Finality of inadmissibility ruling on annulment challenge: no appeal against dismissal of contestație în anulare

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 655/A din data de 14 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 431 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 533/A/05.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, fiind obligat contestatorul la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, s-a reţinut că prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 02.04.2019, sub nr. x/2019, persoana condamnată A. a formulat critici cu privire la Decizia penală nr. 533/A/05.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, arătând că atât la Tribunalul Călăraşi, cât şi la Curtea de Apel Bucureşti a fost amendat de două ori şi a fost dat afară din sala de şedinţă, respectiv că în mod greşit i-au fost respinse toate cererile formulate. A mai solicitat să fie condamnată B., care a avut doar calitatea de martor şi să se majoreze pedeapsa aplicată inculpatului C., care a primit cea mai blândă pedeapsă. S-a mai arătat de către contestator că se impune reexaminarea sa medico-legală, ambulatoriu, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni şi supus controlului INML Mina Minovici Bucureşti, întrucât de la data din 30.05.2016 - când a fost operat - are probleme grave de sănătate.

Contestaţia în anulare formulată nu a fost motivată în drept.

Analizând contestaţia în anulare formulată, prin prisma condiţiilor de admisibilitate impuse de art. 426-428 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 107 din data de 24.10.2017, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, în baza art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., art. 375 alin. (1) C. proc. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. - zis D.- la o pedeapsă principală de 3 ani şi 6 luni închisoare.

A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă "Doctor Pompei Samarian" Călăraşi şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 331,82 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată A.

A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.660,52 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată A., plus dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, către această parte civilă.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă A. şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă A. privind obligarea inculpatului la plata pensiei de întreţinere către minori, cum şi a despăgubirilor materiale, în cuantum de 30.000 euro, ca nedovedite.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă A., iar prin Decizia penală nr. 533/A din 05.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul - parte civilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 107/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Penală, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată, doar sub aspectul daunelor morale, şi rejudecând, a fost majorat cuantumul daunelor morale acordate părţii civile la 20.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Prima instanţă a reţinut că prezenta contestaţie în anulare vizează anularea Deciziei penale nr. 533/A din 05.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, solicitându-se majorarea pedepsei aplicate inculpatului C., condamnarea martorei B. şi majorarea daunelor morale acordate contestatorului, nefiind indicat vreunul dintre cazurile de contestaţie în anulare reglementate de art. 426 C. proc. pen.

S-a menţionat că potrivit prevederilor art. 426 C. proc. pen. se poate formula contestaţie în anulare:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Aşadar, contestaţia în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, având ca scop repararea unor erori de procedură, nu de judecată, în corelaţie cu principiul securităţii juridice, care implică în mod necesar respectarea autorităţii de lucru judecat, aşa încât nicio parte să nu poată solicita, în concret, prin exercitarea unei căi extraordinare de atac, o nouă rejudecare a cauzei decât dacă acest lucru devine necesar ca urmare a unor circumstanţe având un caracter determinant.

O excepţie de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe analizate în concret şi care ar impune în mod obligatoriu reexaminarea cauzei, căile extraordinare de atac având în esenţă ca finalitate îndreptarea erorilor judiciare, iar nu simpla exprimare a unui punct de vedere cu privire la fondul cauzei, asupra aceloraşi chestiuni ce au făcut deja obiectul judecăţii, doar ca urmare a incidenţei pur formale a unei cauze specifice.

Din dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că este admisibilă în principiu calea de atac a contestaţiei în anulare numai dacă este făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 426, precum şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Având în vedere împrejurările de fapt invocate de către contestator, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că acesta nu a indicat niciunul dintre cazurile reglementate de art. 426 C. proc. pen., ci prin criticile formulate urmăreşte, practic, reanalizarea unor aspecte ce au făcut deja obiectul analizei instanţei de apel: reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului C., schimbarea calităţii procesuale a unuia dintre subiecţii procesuali participanţi la soluţionarea cauzei penale şi, respectiv, majorarea daunelor morale acordate contestatorului.

Astfel, s-a apreciat că toate împrejurările invocate de către contestator depăşesc cadrul procesual de faţă, fiind aspecte ce nu pot fi valorificate prin promovarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare.

Aşadar, s-a constatat că nu se invocă în mod real existenţa unui caz de contestaţie în anulare prevăzut de lege. În acest context, s-a reţinut că procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege şi având în vedere că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată strict în condiţiile şi pentru motivele prevăzute de lege, instanţa, în baza art. 431 C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de acesta.

Împotriva acestei soluţii, contestatorul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 09.08.2019, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 27.09.2019, când reprezentantul parchetului a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, concluziile părţilor fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei puse în discuţie vizând admisibilitatea căii de atac de faţă, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie Decizia penală nr. 655/A din data de 14 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 533/A/05.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Aşadar, prin decizia penală apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate de contestatorul parte civilă A., respingând în principiu cererea acestuia, în procedura admisibilităţii în principiu prevăzută de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.

În cadrul acestor dispoziţii cu caracter special care reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În acelaşi sens este şi doctrina pronunţată în materie, atât după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, care a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.

Mai mult, sub aceste aspecte, relevante sunt cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10/04/2015.

Se constată, aşadar, că apelantului contestator A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulate formulată de acesta, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare. Astfel, prin promovarea acesteia, contestatorul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de contestatorul A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 655/A din data de 14 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca inadmisibil.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 655/A din data de 14 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.

Procesat de GGC - GV