Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 303/A/2019 AI generated

Inadmissibility of appeal against final appellate decision on contestation in nullity concerning illegal composition of two-judge panel

Case Number Decizia nr. 303/A/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dismissed as inadmissible the appeals filed against a decision of the Court of Appeal Alba Iulia, upholding the appellate court's dismissal of the defunct defendants' contestation in nullity (contestație în anulare) and ordering each appellant to pay 200 RON in judicial fees to the state. The dispute centered on a procedural challenge where the defendants argued that the appellate court's panel was illegally constituted because it was composed of two judges instead of three, as allegedly required by legislative changes effective in 2018, and they additionally sought the suspension of sentence execution and the referral of a constitutional unconstitutionality exception regarding the emergency ordinance modifying the judicial organization law. The decisive legal basis was the application of Article 432(4) of the Code of Criminal Procedure, which establishes that when a contestation in nullity is filed against a decision rendered by the court of appeal (i.e., a second-instance decision), the resulting decision is final and not subject to appeal; the court further determined that since the case was registered in the first instance prior to the entry into force of the legislation mandating three-judge panels for appeal, the original two-judge panel composition was legally valid.

Legislator headnote

AI generated

art. 432 din C. proc. pen, art. 424 alin. (2) din C. proc. pen, art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen, art. 72 alin. (1) din C. pen, art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen, art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final appellate decision on contestation in nullity concerning illegal composition of two-judge panel: The dispute centered on a procedural challenge where the defendants argued that the appellate court's panel was illegally constituted because it was composed of two judges instead of three, as allegedly required by legislative changes effective in 2018, and they additionally sought the suspension of sentence execution and the referral of a constitutional unconstitutionality exception regarding the emergency ordinance modifying the judicial organization law. The decisive legal basis was the application of Article 432(4) of the Code of Criminal Procedure, which establishes that when a contestation in nullity is filed against a decision rendered by the court of appeal (i.e., a second-instance decision), the resulting decision is final and not subject to appeal; the court further determined that since the case was registered in the first instance prior to the entry into force of the legislation mandating three-judge panels for appeal, the original two-judge panel composition was legally valid.

Keywords

AI generated
procedural nullity judicial law code of criminal procedure not subject to registration objection of unconstitutionality constitution and composition

Cited Legislation

AI generated
art. 432 din C. proc. pen
x/2019, printre altele, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de condamnaţii-contestatori A., B.
art. 424 alin. (2) din C. proc. pen
În baza art. 424 alin. (2) din C. proc. pen., s-a făcut aplicarea art.
art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen
pen., s-a făcut aplicarea art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.
art. 72 alin. (1) din C. pen
şi a art. 72 alin. (1) din C. pen.
art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen
În baza art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţi.
art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen
şi C., în baza art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., cererea fiind înregistrată sub nr.
art. 430 din C. proc. pen
S-a mai solicitat, în temeiul art. 430 din C. proc. pen., să se dispună suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
art. 54 din Legea nr. 304/2004
a) din hotărârea de colegiu menţionată, de la data de 23.07.2018 se aplică potrivit art. 54 din Legea nr. 304/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea 207/2018, coroborat cu prevederile art.

Cited Case Law

AI generated
Decizia penală nr. 446/2019
Prin Decizia penală nr. 446/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Legal basis for declaring the appeals inadmissible because the challenged decision was final and not subject to the ordinary appeal.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Provision applied to obligate the appellants to pay the judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 482 din data de 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, printre altele, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de condamnaţii-contestatori A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 446/12.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Iulia în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 446/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2017 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 41/11.03.2019 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 424 alin. (2) din C. proc. pen., s-a făcut aplicarea art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. şi a art. 72 alin. (1) din C. pen. şi s-a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate faţă de inculpatul B. perioada în care inculpatul a fost reţinut în data de 02.04.2017 şi arestat la domiciliu, începând cu data de 04.04.2017 şi până la data de 10.05.2018.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat încetarea de drept a măsurii preventive a controlului judiciar luată faţă de inculpaţi.

Împotriva Deciziei penale nr. 446/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2017, au declarat contestaţie în anulare, la data de 13.06.2019, condamnaţii A., B. şi C., în baza art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., cererea fiind înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. S-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei menţionate şi rejudecarea apelurilor formulate de aceştia. S-a mai solicitat, în temeiul art. 430 din C. proc. pen., să se dispună suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea contestaţiei în anulare.

În motivarea contestaţiei în anulare, astfel cum a fost completată prin concluziile scrise, s-a susţinut că este incident motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., constând în nelegala constituire a completului de judecată.

S-a menţionat că Hotărârea nr. 49/19.07.2018 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia privind reconfigurarea completelor din cadrul secţiei Penale a Curţii de Apel Alba Iulia şi înfiinţarea completelor conform art. 2 lit. a) din hotărârea de colegiu menţionată, de la data de 23.07.2018 se aplică potrivit art. 54 din Legea nr. 304/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea 207/2018, coroborat cu prevederile art. 13 din C. proc. pen., tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare la momentul intrării sale în vigoare, deci şi cauzei înregistrată sub nr. x/2017 aflată pe rolul Tribunalului Alba, supusă apelului la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru care s-a înfiinţat completul format din 3 judecători.

S-a mai arătat că prin Hotărârea nr. 66/1.11.2018 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, prin art. 2 a fost aprobată modificarea art. 2 lit. a) din Hotărârea nr. 49/2018 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, în sensul menţinerii completelor C1-C7 Apel, fără a se stabili obiectul acestora de la data de 01.11.2018 şi fără a se desfiinţa completele de 3 judecători, cărora deja prin efectul legii le fusese stabilită competenţa de judecată a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2017, în situaţia formulării apelului.

S-a susţinut că, neexistând o decizie de desfiinţare determinată în timp a completelor de 3 judecători înfiinţate prin Hotărârea nr. 49/19.07.2018 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi nicio stabilire a obiectului completelor de apel, altul decât cel de a soluţiona dosarele aflate pe rolul acestora la data de 19.07.2018, singurele complete reglementate pentru judecarea cauzei înregistrată sub nr. x/2017 la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 sunt cele formate din 3 judecători.

S-a mai menţionat că asigurarea dreptului la un proces echitabil implică şi menţinerea cadrului procesual care să permită inculpaţilor, condamnaţi la o pedeapsă privativă de libertate, valorificarea deplină a drepturilor procesuale şi s-a susţinut că legea de abilitare a O.U.G. nr. 92/2018 nu a fost aprobată, iar consecinţele asupra vieţii inculpaţilor, în situaţia în care ulterior soluţionării prezentei contestaţii în anulare O.U.G. nr. 92/2018 nu va fi aprobată sau normele criticate declarate neconstituţionale, vor fi ireversibile.

S-a arătat că se impune admiterea contestaţiei pentru a se asigura toate garanţiile în ceea ce priveşte respectarea dreptului la apărare şi punerea în libertate a inculpaţilor.

În vederea soluţionării contestaţiei în anulare au fost ataşate Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Alba şi Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia, împreună cu dosarele anexate.

La termenul de judecată din 21.06.2019 Curtea de Apel Alba Iulia a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de condamnaţi împotriva Deciziei penale nr. 129 din 14.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2017 şi s-a fixat termen pentru judecarea contestaţiei în anulare în aceeaşi zi, toate părţile fiind legal citate.

La termenul menţionat anterior condamnaţii, prin apărător, au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. VI din O.U.G. nr. 92/2018. În motivarea cererii s-a arătat că textul de lege menţionat încalcă prevederile art. 16 al 1 şi 21 alin. (1), (2) şi 3 din Constituţie.

S-a arătat că prin art. I, pct. 30 din Legea nr. 207/2018, în vigoare de la data de 23 iulie 2018, art. 54 din Legea 304/2004 s-a modificat. În speţă, alin. (2) din art. 54 prevede că "Apelurile şi recursurile se judecă în complet format de 3 judecători (...)".

S-a mai susţinut că această modalitate de judecare a apelurilor se aplică tuturor cauzelor date în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea 207/2018, coroborat cu art. 13 din C. proc. pen., respectiv din data de 23 iulie 2018 tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare.

S-a menţionat că la data de 16 octombrie 2018 a fost emisă O.U.G. nr. 92/2018, care îngrădeşte drepturile părţilor care au beneficiat de prevederile art. 54 din Legea nr. 304/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018 de la data de 23 iulie 2018, ajungându-se la situaţia inechitabilă în care cauzele aflate pe rolul organelor judiciare în intervalul 23 iulie 2018 - 16 octombrie 2018 să beneficieze de judecarea apelurilor şi recursurilor în complete formate de 3 judecători, iar cauzele aflate pe rolul organelor judiciare în intervalul 16 octombrie 2018 -31 decembrie 2019 să nu beneficieze de judecarea apelurilor şi recursurilor în complete formate de 3 judecători.

S-a susţinut că raţiunea pentru care legiuitorul a asigurat judecarea apelurilor şi recursurilor în complete formate din 3 judecători, prin adoptarea unei legi, a fost aceea de a asigura justiţiabililor respectarea tuturor garanţiilor dreptului la un proces echitabil printr-o abordare mai profundă a cauzelor deduse judecăţii unor complete de judecată în care analiza cauzei să fie asigurată de un număr mai mare şi impar de judecători, care prin efort conjugat să consolideze respectarea tuturor principiilor procesului penal, prin aprofundarea analizei anterioare pronunţării unei hotărâri definitive în cauzele penale, având în vedere că aflarea adevărului şi dreptul la libertate şi siguranţă sunt drepturi primordiale de care niciun cetăţean nu poate fi prejudiciat fără o justificare legală şi o temeinică analiză judiciară.

S-a arătat că cetăţenii care beneficiază de prevederile Legii nr. 304/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018, în intervalul 23 iulie 2018- 16 octombrie 2018 sunt trataţi inegal faţă de cetăţenii care beneficiază de prevederile aceleiaşi legi, modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, în intervalul 16 octombrie 2018-31 decembrie 2019, reglementarea analizată creând, pe de o parte privilegii pentru cetăţenii care beneficiază de prevederile Legii nr. 304/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 207/2018, în intervalul 23 iulie 2018 - 16 octombrie 2018 şi discriminări, pe de altă parte, pentru cetăţenii cărora li se aplică aceeaşi lege în intervalul 16 octombrie 2018 - 31 decembrie 2019.

S-a menţionat că potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţia României "Cetăţenii sunt egali în faţa legii (...) fără privilegii şi discriminări", apreciindu-se că art. VI din O.U.G. nr. 92/2018 nu respectă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, asigurând un tratament inegal şi inechitabil diferitelor categorii de cetăţeni, care beneficiază de prevederile aceleiaşi legi, menite să le asigure o judecată corectă tuturor, fără privilegii sau discriminări, care să poată afecta legalitatea procesului penal şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor care sunt implicaţi în cauzele aflate pe rolul organelor judiciare, la intervale de timp diferite sub auspiciile aceleiaşi legi.

S-a susţinut că din perspectiva neconstituţionalităţii prevederilor art. VI din O.U.G. nr. 92/2018 raportat la art. 21 din Constituţia României, dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi de un complet de apel format din 3 judecători este îngrădit, afectându-le implicit dreptul la un proces echitabil, având în vedere că în speţă părţile s-au lovit reciproc, au existat leziuni corporale certificate atât în dauna inculpaţilor cauzate de persoanele vătămate, cât şi leziuni corporale certificate cauzate de către inculpaţi persoanelor vătămate, iar un complet de 3 judecători, în mod incontestabil, teoretic ar fi gândit diferit decât completul de 2 judecători.

S-a mai arătat că, având în vedere necesitatea asigurării principiului securităţii raporturilor juridice, se impune a fi analizată şi perspectiva potrivit căreia legea de abilitare a ordonanţei de urgenţă să fie respinsă, iar prejudiciul tehnic procesual cauzat de neconstituţionalitatea vădită a prevederilor din art. VI din O.U.G. nr. 92/2018 să nu mai poată fi remediat niciodată, cu consecinţe negative totale asupra vieţii şi familiilor inculpaţilor, care ar fi putut beneficia de o altă încadrare juridică a faptei şi o individualizare a pedepsei care să nu oblige la privarea de libertate, dar să asigure rolul de conştientizare a greşelii săvârşite cu posibilitatea firească a abţinerii pe viitor, în situaţii similare, chiar în contextul provocării, de la acte de violenţă asupra semenilor săi.

S-a susţinut că din perspectiva respectării art. 108 din Constituţie, art. VI din O.U.G. nr. 92/2018 nu îndeplineşte rolul de asigurare a executării legilor, ci modifică discreţionar şi inechitabil o lege adoptată de Parlamentul României, generând un tratament legal inegal şi inechitabil beneficiarilor aceleiaşi legi, în condiţiile în care aşa cum rezultă şi din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 49/19.07.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, corecta aplicare a Legii nr. 207/2018 a fost asigurată, neexistând dificultăţi de natură să îngreuneze activitatea sistemului judiciar din România, în ansamblu, ci doar o inconsecvenţă de legiferare nepermisă şi prejudiciabilă pentru cetăţenii care ar trebui să beneficieze de un serviciu public coerent şi eficient.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VI din O.U.G. nr. 92/2018 invocată de condamnaţii contestatori A., B. şi C., Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".

Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma în vigoare până la 22.07.2018:

"Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel".

Conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 207/2018 (art. I pct. 30), în forma în vigoare începând cu 23.07.2018:

"Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel".

Potrivit art. IV din Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:

"Dispoziţiile prezentei legi privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători se aplică cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a prezentei legi".

La data de 16.10.2018 s-a publicat în Monitorul Oficial O.U.G. nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

În art. VI al acestei ordonanţe se prevăd următoarele:

"Art. VI - (1) Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.

(2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu 1 ianuarie 2020. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, se judecă în complet format din 2 judecători".

Curtea de Apel Alba Iulia, având în vedere că primul alineat al art. VI din O.U.G. nr. 92/2018 nu priveşte cauzele penale, în raport de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a constatat că excepţia invocată este inadmisibilă.

Cât priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a celui de-al doilea alineat al art. VI din O.U.G. nr. 92/2018, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

În baza prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 207/2018, în forma în vigoare începând cu 23.07.2018, în materie penală apelurile se judecă în complet format din 3 judecători, dar această dispoziţie legală se aplică doar cauzelor înregistrate pe rolul instanţelor după data intrării în vigoare a legii menţionate. Prin urmare, doar în situaţia cauzelor înregistrate pe rolul primei instanţe începând cu data de 23.07.2018 apelurile declarate împotriva sentinţelor pronunţate în prima instanţă se judecă în complet format din 3 judecători.

Prin art. VI alin. (2) al O.U.G. nr. 92/2018 s-a amânat aplicarea acestei dispoziţii privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători doar la cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu 1 ianuarie 2020 şi s-a prevăzut că apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, se judecă în complet format din 2 judecători. Prin urmare, în lumina acestor prevederi legale, s-a constatat că este irelevantă data înregistrării cauzelor în apel, data înregistrării pe rolul primei instanţe a cauzei fiind cea prin raportare la care se determină numărul de judecători care compun completul de judecată din apel.

Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2018 a cărui neconstituţionalitate a fost invocată, nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 22.06.2017, deci anterior datei de 23.07.2018, motiv pentru care, în baza art. IV din Legea nr. 207/2018, menţionat mai sus, apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate în această cauză se judecă în complet format din doi judecători şi nu din trei. Prin urmare, faptul că prin art. VI al O.U.G. nr. 92/2018 s-a amânat aplicarea dispoziţiei privind judecarea cauzelor în apel în complet format din 3 judecători doar la cauzele înregistrate pe rolul primei instanţe începând cu data de 1.01.2020 nu are relevanţă, această dispoziţie neaducând nicio modificare art. IV din Legea nr. 207/2018 (dispoziţie tranzitorie), ci doar art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În concret, în baza art. IV din Legea nr. 207/2018 se judecă în complet de 3 judecători doar apelurile declarate împotriva cauzelor înregistrate pe rolul primei instanţe începând cu data de 23.07.2018, iar în baza art. VI alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2018 s-a stabilit că această dispoziţie se aplică doar cauzelor înregistrate pe rolul primei instanţe anterior intrării în vigoare a ordonanţei (deci între 23.07.2018 şi 15.10.2018) şi respectiv după data de 01.01.2020, fiind excluse doar cauzele înregistrate pe rolul primei instanţe între 16.10.2018-31.12.2019. Prin urmare, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că perioadele vizate de art. VI din O.U.G. nr. 92/2018 (23.07.2018 - 15.10.2018, 16.10.2018-31.12.2018 şi respectiv 1.01.2010 şi ulterior) nu au nicio legătură cu data înregistrării pe rolul primei instanţe a cauzei în care s-a pronunţat decizia a cărei desfiinţare se cere pe calea contestaţiei în anulare.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Alba Iulia, constatând că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În continuare, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că este neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de condamnaţii-contestatori A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 446/12.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Iulia în Dosarul nr. x/2017, pentru următoarele considerente:

Conform art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

Fără a mai relua expunerea de mai sus a textelor legale referitoare la numărul de judecători care compun completele de judecată care soluţionează apelurile în cauzele penale şi analiza acestor texte, Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că, raportat la data înregistrării pe rolul primei instanţe (Tribunalul Alba) a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 - 22.06.2017, dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018, completul de judecată în apel trebuia să fie compus din 2 judecători, compunere ce nu a suferit nicio modificare în baza Legii nr. 207/2018 sau în baza O.U.G. nr. 92/2018.

Verificând Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa a constatat că pe întreg parcursul judecăţii în apel completul de judecată căruia i-a fost repartizat dosarul, - C3 apel -, a fost format din doi judecători, aceiaşi judecători pronunţând şi decizia a cărei desfiinţare se cere pe calea contestaţiei în anulare (nr. 446/12.06.2019).

Având în vedere motivarea contestaţiei în anulare, instanţa a mai arătat că prin Hotărârea nr. 49 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia (ataşată din oficiu la filele x) s-a aprobat înfiinţarea a 5 complete formate din 3 judecători (C1A - C5A), pentru soluţionarea în apel a cauzelor înregistrate începând cu data intrării în vigoare a legii de modificare a Legii nr. 304/2004 (Legea nr. 207/2018) şi s-a dispus desfiinţarea celor 7 complete de apel după soluţionarea cauzelor aflate pe rolul acestora (C1 apel - C7 apel), iar prin Hotărârea nr. 66 din 01.11.2018 a aceluiaşi colegiu (ataşată din oficiu la fila x) s-au menţinut cele 7 complete (C1 apel - C7 apel) formate din 2 judecători.

Constatând că instanţa de apel a fost compusă potrivit legii, Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de condamnaţii-contestatori A., B. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 446/12.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Iulia în Dosarul nr. x/2017, constatând totodată că cererea de suspendare a executării hotărârii a rămas fără obiect.

Împotriva Deciziei penale nr. 482 din data de 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, au declarat apel C., A. şi B.

La termenul din data de 08 octombrie 2019, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că apelul declarat în cauză a fost formulat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată o contestaţie în anulare, de către instanţa de apel.

Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu apelul formulat de contestatorii C., A. şi B. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 482 din data de 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Prevederile art. 432 din C. proc. pen. reglementează în alin. (4) căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei în anulare, stabilind că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Conform prevederilor menţionate anterior, în situaţia în care hotărârea atacată a rămas definitivă prin neapelare [pentru cazurile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. b), i) din C. proc. pen.] şi contestaţia în anulare este formulată împotriva sentinţei aparţinând primei instanţe, aceasta este susceptibilă de a fi atacată cu apel. În situaţia în care contestaţia în anulare este formulată împotriva hotărârii rămasă definitivă în faţa instanţei de apel, aceasta este soluţionată printr-o decizie pronunţată tot de instanţa de apel, care este definitivă.

Având în vedere că, în cauză, contestaţia în anulare a fost formulată împotriva hotărârii rămasă definitivă în faţa instanţei de apel, în mod corect aceasta a fost soluţionată printr-o decizie pronunţată tot de instanţa de apel, care este definitivă.

Drept urmare, în privinţa Deciziei penale nr. 482 din data de 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării căii ordinare de atac a apelului.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., urmează să respingă, ca inadmisibile, apelurile formulate de apelanţii C., A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 482 din data de 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligaţi apelanţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, apelurile formulate de apelanţii C., A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 482 din data de 24 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă apelanţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 octombrie 2019.

Procesat de GGC - GV