Finality of decisions rejecting extraodinary appeals as inadmissible; jurisdiction of specialized prosecution services for concurrent computer forgery and extortion offenses.

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 315/A din data de 20 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019 s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 123A din 25 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în Dosarul nr. x/2011.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 13 mai 2019, sub nr. x/2019, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 123A din 25 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în Dosarul nr. x/2011.

În motivarea căii extraordinare de atac contestatorul a susţinut că fost condamnat pentru două infracţiuni, cu toate că existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 16 lit. e) C. proc. pen., deoarece lipseşte sesizarea organului competent pentru a pune în mişcare acţiunea penală, iar DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureş nu avea competenţa să pună în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de şantaj şi pentru infracţiunea de fals informatic. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Contestatorul nu s-a prezentat în faţa instanţei, însă a depus la dosar note scrise.

Analizând în principiu contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate şi a materialului Dosarului nr. x/2011, Curtea a reţinut că prin Decizia penală nr. 123A din 25 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în Dosarul nr. x/2011 în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de PARCHETUL de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, de inculpatul A. şi de partea civilă B. (cu domiciliul în Reghin, judeţul Mureş) împotriva Sentinţei penale nr. 1175 din 4 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş.

În temeiul art. 423 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea parţială a sentinţei atacate şi în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2,6 ani (doi ani şi şase luni) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic în formă continuată, prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 (în vigoare la data săvârşirii faptei) cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. şi cu reţinerea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1), (2), cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. şi cu reţinerea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 33 lit. a) din vechiul C. pen., s-a dispus contopirea cele două pedepse stabilite prin prezenta decizie (2,6 ani şi 2 ani închisoare) cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 306/2008 a Judecătoriei Reghin, în pedeapsa cea mai grea de 2,6 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata termenului de 5 ani de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei principale stabilit de prima instanţă, s-a dispus suspendarea şi a pedepsei accesorii prev. de art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din vechiul C. pen., aplicată de prima instanţă.

S-a dispus majorarea cuantumul daunelor morale acordate părţii civile B., de la 10.000 RON la 50.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că apelul parchetului a fost admis sub aspectul greşitei soluţii de achitare a inculpatului de sub acuza săvârşirii infracţiunii de fals informatic şi a stabilirii pedepsei sub minimul special pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj fără reţinerea circumstanţelor atenuante.

Apelul inculpatului a fost admis doar sub aspectul omisiunii primei instanţe de a face aplicarea art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., respectiv de a dispune şi suspendarea pedepselor accesorii stabilite, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

Apelul părţii civile a fost admis sub aspectul greşitei achitări a inculpatului, precum şi a cuantumului despăgubirilor civile stabilite de judecătorul fondului.

Sub aspectul stării de fapt cu privire la infracţiunea de şantaj, care a fost corect reţinută - pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal - hotărârea instanţei de fond nu a comportat nici un fel de critică, fiind justă soluţia la care s-a oprit aceasta, respectiv la condamnarea inculpatului, criticabil a fost însă cuantumul pedepsei, prin stabilirea acesteia sub minimul special, fără să fi fost reţinute circumstanţe atenuante.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanţa de control judiciar, a considerat că din conţinutul materialului probator administrat, rezultă mai presus de orice dubiu faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă.

În acord cu judecătorul fondului, curtea a reţinut declaraţiile persoanelor vătămate B. şi C., înscrisurile ce redau mesajele şi proprietăţile mesajelor electronice obţinute prin accesarea internetului, înregistrările video din hard-diskul aflat în calculatorul folosit de către inculpat la locul de muncă din Sebeş - Alba rezultate în urma percheziţiilor domiciliare şi informatice redate în procesul-verbal din 6 octombrie 2008, logările efectuate, declaraţiile martorilor D., E., F. şi B.

Într-adevăr, aşa cum susţine inculpatul, în rechizitoriu nu se indică data de 13 ianuarie 2007 ca dată în care ar fi fost comise cele două acte materiale ale infracţiunii de şantaj, reţinute de prima instanţă.

Din cuprinsul Rechizitoriului, rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptul că acesta, în mod repetat, începând cu anii 2006 - 2007, a constrâns psihic persoana vătămată B. prin ameninţarea cu darea în vileag a unor imaginare relaţii intime ale acesteia cu bărbaţi căsătoriţi (printre care directorul persoanei vătămate şi un alt bărbat din anturajul acestuia), inculpatul urmărind prin aceasta obţinerea unui folos injust, în sensul obligării persoanei vătămate de a continua relaţia de căsătorie cu el (şi astfel menţinerea nivelului de trai avut până atunci din câştigul soţiei sale) sau măcar de a accepta partajarea bunurilor comune conform dorinţei inculpatului (în sensul împărţirii pe jumătate a locuinţei care era bun propriu a persoanei vătămate, fiind construită de părinţii acesteia înainte de căsătorie).

Această situaţie de fapt a fost dovedită mai presus de orice dubiu prin probele administrate, iar apărările inculpatului, inclusiv prin susţinerile în faţa instanţei de apel, nu s-au coroborat cu materialul probator administrat ş nici nu duc la înlăturarea acestuia.

Nu au fost primite nici susţinerile privind pretinsa încălcare a drepturilor inculpatului în cursul urmăririi penale, constându-se în aceea că nu i s-ar fi adus la cunoştinţă şi nici nu ar fi fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Pe de o parte, această presupusă încălcare a drepturilor procesuale trebuia invocată în faţa procurorului sau în faţa primei instanţe.

Pe de altă parte însă, această susţinere este una absolut nereală. Având în vedere nu numai ordonanţele procurorului şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale, ci şi procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, curtea constatând că inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă infracţiunile care au făcut obiectul urmăririi penale, inclusiv infracţiunea de şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen.

Reanalizând materialul probator administrat cu privire la infracţiunea de fals informatic, apelurile parchetului şi al părţii civile au apărut ca fiind fondate.

Curtea nu a primit motivarea primei instanţe, potrivit căreia nu ar fi posibilă stabilirea stării de fapt în privinţa acestei infracţiuni.

Din analiza art. 48 din Legea nr. 161/2003 (în vigoare la data săvârşirii faptei), identic cu actuala reglementare (art. 325 C. pen.), a rezultat că elementul material al acestei infracţiuni constă - printre altele - în introducerea fără drept de date informatice rezultând date necorespunzătoare adevărului (adică date mincinoase care prezintă denaturat, altfel decât în realitate, fapta, informaţia la care se referă, respectiv o deformare a realităţii), nefiind necesar ca aceste date să fie apte prin ele însele a produce efecte juridice (ci doar să fie create/introduse în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unor astfel de consecinţe), legiuitorul nereglementând o astfel de cerinţă esenţială cu privire la elementul material descris. A aprecia altfel, respectiv că datele informatice introduse să fie apte să producă consecinţe juridice înseamnă a adăuga la textul de incriminare, caz în care instanţa s-ar substitui legiuitorului.

În continuare, contrar opiniei primei instanţe, curtea a apreciat că datele informatice în discuţie au fost introduse în e-mail-urile părţilor vătămate în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unor consecinţe juridice, însăşi soluţia instanţei în sensul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (adică tocmai consecinţa juridică urmărită de inculpat) venind în sprijinul acestei aprecieri.

Prin rechizitoriul întocmit de DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureş s-a reţinut în sarcina inculpatului A. săvârşirea infracţiunii de fals informatic în formă continuată prev. şi ped. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că începând cu anii 2006 - 2007 a procedat la deschiderea a diverse profile pe site-ul www.x.ro introducând date informat conţinând datele de identitate ale părţii civile (folosite fără drept şi fără ştiinţa ei) profilele având adresele "G." şi "G." plus o adresă de e-mail pe www.x.com, respectiv x@x.com de pe care apoi a corespondat în numele părţii civile şi prin aceasta ducând la existenţa unor date necorespunzătoare adevărului în scopul producerii de consecinţe juridice în sensul insultării, şantajării sau ameninţării părţii civile.

În speţă s-a demonstrat că actele materiale săvârşite de inculpatul A. intrau sub incidenţa infracţiunii de fals informatic, astfel cum ea este definită de art. 48 din Legea nr. 161/2003, respectiv "fapta de a introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona fără drept accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea procedurii unei consecinţe juridice".

În acest sens, trebuia avut în vedere şi înţelesul conferit prin Legea nr. 161/2003 (art. 35 alin. (1) lit. d) termenului de "date informatice" prin care se înţelege "orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informativ".

În dosar s-au administrat probe care confirmă faptul că actele materiale desfăşurate de inculpatul A. intra sub incidenţe Infracţiunii de fals informatic.

Astfel: prin Adresa nr. x/13 februarie 2008 aflată la dosar (depusă la termenele "din 16 mai 2013 şi 26 iunie 2014) şi reataşată concluziile scrise, primită de Poliţia Reghin de la SC H. SA, s-a comunicat că pentru profilul "G." creat la data 9 septembrie 2006 cu ajutorul adresei de e-mail caldmind2006(@)vahoo.com s-au folosit mai multe IP-uri de comunicaţie, iar cele mai multe logări s-au făcut prin intermediul IP:82.78.185.67. Aşa cum s-a stabilit ulterior, această adresa de comunicaţie a fost alocată societăţii I. (adresa J. către BCCO Târgu Mureş pg. 280 vol. 2 dos. de cercetare DIICOT), adică chiar locul de muncă al inculpatului A..

Din actele dosarului a rezultat, de asemenea, că IP-ul de comunicaţie 82.78.185.67 fost localizat cu coordonatele geografice - latitudine: 45°96'67" Nord, longitudine: 23°56'67" Est, oraşul Sebeş (unde este sediul firmei I.) şi, totodată, sursa mesajelor obscene insultătoare şi în scop de şantaj confecţionate şi trimise de inculpat este acelaşi IP de comunicaţie 82.78.185.67, furnizor internet fiind J..

Inculpatul a fost cel care a creat - fără ştiinţa sau acordul părţii civile, profilul "G.", corespondând în numele acesteia folosindu-se de datele de identificare şi de fotografia acesteia.

Tot inculpatul a fost cel care a deschis şi profilul "G." folosind aceleaşi date personale de identificare ale părţii civile şi aceeaşi fotografie decupată dintr-o mai veche fotografie de familie.

Analizând, din punct de vedere al celor patru elemente constitutive ale I faptele inculpatului, s-a constatat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de fals informatic (prev. şi ped. de art. 48 din Legea nr. 161/2003) se realizează printr-o acţiune alternativă de introducere, modificare sau ştergere mergere de date informatice, ori de restricţionare a accesului la aceste date. În cazul de fată, ne aflăm în situaţia acţiunii de introducere a datelor informatice care implică efecte negative asupra stării acestor date în privinţa capacităţii lor de a atesta fapte corespunzătoare adevărului, ajungându-se la situaţia ce corespunde fabricării unor documente false sau falsificării unor documente autentice.

Printre modalităţile tehnice prin care se realizează falsul informatic s-a găsit la o abordare tehnică aşa numita "simulare a poştei electronice" care consta în faptul că se încalcă încrederea receptorului mesajului electronic care ştia că acel mesaj este primit de la persoana cu identitatea care apare menţionată. Cu toate acestea, poşta electronică pe internet este deosebit de simplu de simulat, motiv pentru care, în general, mesajele e-mail nu pot fi credibile în lipsa unor facilităţi cum sunt de exemplu semnăturile digitale. În lipsa acestora, hackerul poate simula cu uşurinţă originea mesajului prin introducerea unei adrese a emiţătorului diferită de veritabila adresă a hackerului (Maxim Dobrinoiu "Infracţiuni în domeniul informatic" ed. CH Beck 2006).

În cazul de faţă, inculpatul folosindu-se de tehnica simulării poştei electronice a introdus date informative în sensul datelor personale ale persoanelor vătămate şi apoi prin simularea adresei de e-mail a trimis acele mesaje prin care intenţiona să jignească, să insulte şi să şantajeze părţile vătămate.

Urmarea imediată a constat în obţinerea de date necorespunzătoare adevărului şi prin aceasta crearea unei stări de pericol pentru încrederea care se acordă datelor informatice.

Săvârşirea acestei fapte cu intenţie directă de către învinuit rezultă din însăşi modalitatea de săvârşire a faptei, continuitatea ei şi rezultatul urmărit şi obţinut.

Faţă de situaţia de fapt reţinută, Curtea a constatat că, în drept:

1. Faptele inculpatului A. care începând cu 2006 - 2007 a procedat la deschiderea, a diverse profile pe site-ul www.x.ro introducând date informatice conţinând datele de identitate ale părţii vătămate B. (date folosite fără drept şi fără ştiinţa persoanei vătămate) profilele având adresele "G." şi "G." plus o adresă de e-mail pe www.x.com, respectiv x@x.com de pe care, apoi, a corespondat în numele persoanei vătămate, prin aceasta ducând la existenţa unor date necorespunzătoare adevărului, totul în scopul producerii unor consecinţe juridice, precum inculpatului A. care, 1a sfârşitul anului 2008, deschide în persoanei vătămate K. şi folosind datele de identitate ale acesteia folosite fără drept şi fără ştiinţa persoanei vătămate) o adresă de e-mail x@x.com de pe care, apoi, a corespondat în numele persoanei vătămate, prin aceasta ducând la existenţa unor date necorespunzătoare adevărului, totul în scopul producerii unor consecinţe juridice, în sensul insultării sau ameninţării persoanelor vătămate, întrunesc elementele constitutive ale de "fals informatic" în formă continuată prev. şi ped. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2. Faptele inculpatului A. de a constrânge psihic, în mod repetat, persoana vătămată B. prin ameninţarea cu darea în vileag a aşa numitelor relaţiilor intime ale acesteia cu bărbaţi însuraţi (printre care directorul persoanei vătămate şi un bărbat din anturajul personal al acesteia), prin aceasta inculpatul urmărind de fapt obţinerea unui folos injust în sensul obligării persoanei vătămate B. de a accepta sa rămână căsătorită cu el (şi astfel menţinerea nivelului de trai avut până atunci din câştigurile soţiei sale) sau măcar de a accepta partajarea bunurilor comune conform dorinţei inculpatului sensul împărţirii pe jumătate a locuinţei care era bun propriu a persoanei vătămate, acesta fiind construită înainte de căsătorie de părinţii acesteia) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de "şantaj" în forma agravată continuată prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) şi 2 din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Făcând aplicarea disp. art. 5 alin. (1) C. pen., în acord cu judecătorul fondului, curtea a constatat că legea veche este legea penală mai favorabilă.

Chiar dacă sub legea veche, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni pedeapsa era prevăzută între 2 şi 7 ani închisoare, iar legea nouă prevede limite mai reduse, respectiv între 1 şi 5 ani închisoare, având în vedere regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prev. de art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., care prevede aplicarea facultativă a unui spor de pedeapsă, faţă de actuala reglementare - art. 39 lit. b) C. pen. care prevede aplicarea obligatorie a sporului de pedeapsă, precum şi modalitatea de executare prin suspendarea sub supraveghere prev. de art. 861 din vechiul C. pen., care cuprinde măsuri de supraveghere mai uşoare faţă de art. 91 C. pen., rezultă că legea veche este legea penală mai favorabilă, motiv pentru care curtea a menţinut încadrarea juridică dată prin rechizitoriu.

În privinţa individualizării judiciare a pedepselor, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, apelurile procurorului şi al părţii civile au fost considerate ca fiind fondate.

S-a constatat că în mod greşit a stabilit prima instanţă pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1), (2) din vechiul C. pen. aşa cum am reţinut, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare, iar în lipsa oricăror circumstanţe atenuante, pedeapsa nu putea fi coborâtă sub acest minim.

Analizând criteriile prev. de art. 72 din vechiul C. pen., curtea a reţinut gradul de pericol social concret al fiecăreia dintre cele două infracţiuni ca fiind unul relativ ridicat, forma continuată a infracţiunilor, urmările produse părţilor civile, insistenţa infracţională a inculpatului, perioada în timp a activităţii sale infracţionale, modalitatea concretă în care a acţionat, folosindu-şi cunoştinţele informatice, reaua credinţă de care a dat dovadă inculpatul pe parcursul desfăşurării întregului proces penal şi încercările sale de tergiversare a soluţionării cauzei.

Pe de altă parte, curtea a ţinut seama şi de durata îndelungată de timp care a trecut de la data săvârşirii faptelor, motiv pentru care a stabilit pedepse la minimul, respectiv orientate la minimul special, iar ca modalitate de executare, ţinând seama de anularea suspendării condiţionate a pedepsei aplicate pentru o faptă concurentă, de contopirea pedepselor şi de necesitatea adăugării unui spor, a însuşit criteriile primei instanţe şi a menţinut dispoziţia de suspendare sub supraveghere a pedepsei rezultante, inclusiv termenul de încercare de 5 ani.

Pentru aceste considerente, curtea a apreciat că o pedeapsă de 2,6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic în formă continuată, prev. de art. 48 din Legea nr. 161/2003 (în vigoare la data săvârşirii faptei) cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. şi o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1), (2), cu aplic. art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., ambele cu reţinerea art. 5 alin. (1) C. pen., sunt de natură să ducă la atingerea scopului prev. de art. 52 din vechiul C. pen.

Analizând latura civilă a cauzei, curtea a constatat că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 euro cu titlu de daune morale. Desigur că o asemenea sumă este una exagerată, însă suma de 10.000 RON stabilită de prima instanţă este una extrem de redusă.

Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile, aşa cum se reţine în hotărâre, curtea a apreciat că suma de 50.000 RON pe care inculpatul va fi obligat să o achite părţii civile, este una necesară dar şi suficientă raportat la prejudiciul moral cauzat acesteia prin fapta inculpatului.

Apelul inculpatului a fost admis doar sub aspectul suspendării pedepsei accesorii stabilite de prima instanţă, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, lucru omis de instanţa de fond.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea nu a identificat incidenţa cazului prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., invocat de contestator.

De asemenea, Curtea nu a identificat nici o cauză dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. care să determine încetarea procesului penal pornit împotriva contestatorului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a dispus cu caracter definitiv condamnarea acestuia.

Astfel, potrivit art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauza de încetare a procesului penal.

Contestatorul a invocat incidenţa art. 16 lit. e) C. proc. pen., deoarece lipseşte sesizarea organului competent pentru a pune în mişcare acţiunea penală, iar DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureş nu avea competenţa să pună în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de şantaj şi pentru infracţiunea de fals informatic.

Potrivit acestui text de lege, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Astfel, textul de lege citat, reglementează cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale determinate de lipsa de obiect a acţiunii penale.

S-a apreciat că, în speţă, nu este îndeplinită niciuna din condiţiile prevăzute de art. 16 lit. e) C. proc. pen. mai sus.

Astfel, din actele efectuate în Dosarul nr. x/2008 al DIICOT- Serviciul Teritorial Târgu Mureş, urmărirea penală s-a început ca urmare a plângerilor formulate de partea vătămată B. (3 plângeri) şi a părţilor vătămate C. şi K., astfel că nu poate fi reţinută lipsa plângerii prealabile.

Mai mult, s-a arătat faptul că potrivit vechilor dispoziţii procedurale, pentru cele două infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, nu era necesară plângerea prealabilă, punerea în mişcare a acţiunii penale se putea face şi din oficiu.

Cu privire la autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, aceasta ipoteză are un caracter general şi nelimitat, cuprinzând orice dispoziţie care ar stipula necesitatea unei autorizări prealabile, a unei sesizări speciale sau orice altă condiţie de ordin procedural necesară punerii în mişcare a acţiunii penale. De exemplu, este necesară autorizarea procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în ipoteza infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de un cetăţean român; sesizarea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a Preşedintelui României pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei de membrii Guvernului etc.

În speţă, s-a menţionat că nu este vorba despre nicio autorizare sau sesizare a organului competent, infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat definitiv fiind în competenta DIICOT, nefiind necesare alte autorizări sau sesizări prealabile aşa cum prevede art. 16 lit. e) C. proc. pen., iar cercetarea infracţiunii de şantaj a fost efectuată de către acelaşi parchet întrucât se afla în strânsă legătură cu infracţiunea de fals informatic pentru care DIICOT este competent potrivit legii.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac şi în acest fel se limitează exclusiv la motivele de drept expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

În categoria acestor motive, nu intră contestarea şi rediscutarea temeiniciei hotărârilor pronunţate în ciclul ordinar, tocmai pentru că aceste acte sunt incompatibile cu o judecată în ciclul extraordinar, aducând atingere stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestaţiei în anulare (cazurile prev. de art. 426 C. proc. pen.), s-a urmărit, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea principiului securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive, principiu care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanţele de judecată.

Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că susţinerile contestatorului nu se regăsesc în motivele expres şi limitativ prev. de art. 426 C. proc. pen.

Cu privire la temeiurile precizate, respectiv art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deşi acestea constituie cazuri de contestaţie în anulare, s-a constatat că motivele pe care se sprijină contestaţia nu sunt dintre cele prev. de art. 426 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 315/A din data de 20 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2019 a formulat apel contestatorul A. apreciind că s-a apreciat în mod greşit că DIICOT are competenţă în cazul infracţiunilor de şantaj şi fals informatic întrucât nu a analizat condiţiile legale în care DIICOT dobândeşte competenţa pentru a cerceta aceste infracţiuni.

Examinând excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentatul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul A. a declarat apel împotriva deciziei penale prin care s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 123A din 25 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în Dosarul nr. x/2011.

Înalta Curte reaminteşte că decizia prin care se respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă este definitivă.

În acest sens, în Decizia nr. 5/1IP din 4 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că:

"În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate; b) spre deosebire dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţii alin. (4), potrivit cărora «Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu".

De asemenea, practica secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a stabilit în cazul în care contestaţia în anulare exercitată împotriva unei sentinţe definitive a fost respinsă, ca inadmisibilă, în procedura reglementată în art. 431 C. proc. pen., sentinţa este definitivă (ICCJ, secţia penală, Sentinţa nr. 599/2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, precum şi ICCJ secţia penală, Sentinţa nr. 817/2014. pronunţată în Dosarul nr. x/2014 şi ICCJ, secţia penală Sentinţa nr. 892/2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2014).

Înalta Curte reţine că este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare, după parcurgerea procedurii prealabile a admiterii în principiu, reglementată în art. 431 C. proc. pen. Aşadar, dispoziţiile art. 432 C. proc. pen. nu sunt aplicabile speţei, nefiind depăşit momentul procedural al admisibilităţii în principiu.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge, ca ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 315/A din data de 20 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 315/A din data de 20 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM