Abuse of office and intellectual forgery for omitted findings of illegal alcohol production and missing raw materials during fiscal inspections, under the public servants' statutory duties and the principle of the most favorable penal law.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 507 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

În baza art. 33 lit. a) -art. 34 lit. b) C. pen. 1969 s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. 1969 s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. 1969 s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. 1969 s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual ca infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. 1969 s-au contopit pedepsele şi dispune ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. 1969 s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 19 şi 397 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi 1003 C. civ. 1864 s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin ANAF - DRFP Galaţi - AFP Constanţa împotriva inculpaţilor A., B. şi C..

Au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C., în solidar între ei, precum şi în raport de solidaritate cu SC D. SRL, E., F. şi G., să plătească părţii civile Statul Român prin ANAF - DRFP Galaţi - AFP Constanţa suma de 2.424.568 RON reprezentând prejudiciu material, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate la această sumă potrivit Codului de procedură fiscală, de la 1 mai 2010 şi până la achitarea prejudiciului material.

S-a respins, ca nefondată, cererea părţii civile privind obligarea în cadrul acestui proces penal a SC D. SRL la plata unor despăgubiri materiale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului aplicată prin Ordonanţa nr. 59/P/2010 din 3 decembrie 2014 a DNA -Serviciul Teritorial Constanţa asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor C. şi B.

În baza art. 272 C. proc. pen., s-a dispus avansarea sumei de 1580 RON din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa, reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu H. (790 RON) şi I. (790 RON).

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C. să plătească statului câte 8.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 507 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2014 au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa inculpaţii A., B. şi C. şi partea responsabilă civilmente SC D. SRL Constanţa.

Prin Decizia penală nr. 166/P din 18 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 507 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii A., B., C. şi partea responsabilă civilmente SC D. SRL Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 507 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată, numai sub aspectul laturii civile şi, rejudecând:

Au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B. şi C. către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa la plata sumei de 1.246.509,36 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere), calculate de la data de 1 mai 2010 şi până la achitarea efectivă a debitului principal, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

S-a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia privind obligarea inculpaţilor A., B. şi C., în solidar între ei, precum şi în raport de solidaritate cu SC D. SRL, E., F. şi G., să plătească părţii civile Statul Român prin ANAF - DRFP Galaţi - AFP Constanţa suma de 2.424.568 RON reprezentând prejudiciu material, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi calculate la această sumă potrivit Codului de procedură fiscală, de la 1 mai 2010 şi până la achitarea prejudiciului material.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu au contravenit deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 272 C. proc. pen., sumele reprezentând onorarii apărători desemnaţi din oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpaţilor A., B., C. pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina acestora.

Sub aspectul stării de fapt, s-a constatat că SC D. SRL Constanţa avea sediul social declarat în mun. Constanţa, b-dul x nr. 125 şi punct de lucru deschis în strada x nr. 6, adresă la care a fost autorizată să funcţioneze ca antrepozit fiscal de producţie alcool etilic de fermentaţie din cereale, în baza autorizaţiei x emise la data de 23 decembrie 2003, autorizaţie care a fost reînnoită începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi în baza căreia putea ca, în regim suspensiv de la plata accizelor, să primească, să producă, să transforme, să deţină şi să expedieze, după caz, produse accizabile din categoria S300 "alcool etilic - materia primă".

Prin Adresa nr. x din 23 iunie 2009, SC D. SRL Constanţa a solicitat sigilarea instalaţiei de distilare-rafinare, în baza programului de lucru al fabricii, aprobat de ANV Bucureşti, pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2009.

Sigilarea a fost efectuată la data de 23 iunie 2009 de către inspectorul vamal J., care a dispus oprirea activităţii şi a întocmit procesul-verbal de sigilare nr. x, fiind inventariaţi şi înscrişi indecşii instrumentelor de măsurat montate pe coloanele de rafinare şi au fost inventariate şi sigilate cantităţile de alcool etilic, brut şi tehnic, precum şi materia primă.

Prin Adresa nr. x din 28 septembrie 2009, înregistrată în evidenţele Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa sub nr. x din aceeaşi dată, SC "D." SRL Constanţa a comunicat Biroului Supraveghere Accize din cadrul acestei instituţii "imposibilitatea redeschiderii activităţii la instalaţia de producere a alcoolului de fermentaţie din cereale conform programului de lucru al fabricii de alcool etilic rafinat, aprobat pe perioada ianuarie 2009 - decembrie 2009 şi înregistrat la Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti sub nr. x din 7 iulie 2009, activitate ce urma a reîncepe cu 2 octombrie 2009, ora 08:00". Prin aceeaşi adresă, s-a precizat faptul că, pe o perioadă de încă 90 zile, respectiv în intervalul 2 octombrie 2009 - 31 decembrie 2009, fabrica va rămâne în continuare sigilată, conform procesului-verbal de sigilare nr. x din data de 23 iunie 2009, încheiat de către supraveghetorul vamal desemnat la punctul de lucru.

Ulterior, prin Adresa nr. x din data de 22 decembrie 2009, înregistrată în evidenţele Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa sub nr. x din aceeaşi dată, reprezentantul SC D. SRL Constanţa a comunicat Biroului Supraveghere Accize din cadrul acestei instituţii "imposibilitatea redeschiderii activităţii la instalaţia de producere alcool de fermentaţie din cereale conform programului de lucru al fabricii de alcool etilic rafinat, aprobat pe perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010 şi înregistrat la Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti sub nr. x din 7 iulie 2009, activitate ce urma să înceapă la 4 ianuarie 2010, ora 08:00". Prin aceeaşi adresă, s-a precizat faptul că, pe o perioadă de încă 90 zile, respectiv în intervalul 4 ianuarie 2010 - 1 aprilie 2010, fabrica va rămâne în continuare sigilată, conform procesului-verbal de sigilare nr. x din data de 23 iunie 2009, încheiat de către supraveghetorul vamal desemnat la punctul de lucru.

S-a constatat că şi de această dată comunicarea astfel transmisă autorităţii vamale a fost însoţită de "Declaraţia privind programul de lucru al fabricii de alcool etilic rafinat pe perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010", formulată de către SC D. SRL Constanţa şi aprobată prin Rezoluţia nr. 70209 din data de 7 ianuarie 2010 a directorului Direcţiei de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Perioada de suspendare a funcţionării fabricii de alcool aparţinând SC D. SRL Constanţa a fost prelungită ulterior, pentru o nouă perioadă de 90 zile, respectiv în intervalul 1 aprilie 2010 - 30 iunie 2010, potrivit adresei nr. x din data de 17 martie 2010 a SC "D." SRL Constanţa, înregistrate în evidenţele Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa sub nr. x din 18 martie 2010, şi "Declaraţiei privind programul de lucru al fabricii de alcool etilic rafinat pe perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010", document aprobat prin rezoluţia nr. 17295 din data de 20 martie 2010 a directorului Direcţiei de Autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.

Astfel, s-a reţinut că este necontestat că între data de 23 iunie 2009 şi data de 28 aprilie 2010, când a fost efectuată percheziţia domiciliare la punctul de lucru din mun. Constanţa, strada x nr. 6, fabrica de alcool etilic a fost declarată ca inactivă, astfel că nu trebuia să producă alcool.

În perioada de inactivitate au fost efectuate controale la punctul de lucru din mun. Constanţa, strada x nr. 6, pentru a se stabili dacă se respectă dispoziţia de oprire temporară a activităţii. Astfel, la data de 3 iulie 2009 a fost efectuat un control de inspectorul K., materializat în Procesul-verbal nr. x din 3 iulie 2009, în care se consemnează că instalaţia de distilare şi rafinare este sigilată, sigiliile sunt intacte, iar indicii contoarelor, stocurile de alcool brut, alcool rafinat, alcool tehnic şi materii prime (grâu) sunt cele înscrise în Procesul-verbal nr. x din 23 iunie 2009. Ulterior, au fost efectuate controale de către inculpaţii A., B., C., la datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010, fiind încheiate procese-verbal la fiecare control.

S-a constatat că procesele-verbale nr. verbale de control nr. x din data de 1 februarie 2010 şi nr. 4580 din data de 23 aprilie 2010 au un conţinut identic, din perspectiva constatărilor făcute de cei trei inculpaţi, inclusiv indicarea greşită a datei sigilării fabricii. S-a mai reţinut că se menţionează autorizaţie de antrepozit fiscal a SC D. SRL Constanţa, modalitatea de sigilare, cu indicarea seriilor sigiliilor aplicate şi a indecşilor pentru contoarele de la alcoolul brut, alcoolul rafinat şi alcoolul tehnic; se mai indică stocurile de produse găsite în magazia antrepozitului, respectiv alcoolul brut (0 litri), alcoolul rafinat (12.224 litri şi 800 litri), alcoolul tehnic (4.976 litri), precum şi explicaţia privind vânzarea unei cantităţi de 8.00 litri alcool rafinat, în baza a patru facturi. Rezultă că inculpaţii nu au făcut nicio menţiune privitoare stocul faptic de materii prime, deşi în procesul-verbal de sigilarea 8 din data de 23 iunie 2009, dar şi în procesul-verbal din data de 3 iulie 2009.

Cu prilejul percheziţiei domiciliare, a stocurilor de materii prime şi produse finite la punctul de lucru al SC SC D. SRL Constanţa, s-a constatat lipsa cantităţii de 13.670 kilograme grâu, o diferenţă în minus de 8.224 litri alcool etilic rafinat şi de 4.316 litri alcool tehnic, precum şi o diferenţă în plus de 2.200 litri alcool brut; în incinta antrepozitului s-a identificat cantitatea de aproximativ 26.000 kilograme porumb, 309 tone de plămadă (în 12 linuri a câte 20 tone fiecare şi în 3 linuri a câte 23 tone fiecare), cutii cu drojdie şi saci cu azotat de amoniu, având inscripţionat anul fabricaţiei 2010, bidoane cu enzime, destinate utilizării în procesul de producţie a alcoolului etilic, precum şi formol; la momentul percheziţiei domiciliare instalaţia de producere a alcoolului era în funcţiune, fiind deservită de un număr de 6 persoane.

Curtea de apel a apreciat că se observă o diferenţa evidentă între constatările făcute de inculpaţi în procesele-verbale întocmite la datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010 şi starea de fapt constată la percheziţia domiciliară din data de 28 aprilie 2010. Prima instanţă a analizat în mod detaliat împrejurările din care rezultă că fabrica de alcool funcţiona în datele la care inculpaţii au efectuat cele două controale, deşi acesta aspect nu rezultă din procesele-verbale încheiate de inculpaţi, astfel că instanţa de apel şi-a însuşit argumentele pentru care prima instanţă a concluzionat că la datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010 fabrica era în plin proces de producţie a alcoolului.

În acest sens, s-a avut în vedere că în conţinutul procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 28 aprilie 2010, cât şi în cuprinsul notei de constatare încheiate de către comisarii financiari cu acelaşi prilej, s-a menţionat împrejurarea că, la momentul declanşării activităţii procedurale, instalaţia de producere a alcoolului, situată la punctul de lucru aparţinând SC "D." SRL Constanţa, din municipiul Constanţa, str. x, era în funcţiune, fiind deservită de un număr de 6 persoane, având atribuţii şi responsabilităţi determinate, stabilite prin fişele posturilor deţinute. Cu acelaşi prilej, a fost ridicat mediul de stocare a înregistrărilor video realizate de către reprezentanţii SC "D." SRL Constanţa asupra instalaţiei de producere a alcoolului etilic, în urma percheziţiei informatice desfăşurate ulterior asupra acestuia fiind evidenţiat fluxul de autovehicule în fabrică, precum şi fluxul de personal, inclusiv a celui de deservire a instalaţiei de producere a alcoolului etilic. SC D. SRL Constanţa a avut mai mulţi angajaţi ce şi-au desfăşurat activitatea inclusiv în perioada cât antrepozitul fiscal apărea inactiv; Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa a comunicat că în perioada ianuarie 2008 - iunie 2010, în cadrul SC D. SRL Constanţa şi-au desfăşurat activitatea 27 persoane, majoritatea încetând raporturile de muncă cu societatea în luna iunie 2010, urmare a sigilării instalaţiei de producere a alcoolului etilic cu ocazia percheziţiei efectuate la data de 28 aprilie 2010.

S-a reţinut de către instanţa de control judiciar faptul că martorii L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. şi Z., persoane care şi-au desfăşurat activitatea la fabrica de alcool etilic, au declarat că nu au avut cunoştinţă despre suspendarea funcţionării acesteia, întrucât activitatea de producţie s-a desfăşurat în mod constant, în ture de 12 ore, până în primăvara anului 2010, când a avut loc percheziţia domiciliară. Au mai declarat martorii că în perioada 2009 - aprilie 2010 fabrica de alcool era aprovizionată constant cu materiile prime necesare procesului de producere a alcoolului etilic rafinat, respectiv cereale (grâu sau porumb), enzime, drojdie, etc, în scurtele perioade (1 - 2 zile) în care acestea lipseau sectorul de distilare funcţionând totuşi normal, în sensul că cele 15 linuri existente conţineau în permanenţă materie primă destinată distilării.

De asemenea, în perioada 23 iunie 2009 şi data efectuării percheziţiei domiciliare la punctul de lucru al SC "D." SRL Constanţa a fost consumată cantitatea totală de 189.977 mc gaze naturale, reprezentând un consum lunar mediu de 18.997,7 mc/lună. În luna februarie 2010 a fost consumată cantitatea de 22.473 mc gaze naturale, luna martie 2010 a fost consumată cantitatea de 24.189 mc gaze naturale, iar în luna aprilie 2010 a fost consumată cantitatea de 13.980 mc gaze naturale, consum care nu poate fi explicat decât prin utilizarea instalaţiilor de producere a alcoolului.

Curtea de apel a apreciat că toate aceste aspecte, punctate şi de prima instanţă, arată cu certitudine că fabrica de alcool a funcţionat în perioada februarie - aprilie 2010, având loc un flux constant de aprovizionare cu materii prime, dar şi de vânzare clandestină a produselor din alcool. Deşi contoarele pentru înregistrarea producţiei de alcool nu au suferit modificări, trebuie ţinut seama că la percheziţia domiciliară a fost descoperit un ştuţ care putea fi folosit pentru a trimite alcoolul către un recipient de stocare, fără a fi înregistrat de contor. Expertiza tehnică efectuată în primă instanţă a identificat un astfel de ştuţ sudat pe o piesă de separaţie a instalaţiei de producere alcool, la care se racorda un furtun flexibil, ambele montate pe traseul conductei într-o poziţie anterioară contorului care înregistrează producţia de alcool; experţii au constatat că la ştuţul respectiv se putea racorda un manometru care să indice presiunea în instalaţie, pentru a disimula scopul său, însă inculpaţii erau persoane care tocmai aceste amănunte trebuia să le remarce, neputând fi asimilaţi unor persoane obişnuite, ce ar fi putut fi induse în eroarea de mascarea ştuţului, de aceea aprecierea Curţii de apel a fost în sensul că trebuia să remarce existenţa ştuţului, dacă ar fi existat o verificare reală a fabricii.

De asemenea, Curtea de apel a reţinut că prima instanţă a analizat existenţa înscrisurilor identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 28 aprilie 2010, ce conţin consemnări olografe ale etapelor procesului de producere a alcoolului prealabile distilării, respectiv etapele de fierbere şi fermentare, cu precizarea expresă a datelor şi intervalelor orare la care acestea s-au desfăşurat, a produselor şi substanţelor utilizate, precum şi a persoanelor responsabile, consemnările aferente lunii aprilie 2010 fiind inserate zilnic, inclusiv pentru datele de 1 din 2 februarie 2010 şi 22 din 23 aprilie 2010, când au avut loc controalele efectuate de inculpaţi. Astfel, contrar susţinerilor inculpaţilor, la datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010 fabrica de alcool era în funcţiune, erau prezenţi angajaţi ai fabricii, inclusiv cei care au realizat consemnările privind procesul de producţie. La cele două controale inculpaţii A., B. şi C. s-au limitat la a consemna starea sigiliilor, indecşilor de la contoare şi cantităţile de alcool, fără referire la stocul de materii prime sau respectarea stării de inactivitate a fabricii.

Curtea de apel a apreciat că acest control a fost efectuat de inculpaţi în conformitate cu prevederile Titlului VII şi Titlului VIII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi H.G. nr. 44/2004, astfel cum este menţionat chiar în procesele-verbal de control. Prima instanţă a redat în cuprinsul hotărârii dispoziţiile legale privind obligaţiile antrepozitarului fiscal, inclusiv cele privind modul de contorizare a producţiei de alcool, starea sigiliilor şi circuitul produselor accizabile, dar şi a materiilor prime.

Instanţa de control judiciar a apreciat, contrar apărărilor inculpaţilor, că aceştia aveau obligaţia legală de a verifica starea de inactivitate a fabricii de alcool, dar şi stocurile de materii prime, dat fiind că tematica controlului era respectarea dispoziţiilor din Titlul VII şi Titlul VIII din Legea nr. 571/2003, în care se regăsesc dispoziţiile legale mai sus menţionate.

În consecinţă, prima instanţă a stabilit întemeiat că inculpaţii nu au respectat dispoziţiile ce reglementau activitatea antrepozitului fiscal, din perspectiva obligaţiilor corelative ce revin organelor de control, care trebuie să se asigure că fabrica este în mod real inactivă, ceea ce implica verificarea nu doar a stării sigiliilor şi a indecşilor contoarelor, ci şi a stocurilor de materii prime şi a nefuncţionării fabricii, aceste din urmă elemente fiind omise în mod intenţionat de inculpaţi, care nu puteau să nu observe funcţionarea fabricii de alcool, pentru argumentele anterior redate, subliniate şi în hotărârea primei instanţe.

Curtea de apel a remarcat similaritatea concluziilor din cele două procese-verbale de control, care întăresc concluzia că verificările au fost formale, fără a se urmări efectuarea unor constatări care să devoaleze funcţionarea clandestină a fabricii. Au fost inserate datele privind contoarele pentru alcool, care nu sufereau modificări, dat fiind că era ocolit sistemul de înregistrare prin folosirea ştuţului, precum şi cantităţile de alcool ce rezultau din înscrisuri.

La inventarierea ce a urmat percheziţiei domiciliare s-a constatat lipsa cantităţii de 13.670 kilograme grâu, o diferenţă în minus de 8.224 litri alcool etilic rafinat şi de 4.316 litri alcool tehnic, precum şi o diferenţă în plus de 2.200 litri alcool brut. Între data ultimului control efectuat de inculpaţi - 23 aprilie 2010 şi data percheziţiei domiciliare - 28 aprilie 2010 a trecut un interval scurt de timp, iar diferenţele între constatările făcute de inculpaţi şi cele de la percheziţia domiciliară sunt majore, chiar numai prin referire la cantităţile de alcool, ceea ce arată că menţiunile făcute de inculpaţi nu sunt consecinţa unui control temeinic, real.

Ca atare, luând în considerare argumentele primei instanţe, precum şi considerentele expuse mai sus, Curtea de apel a reţinut că inculpaţii A., B., C. nu şi-au îndeplinit cu intenţie atribuţiile de serviciu, prin încălcarea dispoziţiilor cuprinse în legislaţia primară, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a fabricii de alcool, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.

Curtea a mai reţinut că, deşi inculpaţii susţin că au verificat doar produsele accizabile, adică alcoolul, în diferitele tipuri, în procesele-verbale din 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010 se menţionează "stocurile de produse găsite în magazia antrepozitului", deci nu se face trimitere doar la produsele accizabile, cum se susţine în cauza penală, ci în general la produsele din antrepozitul fiscal, ce includeau şi materiile prime. De aceea, curtea reţine că inculpaţii au evitat intenţionat să facă referire la materiile prime, a căror lipsă era evidentă, la percheziţia domiciliară din 28 aprilie 2010 constatându-se lipsa a 13.670 kilograme grâu, ce nu putea proveni de la un consum realizat ulterior controlului din data de 23 aprilie 2010.

Referitor la prejudiciul creat prin fapta inculpaţilor, Curtea de apel a constatat că omisiunea inculpaţilor de a face referire la funcţionarea fabricii de alcool şi lipsurile de materii prime a permis ca fabrica să funcţioneze în continuare şi să fie vândut alcool în condiţii de ilegalitate, prin sustragerea de la controlul autorităţilor fiscale şi neplata accizei şi a taxei pe valoarea adăugată. Deşi inculpaţii nu au cauzat în mod nemijlocit prejudiciul, au contribuit la producerea sa prin aceea să omisiunilor lor din timpul celor două controale a permis funcţionarea în continuare a fabricii de alcool, deşi aceasta era oficial inactivă.

De asemenea, prima instanţă a reţinut un prejudiciu în valoarea de 2.424.568 RON, astfel cum s-a stabilit prin raportul de constatare din data de 3 noiembrie 2014, efectuat în faza de urmărire penală. Prejudiciul a fost determinat ca reprezentând contravaloarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat de către SC D. SRL Constanţa, aferent cantităţii totale de 63.973 litri alcool etilic rafinat, rezultând suma totală de 2.424.568 RON, compusă din valoarea accizei - 1.976.167 RON şi valoarea TVA - 383.838 RON. Prejudiciul a fost stabilit plecându-se de la premisa că alcoolul etilic rafinat a fost în cantitate de 63.973 litri, fără însă ca în cauza de faţă să se expliciteze modul de stabilire a cantităţii de alcool etilic rafinat produs, mai ales că inculpaţilor A., B., C. li se poate imputa un prejudiciu doar derivat din cantitatea de alcool etilic rafinat produsă în perioada 1 februarie - 28 aprilie 2010, iar nu şi pentru eventual alte perioade de funcţionare a fabricii de alcool, întrucât o funcţionare anterioară datei de 1 februarie 2010 nu li se poate imputa inculpaţilor, al căror prim control a avut loc la data de 1 februarie 2010.

Astfel, s-a reţinut că atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea primei instanţe se porneşte de la cantitatea de 63.973 litri alcool etilic rafinat, aşa cum a fost stabilit în cauza iniţială din care a fost disjuns prezentul dosar şi care a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Faţă de conţinutul rechizitoriul nr. x/2011 din data de 28 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a constatat că determinarea cantităţii de 63.973 litri alcool etilic rafinat s-a realizat în raport cu datele rezultate din convorbirile telefonice purtate de numitul AA., care conduceau la concluzia că a efectuat mai multe transporturi de alcool etilic rafinat a câte aproximativ 2000 litri pentru fiecare transport, alcoolul fiind achiziţionat de la SC D. SRL Constanţa, astfel rezultând cantitatea de 63.973 litri.

Curtea de apel a constatat că în prezenta cauză nu au fost expuse de acuzare calcule precise din care să rezulte cantitatea de alcool etilic rafinat produsă în perioada 1 februarie - 28 aprilie 2010, ci doar s-a menţionat că din însemnările din caietul ridicat de la numitul AA. rezulta că era achiziţionată o cantitate medie de 1.938 litri, totodată făcându-se trimitere la achiziţii făcute de AA. în perioada 1 februarie 2010 - 28 aprilie 2010. Curtea a reţinut că nu poate fi determinată cantitatea de alcool etilic rafinat pe baza achiziţiilor realizate din numitul AA., dat fiind că efectuarea achiziţiilor nu echivalează cu producerea alcoolului în perioada 1 februarie - 28 aprilie 2010, existând posibilitatea ca alcoolul să fi fost produs anterior datei de 1 februarie 2010, dar achiziţionat de AA. după această dată.

Astfel, determinarea cantităţii de alcool etilic rafinat produsă în perioada 1 februarie - 28 aprilie 2010 nu se poate face prin raportare la transporturile făcute de AA. în aceeaşi perioadă, relevantă fiind cantitatea produsă în perioada de referinţă, iar nu cea vândută. De altfel, dacă se ţine seama de consumul de gaze naturale de la punctul de lucru deschis în strada x nr. 6, aparţinând SC D. SRL Constanţa, se poate constată că nu exista posibilitatea practică de se produce cantitatea de 63.973 litri alcool etilic rafinat.

Curtea de apel a constatat că prin raportul de inspecţie fiscală din data de 5 aprilie 2011, întocmit de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa - Serviciul de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior, se reţine că SC D. SRL Constanţa a consumat în perioadele de inactivitate cantitatea de 398.973 mc gaz naturale, cu o producţie estimată de alcool etilic rafinat de 214.617 litri, ceea ce înseamnă că pentru fiecare litru de alcool etilic rafinat s-a consumat 1,8590 mc/litru.

Pentru perioada 01 februarie 2010 - 28 aprilie 2010 au fost consumate următoarele cantităţi de gaze naturale: în luna februarie 2010 - 22.473 mc gaze naturale, în luna martie 2010 - 24.189 mc gaze naturale, iar în luna aprilie 2010 - 13.980 mc gaze naturale . În total, în cele 3 luni a fost consumată cantitatea de 60.642 mc gaze naturale, iar la un consum de 1,8590 mc/litru alcool etilic rafinat rezultă producerea unei cantităţi de 32.620 litri alcool etilic rafinat. Consumul de gaze naturale constituie un indicator obiectiv al funcţionării fabricii de alcool, dar şi al cantităţii de alcool etilic rafinat ce putea fi produsă în perioada de referinţă 1 februarie 2010 - 28 aprilie 2010, de aceea se impune a se determina cantitatea de alcool etilic rafinat prin raportare la cantitatea de gaze naturale consumată. Astfel, reţinând că a fost consumată cantitatea de 60.642 mc gaze naturale, precum şi un consum de 1,8590 mc/litru alcool etilic rafinat, rezultă o cantitate de 32.620 litri alcool etilic rafinat, în raport de care trebuie determinat prejudiciul.

Instanţa de apel, pe baza formulei de calcul, a reţinut că determinarea taxei pe valoare adăugată se determină prin înmulţirea valorii de vânzare - 6 RON cu cantitatea de alcool etilic rafinat, la care se adaugă valoarea accizei, rezultând suma totală de 1.063.933,92 RON, la care se aplică cota de 19%, astfel că valoarea TVA este de 202.147.44 RON. Prejudiciul total este format din contravaloarea accizei - 1.044.361,92 RON şi a TVA - 202.147.44 RON, în total 1.246.509,36 RON, sumă ce urmează a fi reţinută de curte ca fiind prejudiciul creat prin fapta inculpaţilor.

Astfel, Curtea de apel a apreciat că nu pot fi primite apărările inculpaţilor privind lipsa unui prejudiciu, în raport cu soluţia dispusă prin ordonanţa nr. 870/P/2016 din data de 16 ianuarie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a dispus o soluţie de clasare faţă de SC D. SRL Constanţa şi numiţii E. şi BB. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

În ordonanţa procurorului s-a reţinut că prin plângerea înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa sub nr. x/2016, iar ulterior preluării la această unitate sub nr. x/2016, Direcţia Generală Regională de Finanţe Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa - Inspecţia Fiscală Constanţa a formulat o sesizare penală intitulată "completare la Dosarul x/2011 instrumentat de Tribunalul Argeş". S-a mai reţinut de către procuror că, în condiţiile în care instanţele deja sesizate nu mai pot extinde cercetările cu privire la eventuale acte materiale, urmează a se pronunţa în limitele învestirii, astfel că această completare are de fapt caracterul unei plângeri distincte. S-a mai reţinut că, "în condiţiile în care această unitate de parchet a fost învestită cu noul act de sesizare, verificările au fost efectuate din perspectiva necesităţii analizei formalismului înregistrărilor contabile în condiţiile în care alte chestiuni au fost analizate distinct în cadrul Dosarului x/2012, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalului Argeş şi care face obiectul de analiză al dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, rechizitoriul fiind emis la data de 28 februarie 2013, cu trei ani înainte de prezenta sesizare".

Prin Ordonanţa nr. 24/II/2/2018 din data de 8 februarie 2018 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Ordonanţei nr. 870/P/2016, din 10 ianuarie 2018, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Soluţia de clasare a fost menţinută prin încheierea nr. 92 din data de 13 aprilie 2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa, prin care s-a respins ca nefondată plângerea formulată de Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Ordonanţei nr. 870/P/2016 din data de 10 ianuarie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Din conţinutul ordonanţei de clasare s-a observat că soluţia procurorului vizează alte fapte şi alţi făptuitori, având un obiect distinct de cel din prezenta cauză, astfel că aprecierile privind lipsa unui prejudiciu creat de SC D. SRL Constanţa prin eventuala producere clandestină de alcool nu pot avea influenţă în cauza de faţă. Chiar procurorul de caz a reţinut că "nu mai pot fi extinse cercetările cu privire la eventuale acte materiale, întrucât instanţele au fost deja sesizate".

În aceste condiţii, s-a apreciat de instanţa de apel că soluţia de clasare din Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nu influenţează constatările din prezenta cauză, privind existenţa unor probe certe că fabrica de alcool a funcţionat ilegal şi a produs alcool, faptă la care a contribuit şi activitatea inculpaţilor A., B., C., în modalitatea descrisă anterior.

S-a reţinut că inculpaţii invocă în susţinerea apărării privind lipsa unui prejudiciu concluziile expertizei contabile efectuată în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, de expertul contabil CC., care a concluzionat că nu a fost identificat în concret un mecanism de modificare a instalaţiei destinată producţiei de alcool sau a contoarelor de înregistrare a cantităţilor de alcool. Această concluzie a expertizei contabile excede sferei de competenţă a unui expert contabil, ale cărui cunoştinţe de specialitate nu au legătură cu modul de funcţionare a instalaţiei de producere a alcoolului, astfel că această concluzie în mod vădit nu poate fi reţinută. De altfel, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică ce a indicat modul în care se putea eluda înregistrarea alcoolului de către contoare, prin montarea ştuţului pe coloana de distilare şi rafinare, prevăzută cu dispozitive de contorizare a alcoolului etilic, alcoolului tehnic şi alcoolului brut şi ale căror robinete purtau sigiliile vamale aplicate la data de 23 iunie 2009, ştuţuri prelungite cu furtunuri din cauciuc, ce ocoleau circuitele contorizate, împrejurare de natură a justifica posibilitatea funcţionării instalaţiei de producere a alcoolului etilic fără înregistrarea cantităţilor de alcoolul etilic rafinat, alcoolul tehnic şi alcoolul brut şi fără afectarea integrităţii sigiliilor vamale. De asemenea, martorii DD. şi EE., angajaţi în cadrul SC D. SRL Constanţa, au arătat faptul că, în perioada 2008 - 2010, au efectuat toate lucrările de reparaţie, întreţinere şi sudură la fabrica de alcool etilic, context în care au precizat faptul că, în cursul anului 2009, la solicitarea numiţilor E. şi G., au montat personal, prin sudură, ştuţuri pe coloanele de distilare şi rafinare ale instalaţiei, dispozitive ce au fost identificate ulterior, cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Aşadar, instanţa de control judiciar a apreciat că este dovedită existenţă unui sistem prin care se eluda înregistrarea producţiei de alcool, contrar concluziilor din expertiza contabilă din Dosarul nr. Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care nu poate fi avută în vedere de instanţa de apel.

Totodată, Curtea de apel a apreciat că nu poate fi avut în vedere raportul de constatare tehnico-ştiinţifică extrajudiciar întocmit de expertul tehnic FF., având ca obiectiv stabilirea stării tehnice a instalaţiei de producere a alcoolului etilic de la punctul de lucru al SC D. SRL Constanţa, în condiţiile în care în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică, iar expertul tehnic a avut posibilitatea de a verifica în mod nemijlocit fabrica de alcool. Se mai are în vedere că probele administrate confirmă funcţionarea fabricii de alcool, astfel că utilizarea gazelor naturale era indispensabilă pentru producerea de alcool, astfel că determinarea alcoolului produs prin raportare la consumul de gaz constituie un criteriu obiectiv pentru stabilirea, prin estimare, a cantităţii produse. În acelaşi timp, a apreciat că nu poate fi primită susţinerea că consumul de gaze este justificat prin consumul necesar întreţinerii instalaţiilor, în condiţiile în care în lunile februarie - aprilie 2010 au fost consumate cantităţi mai mari decât în lunile când fabrica de alcool este activă şi producea legal alcool, cum ar fi perioada aprilie - iunie 2009, ceea ce arată că consumul de gaze a fost determinat de producerea de alcool, astfel că este justificată determinarea prin estimare a cantităţii de alcool prin referire la consumul de gaze.

Curtea de apel a mai reţinut că s-a făcut trimitere la Decizia nr. 474 din 26 septembrie 2018 emisă de A.N.A.F - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a desfiinţat Decizia de impunere nr. x din 14 decembrie 2015, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 14 decembrie 2015, în ceea ce priveşte suma totală de 2.827.838 RON, urmare soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 870/P/2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Prin Adresa nr. ctg-dex-34306 din 30 octombrie 2018 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa se menţionează că prin Decizia de impunere nr. x din 14 decembrie 2015 au fost calculate sume suplimentare de plată pentru următoarele surse: impozit pe profit, TVA şi impozit pe dividende cu accesoriile fiscale, iar sumele solicitate cu titlu de accize în prezenta cauză nu au făcut obiectul deciziei de impunere.

Dispoziţia de desfiinţare a Deciziei de impunere nr. x din 14 decembrie 2015 nu indică lipsa prejudiciului, dat fiind că s-a dispus reluarea inspecţiei fiscale, iar nu s-a constatat lipsa unui prejudiciu. Pe de altă parte, prejudiciul din cauză nu este determinat prin raportare la Decizia de impunere nr. x din 14 decembrie 2015, ci a fost calculat în mod distinct prin determinarea accizei şi TVA datorate pentru cantitatea de alcool produsă în perioada 01 februarie - 28 aprilie 2010. Astfel, s-a apreciat că desfiinţarea deciziei iniţiale de impunere nu influenţează existenţa prejudiciului determinat în cauză, acesta fiind în cuantum de 1.246.509,36 RON.

Cu privire la încadrarea juridică a infracţiunii de abuz în serviciu, s-a invocat de procuror necesitatea reţinerii dispoziţiilor art. 2481 C. pen. din 1969, întrucât prejudiciul este peste 200.000 RON. Chiar şi după reducerea prejudiciului la suma de 1.246.509,36 RON, astfel cum s-a reţinut prin prezenta decizie, prejudiciu este peste suma de 200.000 RON.

În sarcina inculpaţilor s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, text de lege potrivit cu care infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Curtea de apel a reţinut că forma specială de abuz în serviciu nu face trimitere la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 2481 C. pen. din 1969, astfel că în lipsa unei menţiuni exprese nu se poate reţine că şi abuzul în serviciu în formă calificată este inclus în conţinutul formei speciale prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, care este limitată exclusiv la formele simple de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.

Astfel, chiar dacă prejudiciul este mai mare de 200.000 RON, Curtea a apreciat că nu se impune reţinerea în încadrarea juridică şi a dispoziţiilor art. 2481 C. pen. din 1969. Dacă s-ar proceda în această modalitate, s-ar crea o contradicţie cu privire la regimul sancţionator, dat fiind că pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 se prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, indiferent de forma abuzului în serviciu, în timp ce pentru abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 2481 C. pen. din 1969 pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani. Dat fiind că Legea nr. 78/200 are caracterul unei legi speciale, trebui aplicat regimul sancţionator din norma specială, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", astfel că s-ar ajunge în situaţia că dispoziţia generală să prevadă un regim sancţionator mai aspru decât legea specială, ceea ce ar fi atipic, argument suplimentar care indică faptul că legiuitorul nu a dorit ca forma specială a abuzului în serviciu să poată includă şi abuzul în serviciu în formă calificată.

Tot din perspectiva încadrării juridice, Curtea de apel a reţinut că inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 în infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, deoarece art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012.

Curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut că legea penală mai favorabilă în cauză este C. pen. din 1969, dat fiind că prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. se determină un regim sancţionator mai uşor pentru inculpaţi, în considerarea efectelor circumstanţelor atenuante.

În concret, pentru infracţiunea de abuz în serviciu este obligatorie aplicarea unei pedepse sub 3 ani închisoare, iar pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. din 1968 (pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani) este obligatorie aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub 6 luni sau amenda penală.

S-a arătat că dispoziţiile Noului C. pen., intrat în vigoare la 01 februarie 2014, nu mai prevăd o circumstanţă atenuantă similară celei prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 19609, astfel că în favoarea inculpaţilor nu s-ar mai reţine o circumstanţă atenuantă, ceea ce ar însemna aplicarea unor pedepse cuprinse între 3 ani şi 9 ani şi 4 luni închisoare pentru abuz în serviciu (conform art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen.) şi între 1 şi 5 ani închisoare pentru fals intelectual, ceea ce ar determina aplicarea unor pedepse în cuantum mai crescut decât cele rezultate din aplicarea C. pen. din 1969. În concret, pentru abuz în serviciu ar trebui aplicată o pedeapsă de minim 3 ani închisoare şi pentru fals intelectual minim 1 an închisoare, iar după aplicarea regulilor concursului de infracţiuni (art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.) ar rezultă o pedeapsă de minim 3 ani şi 4 luni închisoare, superioară celei stabilită în condiţiile C. pen. din 1969.

Aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., implică existenţa unei succesiuni de legi penale, intervenită până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar după identificarea legii penale mai favorabile aceasta este aplicată integral, chiar dacă legea penală mai favorabilă este legea penală veche, ieşită din vigoare în prezent. Principiul aplicării legii penale mai favorabile presupune aplicarea globală a legii identificată în ansamblul său ca fiind mai favorabilă, iar prin lege penală se înţelege nu numai C. pen., ci şi legile speciale care cuprind dispoziţii cu caracter penal, în acest sens fiind atât dispoziţiile art. 141 C. pen. din 1969, cât şi cele ale art. 173 din noul C. pen.

Drept urmare, luând în considerare şi necesitatea aplicării globale a legii penale, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 365/2014 a Curţii Constituţionale, în măsura în care legea penală mai favorabilă este cea anterioară noului C. pen., este necesar să se aplice atât dispoziţiile din C. pen. din 1969, cât şi dispoziţiile din legile speciale care cuprind dispoziţii cu caracter penal, cum este în cazul de faţă Legea nr. 78/2000.

Împrejurarea că Legea nr. 78/200 a fost abrogată prin art. 79 pct. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. nu înlătură de la aplicare în prezent dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în condiţiile în care legea penală anterioară este legea penală mai favorabilă. De altfel, pe raţionamentul invocat de inculpaţi nu ar mai putea fi aplicat în prezent nici C. pen. din 1969, deoarece a fost abrogat prin aceeaşi Lege nr. 187/2012.

Principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 5 C. pen., constituie o excepţie de la principiul activităţii legii penale care, ca regulă generală, presupune aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Însă dispoziţiile art. 5 C. pen. permit aplicarea legii penale mai favorabile şi după ce aceasta nu mai este în vigoare, de aceea legea penală în ansamblu său trebuie aplicată.

În speţă, fapta inculpaţilor A., B., C. care la datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia controalelor întreprinse la SC D. SRL Constanţa, cu ştiinţă, nu au consemnat, în cuprinsul proceselor-verbale de control nr. x din data de 1 februarie 2010 şi nr. 4580 din data de 23 aprilie 2010, împrejurarea că au constatat lipsa nejustificată a 13.670 kilograme grâu concomitent cu prezenţa nejustificată a unei cantităţi nedeterminate de porumb, în aplicarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale de a nu constata funcţionarea ilegală a fabricii de alcool, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. Întrucât sunt incidente dispoziţiile din legea penală generală - C. pen. din 1969, dar şi dispoziţiile dintr-o lege specială - Legea nr. 78/2000, principiul aplicării globale şi integrale a legii penale mai favorabile, ca excepţie de la principiul activităţii legii penale, obligă la aplicarea tuturor acestor dispoziţii penale din legea penală anterioară, chiar dacă nu mai sunt în vigoare în prezent. Astfel, este neîntemeiată solicitarea inculpaţilor de înlăturare din încadrarea juridică a infracţiunii de fals intelectual a dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Relativ la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, ca efect al împlinirii termenului prescripţiei speciale pentru infracţiunea de fals intelectual, apărarea inculpaţilor avea în vedere determinarea termenului de prescripţie numai prin referire la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 289 C. pen. din 1969, ca urmare a solicitării de eliminare din încadrarea juridică a dispoziţiilor art. 17 lit. c) din legea nr. 78/2000.

Curtea de apel a constatat că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, iar în acest caz devine aplicabil şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, potrivit cu care infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. a) - d^1) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în C. pen. pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani. Astfel, maximul special al infracţiunii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. din 1969 este de 7 ani închisoare, caz în care termenul prescripţiei speciale, prin raportare la art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen. din 1969 (în forma în vigoare la data faptelor) este de 12 ani şi nu este încă împlinit (infracţiunea s-a epuizat la data de 23 aprilie 2010). În consecinţă, nu s-a împlinit termenul prescripţiei speciale pentru infracţiunea prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. din 1969.

De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reţine incidenţa prescripţiei generale pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor, nici prin raportare la Decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În opinia instanţei de apel, în interpretarea art. 155 alin. (1) C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză îşi produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Curtea a avut în vedere, în susţinerea acestui punct de vedere, că prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale instanţa de contencios constituţional a invocat necesitatea stabilirii unui termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de tragere la răspundere penală a inculpatului, termen care să aibă o durată previzibilă pentru acesta, reglementarea actuală fiind de natură să încalce principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, principiu ce are în vedere nu doar norma de incriminare, ci şi mecanismele prin intermediul cărora presupusul autor al faptei este informat cu privire la persistenţa în timp a efectelor sociale ale faptelor sale.

S-a observat că instanţa de contencios constituţional a apreciat, în considerente, că soluţia legislativă ce corespunde exigenţele Constituţiei este cea reglementată în art. 123 alin. (1) C. pen. din 1968, fiind aduse argumente în acest sens, de unde reiese că opţiunea curţii a fost aceea că în actuala reglementare se revine la practic la condiţiile întreruperii cursului prescripţiei din C. pen. anterior, aceasta fiind şi interpretarea ce ar trebui dată art. 155 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, prescripţia răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unor acte de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului. În cauză, au fost efectuate acte de procedură care trebuiau comunicate inculpaţilor încă din data de 22 martie 2013, când s-a început urmărirea penală împotriva inculpaţilor A., B., C., act procedural ce trebuia comunicat inculpaţilor şi care a fost comunicat acestora la data de 26 martie 2013, conform proceselor-verbale de la filele x din vol. 3 UP. La data de 4 decembrie 2014 inculpaţilor li s-a adus la cunoştinţă, că a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva lor, conform proceselor-verbale de la UP. De aceea, termenul de prescripţie de 5 ani nu s-a împlinit, prin efectul întreruperilor succesive.

În concluzie, Curtea de apel a constatat că nici criticile privind încadrarea juridică a faptelor, dar nici cele privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi fals intelectual prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 nu sunt întemeiate, după cum nu pot fi primite nici cele privind intervenirea prescripţiei generale sau speciale, urmând a fi menţinută hotărârea primei instanţe, sub aspectul soluţionării laturii penale.

Cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, curtea reţine că pedepsele aplicare acestora corespund criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului şi conduita procesuală.

Faptele comise de inculpaţi şi urmarea produsă conturează un pericol social destul ridicat al faptelor, în condiţiile în care se constată producerea unui prejudiciu important, la care au contribuit şi inculpaţii prin omisiunea de a constat funcţionarea ilegală a fabricii de alcool. Trebuie însă ţinut seama că inculpaţii au contribuit într-o proporţie mai redusă, dat fiind că nu au fost implicaţi în producerea alcoolului, dat omisiunea lor intenţionată de face constatările obiective privind funcţionarea fabricii d alcool a permis producerea în continuare a alcoolului, cu consecinţa neplăţii accizei şi a Tva de către SC D. SRL Constanţa.

Pe de altă, inculpaţii s-au prezentat constant în faţa instanţei, sunt integraţi social, au studii superioare, nu au antecedente penale, au caracterizări pozitive de la locul de muncă, nu rezultă ca de la săvârşirea faptelor deduse judecăţii în prezenta cauză, în anul 2010 şi până în prezent să mai fi fost implicaţi în activităţi ilegale, aspecte personale care permit valorificarea în condiţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, prin reţinerea acestei circumstanţe atenuante asigurându-se o sancţionare a inculpaţilor şi se păstrează un just echilibru între gradul de pericol social faptelor comise şi datele personale pozitive, mai ales că suntem în prezenţa unor infracţiuni comise cu foarte mulţi ani în urmă.

De aceea, Curtea a considerat că prin reţinerea circumstanţei atenuate să asigură o sancţionare proporţională cu gravitatea faptelor, dar şi realizarea scopului pedepsei, din perspectiva prevenţiei speciale şi generale, dând relevanţă intervalului de timp mare trecut de la data faptelor, fără a fi necesară aplicarea unui regim sancţionator sever pentru persoane care nu au mai intrat în conflict cu legea penală şi pentru care este justificată o sancţionare graduală.

Drept urmare, Curtea nu a apreciat întemeiată critica procurorului privind greşita reţinere a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969.

Cu privire la acţiunea civilă a cauzei, Curtea de apel a reţinut că prejudiciul creat prin faptele ilicite ale inculpaţilor A., B., C. este în cuantum de 1.246.509,36 RON, astfel cum a fost explicitat la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Luând în considerare consumul de gaze pentru perioada 1 februarie - 28 aprilie 2010 - 60.642 mc gaze naturale, precum şi cantitatea de gaze naturale necesară pentru producţia unui litru de alcool - 1,8590 mc/litru alcool etilic rafinat, rezultă producerea unei cantităţi de 32.620 litri alcool etilic rafinat pentru care se datorează suma de 1.246.509,36 RON cu titlu de accize şi TVA.

În lumina celor arătate mai sus, dar mai cu seamă în lumina considerentelor avute în vedere în cadrul secţiunii consacrate modului de rezolvare a laturii penale a cauzei, cu referire directă la modalitatea determinării întinderii prejudiciului, stabilirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu şi încadrării juridice corecte a faptei, Curtea a apreciat că, sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, nu poate fi legată de decizia penală a Curţii de Apel Ploieşti nr. 1256 din 21 decembrie 2018, prin care întinderea cantităţii de alcool vândută de fabrică şi, implicit, întinderea prejudiciului cauzat bugetului de stat, au fost stabilite într-un cuantum mai mare decât cele din prezenta cauză.

Astfel fiind, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat, pentru ca instanţa sesizată cu soluţionarea prezentului dosar să fie ţinută de hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, deoarece această din urmă instanţă, precum reţine la fila x din decizia menţionată, a avut în vedere la calculul taxei pe valoare adăugată cantitatea de 63.973 litri alcool etilic rafinat dovedită ca fiind vândută de fabrică, în baza convorbirilor telefonice şi însemnărilor din caietul găsit în maşina condusă de inculpatul AA.

Or, această cantitate de alcool putea proveni şi dintr-o producţie anterioară perioadei de timp 1 februarie 2010 - 28 aprilie 2010, specificată la fila x din decizia Curţii de Apel Ploieşti, tranzacţiile cu alcool ce au făcut obiectul acelei cauze penale putând fi mai ample şi neputând fi limitate perioadei de timp 1 februarie 2010 - 28 aprilie 2010, în care rezultă cu certitudine că fabrica a produs şi valorificat alcool etilic rafinat.

S-a reţinut că atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârea primei instanţe se porneşte de la cantitatea de 63.973 litri alcool etilic rafinat, aşa cum a fost stabilit în cauza iniţială din care a fost disjuns prezentul dosar şi care a făcut obiectul dosarului nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Faţă de conţinutul rechizitoriul nr. x/2011 din data de 28 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, determinarea cantităţii de 63.973 litri alcool etilic rafinat s-a realizat în raport cu datele rezultate din convorbirile telefonice purtate de numitul AA., care conduceau la concluzia că a efectuat mai multe transporturi de alcool etilic rafinat a câte aproximativ 2000 litri pentru fiecare transport, alcoolul fiind achiziţionat de la SC D. SRL Constanţa, astfel rezultând cantitatea de 63.973 litri. Numai că stabilirea prejudiciului imputabil inculpaţilor din prezenta cauză nu se poate determina pe baza cantităţii de alcool etilic rafinat achiziţionată de numitul AA., întrucât efectuarea achiziţiilor nu echivalează cu producerea alcoolului în perioada 1 februarie - 28 aprilie 2010, existând posibilitatea ca alcoolul să fi fost produs anterior datei de 1 februarie 2010, dar achiziţionat de AA. după această dată.

Astfel cum s-a arătat, determinarea cantităţii de alcool etilic rafinat produsă în perioada 01 februarie - 28 aprilie 2010 nu se poate face prin raportare la transporturile făcute de AA. în aceeaşi perioadă, relevantă fiind cantitatea produsă în perioada de referinţă, iar nu cea vândută.

Tocmai de aceea, Curtea a apreciat că dacă se ţine seama de consumul de gaze naturale de la punctul de lucru deschis în Constanţa, Strada x nr. 6, aparţinând SC D. SRL Constanţa, nu exista posibilitatea practică de se produce cantitatea de 63.973 litri alcool etilic rafinat, care să poată fi imputată în întregime inculpaţilor din prezenta cauză, în raport de activitatea infracţională ce li se reţine în sarcină.

Aşadar, izvorul prejudiciului în cauza soluţionată de Curtea de Apel Ploieşti este altul, fiind reprezentat de achiziţiile şi transporturile de alcool etilic rafinat care coincid doar ca perioadă intervalului de timp în care activitatea infracţională imputată inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză s-a desfăşurat, cantitatea totală de 63.973 litri vândută de fabrică putând proveni şi din producţii anterioare perioadei 1 februarie 2010 - 28 aprilie 2010.

De asemenea, prejudiciul imputat inculpaţilor din prezenta cauză are legătură numai cu modul deficitar de îndeplinire a propriilor atribuţii de serviciu, iar persoanele obligate la plată în cele două cauze diferă, fiind influenţate de gradul de participaţie penală la o serie de activităţi infracţionale distincte, între care există doar o legătură de conexitate, dar şi de o serie de raporturi de solidaritate cu o inculpată persoană juridică, a cărei răspundere în prezenta cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, nu a putut fi antrenată din motivele arătate în cele ce preced.

În lipsa unei reglementări precise a autorităţii de lucru judecat în C. proc. pen., Curtea, în analiza acestei situaţii, nu a avut în vedere decât dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., care, la alin. (1), prevăd că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar la alin. (2) arată că oricare dintre părţi poate opune lucru anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În raport de dezlegarea dată acţiunii civile în cauza ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti, în cauza penală de faţă s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile autorităţii de lucru de judecat, referitoare la identitatea de cauză, obiect şi persoane, pentru ca decizia penală definitivă a instanţei prahovene să lege Curtea de Apel Constanţa în privinţa modului de stabilire a întinderii prejudiciului şi persoanelor obligate la plată, în cauza penală înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 8604/118/2014.

Având în vedere suma reţinută de curte ca reprezentând prejudiciul la a cărui producere au contribuit şi inculpaţii, se impune reformarea hotărârii primei instanţe în sensul obligării inculpaţilor la plata doar a sumei de 1.246.509,36 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere), calculate de la data de 1 mai 2010 şi până la achitarea efectivă a debitului principal, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În consecinţă, a fost înlăturată apelată dispoziţia privind obligarea inculpaţilor A., B. şi C., în solidar între ei, precum şi în raport de solidaritate cu SC D. SRL, E., F. şi G., să plătească părţii civile Statul Român prin ANAF - DRFP Galaţi - AFP Constanţa suma de 2.424.568 RON reprezentând prejudiciu material, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi calculate la această sumă potrivit Codului de procedură fiscală, de la 1 mai 2010 şi până la achitarea prejudiciului material.

În această modalitate s-a înlăturat şi referirea la terţe persoane, care nu au avut calitatea de părţi în prezenta cauză penală, respectiv numiţii E., F. şi G., dar şi la partea responsabilă civilmente SC D. SRL Constanţa.

Prin referirea la numiţii E., F. şi G. şi solidaritatea acestora cu inculpaţii din prezenta cauză se creează aparenţa analizei răspunderii civile şi a acestor terţe persoane, ceea ce excede cadrului procesual şi limitelor acţiunii civile din cauză.

Chiar dacă la producerea prejudiciului au contribuit şi alte persoane, a căror răspundere civilă a fost angajată în alte cauze, modalitatea în care partea civilă îşi va recupera prejudiciul unic de la toţi cei responsabili va fi lămurită în faza de executare, astfel încât prin punerea în executare a titlurilor executorii distincte, dar pentru un prejudiciu unic având acelaşi izvor juridic, să nu se ajungă la realizarea creanţei într-o măsură mai mare decât cuantumul total al acesteia.

Prin sentinţa penală nr. 2222/04 decembrie 2014 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 1256 din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, au fost obligaţi inculpaţii din acea cauză E., F., G., SC D. SRL, în solidar, la plata sumei de 1.965.927 RON reprezentând accize (corespunzător cantităţii de 63.973 litri alcool etilic rafinat) plus dobânzi şi majorări de întârziere calculate de la data de 28 aprilie 2010 până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.- Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa; de asemenea, inculpatul E. a fost obligat în solidar cu inculpata SC D. la plata sumei de 446.084 RON reprezentând T.V.A. plus dobânzi şi majorări de întârziere calculate de la data de 28 aprilie 2010 până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.- Direcţia Regională a Finanţelor Publice Galaţi -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Chiar dacă suma la care au fost obligaţi inculpaţii A., B., C. este inclusă în suma totală acordată prin Sentinţa penală nr. 2222 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 1256 din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, acest aspect va fi lămurit în cursul executării titlurilor executorii, astfel încât partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa să nu încaseze o creanţă superioară sumei stabilită prin Sentinţa penală nr. 2222 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Argeş, însă în condiţiile în care numiţii E., F. şi G. nu au fost părţi în prezenta procedură judiciară nu se poate reţine solidaritatea civilă între aceştia şi inculpaţii A., B., C.

Din aceleaşi considerente, atât timp cât prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pentru fapta altuia, deoarece nu a existat un raport de prepuşenie între inculpaţii A., B., C. şi partea responsabilă SC D. SRL Constanţa, Curtea de apel a apreciat că nu se impune reţinerea unei solidarităţi nici cu referire la SC D. SRL Constanţa.

Ca atare, au fost înlăturate referirile la numiţii E., F. şi G. şi SC D. SRL Constanţa, din cuprinsul dispoziţiilor privind soluţionarea acţiunii civile, sub acest motiv urmând a fi admis şi apelul părţii responsabile civilmente SC D. SRL Constanţa.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel au formulat cerere de recurs în casaţie recurenţii A., B. şi C., prin avocat ales (GG.), la data de 11 aprilie 2019.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, recurenţii au susţinut că instanţa de fond a reţinut că atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor cuprinse în fişa postului sunt stabilite în acte de reglementare inferioare legii, astfel încât nu pot servi însele la demonstrarea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în raport de conţinutul deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 prin care s-a stabilit că prevederile ce incriminează infracţiunea de abuz în serviciu atât în vechiul C. pen. cât şi în noul C. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul art. 246 C. pen. 1968 respectiv 297 C. pen. se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Ca urmare a acestei decizii interpretative a limitelor constituţionalităţii prevederilor de incriminare a abuzului în serviciu, au arătat că Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a făcut precizări scrise cu privire la prevederile de lege despre care consideră că au fost încălcate de inculpaţi, atât în cuprinsul rechizitoriului cât şi în note scrise în cursul judecăţii. Astfel, aceste prevederi sunt în opinia Parchetului: prevederile titlului, VII "accize şi alte taxe speciale", capitolul I " accize armonizate", art. 162 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare până la data de 1 aprilie 2010, accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse provenite din producţia internă sau din import, printre care şi alcoolul etilic.

Potrivit prevederilor art. 2063 lit. a) din capitolul 1/1 "Regimul accizelor armonizate" introdus prin O.U.G. nr. 109/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 689 din 13 octombrie 2009 şi aplicabil începând cu data de 1 aprilie 2010, accizele armonizate sunt taxe speciale percepute direct sau indirect, între altele, asupra consumului de alcool şi băuturi alcoolice. Art. 163 şi ulterior art. 2063 din acelaşi act normativ, definesc producţia de produse accizabile ca reprezentând orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate procesate sau modificate (transformate) deţine, primite sau expediate în regi suspensiv de accize de către antrepozitarul autorizat, în exerciţiul activităţii, în anumite condiţii prevăzute de prezentul titlu şi de norme. De asemenea, antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea fiscală competentă în exercitarea activităţii acesteia să producă, să transforme, să deţină, să primească şi să expedieze produse accizabile într-un antrepozit fiscal. Potrivit dispoziţiilor art. 168 şi art. 178 din Codul fiscal în vigoare la data de 01 aprilie 2010 şi dispoziţiile art. 20621 din Codul fiscal modificat prin O.U.G. nr. 109/2009 atât producerea şi depozitarea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal cât şi deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal dacă acciza pentru acel produs nu a fost plătită, sunt interzise. Un antrepozitar poate funcţiona numai pe baza autorizaţiei valabile emise de autoritatea fiscală competentă iar în perioada de nefuncţionare stabilită prin programul de lucru instalaţia de fabricare a alcoolului şi distilatelor era sigilată de către supraveghetorul fiscal. Ulterior modificărilor aduse Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin O.U.G. nr. 109/2009, art. 20666 a prevăzut obligativitatea tuturor operatorilor economici cu produse accizabile să accepte orice control ce permite autorităţii competente să se asigure de corectitudinea operaţiunilor cu produse accizabile.

Recurenţii au arătat că prima instanţă a reţinut că prevederile legale menţionate reglementează activitatea în domeniul producerii şi declarării bunurilor accizabile şi în domeniul TVA, însă prin ele însele nu reglementează obligaţii de serviciu în sarcina funcţionarilor publici. Aceasta nu înseamnă, însă, că astfel de obligaţii nu sunt reglementate prin lege şi nici că inculpaţii nu le cunoşteau în timpul activităţii din perioada februarie - aprilie 2010, precum şi în timpul prezentului proces.

Astfel, Tribunalul a reţinut existenţa infracţiunii, în modalitatea omisivă, a neîndeplinirii unui act prin încălcarea legii, respectiv art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici (punerea în executare a legilor, colectarea creanţelor bugetare) şi art. 43 - 45 din aceeaşi lege (funcţionarii publici au obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu, răspund potrivit legii de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor cele sunt delegate. Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici. S-a mai arătat că Tribunalul a reţinut că, acestea sunt unele dintre prevederile legale ce impun o anumită conduită profesională funcţionarilor publici. în ce priveşte aspectul integrităţii sigiliilor, tribunalul reţine, că apărările inculpaţilor sunt reale în sensul că într -adevăr sigiliile aplicate pe contorii de monitorizare a producţiei de alcool nu au fost îndepărtate sau violate în vreun fel. Este real că indicii contorilor corespundeau cu cei consemnaţi la data sigilării acestora. Tribunalul va reţine ca fiind falsă afirmaţia că la datele la care au efectuat cele doua controale, instalaţia de producere a alcoolului etilic nu era în funcţiune.

De asemenea, s-a arătat că Tribunalul a mai reţinut aceste încălcării de lege ca urmare a precizărilor efectuate de procuror în cursul judecăţii, deşi în cursul urmăririi penale inculpaţilor le-au fost reţinute încălcării ale obligaţiilor de serviciu din fişa postului considerate de instanţă ca acte de reglementare inferioare legii.

Recurenţii au susţinut că au fost nesocotite dispoziţiile art. 371 C. proc. pen. privind obiectul judecăţii "judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei". Au arătat că, deşi în cursul urmăririi penale, au fost reţinute îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu din fişa postului, în cursul judecăţii s-au făcut precizări de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa în sensul că au fost încălcate îndatoririle de serviciu prevăzute de legea funcţionarilor publici, faţă de care inculpaţi nu au făcut apărări nici în cursul urmăririi penale nici în cursul judecăţii, instanţa a depăşit limitele investirii, astfel încât soluţia în cauză era de achitare a inculpaţilor în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală - neîndeplinind un act prin încălcarea legii (inculpaţii nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu ce le reveneau în funcţiile deţinute, în sensul că nu au procedat la verificarea stocurilor de materii prime şi produse, şi nu au constatat situaţia de fapt reală, respectiv funcţionarea instalaţiei cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie).

Recurenţii au susţinut că limitele sesizării instanţei sunt determinate de fapta supusă judecăţii şi nu de încadrarea dată acesteia. Instanţa trebuie să se considere investită şi să se pronunţe cu privire la toate faptele arătate în partea expozitivă a rechizitoriului, unde nu s-a făcut trimitere la încălcări ale legi, ci la atribuţii din fişa postului, numai în precizările din cursul judecăţii au fost reţinute încălcări ale legi cu trimitere la legea privind statutul funcţionarilor publici.

Instanţa de apel, referitor la starea de fapt a reţinut că la datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010 în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu ocazia controalelor întreprinse la SC D. SRL Constanţa, cu ştiinţă nu au consemnat în cuprinsul Proceselor-verbale de control nr. x din 1 februarie 2010 şi nr. y din 23 aprilie 2010, împrejurarea că au constatat lipsa nejustificată a 13.670 kg grâu concomitent cu prezenţa nejustificată a cantităţii nedeterminate de porumb, în aplicarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale de a nu constata funcţionarea ilegală a fabricii de alcool.

Referitor la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 289 C. pen., recurenţii au precizat că instanţele au dispus condamnarea la pedeapsa de câte 5 luni închisoare fiecare, deşi art. 17 a fost abrogat de pct. 10 al art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Articolul 17 lit. c) din lege Legea nr. 78/2000 prevedea infracţiunea de fals şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune.

Recurenţii au arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat faptul că, aplicabilitatea sau inaplicabilitatea prevederilor art. 4 C. pen. şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 (referitoare la aplicarea în timp a legii penale în cazul dezincriminării) din punctul de vedere al existenţei calităţii subiectului activ al infracţiunii conform legii noi, se include în sfera cazului de recurs în casaţie prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi, în consecinţă, poate fi verificată pe calea recursului în casaţie întemeiat pe aceste dispoziţii (decizia penală nr. 64/RC din 16 februarie 2016 pronunţată în recurs de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect recurs în casaţie)

Având în vedere că art. 17 a fost abrogat de pct. 10 al art. 79 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 757 din 12 noiembrie 2012, recurenţii au susţinut că instanţele trebuiau să constatate că fapta nu este prevăzută de legea penală şi să dispună achitarea în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Or, instanţele au reţinut referitor la această infracţiune, în cauză sunt incidente dispoziţiile din legea penală generală, dar şi dispoziţiile din legea specială, principiul aplicării globale şi integrale a legii penale mai favorabile ca excepţie de la principiul activităţii legii penale, obligă la aplicarea tuturor acestor dispoziţii penale din legea penală anterioară, chiar dacă nu mai sunt în vigoare în prezent, astfel că este neîntemeiată solicitarea inculpaţilor de înlăturare din încadrarea juridică a infracţiunii de fals intelectual a dispoziţiilor art. 17 lit. c) Legea nr. 78/2000.

Cu privire la acţiunea civilă, recurenţii au arătat că instanţa de apel a reţinut că prejudiciul creat prin faptele ilicite ale inculpaţilor este în cuantum de 1.246.509,36 RON, luând în considerare consumul de gaze pentru perioada 01 februarie - 28 aprilie 2010, 60.642 mc gaze naturale precum şi cantitatea de gaze naturale necesară pentru producţia unui litru de alcool - 1,8590 mc/litru alcool etilic rafinat rezultă producerea unei cantităţi de 32.620 litri alcool etilic rafinat pentru care datorează suma de 1.246.509,36 RON cu titlu de accize şi TVA.

Recurenţii au precizat că instanţele au reţinut că prejudiciul imputat în prezenta cauză are legătură numai cu modul deficitar de îndeplinire a propriilor atribuţii de serviciu, iar persoanele obligate la plata în cele două cauze diferă fiind influenţate de gradul de participaţie penală la o serie de activităţi infracţionale distincte, între care există doar o legătură de conexitate dar şi de o serie de raporturi de solidaritate cu o inculpată persoană juridică a cărei răspundere în prezenta cauză în calitate de persoană responsabilă civilmente nu a putut fi antrenată.

Persoana juridică, ca de altfel şi persoanele fizice, respectiv inculpaţii E., F. şi HH., au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor civile prin Sentinţa penală nr. 2222 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Argeş, modificată prin Decizia penală nr. 1256 din 21 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, în Dosar nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti, astfel ca în mod greşit s-a dispus obligarea celor trei inculpaţi, deşi se reţine de instanţa de apel, chiar dacă la producerea prejudiciului au contribuit şi alte persoane a căror răspundere civilă a fost angajată în alte cauze, modalitatea în care partea civilă îşi va recupera prejudiciul unic de la toţi cei responsabili va fi lămurită în faza de executare, astfel încât prin punerea în executare a titlurilor executorii distincte dar pentru un prejudiciu unic având acelaşi izvor juridic să nu se ajungă la realizarea creanţei într-o măsură mai mare decât cuantumul total al acesteia. Chiar dacă această sumă este inclusă în suma totală acordată prin Sentinţa penală nr. 2222 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Argeş, acest aspect va fi lămurit în cursul executării titlurilor executorii, astfel încât ANAF să nu încaseze o creanţă superioară sumei stabilită prin Sentinţa penală nr. 2222 din 4 decembrie 2014 a Tribunalului Argeş.

În condiţiile în care hotărârea de obligare la pata despăgubirilor civile acciză şi TVA a celor trei inculpaţi persoane fizice şi persoana juridică SC D. SRL Constanţa este definitivă din 22 decembrie 2018, iar activitatea inculpaţilor din prezenta cauză nu are nicio legătură cu prejudiciul produs de ceilalţi inculpaţi, în opinia recurenţilor, în mod greşit instanţele au dispus obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor în cuantum de 1.246.509,36 RON către ANAF.

Pe cale de consecinţă, recurenţii au solicitat admiterea recursurilor în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., casarea Deciziei penale nr. 166 din 18 februarie 2019 a Curţii de Apel Constanţa şi a Sentinţei penale nr. 507 din 12 decembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa şi achitarea, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în referire la art. 16 lit. b) C. proc. pen. şi înlăturarea dispoziţiei de obligare la plata despăgubirilor civile.

Prin încheierea din data de 18 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii condamnaţi B., A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 166/P din data de 18 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2014. A respins cererile formulate de recurenţii condamnaţi de suspendare a executării hotărârii atacate.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, Înalta Curte a constatat următoarele:

În cauză au fost respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen. De asemenea, s-a constatat că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a observat că recurenţii au invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că, în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie, instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie.

Înalta Curte a subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii. Astfel, în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru a putea fi considerată îndeplinită, trebuie să existe o corespondenţă între motivele invocate şi cazurile de casare prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., trebuie să existe o corespondenţă între motivele invocate şi cazurile de casare prevăzute de lege, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. fiind incidente în situaţia în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Prin raportare la cazul de casare invocat şi motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate în scris de recurenţi, Înalta Curte a apreciat că acestea se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte solicitarea recurenţilor de suspendare a executării hotărârii atacate, Înalta Curte a observat că dispoziţiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completului care judecă recursul în casaţie să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege anterior menţionat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanţei. Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual (admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie), când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor asupra fondului recursului în casaţie, inculpaţii B., A. şi C. au lipsit, fiind reprezentaţi de un apărător ales care a precizat că motivul de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina acestora şi a solicitat casarea hotărârii recurate şi achitarea inculpaţilor pentru motivele invocate în cererile de recurs în casaţie. Apărarea a susţinut că dispoziţiile normative reţinute de către instanţa de judecată nu reprezintă obligaţii de serviciu ale inculpaţilor astfel cum acestea au fost reglementate de legislaţia privind statutul funcţionarului public, nefiind, pe de-o parte, menţionate în fişa postului acestora, având un caracter general.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, apărarea a precizat că s-a făcut în mod expres referire la faptul că acestea au fost abrogate. Apărarea a arătat, prin raportare la faptul că legea penală mai favorabilă a fost reţinută ca fiind legea penală veche, că aceasta este doar o situaţie care, din perspectiva condamnării, nu influenţează situaţia inculpaţilor.

Argumentele părţilor sunt expuse pe larg în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând recursurile în casaţie potrivit art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie, în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că inculpaţii B., A. şi C. aduc critici comune deciziei penale atacate, susţinând, în primul rând, că sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), întrucât nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prin raportare la dispoziţiile Deciziei nr. 405 din 2016 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 8 iulie 2016. Inculpaţii au susţinut că dispoziţiile normative imputate nu reprezintă obligaţii de serviciu astfel cum acestea au fost reglementate de legislaţia privind statutul funcţionarului public, nefiind menţionate în fişa postului acestora, ci având un caracter general.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017).

Examinând ambele recursuri în casaţie, Înalta Curte constată că faptele reţinute în concret în sarcina inculpaţilor B., A. şi C. corespund elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi fals intelectual prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 289 C. pen. pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se constată că atât instanţa de apel cât şi instanţa de fond au reţinut aceeaşi situaţie de fapt, pornind de la materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu se constată că inculpaţii au negat caracterul penal al acesteia prin raportare la inexistenţa atribuţiilor care să fi fost încălcate. Aşa cum s-a arătat, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunilor pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Înalta Curte, pornind de la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârile atacate, constată că inculpaţilor din prezenta cauză li se impută săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, reţinându-se că la datele de 01 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia controalelor întreprinse la SC D. SRL Constanţa, cu ştiinţă, nu au consemnat în cuprinsul Proceselor-verbale de control nr. x din data de 1 februarie 2010 şi nr. 4580 din data de 23 aprilie 2010, împrejurarea că au constatat lipsa nejustificată a 13.670 kilograme grâu concomitent cu prezenţa nejustificată a unei cantităţi nedeterminate de porumb, în aplicarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale de a nu constata funcţionarea ilegală a fabricii de alcool. Fabrica de alcool etilic aparţinând SC "D." SRL Constanţa avea suspendată activitatea, iar în perioada de inactivitate au fost efectuate controale la punctul de lucru din mun. Constanţa, strada x nr. 6, pentru a se stabili dacă se respectă dispoziţia de oprire temporară a activităţii. Ori, instanţa de apel a reţinut că "la cele două controale inculpaţii A., B. şi C. s-au limitat la a consemna starea sigiliilor, indecşilor de la contoare şi cantităţile de alcool, fără referire la stocul de materii prime sau respectarea stării de inactivitate a fabricii".

Cu privire la argumentele inculpaţilor referitoare la faptul că nu au fost încălcate norme din legislaţia primară care ar conduce la neconcordanţa între fapta reţinută şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi apel a analizat infracţiunea de abuz în serviciu având în vedere efectele Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 8 iulie 2016.

Aşadar, se constată că inculpaţii au efectuat aceste controale la SC D. SRL Constanţa în conformitate cu prevederile Titlului VII şi Titlului VIII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi H.G. nr. 44/2004, astfel cum este menţionat chiar în procesele-verbale de control din datele de 1 februarie 2010 şi 23 aprilie 2010. Titlul VII din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare la data controlului, reglementa accizele şi alte taxe speciale, în timp ce Titlul VIII din Legea nr. 571/2003 reglementa măsurile speciale privind supravegherea producţiei, importului şi circulaţiei unor produse accizabile. Prin urmare, tematica controlului era respectarea dispoziţiilor din Titlul VII şi Titlul VIII din Legea nr. 571/2003 şi inculpaţii aveau obligaţia legală de a verifica starea de inactivitate a fabricii de alcool, dar şi stocurile de materii prime. Cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, inculpaţii A., B., C. nu şi-au îndeplinit cu intenţie atribuţiile de serviciu, prin încălcarea dispoziţiilor cuprinse în legislaţia primară, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a fabricii de alcool, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat. Mai mul, inculpaţii A., B. şi C. aveau atribuţii de serviciu stabilite prin fişa postului, precum şi atribuţii concrete în legătură cu cele două controale, stabilite prin ordinele de misiune date de superiorii lor ierarhici. De asemenea, inculpaţii aveau atribuţii de executare a dispoziţiilor legale privind monitorizarea şi fiscalizarea activităţilor de producere alcool şi obligaţia de a îndeplini atribuţiile ce le revin ori care le sunt delegate, precum şi a dispoziţiilor primite de la superiori, în virtutea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici stabilite.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut în mod expres că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpaţii "nu au respectat dispoziţiile ce reglementau activitatea antrepozitului fiscal, din perspectiva obligaţiilor corelative ce revin organelor de control, care trebuie să se asigure că fabrica este în mod real inactivă, ceea ce implica verificarea nu doar a stării sigiliilor şi a indecşilor contoarelor, ci şi a stocurilor de materii prime şi a nefuncţionării fabricii, aceste din urmă elemente fiind omise în mod intenţionat de inculpaţi, care nu puteau să nu observe funcţionarea fabricii de alcool (...)".

Astfel, analiza dispoziţiilor legale scoate în evidenţă faptul că inculpaţii aveau obligaţia legală de serviciu ca să verifice activitatea societăţii SC D. SRL şi să-şi îndeplinească obligaţiile ce revin antrepozitarului fiscal corelative obligaţiilor care se nasc în sarcina persoanelor care efectuează un astfel de control.

Curtea de apel a reţinut, contrar apărărilor inculpaţilor, că aceştia aveau obligaţia legală de a verifica starea de inactivitate a fabricii de alcool, dar şi stocurile de materii prime, dat fiind că tematica controlului era respectarea dispoziţiilor din Titlul VII şi Titlul VIII din Legea nr. 571/2003.

De asemenea în decizia atacată cu recurs în casaţie se regăsesc reluate şi considerentele Tribunalului, care a reţinut că legea reglementează obligaţii de serviciu în sarcina funcţionarilor publici şi că inculpaţii le cunoşteau, în timpul activităţii din perioada februarie - aprilie 2010.

Astfel sunt menţionate expres în hotărâre:

- art. 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică: a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative; f) colectarea creanţelor bugetare;

- art. 43 şi 45 din Legea nr. 188/1999: "funcţionarii publici au obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu (...); Funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate. Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici.

Ca urmare, pentru pronunţarea soluţie de condamnare a fost avut în vedere în conţinutul infracţiunii încălcarea legii şi nu a unor acte normative inferioare acesteia.

Deşi inculpatul A., în ultimul cuvânt, a susţinut că avea calitatea de controlor vamal, nefiind inspector fiscal în sensul legii penale ori că a fost delegat fără să fie specializat în controale fiscale, fiind specializat doar pe drept vamal intern şi internaţional, Înalta Curte reţinând situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, constată că inculpaţii, în calitate de lucrători vamali în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Biroul Supraveghere Produse Accizate - Compartiment Echipe Mobile (A. şi B. - controlori vamali, iar C. - inspector vamal), aveau atribuţii de serviciu ce le reveneau în funcţiile publice deţinute pentru a verifica starea de inactivitate a fabricii de alcool, dar şi stocurile de materii prime.

De asemenea, nu este acceptată motivaţia în sensul că inculpaţii nu cunoşteau legislaţia primară incidentă în limitele căreia trebuiau să efectueze respectivele controale, atâta vreme cât aceştia cunoşteau despre activitatea fabricii, nefiind o simplă neglijenţă sau interpretare greşită a atribuţiilor de serviciu în privinţa verificării stocurilor de materii prime, ci au evitat consemnarea acestor aspecte în actul de control.

Rezultă, aşadar, că faptele inculpaţilor B., A. şi C. corespund tiparului de incriminare al infracţiunii de abuz în serviciu, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de norma penală de incriminare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, limitele de pedeapsă corespund legii stabilite la fond mai favorabile, iar pedeapsa stabilită corespunde acestor limite. Instanţa de apel a stabilit în mod corect pedeapsa conform legii penale mai favorabile inculpaţilor, legea veche, respectiv C. pen. din 1969 şi dispoziţiile din legile speciale care cuprind dispoziţii cu caracter penal (Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie), ca atare a aplicat aplicarea acestor dispoziţii penale din legea penală anterioară, chiar dacă nu mai sunt în vigoare în prezent.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 166/P din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACEST MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva Deciziei penale nr. 166/P din data de 18 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2014.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM