Revision request rejected as inadmissible; appeal dismissed for lack of new facts.

Asupra apelului de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 60/F din data de 3 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 459 raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire formulată de petentul condamnat A., cu privire la sentinţa penală nr. 238/F din data de 12 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul x/2014, ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, petentul condamnat A. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 238/F din data de 12 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul x/2014, rămasă definitivă prin Decizia nr. 332/A din data de 28 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, invocând incidenţa cazurilor de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. f) C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire petentul a invocat că prin sentinţa penală anterior menţionată a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, ca urmare a contopirii pedepselor de 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de şantaj prev. de art. 207 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 şi 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedepse care au fost contopite conform art. 38 - 39 C. pen.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., petentul a invocat că, referitor la infracţiunea de trafic de influenţă atât organul de urmărire penală, cât şi instanţa de fond au apreciat ca fiind fundamentală în susţinerea acuzaţiei declaraţia martorei B., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, care avea în instrumentare cauza privind pe C., iar ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a luat la cunoştinţă despre faptul că procurorul B. a fost suspendat din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată sub aspectul săvârşirii de participaţie improprie sub forma instigării la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. A mai invocat că, în perioada audierii sale în calitate de martor în faţa organelor judiciare, această persoană avea calitatea de suspect într-un dosar al DNA, astfel că aceste declaraţii nu puteau fi imparţiale în cauza ce îl priveşte.

Petentul a considerat că martora B. a avut în biroul său de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia tehnică de înregistrare, precum şi asupra sa cu ocazia întâlnirii cu D., la solicitarea DNA, în schimbul favorului de a nu fi suspendată din funcţie ca urmare a săvârşirii unei fapte penale.

Având în vedere că acuzarea şi hotărârea de condamnare s-au bazat exclusiv pe declaraţia acestei martore, iar în rechizitoriu s-a precizat că martora se afla în relaţii de conflict cu A., fapt confirmat şi de martorii audiaţi în cauză, petentul condamnat a apreciat că martora nu putea fi imparţială cu ocazia audierii, fapte ce reiese şi din poziţia oscilantă din cursul procesului penal, aceasta având declaraţii contradictorii.

S-a mai precizat că deşi petentul condamnat a contestat în faţa instanţei care l-a judecat credibilitatea acestei martore, totuşi a fost condamnat fără a i se răspunde argumentelor invocate de acesta cu privire la faptul că declaraţiile martorei sunt subiective şi contrazise de martorii D., E. şi F. şi de înregistrările ambientale.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., petentul a susţinut că acesta este întrunit prin prisma Deciziilor nr. 802 din 5 decembrie 2017 şi respectiv nr. 91 din 28 februarie 2018 ale Curţii Constituţionale, în care s-a statuat că Serviciul Român de Informaţii nu are voie să opereze în niciun dosar al DNA, întrucât corupţia nu poate fi inclusă în categoria ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, iar informaţiile obţinute de SRI nu pot fi considerate ca mijloace de probă. Întrucât în cauza în care a fost condamnat au fost emise mandate de supraveghere în temeiul art. 3 lit. f) şi g) din Legea nr. 51/1991 probele administrate în cauză sunt nelegale, petentul solicitând a se constata acest aspect.

S-a reţinut că la termenul de judecată din data de 20 februarie 2019, petentul a precizat că înţelege să îşi modifice temeiul juridic al cererii de revizuire în sensul menţinerii numai a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., drept unic caz de revizuire invocat în susţinerea cererii.

Cu ocazia dezbaterilor, petentul a invocat în susţinerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., un nou motiv de revizuire, respectiv faptul că la data pronunţării hotărârii de condamnare, toate cele trei fapte pentru care acesta a fost condamnat, au avut la bază interceptări nelegale, care s-au realizat în baza unui protocol din data de 4 februarie 2009, în legătură cu care Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 26/2019, a stabilit că prin protocolul respectiv, S.R.I. a fost învestit cu atribuţii de a executa operaţiuni tehnice audio/video şi de a efectua activităţi de supraveghere operativă şi investigaţii informative, stabilind norme juridice diferite faţă de cele cuprinse în C. pen. sau C. proc. pen.

Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii în principiu, conform art. 459 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că petentul condamnat a invocat drept motive de revizuire dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv incidenţa în cauză a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 802 din data de 5 decembrie 2017, nr. 91 din data de 28 februarie 2018 şi nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019 şi respectiv împrejurarea că martora B., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost trimisă în judecată ulterior de către Direcţia Naţională Anticorupţie, iar declaraţiile date de către această persoană au fost influenţate de calitatea de suspect pe care o avea la acel moment în faţa aceluiaşi organ de urmărire penală care a întocmit rechizitoriul în cazul petentului.

În ceea ce priveşte primul motiv de revizuire invocat, respectiv incidenţa în cauză a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 802 din data de 5 decembrie 2017, nr. 91 din data de 28 februarie 2018 şi nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019, Curtea de Apel a apreciat că acesta este nefondat.

Sub un prim aspect, s-a menţionat că respectivele Decizii ale Curţii Constituţionale nu pot fi aplicate unor procese penale soluţionate în mod definitiv, ele putând produce efecte doar pentru viitor.

De altfel, în considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019 instanţa de control constituţional a apreciat că "în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea unei decizii a Curţii Constituţionale, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea a reţinut că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. Cu acelaşi prilej, Curtea, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătoreşti care reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat cauza, a reţinut că opţiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să se realizeze în limite constituţionale (a se vedea Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 27 şi 30)."

Prin urmare, s-a apreciat că dispoziţiile cuprinse în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 802 din data de 5 decembrie 2017, nr. 91 din data de 28 februarie 2018 şi nr. 26 din data de 16 ianuarie 2019 nu pot fi aplicate unor fapte judecate definitiv de instanţele de judecată, neputând fi considerate fapte şi împrejurări ce au fost descoperite ulterior pronunţării sentinţei, de natură a dovedi netemeinicia sentinţei penale, o soluţie contrară aducând atingere puterii de lucru judecat de care se bucură sentinţa penală a cărei revizuire se solicită în prezenta cerere.

Sub un al doilea aspect, prima instanţă a apreciat că dispoziţiile cuprinse în aceste decizii ale Curţii Constituţionale ar putea fi invocate doar în temeiul cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv doar dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, a intervenit o decizie a Curţii Constituţionale, ca urmare a unei excepţii invocate în acea cauză, care a declarat neconstituţională o prevedere legală pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre.

Or, în prezenta cauză, pe de o parte petentul condamnat a arătat că nu înţelege să mai susţină cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi susţinut acest caz de revizuire, totuşi se observă că petentul condamnat nu a invocat în cauza în care a fost condamnat vreo excepţie de neconstituţionalitate cu privire la vreuna din prevederile care au format obiectul analizei de neconstituţionalitate al deciziilor anterior menţionate.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, respectiv faptul că ulterior condamnării sale definitive, martora B., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, a fost trimisă în judecată ulterior de către Direcţia Naţională Anticorupţie, iar declaraţiile date de către această persoană au fost influenţate de calitatea de suspect pe care o avea la acel moment în faţa aceluiaşi organ de urmărire penală care a întocmit rechizitoriul în cazul petentului, instanţa l-a apreciat de asemenea ca nefondat.

Curtea de Apel Bucureşti a menţionat că prin fapte sau împrejurări noi ca şi motiv de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie înţeleasă orice întâmplare, situaţie, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Instanţa a reţinut că acest al doilea motiv invocat de revizuent este în realitate o solicitare de readministrare şi reapreciere a probelor care au stat la baza condamnării sale. Or, asupra vinovăţiei condamnatului au statuat deja în mod definitiv instanţele de judecată, iar condamnatul nu poate reveni ulterior cu o solicitare de reapreciere a probelor, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, o asemenea soluţie putând aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârea în cauză.

Prima instanţă a mai arătat că formularea într-o cerere de revizuire a unei solicitări privind readministrarea şi reaprecierea probelor cu efect al împrejurării că un martor a fost trimis în judecată ulterior condamnării definitive a petentului, pentru săvârşirea unei infracţiuni care nu are legătură cu fapta dedusă judecăţii în care a fost audiată în calitate de martor respectiva persoană, nu poate fi considerată drept o faptă sau o împrejurare nouă, descoperită după soluţionarea cauzei.

S-a menţionat că declaraţiile martorei B., inclusiv prin prisma relaţiei conflictuale avută de această martoră cu petentul condamnat A., au fost evaluate corespunzător de către instanţele judecătoreşti, care în final au pronunţat condamnarea petentului. Împrejurarea că aceeaşi martoră a fost ulterior trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu, iar rechizitoriul a fost întocmit de aceeaşi unitate de parchet care a emis şi rechizitoriul prin care petentul condamnat a fost trimis în judecată nu poate conduce automat la admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru că aspectele invocate nu sunt de natură să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

S-a arătat că textul art. 453 lit. a) C. proc. pen. nu permite o reapreciere a probelor care au stat la baza hotărârii de condamnare.

Nu în ultimul rând, instanţa a apreciat că declaraţiile martorei B. ar putea fi reanalizate în contextul probator care au stat la baza condamnării iniţiale a petentului doar în situaţia cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv dacă s-ar fi dovedit că martora anterior menţionată a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată. Or, chiar dacă această martoră a fost trimisă ulterior în judecată, infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată nu au legătură cu faptele pentru care a fost condamnat petentul A., iar la acest moment nu s-a constatat că această martoră a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi se poate formula numai pentru cauzele prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În concluzie, s-a apreciat că revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este inadmisibilă, dispunându-se respingerea acesteia ca atare.

Împotriva acestei soluţii, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 15 mai 2019, când s-a acordat prim termen de judecată la data de 28 iunie 2019, ocazie cu care pricina a fost amânată faţă de cererea de amânare formulată de apelant, precum şi pentru a se ataşa dosarul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, pentru termenul din data de 4 octombrie 2019.

Astfel, cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 4 octombrie 2019, apelantul revizuent A. a solicitat admiterea apelului de faţă, desfiinţarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii în principiu a cererii de revizuire, pentru motivele expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii, precum şi în scris prin motivele de apel şi concluziile scrise depuse la dosar.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Înalta Curte constată că revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 238/F din data de 12 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, solicitând, în esenţă, să se constate incidenţa cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât au apărut elemente noi care nu au fost cunoscute de instanţă cu ocazia judecării fondului.

Astfel, s-a arătat că, ulterior condamnării sale prin hotărârea anterior menţionată, i s-a comunicat printr-o adresă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, faptul că mandatele de supraveghere în cauză au fost puse în executare de Serviciul Român de Informaţii, aspect ce contravine art. 912 vechiul C. proc. pen., care prevedea faptul că acestea pot fi puse în executare de procuror ori de organele de urmărire penală.

Tot prin prisma cazului de revizuire invocat, s-a arătat că martora B. era cercetată de DNA în aceeaşi perioadă în care a fost folosită ca martor în dosarul în care era anchetat revizuentul, când aceasta avea asupra ei tehnică de supraveghere, astfel că, în opina revizuentului, declaraţia martorei B., ce stă la baza hotărârii instanţei de fond de condamnare, ar fi putut fi înlăturată ca subiectivă dacă judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de fond ar fi cunoscut aceste aspecte.

În speţă, revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care priveşte situaţia când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Conform art. 453 alin. (4) din C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Aşadar, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanţă la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin urmare, potrivit temeiului de drept invocat de condamnatul revizuent A., trebuie să fie noi faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unei erori judiciare şi de a conduce la o altă soluţionare a cauzei.

Or, astfel cum se poate concluziona în cauză, aspectele invocate de revizuentul A. printr-un prim motiv al cererii sale de revizuire, se referă la soluţia adoptată de Curtea Constituţională cu privire la activităţile efectuate de Serviciul Român de Informaţii, care însă nu constituie o împrejurare de fapt descoperită după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, ci reprezintă o consecinţă a deciziei pronunţate de instanţa de contencios constituţional.

De altfel, invocarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale menţionate de revizuent cu referire la nelegalitatea punerii în executare a mandatelor de supraveghere, s-ar fi circumscris cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., numai dacă excepţia ar fi fost invocată în cauză, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, decizia Curţii Constituţionale ar fi declarat neconstituţională o prevedere legală pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, motivul invocat de revizuent sub acest aspect nu constituie fapte sau împrejurările noi care să se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de revizuire invocat de revizuentul A. ce vizează declaraţia martorei B., Înalta Curte constată că aspectele menţionate de revizuent în sensul că această martoră nu ar fi fost imparţială în declaraţia dată în cauza sa de condamnare, că aceasta era cercetată în aceeaşi perioadă în care petentul era anchetat ori că ulterior a fost trimisă în judecată, nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ca fiind fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanţa de judecată la momentul pronunţării hotărârii în cauză.

Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, iar acestea nu au putut fi cunoscute de instanţă indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuiri are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât, noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii. Cu alte cuvinte, faptele şi împrejurările noi ar fi putut influenţa soluţia procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.

Or, aşa cum s-a arătat, motivul invocat de revizuent în sensul că martora B. nu ar fi fost imparţială în declaraţia dată în cauză nu constituie o împrejurare nouă de fapt necunoscută de instanţă la momentul judecării cauzei, iar pe de altă parte, aprecierea cu privire la credibilitatea martorei, respectiv fiabilitatea acestei probe în cadrul procesului s-a realizat de către instanţa de judecată la momentul soluţionării cauzei, iar faptul că martora menţionată ar fi fost cercetată într-un alt dosar nu are relevanţă în speţă, în condiţiile în care, într-o cauză penală, probele nu au valoare dinainte prestabilită, ci sunt coroborate de către instanţe în raport cu celelalte probe administrate în dosar.

Regula fundamentală în materie de probe este cea a deplinei libertăţi de apreciere a acestora şi, în plus, nicio probă nu are o valoare prestabilită, urmând a fi apreciată în corelaţie cu celelalte probe administrate într-o cauză.

În ciclurile procesuale parcurse în speţă, instanţele de judecată au avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză şi care a stat la baza soluţiei adoptate.

Aşadar, analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În consecinţă, aprecierea asupra fiabilităţii probei constând în declaraţia dată de martora B., invocată de revizuent pe calea prezentei revizuiri, respectiv aptitudinea acestei probei de a fi credibilă, nu poate fi cenzurată pe cale unei revizuiri.

În plus, aceste aspecte nu au aptitudinea de a stabili o situaţie de fapt care să dovedească eroarea de judecată, în accepţiunea cazului de revizuire invocat în cauză, ci ar tinde, pe calea revizuirii, la o interpretare şi reapreciere a probelor dosarului.

În fine, în condiţiile în care motivele menţionate de revizuentul A. nu fac dovada existenţei unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiaşi articol, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva Sentinţei penale nr. 60/F din data de 3 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Faţă de soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva Sentinţei penale nr. 60/F din data de 3 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM