Scope of cassation review: Prohibition on re-evaluating factual findings and evidentiary weight in challenge to incitement convictions and recidivism sentencing

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 476 din data de 28 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Argeş, în temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) cu aplic. art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc într-un loc de detenţie.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool într-un penitenciar.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse principale şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu prevăzut de lege de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită în cauză, respectiv 3 luni, urmând că inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni la care s-a adăugat, în temeiul art. 43 alin. (2) teza a 2-a C. pen., restul rămas neexecutat la data de 19.02.2017, de 1024 de zile, din pedeapsa de 3 ani şi 9 luni aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1717/22.09.2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. x/2017

În temeiul art. 60 C. pen., pedeapsa de 3 ani şi 3 luni şi 1024 de zile s-a dispus a se executa în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.

S-a dedus din pedeapsa principală durata detenţiei inculpatului A., din data de 19.02.2017 la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/17.10.2017 emis în baza Sentinţei penale nr. 1717/22.09.2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. x/2017 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, în conformitate cu dispoziţiile prezentei sentinţe.

În temeiul art. 2 alin. (1) cu aplic. art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc într-un loc de detenţie.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 60 C. pen., pedeapsa de 2 ani s-a dispus a se executa în regim de detenţie.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul B.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. şi de la inculpatul B. şi introducerea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a următoarelor bunuri: telefon mobil x, cartela x seria x, ambalate într-un plic de hârtie de culoare alba, sigilat prin ştampilare cu ştampila D.I.I.C.O.T. S.T. Piteşti, trei telefoane mobile (x, y şi z), o cartela Sim, ambalate într-un plic de hârtie de culoare galbena sigilat cu sigiliul x.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.700 de RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 19.02.2017, inculpatul A., persoană privată de libertate în cadrul Penitenciarului Mioveni, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a determinat pe C. să achiziţioneze cantitatea de circa 40 grame de cannabis de la inculpatul B., iar la data de 20/21.02.2017, l-a determinat pe C. să introducă în Penitenciarul Mioveni, prin intermediul unei drone D., cantitatea de cca. 30 de grame de cannabis, trei telefoane mobile, mai multe rezistenţe, un încărcător de telefon mobil, acumulatori şi un superglue, drogurile şi obiectele menţionate fiind destinate inculpatului A.

S-a reţinut că la data de 19.02.2017, inculpatul B. a deţinut şi a vândut fără drept lui C. cantitatea de cca. 40 de grame de cannabis pentru suma de 800 RON, cunoscând că drogul era destinat inculpatului A., persoană aflată în detenţie la acel moment.

Instanţa de fond a constatat că starea de fapt a fost corect reţinută prin actul de sesizare, aspect care rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, necontestate de inculpaţi, dar şi din atitudinea procesuală a acestora, care au recunoscut săvârşirea faptelor reproşate prin actul de sesizare a instanţei.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpaţii B. şi A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:

Într-o primă critică, parchetul a susţinut nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului A., greşit calculată de prima instanţă întrucât nu a avut în vedere dispoziţiile Sentinţei penale nr. 1717 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă la 17 octombrie 2017, prin care s-a procedat la contopirea pedepselor aplicate inculpatului, în urma căreia a rezultat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni. În acest context, s-a susţinut că instanţa de fond ar fi trebuit să efectueze corespondenţă între noile fapte, cea care este concurentă, concursul celor trei infracţiuni comise anterior şi abia după aceea ar fi trebuit să se aplice dispoziţiile de la recidivă şi implicit adiţionarea restului de 934 zile rămas din pedeapsa în a cărei executare inculpatul se află în prezent.

Într-o altă critică legată de netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului B., parchetul a avansat argumente în sensul agravării regimului sancţionator aplicat acestui inculpat, avându-se în vedere circumstanţele comiterii faptei şi perseverenţa infracţională a acestuia.

De asemenea, parchetul a solicitat confiscarea specială şi a celorlalte obiecte menţionate în rechizitoriu care urmau să fie transmise în penitenciar inculpatului A.

Inculpatul A. prin apărătorul său, a invocat egalitatea tratamentului juridic şi prin urmare, reducerea pedepsei la nivelul celei aplicate autorului B., fiind disproporţionat ca instigatorul să fie sancţionat mai aspru decât cel care a îndeplinit acte de autorat, comiţând efectiv fapta penală.

În acelaşi timp, inculpatul B., prin apărător, a susţinut că regimul sancţionator este prea sever, impunându-se reducerea şi mai mult a pedepsei la care s-a oprit instanţa de fond, având în vedere conduita sinceră a inculpatului şi faptul că a colaborat cu organele de anchetă, ajutând la identificarea altor persoane ce au avut legătură cu prezenta cauză.

Prin Decizia penală nr. 170/A din 25 februarie 2019 pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti, împotriva Sentinţei penale nr. 476 din data de 28 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală în Dosarul nr. x/2018.

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi rejudecând:

S-a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului B., aflat în stare de deţinere în altă cauză în Penitenciarul Mărgineni, de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc într-un loc de detenţie prevăzută de art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. următoarele bunuri folosite la săvârşirea infracţiunilor: şurubelniţa, fir de nailon cu o lungime de aproximativ 200 m, şosetă, rolă (evidenţiate în planşa fotografică nr. 12).

S-au respins apelurile declarate de inculpaţii B., şi A., împotriva Sentinţei penale nr. 476 din data de 28 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Penală în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura arestului preventiv aplicată inculpatului A., iar în baza art. 422 C. proc. pen. s-a dedus la zi perioada arestării preventive.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în legătură cu nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului A., că ulterior datei comiterii faptelor, respectiv 19.02.2017, Judecătoria Târgu Jiu prin Sentinţa penală nr. 1717/22.09.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 313/17.10.2017, a procedat la contopirea pedepselor aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente prin sentinţele penale nr. 2857/29.10.2015, nr. 2352/20.12.2016, nr. 4311 din 04.12.2012 şi nr. 4138 din 22.11.2012, toate ale Judecătoriei Piteşti, aplicând pedeapsa rezultantă cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 9 luni închisoare, în total 3 ani şi 9 luni închisoare.

Prin aceeaşi sentinţă, Judecătoria Târgu Jiu a efectuat aplicarea dispoziţiilor referitoare la recidivă prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 39 alin. (1) lit. a) din C. pen. anterior contopind pedeapsa rezultantă precizată mai sus cu pedeapsa aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2857/29.10.2015, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 9 luni închisoare prin privare de libertate.

Curtea a reţinut în acelaşi timp că, potrivit relaţiilor furnizate de Penitenciarul Mioveni - judeţul Argeş, prin adresa nr. x/26.10.2018, la data de 19.02.2017 când au fost comise faptele, inculpatul A. se afla în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare emis în baza Sentinţei penale nr. 2857 din 29.10.2015 executare care a început la data de 04.05.2016, iar din momentul încarcerării şi până în ziua comiterii infracţiunilor din prezenta cauză, au fost considerate că s-au executat suplimentar conform legii recursului compensatoriu nr. 169/2017 un număr de 54 zile, restul rămas neexecutat până la data de 19.02.2017 din această pedeapsă fiind de 934 zile. În această succesiune a condamnărilor, o diferenţă de 90 de zile între pedeapsa în a cărei executare se afla inculpatul în momentul comiterii faptelor şi pedeapsa aplicată acestuia ulterior prin Sentinţa penală nr. 1717/22.09.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, care ar fi trebuit adăugată restului de 934 zile, aşa cum în mod corect a procedat instanţa de fond, perspectivă faţă de care susţinerile parchetului în primul motiv de apel sunt neîntemeiate, având în vedere că noile fapte au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (1) C. pen.

În legătură cu netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului B., Curtea a apreciat că instanţa de fond a stabilit o pedeapsă indulgentă fără potenţial de a realiza funcţiile de constrângere şi reeducare şi în acelaşi timp, în dezacord cu dispoziţiile de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen.

S-a reţinut că ambii inculpaţi din prezenta cauză au comis faptele în regim agravant care a atras incidenţa art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 republicată, aflându-se şi unul şi celălalt în stare de recidivă, context ce reclamă incidenţa unor sancţiuni mai severe decât în mod obişnuit faţă de care recunoaşterea faptelor surprinse în momentul imediat comiterii lor rămâne fără eficienţa de a constitui o cauză de reducere a pedepselor.

Agravarea răspunderii penale pentru fapte comise în circumstanţe ce imprimă acestora un grad sporit de pericol social alături de perseverenţa infracţională concretizată în stări de recidivă ori concurs de infracţiuni este justificată de imperativul descurajării acţiunilor ilicite de acest tip şi al nevoii de constrângere sporită şi de reeducare faţă de persoanele cu potenţial criminogen ridicat, astfel încât aşa cum în mod corect a subliniat parchetul de această dată, instanţa de fond ar fi trebuit să aplice inculpatului B. un regim sancţionator mai sever decât cel stabilit în sentinţa criticată.

În ceea ce priveşte netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului A. care a avut contribuţie de complice şi ar fi trebuit, în opinia sa, să beneficieze de o pedeapsă mai uşoară, Curtea a subliniat că potrivit dispoziţiilor art. 49 din C. pen., participanţii la o infracţiune comisă cu intenţie sunt trataţi de lege în acelaşi cadru sancţionator, astfel că atât autorul cât şi instigatorul sau complicele unei infracţiuni sunt pasibili din punct de vedere legal de aceleaşi limite de pedeapsă.

Inculpatul A. a fost, aşa cum a recunoscut de altfel, iniţiatorul tuturor rezoluţiilor infracţionale determinându-l în cele din urmă şi pe inculpatul B. să comită fapte penale, acţiunea acestuia fiind hotărâtoare pentru întregul lanţ de contribuţii, ceea ce în niciun caz nu ar trebui să conducă la măsuri mai puţin severe în raport cu autorul infracţiunii.

În privinţa criticilor formulate de inculpatul B., Curtea a examinat aceste aspecte în cadrul apelului parchetului, considerând că nu este necesar să revină cu aceleaşi argumente.

În legătură cu aspectul privind confiscarea dronei, semnalat din oficiu de instanţă în cursul dezbaterilor în apel, Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 520/08 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2017 între altele, instanţa a dispus conform reglementării din art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. confiscarea specială a dronei D. de culoare albă sigilată cu sigiliul autocolant la 21.02.2017, folosită de inculpatul C. la comiterea faptei, astfel că nu se mai impune în această cauză măsura de confiscare.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând incidenţa în cauză a motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a arătat că, faţă de modalitatea în care s-au comis faptele, nu se pot reţine în sarcina sa infracţiunile de instigare la infracţiunea de trafic de droguri de risc într-un loc de detenţie şi cea de instigare la săvârşirea infracţiunii de introducere de bunuri interzise în penitenciar.

A susţinut că inculpatul B. nu este autorul introducerii de droguri şi obiecte interzise în penitenciar, iar dacă se constată ajutorul dat de inculpatul A. prin telefon în timp ce drona survola penitenciarul, se poate reţine în sarcina acestuia, cel mult complicitate la tentativa de introducere de droguri în penitenciar.

De asemenea, a susţinut nelegalitatea administrării probelor şi imposibilitatea consumării infracţiunii faţă de modul în care a fost concepută executarea, ceea ce atrage după sine inexistenţa faptelor.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpatului B.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 19 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - judecătorul de filtru a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv în şedinţa din 11 septembrie 2019, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind redate în detaliu în practicaua hotărârii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 434 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalităţii, respectiv al concordanţei cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărui dubiu că înţelesul expresiei "în condiţiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special de dispoziţiile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casaţie, şi ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casaţie.

În cauza de faţă, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 25 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, invocând ca motiv de nelegalitate greşita reţinere a vinovăţiei sale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la infracţiunea de trafic de droguri de risc într-un loc de detenţie şi infracţiunea de instigare la săvârşirea infracţiunii de introducere de bunuri interzise în penitenciar, faptele săvârşite nefiind prevăzute de legea penală.

În concret, inculpatul a susţinut că faţă de modalitatea în care s-au comis faptele, nu se pot reţine în sarcina sa infracţiunile de instigare la infracţiunea de trafic de droguri de risc într-un loc de detenţie şi cea de instigare la săvârşirea infracţiunii de introducere de bunuri interzise în penitenciar întrucât inculpatul B. nu este autorul introducerii de droguri şi obiecte interzise în penitenciar, iar dacă se constată ajutorul dat de inculpatul A. prin telefon în timp ce drona survola penitenciarul, se poate reţine în sarcina acestuia, cel mult complicitate la tentativa de introducere de droguri în penitenciar.

A mai susţinut nelegalitatea administrării probelor şi imposibilitatea consumării infracţiunii faţă de modul în care a fost concepută executarea, ceea ce atrage după sine inexistenţa faptelor, iar ca o consecinţă a încadrării juridice greşite a faptelor au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Apreciind că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. nu sunt prevăzute de legea penală a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivul şi criticile formulate nu se încadrează decât formal cazului de recurs în casaţie invocat.

Astfel, în baza materialului probator de la dosar, instanţa de apel a constatat că s-a făcut dovada că, la data de 19.02.2017, inculpatul A., persoană privată de libertate în cadrul Penitenciarului Mioveni, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, l-a determinat pe C. să achiziţioneze cantitatea de circa 40 grame de cannabis de la inculpatul B., iar la data de 20/21.02.2017, l-a determinat pe C. să introducă în Penitenciarul Mioveni, prin intermediul unei drone D., cantitatea de cca. 30 de grame de cannabis, trei telefoane mobile, mai multe rezistenţe, un încărcător de telefon mobil, acumulatori şi un superglue, drogurile şi obiectele menţionate fiind destinate inculpatului A.

La aceeaşi dată, inculpatul B. a deţinut şi a vândut fără drept lui C. cantitatea de cca. 40 de grame de cannabis pentru suma de 800 RON, cunoscând că drogul era destinat inculpatului A., persoană aflată în detenţie la acel moment.

S-a mai reţinut că inculpatul A. a fost, aşa cum a recunoscut de altfel, iniţiatorul tuturor rezoluţiilor infracţionale determinându-l în cele din urmă şi pe inculpatul B. să comită fapte penale, acţiunea acestuia fiind hotărâtoare pentru întregul lanţ de contribuţii, ceea ce în niciun caz nu ar trebui să conducă la măsuri mai puţin severe în raport cu autorul infracţiunii.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor A. şi B. au fost reţinute de instanţele anterioare pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile celor doi inculpaţi care au recunoscut infracţiunile reţinute în sarcina lor, declaraţia martorilor C. şi E., procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare tehnico ştiinţifică nr. x din 22 februarie 2017 al Laboratorului central de analiză şi profil al drogurilor din cadrul IGPR şi cu procesul-verbal de redare a înregistrărilor audio.

Or, aşa cum s-a precizat mai sus, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul în casaţie nu pune în dezbatere elemente de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat. Înalta Curte nu poate să procedeze la o reevaluare a materialului probator şi nu poate să stabilească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută prin hotărârea instanţei anterioare.

În speţă, prin critica formulată, cu privire la reţinerea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de trafic de droguri de risc într-un loc de detenţie şi infracţiunea de instigare la infracţiunea de introducere de bunuri interzise în penitenciar, în raport de situaţia de fapt reţinută, în realitate se solicită o reevaluare a probatoriului administrat şi o reanalizare a circumstanţelor comiterii faptelor, situaţie nepermisă însă în calea de atac a recursului în casaţie.

Aspectele menţionate excedează controlului de legalitate la care face referire art. 438 alin. (1) C. proc. pen. şi a cărui corectă aplicare nu îngăduie sub nicio formă modificarea în vreun fel a stării de fapt reţinute prin hotărârea definitivă a instanţei.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Din actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul A. a fost condamnat, în temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 13 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc într-un loc de detenţie.

În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de introducere în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool într-un penitenciar.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse principale şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu prevăzut de lege de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită în cauză, respectiv 3 luni, urmând că inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 3 luni la care s-a adăugat, în temeiul art. 43 alin. (2) teza a 2-a C. pen., restul rămas neexecutat la data de 19.02.2017, de 1024 de zile, din pedeapsa de 3 ani şi 9 luni aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1717/22.09.2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. x/2017

În calea de atac a apelului, instanţa de apel a reţinut, în legătură cu nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului A. că, potrivit relaţiilor furnizate de Penitenciarul Mioveni prin adresa nr. x/26.10.2018, la data comiterii faptelor, inculpatul A. se afla în executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2857 din 29.10.2015, executare care a început la data de 04.05.2016, iar din momentul încarcerării şi până în ziua comiterii infracţiunilor din prezenta cauză, au fost executate suplimentar, conform legii recursului compensatoriu nr. 169/2017, un număr de 54 zile, restul rămas neexecutat până la data de 19.02.2017 din această pedeapsă fiind de 934 zile. În această succesiune a condamnărilor, o diferenţă de 90 de zile între pedeapsa în a cărei executare se afla inculpatul în momentul comiterii faptelor şi pedeapsa aplicată acestuia ulterior prin Sentinţa penală nr. 1717/22.09.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, ar fi trebuit adăugată restului de 934 zile, aşa cum în mod corect a procedat instanţa de fond.

S-a reţinut că ambii inculpaţi au comis faptele în regim agravant care a atras incidenţa art. 13 lit. c) din Legea nr. 143/2000 republicată, aflându-se şi unul şi celălalt în stare de recidivă.

Referitor la netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului A. care a avut contribuţie de complice, Curtea a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 49 C. pen., participanţii la o infracţiune comisă cu intenţie sunt trataţi de lege în acelaşi cadru sancţionator, astfel că atât autorul cât şi instigatorul sau complicele unei infracţiuni sunt pasibili din punct de vedere legal de aceleaşi limite de pedeapsă.

Raportat la dispoziţiile art. 438 C. proc. pen., constituie motiv de casare, aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa închisorii) aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub aceste limite speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită (cu nerespectarea dispoziţiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare analizat poate privi şi aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. se situează în limitele prevăzute de lege.

Criticile invocate de inculpat, referitoare la faptul că decizia recurată este contrară legii, pe motiv că, în cauză, nu s-au aplicat dispoziţiile legale referitor la pedeapsa aplicată, nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cazul de casare respectiv vizând numai ipoteza în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a realizat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 25 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul-inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 25 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat şi intimatul inculpat B. în sumă de câte 627 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 septembrie 2019.

Procesat de GGC - GV