentului Raportului de expertiză medico-legală nr. x din 30 ianuarie 2017, privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de Institutul de Medicină Legală Timişoara relevă că, deşi calculul retroactiv solicitat nu poate fi efectuat (în conformitate cu art. 2 pct. 1 din Hotărârea nr. 2 a Consiliului Superior de Medicină Legală din data de 18 septembrie 2015), în raport cu declaraţia de consum de alcool a inculpatului A., alcoolemia maximă calculată teoretic la care ar fi ajuns acesta, conform acestei variante, ar fi fost în jurul orelor 15:30, cu o valoare teoretică de 1,67 g/l, (valoare rezultată doar din declaraţia de consum a inculpatului). De asemenea, din cuprinsul aceloraşi concluzii rezultă faptul că nu exista nicio metodă ştiinţifică de stabilire retroactivă obiectivă a alcoolemiei, cu excepţia situaţiei, când la momentul cu relevanţă juridică alcoolul se află în faza de eliminare. În aceste condiţii, bazat strict pe declaraţia de consum a inculpatului A., în mod teoretic, experţii au statuat că se poate afirma că la orele evenimentului rutier (15.00 - 15.20) cel în cauză se afla în faza finală a absorbţiei alcoolului în organism (maximul estimat al alcoolemiei teoretice fiind de 1,67 g/l, în jurul orelor 15:30). Pe baza acestor considerente, experţii au apreciat că în momentul evenimentului rutier inculpatul A. avea o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l, fără însă să se poată preciza valoarea exacta a acesteia. Raportat la valorile reale ale alcoolemiilor care sunt cele determinate la analiza probelor de sânge, respectiv 2,80 g/l la prima recoltare şi 2,60 g/l la cea de-a doua recoltare, aceeaşi experţi au afirmat că aceste valori provin dintr-un consum de alcool mai mare decât cel declarat de inculpatul A..

Aceste două lucrări de expertiză prezentate mai sus, au fost întocmite având la bază declaraţia inculpatului privind consumul de alcool, în intervalul orar 14:15 - 14.50. De asemenea, s-a avut în vedere că rezultatul la care se ajunge pe baza declaraţiilor inculpatului nu este unul real deoarece prin raportare la rezultatele obţinute prin analiza probelor de sânge există un consum nedeclarat de alcool.

Faţă de faptul că suplimentul la raportul de expertiză a adus elemente de noutate, în vederea aflării adevărului şi stabilirii situaţiei exacte a alcoolemiei inculpatului s-a dispus de către organul de urmărire penală, efectuarea unui nou raport de expertiză la INML Mina Minovici Bucureşti.

Analiza Raportului de expertiză medico-legală nr. x din 22 februarie 2017 şi respectiv nr. 201 din 6 martie 2017 privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, relevă că potrivit "Reperelor metodologice cu privire la expertiza medico-legală efectuată pentru estimarea retroactivă a alcoolemiei" aprobate prin Hotărârea nr. 2 din data de 18 septembrie 2015 a Consiliului Superior de Medicină Legală, calculul retroactiv al alcoolemiei se poate efectua numai dacă consumul a încetat cu cel puţin 45 minute înaintea evenimentului rutier, în cazul consumului pe nemâncate sau cu 90 minute în cazul consumului pe mâncate. Conform datelor puse la dispoziţie, în urma consumului de alcool (început la orele 14:15 - 14:20 şi terminat la orele 14:45 - 14:50), la ora evenimentului rutier alcoolul se afla în faza de absorbţie, respectiv în faza finală de absorbţie, deoarece alcoolemia maximă este atinsă la 30-45 minute în cazul consumului pe nemâncate. De asemenea, s-a constatat cu aceeaşi ocazie, că alcoolemiile stabilite la analiză provin dintr-un consum de băutură mai mare decât cel declarat. În aceste condiţii s-a apreciat că dacă alcoolemia maximă a fost atinsă la 30 minute de la încetarea consumului, la ora 15:20, aceasta ar fi fost de 3,37 g/l, conform graficului întocmit în cuprinsul raportului de expertiză. Dacă absorbţia a avut loc la 45 de minute de la încetarea consumului, la orele 15:20 alcoolul ar fi fost în faza de absorbţie, situaţie în care, calculul retroactiv nu se poate efectua, dar, în cazul de faţă se poate aprecia că la ora evenimentului rutier a fost peste 0,80 g/l. În ceea ce priveşte alcoolemia la orele 15:00 şi în intervalul 15.05 - 15.15, deoarece alcoolul, de asemenea, se afla în faza de absorbţie, s-a apreciat doar ca, acesta se situa, teoretic, peste 0,80 g/l. Prin urmare, calculul retroactiv efectuat numai pe baza valorilor alcoolemiei stabilite la analiză şi a intervalului de timp scurs între evenimentul rutier şi recoltările de sânge indică, pentru ora evenimentului rutier (15.00 - 15.20) o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l, cu o valoare de 3,37 g/l, în condiţiile în care alcoolemia maximă a fost atinsă la maxim 30 minute de la încetarea consumului, iar dacă absorbţia a avut loc la 45 minute de la încetarea consumului, se poate aprecia că la ora evenimentului rutier inculpatul A. a avut în sânge, o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l.

Pentru a înlătura orice dubiu cu privire la valoare alcoolemiei pe care inculpatul A. o avea la momentul săvârşirii faptei şi întrucât cele două rapoarte cu suplimentele aferente au reliefat valori diferite ale alcoolemiei inculpatului în baza probelor biologice recoltate şi care în mod evident sunt cele care trebuie avute în vedere la calculul retroactiv al alcoolemiei s-a solicitat din oficiu de către Înalta Curte în faza procesuală a apelului, Comisiei Superioare Medico Legală din cadrul Institutului naţional de Medicină Legală "Prof. Mina Minovici" Bucureşti avizarea unuia din cel două rapoarte ce au fost dispuse în cauză, iar prin Adresa nr. x/2019 Comisia Superioară medico legală Mina Minovici - Bucureşti a avizat Raportul cu nr. x din 22 februarie 2017 efectuat la Institutul Naţional de Medicină Legală "Prof. Mina Minovici" Bucureşti cu precizarea că, fiind vorba despre un interval de timp şi nu numai un moment, respectiv orele 15:00 - 15:20, alcoolemia în acest interval de timp ar fi putut fi cuprinsă între 2.77 gr‰ şi 3,37 gr‰ valori ce provin şi dintr-un consum nedeclarat de băuturi alcoolice.

Aşadar, Înalta Curte apreciază că a fost dovedit neechivoc şi îndeplinirea celei de-a treia cerinţe esenţiale care trebuia demonstrată în cauză, respectiv faptul că inculpatul avea o valoare a alcoolemiei la data săvârşirii faptei, superioară valorii de 0,8 g/l în aerul expirat, respectiv într-o limită de natură să înlăture orice îndoială că nu s-ar fi aflat în stare de ebrietate la data săvârşirii faptei.

Analiza şi argumentele expuse de către Înalta Curte, plasează neechivoc în câmpul infracţional pe inculpatul A. şi îl indică în mod cert pe acesta ca autor al infracţiunii prevăzută de art. 336 C. pen. astfel că soluţia de condamnare dispusă în cauză este legală şi temeinică.

Şi în ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepsei aplicată inculpatului A., Înalta Curte apreciază de asemenea că a fost corect aplicat, s-au folosit proporţional criteriile ce ţin de fapta şi persoana inculpatului care în calitatea sa de procuror era obligat să adopte o conduită şi o atitudine demnă de profesia pe care o exercita şi nu una de natură să pericliteze siguranţa cetăţenilor în trafic, aşa cum a procedat. Cuantumul pedepsei aplicată inculpatului a fost corect dozat şi prin prisma atitudinii adoptate ulterior comiterii faptei care a generat cu bună ştiinţă dificultăţi în bunul mers al anchetei, tocmai prin prisma cunoştinţelor juridice pe care se presupune că le avea în încercarea de a înlătura răspunderea penală.

Deopotrivă, instanţa de fond a dat dovadă de echilibru şi în procesul ce a vizat modalitatea de executare a pedepsei a aplicat proporţional criteriile obiective şi subiective atunci când a ajuns la concluzia că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie şi a optat pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Faţă de argumentele de fapt şi drept expuse cu consecinţa neechivocă a unei hotărâri legale şi temeinice pronunţate în cauză, Înalta Curte va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 82/PI din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va obliga apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 82/PI din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM