Appeal withdrawn; lower ruling on panel constitution and inadmissible constitutional referrals becomes final; appellant bears costs.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 7/R din 12 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a decis astfel:

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nelegalei constituiri a instanţei de judecată.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 52 alin. (1) Legea nr. 304/2004.

S-a respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul la 300 de RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 20/C din data de 08.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus, printre altele, următoarele:

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426, lit. c), e), f), g), h) din C. proc. pen., formulată de contestatorul A.

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426, lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 1, alin. (4) şi (4), art. 11, art. 15, alin. (2), art. 16, art. 20, art. 21, art. 53, art. 129 din Constituţia României, formulată de contestatorul A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în acest sens.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-contestator A., solicitând admiterea recursului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

Totodată, recurentul a mai depus o cerere, prin care a solicitat verificarea legalităţii constituirii completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei prin prisma prevederilor convenţionale, constituţionale şi legale aplicabile inclusiv a jurisprudenţei, purtând autoritate de lucru judecat.

De asemenea, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 49 alin. (2) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv excepţia vizează dispoziţii ce nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituţionale, este ridicată în cursul unui proces de una din părţile procesului, în faţa unei instanţei judecătoreşti şi este motivată.

Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte cererea de constatare a nelegalei constituiri a instanţei de judecată învestită cu soluţionarea acestui recurs, s-a reţinut că, potrivit art. 41 din Legea nr. 304/2004:

(1) Secţiile curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe, prin hotărâre a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Completurile specializate ale secţiilor curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează de preşedintele instanţei, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe.

(2) Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului.

(3) În mod excepţional, în situaţia în care în cadrul unei secţii nu se poate constitui un complet de judecată, colegiul de conducere al instanţei poate dispune participarea unor judecători de la alte secţii.

De asemenea, potrivit art. 19 din Hotărârea nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti:

(1) Colegiul de conducere îndeplineşte următoarele atribuţii referitoare la problemele generale de conducere a instanţei:

a) propune secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în raport cu natura şi numărul cauzelor, înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor instanţei;

b) stabileşte componenţa secţiilor, în funcţie de volumul de activitate şi complexitatea cauzelor, ţinând seama şi de specializarea judecătorilor;

c) propune preşedintelui instanţei, în raport cu natura şi numărul cauzelor, înfiinţarea şi desfiinţarea completelor specializate;

d) aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea completelor de judecată, altele decât cele prevăzute la lit. c);

e) dispune repartizarea judecătorilor de la o secţie la alta a instanţei, în cazurile în care schimbarea specializării este justificată de existenţa unui dezechilibru vădit şi de durată între secţii, sub aspectul volumului de activitate;

f) aduce la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii modificările referitoare la structura şi componenţa nominală a secţiilor instanţei;

g) la instanţele la care funcţionează mai multe secţii cu aceeaşi specializare, stabileşte, pentru fiecare an, obiectele din sistemul ECRIS corespunzătoare fiecărei secţii, ţinând seama de circumstanţele concrete ale instanţei, precum şi de necesitatea de a se asigura repartizarea aleatorie şi echilibrată a dosarelor între secţii;

h) stabileşte, la începutul anului, compunerea completelor de judecată şi, acolo unde este cazul, asistenţii judiciari ce fac parte din aceste complete, urmărind asigurarea continuităţii acestora;

i) aprobă parametrii de configurare a completelor de judecată în aplicaţia ECRIS, la propunerea preşedinţilor de secţii sau, după caz, a preşedintelui instanţei;

j) aprobă, în mod excepţional, schimbarea membrilor completelor de judecată şi a asistenţilor judiciari, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta;

k) desemnează, ţinând seama de specializarea judecătorului şi de natura problemei de drept ce face obiectul recursului în interesul legii, judecătorul care va susţine în faţa completului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursul în interesul legii promovat de colegiul de conducere al curţii de apel;

l) convoacă adunarea generală a judecătorilor, potrivit legii;

m) avizează, la cererea preşedintelui, deciziile acestuia, în cazurile prevăzute de prezentul regulament;

n) stabileşte modul de repartizare a cauzelor în situaţia desfiinţării secţiilor sau a înfiinţării de noi secţii, precum şi în cazul incidentelor prevăzute la art. 110 alin. (1) teza finală;

o) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.

(2) La solicitarea preşedintelui instanţei, colegiul de conducere emite puncte de vedere cu privire la orice alte probleme generale de conducere a instanţei.

(3) Extrase din hotărârile colegiului de conducere, adoptate în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), d), e), h) şi j), se publică pe pagina de internet a instanţei.

(4) La cererea motivată a completului de judecată învestit cu soluţionarea unui dosar care în mod constant necesită un timp de lucru ce acoperă durata normală a unei şedinţe de judecată, colegiul de conducere al instanţei poate să dispună, până la soluţionarea cauzei respective, până la redactarea hotărârii pronunţate sau până la un alt moment al procesului, ca acelui complet să nu îi mai fie repartizate alte cauze sau să i se reducă încărcătura, iar potrivit art. 101 din acelaşi act normativ:

(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS.

(2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic.

(3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament.

(4) Cererile referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judecă de acelaşi complet dacă prin lege nu se prevede altfel.

(5) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completele se vor constitui la începutul fiecărui an şi se numerotează pe instanţă sau, după caz, pe secţii, ţinându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea completelor şi de stadiul procesual în care se află cauzele. Modificarea numărului completelor de judecată sau schimbarea judecătorilor care le compun se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii.

(6) Toate modificările aduse compunerii completului de judecată ori repartizării dosarelor în condiţiile prezentului regulament vor fi evidenţiate în programele informatice de repartizare aleatorie.

(7) În situaţiile de modificare a compunerii completului de judecată, copiile după încheierile, hotărârile colegiului de conducere şi procesele-verbale se păstrează în mape separate.

(8) Un dosar se consideră repartizat aleatoriu chiar şi în situaţia în care un singur complet poate soluţiona o cauză, dacă această situaţie se datorează unor motive obiective.

(9) Ori de câte ori se impune excluderea unui complet de la repartizarea aleatorie, aceasta se dispune de preşedintele de secţie sau de preşedintele de instanţă, după caz.

Raportat la dispoziţiile legale sus-menţionate, Curtea a observat că susţinerea recurentului-contestator A. privind nelegala constituire a completului învestit să soluţioneze acest recurs nu are suport faptic şi juridic, ce ar converge spre această ipoteză. Ceea ce pretinde recurentul-contestator sunt simple alegaţii, fără corespondent în realitatea obiectivă şi fără fundament în vreo dispoziţie legală aflată în vigoare.

În cauză, completul desemnat să soluţioneze recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 20/C/08.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost înfiinţat, conform art. 19 alin. (1) lit. d) din R.O.I., la propunerea preşedintelui secţiei a II-a penală, a Curţii de Apel Bucureşti şi aprobat prin Hotărâre a Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, iar repartizarea dosarului s-a realizat conform art. 101 alin. (1) din R.O.I., care prevede că "repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS", aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit de compartimentul de specialitate.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a reţinut că, excepţia fost invocată în faţa completului desemnat să soluţioneze recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 20/C/08.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, de recurentul-contestator A., parte în cauză, fiind îndeplinite exigenţele art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, modificată.

De asemenea, dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale sub aspectul criticat.

Sub aspectul legăturii dispoziţiilor art. 41 alin. (2) şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 cu soluţionarea cauzei, s-a constatat că nu este îndeplinită această condiţie.

În acest sens, pornind de la obiectul acestei cereri, s-a reţinut că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile menţionate, acestea putând fi valorificate exclusiv cu ocazia formulării unei acţiuni civile la instanţa competentă de contencios administrativ împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost aprobată înfiinţarea prezentului complet.

Prin urmare, examinarea constituţionalităţii acestor dispoziţii în actuala etapă procesuală este lipsită de eficienţă juridică.

Mai mult decât atât, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, raportat şi la împrejurarea că în practica instanţei de contencios constituţional s-a statuat inadmisibilitatea solicitării adresate Curţii Constituţionale de a interpreta sau adăuga la un text de lege, chiar dacă formal această solicitare a fost calificată de recurentul - contestator drept excepţie de neconstituţionalitate (în acest sens Decizia nr. 112/10.03.2015 pronunţată de Curtea Constituţională a României (M. Of. nr. 255/16.04.2015).

Analizând recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 20/C/08.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, de recurentul-contestator A., prin care s-a respins, ca inadmisibilă, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate a României cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 426 lit. c), e), f), g) şi h) din C. proc. pen., s-au reţinut următoarele:

În considerentele Deciziei nr. 321/2017 pronunţată de Curtea Constituţională a României şi publicată în M.Of. nr. 580/20.07.2017 s-au menţionat următoarele:

"21. (...) Aşadar, Curtea reţine că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul C. proc. pen. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie procedura civilă sau penală în care intervine.

În sensul celor de mai sus, Curtea a constatat că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii."

În acest sens, s-a reţinut că, prin considerentele Deciziei nr. 25/2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a reţinut că "Analogia presupune extinderea aplicării unei norme penale cu privire la o situaţie nereglementată expres, dar care este asemănătoare cu cea descrisă de norma respectivă", fiind incidentă în ipoteza unei "lacune de reglementare neintenţionate, ceea ce constituie principala condiţie de admisibilitate a analogiei".

Prima instanţă, a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile imperativ şi cumulativ prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, modificată, pentru a dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen.

Mai exact, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen. a fost ridicată într-un proces penal ce are ca obiect contestaţie în anulare împotriva unei decizii penale, ce nu se poate formula prin invocarea tuturor cazurilor. Acest demers judiciar, respectiv contestaţia în anulare, necesită a se sprijini în mod punctul pe unul din motivele prevăzute de art. 426 lit. a) - h), neputând fi invocate toate acestea, întrucât unele dintre ele se exclud în mod evident. Prima instanţă, în mod corect, a observat că singurul temei ce are legătură cu soluţionarea cauzei este cel prev. de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru că recurentul a invocat incompatibilitatea, în principal, ca motiv de exercitare a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.

Având în vedere că recurentul-contestator a invocat doar motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în dezvoltarea contestaţiei în anulare, în mod corect instanţa de fond a apreciat că celelalte cazuri pe care se poate fundamenta contestaţia în anulare nu au legătură cu soluţionarea speţei şi, în consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionalitate cu privire la celelalte dispoziţii ale art. 426 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 7/R din 12 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat apel apelantul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 8 iulie 2019.

Pentru termenul de judecată din data de 24 octombrie 2019, apelantul A. a transmis, la dosarul cauzei, un înscris prin care a învederat instanţei că îşi retrage apelul declarat în cauză.

În consecinţă, având în vedere că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, Înalta Curte va lua act de manifestarea de voinţă a apelantului A., în sensul retragerii apelului declarat împotriva Deciziei penale nr. 7/R din 12 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea apelului declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 7/R din 12 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN