Unauthorized practice of law by non-attorney substitute and validity of procedural records involving unauthorized participation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice upheld the conviction and sentencing of the two defendants, rejecting the prosecutor's appeal for harsher penalties and dismissing the primary defendant's withdrawn appeal, but partially reversed the first-instance judgment by removing the order to annul a specific procedural record, leaving the remainder of the sentence in force. The case involved an attorney (Defendant A) and her non-attorney secretary (Defendant C) who allegedly committed instigation of and unauthorized practice of a profession when A sent C to the National Anticorruption Directorate to assist a detainee in unsealing documents and witnessing a witness hearing using forged "legal power of attorney" documents; the central dispute concerned whether the lower court properly applied sanctions under criminal procedure law regarding the nullity of the records generated during these acts and whether the applied penalties (deferred imprisonment for A, waiver of penalty for C) were legally sufficient given the gravity of undermining the integrity of the legal profession and criminal proceedings. The court held that under Article 25 of the Code of Criminal Procedure and Article 25 of Law No. 51/1995, only the specific acts performed by the unqualified person (the powers of attorney) are subject to nullity in this proceeding, whereas the official minutes drafted by the judicial authority are not, as their potential nullity belongs to the preliminary chamber in the main criminal case, thus validating the conviction based on the illegality of the unqualified person's participation in public legal acts.
Legislator headnote
AI generatedart. 83 C. pen, art. 47 C. pen, art. 348 C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 83 alin. (1) C. pen, art. 84 C. pen; Unauthorized practice of law by non-attorney substitute and validity of procedural records involving unauthorized participation: Fată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele există dincolo de orice îndoială rezonabilă, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpate cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra apelurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 113/F din data de 17 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. a stabilit o pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatei A., cu adresă aleasă pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat "B." situat în Bucureşti, bd. x, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
A constatat că inculpata A. a fost reţinută de la data de 12 martie 2015 ora 20:50 până la data de 13 martie 2015 ora 20:50.
În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpata C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 81 C. pen. a aplicat inculpatei un avertisment.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 a desfiinţat procesul-verbal (9 file) din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală şi împuternicirile avocaţiale nr. x din 11 martie 2015 şi y din 12 martie 2015 emise de inculpata A. pentru inculpata C.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 3.500 de RON, iar pe inculpata C. la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. x/2017 din 7 martie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 327 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatelor A. pentru comiterea infracţiunii de instigare la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi C. pentru comiterea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, faptă prevăzută de art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În fapt s-a reţinut, în esenţă, că inculpata A. a emis împuternicirile avocaţiale de substituire numerele x din 11 martie 2015 şi y din 12 martie 2015 pentru inculpata C., cunoscând că aceasta nu avea calitatea de avocat, şi a trimis-o pe aceasta, pentru a asigura asistenţă juridică clientei sale - inculpata D., în datele de 11 martie 2015 şi 12 martie 2015, cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală de desigilare documente şi audiere martori în cauza în care clienta sa era cercetată în stare de arest preventiv, respectiv Dosarul penal nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, acte de urmărire penală la care inculpata C. a asistat, asigurând astfel asistenţă juridică clientei inculpatei în data de 11 martie 2015 şi în data de 12 martie 2015 până la momentul în care a fost depistată că nu are calitatea de avocat, şi anume când a fost chemată şi s-a prezentat la procurorul de caz pentru a asista la audierea martorei E., ocazie cu care a prezentat procurorului împuternicirea avocaţială de substituire nr. x din 12 martie 2015.
Inculpata C. s-a prezentat în datele de 11 martie 2015 şi 12 martie 2015,s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţională Anticorupţie, pentru a asigura asistenţă juridică clientei inculpatei A., numita D. - cercetată în stare de arest preventiv în Dosarul penal nr. x/2012 al secţiei de Combatere a Corupţiei, deşi nu avea calitatea de avocat, prezentând împuternicirea avocaţială nr. x din 11 martie 2015 de substituire, prin care avocatul titular, inculpata A., o desemna să o substituie pentru a acorda asistenţă inculpatei D., în cadrul procedurilor judiciare ce urmau a se desfăşura, şi participând la procedurile de desigilare a sacilor conţinând documente ridicate cu ocazia efectuării percheziţiilor, în Dosarul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, participând la întreaga activitate de desigilare în data de 11 martie 2015 şi semnând procesul-verbal de desigilare, în calitate de avocat, la rubrica corespunzătoare, iar în data de 12 martie 2015, având asupra sa împuternicirea avocaţială nr. x din 12 martie 2015, prin care inculpata A. - avocat titular o desemna să acorde asistenţă juridică inculpatei D. în următoarele activităţi: audieri martori, desigilări şi sigilări în Dosarul nr. x/2012, începând cu ora 10:15 şi până la orele 13:00, a asistat, în calitate de avocat, la desigilarea documentelor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauza mai sus menţionată, iar la ora 13:00, impunându-se audierea unui martor în Dosarul nr. x/2012 şi fiind solicitată de procurorul de caz pentru a asista la activitatea procedurală, aceasta s-a prezentat în biroul procurorului, înmânând acestuia, în prezenţa martorei E., ce urma să fie audiată în cauză, împuternicirea avocaţială cu nr. x din 12 martie 2015, emisă de inculpata A. - avocat titular, ocazie cu care a fost depistată de procurorul de caz că nu avea calitatea de avocat.
Situaţia de fapt a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă administrate, şi anume: procesul-verbal de sesizare din oficiu; declaraţiile date de A. şi C., în calitate de inculpate şi suspecte; declaraţiile martorilor F., G., H., I., J., E., D. şi K.; procesele-verbale încheiate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul DNA, secţia de Combatere a Corupţiei; procesul-verbal încheiat de procurorul DNA privind situaţia profesională a inculpatei A.; decizii emise de Consiliul Baroului Sibiu; certificate de căsătorie, împuterniciri avocaţiale, alte înscrisuri.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 20 martie 2018, sub nr. x/2018.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 7 iunie 2018, definitivă prin Încheierea nr. 780 din 21 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară a constatat în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x din data de 07 martie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind pe inculpatele: A., pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de instigare la infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, faptă prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale) şi C., pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, faptă prevăzută de art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.
În faza judecăţii, ulterior citirii actului de trimitere în judecată potrivit disp. art. 374 alin. (1) C. proc. pen., inculpata C. a învederat că doreşte ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii. Ulterior ascultării acesteia şi acordării cuvântului în dezbaterea cererii inculpatei, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale avocaţilor, a încuviinţat pentru inculpată ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate.
Având în vedere poziţia procesuală a inculpatei A., care nu a recunoscut comiterea faptei, s-a dispus efectuarea cercetării judecătoreşti, fiind audiaţi: inculpata C. şi martorii F., I., G., H., L., E., K., D..
Analizând materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza judecăţii, Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 9 februarie 2015 s-a efectuat o percheziţie la sediul M., în Dosarul penal nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care era cercetată în stare de arest preventiv numita D., percheziţie în urma căreia au fost ridicate mai multe documente, inserate în saci sigilaţi.
La data de 10 martie 2015, inculpata A., în calitate de avocat ales al numitei D. a asistat personal la desigilările de documente ridicate cu ocazia percheziţiei menţionate, lucrări efectuate de martorii I., G. şi H., ofiţeri de poliţie judiciară delegaţi de procurorul de caz.
Deoarece fuseseră ridicate foarte multe documente care trebuiau inventariate, nu s-a reuşit desigilarea tuturor sacilor în aceeaşi zi, activităţile de desigilare a sacilor urmând să continue şi în zilele următoare, martorul G., comisar de poliţie a anunţat-o pe inculpata A. că este necesar să se prezinte şi a doua zi să asiste la activităţi, pentru că persoana cercetată se afla în arest preventiv. Inculpata i-a comunicat martorului că nu se poate prezenta a doua zi, însă îşi va asigura substituirea fără să spună pe cine va trimite în locul său.
În acest context, inculpata A. a contactat-o pe inculpata C., care o ajuta ocazional la diferite activităţi în cadrul cabinetului său de avocatură, dar care nu avea calitatea de avocat şi i-a solicitat să meargă la data de 11 martie 2015, în locul său la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie să asiste la desigilarea documentelor ridicate în Dosarul x/2012, în care era cercetată în stare de arest preventiv numita D..
La data de 11 martie 2015 inculpata C. a mers la cabinetul de avocatură al inculpatei A., care i-a înmânat un document tipizat denumit "Împuternicire avocaţială " emis de UNBR- Baroul Sibiu, numerotat şi datat cu nr. x din 11 martie 2015, în care se menţiona că prima inculpată, în substituirea celei de-a doua este împuternicită de numita D. să asiste la audiere de martori, desigilări, sigilări percheziţii Dosar nr. x/2012 al DNA Bucureşti. Inculpata C. a semnat împuternicirea în partea stângă jos, iar inculpata A. a ştampilat şi semnat împuternicirea în partea dreaptă jos, atestând identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. Inculpata A. a tăiat cu o linie cuvântul "avocat" de la începutul frazei "Se împuterniceşte doamna avocat".
În continuare, la aceeaşi dată, inculpata C. a mers la sediul DNA Structura Centrală şi a prezentat ofiţerului de poliţie judiciară, H. împuternicirea cu nr. x din 11 martie 2015, pentru a se consemna în procesul-verbal de desigilare a documentelor părţile prezente şi avocaţii care le asistau. Inculpata a menţionat că nu are asupra sa legitimaţia de avocat şi a prezent cartea de identitate. Inculpata a asistat-o pe numita N., toată ziua de 11 martie 2015, la activitatea de desigilare documente, după care a semnat procesul-verbal de consemnare a activităţilor, la rubrica "avocat"
Întrucât activitatea de desigilare nu s-a terminat nici la data de 11 martie 2015, martorul F., care urma să efectueze activităţile necesare în ziua de 12 martie 2015, i-a comunicat telefonic inculpatei A. că activitatea nu s-a încheiat şi că va trebui să se prezinte şi la data de 12 martie 2015.
În seara zilei de 11 martie 2015, inculpata C. a sunat-o pe inculpata A. să o încunoştinţeze despre activităţile de desigilare desfăşurate pe parcursul zilei, context în care inculpata A. i-a solicitat inculpatei C. să se prezinte şi a doua zi tot ea la sediul DNA, pentru a o asista pe numita D. la continuarea activităţilor de desigilare/resigilare documente. A rugat-o totodată să vină dimineaţa la cabinet să-i dea o nouă împuternicire avocaţială în substituirea sa, spunându-i că după ce va termina treaba la tribunal, va veni şi ea la sediul DNA şi atunci va putea să plece.
La data de 12 martie 2015, dimineaţa, inculpata C. a mers la cabinetul de avocatură al inculpatei A., care i-a înmânat un document tipizat denumit "Împuternicire avocaţială " emis de UNBR- Baroul Sibiu, numerotat şi datat cu nr. x din 12 martie 2015, în care se menţiona că prima inculpată, în substituirea celei de-a doua este împuternicită de numita D. să asiste la audiere de martori, desigilări, sigilări percheziţii Dosar nr. x/2012 al DNA Bucureşti. Inculpata C. a semnat împuternicirea în partea stângă jos, iar inculpata A. a ştampilat şi semnat împuternicirea în partea dreaptă jos, atestând identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. Inculpata A. a tăiat cu o linie cuvântul "avocat" de la începutul frazei "Se împuterniceşte doamna avocat".
În aceeaşi zi, inculpata C. a mers din nou la sediul DNA Structura Centrală, unde, de la ora 10:15 până la ora 13:00, a asistat-o pe numita D. la desigilarea sacilor cu documente ridicate la percheziţia din data de 9 februarie 2015.
Fiind necesară audierea unui martor, în acelaşi dosar, ofiţerul de poliţie judiciară delegat de procuror să efectueze actul de cercetare penală, F. a contactat-o telefonic pe inculpata A., la ora 12:30 şi a informat-o că în maxim o ora va fi audiată martora E.. Inculpata i-a transmis ofiţerului de poliţie judiciară că nu se poate prezenta la sediul DNA, pentru audierea martorei, dar că acolo se află colega sa C., care îi asigură substituirea şi care este prezentă şi la activitatea de desigilare, rugându-l totodată pe ofiţer să o anunţe pe inculpata C. să meargă să asiste la audierea martorei.
După ce a fost anunţată de martorul F., inculpata C. a mers în biroul procurorului de caz pentru a asista la audierea martorei E., înmânându-i procurorului delegaţia de substituire. În momentul în care procurorul i-a solicitat inculpatei legitimaţia de avocat, inculpata i-a răspuns că "nu are". Atunci procurorul, pentru a clarifica situaţia, a întrebat-o pe inculpată dacă are calitatea de avocat, iar aceasta i-a răspuns că nu este, dar a absolvit facultatea de drept şi lucrează ca secretară la cabinetul de avocat al inculpatei A..
În urma acestor împrejurări, activitatea de desigilare a documentelor a fost întreruptă la ora 13:30, fiind chemat un avocat din oficiu, O., din Baroul Bucureşti pentru a o asista pe numita D..
Situaţia de fapt expusă mai sus rezultă din declaraţiile inculpatei C., care a recunoscut comiterea faptei şi a menţionat că a fost trimisă de inculpata A. la sediul DNA în cele două zile pentru a asista la activităţile ce urmau să aibă loc în Dosarul nr. x/2015 şi i-a dat două împuterniciri avocaţiale, iar când ofiţerii de poliţie i s-au adresat cu apelativul "doamna avocat" nu a spus că nu este avocat pentru că i-a fost ruşine şi inculpata A. i-a zis să nu vorbească prea mult. Această declaraţie este confirmată de declaraţiile martorilor F., I., G., H., L., E., K., D., împuternicirile nr. x din 11 martie 2015 şi nr. y din 12 martie 2015 şi procesul-verbal din data de 11 martie 2015.
Astfel fiind, instanţa de fond a respins apărările inculpatei A., conform cărora nu a trimis-o pe inculpata C. la datele de 11 martie 2015 şi 12 martie 2015 la sediul DNA Structura Centrală să exercite activităţi specifice profesiei de avocat, deoarece i-a înmânat inculpatei C. două împuterniciri avocaţiale, care, chiar dacă în cuprinsul lor a fost tăiat cuvântul "avocat" de la începutul frazei "Se împuterniceşte doamna avocat", au fost de natură să creeze aparenţa că inculpata C. acţionează ca un avocat în substituirea sa. De asemenea, în momentul în care martorul F. a contactat-o telefonic şi a informat-o că urmează să fie audiată martora E., inculpata i-a spus că la sediul DNA se află colega sa C., care îi asigură substituirea, dând de înţeles că aceasta din urmă este o colegă avocat. Mai mult decât atât nici măcar martora D., care avea calitatea de inculpat în stare de arest în Dosarul penal nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu a ştiut că inculpata C. nu avea calitatea de avocat.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia la activităţile de desigilare documente ridicate în urma percheziţiei şi de audiere a martorilor nu este necesară asistenţa juridică a inculpatului, deoarece potrivit art. 90 lit. a) C. proc. civ. .pen., asistenţa juridică a inculpatului arestat este obligatorie în cursul urmăririi penale.
Curtea a respins şi susţinerea inculpatei A., conform căreia, ea nu a instigat-o pe inculpata C. să exercite fără drept activităţi specifice profesiei de avocat, prin prisma obligaţiei organelor judiciare de a verifica calitatea avocatului. Atâta timp cât inculpata A. le-a spus ofiţerilor de poliţie judiciară că îşi va asigura substituirea, C. a prezentat împuterniciri avocaţiale primite de la inculpata A. şi nu a adus la cunoştinţa organelor judiciare că nu este avocat, atunci când i s-au adresat cu apelativul doamna avocat, ofiţerii de poliţie au fost induşi în eroare de aparenţa creată şi nu au făcut verificări amănunţite chiar de la început. De asemenea inculpata A. a menţinut organele judiciare în confuzie când i-a transmis martorului F. că la audierea martorei E. va participa o colegă a sa care se află deja la sediul DNA, astfel că exonerarea sa nu se poate produce. Chiar dacă asistenţa juridică a numitei D. pentru audierea martorei E. nu a mai fost asigurată de inculpata C., instigarea rămâne valabilă, deoarece inculpata A. a menţionat pe împuterniciri faptul că prima inculpată va participa şi la audiere de martori.
În drept, fapta inculpatei A. care a emis împuternicirile avocaţiale de substituire numerele x din 11 martie 2015 şi y din 12 martie 2015 pentru inculpata C., cunoscând că aceasta nu avea calitatea de avocat, şi a trimis-o pe aceasta, pentru a asigura asistenţă juridică clientei sale - inculpata D., în datele de 11 martie 2015 şi 12 martie 2015, cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală de desigilare documente şi audiere martori în cauza în care clienta sa era cercetată în stare de arest preventiv, respectiv Dosarul penal nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, acte de urmărire penală la care inculpata C. a asistat, asigurând astfel asistenţă juridică clientei inculpatei în data de 11 martie 2015 şi în data de 12 martie 2015 până la momentul în care a fost depistată că nu are calitatea de avocat, şi anume când a fost chemată şi s-a prezentat la procurorul de caz pentru a asista la audierea martorei E., ocazie cu care a prezentat procurorului împuternicirea avocaţială de substituire nr. x din 12 martie 2015, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de instigare la exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.(trei acte materiale).
Elementul material al laturii obiective este reprezentat de trimiterea inculpatei C., asupra căreia avea ascendent moral, la sediul DNA, pentru a asigura asistenţa juridică a numitei D., inculpată arestată în cauza respectivă, întocmind şi împuterniciri avocaţiale în acest sens, respectiv, pentru a o asista la activitatea de desigilare a sacilor cu documente în datele de 11 şi 12 martie 2015, precum şi de a o asista la audierea martorei E.
Urmarea imediată este reprezentată de o stare de pericol pentru ordinea de drept şi pentru buna desfăşurare a urmăririi penale.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Fapta inculpatei C., care s-a prezentat în datele de 11 martie 2015 şi 12 martie 2015, la sediul Direcţiei Naţională Anticorupţie, pentru a asigura asistenţă juridică clientei inculpatei A., numita D. - cercetată în stare de arest preventiv în Dosarul penal nr. x/2012 al secţiei de Combatere a Corupţiei, deşi nu avea calitatea de avocat, prezentând împuternicirea avocaţială nr. x din 11 martie 2015 de substituire, prin care avocatul titular, inculpata A., o desemna să o substituie pentru a acorda asistenţă inculpatei D., în cadrul procedurilor judiciare ce urmau a se desfăşura, şi participând la procedurile de desigilare a sacilor conţinând documente ridicate cu ocazia efectuării percheziţiilor, în Dosarul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, participând la întreaga activitate de desigilare în data de 11 martie 2015 şi semnând procesul-verbal de desigilare, în calitate de avocat, la rubrica corespunzătoare, iar în data de 12 martie 2015, având asupra sa împuternicirea avocaţială nr. x din 12 martie 2015, prin care inculpata A. - avocat titular o desemna să acorde asistenţă juridică inculpatei D. în următoarele activităţi: audieri martori, desigilări şi sigilări în Dosarul nr. x/2012, începând cu ora 10:15 şi până la orele 13:00, a asistat, în calitate de avocat, la desigilarea documentelor ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauza mai sus menţionată, iar la ora 13:00, impunându-se audierea unui martor în Dosarul nr. x/2012 şi fiind solicitată de procurorul de caz pentru a asista la activitatea procedurală, aceasta s-a prezentat în biroul procurorului, înmânând acestuia, în prezenţa martorei E., ce urma să fie audiată în cauză, împuternicirea avocaţială cu nr. x din 12 martie 2015, emisă de inculpata A. - avocat titular, ocazie cu care a fost depistată de procurorul de caz că nu avea calitatea de avocat, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.(trei acte materiale).
Elementul material al laturii obiective este reprezentat de asistarea numitei D. la activitatea de desigilare a sacilor cu documente în datele de 11 şi 12 martie 2015 şi de încercarea de a o asista la audierea martorei E..
Urmarea imediată este reprezentată de o stare de pericol pentru ordinea de drept şi pentru buna desfăşurare a urmăririi penale.
Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Fată de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că faptele există dincolo de orice îndoială rezonabilă, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpate cu vinovăţia prevăzută de lege, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora.
La aplicarea pedepselor inculpatelor, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. Pentru inculpata C. a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., având în vedere că aceasta a recunoscut comiterea faptei şi a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate.
În concret, Curtea a reţinut că inculpata A. nu a recunoscut comiterea faptei, însă a comis o infracţiune cu un grad de pericol social redus, sancţionată de legiuitor cu o pedeapsă de la 3 luni la un an închisoare sau amendă, consecinţele infracţiunii au fost rapid remediate prin aducerea unui avocat din oficiu, iar inculpata este avocat în Baroul Sibiu, este integrată în societate şi nu are antecedente penale.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatei A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare; inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii; aceasta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii iar în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, astfel că a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Curtea a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpată este de 1 an închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpata nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor. Totodată Curtea a apreciat că prezenta faptă nu este atât de gravă încât să-i afecteze cariera inculpatei, printr-o eventuală excludere din Barou.
Aşadar, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
Curtea a constatat că inculpata A. a fost reţinută de la data de 12 martie 2015 ora 20:50 până la data de 13 martie 2015 ora 20:50.
Cu privire la inculpata C., Curtea a avut în vedere că aceasta a recunoscut şi regretat comiterea faptei, a comis o infracţiune cu un grad de pericol social redus, sancţionată de legiuitor cu o pedeapsă de la 3 luni la un an sau amendă, consecinţele infracţiunii au fost rapid remediate prin aducerea unui avocat din oficiu, iar inculpata are studii superioare, este integrată în societate, are posibilităţi de îndreptare, apreciind că aplicarea unei pedepse nu ar fi potrivită, caracterul aflictiv ar fi disproporţionat şi nu ar mai fi atins scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
De asemenea din fişa de cazier judiciar aflată la dosar rezultă că inculpata nu a mai suferit nicio condamnare până în prezent, nu s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecată; acestea nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor iar maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii este de 1 an închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.
În consecinţă, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. Curtea a renunţat la aplicarea pedepsei faţă de inculpata C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prevăzută de art. 348 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 81 C. pen. a aplicat inculpatei un avertisment.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 a desfiinţat procesul-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală şi împuternicirile avocaţiale nr. x din 11 martie 2015 şi y din 12 martie 2015 emise de inculpata A. pentru inculpata C.
Împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din data de 17 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpata A..
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul nelegalităţii desfiinţării procesului-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală şi sub aspectul netemeiniciei sancţiunilor penale aplicate inculpatelor A. şi C.
În dezvoltarea motivelor de apel, parchetul a apreciat că hotărârea judecătorească pronunţată este nelegală cu privire la desfiinţarea procesului-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală . Desfiinţarea acestui proces-verbal ce nu mai poate fi refăcut ar avea ca efect excluderea acestuia ca mijloc de probă în dosarul în care a fost administrat, aceasta fiind chiar finalitatea urmărită de către cele două inculpate în prezenta cauză. Nu am fi într-o repunere într-o situaţie anterioară, ci chiar la menţinerea sine die a efectelor infracţiunii.
Desfiinţarea înscrisului intervine pentru a interzice ca acesta să producă efecte în circuitul civil. Viciile actului juridic, în înţelesul său de operaţiune juridică, conduc la desfiinţarea înscrisului ce constată această operaţiune juridică nereală. De aceea, o astfel de sancţiune intervine în cazul comiterii unor infracţiuni de fals. De altfel, dreptul penal se interpretează cu dispoziţiile de drept civil, în măsura în care acestea nu sunt contrare. Iar în sistemul de drept continental se recunoaşte principiul error communis facit ius, atunci când părţi de bună-credinţă se bazează pe o aparenţă de drept.
Pe de altă parte, evaluarea unui mijloc de probă se raportează la standardele stabilite de către CEDO, şi anume la teoria fructelor pomului otrăvit. CEDO a recunoscut ca izvor de drept doctrina complexă a excluderii probelor din dreptul anglo-saxon. Astfel, considerentele deciziilor Curţii Supreme a Statelor Unite se aplică în această materie (regula excluderii probelor ilegal sau neloial obţinute precum şi excepţiile de la această regulă). În cauza Leon contra Statelor Unite ale Americii https://suprenie.iustia.com/cases/federal/us/468/897/s-a reţinut valabilitatea unei percheziţii dispuse în condiţii de nelegalitate în condiţiile în care poliţia a acţionat cu bună credinţă.
În cauză, Parchetul a apreciat că ne aflăm într-o situaţie în care se justifică menţinerea înscrisului obţinut pentru că organele de urmărire penală au fost de bună-credinţă şi au fost induse în eroare de către inculpatele din prezenta cauză atunci când au întocmit acest proces-verbal. Toţi cei ce sunt afectaţi de către existenţa acestui dosar vor fi informaţi în mod automat de către prezenta soluţie, în condiţiile în care se va menţine soluţia de desfiinţare a împuternicirilor avocaţiale nr. x din 11 martie 2015 şi y din 12 martie 2015 emise de inculpata A. pentru inculpata C.(filele x dup).
Aşa fiind, Parchetul a apreciat că desfiinţarea procesului-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală reprezintă o încălcare a competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară competent a se pronunţa cu privire la valabilitatea acestuia. De asemenea, a apreciat că desfiinţarea nu poate afecta decât împuternicirile avocaţiale, nu şi "fructul din pomul otrăvit" care face obiectul unei alte cauze penale.
Un alt motiv de apel îl constituie netemeinicia hotărârii pronunţată de instanţa de fond în raport de sancţiunile penale aplicate inculpatelor.
Faţă de starea de fapt reţinută de prima instanţă, care corespunde elementelor reţinute prin actul de sesizare, Parchetul a apreciat că, modul în care inculpatele -persoane cu studii juridice superioare - au înţeles să acţioneze probează o mare îndrăzneală. Suntem în prezenţa unei grave atingeri adusă atât prestigiului profesiei de avocat cât şi bunei desfăşurări a procesului penal. Simpla calitate de jurist nu este suficientă pentru a realiza o apărare efectivă în procesul penal.
Inculpata C. are calitatea de lucrător comercial aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. x din 21 noiembrie 2018 emisă de către angajatorul acesteia P. SRL (această funcţie era ocupată de către inculpată şi la data de 22 noiembrie 2017). Aşa cum rezultă din declaraţia acestei inculpate dată în calitate de suspect, atribuţiile îndeplinite de către aceasta în cadrul cabinetului inculpatei A. au fost exercitate cu titlu ocazional şi au constat exclusiv în depunerea- unor acte, în expedierea de corespondenţă şi în ajutorul la menaj.
În opinia Parchetului, ambele inculpate au fost conştiente că asistarea inculpatei D. va fi realizată de către o persoană care, deşi are o diplomă de jurist, nu are cunoştinţele minimale pentru a înţelege activităţile de urmărire penală la care participă. Asistarea de către un apărător la orice activitate de urmărire penală reprezintă o garanţie procesuală acordată de către legiuitor persoanei acuzate tocmai în considerarea pregătirii juridice a unui membru al Baroului. Grav este şi că inculpatei C. i sa promis că va fi plătită pentru asistarea la activităţile de urmărire penală şi că inculpata A. a recunoscut că remiterea unor pachete de ţigări reprezintă o contraprestaţie adecvată pentru activităţile prestate de către inculpata C..
Nivelul de educaţie şi profesia inculpatei A. reprezintă circumstanţe ce agravează răspunderea acesteia. Infracţiunile au fost săvârşite sub coordonarea unui profesionist, inculpata făcând parte dintr-o categorie de persoane care prezintă un risc înalt în comiterea unor astfel de infracţiuni, ceea ce impune condamnarea acesteia. Rezultatul produs este grav. Asistarea de către inculpata C. a inculpatei arestate preventiv D. într-un dosar de urmărire penală ce are ca obiect fraudă de fonduri europene accesate prin programul POSDRU este un element de natură să invalideze multiple activităţi de cercetare penală derulate de către organele de urmărire penală. S-a apreciat că în relaţionarea organelor de urmărire penală cu membrii Baroului operează prezumţia de bună-credinţă şi că efectuarea de verificări aprofundate cu privire la calitatea de avocat poate reprezenta un demers şicanatoriu nejustificat, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat. Este de notorietate că există persoane ce sunt înscrise în asociaţii cu scop nepatrimonial care pot prezenta şi legitimaţii similare cu ale avocaţilor şi împuterniciri similare. În prezenta cauză însă, prestigiul profesiei de avocat aferent calităţii de avocat a inculpatei A. s-a extins şi asupra inculpatei C., în condiţiile în care împuternicirea de substituire a fost acordată de către un avocat membru al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. În conformitate cu dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, se prezumă că avocatul manifestă conştiinciozitate şi probitate profesională. O astfel de prezumţie nu poate fi înlăturată decât dacă există elemente de fapt de natură că conducă la o concluzie contrară.
Cu privire la recunoaşterea faptei de către inculpate, Parchetul a apreciat că nu este relevantă pentru individualizarea judiciară a pedepsei în condiţiile în care materialul probator administrat în cauză rezultă în mod evident vinovăţia acestora. Atitudinea sinceră şi de regret a faptei este relevantă pentru aplicarea unei sancţiuni penale mai blânde dacă acestea intervin la momentul oportun al procesului penal, nu atunci când este evident că unica soluţie raţională pentru inculpate este să recunoască săvârşirea faptei. Chiar şi într-o astfel de situaţie se recunoaşte posibilitatea acestora de a face apărări în cauză, fără ca această modalitate de exercitare a apărării să fie interpretată în defavoarea acestora.
Clemenţa instanţelor de judecată se justifică doar în situaţia în care inculpatele dovedesc un regret sincer că au comis faptele, nu că s-a reuşit prinderea lor. Relevantă în acest sens este cauza instanţei supreme nr. 2673/2003 privind reţinerea unor circumstanţe judiciare. În această cauză, instanţele inferioare au reţinut că inculpatul a avut o bună conduită înaintea săvârşirii infracţiunii şi că aceasta reprezintă o circumstanţă atenuantă judiciară (în conformitate cu dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) din fostul C. pen.). S-a apreciat că vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, comportamentul sincer avut în cursul procesului penal, justifică acordarea unor circumstanţe atenuante. Instanţa supremă însă a statuat că "procedând astfel, instanţele au ignorat împrejurări ce atribuie faptei săvârşite şi persoanei inculpatului un pericol social accentuat. S-a considerat în mod just de către instanţă supremă că "recunoaşterea faptei de către inculpat este lipsită de semnificaţia sincerităţii, de vreme ce infracţiunea era flagrantă, comisă în văzul martorilor". Inculpatul a dat dovadă de stăruinţă în comiterea infracţiunii "deşi se găsea în loc public, în prezenţa trecătorilor".
Statul român are obligaţia, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie şi a art. 6 alin. (3) lit. c) Convenţia Europeană a Drepturilor Omului să asigure că persoanele acuzate beneficiază de asistenţă juridică efectiva. Renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de o persoană ce nu are calitatea de avocat şi care înţelege să participe în dosare complexe de genul celor aflate în lucru la Direcţia Naţională Anticorupţie nu este de natură să descurajeze alte persoane să comită astfel de infracţiuni. Este natural ca inculpaţii aflaţi în stare de arest preventiv să fie stimulaţi să angajeze persoane ce nu au calitatea de avocat tocmai pentru ca ulterior să obţină nulitatea urmăririi penale şi punerea lor în libertate pentru că nu au fost asistaţi de către un avocat.
Sancţiunile penale aplicate nu pot ignora realitatea socială în care se desfăşoară avocatura. Există încă numeroase persoane care practică de facto avocatura şi care pretind ca au acest drept, deşi nu au dobândit aceasta calitate în condiţiile Legii nr. 51/1995. Aceştia pot prezenta legitimaţii de avocat similare cu cele ale avocaţilor reali, pot prezenta împuterniciri ce arată similar cu o împuternicire avocaţială reală. Instanţa supremă a fost nevoită chiar să se pronunţe cu privire la posibilitatea acestora de a exercita asistenţă juridică în procesele penale.
Atunci când există sancţiuni penale pentru pedepsirea unor fapte antisociale, există obligaţia ca acestea să fie efective pentru a preveni comiterea de infracţiuni similare pe viitor. Astfel se protejează şi reputaţia avocaţilor, drepturile şi libertăţile clienţilor precum şi dreptul de a beneficia de o asistenţă efectivă în procesul penal.
În măsura în care sancţiunile penale aplicate nu sunt disuasive, aceste practici de genul celei folosite în prezenta cauză devin tentante şi conduc la avantaje concurenţiale pentru avocaţii care înţeleg să le adopte.
"Datoria primordială şi univocă a avocatului apărării este de a promova interesele clientului. Orice avocat al apărării care se gândeşte la binele societăţii ca fiind mai important decât interesele clientului, trădează etica sistemului judiciar ce are ca fundament respectarea principiului contradictorialităţii"(American Law in a Global Context, The Basics, George P. Fletcher and Steve Sheppard, Oxford University Press, 2005, p. 533).
Aşa cum s-a reţinut în cauza Marii Camere CEDO, Morice contra Franţei din 23.04.2015, "132. Statutul specific al avocaţilor le conferă o poziţie centrală în administrarea actului de justiţie ca intermediar între publicul larg şi instanţele de judecată. Prin urmare, ei joacă un rol-cheie în a se asigura că instanţele de judecată, a căror misiune este fundamentală într-un stat de drept, se bucură de încrederea publicului (vezi Schopfer c. Elveţiei, 20 mai 1998, §§ 29-30, Rapoartele .1998-111; Nikula c. Finlandei, nr. 31611/96, § 45, CEDO 2002-11; Amihalachioaie c. Moldova, nr. 60115/00, § 27, CEDO 2004-III; Kyprianou, citat mai sus, § 173; Andre şi Alţii c. Franţei, nr. 18603/03, § 42, 24 iulie 2008; şi Mor, citat mai sus, § 42). Totuşi, pentru ca publicul să aibă încredere în administrarea actului de justiţie, trebuie să aibă încredere şi în capacitatea avocaţilor de a asigura o reprezentare eficientă (vezi Kyprianou, citat mai sus, § 175).
"133. Acel rol special al avocaţilor, în calitate de profesionişti independenţi, în administrarea actului de justiţie presupune o serie de îndatoriri, în special referitoare la conduita acestora (vezi Van der Mussele c. Belgia, 23 noiembrie 1983, Seria A, nr. 70; Casado Coca c. Spania, 24 februarie 1994, § 46, Seria x nr. x-A; Steur c. Olandei, no. 39657/98, § 38, ECHR 2003-XI; Veraart c. Olandei, nr. 10807/04, § 51, 30 nov. 2006; şi Coutant v. Franţei (dec), nr. 17155/03, 24 ianuarie 2008). Deşi fac obiectul unor restricţii în materie de conduită profesională, având obligaţia de a fi discreţi, oneşti şi demni, ei beneficiază de asemenea şi de drepturi şi privilegii exclusive care pot varia de la o jurisdicţie la alta"
Faţă de cele expuse, parchetul a apreciat că în cauză se impune aplicarea unei sancţiuni efective pentru a descuraja comiterea unor infracţiuni similare, pentru a proteja dreptul justiţiabililor la apărare cât şi pentru a proteja buna reputaţie a profesiei de avocat şi în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale atacate şi, rejudecând, pronunţarea unei hotărâri în sensul înlăturării dispoziţiei de desfiinţare a procesului-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală în sensul condamnării inculpatelor din prezenta cauză.
Apelanta inculpată A., prin apărătorul ales şi personal, în şedinţă publică, a arătat că înţelege să-şi retragă apelul formulat.
Faţă de această declaraţie a inculpatei apelante, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 415 alin. (1) C. proc. pen., va luat de manifestarea de voinţă neechivocă a acesteia, în sensul retragerii apelului declarat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din C.oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., şi în limitele impuse de art. 418 şi art. 419 C. proc. pen., constată că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat pentru motivele ce se vor arăta:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, probe ce au fost parţial readministrate în cursul cercetării judecătoreşti, din care rezultă atât existenţa faptelor pentru care inculpatele au fost trimise în judecată, cât şi săvârşirea acestora cu vinovăţie, în forma cerută de lege.
Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale (astfel cum această legalitate s-a stabilit prin încheierea definitivă de începere a judecăţii pronunţată la data din data de 7 iunie 2018, definitivă prin Încheierea nr. 780 din 21 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), situaţia de fapt a fost reţinută în mod corect la primul grad de jurisdicţie.
Astfel, din coroborarea probelor legal administrate, astfel cum au fost evidenţiate de către prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, în mod corect s-a reţinut că la data de 9 februarie 2015 s-a efectuat o percheziţie la sediul M., în Dosarul penal nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care era cercetată în stare de arest preventiv numita D., percheziţie în urma căreia au fost ridicate mai multe documente, inserate în saci sigilaţi.
La data de 10 martie 2015, inculpata A., în calitate de avocat ales al numitei D. a asistat personal la desigilările de documente ridicate cu ocazia percheziţiei menţionate, lucrări efectuate de martorii I., G. şi H., ofiţeri de poliţie judiciară delegaţi de procurorul de caz.
Deoarece fuseseră ridicate foarte multe documente care trebuiau inventariate, nu s-a reuşit desigilarea tuturor sacilor în aceeaşi zi, activităţile de desigilare a sacilor urmând să continue şi în zilele următoare, martorul G., comisar de poliţie a anunţat-o pe inculpata A. că este necesar să se prezinte şi a doua zi să asiste la activităţi, pentru că persoana cercetată se afla în arest preventiv. Inculpata i-a comunicat martorului că nu se poate prezenta a doua zi, însă îşi va asigura substituirea fără să spună pe cine va trimite în locul său.
În acest context, inculpata A. a contactat-o pe inculpata C., care o ajuta ocazionat la diferite activităţi în cadrul cabinetului său de avocatură, dar care nu avea calitatea de avocat şi i-a solicitat să meargă la data de 11 martie 2015, în locul său la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie să asiste la desigilarea documentelor ridicate în Dosarul x/2012, în care era cercetată în stare de arest preventiv numita D..
La data de 11 martie 2015 inculpata C. a mers la cabinetul de avocatură al inculpatei A., care i-a înmânat un document tipizat denumit "Împuternicire avocaţială" emis de UNBR - Baroul Sibiu, numerotat şi datat cu nr. x din 11 martie 2015, în care se menţiona că prima inculpată, în substituirea celei de-a doua este împuternicită de numita D. să asiste la audiere de martori, desigilări, sigilări percheziţii Dosar nr. x/2012 al DNA Bucureşti. Inculpata C. a semnat împuternicirea în partea stângă jos, iar inculpata A. a ştampilat şi semnat împuternicirea în partea dreaptă jos, atestând identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. Inculpata A. a tăiat cu o linie cuvântul "avocat" de la începutul frazei "Se împuterniceşte doamna avocat".
În continuare, la aceeaşi dată, inculpata C. a mers la sediul DNA Structura Centrală şi a prezentat ofiţerului de poliţie judiciară, H. împuternicirea cu nr. x din 11 martie 2015, pentru a se consemna în procesul-verbal de desigilare a documentelor părţile prezente şi avocaţii care le asistau. Inculpata a menţionat că nu are asupra sa legitimaţia de avocat şi a prezent cartea de identitate. Inculpata a asistat-o pe numita N., toată ziua de 11 martie 2015, la activitatea de desigilare documente, după care a semnat procesul-verbal de consemnare a activităţilor, la rubrica "avocat"
Întrucât activitatea de desigilare nu s-a terminat nici la data de 11 martie 2015, martorul F., care urma să efectueze activităţile necesare în ziua de 12 martie 2015, i-a comunicat telefonic inculpatei A. că activitatea nu s-a încheiat şi că va trebui să se prezinte şi la data de 12 martie 2015.
În seara zilei de 11 martie 2015, inculpata C. a sunat-o pe inculpata A. să o încunoştinţeze despre activităţile de desigilare desfăşurate pe parcursul zilei, context în care inculpata A. i-a solicitat inculpatei C. să se prezinte şi a doua zi tot ea la sediul DNA, pentru a o asista pe numita D. la continuarea activităţilor de desigilare/resigilare documente. A rugat-o totodată să vină dimineaţa la cabinet să-i dea o nouă împuternicire avocaţială în substituirea sa, spunându-i că după ce va termina treaba la tribunal, va veni şi ea la sediul DNA şi atunci va putea să plece.
La data de 12 martie 2015, dimineaţa, inculpata C. a mers la cabinetul de avocatură al inculpatei A., care i-a înmânat un document tipizat denumit "Împuternicire avocaţială " emis de UNBR- Baroul Sibiu, numerotat şi datat cu nr. x din 12 martie 2015, în care se menţiona că prima inculpată, în substituirea celei de-a doua este împuternicită de numita D. să asiste la audiere de martori, desigilări, sigilări percheziţii Dosar nr. x/2012 al DNA Bucureşti. Inculpata C. a semnat împuternicirea în partea stângă jos, iar inculpata A. a ştampilat şi semnat împuternicirea în partea dreaptă jos, atestând identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. Inculpata A. a tăiat cu o linie cuvântul "avocat" de la începutul frazei "Se împuterniceşte doamna avocat".
În aceeaşi zi, inculpata C. a mers din nou la sediul DNA Structura Centrală, unde, de la ora 10:15 până la ora 13:00, a asistat-o pe numita D. la desigilarea sacilor cu documente ridicate la percheziţia din data de 9 februarie 2015.
Fiind necesară audierea uni martor, în acelaşi dosar, ofiţerul de poliţie judiciară delegat de procuror să efectueze actul de cercetare penală, F. a contactat-o telefonic pe inculpata A., la ora 12:30 şi a informat-o că în maxim o ora va fi audiată martora E. Inculpata i-a transmis ofiţerului de poliţie judiciară că nu se poate prezenta la sediul DNA, pentru audierea martorei, dar că acolo se află colega sa C., care îi asigură substituirea şi care este prezentă şi la activitatea de desigilare, rugându-l totodată pe ofiţer să o anunţe pe inculpata C. să meargă să asiste la audierea martorei.
După ce a fost anunţată de martorul F., inculpata C. a mers în biroul procurorului de caz pentru a asista la audierea martorei E., înmânându-i procurorului delegaţia de substituire. În momentul în care procurorul i-a solicitat inculpatei legitimaţia de avocat, inculpata i-a răspuns că "nu are". Atunci procurorul, pentru a clarifica situaţia, a întrebat-o pe inculpată dacă are calitatea de avocat, iar aceasta i-a răspuns că nu este, dar a absolvit facultatea de drept şi lucrează ca secretară la cabinetul de avocat al inculpatei A..
În urma acestor împrejurări, activitatea de desigilare a documentelor a fost întreruptă la ora 13:30, fiind chemat un avocat din oficiu, O., din Baroul Bucureşti pentru a o asista pe numita D..
În aceste circumstanţe reale ale comiterii faptelor ce constituie obiectul judecăţii, Înalta Curte constată că încadrarea juridică a acestora este justă, iar soluţia de condamnare a inculpatelor este legală, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă administrate în decursul urmăririi penale, dublate de probele readministrate în cursul cercetării judecătoreşti.
Înalta Curte remarcă, de altfel, faptul că din acest punct de vedere soluţia primei instanţe nu a făcut obiectul criticilor formulate de către apelantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Verificând motivele de apel privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei, formulate de către parchet, se reţine că acestea nu vizează durata pedepsei stabilită de prima instanţă în privinţa inculpatei A., ci modalitatea concretă de executare stabilită. De asemenea, în privinţa inculpatei C. ceea ce se critică este faptul că judecătorul fondului nu a stabilit o pedeapsă pentru infracţiunea reţinută în sarcina acesteia, apelând la instituţia renunţării la aplicarea pedepsei.
Înalta Curte, reţine că potrivit art. 74 alin. (1) C. pen. "stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială."
Or, în cazul inculpatelor, instanţa de fond a respectat întru totul aceste criterii, dând dovadă de suficientă fermitate, dar şi de suficientă clemenţă prin stabilirea unei pedepse adecvate, între limitele pedepselor prevăzute de textele legale incriminatoare, în privinţa inculpatei A., precum şi renunţând la aplicarea pedepsei în privinţa inculpatei C..
Într-adevăr, operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Curtea constată că atât durata, cât şi modalitatea de executare a pedepsei stabilite în privinţa inculpatei A. sunt optime în vederea atingerii scopurilor şi funcţiilor pedepsei, care pot fi în mod eficient şi efectiv atinse în cuantumul şi forma de executare dispuse la primul grad de jurisdicţie.
Este adevărat că inculpata desfăşoară o profesie liberală ce are o importanţă deosebită în sistemul judiciar, aceasta fiind avocat, dar Înalta Curte consideră, în acord cu prima instanţă, că prin comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa nu s-a produs o afectare extrem de importantă a activităţii de urmărire penală, iar, contrar susţinerilor apelantului, prestigiul profesiei de avocat nu a fost în mod evident afectat, ci eventual prestigiul inculpatei, clientela acesteia fiind cea care va sancţiona în mod evident comportamentul său.
În condiţiile concurenţiale în care profesia de avocat se desfăşoară, conduita inculpatei, care a înţeles să îşi îndeplinească în acest mod atribuţiile ce sunt stabilite în sarcina sa prin Legea nr. 51/1995, va fi în mod evident sancţionată de către persoanele care ar fi intenţionat să apeleze la serviciile acesteia.
Pe de altă parte nu poate fi reţinută nici susţinerea apelantului legată de consecinţele deosebit de grave produse prin acţiunea inculpatei cu privire la valabilitatea activităţilor de cercetare penală derulate de organele de urmărire penală în cauza respectivă.
În mod evident singura activitate ce ar fi putut fi afectată de lipsa inculpatei şi substituirea acesteia cu o persoană care nu îndeplinea condiţiile legale necesare pentru a putea asigura asistenţa juridică a unei inculpate era aceea ce viza desigilarea a sacilor conţinând documente ridicate cu ocazia efectuării percheziţiilor, în dosarul nr. x/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei.
Din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă însă că această activitate a fost în vreun fel afectată, procesul-verbal întocmit cu aceea ocazie nefiind anulat de instanţa de judecată investită cu judecarea cauzei respective.
Faptul că ulterior, cu ocazia procedurii de audiere a martorei E., procurorul de caz şi-a dat seama de infracţiunea comisă de cele două inculpate din prezenta cauză a condus în mod evident la reducerea consecinţelor posibile a acţiunilor inculpatelor.
Înalta Curte nu poate, însă, să reţină producerea unor consecinţe mai grave decât cele care s-au produs în realitate, iar individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatei nu se poate raporta la altă urmare imediată a faptei acesteia, fiind analizată doar cea produsă efectiv.
Inculpata A. nu şi-a recunoscut vinovăţia sa în comiterea faptei, însă această conduită procesuală nu îi poate fi imputată, fiind obligaţia organelor judiciare de a stabili vinovăţia persoanelor ce sunt subiecţii pasivi ai raportului procesual penal. Pe de altă parte nu se poate stabili o altă modalitate de executare a pedepsei doar pentru faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii în faţa organelor judiciare, această atitudine fiind una extrem de rară în practică, de regulă persoanele care încalcă legea penală nemanifestând o asemenea conduită.
Aşa fiind, în condiţiile în care cuantumul pedepsei stabilite de către instanţa din primul grad de jurisdicţie pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei apelant A. este legal cuantificat şi judicios proporţionalizat, prin respectarea în totalitate a criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., instanţa de fond conferind efecte adecvate atât circumstanţelor reale ale comiterii infracţiunilor, cât şi circumstanţelor personale ale inculpatei, modalitatea concretă identificată de către judecătorul fondului pentru a asigura atingerea scopului sancţiunii penale este apreciată de instanţa de apel ca fiind una justă.
Prin amânarea aplicării pedepsei, cu stabilirea respectării măsurilor de supraveghere, în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) C. pen., se asigură atingerea atât a scopului sancţionator al pedepsei, cât şi a celui educativ-preventiv. În mod evident inculpata este sancţionată pentru conduita sa, fiind obligată a se supune măsurilor de supraveghere stabilite de instanţă, dar prin amânarea aplicării pedepsei acesteia nu îi sunt provocate suferinţe mult mai grave, sancţiunea excluderii din barou, evocată de judecătorul fondului, fiind una de natură a conduce la această consecinţă.
În mod evident, sancţiunea penală trebuie să fie efectivă, însă justiţia penală nu poate fi una lipsită de umanitate. Aplicarea unei sancţiuni disproporţionate prin raportare la gravitatea faptei comise nu este de natură a conduce la atingerea scopului pedepsei, persoana astfel pedepsită nemaifiind interesată în reeducarea sa.
Împrejurarea că inculpata are studii superioare, contrar susţinerilor apelantului, nu poate fi un element care să conducă la concluzia necesităţii aplicării unei sancţiuni mai aspre, ci mai repede are valenţa pe care a reţinut-o instanţa fondului, în sensul că sunt create condiţiile necesare pentru ca aceasta să conştientizeze consecinţele faptelor sale antisociale, pe viitor evitând săvârşirea unor fapte de natură penală.
Pentru toate aceste considerente critica formulată de către apelant este privită ca fiind neîntemeiată, sancţiunea aplicată de judecătorul fondului acestei inculpate fiind, aşa cum anterior s-a menţionat, corespunzătoare, prevederile legale care permit amânarea aplicării pedepsei fiind îndeplinite în cauză.
În privinţa inculpatei C., instanţa de apel priveşte criticile formulate de către apelantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de asemenea, ca fiind nefondate, argumentele anterior prezentate fiind, în principiu, aplicabile şi în ceea ce o priveşte pe această inculpată, cu menţiunea că conduita sa în faţa instanţei de fond a fost una de recunoaştere a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei de judecată. Intimata inculpată a înţeles să uzeze de procedura simplificată, iar conduita sa în mod evident nu poate rămâne fără efect.
Apelantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă şi ca nelegală, în condiţiile în care aceasta a dispus, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 desfiinţarea procesului-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală.
Susţine apelantul că prin adoptarea acestei măsuri procesul-verbal menţionat nu mai poate fi folosit în dosarul în care a fost administrat, efectul fiind excluderea sa ca mijloc de probă, ceea ce inculpatele ar fi şi urmărit.
Înalta Curte apreciază criticile formulate de apelant ca fiind întemeiate, dar nu pentru argumentele menţionate de acesta.
În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) C. proc. pen. "Instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii."
De asemenea, art. 25 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 dispune:
"Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prezentei legi, sunt nule".
Din coroborarea celor două texte legale, pe care prima instanţă le-a invocat drept temei legal al soluţiei, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că se impunea desfiinţarea împuternicirilor avocaţiale nr. x din 11 martie 2015 şi y din 12 martie 2015 emise de inculpata A. pentru inculpata C., ceea ce instanţa de fond a şi dispus.
Acestea sunt acte specifice profesiei de avocat utilizate în mod public de către o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, acte ce sunt nule potrivit textului legal anterior menţionat.
Procesul-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală, în schimb, este un act întocmit de către un organ judiciar nefiind un act efectuat de către persoana vizată de prevederea legală precitată.
Rezultă, indubitabil, faptul că sancţiunea văzută de către judecătorul fondului nu este aplicabilă cu privire la acest înscris, în acest cadru procesual.
Procesul-verbal întocmit de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., este în mod cert un mijloc de probă prin care se constată îndeplinirea unui act de procedură, acesta fiind întocmit de către organul judiciar, în dosarul penal respectiv, nefiind un act care să fie emis de către inculpatele din prezenta cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen. "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală."
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 345 alin. (3) şi 346 C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară este singurul în măsură a dispune aplicarea sancţiunii excluderii unor probe, ori a constatării nulităţii unor acte de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii în cauză cu care acesta a fost sesizat.
Eventuala nulitate a actului poate fi invocată în cauza penală în care a fost întocmit, în procedura de cameră preliminară, judecătorul investit cu respectiva cauză fiind singurul în măsură să aprecieze cu privire la intervenirea unei nulităţi a procesului-verbal menţionat, în prezentul dosar nefiind posibilă dispunerea unei soluţii de desfiinţare a înscrisului respectiv.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile apelantului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub acest aspect, în cadrul prezentei căi de atac, aşa încât, conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va fi admis apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din data de 17 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, pe care o va desfiinţa, în parte, şi rejudecând:
Va înlătura dispoziţia vizând anularea procesului-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 113/F din data de 17 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, pe care o desfiinţează, în parte, şi rejudecând:
Înlătură dispoziţia vizând anularea procesului-verbal din data de 11 martie 2015, întocmit în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA - Structura Centrală.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpata A. Sentinţei penale nr. 113/F din data de 17 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.
Obligă apelanta - intimată inculpată A. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 octombrie 2019.
Procesat de GGC - LM